Hotărârea nr. 54/2020

HCL 54 privind rectificarea bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureş pe anul 2020

---I R O M Â N I A

IHN JUDEȚUL MUREȘ

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU MUREȘ

H O T Ă R Â R E A nr. 54 din 30 martie 2020

privind rectificarea bugetului local al

Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureș pe anul 2020

Consiliul local municipal Târgu Mureș, întrunit în ședință ordinară,

Văzând Referatul de aprobare nr. 20.489/1.368 din 30.03.2020, inițiat de către Primarul Municipiului Târgu Mureș prin Direcția Economică, privind rectificarea bugetului Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureș, pe anul 2020,

Având în vedere Raportul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local municipal Târgu Mureș precum și amendamentele și propunerile aprobate în Plenul Ședinței ordinare a Consiliului local municipal din data 30.03.2020, În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. „a” și alin. (2), art. 49 și art. 82 alin. (2) din Legea nr. 273 din 29.06.2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare, a Legii nr. 5 din 06.01.2020 - Legea bugetului de stat pe anul 2020, respectiv prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța Militară nr. 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19,

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”a”, art. 139 alin. (3) lit. ”a” și art. 196 alin. (1) lit. ”a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

H o t ă r ă ș t e :

Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureș pe anul 2020, conform anexelor nr. 1, 1/SF, 2 și 2/1 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale -Municipiul Târgu Mureș pe anul 2020, în sumă de 418.123.524,00 lei, conform Anexei nr. 1, respectiv pe secțiunea funcționare în sumă de 305.452.365,00 lei -Anexa nr. 1/SF și secțiunea dezvoltare, în sumă de 112.671.159,00 lei - Anexa nr. 1/SD.

Art. 3. Se aprobă detalierea cheltuielilor bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureș pe anul 2020, conform Anexei nr. 2.

Art. 4. Se aprobă cheltuielile privind reparațiile curente ale bugetului local al Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul Târgu Mureș pe anul 2020, în sumă de 40.629.021,00 lei- credite bugetare, respectiv 3.383.790,00 lei - credite de angajament multianuale, conform Anexei nr. 2/1, pe fiecare capitol și subcapitol bugetar.

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Executivul Municipiului Târgu Mureș prin Direcția Economică.

Art. 6. În conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) lit. ”c” și ale art. 255 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ precum și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, prezenta Hotărâre se înaintează Prefectului Județului Mureș pentru exercitarea controlului de legalitate.

Președinte de ședință

Papuc Sergiu Vasile

Contrasemnează

p. Secretarul General al Municipiului Târgu Mureș Director Executiv D.J.C.A.A.P.L.

Buculei Dianora - Monica

Institutia: Municipiul Tg-Mures

ANEXA NR. 1

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE SI PARAGRAFE SI LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE, TITLURI SI ARTICOLE

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

1

VENITURI - TOTAL

000102

112,671,159

0

112,671,159

0

0

0

2

I. VENITURI CURENTE

000202

7,701,934

0

7,701,934

0

0

0

3

C. VENITURI NEFISCALE

290002

7,701,934

0

7,701,934

0

0

0

4

C2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod

3302+3402+3502+3602+3702)

330002

7,701,934

0

7,701,934

0

0

0

5

Diverse venituri (cod

360201+360205+360211+360250))

3602

271,490

0

271,490

0

0

0

6

Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termica

360231

271,490

0

271,490

0

0

0

7

Transferuri voluntare, altele decat subventiile (cod 370201+370250)

3702

7,430,444

0

7,430,444

0

0

0

8

Vărsăminte din secțiunea de funcționare

370204

7,430,444

0

7,430,444

0

0

0

9

IV. SUBVENTII

410002

19,156,081

0

19,156,081

0

0

0

10

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 4202+4302+4502)

420002

19,156,081

0

19,156,081

0

0

0

11

Subventii de la bugetul de stat (cod 420201 la 420241)

4202

19,156,081

0

19,156,081

0

0

0

12

Subventii pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuit

420212

3,949,522

0

3,949,522

0

0

0

13

Finantarea Programului National de Dezvoltare Locala

420265

7,796,000

0

7,796,000

0

0

0

14

Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferete perioadei de programare 2014-2020

420269

7,410,559

0

7,410,559

0

0

0

15

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+48.02.19)

4802

85,813,144

0

85,813,144

0

0

0

16

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod

48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03)

480201

83,013,144

0

83,013,144

0

0

0

17

Sume primite în contul platilor efectuate în anul curent

48020101

22,231,676

0

22,231,676

0

0

0

18

Prefinantare

48020103

60,781,468

0

60,781,468

0

0

0

19

Fondul Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03)

480202

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

20

Prefinantare

48020203

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

21

5002 SERVICII PUBLICE GENERALE

5002

112,671,159

0

112,671,159

435,609,064

0

435,609,064

22

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

77,060,558

0

77,060,558

338,851,627

0

338,851,627

23

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

77,060,558

0

77,060,558

338,851,627

0

338,851,627

24

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

74,260,558

0

74,260,558

338,851,627

0

338,851,627

25

Finantarea nationala

580101

15,709,009

0

15,709,009

53,356,429

0

53,356,429

26

Finantarea externa nerambursabila

580102

40,082,943

0

40,082,943

226,146,778

0

226,146,778

27

Cheltuieli neeligibile

580103

18,468,606

0

18,468,606

59,348,420

0

59,348,420

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

28

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

5802

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

29

Finantarea nationala

580201

300,000

0

300,000

0

0

0

30

Finantarea externa nerambursabila

580202

2,500,000

0

2,500,000

0

0

0

31

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

35,610,601

0

35,610,601

96,757,437

0

96,757,437

32

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

33

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

34

Construcții

710101

28,133,175

0

28,133,175

55,741,287

0

55,741,287

35

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

3,057,534

0

3,057,534

38,135,000

0

38,135,000

36

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

1,483,570

0

1,483,570

1,692,750

0

1,692,750

37

Alte active fixe

710130

2,886,322

0

2,886,322

1,188,400

0

1,188,400

38

TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

50,000

0

50,000

0

0

0

39

Active financiare (cod 72.01.01)

7201

50,000

0

50,000

0

0

0

40

Participare la capitalul social al societatilor comerciale

720101

50,000

0

50,000

0

0

0

41

5102 Autoritati publice si actiuni externe

5102

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

42

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

43

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

44

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

45

Construcții

710101

444,312

0

444,312

0

0

0

46

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

132,750

0

132,750

100,000

0

100,000

47

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

65,510

0

65,510

0

0

0

48

Alte active fixe

710130

226,227

0

226,227

258,400

0

258,400

49

510201 Autoritati executive si legislative

510201

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

50

51020103 Autoritati executive

51020103

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

51

5402 Alte servicii publice generale

5402

14,280

0

14,280

0

0

0

52

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

14,280

0

14,280

0

0

0

53

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

14,280

0

14,280

0

0

0

54

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

14,280

0

14,280

0

0

0

55

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

14,280

0

14,280

0

0

0

56

540210 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

540210

14,280

0

14,280

0

0

0

57

6502 Invatamant

6502

11,721,037

0

11,721,037

35,456,644

0

35,456,644

58

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

8,637,488

0

8,637,488

22,394,076

0

22,394,076

59

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

8,637,488

0

8,637,488

22,394,076

0

22,394,076

60

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

5,837,488

0

5,837,488

22,394,076

0

22,394,076

61

Finantarea nationala

580101

481,163

0

481,163

1,895,813

0

1,895,813

62

Finantarea externa nerambursabila

580102

1,095,846

0

1,095,846

4,354,608

0

4,354,608

63

Cheltuieli neeligibile

580103

4,260,479

0

4,260,479

16,143,655

0

16,143,655

64

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

5802

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

65

Finantarea nationala

580201

300,000

0

300,000

0

0

0

66

Finantarea externa nerambursabila

580202

2,500,000

0

2,500,000

0

0

0

67

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

3,083,549

0

3,083,549

13,062,568

0

13,062,568

68

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

3,083,549

0

3,083,549

13,062,568

0

13,062,568

69

1,668,742

0

1,668,742

12,872,568

0

12,872,568

71

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

797,311

0

797,311

90,000

0

90,000

72

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

577,496

0

577,496

100,000

0

100,000

73

Alte active fixe

710130

40,000

0

40,000

0

0

0

74

6602 Sanatate

6602

440,707

0

440,707

0

0

0

75

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

440,707

0

440,707

0

0

0

76

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

440,707

0

440,707

0

0

0

77

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

440,707

0

440,707

0

0

0

78

Alte active fixe

710130

440,707

0

440,707

0

0

0

79

660208 Servicii de sanatate publica

660208

440,707

0

440,707

0

0

0

80

6702 Cultura, recreere si religie

6702

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

81

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

82

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

83

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

84

Construcții

710101

2,106,400

0

2,106,400

1,732,000

0

1,732,000

85

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

870,581

0

870,581

145,000

0

145,000

86

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

10,000

0

10,000

0

0

0

87

Alte active fixe

710130

85,000

0

85,000

0

0

0

88

670205 Servicii recreative si sportive

670205

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

89

67020503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

67020503

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

90

6702050301 Sera de flori

67020503 01

884,621

0

884,621

145,000

0

145,000

91

6702050302 CASM

67020503 02

2,187,360

0

2,187,360

1,732,000

0

1,732,000

92

6802 Asigurari si asistenta sociala

6802

1,826,817

0

1,826,817

10,700,620

0

10,700,620

93

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

1,441,130

0

1,441,130

10,700,620

0

10,700,620

94

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

1,441,130

0

1,441,130

10,700,620

0

10,700,620

95

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

1,441,130

0

1,441,130

10,700,620

0

10,700,620

96

Finantarea nationala

580101

80,638

0

80,638

384,089

0

384,089

97

Finantarea externa nerambursabila

580102

243,072

0

243,072

2,177,952

0

2,177,952

98

Cheltuieli neeligibile

580103

1,117,420

0

1,117,420

8,138,579

0

8,138,579

99

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

385,687

0

385,687

0

0

0

100

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

385,687

0

385,687

0

0

0

101

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

385,687

0

385,687

0

0

0

102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

249,500

0

249,500

0

0

0

103

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

86,187

0

86,187

0

0

0

104

Alte active fixe

710130

50,000

0

50,000

0

0

0

105

680204 Asistenta acordata persoanelor in varsta

680204

24,500

0

24,500

0

0

0

106

68020401 Camin spital

68020401

24,500

0

24,500

0

0

0

107

680206 Asistenta sociala pentru familie si copii

680206

15,000

0

15,000

0

0

0

108

68020601 Centrul de zi Rozmarin

68020601

15,000

0

15,000

0

0

0

109

680211 Crese

680211

1,682,317

0

1,682,317

10,700,620

0

10,700,620

110

680215 Prevenirea excluderii sociale

680215

10,000

0

10,000

0

0

0

111

68021501 Ajutor social

68021501

10,000

0

10,000

0

0

0

112

680250 Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale

680250

95,000

0

95,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

113

68025050 Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

68025050

95,000

0

95,000

0

0

0

114

7002 Locuinte, servicii si dezvoltare publica

7002

36,817,979

0

36,817,979

55,399,934

0

55,399,934

115

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

19,015,598

0

19,015,598

16,826,014

0

16,826,014

116

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

19,015,598

0

19,015,598

16,826,014

0

16,826,014

117

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

19,015,598

0

19,015,598

16,826,014

0

16,826,014

118

Finantarea nationala

580101

6,189,471

0

6,189,471

2,990,858

0

2,990,858

119

Finantarea externa nerambursabila

580102

8,818,070

0

8,818,070

13,783,944

0

13,783,944

120

Cheltuieli neeligibile

580103

4,008,057

0

4,008,057

51,212

0

51,212

121

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

122

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

123

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

124

Construcții

710101

15,363,257

0

15,363,257

36,051,170

0

36,051,170

125

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

493,112

0

493,112

0

0

0

126

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

744,377

0

744,377

1,592,750

0

1,592,750

127

Alte active fixe

710130

1,201,635

0

1,201,635

930,000

0

930,000

128

700203 Locuinte

700203

20,133,556

0

20,133,556

9,296,043

0

9,296,043

129

70020301 Dezvoltarea sistemului de locuinte

70020301

20,133,556

0

20,133,556

9,296,043

0

9,296,043

130

700206 Iluminat public si electrificari rurale

700206

743,223

0

743,223

8,110,000

0

8,110,000

131

700250 Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale

700250

15,941,200

0

15,941,200

37,993,891

0

37,993,891

132

70025001 Administratia gradinii ZOO

70025001

212,912

0

212,912

0

0

0

133

70025002 Serviciul Public Utilitati Municipale

70025002

7,792,825

0

7,792,825

12,550,577

0

12,550,577

134

70025003 Serviciu administratia domeniului public si privat

70025003

3,591,987

0

3,591,987

1,573,000

0

1,573,000

135

70025004 Administratia domeniului public -S.G.C.F.S.E.

70025004

150,000

0

150,000

0

0

0

136

70025005 Biroul juridic

70025005

150,000

0

150,000

3,200,000

0

3,200,000

137

70025006 Compartimentul de aprovizionare, reparatii si intretinere

70025006

40,000

0

40,000

0

0

0

138

70025007 Serviciu investitii

70025007

4,003,476

0

4,003,476

20,670,314

0

20,670,314

139

7402 Protectia mediului

7402

28,878,688

0

28,878,688

900,000

0

900,000

140

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

141

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

142

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

143

Finantarea nationala

580101

6,142,717

0

6,142,717

0

0

0

144

Finantarea externa nerambursabila

580102

15,844,055

0

15,844,055

0

0

0

145

Cheltuieli neeligibile

580103

6,541,916

0

6,541,916

0

0

0

146

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

147

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

148

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

149

Construcții

710101

100,000

0

100,000

900,000

0

900,000

150

Alte active fixe

710130

250,000

0

250,000

0

0

0

151

740205 Salubritate si gestiunea deseurilor

740205

28,878,688

0

28,878,688

900,000

0

900,000

152

74020501 Salubritate

74020501

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

153

74020502 Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor

74020502

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

154

8002 Actiuni generale economice, comerciale si de munca

8002

50,000

0

50,000

0

0

0

155

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

50,000

0

50,000

0

0

0

156

TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

50,000

0

50,000

0

0

0

157

Active financiare (cod 72.01.01)

7201

50,000

0

50,000

0

0

0

158

Participare la capitalul social al societatilor comerciale

720101

50,000

0

50,000

0

0

0

159

800201 Actiuni generale economice si comerciale

800201

50,000

0

50,000

0

0

0

160

80020110 Programe de dezvoltare regionala si sociala

80020110

50,000

0

50,000

0

0

0

161

8402 Transporturi

8402

28,980,871

0

28,980,871

330,916,466

0

330,916,466

162

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

19,437,654

0

19,437,654

288,930,917

0

288,930,917

163

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

19,437,654

0

19,437,654

288,930,917

0

288,930,917

164

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

19,437,654

0

19,437,654

288,930,917

0

288,930,917

165

Finantarea nationala

580101

2,815,020

0

2,815,020

48,085,669

0

48,085,669

166

Finantarea externa nerambursabila

580102

14,081,900

0

14,081,900

205,830,274

0

205,830,274

167

Cheltuieli neeligibile

580103

2,540,734

0

2,540,734

35,014,974

0

35,014,974

168

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

169

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

170

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

171

Construcții

710101

8,450,464

0

8,450,464

4,185,549

0

4,185,549

172

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

500,000

0

500,000

37,800,000

0

37,800,000

173

Alte active fixe

710130

592,753

0

592,753

0

0

0

174

840203 Transport rutier

840203

28,980,871

0

28,980,871

330,916,466

0

330,916,466

175

84020302 Transport în comun

84020302

19,937,654

0

19,937,654

326,730,917

0

326,730,917

176

8402030301 Strazi Directia Tehnica

84020303 01

8,300,464

0

8,300,464

2,385,549

0

2,385,549

177

8402030302 Strazi ADP

84020303 02

742,753

0

742,753

1,800,000

0

1,800,000

Institutia: Municipiul Tg-Mures

ANEXA NR. 1

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE SI PARAGRAFE SI LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE, TITLURI SI ARTICOLE

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

1

VENITURI - TOTAL

000102

305,452,365

0

305,452,365

0

0

0

2

I. VENITURI CURENTE

000202

102,688,562

0

102,688,562

0

0

0

3

A. VENITURI FISCALE

000302

84,836,273

0

84,836,273

0

0

0

4

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL

000402

41,200

0

41,200

0

0

0

5

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE

000502

41,200

0

41,200

0

0

0

6

Impozit pe profit (cod 010201)

0102

41,200

0

41,200

0

0

0

7

Impozit pe profit de la agenții economici

010201

41,200

0

41,200

0

0

0

8

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE( cod 0302+0402)

030002

194,587,346

0

194,587,346

0

0

0

9

Impozit pe venit (cod 030218)

0302

550,346

0

550,346

0

0

0

10

Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

030218

550,346

0

550,346

0

0

0

11

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 040201+040204)

0402

194,037,000

0

194,037,000

0

0

0

12

Cote defalcate din impozitul pe venit

040201

194,037,000

0

194,037,000

0

0

0

13

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 0702)

070002

41,800,802

0

41,800,802

0

0

0

14

Impozite si taxe pe proprietate (cod

070201+070202+070203+070250)

0702

41,800,802

0

41,800,802

0

0

0

15

Impozit si taxa pe cladiri (cod 07020101+07020102)

070201

31,442,046

0

31,442,046

0

0

0

16

Impozitul pe cladiri de la persoane fizice

07020101

8,597,754

0

8,597,754

0

0

0

17

Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice

07020102

22,844,292

0

22,844,292

0

0

0

18

Impozit si taxa pe teren (cod 07020201+07020202+07020203)

070202

5,596,548

0

5,596,548

0

0

0

19

Impozitul pe terenuri de la persoane fizice

07020201

2,786,875

0

2,786,875

0

0

0

20

Impozitsi taxa pe teren de la persoane juridice

07020202

2,757,511

0

2,757,511

0

0

0

21

Impozitul pe terenul extravilan

07020203

52,162

0

52,162

0

0

0

22

Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru restante la bugetele locale

070203

4,283,697

0

4,283,697

0

0

0

23

Alte impozite si taxe pe proprietate

070250

478,511

0

478,511

0

0

0

24

A4.IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 1102+1202+1502+1602)

100002

42,911,568

0

42,911,568

0

0

0

25

Sume defalcate din TVA (cod 110201 la 110207)

1102

27,522,000

0

27,522,000

0

0

0

26

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului Bucuresti

110202

25,984,000

0

25,984,000

0

0

0

27

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finan?area învă?ământului particular sau confesional acreditat

110209

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

28

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 120207)

1202

1,253

0

1,253

0

0

0

29

Taxe hoteliere

120207

1,253

0

1,253

0

0

0

30

Taxe pe servicii specifice (cod 150201+150250)

1502

2,709,797

0

2,709,797

0

0

0

31

Impozit pe spectacole

150201

193,397

0

193,397

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

32

Alte taxe pe servicii specifice

150250

2,516,400

0

2,516,400

0

0

0

33

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (cod 160202+160203+160250)

1602

12,678,518

0

12,678,518

0

0

0

34

Impozit pe mijloacele de transport (cod 16020201+16020202)

160202

11,198,374

0

11,198,374

0

0

0

35

Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice

16020201

6,306,659

0

6,306,659

0

0

0

36

Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice

16020202

4,891,715

0

4,891,715

0

0

0

37

Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare

160203

891,438

0

891,438

0

0

0

38

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati

160250

588,706

0

588,706

0

0

0

39

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

180002

82,703

0

82,703

0

0

0

40

Alte impozite si taxe fiscale (cod 180250)

1802

82,703

0

82,703

0

0

0

41

Alte impozite si taxe

180250

82,703

0

82,703

0

0

0

42

C. VENITURI NEFISCALE

290002

17,852,289

0

17,852,289

0

0

0

43

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 3002+3102)

300002

4,920,558

0

4,920,558

0

0

0

44

Venituri din proprietate (cod 300201 la 300250)

3002

4,920,558

0

4,920,558

0

0

0

45

Venituri din concesiuni si inchideri

300205

2,430,106

0

2,430,106

0

0

0

46

Venituri din dividende (cod 30020802)

300208

1,871,102

0

1,871,102

0

0

0

47

Venituri din dividende de la alti platitori

30020802

5,515

0

5,515

0

0

0

48

Venituri din dividende de la alti platitori

30020803

1,865,587

0

1,865,587

0

0

0

49

Alte venituri din proprietate

300250

619,350

0

619,350

0

0

0

50

C2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod

3302+3402+3502+3602+3702)

330002

12,931,731

0

12,931,731

0

0

0

51

Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 330208+330210+330212+330224+330227+3302 28+330250)

3302

12,182,789

0

12,182,789

0

0

0

52

Venituri din prestari de servicii

330208

4,831,063

0

4,831,063

0

0

0

53

Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese

330210

275,427

0

275,427

0

0

0

54

Prefinantare

330213

562,196

0

562,196

0

0

0

55

Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati

330250

6,514,103

0

6,514,103

0

0

0

56

Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 340202+340250)

3402

393,490

0

393,490

0

0

0

57

Taxe extrajudiciare de timbru

340202

147,548

0

147,548

0

0

0

58

Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise

340250

245,942

0

245,942

0

0

0

59

Amenzi, penalitati si confiscari (cod

350201+350202+350203+350250)

3502

5,376,000

0

5,376,000

0

0

0

60

Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale

350201

3,295,201

0

3,295,201

0

0

0

61

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intarziere declaratiei de impozite si taxe

350202

13,979

0

13,979

0

0

0

62

Alte amenzi, penalitati si confiscari

350250

2,066,820

0

2,066,820

0

0

0

63

Diverse venituri (cod

360201+360205+360211+360250))

3602

2,409,896

0

2,409,896

0

0

0

64

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice

360205

1,281,910

0

1,281,910

0

0

0

65

Taxe speciale

360206

921,886

0

921,886

0

0

0

66

Alte venituri

360250

206,100

0

206,100

0

0

0

67

Transferuri voluntare, altele decat subventiile (cod 370201+370250)

3702

-7,430,444

0

-7,430,444

0

0

0

68

Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

370203

-7,430,444

0

-7,430,444

0

0

0

69

IV. SUBVENTII

410002

8,176,457

0

8,176,457

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

70

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 4202+4302+4502)

420002

8,176,457

0

8,176,457

0

0

0

71

Subvenții de la bugetul de stat (cod 420201 la 420241)

4202

8,016,457

0

8,016,457

0

0

0

72

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii

420241

8,016,457

0

8,016,457

0

0

0

73

Subventii de la alte administratii (cod

430201+430204+430207+430208)

4302

160,000

0

160,000

0

0

0

74

Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finatarea lucrarilor de inregistrare sistematica din cadrul /programului national de cadastru si carte funciara

430234

160,000

0

160,000

0

0

0

75

5002 SERVICII PUBLICE GENERALE

5002

305,452,365

0

305,452,365

4,596,590

0

4,596,590

76

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

290,950,415

0

290,950,415

4,596,590

0

4,596,590

77

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

106,456,307

0

106,456,307

0

0

0

78

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

100,198,577

0

100,198,577

0

0

0

79

Salarii de baza

100101

93,643,591

0

93,643,591

0

0

0

80

Sporuri pentru conditii de munca

100105

210,000

0

210,000

0

0

0

81

Alte sporuri

100106

165,000

0

165,000

0

0

0

82

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii

100112

470,172

0

470,172

0

0

0

83

Indemnizatii de delegare

100113

23,000

0

23,000

0

0

0

84

Alocatii pentru transport de la si la locul de munca

100115

563,253

0

563,253

0

0

0

85

Indemnizatii de hrana

100117

5,097,761

0

5,097,761

0

0

0

86

Alte drepturi salariale in bani

100130

25,800

0

25,800

0

0

0

87

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

3,676,600

0

3,676,600

0

0

0

88

Norme de hrana

100202

1,548,000

0

1,548,000

0

0

0

89

Vouchere de vacanta

100206

2,128,600

0

2,128,600

0

0

0

90

Contributii

1003

2,581,130

0

2,581,130

0

0

0

91

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

2,581,130

0

2,581,130

0

0

0

92

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

123,755,709

0

123,755,709

4,596,590

0

4,596,590

93

Bunuri si servicii

2001

53,712,398

1,000,000

54,712,398

730,000

0

730,000

94

Furnituri de birou

200101

518,917

0

518,917

0

0

0

95

Materiale pentru curatenie

200102

962,557

0

962,557

275,000

0

275,000

96

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

10,187,203

0

10,187,203

0

0

0

97

Apa, canal, salubritate

200104

23,526,862

1,000,000

24,526,862

0

0

0

98

Carburanti si lubrifianti

200105

1,099,800

0

1,099,800

455,000

0

455,000

99

Piese de schimb

200106

325,000

0

325,000

0

0

0

100

Transport

200107

564,973

0

564,973

0

0

0

101

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

1,378,150

0

1,378,150

0

0

0

102

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

5,157,342

0

5,157,342

0

0

0

103

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

9,991,594

0

9,991,594

0

0

0

104

Reparatii curente

2002

40,209,021

420,000

40,629,021

3,383,790

0

3,383,790

105

Hrana

2003

2,187,824

1,000,000

3,187,824

0

0

0

106

Hrana pentru oameni

200301

1,964,824

1,000,000

2,964,824

0

0

0

107

Hrana pentru animale

200302

223,000

0

223,000

0

0

0

108

Medicamente si materiale sanitare

2004

472,622

580,000

1,052,622

0

0

0

109

Medicamente

200401

150,607

0

150,607

0

0

0

110

Materiale sanitare

200402

104,515

0

104,515

0

0

0

111

Dezinfectanti

200404

217,500

580,000

797,500

0

0

0

112

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

4,871,678

0

4,871,678

0

0

0

113

Uniforme si echipamente

200501

544,400

0

544,400

0

0

0

114

Lenjerie si accesorii de pat

200503

54,500

0

54,500

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

115

Alte obiecte de inventar

200530

4,272,778

0

4,272,778

0

0

0

116

Deplasări, detasari, transferari

2006

203,700

0

203,700

0

0

0

117

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

139,200

0

139,200

0

0

0

118

Deplasari in strainatate

200602

64,500

0

64,500

0

0

0

119

Materiale de laborator

2009

30,100

0

30,100

0

0

0

120

Carti publicatii si materiale documentare

2011

75,650

0

75,650

0

0

0

121

Consultanta si epertiza

2012

283,200

0

283,200

0

0

0

122

Pregatire profesionala

2013

430,300

0

430,300

0

0

0

123

Protectia muncii

2014

182,683

0

182,683

0

0

0

124

Munitie, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

2015

1,000

0

1,000

0

0

0

125

Meteorologie

2021

500

0

500

0

0

0

126

Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor

2023

10,000

0

10,000

0

0

0

127

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor

2024

5,000

0

5,000

0

0

0

128

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor interne

202402

5,000

0

5,000

0

0

0

129

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului, potricit legii

2025

20,000

0

20,000

0

0

0

130

Alte cheltuieli

2030

21,060,033

-3,000,000

18,060,033

482,800

0

482,800

131

Reclama si publicitate

203001

506,595

0

506,595

0

0

0

132

Protocol si reprezentare

203002

559,311

0

559,311

0

0

0

133

Prime de asigurare non-viata

203003

272,237

0

272,237

0

0

0

134

Chirii

203004

1,173,086

0

1,173,086

0

0

0

135

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

18,548,804

-3,000,000

15,548,804

482,800

0

482,800

136

TITLUL III DOBÂNZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

137

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

138

Dobanzi aferente datoriei publice interne directe

300101

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

139

TITLUL IV SUBVENȚII

40

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

140

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

141

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

51

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

142

Transferuri curente

5101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

143

Transferuri catre institutii publice

510101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

144

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

145

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.08 la 55.01.10+55.01.12+55.01.13+55.01.15+55.01.21 la 55.01.25+55.01.27+55.01.28+55.01.42)

5501

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

146

Finantarea învătământului particular sau confesional acreditat

550163

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

147

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

148

Ajutoare sociale

5702

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

149

Ajutoare sociale in numerar

570201

9,793,580

0

9,793,580

0

0

0

150

Ajutoare sociale in natura

570202

600,000

0

600,000

0

0

0

151

Tichete de cresa si tichete sociale pentru gradinita

570203

15,000

0

15,000

0

0

0

152

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

13,254,714

0

13,254,714

0

0

0

153

Burse

5901

2,491,258

0

2,491,258

0

0

0

154

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

155

Asociatii si fundatii

5911

5,430,512

0

5,430,512

0

0

0

156

Sustinerea cultelor

5912

964,256

0

964,256

0

0

0

157

Despagubiri civile

5917

260,000

0

260,000

0

0

0

158

Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural

5922

3,538,688

0

3,538,688

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

159

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

550,000

0

550,000

0

0

0

160

OPERATIUNI FINANCIARE (79=80+81)

79

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

161

TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE

81

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

162

Rambursari de credite interne

8102

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

163

Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale

810205

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

164

5102 Autoritati publice si actiuni externe

5102

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

165

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

166

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

32,720,420

0

32,720,420

0

0

0

167

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

31,455,867

0

31,455,867

0

0

0

168

Salarii de baza

100101

29,752,420

0

29,752,420

0

0

0

169

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii

100112

470,172

0

470,172

0

0

0

170

Indemnizatii de delegare

100113

20,000

0

20,000

0

0

0

171

Indemnizatii de hrana

100117

1,213,275

0

1,213,275

0

0

0

172

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

429,200

0

429,200

0

0

0

173

Vouchere de vacanta

100206

429,200

0

429,200

0

0

0

174

Contributii

1003

835,353

0

835,353

0

0

0

175

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

835,353

0

835,353

0

0

0

176

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

13,979,393

-3,000,000

10,979,393

782,800

0

782,800

177

Bunuri si servicii

2001

2,046,171

0

2,046,171

150,000

0

150,000

178

Furnituri de birou

200101

85,000

0

85,000

0

0

0

179

Materiale pentru curatenie

200102

55,000

0

55,000

0

0

0

180

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

190,000

0

190,000

0

0

0

181

Apa, canal, salubritate

200104

23,000

0

23,000

0

0

0

182

Carburanti si lubrifianti

200105

100,000

0

100,000

150,000

0

150,000

183

Piese de schimb

200106

35,000

0

35,000

0

0

0

184

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

650,000

0

650,000

0

0

0

185

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

550,000

0

550,000

0

0

0

186

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

358,171

0

358,171

0

0

0

187

Reparatii curente

2002

50,000

0

50,000

150,000

0

150,000

188

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

80,000

0

80,000

0

0

0

189

Alte obiecte de inventar

200530

80,000

0

80,000

0

0

0

190

Deplasari, detasari, transferari

2006

100,000

0

100,000

0

0

0

191

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

50,000

0

50,000

0

0

0

192

Deplasari in strainatate

200602

50,000

0

50,000

0

0

0

193

Carti publicatii si materiale documentare

2011

10,000

0

10,000

0

0

0

194

Pregatire profesionala

2013

15,000

0

15,000

0

0

0

195

Protectia muncii

2014

65,000

0

65,000

0

0

0

196

Alte cheltuieli

2030

11,613,222

-3,000,000

8,613,222

482,800

0

482,800

197

Reclama si publicitate

203001

487,595

0

487,595

0

0

0

198

Prime de asigurare non-viata

203003

40,000

0

40,000

0

0

0

199

Chirii

203004

4,000

0

4,000

0

0

0

200

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

11,081,627

-3,000,000

8,081,627

482,800

0

482,800

201

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

400,000

0

400,000

0

0

0

202

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

400,000

0

400,000

0

0

0

203

510201 Autoritati executive si legislative

510201

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

204

51020103 Autoritati executive

51020103

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

205

5402 Alte servicii publice generale

5402

3,840,912

0

3,840,912

0

0

0

206

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

3,840,912

0

3,840,912

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

207

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

3,370,325

0

3,370,325

0

0

0

208

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

3,237,284

0

3,237,284

0

0

0

209

Salarii de baza

100101

3,100,843

0

3,100,843

0

0

0

210

Indemnizatii de hrana

100117

136,441

0

136,441

0

0

0

211

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

47,850

0

47,850

0

0

0

212

Vouchere de vacanta

100206

47,850

0

47,850

0

0

0

213

Contributii

1003

85,191

0

85,191

0

0

0

214

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

85,191

0

85,191

0

0

0

215

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

470,587

0

470,587

0

0

0

216

Bunuri si servicii

2001

305,850

0

305,850

0

0

0

217

Furnituri de birou

200101

45,000

0

45,000

0

0

0

218

Materiale pentru curatenie

200102

12,000

0

12,000

0

0

0

219

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

40,000

0

40,000

0

0

0

220

Apa, canal, salubritate

200104

5,000

0

5,000

0

0

0

221

Carburanti si lubrifianti

200105

16,850

0

16,850

0

0

0

222

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

7,000

0

7,000

0

0

0

223

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

91,000

0

91,000

0

0

0

224

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

89,000

0

89,000

0

0

0

225

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

45,000

0

45,000

0

0

0

226

Alte obiecte de inventar

200530

45,000

0

45,000

0

0

0

227

Deplasari, detasari, transferari

2006

10,000

0

10,000

0

0

0

228

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

10,000

0

10,000

0

0

0

229

Carti publicatii si materiale documentare

2011

2,000

0

2,000

0

0

0

230

Pregatire profesionala

2013

5,000

0

5,000

0

0

0

231

Alte cheltuieli

2030

102,737

0

102,737

0

0

0

232

Prime de asigurare non-viata

203003

2,737

0

2,737

0

0

0

233

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

100,000

0

100,000

0

0

0

234

540210 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

540210

3,740,912

0

3,740,912

0

0

0

235

540250 Alte servicii publice generale

540250

100,000

0

100,000

0

0

0

236

5502 Tranzactii privind datoria publica si împrumuturi

5502

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

237

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

238

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

5,000

0

5,000

0

0

0

239

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor

2024

5,000

0

5,000

0

0

0

240

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor interne

202402

5,000

0

5,000

0

0

0

241

TITLUL III DOBANZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

242

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

243

Dobanzi aferente datoriei publice interne directe

300101

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

244

6102 Ordine publica si siguranta nationala

6102

15,662,932

0

15,662,932

50,000

0

50,000

245

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

15,662,932

0

15,662,932

50,000

0

50,000

246

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

14,548,632

0

14,548,632

0

0

0

247

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

12,468,075

0

12,468,075

0

0

0

248

Salarii de baza

100101

12,439,239

0

12,439,239

0

0

0

249

Indemnizatii de hrana

100117

28,836

0

28,836

0

0

0

250

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

1,753,900

0

1,753,900

0

0

0

251

Norme de hrana

100202

1,548,000

0

1,548,000

0

0

0

252

Vouchere de vacanta

100206

205,900

0

205,900

0

0

0

253

Contributii

1003

326,657

0

326,657

0

0

0

254

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

326,657

0

326,657

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

255

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

1,094,300

0

1,094,300

50,000

0

50,000

256

Bunuri si servicii

2001

524,215

0

524,215

50,000

0

50,000

257

Furnituri de birou

200101

14,000

0

14,000

0

0

0

258

Materiale pentru curatenie

200102

6,000

0

6,000

0

0

0

259

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

37,000

0

37,000

0

0

0

260

Apa, canal, salubritate

200104

13,000

0

13,000

0

0

0

261

Carburanti si lubrifianti

200105

156,000

0

156,000

50,000

0

50,000

262

Piese de schimb

200106

24,000

0

24,000

0

0

0

263

Transport

200107

1,000

0

1,000

0

0

0

264

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

118,000

0

118,000

0

0

0

265

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

92,800

0

92,800

0

0

0

266

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

62,415

0

62,415

0

0

0

267

Hrana

2003

20,000

0

20,000

0

0

0

268

Hrana pentru oameni

200301

10,000

0

10,000

0

0

0

269

Hrana pentru animale

200302

10,000

0

10,000

0

0

0

270

Medicamente si materiale sanitare

2004

1,000

0

1,000

0

0

0

271

Materiale sanitare

200402

1,000

0

1,000

0

0

0

272

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

425,085

0

425,085

0

0

0

273

Uniforme si echipamente

200501

420,000

0

420,000

0

0

0

274

Lenjerie si accesorii de pat

200503

1,000

0

1,000

0

0

0

275

Alte obiecte de inventar

200530

4,085

0

4,085

0

0

0

276

Deplasari, detasari, transferari

2006

1,000

0

1,000

0

0

0

277

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

1,000

0

1,000

0

0

0

278

Pregatire profesionala

2013

17,000

0

17,000

0

0

0

279

Protectia muncii

2014

5,000

0

5,000

0

0

0

280

Meteorologie

2021

500

0

500

0

0

0

281

Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor

2023

10,000

0

10,000

0

0

0

282

Alte cheltuieli

2030

90,500

0

90,500

0

0

0

283

Prime de asigurare non-viata

203003

63,000

0

63,000

0

0

0

284

Chirii

203004

7,500

0

7,500

0

0

0

285

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

20,000

0

20,000

0

0

0

286

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

20,000

0

20,000

0

0

0

287

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

288

610203 Ordine publica

610203

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

289

61020304 Politie comunitara

61020304

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

290

610205 Protectie civila si protectia contra incendiilor

610205

885,139

0

885,139

0

0

0

291

6502 Invatamant

6502

25,259,050

1,000,000

26,259,050

0

0

0

292

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

25,259,050

1,000,000

26,259,050

0

0

0

293

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

563,253

0

563,253

0

0

0

294

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

563,253

0

563,253

0

0

0

295

Alocatii pentru transport de la si la locul de munca

100115

563,253

0

563,253

0

0

0

296

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

19,500,539

1,000,000

20,500,539

0

0

0

297

Bunuri si servicii

2001

9,943,106

0

9,943,106

0

0

0

298

Furnituri de birou

200101

133,698

0

133,698

0

0

0

299

Materiale pentru curatenie

200102

307,465

0

307,465

0

0

0

300

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

4,952,177

0

4,952,177

0

0

0

301

Apa, canal, salubritate

200104

1,362,550

0

1,362,550

0

0

0

302

Carburanti si lubrifianti

200105

33,300

0

33,300

0

0

0

303

Piese de schimb

200106

19,000

0

19,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

304

Transport

200107

37,900

0

37,900

0

0

0

305

Posta, telecomunicații, radio, televizor, internet

200108

194,850

0

194,850

0

0

0

306

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

700,505

0

700,505

0

0

0

307

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

2,201,661

0

2,201,661

0

0

0

308

Reparatii curente

2002

6,128,803

420,000

6,548,803

0

0

0

309

Medicamente si materiale sanitare

2004

72,748

580,000

652,748

0

0

0

310

Medicamente

200401

7,400

0

7,400

0

0

0

311

Materiale sanitare

200402

3,848

0

3,848

0

0

0

312

Dezinfectanti

200404

61,500

580,000

641,500

0

0

0

313

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

1,437,782

0

1,437,782

0

0

0

314

Uniforme si echipamente

200501

18,900

0

18,900

0

0

0

315

Lenjerie si accesorii de pat

200503

53,500

0

53,500

0

0

0

316

Alte obiecte de inventar

200530

1,365,382

0

1,365,382

0

0

0

317

Deplasari, detasari, transferari

2006

41,700

0

41,700

0

0

0

318

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

37,200

0

37,200

0

0

0

319

Deplasari in strainatate

200602

4,500

0

4,500

0

0

0

320

Materiale de laborator

2009

30,100

0

30,100

0

0

0

321

Carti publicatii si materiale documentare

2011

55,650

0

55,650

0

0

0

322

Pregatire profesionala

2013

290,300

0

290,300

0

0

0

323

Protectia muncii

2014

61,300

0

61,300

0

0

0

324

Alte cheltuieli

2030

1,439,050

0

1,439,050

0

0

0

325

Prime de asigurare non-viata

203003

21,500

0

21,500

0

0

0

326

Chirii

203004

1,075,650

0

1,075,650

0

0

0

327

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

341,900

0

341,900

0

0

0

328

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

329

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.08 la 55.01.10+55.01.12+55.01.13+55.01.15+55.01.21 la 55.01.25+55.01.27+55.01.28+55.01.42)

5501

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

330

Finantarea învătământului particular sau confesional acreditat

550163

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

331

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

1,171,000

0

1,171,000

0

0

0

332

Ajutoare sociale

5702

1,171,000

0

1,171,000

0

0

0

333

Ajutoare sociale in numerar

570201

556,000

0

556,000

0

0

0

334

Ajutoare sociale in natura

570202

600,000

0

600,000

0

0

0

335

Tichete de cresa si tichete sociale pentru gradinita

570203

15,000

0

15,000

0

0

0

336

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

2,486,258

0

2,486,258

0

0

0

337

Burse

5901

2,486,258

0

2,486,258

0

0

0

338

6602 Sanatate

6602

8,058,457

0

8,058,457

0

0

0

339

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

8,058,457

0

8,058,457

0

0

0

340

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

7,809,290

0

7,809,290

0

0

0

341

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

7,530,870

0

7,530,870

0

0

0

342

Salarii de baza

100101

7,227,793

0

7,227,793

0

0

0

343

Indemnizatii de hrana

100117

303,077

0

303,077

0

0

0

344

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

108,750

0

108,750

0

0

0

345

Vouchere de vacanta

100206

108,750

0

108,750

0

0

0

346

Contributii

1003

169,670

0

169,670

0

0

0

347

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

169,670

0

169,670

0

0

0

348

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

247,167

0

247,167

0

0

0

349

Bunuri si servicii

2001

61,000

0

61,000

0

0

0

350

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

61,000

0

61,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

351

Medicamente si materiale sanitare

2004

181,167

0

181,167

0

0

0

352

Medicamente

200401

25,000

0

25,000

0

0

0

353

Materiale sanitare

200402

58,167

0

58,167

0

0

0

354

Dezinfectanti

200404

98,000

0

98,000

0

0

0

355

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

5,000

0

5,000

0

0

0

356

Alte obiecte de inventar

200530

5,000

0

5,000

0

0

0

357

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

2,000

0

2,000

0

0

0

358

Ajutoare sociale

5702

2,000

0

2,000

0

0

0

359

Ajutoare sociale in numerar

570201

2,000

0

2,000

0

0

0

360

660208 Servicii de sanatate publica

660208

8,056,457

0

8,056,457

0

0

0

361

660250 Alte cheltuieli in domeniu sanatatii

660250

2,000

0

2,000

0

0

0

362

66025050 Alte institutii si actiuni sanitare

66025050

2,000

0

2,000

0

0

0

363

6702 Cultura, recreere si religie

6702

32,664,173

0

32,664,173

55,000

0

55,000

364

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

32,664,173

0

32,664,173

55,000

0

55,000

365

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

10,261,661

0

10,261,661

0

0

0

366

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

9,785,583

0

9,785,583

0

0

0

367

Salarii de baza

100101

9,161,138

0

9,161,138

0

0

0

368

Indemnizatii de delegare

100113

1,000

0

1,000

0

0

0

369

Indemnizatii de hrana

100117

623,445

0

623,445

0

0

0

370

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

223,300

0

223,300

0

0

0

371

Vouchere de vacanta

100206

223,300

0

223,300

0

0

0

372

Contributii

1003

252,778

0

252,778

0

0

0

373

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

252,778

0

252,778

0

0

0

374

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

9,947,099

0

9,947,099

55,000

0

55,000

375

Bunuri si servicii

2001

4,517,124

0

4,517,124

55,000

0

55,000

376

Furnituri de birou

200101

13,000

0

13,000

0

0

0

377

Materiale pentru curatenie

200102

50,000

0

50,000

0

0

0

378

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

860,000

0

860,000

0

0

0

379

Apa, canal, salubritate

200104

425,000

0

425,000

0

0

0

380

Carburanti si lubrifianti

200105

303,650

0

303,650

55,000

0

55,000

381

Piese de schimb

200106

34,000

0

34,000

0

0

0

382

Transport

200107

514,573

0

514,573

0

0

0

383

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

70,000

0

70,000

0

0

0

384

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

450,746

0

450,746

0

0

0

385

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

1,796,155

0

1,796,155

0

0

0

386

Reparatii curente

2002

1,677,600

0

1,677,600

0

0

0

387

Hrana

2003

10,000

0

10,000

0

0

0

388

Hrana pentru oameni

200301

10,000

0

10,000

0

0

0

389

Medicamente si materiale sanitare

2004

5,500

0

5,500

0

0

0

390

Medicamente

200401

3,000

0

3,000

0

0

0

391

Materiale sanitare

200402

2,500

0

2,500

0

0

0

392

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

270,850

0

270,850

0

0

0

393

Uniforme si echipamente

200501

50,000

0

50,000

0

0

0

394

Alte obiecte de inventar

200530

220,850

0

220,850

0

0

0

395

Deplasari, detasari, transferari

2006

10,000

0

10,000

0

0

0

396

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

10,000

0

10,000

0

0

0

397

Pregatire profesionala

2013

15,000

0

15,000

0

0

0

398

Protectia muncii

2014

14,000

0

14,000

0

0

0

399

Alte cheltuieli

2030

3,427,025

0

3,427,025

0

0

0

400

Protocol si reprezentare

203002

533,311

0

533,311

0

0

0

401

Prime de asigurare non-viata

203003

47,000

0

47,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

402

Chirii

203004

70,000

0

70,000

0

0

0

403

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

2,776,714

0

2,776,714

0

0

0

404

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

51

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

405

Transferuri curente

5101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

406

Transferuri catre institutii publice

510101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

407

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

7,587,913

0

7,587,913

0

0

0

408

Asociatii si fundatii

5911

3,084,969

0

3,084,969

0

0

0

409

Sustinerea cultelor

5912

964,256

0

964,256

0

0

0

410

Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural

5922

3,538,688

0

3,538,688

0

0

0

411

670203 Servicii culturale

670203

5,215,548

0

5,215,548

0

0

0

412

67020330 Alte servicii culturale

67020330

5,215,548

0

5,215,548

0

0

0

413

670205 Servicii recreative si sportive

670205

24,882,244

0

24,882,244

55,000

0

55,000

414

67020501 Sport

67020501

7,110,235

0

7,110,235

0

0

0

415

67020502 Tineret

67020502

478,747

0

478,747

0

0

0

416

67020503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

67020503

17,293,262

0

17,293,262

55,000

0

55,000

417

6702050301 Sera de flori

67020503 01

9,321,262

0

9,321,262

55,000

0

55,000

418

6702050302 CASM

67020503 02

7,972,000

0

7,972,000

0

0

0

419

670206 Servicii religioase

670206

964,256

0

964,256

0

0

0

420

670250 Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei

670250

1,602,125

0

1,602,125

0

0

0

421

6802 Asigurari si asistenta sociala

6802

42,812,973

1,000,000

43,812,973

25,000

0

25,000

422

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

42,812,973

1,000,000

43,812,973

25,000

0

25,000

423

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

24,951,535

0

24,951,535

0

0

0

424

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

23,489,854

0

23,489,854

0

0

0

425

Salarii de baza

100101

21,014,152

0

21,014,152

0

0

0

426

Sporuri pentru conditii de munca

100105

210,000

0

210,000

0

0

0

427

Alte sporuri

100106

165,000

0

165,000

0

0

0

428

Indemnizatii de delegare

100113

2,000

0

2,000

0

0

0

429

Indemnizatii de hrana

100117

2,072,902

0

2,072,902

0

0

0

430

Alte drepturi salariale in bani

100130

25,800

0

25,800

0

0

0

431

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

858,400

0

858,400

0

0

0

432

Vouchere de vacanta

100206

858,400

0

858,400

0

0

0

433

Contributii

1003

603,281

0

603,281

0

0

0

434

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

603,281

0

603,281

0

0

0

435

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

5,715,315

1,000,000

6,715,315

25,000

0

25,000

436

Bunuri si servicii

2001

2,197,329

0

2,197,329

0

0

0

437

Furnituri de birou

200101

71,143

0

71,143

0

0

0

438

Materiale pentru curatenie

200102

232,092

0

232,092

0

0

0

439

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

489,849

0

489,849

0

0

0

440

Apa, canal, salubritate

200104

175,142

0

175,142

0

0

0

441

Carburanti si lubrifianti

200105

80,000

0

80,000

0

0

0

442

Piese de schimb

200106

72,000

0

72,000

0

0

0

443

Transport

200107

1,500

0

1,500

0

0

0

444

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

93,300

0

93,300

0

0

0

445

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

217,164

0

217,164

0

0

0

446

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

765,139

0

765,139

0

0

0

447

Reparatii curente

2002

770,000

0

770,000

25,000

0

25,000

448

Hrana

2003

1,923,690

1,000,000

2,923,690

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

449

Hrana pentru oameni

200301

1,923,690

1,000,000

2,923,690

0

0

0

450

Medicamente si materiale sanitare

2004

116,260

0

116,260

0

0

0

451

Medicamente

200401

44,260

0

44,260

0

0

0

452

Materiale sanitare

200402

24,000

0

24,000

0

0

0

453

Dezinfectanti

200404

48,000

0

48,000

0

0

0

454

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

481,100

0

481,100

0

0

0

455

Uniforme si echipamente

200501

11,500

0

11,500

0

0

0

456

Alte obiecte de inventar

200530

469,600

0

469,600

0

0

0

457

Deplasari, detasari, transferari

2006

11,000

0

11,000

0

0

0

458

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

11,000

0

11,000

0

0

0

459

Carti publicatii si materiale documentare

2011

8,000

0

8,000

0

0

0

460

Pregatire profesionala

2013

73,000

0

73,000

0

0

0

461

Protectia muncii

2014

10,500

0

10,500

0

0

0

462

Alte cheltuieli

2030

124,436

0

124,436

0

0

0

463

Reclama si publicitate

203001

14,000

0

14,000

0

0

0

464

Protocol si reprezentare

203002

26,000

0

26,000

0

0

0

465

Prime de asigurare non-viata

203003

14,000

0

14,000

0

0

0

466

Chirii

203004

15,936

0

15,936

0

0

0

467

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

54,500

0

54,500

0

0

0

468

TITLUL IV SUBVENTII

40

410,000

0

410,000

0

0

0

469

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

410,000

0

410,000

0

0

0

470

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

471

Ajutoare sociale

5702

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

472

Ajutoare sociale in numerar

570201

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

473

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

2,500,543

0

2,500,543

0

0

0

474

Burse

5901

5,000

0

5,000

0

0

0

475

Asociatii si fundatii

5911

2,345,543

0

2,345,543

0

0

0

476

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

150,000

0

150,000

0

0

0

477

680204 Asistenta acordata persoanelor in varsta

680204

4,714,515

0

4,714,515

0

0

0

478

68020401 Camin spital

68020401

3,192,000

0

3,192,000

0

0

0

479

68020402 Ingrijitori persoane in varsta

68020402

1,522,515

0

1,522,515

0

0

0

480

680205 Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati

680205

15,949,000

0

15,949,000

0

0

0

481

68020502 Asistenta sociala in caz de invaliditate

68020502

15,949,000

0

15,949,000

0

0

0

482

680206 Asistenta sociala pentru familie si copii

680206

3,267,814

0

3,267,814

0

0

0

483

68020601 Centrul de zi Rozmarin

68020601

1,996,091

0

1,996,091

0

0

0

484

68020602 Centrul de violenta in I.E.E.S.R

68020602

371,167

0

371,167

0

0

0

485

68020603 Centrul de zi perseverenta

68020603

801,136

0

801,136

0

0

0

486

68020604 Centrul de primiri urgente adapost

68020604

99,420

0

99,420

0

0

0

487

680211 Crese

680211

6,366,077

0

6,366,077

25,000

0

25,000

488

680215 Prevenirea excluderii sociale

680215

1,471,000

1,000,000

2,471,000

0

0

0

489

68021501 Ajutor social

68021501

771,000

0

771,000

0

0

0

490

68021502 Cantine de ajutor social

68021502

700,000

1,000,000

1,700,000

0

0

0

491

680250 Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale

680250

11,044,567

0

11,044,567

0

0

0

492

68025050 Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

68025050

11,044,567

0

11,044,567

0

0

0

493

7002 Locuinte, servicii si dezvoltare publica

7002

40,971,848

0

40,971,848

2,383,790

0

2,383,790

494

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

40,971,848

0

40,971,848

2,383,790

0

2,383,790

495

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

12,231,191

0

12,231,191

0

0

0

496

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

11,667,791

0

11,667,791

0

0

0

497

Salarii de baza

100101

10,948,006

0

10,948,006

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

498

Indemnizații de hrana

100117

719,785

0

719,785

0

0

0

499

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

255,200

0

255,200

0

0

0

500

Vouchere de vacanta

100206

255,200

0

255,200

0

0

0

501

Contribuții

1003

308,200

0

308,200

0

0

0

502

Contribuție asiguratorie pentru munca

100307

308,200

0

308,200

0

0

0

503

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

28,540,657

0

28,540,657

2,383,790

0

2,383,790

504

Bunuri si servicii

2001

12,282,433

0

12,282,433

475,000

0

475,000

505

Furnituri de birou

200101

147,076

0

147,076

0

0

0

506

Materiale pentru curatenie

200102

300,000

0

300,000

275,000

0

275,000

507

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

3,558,177

0

3,558,177

0

0

0

508

Apa, canal, salubritate

200104

1,030,000

0

1,030,000

0

0

0

509

Carburanti si lubrifianti

200105

410,000

0

410,000

200,000

0

200,000

510

Piese de schimb

200106

141,000

0

141,000

0

0

0

511

Transport

200107

10,000

0

10,000

0

0

0

512

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

245,000

0

245,000

0

0

0

513

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

2,055,127

0

2,055,127

0

0

0

514

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

4,386,053

0

4,386,053

0

0

0

515

Reparatii curente

2002

10,883,948

0

10,883,948

1,908,790

0

1,908,790

516

Hrana

2003

234,134

0

234,134

0

0

0

517

Hrana pentru oameni

200301

21,134

0

21,134

0

0

0

518

Hrana pentru animale

200302

213,000

0

213,000

0

0

0

519

Medicamente si materiale sanitare

2004

95,947

0

95,947

0

0

0

520

Medicamente

200401

70,947

0

70,947

0

0

0

521

Materiale sanitare

200402

15,000

0

15,000

0

0

0

522

Dezinfectanti

200404

10,000

0

10,000

0

0

0

523

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

2,036,861

0

2,036,861

0

0

0

524

Uniforme si echipamente

200501

44,000

0

44,000

0

0

0

525

Alte obiecte de inventar

200530

1,992,861

0

1,992,861

0

0

0

526

Deplasari, detasari, transferari

2006

30,000

0

30,000

0

0

0

527

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

20,000

0

20,000

0

0

0

528

Deplasari in strainatate

200602

10,000

0

10,000

0

0

0

529

Consultanta si epertiza

2012

50,000

0

50,000

0

0

0

530

Pregatire profesionala

2013

15,000

0

15,000

0

0

0

531

Protectia muncii

2014

26,883

0

26,883

0

0

0

532

Munitie, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

2015

1,000

0

1,000

0

0

0

533

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului, potricit legii

2025

20,000

0

20,000

0

0

0

534

Alte cheltuieli

2030

2,864,451

0

2,864,451

0

0

0

535

Reclama si publicitate

203001

5,000

0

5,000

0

0

0

536

Prime de asigurare non-viata

203003

84,000

0

84,000

0

0

0

537

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

2,775,451

0

2,775,451

0

0

0

538

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

200,000

0

200,000

0

0

0

539

Despagubiri civile

5917

200,000

0

200,000

0

0

0

540

700206 Iluminat public si electrificari rurale

700206

6,335,688

0

6,335,688

149,000

0

149,000

541

700250 Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale

700250

34,636,160

0

34,636,160

2,234,790

0

2,234,790

542

70025001 Administratia gradinii ZOO

70025001

5,189,097

0

5,189,097

100,000

0

100,000

543

70025002 Serviciul Public Utilitati Municipale

70025002

17,318,110

0

17,318,110

1,434,790

0

1,434,790

544

70025003 Serviciu administratia domeniului public si privat

70025003

7,525,027

0

7,525,027

500,000

0

500,000

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

545

70025004 Administrația domeniului public -S.G.C.F.S.E.

70025004

668,009

0

668,009

100,000

0

100,000

546

70025005 Biroul juridic

70025005

953,447

0

953,447

0

0

0

547

70025006 Compartimentul de aprovizionare, reparatii si intretinere

70025006

2,913,970

0

2,913,970

100,000

0

100,000

548

70025007 Serviciu investiții

70025007

68,500

0

68,500

0

0

0

549

7402 Protectia mediului

7402

22,136,771

1,000,000

23,136,771

0

0

0

550

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

22,136,771

1,000,000

23,136,771

0

0

0

551

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

22,076,771

1,000,000

23,076,771

0

0

0

552

Bunuri si servicii

2001

21,593,170

1,000,000

22,593,170

0

0

0

553

Apa, canal, salubritate

200104

20,493,170

1,000,000

21,493,170

0

0

0

554

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

1,000,000

0

1,000,000

0

0

0

555

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

100,000

0

100,000

0

0

0

556

Reparatii curente

2002

70,000

0

70,000

0

0

0

557

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

50,000

0

50,000

0

0

0

558

Alte obiecte de inventar

200530

50,000

0

50,000

0

0

0

559

Alte cheltuieli

2030

363,601

0

363,601

0

0

0

560

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

363,601

0

363,601

0

0

0

561

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

60,000

0

60,000

0

0

0

562

Despagubiri civile

5917

60,000

0

60,000

0

0

0

563

740205 Salubritate si gestiunea deseurilor

740205

22,136,771

1,000,000

23,136,771

0

0

0

564

74020501 Salubritate

74020501

22,136,771

1,000,000

23,136,771

0

0

0

565

8002 Actiuni generale economice, comerciale si de munca

8002

783,461

0

783,461

0

0

0

566

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

783,461

0

783,461

0

0

0

567

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

783,461

0

783,461

0

0

0

568

Alte cheltuieli

2030

783,461

0

783,461

0

0

0

569

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

783,461

0

783,461

0

0

0

570

800201 Actiuni generale economice si comerciale

800201

783,461

0

783,461

0

0

0

571

80020110 Programe de dezvoltare regionala si sociala

80020110

783,461

0

783,461

0

0

0

572

8402 Transporturi

8402

62,667,370

0

62,667,370

1,300,000

0

1,300,000

573

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57+59)

01

48,165,420

0

48,165,420

1,300,000

0

1,300,000

574

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

21,395,420

0

21,395,420

1,300,000

0

1,300,000

575

Bunuri si servicii

2001

242,000

0

242,000

0

0

0

576

Furnituri de birou

200101

10,000

0

10,000

0

0

0

577

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

60,000

0

60,000

0

0

0

578

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

172,000

0

172,000

0

0

0

579

Reparatii curente

2002

20,628,670

0

20,628,670

1,300,000

0

1,300,000

580

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

40,000

0

40,000

0

0

0

581

Alte obiecte de inventar

200530

40,000

0

40,000

0

0

0

582

Consultanta si epertiza

2012

233,200

0

233,200

0

0

0

583

Alte cheltuieli

2030

251,550

0

251,550

0

0

0

584

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

251,550

0

251,550

0

0

0

585

TITLUL IV SUBVENTII

40

26,770,000

0

26,770,000

0

0

0

586

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

26,770,000

0

26,770,000

0

0

0

587

OPERATIUNI FINANCIARE (79=80+81)

79

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

588

TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE

81

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

589

Rambursari de credite interne

8102

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2019 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2019

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2019

590

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

810205

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

591

840203 Transport rutier

840203

62,667,370

0

62,667,370

1,300,000

0

1,300,000

592

84020302 Transport în comun

84020302

26,770,000

0

26,770,000

0

0

0

593

8402030301 Strazi Directia Tehnica

84020303 01

25,833,800

0

25,833,800

800,000

0

800,000

594

8402030302 Strazi ADP

84020303 02

10,063,570

0

10,063,570

500,000

0

500,000

Institutia: Municipiul Tg-Mures

ANEXA NR. 1

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE SI PARAGRAFE SI LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE, TITLURI SI ARTICOLE

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

1

TOTAL VENITURI

000102

418,123,524

0

418,123,524

0

0

0

2

VENITURI PROPRII

4902

277,455,842

0

277,455,842

0

0

0

3

I. VENITURI CURENTE

0002

304,977,842

0

304,977,842

0

0

0

4

A. VENITURI FISCALE

0003

279,423,619

0

279,423,619

0

0

0

5

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL

0004

194,628,546

0

194,628,546

0

0

0

6

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURI

0005

41,200

0

41,200

0

0

0

7

Impozit pe profit

0102

41,200

0

41,200

0

0

0

8

Impozit pe profit de la agenti economici

010201

41,200

0

41,200

0

0

0

9

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZIC

0006

194,587,346

0

194,587,346

0

0

0

10

Impozit pe venit

0302

550,346

0

550,346

0

0

0

11

Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

030218

550,346

0

550,346

0

0

0

12

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit

0402

194,037,000

0

194,037,000

0

0

0

13

Cote defalcate din impozitul pe venit

040201

194,037,000

0

194,037,000

0

0

0

14

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

0009

41,800,802

0

41,800,802

0

0

0

15

Impozite si taxe pe proprietate

0702

41,800,802

0

41,800,802

0

0

0

16

Impozit pe cladiri

070201

31,442,046

0

31,442,046

0

0

0

17

Impozit pe cladiri persoane fizice

07020101

8,597,754

0

8,597,754

0

0

0

18

Impozit pe cladiri persoane juridice

07020102

22,844,292

0

22,844,292

0

0

0

19

Impozit pe terenuri

070202

5,596,548

0

5,596,548

0

0

0

20

Impozit pe terenuri persoane fizice

07020201

2,786,875

0

2,786,875

0

0

0

21

Impozit pe terenuri persoane juridice

07020202

2,757,511

0

2,757,511

0

0

0

22

Impozit pe teren extravilan

07020203

52,162

0

52,162

0

0

0

23

Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notariala si alte taxe de timbru

070203

4,283,697

0

4,283,697

0

0

0

24

Alte impozite si taxe pe proprietate

070250

478,511

0

478,511

0

0

0

25

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

0010

42,911,568

0

42,911,568

0

0

0

26

Sume defalcate din TVA

1102

27,522,000

0

27,522,000

0

0

0

27

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor Municipiului Bucuresti

110202

25,984,000

0

25,984,000

0

0

0

28

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finantarea învătământului particular sau confesional acreditat

110209

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

29

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii

1202

1,253

0

1,253

0

0

0

30

Taxe hoteliere

120207

1,253

0

1,253

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

31

Taxe pe servicii specifice

1502

2,709,797

0

2,709,797

0

0

0

32

Impozit pe spectacole

150201

193,397

0

193,397

0

0

0

33

Alte taxe pe servicii specifice

150250

2,516,400

0

2,516,400

0

0

0

34

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati

1602

12,678,518

0

12,678,518

0

0

0

35

Taxa asupra mijloacelor de transport

160202

11,198,374

0

11,198,374

0

0

0

36

Taxa asupra mijloacelor de transport persoane fizice

16020201

6,306,659

0

6,306,659

0

0

0

37

Taxa asupra mijloacelor de transport persoane juridice

16020202

4,891,715

0

4,891,715

0

0

0

38

Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare

160203

891,438

0

891,438

0

0

0

39

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati

160250

588,706

0

588,706

0

0

0

40

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

0011

82,703

0

82,703

0

0

0

41

Alte impozite si taxe fiscale

1802

82,703

0

82,703

0

0

0

42

Alte impozite si taxe

180250

82,703

0

82,703

0

0

0

43

C. VENITURI NEFISCALE

0012

25,554,223

0

25,554,223

0

0

0

44

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

0013

4,920,558

0

4,920,558

0

0

0

45

Venituri din proprietate

3002

4,920,558

0

4,920,558

0

0

0

46

Venituri din concesiuni si inchirieri

300205

2,430,106

0

2,430,106

0

0

0

47

Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile publice

30020530

2,430,106

0

2,430,106

0

0

0

48

Venituri din dividende

300208

1,871,102

0

1,871,102

0

0

0

49

Venituri din dividende de la alti platitori

30020802

5,515

0

5,515

0

0

0

50

Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*)

30020803

1,865,587

0

1,865,587

0

0

0

51

Alte venituri din proprietate

300250

619,350

0

619,350

0

0

0

52

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

0014

20,633,665

0

20,633,665

0

0

0

53

Venituri din prestari de servicii si alte activitati

3302

12,182,789

0

12,182,789

0

0

0

54

Venituri din prestari de servicii

330208

4,831,063

0

4,831,063

0

0

0

55

Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese

330210

275,427

0

275,427

0

0

0

56

Contributia de intretinere a persoanelor asistate

330213

562,196

0

562,196

0

0

0

57

Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati

330250

6,514,103

0

6,514,103

0

0

0

58

Venituri din taxe administrative, eliberari permise

3402

393,490

0

393,490

0

0

0

59

Taxe extrajudiciare de timbru

340202

147,548

0

147,548

0

0

0

60

Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise

340250

245,942

0

245,942

0

0

0

61

Amenzi, penalitati si confiscari

3502

5,376,000

0

5,376,000

0

0

0

62

Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale

350201

3,295,201

0

3,295,201

0

0

0

63

Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate

35020102

3,295,201

0

3,295,201

0

0

0

64

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de impozite si taxe

350202

13,979

0

13,979

0

0

0

65

Alte amenzi, penalitati si confiscari

350250

2,066,820

0

2,066,820

0

0

0

66

Diverse venituri

3602

2,681,386

0

2,681,386

0

0

0

67

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice

360205

1,281,910

0

1,281,910

0

0

0

68

Taxe speciale

360206

921,886

0

921,886

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

69

Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termica

360231

271,490

0

271,490

0

0

0

70

Alte venituri

360250

206,100

0

206,100

0

0

0

71

Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

370203

-7,430,444

0

-7,430,444

0

0

0

72

Vărsăminte din secțiunea de funcționare

370204

7,430,444

0

7,430,444

0

0

0

73

IV. SUBVENTII

0017

113,145,682

0

113,145,682

0

0

0

74

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

0018

27,332,538

0

27,332,538

0

0

0

75

Subventii de la bugetul de stat

4202

27,172,538

0

27,172,538

0

0

0

76

A. De capital

0019

3,949,522

0

3,949,522

0

0

0

77

Subventii pt reabilitarea termica a cladirilor de locuit

420212

3,949,522

0

3,949,522

0

0

0

78

B. Curente

0020

23,223,016

0

23,223,016

0

0

0

79

Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii

420241

8,016,457

0

8,016,457

0

0

0

80

Finantarea Programului National de Dezvoltare Locala

420265

7,796,000

0

7,796,000

0

0

0

81

Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferete perioadei de programare 2014-2020

420269

7,410,559

0

7,410,559

0

0

0

82

Subventii de la alte administratii

4302

160,000

0

160,000

0

0

0

83

Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finatarea lucrarilor de inregistrare sistematica din cadrul /programului national de cadastru si carte funciara

430234

160,000

0

160,000

0

0

0

84

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+ 48.02.19)

4802

85,813,144

0

85,813,144

0

0

0

85

Fondul European de Dezvoltare

Regională (FEDR) (cod

48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03)

480201

83,013,144

0

83,013,144

0

0

0

86

Sume primite în contul platilor efectuate în anul curent

48020101

22,231,676

0

22,231,676

0

0

0

87

Prefinantare

48020103

60,781,468

0

60,781,468

0

0

0

88

Fondul Social European (FSE) (cod

48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03)

480202

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

89

Prefinantare

48020203

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

90

TOTAL CHELTUIELI

4902

418,123,524

0

418,123,524

440,205,654

0

440,205,654

91

CHELTUIELI CURENTE

01

367,745,973

0

367,745,973

343,448,217

0

343,448,217

92

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

106,456,307

0

106,456,307

0

0

0

93

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

123,755,709

0

123,755,709

4,596,590

0

4,596,590

94

TITLUL III DOBANZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

95

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

96

TITLUL IV SUBVENTII

40

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

97

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

98

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

51

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

99

Transferuri curente

5101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

100

Transferuri catre institutii publice

510101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

101

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

55

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

102

A. Transferuri interne.

5501

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

103

Finantarea învătământului particular sau confesional acreditat

550163

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

104

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

105

Ajutoare sociale

5702

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

106

Ajutoare sociale in numerar

570201

9,793,580

0

9,793,580

0

0

0

107

Ajutoare sociale in natura

570202

600,000

0

600,000

0

0

0

108

Tichete de cresa si tichete sociale pentru gradinita

570203

15,000

0

15,000

0

0

0

109

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la

58.05+58.11+58.12+58.16)

58

77,060,558

0

77,060,558

338,851,627

0

338,851,627

110

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

74,260,558

0

74,260,558

338,851,627

0

338,851,627

111

Finantarea nationala

580101

15,709,009

0

15,709,009

53,356,429

0

53,356,429

112

Finantarea externa nerambursabila

580102

40,082,943

0

40,082,943

226,146,778

0

226,146,778

113

Cheltuieli neeligibile

580103

18,468,606

0

18,468,606

59,348,420

0

59,348,420

114

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

5802

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

115

Finantarea nationala

580201

300,000

0

300,000

0

0

0

116

Finantare externa nerambursabila

580202

2,500,000

0

2,500,000

0

0

0

117

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

13,189,714

0

13,189,714

0

0

0

118

Burse

5901

2,486,258

0

2,486,258

0

0

0

119

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

120

Asociatii si fundatii

5911

5,430,512

0

5,430,512

0

0

0

121

Sustinerea cultelor

5912

964,256

0

964,256

0

0

0

122

Despagubiri civile

5917

200,000

0

200,000

0

0

0

123

Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural

5922

3,538,688

0

3,538,688

0

0

0

124

Sume aferente persoanleor cu handicap neincadrate

5940

550,000

0

550,000

0

0

0

125

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

35,610,601

0

35,610,601

96,757,437

0

96,757,437

126

TITLUL XI ACTIVE NEFINANCIARE

71

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

127

Active fixe

7101

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

128

Constructii

710101

28,133,175

0

28,133,175

55,741,287

0

55,741,287

129

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

3,057,534

0

3,057,534

38,135,000

0

38,135,000

130

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

1,483,570

0

1,483,570

1,692,750

0

1,692,750

131

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

2,886,322

0

2,886,322

1,188,400

0

1,188,400

132

TITLUL XII ACTIVE FINANCIARE

72

50,000

0

50,000

0

0

0

133

Active financiare

7201

50,000

0

50,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

134

Participare la capitalul social al societatilor comerciale

720101

50,000

0

50,000

0

0

0

135

OPERATIUNI FINANCIARE

79

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

136

TITLUL XIV RAMBURSARI DE CREDITE

81

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

137

Rambursari de credite interne

8102

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

138

Autoritati publice si actiuni externe

5102

47,968,612

-3,000,000

44,968,612

1,141,200

0

1,141,200

139

CHELTUIELI CURENTE

01

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

140

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

32,720,420

0

32,720,420

0

0

0

141

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

13,979,393

-3,000,000

10,979,393

782,800

0

782,800

142

Reparatii curente

2002

50,000

0

50,000

150,000

0

150,000

143

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

0

0

0

0

0

0

144

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

0

0

0

0

0

0

145

Finantarea externa nerambursabila

580101

0

0

0

0

0

0

146

Finantarea externa nerambursabila

580102

0

0

0

0

0

0

147

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

400,000

0

400,000

0

0

0

148

Sume aferente persoanleor cu handicap neincadrate

5940

400,000

0

400,000

0

0

0

149

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

150

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

151

Active fixe

7101

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

152

Constructii

710101

444,312

0

444,312

0

0

0

153

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

132,750

0

132,750

100,000

0

100,000

154

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

65,510

0

65,510

0

0

0

155

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

226,227

0

226,227

258,400

0

258,400

156

Autoritati executive si legislative

510201

47,968,612

-3,000,000

44,968,612

1,141,200

0

1,141,200

157

Autoritati executive

51020103

47,968,612

-3,000,000

44,968,612

1,141,200

0

1,141,200

158

Alte servicii publice generale

5402

3,855,192

0

3,855,192

0

0

0

159

CHELTUIELI CURENTE

01

3,840,912

0

3,840,912

0

0

0

160

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

3,370,325

0

3,370,325

0

0

0

161

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

470,587

0

470,587

0

0

0

162

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

14,280

0

14,280

0

0

0

163

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

14,280

0

14,280

0

0

0

164

Active fixe

7101

14,280

0

14,280

0

0

0

165

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

14,280

0

14,280

0

0

0

166

Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

540210

3,755,192

0

3,755,192

0

0

0

167

Alte servicii publice generale

540250

100,000

0

100,000

0

0

0

168

Tranzactii privind datoria publica si împrumuturi

5502

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

169

CHELTUIELI CURENTE

01

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

170

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

5,000

0

5,000

0

0

0

171

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor

2024

5,000

0

5,000

0

0

0

172

TITLUL III DOBANZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

173

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

174

Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

5902

15,662,932

0

15,662,932

50,000

0

50,000

175

Ordine publica si siguranta nationala

6102

15,662,932

0

15,662,932

50,000

0

50,000

176

CHELTUIELI CURENTE

01

15,662,932

0

15,662,932

50,000

0

50,000

177

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

14,548,632

0

14,548,632

0

0

0

178

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

1,094,300

0

1,094,300

50,000

0

50,000

179

TITLUL IX ALTE CHELTUIELI

59

20,000

0

20,000

0

0

0

180

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

181

Ordine publica

610203

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

182

Politie comunitara

61020304

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

183

Protectie civila si protectia contra incendiilor (protectie civila nonmilitara)

610205

885,139

0

885,139

0

0

0

184

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL -CULTURALE

6402

125,855,195

2,000,000

127,855,195

48,114,264

0

48,114,264

185

Invatamant

6502

36,980,087

1,000,000

37,980,087

35,456,644

0

35,456,644

186

CHELTUIELI CURENTE

01

33,896,538

1,000,000

34,896,538

22,394,076

0

22,394,076

187

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

563,253

0

563,253

0

0

0

188

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

19,500,539

1,000,000

20,500,539

0

0

0

189

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

55

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

190

A. Transferuri interne.

5501

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

191

Finantarea invatamantului particular sau confesional acreditat

550163

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

192

TITLUL VIII ASISTENTA SOCIALA

57

1,171,000

0

1,171,000

0

0

0

193

Ajutoare sociale

5702

1,171,000

0

1,171,000

0

0

0

194

Ajutoare sociale in numerar

570201

556,000

0

556,000

0

0

0

195

Ajutoare sociale in natura

570202

600,000

0

600,000

0

0

0

196

Tichete de cresa si tichete sociale pentru gradinita

570203

15,000

0

15,000

0

0

0

197

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

8,637,488

0

8,637,488

22,394,076

0

22,394,076

198

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

5,837,488

0

5,837,488

22,394,076

0

22,394,076

199

Finantarea nationala

580101

481,163

0

481,163

1,895,813

0

1,895,813

200

Finantarea externa nerambursabila

580102

1,095,846

0

1,095,846

4,354,608

0

4,354,608

201

Cheltuieli neeligibile

580103

4,260,479

0

4,260,479

16,143,655

0

16,143,655

202

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

5802

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

203

Finantarea nationala

580201

300,000

0

300,000

0

0

0

204

Finantare externa nerambursabila

580202

2,500,000

0

2,500,000

0

0

0

205

TITLUL IX ALTE CHELTUIELI

59

2,486,258

0

2,486,258

0

0

0

206

Burse

5901

2,486,258

0

2,486,258

0

0

0

207

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

3,083,549

0

3,083,549

13,062,568

0

13,062,568

208

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

3,083,549

0

3,083,549

13,062,568

0

13,062,568

209

Active fixe

7101

3,083,549

0

3,083,549

13,062,568

0

13,062,568

210

Constructii

710101

1,668,742

0

1,668,742

12,872,568

0

12,872,568

211

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

797,311

0

797,311

90,000

0

90,000

212

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

577,496

0

577,496

100,000

0

100,000

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

213

Alte active fixe (iunclusiv reparații capitale)

710130

40,000

0

40,000

0

0

0

214

Sanatate

6602

8,499,164

0

8,499,164

0

0

0

215

CHELTUIELI CURENTE

01

8,058,457

0

8,058,457

0

0

0

216

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

7,809,290

0

7,809,290

0

0

0

217

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

247,167

0

247,167

0

0

0

218

TITLUL VIII ASISTENTA SOCIALA

57

2,000

0

2,000

0

0

0

219

Ajutoare sociale

5702

2,000

0

2,000

0

0

0

220

Ajutoare sociale in numerar

570201

2,000

0

2,000

0

0

0

221

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

400,000

0

400,000

0

0

0

222

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

440,707

0

440,707

0

0

0

223

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

440,707

0

440,707

0

0

0

224

Active fixe

7101

440,707

0

440,707

0

0

0

225

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

440,707

0

440,707

0

0

0

226

Servicii de sanatate publica

660208

8,497,164

0

8,497,164

0

0

0

227

Alte cheltuieli in domeniu sanatatii

660250

2,000

0

2,000

0

0

0

228

Alte institutii si actiuni sanitare

66025050

2,000

0

2,000

0

0

0

229

Cultura, recreere si religie

6702

35,736,154

0

35,736,154

1,932,000

0

1,932,000

230

CHELTUIELI CURENTE

01

32,664,173

0

32,664,173

55,000

0

55,000

231

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

10,261,661

0

10,261,661

0

0

0

232

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

9,947,099

0

9,947,099

55,000

0

55,000

233

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

51

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

234

Transferuri curente

5101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

235

Transferuri catre institutii publice

510101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

236

TITLUL IX ALTE CHELTUIELI

59

7,587,913

0

7,587,913

0

0

0

237

Asociatii si fundatii

5911

3,084,969

0

3,084,969

0

0

0

238

Sustinerea cultelor

5912

964,256

0

964,256

0

0

0

239

Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural

5922

3,538,688

0

3,538,688

0

0

0

240

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

241

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

242

Active fixe

7101

3,071,981

0

3,071,981

1,877,000

0

1,877,000

243

Constructii

710101

2,106,400

0

2,106,400

1,732,000

0

1,732,000

244

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

870,581

0

870,581

145,000

0

145,000

245

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

10,000

0

10,000

0

0

0

246

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

85,000

0

85,000

0

0

0

247

Servicii culturale

670203

5,215,548

0

5,215,548

0

0

0

248

Alte servicii culturale

67020330

5,215,548

0

5,215,548

0

0

0

249

Servicii recreative si sportive

670205

27,954,225

0

27,954,225

1,932,000

0

1,932,000

250

Sport

67020501

7,110,235

0

7,110,235

0

0

0

251

Tineret

67020502

478,747

0

478,747

0

0

0

252

Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

67020503

20,365,243

0

20,365,243

1,932,000

0

1,932,000

253

Servicii religioase

670206

964,256

0

964,256

0

0

0

254

Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei

670250

1,602,125

0

1,602,125

0

0

0

255

Asigurari si asistenta sociala

6802

44,639,790

1,000,000

45,639,790

10,725,620

0

10,725,620

256

CHELTUIELI CURENTE

01

44,249,103

1,000,000

45,249,103

10,725,620

0

10,725,620

257

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

24,951,535

0

24,951,535

0

0

0

258

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

5,715,315

1,000,000

6,715,315

25,000

0

25,000

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

259

TITLUL IV SUBVENTII

40

410,000

0

410,000

0

0

0

260

Subvenții pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

410,000

0

410,000

0

0

0

261

TITLUL VIII ASISTENTA SOCIALA

57

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

262

Ajutoare sociale

5702

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

263

Ajutoare sociale in numerar

570201

9,235,580

0

9,235,580

0

0

0

264

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

1,441,130

0

1,441,130

10,700,620

0

10,700,620

265

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

1,441,130

0

1,441,130

10,700,620

0

10,700,620

266

Finantarea nationala

580101

80,638

0

80,638

384,089

0

384,089

267

Finantarea externa nerambursabila

580102

243,072

0

243,072

2,177,952

0

2,177,952

268

Cheltuieli neeligibile

580103

1,117,420

0

1,117,420

8,138,579

0

8,138,579

269

TITLUL IX ALTE CHELTUIELI

59

2,495,543

0

2,495,543

0

0

0

270

Asociatii si fundatii

5911

2,345,543

0

2,345,543

0

0

0

271

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

150,000

0

150,000

0

0

0

272

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

385,687

0

385,687

0

0

0

273

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

385,687

0

385,687

0

0

0

274

Active fixe

7101

385,687

0

385,687

0

0

0

275

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

249,500

0

249,500

0

0

0

276

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

86,187

0

86,187

0

0

0

277

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

50,000

0

50,000

0

0

0

278

Asistenta acordata persoanelor in varsta

680204

4,739,015

0

4,739,015

0

0

0

279

Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati

680205

15,949,000

0

15,949,000

0

0

0

280

Asistenta sociala in caz de invaliditate

68020502

15,949,000

0

15,949,000

0

0

0

281

Asistenta sociala pentru familie si copii

680206

3,282,814

0

3,282,814

0

0

0

282

Crese

680211

8,048,394

0

8,048,394

10,725,620

0

10,725,620

283

Prevenirea excluderii sociale

680215

1,481,000

1,000,000

2,481,000

0

0

0

284

Ajutor social

68021501

781,000

0

781,000

0

0

0

285

Cantine de ajutor social

68021502

700,000

1,000,000

1,700,000

0

0

0

286

Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale

680250

11,139,567

0

11,139,567

0

0

0

287

Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE

6902

128,805,286

1,000,000

129,805,286

58,683,724

0

58,683,724

288

Locuinte, servicii si dezvoltare publica

7002

77,789,827

0

77,789,827

57,783,724

0

57,783,724

289

CHELTUIELI CURENTE

01

59,787,446

0

59,787,446

19,209,804

0

19,209,804

290

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

10

12,231,191

0

12,231,191

0

0

0

291

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

28,540,657

0

28,540,657

2,383,790

0

2,383,790

292

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

19,015,598

0

19,015,598

16,826,014

0

16,826,014

293

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

19,015,598

0

19,015,598

16,826,014

0

16,826,014

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

294

Finanțarea naționala

580101

6,189,471

0

6,189,471

2,990,858

0

2,990,858

295

Finanțare externa nerambursabila

580102

8,818,070

0

8,818,070

13,783,944

0

13,783,944

296

Cheltuieli neeligibile

580103

4,008,057

0

4,008,057

51,212

0

51,212

297

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

200,000

0

200,000

0

0

0

298

Despagubiri civile

5917

200,000

0

200,000

0

0

0

299

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

300

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

301

Active fixe

7101

17,802,381

0

17,802,381

38,573,920

0

38,573,920

302

Construcții

710101

15,363,257

0

15,363,257

36,051,170

0

36,051,170

303

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

493,112

0

493,112

0

0

0

304

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

710103

744,377

0

744,377

1,592,750

0

1,592,750

305

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

1,201,635

0

1,201,635

930,000

0

930,000

306

Locuinte

700203

20,133,556

0

20,133,556

9,296,043

0

9,296,043

307

Dezvoltarea sistemului de locuinte

70020301

20,133,556

0

20,133,556

9,296,043

0

9,296,043

308

Iluminat public si electrificari rurale

700206

7,078,911

0

7,078,911

8,259,000

0

8,259,000

309

Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale

700250

50,577,360

0

50,577,360

40,228,681

0

40,228,681

310

Protectia mediului

7402

51,015,459

1,000,000

52,015,459

900,000

0

900,000

311

CHELTUIELI CURENTE

01

50,605,459

1,000,000

51,605,459

0

0

0

312

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

22,076,771

1,000,000

23,076,771

0

0

0

313

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

314

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

315

Finantarea nationala

580101

6,142,717

0

6,142,717

0

0

0

316

Finantarea externa nerambursabila

580102

15,844,055

0

15,844,055

0

0

0

317

Cheltuieli neeligibile

580103

6,541,916

0

6,541,916

0

0

0

318

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

319

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

320

Active fixe

7101

350,000

0

350,000

900,000

0

900,000

321

Constructii

710101

100,000

0

100,000

900,000

0

900,000

322

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

250,000

0

250,000

0

0

0

323

Salubritate si gestiunea deseurilor

740205

51,015,459

1,000,000

52,015,459

900,000

0

900,000

324

Salubritate

74020501

22,486,771

1,000,000

23,486,771

900,000

0

900,000

325

Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor

74020502

28,528,688

0

28,528,688

0

0

0

326

Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

7902

92,481,702

0

92,481,702

332,216,466

0

332,216,466

327

Actiuni generale economice, comerciale si de munca

8002

833,461

0

833,461

0

0

0

328

CHELTUIELI CURENTE

01

783,461

0

783,461

0

0

0

329

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

783,461

0

783,461

0

0

0

330

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

50,000

0

50,000

0

0

0

331

TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

50,000

0

50,000

0

0

0

332

Active financiare (cod 72.01.01)

7201

50,000

0

50,000

0

0

0

333

Participare la capitalul social al societatilor comerciale

720101

50,000

0

50,000

0

0

0

334

Actiuni generale economice si comerciale

800201

833,461

0

833,461

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicator

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale pe 2020

Influente credite de angajament

Credite de angajament multianuale rectificat pe 2020

335

Programe de dezvoltare regionala si sociala

80020110

833,461

0

833,461

0

0

0

336

Transporturi

8402

91,648,241

0

91,648,241

332,216,466

0

332,216,466

337

CHELTUIELI CURENTE

01

67,603,074

0

67,603,074

290,230,917

0

290,230,917

338

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20

21,395,420

0

21,395,420

1,300,000

0

1,300,000

339

TITLUL IV SUBVENTII

40

26,770,000

0

26,770,000

0

0

0

340

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

26,770,000

0

26,770,000

0

0

0

341

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

19,437,654

0

19,437,654

288,930,917

0

288,930,917

342

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

19,437,654

0

19,437,654

288,930,917

0

288,930,917

343

Finantarea nationala

580101

2,815,020

0

2,815,020

48,085,669

0

48,085,669

344

Finantarea externa nerambursabila

580102

14,081,900

0

14,081,900

205,830,274

0

205,830,274

345

Cheltuieli neeligibile

580103

2,540,734

0

2,540,734

35,014,974

0

35,014,974

346

CHELTUIELI DE CAPITAL

70

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

347

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

348

Active fixe

7101

9,543,217

0

9,543,217

41,985,549

0

41,985,549

349

Constructii

710101

8,450,464

0

8,450,464

4,185,549

0

4,185,549

350

Masini, echipamente si mijloace de transport

710102

500,000

0

500,000

37,800,000

0

37,800,000

351

Alte active fixe (iunclusiv reparatii capitale)

710130

592,753

0

592,753

0

0

0

352

OPERATIUNI FINANCIARE

79

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

353

TITLUL XIII RAMBURSARI DE CREDITE

81

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

354

Rambursari de credite interne

8102

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

355

Transport rutier

840203

91,648,241

0

91,648,241

332,216,466

0

332,216,466

356

Transport în comun

84020302

46,707,654

0

46,707,654

326,730,917

0

326,730,917

357

Strazi Directia Tehnica

84020303 01

34,134,264

0

34,134,264

3,185,549

0

3,185,549

358

Strazi ADP

84020303 02

10,806,323

0

10,806,323

2,300,000

0

2,300,000

359

EXCEDENT

9802

0

0

0

-

440,205,654

0

-440,205,654

360

DEFICIT

9902

0

0

0

440,205,654

0

440,205,654

Institutia: Municipiul Tg-Mures

ANEXA NR. 2

BUGETUL PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE SI ALINEATE, PE ANUL 2020

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

1

5002 SERVICII PUBLICE GENERALE

5002

418,123,524

0

418,123,524

440,205,654

0

440,205,654

2

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57 +59)

01

368,010,973

0

368,010,973

343,448,217

0

343,448,217

3

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

106,456,307

0

106,456,307

0

0

0

4

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

100,198,577

0

100,198,577

0

0

0

5

Salarii de baza

100101

93,643,591

0

93,643,591

0

0

0

6

Sporuri pentru conditii de munca

100105

210,000

0

210,000

0

0

0

7

Alte sporuri

100106

165,000

0

165,000

0

0

0

8

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii

100112

470,172

0

470,172

0

0

0

9

Indemnizatii de delegare

100113

23,000

0

23,000

0

0

0

10

Alocatii pentru transport de la si la locul de munca

100115

563,253

0

563,253

0

0

0

11

Indemnizatii de hrana

100117

5,097,761

0

5,097,761

0

0

0

12

Alte drepturi salariale in bani

100130

25,800

0

25,800

0

0

0

13

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

3,676,600

0

3,676,600

0

0

0

14

Norme de hrana

100202

1,548,000

0

1,548,000

0

0

0

15

Vouchere de vacanta

100206

2,128,600

0

2,128,600

0

0

0

16

Contributii

1003

2,581,130

0

2,581,130

0

0

0

17

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

2,581,130

0

2,581,130

0

0

0

18

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

123,755,709

0

123,755,709

4,596,590

0

4,596,590

19

Bunuri si servicii

2001

53,712,398

1,000,000

54,712,398

730,000

0

730,000

20

Furnituri de birou

200101

518,917

0

518,917

0

0

0

21

Materiale pentru curatenie

200102

962,557

0

962,557

275,000

0

275,000

22

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

10,187,203

0

10,187,203

0

0

0

23

Apa, canal, salubritate

200104

23,526,862

1,000,000

24,526,862

0

0

0

24

Carburanti si lubrifianti

200105

1,099,800

0

1,099,800

455,000

0

455,000

25

Piese de schimb

200106

325,000

0

325,000

0

0

0

26

Transport

200107

564,973

0

564,973

0

0

0

27

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

1,378,150

0

1,378,150

0

0

0

28

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

5,157,342

0

5,157,342

0

0

0

29

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

9,991,594

0

9,991,594

0

0

0

30

Reparatii curente

2002

40,209,021

420,000

40,629,021

3,383,790

0

3,383,790

31

Hrana

2003

2,187,824

1,000,000

3,187,824

0

0

0

32

Hrana pentru oameni

200301

1,964,824

1,000,000

2,964,824

0

0

0

33

Hrana pentru animale

200302

223,000

0

223,000

0

0

0

34

Medicamente si materiale sanitare

2004

472,622

580,000

1,052,622

0

0

0

35

Medicamente

200401

150,607

0

150,607

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

36

Materiale sanitare

200402

104,515

0

104,515

0

0

0

37

Dezinfectanti

200404

217,500

580,000

797,500

0

0

0

38

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

4,871,678

0

4,871,678

0

0

0

39

Uniforme si echipamente

200501

544,400

0

544,400

0

0

0

40

Lenjerie si accesorii de pat

200503

54,500

0

54,500

0

0

0

41

Alte obiecte de inventar

200530

4,272,778

0

4,272,778

0

0

0

42

Deplasari, detasari, transferari

2006

203,700

0

203,700

0

0

0

43

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

139,200

0

139,200

0

0

0

44

Deplasari in strainatate

200602

64,500

0

64,500

0

0

0

45

Materiale de laborator

2009

30,100

0

30,100

0

0

0

46

Carti publicatii si materiale documentare

2011

75,650

0

75,650

0

0

0

47

Consultanta si epertiza

2012

283,200

0

283,200

0

0

0

48

Pregatire profesionala

2013

430,300

0

430,300

0

0

0

49

Protectia muncii

2014

182,683

0

182,683

0

0

0

50

Munitie, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

2015

1,000

0

1,000

0

0

0

51

Meteorologie

2021

500

0

500

0

0

0

52

Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor

2023

10,000

0

10,000

0

0

0

53

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor

2024

5,000

0

5,000

0

0

0

54

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor interne

202402

5,000

0

5,000

0

0

0

55

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului, potricit legii

2025

20,000

0

20,000

0

0

0

56

Alte cheltuieli

2030

21,060,033

-3,000,000

18,060,033

482,800

0

482,800

57

Reclama si publicitate

203001

506,595

0

506,595

0

0

0

58

Protocol si reprezentare

203002

559,311

0

559,311

0

0

0

59

Prime de asigurare non-viata

203003

272,237

0

272,237

0

0

0

60

Chirii

203004

1,173,086

0

1,173,086

0

0

0

61

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

18,548,804

-3,000,000

15,548,804

482,800

0

482,800

62

TITLUL III DOBANZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

63

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

64

Dobanzi aferente datoriei publice interne directe

300101

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

65

TITLUL IV SUBVENTII

40

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

66

Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif

4003

27,180,000

0

27,180,000

0

0

0

67

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

51

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

68

Transferuri curente

5101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

69

Transferuri catre institutii publice

510101

4,867,500

0

4,867,500

0

0

0

70

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

71

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.08 la 55.01.10+55.01.12+55.01.13+55.01.1 5+55.01.21 la

55.01.25+55.01.27+55.01.28+55.01.4 2)

5501

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

72

Finantarea învătământului particular sau confesional acreditat

550163

1,538,000

0

1,538,000

0

0

0

73

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

57

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

74

Ajutoare sociale

5702

10,408,580

0

10,408,580

0

0

0

75

Ajutoare sociale in numerar

570201

9,793,580

0

9,793,580

0

0

0

76

Ajutoare sociale in natura

570202

600,000

0

600,000

0

0

0

77

Tichete de cresa si tichete sociale pentru gradinita

570203

15,000

0

15,000

0

0

0

78

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

77,060,558

0

77,060,558

338,851,627

0

338,851,627

79

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

74,260,558

0

74,260,558

338,851,627

0

338,851,627

80

Finantarea nationala

580101

15,709,009

0

15,709,009

53,356,429

0

53,356,429

81

Finantarea externa nerambursabila

580102

40,082,943

0

40,082,943

226,146,778

0

226,146,778

82

Cheltuieli neeligibile

580103

18,468,606

0

18,468,606

59,348,420

0

59,348,420

83

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

5802

2,800,000

0

2,800,000

0

0

0

84

Finantarea nationala

580201

300,000

0

300,000

0

0

0

85

Finantarea externa nerambursabila

580202

2,500,000

0

2,500,000

0

0

0

86

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

13,254,714

0

13,254,714

0

0

0

87

Burse

5901

2,491,258

0

2,491,258

0

0

0

88

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

89

Asociatii si fundatii

5911

5,430,512

0

5,430,512

0

0

0

90

Sustinerea cultelor

5912

964,256

0

964,256

0

0

0

91

Despagubiri civile

5917

260,000

0

260,000

0

0

0

92

Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural

5922

3,538,688

0

3,538,688

0

0

0

93

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

550,000

0

550,000

0

0

0

94

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

35,610,601

0

35,610,601

96,757,437

0

96,757,437

95

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la

71.03)

71

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

96

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

35,560,601

0

35,560,601

96,757,437

0

96,757,437

97

Construcții

710101

28,133,175

0

28,133,175

55,741,287

0

55,741,287

98

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

3,057,534

0

3,057,534

38,135,000

0

38,135,000

99

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

1,483,570

0

1,483,570

1,692,750

0

1,692,750

100

Alte active fixe

710130

2,886,322

0

2,886,322

1,188,400

0

1,188,400

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

101

TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

50,000

0

50,000

0

0

0

102

Active financiare (cod 72.01.01)

7201

50,000

0

50,000

0

0

0

103

Participare la capitalul social al societatilor comerciale

720101

50,000

0

50,000

0

0

0

104

OPERATIUNI FINANCIARE (79=80+81)

79

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

105

TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE

81

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

106

Rambursari de credite interne

8102

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

107

Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale

810205

14,501,950

0

14,501,950

0

0

0

108

51020103 Autoritati executive

510201 03

47,968,612

-3,000,000

44,968,612

1,141,200

0

1,141,200

109

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57 +59)

01

47,099,813

-3,000,000

44,099,813

782,800

0

782,800

110

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

32,720,420

0

32,720,420

0

0

0

111

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

31,455,867

0

31,455,867

0

0

0

112

Salarii de baza

100101

29,752,420

0

29,752,420

0

0

0

113

Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii

100112

470,172

0

470,172

0

0

0

114

Indemnizatii de delegare

100113

20,000

0

20,000

0

0

0

115

Indemnizatii de hrana

100117

1,213,275

0

1,213,275

0

0

0

116

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

429,200

0

429,200

0

0

0

117

Vouchere de vacanta

100206

429,200

0

429,200

0

0

0

118

Contributii

1003

835,353

0

835,353

0

0

0

119

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

835,353

0

835,353

0

0

0

120

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

13,979,393

-3,000,000

10,979,393

782,800

0

782,800

121

Bunuri si servicii

2001

2,046,171

0

2,046,171

150,000

0

150,000

122

Furnituri de birou

200101

85,000

0

85,000

0

0

0

123

Materiale pentru curatenie

200102

55,000

0

55,000

0

0

0

124

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

190,000

0

190,000

0

0

0

125

Apa, canal, salubritate

200104

23,000

0

23,000

0

0

0

126

Carburanti si lubrifianti

200105

100,000

0

100,000

150,000

0

150,000

127

Piese de schimb

200106

35,000

0

35,000

0

0

0

128

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

650,000

0

650,000

0

0

0

129

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

550,000

0

550,000

0

0

0

130

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

358,171

0

358,171

0

0

0

131

Reparatii curente

2002

50,000

0

50,000

150,000

0

150,000

132

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

80,000

0

80,000

0

0

0

133

Alte obiecte de inventar

200530

80,000

0

80,000

0

0

0

134

Deplasari, detasari, transferari

2006

100,000

0

100,000

0

0

0

135

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

50,000

0

50,000

0

0

0

136

Deplasari in strainatate

200602

50,000

0

50,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

137

Carti publicații si materiale documentare

2011

10,000

0

10,000

0

0

0

138

Pregatire profesionala

2013

15,000

0

15,000

0

0

0

139

Protecția muncii

2014

65,000

0

65,000

0

0

0

140

Alte cheltuieli

2030

11,613,222

-3,000,000

8,613,222

482,800

0

482,800

141

Reclama si publicitate

203001

487,595

0

487,595

0

0

0

142

Prime de asigurare non-viata

203003

40,000

0

40,000

0

0

0

143

Chirii

203004

4,000

0

4,000

0

0

0

144

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

11,081,627

-3,000,000

8,081,627

482,800

0

482,800

145

TITLUL X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.16)

58

0

0

0

0

0

0

146

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

5801

0

0

0

0

0

0

147

Finantarea nationala

580101

0

0

0

0

0

0

148

Finantarea externa nerambursabila

580102

0

0

0

0

0

0

149

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

400,000

0

400,000

0

0

0

150

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

5940

400,000

0

400,000

0

0

0

151

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

152

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la

71.03)

71

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

153

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

868,799

0

868,799

358,400

0

358,400

154

Construcții

710101

444,312

0

444,312

0

0

0

155

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

132,750

0

132,750

100,000

0

100,000

156

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

710103

65,510

0

65,510

0

0

0

157

Alte active fixe

710130

226,227

0

226,227

258,400

0

258,400

158

540210 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

540210

3,755,192

0

3,755,192

0

0

0

159

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57

+59)

01

3,740,912

0

3,740,912

0

0

0

160

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

3,370,325

0

3,370,325

0

0

0

161

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

3,237,284

0

3,237,284

0

0

0

162

Salarii de baza

100101

3,100,843

0

3,100,843

0

0

0

163

Indemnizatii de hrana

100117

136,441

0

136,441

0

0

0

164

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

47,850

0

47,850

0

0

0

165

Vouchere de vacanta

100206

47,850

0

47,850

0

0

0

166

Contributii

1003

85,191

0

85,191

0

0

0

167

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

85,191

0

85,191

0

0

0

168

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

370,587

0

370,587

0

0

0

169

Bunuri si servicii

2001

305,850

0

305,850

0

0

0

170

Furnituri de birou

200101

45,000

0

45,000

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

171

Materiale pentru curățenie

200102

12,000

0

12,000

0

0

0

172

încălzit, iluminat si forța motrice

200103

40,000

0

40,000

0

0

0

173

Apa, canal, salubritate

200104

5,000

0

5,000

0

0

0

174

Carburanti si lubrifianti

200105

16,850

0

16,850

0

0

0

175

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

7,000

0

7,000

0

0

0

176

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

91,000

0

91,000

0

0

0

177

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

89,000

0

89,000

0

0

0

178

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

45,000

0

45,000

0

0

0

179

Alte obiecte de inventar

200530

45,000

0

45,000

0

0

0

180

Deplasari, detasari, transferari

2006

10,000

0

10,000

0

0

0

181

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

10,000

0

10,000

0

0

0

182

Carti publicatii si materiale documentare

2011

2,000

0

2,000

0

0

0

183

Pregatire profesionala

2013

5,000

0

5,000

0

0

0

184

Alte cheltuieli

2030

2,737

0

2,737

0

0

0

185

Prime de asigurare non-viata

203003

2,737

0

2,737

0

0

0

186

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

14,280

0

14,280

0

0

0

187

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 la 71.03)

71

14,280

0

14,280

0

0

0

188

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

7101

14,280

0

14,280

0

0

0

189

Mașini, echipamente si mijloace de transport

710102

14,280

0

14,280

0

0

0

190

540250 Alte servicii publice generale

540250

100,000

0

100,000

0

0

0

191

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57

+59)

01

100,000

0

100,000

0

0

0

192

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

100,000

0

100,000

0

0

0

193

Alte cheltuieli

2030

100,000

0

100,000

0

0

0

194

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

100,000

0

100,000

0

0

0

195

5502 Tranzactii privind datoria publica si împrumuturi

5502

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

196

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57 +59)

01

3,494,605

0

3,494,605

0

0

0

197

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

5,000

0

5,000

0

0

0

198

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor

2024

5,000

0

5,000

0

0

0

199

Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor interne

202402

5,000

0

5,000

0

0

0

200

TITLUL III DOBANZI

30

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

201

Dobanzi aferente datoriei publice interne

3001

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

202

Dobanzi aferente datoriei publice interne directe

300101

3,489,605

0

3,489,605

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

203

61020304 Politie comunitara

610203 04

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

204

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57 +59)

01

14,777,793

0

14,777,793

50,000

0

50,000

205

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

13,809,993

0

13,809,993

0

0

0

206

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

11,756,717

0

11,756,717

0

0

0

207

Salarii de baza

100101

11,756,717

0

11,756,717

0

0

0

208

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

1,743,750

0

1,743,750

0

0

0

209

Norme de hrana

100202

1,548,000

0

1,548,000

0

0

0

210

Vouchere de vacanta

100206

195,750

0

195,750

0

0

0

211

Contributii

1003

309,526

0

309,526

0

0

0

212

Contributie asiguratorie pentru munca

100307

309,526

0

309,526

0

0

0

213

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

967,800

0

967,800

50,000

0

50,000

214

Bunuri si servicii

2001

445,215

0

445,215

50,000

0

50,000

215

Furnituri de birou

200101

10,000

0

10,000

0

0

0

216

Materiale pentru curatenie

200102

5,000

0

5,000

0

0

0

217

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

35,000

0

35,000

0

0

0

218

Apa, canal, salubritate

200104

5,000

0

5,000

0

0

0

219

Carburanti si lubrifianti

200105

150,000

0

150,000

50,000

0

50,000

220

Piese de schimb

200106

20,000

0

20,000

0

0

0

221

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

100,000

0

100,000

0

0

0

222

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

77,800

0

77,800

0

0

0

223

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

42,415

0

42,415

0

0

0

224

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

414,085

0

414,085

0

0

0

225

Uniforme si echipamente

200501

410,000

0

410,000

0

0

0

226

Alte obiecte de inventar

200530

4,085

0

4,085

0

0

0

227

Pregatire profesionala

2013

15,000

0

15,000

0

0

0

228

Protectia muncii

2014

4,000

0

4,000

0

0

0

229

Alte cheltuieli

2030

89,500

0

89,500

0

0

0

230

Prime de asigurare non-viata

203003

62,000

0

62,000

0

0

0

231

Chirii

203004

7,500

0

7,500

0

0

0

232

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203030

20,000

0

20,000

0

0

0

233

610205 Protectie civila si protectia contra incendiilor

610205

885,139

0

885,139

0

0

0

234

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57 +59)

01

885,139

0

885,139

0

0

0

235

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

738,639

0

738,639

0

0

0

236

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

711,358

0

711,358

0

0

0

237

Salarii de baza

100101

682,522

0

682,522

0

0

0

238

Indemnizatii de hrana

100117

28,836

0

28,836

0

0

0

239

Cheltuieli cu salariile in natura

1002

10,150

0

10,150

0

0

0

240

Vouchere de vacanta

100206

10,150

0

10,150

0

0

0

241

Contributii

1003

17,131

0

17,131

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

242

Contribuție asiguratorie pentru munca

100307

17,131

0

17,131

0

0

0

243

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

126,500

0

126,500

0

0

0

244

Bunuri si servicii

2001

79,000

0

79,000

0

0

0

245

Furnituri de birou

200101

4,000

0

4,000

0

0

0

246

Materiale pentru curatenie

200102

1,000

0

1,000

0

0

0

247

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

2,000

0

2,000

0

0

0

248

Apa, canal, salubritate

200104

8,000

0

8,000

0

0

0

249

Carburanti si lubrifianti

200105

6,000

0

6,000

0

0

0

250

Piese de schimb

200106

4,000

0

4,000

0

0

0

251

Transport

200107

1,000

0

1,000

0

0

0

252

Posta, telecomunicatii, radio, televizor, internet

200108

18,000

0

18,000

0

0

0

253

Materiale si prestari de servicii cu caracter functional

200109

15,000

0

15,000

0

0

0

254

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare

200130

20,000

0

20,000

0

0

0

255

Hrana

2003

20,000

0

20,000

0

0

0

256

Hrana pentru oameni

200301

10,000

0

10,000

0

0

0

257

Hrana pentru animale

200302

10,000

0

10,000

0

0

0

258

Medicamente si materiale sanitare

2004

1,000

0

1,000

0

0

0

259

Materiale sanitare

200402

1,000

0

1,000

0

0

0

260

Bunuri de natura obiectelor de inventar

2005

11,000

0

11,000

0

0

0

261

Uniforme si echipamente

200501

10,000

0

10,000

0

0

0

262

Lenjerie si accesorii de pat

200503

1,000

0

1,000

0

0

0

263

Deplasari, detasari, transferari

2006

1,000

0

1,000

0

0

0

264

Deplasari interne, detasari, transferari

200601

1,000

0

1,000

0

0

0

265

Pregatire profesionala

2013

2,000

0

2,000

0

0

0

266

Protectia muncii

2014

1,000

0

1,000

0

0

0

267

Meteorologie

2021

500

0

500

0

0

0

268

Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor

2023

10,000

0

10,000

0

0

0

269

Alte cheltuieli

2030

1,000

0

1,000

0

0

0

270

Prime de asigurare non-viata

203003

1,000

0

1,000

0

0

0

271

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

59

20,000

0

20,000

0

0

0

272

Ajutoare pentru daune provocate de calamitatile naturale

5902

20,000

0

20,000

0

0

0

273

6502 Invatamant

6502

36,980,087

1,000,000

37,980,087

35,456,644

0

35,456,644

274

A. CHELTUIELILE CURENTE (01=10+20+30+40+50+51+55+56+57

+59)

01

33,896,538

1,000,000

34,896,538

22,394,076

0

22,394,076

275

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL

10

563,253

0

563,253

0

0

0

276

Cheltuieli cu salariile in bani

1001

563,253

0

563,253

0

0

0

277

Alocatii pentru transport de la si la locul de munca

100115

563,253

0

563,253

0

0

0

278

TITLUL II. BUNURI SI SERVICII

20

19,500,539

1,000,000

20,500,539

0

0

0

279

Bunuri si servicii

2001

9,943,106

0

9,943,106

0

0

0

280

Furnituri de birou

200101

133,698

0

133,698

0

0

0

281

Materiale pentru curatenie

200102

307,465

0

307,465

0

0

0

282

Incalzit, iluminat si forta motrice

200103

4,952,177

0

4,952,177

0

0

0

Nr.

Denumirea indicatorilor

Cod indicat or

Buget aprobat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Influente

Buget rectificat 2020 (Credit bugetar= Credit de angajament)

Credite de angajament multianuale 2020

Influente credite de angajament

Credit de angajament multianuale 2020 rectificat

283

Apa, canal, salubritate

200104

1,362,550

0

1,362,550

0

0

0

284

Carburanți si lubrifianti