Hotărârea nr. 89/2011

89/29.03.2011 privind scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor in vederea ocuparii domeniului public cu terase sezoniere in Piata Victoriei, Piata Traian şi Piaţa Unirii
Hotararea Consiliului Local 89/29.03.2011
privind scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor in vederea ocuparii domeniului public cu terase sezoniere in Piata Victoriei, Piata Traian şi Piaţa Unirii


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2011 - 5714/22.03.2011- al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
In conformitate cu Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, modificată;
Avand in vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 43/01.03.2011 privind aprobarea Regulamentului privind conditiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza Municipiului Timisoara;
Având în vedere Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicată şi modificată;
În conformitate cu prevederile art.36 alin. (2) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin. (3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;


HOTARASTE

Art.1: Se aproba scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor pentru terase sezoniere cuprinse in Anexele nr. 3 si 4 la Hotărârea Consiliului Local nr. 43/01.03.2011 si individualizate conform planurilor de situatie care fac parte integranta din prezenta hotarare si anume amplasamentele A1, A2, B3, B4, D5, E6, E7, E8, E9, E10, F11, F12, F13 in Piata Victoriei si amplasamentele 1,2,3,4,5 in Piata Traian.

Art. 2: Se aprobă scoaterea la licitaţie publică deschisă a amplasamentelor pentru terase sezoniere pentru Piaţa Unirii, în condiţiile Caietului de sarcini şi a documentaţiei de amplasament utilizată la ultima licitaţie din acestă zonă, cu excepţia duratei contractului a cărui încheiere nu poate depăşi data de 31 octombrie 2011.

Art. 3 : Se aproba Caietul de Sarcini pentru scoatere la licitatie publica deschisa a amplasamentelor prevazute la art. 1 in vederea ocuparii domeniului public prin amplasarea de terase sezoniere in Piata Victoriei si Piata Traian conform Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare.

Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Patrimoniu si Institutia Arhitectului Sef din cadrul Primariei Municipiului Timisoara.
Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Imstitutiei Arhitectului Sef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Politiei Locale;
- Biroului Managementul Calităţii ;
- Compartimentului Control Intern ;
- Mass - media locale.






Presedinte de sedinta
MARIA SARACAN
Contrasemneaza
P.SECRETAR SIMONA DRĂGOI

PRIMARIA MUN.TIMISOARA

A P R O B A T, P R I M A R Dr.ing. Gheorghe Ciuhandu


DIRECTIA PATRIMONIU

BIROUL AUTORIZARE

PUBLICITATE SI COMERT

Nr. SC2011 - 5714/22.03.2011

R E F E R A T

privind aprobarea Caietului de sarcini pentru scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor in vederea ocuparii domeniului public cu terase sezoniere in Piata Traian si Piata Victoriei

In baza Hotararii de Consiliu Local nr. 43/01.03.2011 a fost aprobat Regulamentul privind condițiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza Municipiului Timisoara.

In conformitate cu Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, art.11 alin.(1) lit.a "Bunurile din domeniul public pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate in conditiile legii ", iar conform art. 15 din aceeasi lege "Concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica, in conditiile legii ".

In baza art. 11 din Regulamentul privind conditiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza Municipiului Timisoara aprobat prin HCL nr. 43/01.03.2011 in care se specifica : "Atribuirea amplasamentelor pentru amenajarea teraselor sezoniere, in fata punctului de lucru se face fara licitatie publica, in celelalte amplasamente prin licitatie publica conform locatiilor stabilite de catre Institutia Arhitectului Sef in Anexele nr. 3 si 4 ".

Pentru a putea proceda la demararea procedurii de licitatie este necesara intocmirea unui Caiet de Sarcini pentru desfasurarea licitatiei in vederea amplasarii de terase sezoniere pe domeniul public in Piata Victoriei si Piata Traian, conform Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4 din HCL nr. 43/01.03.2011 , a Instructiunilor de desfasurare a licitatiei precum si a modelului cadru de Contract de inchiriere .

In baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii ;

Având în vedere cele menționate mai sus, supunem atenției comisiilor de specialitate ale Consiliului Local următoarea

P R O P U N E R E :

Aprobarea privind scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor pentru terase sezoniere cuprinse in Anexele nr. 3 si 4 la HCL nr. 43/01.03.2011si individualizate conform planurilor de situatie care fac parte integranta din prezenta hotarare si anume amplasamentele A1, A2, B3, B4, D5, E6, E7, E8, E9, E10, F11, F12, F13 in Piata Victoriei si amplasamentele 1,2,3,4,5 in Piata Traian.

Aprobarea privind Caietul de Sarcini pentru scoaterea la licitatie publica deschisa a amplasamentelor prevazute la aliniatul anterior in vederea ocuparii domeniului public prin amplasarea de terase sezoniere in Piata Victoriei si Piata Traian conform Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare.

VICEPRIMAR,

Ing. ADRIAN ORZA


DIRECTOR,

Ec. NICUȘOR C-TIN MIUȚ

ȘEF BIROU,

Ec. ALINA GHERMAN

ȘEF SERVICIU JURIDIC,

Cj. MIRELA LASUSCHEVICI

Anexa nr. 1

La HCL..........................

PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA          PRIMAR,

DIRECTIA PATRIMONIU         Dr.Ing.GHEORGHE CIUHANDU

BIROUL AUTORIZARE

PUBLICITATE SI COMERT

Nr. SC2011 - 5557/18.03.2011

CAIET DE SARCINI

1. Obiectul inchirierii:

Ocuparea domeniului public in vederea amplasarii teraselor sezoniere in conformitate cu locatiile stabilite in Anexele 3 si 4 din HCL nr. 43/01.03.2011 si individualizate conform planurilor de situatie care fac parte integranta din hotararea de consiliul de aprobare a Caietului de sarcini si anume amplasamentele A1, A2, B3, B4, D5, E6, E7, E8, E9, E10, F11, F12, F13 in Piata Victoriei si amplasamentele 1,2,3,4,5 in Piata Traian.

2. Durata inchirierii :

Domeniul public se va ocupa prin licitatie publica deschisa incepand cu data adjudecarii pentru anul 2011, pentru o perioada de 3 ani, cu obligatia obtinerii acordului de functionare in conformitate cu Regulamentul privind conditiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza Municipiului Timisoara aprobat prin H.C.L. nr. 43/01.03.2011 .

Contractul de inchiriere pentru amplasamentele mai sus mentionate se va incheia pe o perioada de 3 ani, cu obligatia ca adjudecatarul licitatiei sa functioneze minim 6 luni pe an .

In situatia in care terenurile din domeniul public al municipiului pe care sunt amplasate terasele sezoniere urmeaza sa fie afectate de constructii, modernizari, reparatii, amenajari sau utilizari publice detinatorii teraselor vor dezafecta terenurile neconditionat la somatia facuta de primar, in termen de 15 zile de la comunicare .

3. Consideratii tehnice :

Domeniul public va fi ocupat prin amplasare de terase sezoniere cu activitate de alimentatie publica , in conditiile respectarii cap. III Reguli de amplasare a teraselor sezoniere din H.C.L. nr. 43/01.03.2011 .

Costul lucrarilor de amenajare a teraselor sezoniere , de intretinere si racordare la utilitati cad in sarcina castigatorului licitatiei .

La eliberarea amplasamentului licitat se va aduce domeniul public la starea initiala, de catre adjudecatorul licitatiei.

Proiectele arhitecturale ce se vor depune la sediul Primariei Timisoara de catre ofertantii interesati trebuie sa respecte cerintele impuse prin Regulamentul privind condițiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza municipiului Timisoara, aprobat prin HCL nr. 43/01.03.2011 si sa fie intocmite de un proiectant autorizat .

Se va prezenta un plan intocmit de un proiectant autorizat din care sa rezulte faptul ca societatea care participa la licitatie are punct de lucru de alimentatie publica in functiune cu grup sanitar propriu la mai putin de 250 m fata de amplasamentul licitat si se va prezenta in copie acordul pentru desfasurarea exercitiilor comerciale eliberat de catre Primaria Timisoara in conformitate cu Legea 650/2002 pentru punctul de lucru respectiv, vizat la zi .

In cazul in care in proiectul terasei inregistrat in vederea participarii la licitatie pavajul este acoperit cu platforma provizorie sau postamente (ce nu poate depasi 15 cm inaltime ), terasele sezoniere pot fi amplasate de catre detinatorul acestora doar dupa obtinerea autorizatiei de construire . In cazul in care terasa (mese +scaune) este amplasata direct pe pavaj nu este necesara obtinerea autorizatiei de construire .

Vor fi tratate dar fara a fi limitativ in proiectul terasei urmatoarele aspecte :

  • - ansamblul terasei

  • - mobilier

  • - integrarea anexelor (frigidere,vitrine, etc)

  • - sistem de acoperire

  • - calitatea materialelor

  • - sistem iluminat

  • - jardiniere

  • - program artistic

  • - personalizare servicii (vesela, grafica meniu, aspect si tinuta personalului de deservire, etc)

In perioada de sarbatori religioase programul teraselor va fi adaptat solemnitatilor si activitatilor desfasurate de cultele religioase in perimetrul in care sunt amplasate terasele sezoniere. Se interzice in perioadele respective comercializarea bauturilor alcoolice iar programul artistic va fi adaptat solemnitatilor religioase .

Prin proiectul prezentat ofertantul va trebui sa ocupe integral suprafata unui amplasament fara a o depasi .

4. Garantia si taxa de participare

Pentru participarea la licitatie, solicitantii sunt obligati sa depuna la organizator o garantie de participare si o taxa de participare conf. Instructiunilor ce vor fi aprobate de Consiliul Local.

5. Dispozitii finale

Prevederile prezentului caiet de sarcini se completeaza de drept cu prevederile actelor normative in vigoare si cu prevederile Regulamentului privind conditiile de desfasurare a activitatilor de comert stradal - terase sezoniere pe raza municipiului Timisoara cuprins in HCL nr. 43/01.03.2011 .

Data licitatiei va fi comunicata conf. Instructiunilor ce vor fi aprobate de Consiliul Local .

VICEPRIMAR, Ing. ADRIAN ORZA

DIRECTOR,

Ec. C-TIN NICUSOR MIUT


ARHITECT SEF,

Arh. CIPRIAN SILVIU CADARIU

SEF BIROU, Ec. ALINA GHERMAN

SEF SERVICIU, Ing. TEREZ KOLOZSI



f°S/en ’’