Hotărârea nr. 130/2020

HOTĂRÂREA Nr. 130/ 30.07.2020 privind aprobarea încheierii unui contract de comodat cu privire la imobilul situat în municipiul Satu Mare str. Dâmbovița nr.2

ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE

 

 

 

 

HOTĂRÂREA Nr. 130/ 30.07.2020

privind aprobarea încheierii unui contract de comodat cu privire la imobilul situat în municipiul Satu Mare str. Dâmbovița nr.2

 

 

 

Consiliul Local al municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2020,
Analizând:
-proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 32522/22.07.2020,
-referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 32523/24.07.2020 în calitate de inițiator,
- raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu Concesionări Închirieri înregistrat sub nr. 32524/22.07.2020,
- raportul Serviciului Juridic înregistrat sub nr.33750/29.07.2020,
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 99/25.06.2020 privind înființarea Creșei situate în municipiul Satu Mare, str. Dâmbovița nr. 2 în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, Centru Creșe în Sistem Public,
Luând în considerare prevederile:
-art. 2146 şi următoarele din Codul civil;
-Legii nr.1/2011 educației naționale, cu modificările și completările ulterioare.
- O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a) prevederile art.139 alin. (3) lit. g) şi art.196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare adoptă următoarea:

 

 

H O T Ă R Â R E

 

 

 

Art.1. (1) Se aprobă preluarea de către Municipiul Satu Mare, în folosință gratuită de la Parohia Reformată nr. III Satu Mare, a imobilului situat în municipiul Satu Mare, str. Dâmbovița nr.2, pe o perioadă de 5 ani, care poate fi prelungită.
(2) Bunul asupra căruia se cedează, cu titlu gratuit, dreptul de folosință prin contractul de comodat, anexă integrantă la prezenta, poate fi utilizat exclusiv ca unitate de învățământ pentru antepreșcolari și preșcolari (creșă/grădiniță).

Art.2. Predarea-primirea spațiului identificat la art. 1 al prezentei, se va face pe bază de proces verbal de predare primire.

Art.3. Se împuternicește primarul municipiului Satu Mare să semneze contractul de comodat aprobat la art.1.

Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul municipiului Satu Mare şi Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - Judeţul Satu Mare, Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri şi Parohiei Reformată nr. III Satu Mare.

 

 


Președinte de ședință,                                                                                             Contrasemnează
Gáti Ştefan                                                                                                                   Secretar general,
                                                                                                                                       Mihaela Maria Racolţa

 

 

 

 

 

 

 


Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit.g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Total consilieri în funcţie 23
Nr. total al consilierilor prezenţi 23
Nr total al consilierilor absenţi 0
Voturi pentru 23
Voturi împotrivă 0
Abţineri 0

 

 

 


Redactat în 6 exemplare originale

 

 

Anexă la H.C.L. Satu Mare nr. 130/30.07.2020

 

MODEL

CONTRACT DE COMODAT

                                         Nr………../…………2020   

                        

    I. PĂRȚILE CONTRACTANTE

 

1.1. Parohia Reformată nr.III Satu Mare, cu sediul în Satu Mare str. Basarabia

Nr.14/A, judeţul Satu Mare, cod de înregistrare fiscală nr. 10479645, reprezentată  prin preot Higyed János  în calitate de proprietar-comodant,

și

1.2. MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, P-ţa 25 Octombrie nr.1, telefon/fax 807569/710760, cod fiscal 4038806 cont trezorerie RO88TREZ54624510220XXXXX deschis la Trezoreria Satu Mare,  reprezentat prin Kereskényi Gábor, primar, pentru beneficiarii:

-       Direcția de Asistență Socială Satu Mare (D.A.S.), cu sediul în Satu Mare str.Ilișești nr.4, tel./fax 0261-714195, judeţul Satu Mare, codul de înregistrare fiscală nr. 16047824, reprezentată prin director executiv  Balaj Adrian Ioan,

-      Liceul Reformat Satu Mare, prin director Poti Eduard-János, numit prin Decizia Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare nr.642/12.08.2019,

 

în calitate de comodatar,

 

        au convenit să încheie prezentul contract de comodat, cu respectarea dispozițiilor art. 2146-2157 Cod civil și a următoarelor clauze:

   

    II. OBIECTUL CONTRACTULUI

      2.1. Obiectul contractului îl constituie transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de folosință a imobilului situat în localitatea Satu Mare str. Dâmbovița nr.2 județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 179335 Satu Mare, cu scopul desfășurării activităților antepreșcolare și preșcolare( creșă/grădiniță).

    2.2. Schimbarea destinației ori folosirea spațiilor de către comodatar pentru alte activități decât cele prevăzute la pct.2.1. fără acordul scris al proprietarului-comodant atrage sancțiunea rezilierii de drept a prezentului contract de comodat.

       

    III. DURATA CONTRACTULUI

        3.1. Părțile au convenit să încheie prezentul contract de comodat pe o perioadă de 5 ani începând cu data semnării prezentului contract.

    3.2. Durata prezentului contract de comodat poate fi prelungită, fără a se limita la o singură prelungire prin acordul părților.

 

  IV. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

        4.1. Drepturile Comodantului :

    a) să verifice în mod frecvent starea spațiilor ce constituie obiectul prezentului contract de comodat;

     b) să ceară daune materiale în cazul stricăciunilor și deteriorărilor datorate exclusive din vina comodatarului;

    4.2. Obligațiile Comodantului:

    a) să predea comodatarului spațiile liber;

    b) să nu-l împiedice pe comodatar să folosească spațiile până la împlinirea termenului convenit;

     4.3. Drepturile comodatarului:

   a) să folosească în mod liber spațiile conform prevederilor prezentului contract

     4.4. Obligațiile comodatarului sunt următoarele:

    a) să conserve spațiul și să se îngrijească de el ca un bun proprietar;

    b) să folosească spațiul conform celor asumate prin prezentul contract;

    c) să repare și să întrețină spațiile comune atât din interiorul cât și din exteriorul clădirii din care face parte spațiul utilizat.

     d) să suporte toate cheltuielile de folosință aferente spațiilor (cheltuieli de întreținere, energie electrică și termică, eventuale reparații), precum și orice alte cheltuieli rezultate din folosirea spațiilor;

    e) să preia spațiul în termen de maxim 30 de zile de la data semnării prezentului contract pentru efectuarea amenajărilor necesare în baza unui proces verbal de predare-primire. Procesul verbal de predare–primire constituie Anexa  la prezentul contract.

     f) să respecte normele în vigoare privind prevenirea și stingerea incendiilor, inclusiv prin instruirea corespunzătoare a personalului care își desfășoară activitatea în spațiul utilizat.

     g) să obțină toate autorizațiile legale de funcționare de la autoritățile locale, necesare desfășurării unei activități conform destinației spațiului utilizat.

     h) comodatarul se obligă să predea spațiul ce face obiectul prezentului contract  la ajungerea la termen sau în cazul rezilierii acestuia în bună stare de funcționare, ținându-se cont de uzura normală.

 

    V. FORȚA MAJORĂ

        5.1. Nici una dintre părțile contractante, conform art. 1634 Cod civil, nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător - total sau parțial - a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege.

    5.2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 24  ore, producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.

    5.3. Dacă în termen de 24 ore de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

  

    VI. NOTIFICĂRILE ÎNTRE PĂRȚI

    6.1. În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.

    6.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (AR) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare.

    6.3. Dacă notificarea se trimite de pe fax/email, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.

    6.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.

 

   VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

    7.1. Raporturile contractuale încetează prin restituirea bunului în stare corespunzătoare la termenul prevăzut în contract.

    7.2 În caz de nerespectare a obligațiilor de către comodatar, comodantul poate cere rezilierea contractului.

  

    VIII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR

        8.1. Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea și încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă între ele.

    8.2. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești.

 

    IX. CLAUZE FINALE

        9.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.

    9.2. Prezentul contract, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

    9.3. Încheiat în 2 exemplare originale câte unul pentru fiecare parte.

 

        Părtile au înţeles să încheie azi ………………. prezentul contract în 3 (trei) exemplare, din care un exemplar pentru comodant şi 3 (trei) exemplare pentru comodatar.

 

      COMODANT,                                              COMODATAR,

        

                                                          Șef serviciu

Faur Mihaela

 

Președinte de ședință,                                                                                        Secretar general,

     Gáti Ştefan                                                                                           Mihaela Maria Racolța