Hotărârea nr. 312/2023

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: Construire spațiu de administrare și spații de întreținere, strada Secerei (în parcarea din fața Parcului Lumea Copiilor)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4 B-dul George Coșbuc nr. 6-16, sector 4, București

Tel. +(4)021.335.92.30 Fax. +(4)021.337.33.10

HOTĂRÂRE

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: Construire spațiu de administrare și spații de întreținere, strada Secerei (în parcarea din fața Parcului Lumea Copiilor)

Consiliul Local al Sectorului 4

Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 4 al Municipiului București și Raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare, Serviciul Planificare Investiții și Realizare de Lucrări Publice nr. P. 10.1/715/13.12.2023;

Văzând Avizul Comisiei nr. 1 - Comisia pentru activități economico-financiare, buget și finanțe, comerț, fonduri europene, mediul de afaceri și transparență financiară;

în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul prevederilor art. 139 alin. (3), art. 166 alin. (2) lit. k), art. 196 alin.( 1) lit. a) și art. 197 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.l. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: Construire spațiu de administrare și spații de întreținere, strada Secerei (în parcarea din fața Parcului Lumea Copiilor), conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. (1) Primarul Sectorului 4, Secretarul General al Sectorului 4 și direcțiile din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 4, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei, conform competențelor legale.

(2) Direcția Administrație Publică prin Serviciul Tehnic Comunicare Acte Administrative va asigura comunicarea prezentei hotărâri entităților menționate la alin. (1), precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al sectorului 4 din data de 18.12.2023


NTE DE ȘEDINȚĂ,


Nr. 312/18.12.2023


/Contrasemnează Conform Codului Administrativ Secretarul General al Sectorului 4 Dian^ Anca.ARTENE

4.J-


a. 2023


DEVIZ GENERAL

Beneficiar : PRIMĂRIA SECTORULUI 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI al obiectului de investitii:

CONSTRUIRE SPAȚIU DE ADMINISTRARE SI SPATII DE ÎNTREȚINERE, Strada Secerei (in parcarea din fata Parcului Lumea Copiilor)

București, Sector 4

Nr. Crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

T.V.A.

Valoare     (cu TVA)

lei

lei

lei

1

2

3

4

5

CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului

1,1

Obținerea terenului

0,000

0,000

0,000

1,2

Amenajarea terenului

25000.000

4750,000

29750,000

1,3

Amenajări pentru protecția mediului si aducerea terenului la starea inițiala

0,000

0,000

0,000

1,4

Amenajări pentru protecția mediului

50000,000

9500,000

59500,000

1. Total CAPITOL 1

75000,000

14250,000

89250,000

CAPITOLUL 2

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investitii

2,1 |Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investitii

30000,000

5.700,000

35.700,000

2. Total CAPITOLUL 2

30000,000

5.700,000

35.700,000

CAPITOLUL 3                                                        Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica

3,1

Studii

10000,000

1.900,000

11.900,000

3.1.1.

Studii de teren

10000,000

1.900,000

11.900,000

3.1.2.

Raport privind impactul asupra mediului

0.000

-

-

3.1.3.

Alte studii specifice

0,000

-

-

3,2

Documentatii suport si cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri si autorizatii

10000,000

1.900,000

11.900,000

33

Expertizare tehnica

0,000

-

-

3,4

Certificare a performantei energetice si auditui energetic al clădirilor

25000,000

4.750,000

29.750,000

33

Proiectare

64000,000

12.160,000

76.160,000

3.5.1.

Tema de proiectare

0.000

-

-

3.5.2.

Studiu de prcfezabilitate

0.000

-

-

3.5.3.

Studiu de fezabilitate/Documentatie de avizare a lucrărilor de intervenție si deviz general

10000,000

1.900.000

11.900,000     //X'

3.5.4.

Documentațiile tehnice necesare in vederea obținerii avizelor / acordurilor / autorizațiilor

20000,000

3.800,000

H *

23.800,000 K

3.5.5.

Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de execuție

10000,000

1.900,000

11.900,000 -----" u



3.5.6.

Proiect tehnic si detalii de execuție

24000,000

4.560,000

28.560,000

3.6

Organizarea procedurilor de achiziție

0,000

-

-

3,7

Consultanta

0,000

-

-

3.7.1.

Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii

0,000

-

-

3.7.2.

Auditul financiar

0,000

-

3.8

Asistenta tehnica

19.637,663

3.731,156

23.368,819

3.8.1.

Asistenta

3.8.1.1.

tehnica din partea proiectantului

pe perioada de execuție a lucrărilor

3.600,000

2.400,000

684,000

456,000

____________4,284,000____________

2.856,000

3.8.1.2.

pentru participarea proiectantului la fazele incluse in programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat in Construcții

1.200.000

228,000

1.428,000

3.8.2.

Dirigentie de șantier

16.037,663

3.047,156

19.084,819

3.8.3.

Coordonator in materie de securitate si sanatate- conform Hotărârii Guvernului nr.300/2006, cu modificările si completările ulterioare

8018,832

1.523,578

9.542,410

3. Total CAPITOLUL 3

128637,663

24.441,156

153.078,819

CAPITOLUL 4                                                             Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1

Construcții si instalatii

8.018.831,568

1.523.577,998

9.542.409,566

4.1.1

Obiect 01 - CONSTRUCȚII

5.498.202,636

1.044.658,501

6.542.861.137

4.1.2

Obiect 02 -INSTALAȚII HVAC

608.595,192

115.633,086

724.228,278

4.1.3

Obiect 03 - INSTALAȚII SANITARE

161.609,700

30.705.843

192.315,543

4.1.5

Obiect 04 - INSTALAȚII ELECTRICE CURENTI TARI SI CURENTI SLABI

1.750.424.040

332.580,568

2.083.004,608

4,2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0,000

0,000

0,000

43

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0,000

0,000

0,000

4,4

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0,000

-

-

43

Dotări

62.005,260

11.780,999

73.786,259

4,6

Active necorporale

0,000

-

-

4. Total CAPITOLUL 4

8.080.836,828

1.535358,997

9.616.195,825

CAPITOLUL 5                                                                    Alte cheltuieli

5.1

Organizare de șantier

324.953,263

61.741,120

386.694383

5.1.1

5.1.2

Lucrări de construcții si instalatii aferente organizării de șantier Cheltuieli conexe organizării șantierului

284.334,105

54.023,480

338.357,585

40.619,158

7.717,640

48.336,798

5,2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

50.448,994

0,000

50.448,994

5.2.1

Comisioanele si dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.000

0,000

0,000               ?

5.2.2

Cota aferenta ISC pentru controlulcalitatii lucrărilor de construcții

42.040,828

0,000

42.040,828      // < î

5.2.3

Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrărilor de construcții

8.408,166

0,000

/ *

8.408,166     fi



•. n.


5.2.4

Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC

0,000

0.000

0.000

5.2.5

Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizația de construire / desființare

0.000

0.000

0,000

5,3

Cheltuieli diverse si neprevăzute

808.083,683

153.535,900

961.619,583

5.4

Cheltuieli pentru informare si publicitate

1.123.250,000

213.417,500

1.336.667,500

5. Total CAPITOLUL 5

2.306.735,940

215.277,020

1.398.762,959

CAPITOLUL 6                                                              Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste

6,1

Pregătirea personalului de exploatare

0.000

0,000

0,000

6,2

Probe tehnologice si teste

15.000.000

2.850,000

17.850,000

6. Total CAPITOLUL 6

15.000,000

2.850,000

17.850,000

CAPITOLUL?                                     Cheltuieli aferente marjei de buget si pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustare de preț

7.1.

Cheltuieli aferente marjei de buget 25% din (1.2+1.3+1.4+2+3.1+3.2+3.3+3.5+3.7+3.8+4+5.1.1)

2.143.452,149

407.255,908

2.550.708,057

7.2

Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț

21.434.521

4.072,559

25.507,081

7. Total CAPITOLUL 7

2.164.886,670

411328,467

2.576.215,138

TOTAL GENERAL

12.801.097,101

2.209.205,640

13.887.052,742

Din care: C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1)

8.408.165,673

1.597.551,478

10.005.717,151