Hotărârea nr. 12/2021

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4

MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4 B-dul Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, etaj x, sector 4, București

Tel. +(4)021.335.92.30 Fax. +(4)021.337.33.10

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4

Consiliul Local al Sectorului 4,

Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 4 al Municipiului București;

Ținând cont de Raportul de specialitate al Serviciului Avizare Legalitatea Actelor nr. P.5.1/94/10.02.2021;

Văzând avizul Comisiei nr. 6 - Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor cetățenești, resurse umane, administrarea patrimoniului, protecția consumatorului;

în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 25/2021, pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul prevederilor art. 139 alin. (3), art. 166 alin. (2) lit. b), 196 alin. (1) lit. a) și art. 197 din OUG nr. 57/05.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4 conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 184/22.08.2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4.

Art.3. (1) Primarul Sectorului 4, Secretarul General al Sectorului 4 și consilierii locali, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competențelor legale.

(2) Direcția Administrație Publică prin Serviciul Tehnic Comunicare Acte Administrative va asigura comunicarea prezentei hotărâri entităților menționate la alin.(l), precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al sectorului 4 din data de 12.02.2021

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Xxxxxx-Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx

Contrasemnează Conform Codului administrativ Secretarul General al Sectorului 4 Xxxxx Xxxx Xxxxxx

NR. 12/12.02.2021

ANEXA LA H C L S.4 Nr...4?.Z^:.^-^/

REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CCNSILIULUI LOCAL AL SECTORULUI 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

CAKTOLULI

Dis^ziții generale

ARTICOLUL 1

Obiceiul de reglementare

(OPrezentul regulament de organizare și funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4 are ca obiect ștab irea condițiilor de exercitare a mandatului de către consilierii locali, a drepturilor, obligațiilor și răspunderilor ce le revin în baza mandatului încredințat.

  • * (2}Consilierii locali se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de v"<t ai Sectorului 4, potrivit legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

(3}Participarea consilierilor locali la activitatea consiliului local are caracter public și legitim, fiind în acord cu interesele generale ale locuitorilor Sectorului 4 al Municipiului București.

ARTICOLUL 2

Definiții generale

în sensul prezentului regulament de organizare și funcționare, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

  • a) aleșii locali - primarul, viceprimarul, consilierii locali ai Sectorului 4.

  • b) aparatul de specialitate al primarului - totalitatea compartimentelor funcționale, fără personalitate juridică, de la nivelul Sectorului 4, precum și secretarul general al subdiviziunii administrativ-teritoriale; primarul, consilierii personali sau personalul din cadrul cabinetului acestuia, viceprimarul, administratorul public nu fac parte din aparatul de specialitate;

  • c) autoritatea deliberativă - Consiliul Local al Sectorului 4;

  • d) autoritatea executivă - Primarul Sectorului 4;

  • e) colectivitatea locală - totalitatea persoanelor fizice cu domiciliul în Sectorul 4;

  • f) cvorumul - numărul minim de membri prevăzut de lege pentru întrunirea valabilă a consiliului local;

  • g) hotărâre - act administrativ adoptat de Consiliul Local al Sectorului 4;

  • h) majoritatea - numărul de voturi necesar a fi exprimate de membrii unui organ colegial pentru adoptarea unui act administrativ, stabilit în condițiile legii;

  • i) majoritatea absolută - primul număr natural strict mai mare decât jumătate din totalul membrilor în funcție ai consiliului local; calculul majorității absolute se realizează potrivit anexei nr. 10 la prezentul regulament;

  • j) majoritatea calificată - primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege sau regulament la totalul membrilor consiliului local stabilit în condițiile legii; calculul majorității absolute se realizează potrivit anexei nr. 10 la prezentul regulament.

  • k) majoritatea simplă - primul număr natural mai mare decât jumătate din totalul membrilor prezenți la o ședinți a consiliului local, cu condiția îndeplinirii cvorumului;

CAflTOLULII

Constituirea consiliului local

ARTICOLUL 3

Structura Consiliului Local al Sectorului 4

(1> Consiliul Local al Sectorului 4 are, conform legii, un număr de 27 consilieri locali.

(2> Sediul Consiliului Local al Sectorului 4 este la adresa: București, B-dul Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, et. x, sector 4.

ARTICOLUL 4

Constituirea consiliului local

  • (1) Consiliul Local al Sectorului 4 se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfășurării alegerilor autorităților administrației publice locale. Anterior constituirii consiliului local, mandatele consilierilor locali declarați aleși sunt validate în condițiile prevăzute la art. 114 din Codul administrativ.

  • (2) După validarea mandatelor de consilier local este organizată o ședință privind ceremonia de constituire a consiliului local, ocazie cu care consilierii locali depun jurământul.

ARTICOLUL 5

Validarea mandatului de consilier local și depunerea jurământului

  • (1) Procedura de validare a consilierilor locali declarați aleși sau, după caz, a supleanților în cadrul procedurii de constituire a consiliului local se realizează potrivit prevederilor art. 114- 117, respectiv art. 119, 121 din Codul administrativ.

  • (2) Consilierii locali validați depun jurământul în cadrul ședințelor de constituire a consiliului local sau în cadrul ședințelor consiliului local, după caz.

ARTICOLUL 6

Declararea Consiliului Local al Sectorului 4 ca legal constituit

  • (1) Consiliul local este legal constituit dacă numărul consilierilor locali care au depus jurământul în condițiile art. 116 alin. (5) - (7) din Codul administrativ, este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local, stabilit potrivit art. 112 din Codul administrativ.

(2)rData constituirii consiliului local este considerată data desfășurării primei ședințe privind ceremonia de constituire a consiliului local, respectiv a celei de a doua, după caz.

(3>ln termen de 3 zile de la data constituirii Consiliului local, în condițiile alin. (2), prefectul emite un ordin priviri constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a consiliului localj care se comunică secrearului general și se aduce la cunoștință publică.

(4> în situația în care consiliul local nu este legal constituit în condițiile alin. (1), în termen de 3 zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 116 alin. (6) din Codul administrativ, prefectul emite un ordin privind consltarea neîndeplinirii condițiilor legale de constituire a consiliului local, în care se menționează motivele necoistituirii acestuia.

(5> Ordinul prefectului prevăzut la alin. (3), respectiv alin. (4) prevede, dacă este cazul, și situațiile în care este necesară validarea mandatelor supleanților. Ordinul prefectului care cuprinde situațiile în care este neceară validarea mandatelor supleanților se comunică judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au propus candidați și secretarului general.

ARTICOLUL 7

Organizarea alegerilor parțiale

  • (1) în situația în care consiliul local nu a fost constituit în condițiile art. 6, sunt organizate alegeri parțiale de completare în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale pentru locurile consilierilor locali declarate vacante potrivit art. 116 alin. (10) din Codul administrativ.

  • (2) Alegerile prevăzute la alin. (1) se organizează în termen de 90 de zile de la emiterea ordinului prefectului prevăzut la art. 6 alin. (4), în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor se face de către Guvern, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor locale pe baza solicitării prefectului.

ARTICOLUL 8

Validarea mandatelor supleanților pe durata mandatului consiliului local

  • (1) în caz de vacanță a mandatelor de consilieri locali, pe durata mandatului consiliului local, mandatele supleanților sunt validate în termen de 10 zile de la data încetării mandatului consilierului local, în condițiile art. 55, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanților se realizează cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (2) și art. 121 alin. (1) lit. d), alin. (2) și (3) din Codul administrativ Supleanții au obligația transmiterii către secretarul general a documentelor doveditoare prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a) -d) din Codul administrativ, cu cel puțin 5 zile înainte de împlinirea termenului de 10 zile. Dispozițiile art. 114 alin. (4) - (7) din Codul administrativ, se aplică în mod corespunzător.

  • (2) Consilierul local al cărui mandat a fost validat pe durata mandatului consiliului local depune jurământul în fața consiliului local, în termen de 15 zile de la data la care secretarul general l-a informat cu privire la validarea mandatului său.

b &

  • (3) Consilierul local declarat ales al cărui mandat a fost invalidat de judecătoria competent^ în primă ; instar^, dar care a fost validat prin hotărârea tribunalului, depune jurământul în fața consiliului local, în tetm^de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea tribunalului.

  • (4) tentru respectarea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3), după caz, consiliul local se convoacă în condîjle art. 22 alin. (1)

  • (5) Consilierul local al cărui mandat a fost validat în condițiile alin. (2) sau (3) care nu depune jurământul în termenul de 15 zile ori care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept, cu excepția cazului în care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 116 alin. (8) din Codul administrativ.

  • (6) k cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost validat în condițiile alin. (2) sau (3) se află, pe perioada celor 15 zile prevăzute de aceste alineate, în una dintre situațiile prevăzute la art. 116 alin. (8) din Coduladministrativ, termenul pentru depunerea jurământului se prelungește până la încetarea acestei situații.

CAPITOLUL III

Organizarea consiliului local

SECȚIUNEA 1

Președintele de ședință

ARTICOLUL 9

Președintele de ședință

  • (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în termen de 30 de zile, un președinte de ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce ședințele consiliului și semnează hotărârile adoptate de acesta. Președintele de ședință se alege prin vot deschis cu majoritate simplă, prevăzută la art. 5 lit. ee) din Codul administrativ.

  • (2) Alegerea președintelui de ședință se va realiza, de regulă, în ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local, după declararea ca legal constituit a consiliului.

  • (3) Durata mandatului președintelui de ședință este de maxim 3 luni.

  • (4) Consilierul local aleș în condițiile alin. (1) poate fi schimbat din funcție, la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, prin hotărâre adoptată cu majoritate absolută.

  • (5) în cazul în care președintele de ședință lipsește, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt președinte de ședință, prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă, care conduce ședința respectivă. Acesta exercită pentru această ședință atribuțiile prevăzute de lege pentru președintele de ședință.

ARTICOLUL 10

Atribuțiile președintelui de ședință

Președintele de ședință exercită următoarele atribuții principale:

  • a) conduce ședințele, consiliului local;

  • b) stabilește timpul ajocat dezbaterii fiecărui proiect de hotărâre;

  • c) stabilește, în funcție de timpul alocat fiecărui proiect de hotărâre și de numărul consilierilor înscriși la cuvtânt, timpul alocat luării de cuvânt fiecărui consilier local;

  • <3) președintele de ședință este obligat să asigure luarea cuvântului de către inițiator pentru susținerea proiectului de hotărâre ori de câte ori acesta o solicită;

  • e) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri și anunță rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă și a abținerilor numărate și evidențiate de secretarul general al subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al ședinței;

  • f) semnează procesul-verbal al ședinței;

' g) asigură menținerea ordinii, în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local;

b) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competența de soluționare a consiliului local;

  • i) aplică sancțiunile prevăzute la art. 233 alin, (l)lit. a)-d) din Codul administrativ sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz;

  • j) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local.

SECȚIUNEA a 2-a

Viceprimarul/Viceprimarii Sectorului 4 al Municipiului București

ARTICOLUL 11

Rolul, numirea și eliberarea din funcție a viceprimarului

  • (1) Conform art. 164 alin. (1) din Codul administrativ, Sectorul 4 al Municipiului București are doi viceprimari.

  • (2) Viceprimarul este subordonat primarului și, în situațiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului, atribuțiile ce îi revin acestuia. Primarul poate delega o parte din atribuțiile sale viceprimarului.

  • (3) Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.

  • (4) Exercitarea votului se face pe bază de buletine de vot, cu respectarea art. 28 din regulament. Alegerea viceprimarului se realizează prin hotărâre a consiliului local.

  • (5) în situația în care se aleg doi viceprimari, sunt declarați aleși candidații care au obținut votul majorității absolute. în această situație, consiliul local desemnează, prin hotărâre, care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului.

  • (6) Eliberarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea temeinic motivată a primarului, sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Eliberarea din funcție a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului local.

  • (7) La deliberarea și adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din funcție a viceprimarului participă și votează consilierul local care candidează la funcția de viceprimar, respectiv viceprimarul în funcție a cărui schimbare se propune.

  • (8) Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, fiindu-i aplicabile incompatibilitățile specifice funcției de viceprimar

Jo nnvMn T       T\7 /-11-r» T orran nv 1A1/0AAQ nrît7În/4 linalp maQllfî nontril QCICHimrAÎJ trPl'n^nArp.ritAI în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corujojei, cu modificările și completările ulterioare.

(9> Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului local. în cazul în care mandatul consiliului local încetează sau încetează calitatea de consilier local, înainte de expirarea duratei normale de 4 ani, încetează de drept și mandatul viceprimarului, fără vreo altă formalitate.

.      (IO) Viceprimarii pot înființa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul viceprimarului, în

condițiile prevăzute de partea a Vl-a titlul III capitolul II din Codul administrative.

ARTICOLUL 12

Exercitarea temporară a atribuțiilor primarului de către viceprimar

  • (1) în caz de vacanță a funcției de primar, în caz de suspendare din funcție a acestuia, precum și în situațiile de imposibilitate de exercitare a mandatului, atribuțiile ce îi sunt conferite prin Codul administrativ, sunt exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției. Pe perioada exercitării de drept a atribuțiilor de primar, viceprimarul își păstrează dreptul de vot în cadrul consiliului local și primește o indemnizație lunară unică egală cu cea a funcției de primar.

  • (2) Consiliul local poate hotărî înlocuirea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului, ales în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

  • (3) în situația prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care îndeplinește temporar atribuțiile viceprimarului, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției. Pe perioada exercitării funcției de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizație lunară egală cu cea a funcției de viceprimar.

  • (4) Consiliul local poate hotărî retragerea delegării consilierului local care îndeplinește temporar atribuțiile viceprimarului desemnat în condițiile alin. (3) înainte de încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1).

  • (5) în situația în care sunt suspendați din funcție, în același timp, atât primarul, cât și viceprimarul, precum și în situațiile de imposibilitate de exercitare de către aceștia a mandatului, consiliul local deleagă un consilier local care îndeplinește atât atribuțiile primarului, cât și pe cele ale viceprimarului, până la încetarea situației respective, cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcției de primar. Pe perioada exercitării atribuțiilor de primar, precum și de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizație lunară egala cu cea a funcției de primar.

  • (6) Dacă devin vacante, în același timp, atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) și (3) aplicându-se până la alegerea unui nou primar.

SECȚIUNEA 3-a

Comisiile de specialitate, comisiile mixte și comisiile speciale

ARTICOLUL 13

Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local

(l>h termen de 30 de zile de la constituirea consiliului local, consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate, conform atribuțiilor prevăzute la art. 166 din Codul administrativ.

  • (2) Consiliul Local al Sectorului 4 are 7 comisii de specialitate. Fiecare comisie de specialitate are 7 membri.

  • (3) Comisiiile de specialitate au ca atribuții, avizerea proiectelor de hotărâri pentru domeniile de activitate menționate în Anexa nr. 1la prezentul regulament

ARTICOLUL 14

Desemnarea membrilor în cadrul comisiilor de specialitate

  • (1> Numărul locurilor care revine fiecărui grup de consilieri locali sau consilierilor locali independenți în fiecare comisie de specialitate se stabilește de către consiliul local, în funcție de ponderea acestora în cadrul autorității deliberative, cu respectarea configurației politice de Ia ultimele alegeri locale.

  • (2) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri locali, iar a consilierilor independenți de către consiliul local. în acest sens, în vederea realizării proiectului de hotărâre a consiliului local, liderii grupurilor politice din consiliul local convin, prin consens, asupra componenței fiecărei comisii de specialitate, ținând cont, pe cât posibil, de următoarele:

  • a) reflectarea în fiecare comisie de specialitate a configurației politice a consiliului local;

  • b) opțiunea Consilierului local;

  • c) pregătirea profesională și domeniul în care consilierul local își desfășoară activitatea;

  • d) echilibrul de gen;

  • (3) Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, numărul membrilor fiecărei comisii de specialitate, modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri locali sau consilieri locali independenți, precum și componența nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. în vederea realizării proiectului de hotărâre a consiliului local, precum și a instrumentelor de prezentare și motivare, rezultatul negocierilor politice prevăzute la alin. (2) se transmite secretarului general și primarului.

  • (4) Domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate sunt cele detaliate în anexa nr. 1 la prezentul regulament.

  • (5) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali. Numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar.

  • (6) în funcție de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din cel puțin o comisie și din cel mult 3 comisii.

  • (7) Schimbarea pe parcursul mandatului a componenței comisiilor de specialitate se face prin hotărâre a consiliului local, pe bază de consens între consilierii locali, cu respectarea prevederilor alin. (2).

ARTICOLUL 15

Atribuțiile comisiilor de specialitate

  • (1) Comisiile de specialitate au următoarele atribuții principale:

  • a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local din domeniul lor de activitate;

  • b) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri și asupra problemelor analizate, pe care le prezintă; consi-lalui local;

  • c) îrieplinesc orice alte atribuții stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local, dacă acestea au legătură cu activitatea lor.

  • (2) Consiliul local poate stabili și alte atribuții pe care le pot exercita comisiile de specialitate.

  • (3) Consiliul local, pe durata mandatului, poate stabili însărcinări specifice comisiilor de specialitate.

  • (4) Comisiile de specialitate adoptă avize cu majoritate simplă.

ARTICOLUL 16

Președintele și secretarul comisiei de specialitate

  • (1) Comisiile de specialitate își aleg, prin votul deschis al majorității absolute a consilierilor locali ce o compun, câte un președinte și câte un secretar.

  • (2) Președintele comisiei de specialitate are următoarele atribuții principale:

  • a) asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local, apăratul de specialitate al primarului, organismele prestatoare de servicii publice locale și cu celelalte comisii;

  • b) convoacă ședințele comisiei conform procedurii prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local și informează secretarul general cu privire la data și locul ședinței;

  • c) conduce ședințele comisiei;

  • d) susține în ședințele consiliului local avizele formulate de comisie;

  • e) anunță rezultatul votării, pe baza datelor comunicate de secretar;

  • f) îndeplinește orice alte atribuții referitoare la activitatea comisiei, prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau stabilite de consiliul local;

  • g) comunică secretarului general în termen rezonabil, până la finalul fiecărei luni calendaristice, prezența și procesele- verbale ale fiecărei ședințe ale comisiei de specialitate.

  • (3) Președintele comisiei de specialitate poate propune ca la lucrările comisiei să participe și alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar, și poate participa la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanță pentru comisia pe care o conduce.

  • (4) Secretarul comisiei îndeplinește următoarele atribuții principale:

  • a) efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințe a membrilor comisiei;

  • b) numără voturile și îl informează pe președinte asupra cvorumului necesar pentru emiterea fiecărui aviz și asupra rezultatului votării;

  • c) asigură redactarea avizelor, a proceselor-verbale și a altor documente prevăzute de lege;

  • d) întocmește pontaje de prezență la ședințele de comisie.

  • e) îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local sau însărcinări stabilite de comisie sau de către președintele acesteia.

ABTIC0LUL17

Funcționarea comisiilor de specialitate

  • (1) Comisiile de specialitate lucrează în plen și deliberează cu votul majorității simple a membrilor lor..

  • (2) Participarea membrilor comisiei la ședințele acesteia este obligatorie. în cazul a două absențe nemotivate, președintele comisiei poate propune consiliului local aplicarea sancțiunilor prevăzute în Codul administrativ.

  • (3) Comisia poate invita să participe la ședințele sale specialiști din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau din afara acestuia. Au dreptul să participe la ședințele comisiei și inițiatorii propunerilor ce sțau la baza lucrărilor comisiei. Comisia poate invita și alte persoane care să participe la dezbateri.

  • (4) Ședințele comisiei de specialitate sunt, de regulă, publice.

  • (5) Comisia poate hotărî ca unele ședințe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfășoare cu ușile închise.

  • (6) Convocarea ședințelor comisiei se face de către președintele acesteia sau de 1/3 din membri, cu cel puțin 3 zile înaintea ședinței comisiei sau de îndată, în situația ședințelor extraordinare, cu respectarea termenului prevăzut la art. 136 alin. (5) din Codul administrativ.

  • (7) Documentul de convocare a ședințelor comisiilor de specialitate conține în mod obligatoriu următoarele elemente:

  • a) data și ora ședinței:

  • b) locul de desfășurare a ședinței;

  • c) proiectul ordinii de zi a ședinței.

  • (8) Ordinea de zi și suplimentarea acesteia se aprobă de comisie la propunerea președintelui. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme.

  • (9) Ședințele comisiilor de specialitate se desfășoară înaintea ședințelor consiliului local, cu respectarea termenelor prevăzute de Codul adminsitrativ și prezentul regulament, atunci când ordinea de zi a ședinței acestuia cuprinde sarcini sau proiecte de hotărâri asupra cărora i se solicită avizul.

  • (10) Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei de către secretarul general, președintele acesteia desemnează un consilier local care prezintă în cadrul ședinței proiectele și, după caz, celelalte probleme aflate pe ordinea de zi, care nu sunt prezentate de inițiator.

  • (11) Secretarul comisiei sau, în lipsa acestuia, consilierul local desemnat în conformitate cu alin. (10) întocmește avizul, cu caracter consultativ, al comisiei, pe baza amendamentelor și a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor locali prezenți.

  • (12) Avizele întocmite de comisie cuprind separat, cu motivarea necesară, atât amendamentele și propunerile acceptate, cât și cele respinse.

  • (13) Avizul comisiei de specialitate al cărui format se regăsește în anexa nr. 4 la prezentul regulament, conține, în mod obligatoriu, următoarele:

  • a) motivarea avizului;

  • b) mențiunea cu privire la avizul asupra proiectului de hotărâre, respectiv avizare favorabilă cu/fară amendamente sau avizare nefavorabilă;

  • c) iWărul/data înregistrării în registrul privind evidența avizelor/rapoartelor comisiei de specialitate, păstrat și coniletat de către secretarul acesteia;

|| d) semnătura președintelui și cea a secretarului comisiei de specialitate.

(14-3 Avizele întocmite se înregistrează într-un registru special, al cărui format se regăsește în anexa nr. 5 la prezentul regulament și sunt prezentate secretarului general al Sectorului 4, care asigură transmiterea acestora către consilierii locali, cel mai târziu înainte de aprobarea ordinii de zi. Formularul adresei prin care comisia de specialitate transmite secretarului general al Sectorului 4 documentele produse de aceasta se regăsește în ț anexsar. 3 la prezentul regulament.

(153 Votul în comisii este, de regulă, deschis. în anumite situații comisia poate hotărî ca votul să fie secret, stabilind, de la caz la caz, și modalitatea de exprimare a acestuia.

(163 Lucrările ședințelor comisiei se consemnează, prin grija secretarului acesteia, într-un proces-verbal. După încheierea ședinței, procesul-verbal este semnat de către președintele și secretarul comisiei.

(173Președintele poate încuviința ca procesele-verbale ale ședințelor să fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la ședință, cu excepția proceselor-verbale întocmite în ședințele ale căror lucrări s-au desfășurat cu ușile închise.

  • (18) Emiterea avizelor, în temenul prevăzut la art. 136 alin. (5) din Codul administrativ, este obligatorie, dacă proiectele transmise îndeplinesc condițiile de formă și sunt însoțite de raportul compartimentului de specialitate, referatul de aprobare al inițiatorului precum și alte documente de prezentare și motivare, dacă este cazul. Neîndeplinirea obligației de emitere a avizului se sancționează conform art. 80 din prezentul regulament.

ARTICOLUL 18

Comisiile speciale și comisiile mixte

  • (1) Consiliul Local al Sectorului 4 poate organiza comisii speciale de analiză și verificare formate din consilieri locali, pe perioadă determinată, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție sau a primarului. Componența, obiectivele și perioada de desfășurare a activităților acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, adoptată cu majoritate absolută a consilierilor în funcție. Membrii comisiei acționează în limitele stabilite prin hotărâre.

  • (2) Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor speciale, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri locali sau consilieri locali independenți, precum și componența nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

  • (3) Comisia de analiză și verificare prezintă consiliului local ori primarului, după caz, la termenul stabilit de acesta, raportul întocmit în urma analizelor și verificărilor efectuate. Raportul cuprinde, dacă este cazul, propuneri concrete de îmbunătățire a activității în domeniul supus analizei sau verificării.

  • (4) Consiliile locale pot organiza, din proprie inițiativă sau din inițiativa primarului, după caz, comisii mixte formate din consilieri locali, funcționari publici și alți specialiști, pe perioadă determinată. Componența comisiilor mixte, obiectivele și perioada de desfășurare a activității acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale. Ședințele comisiilor mixte sunt publice.

feV-                                                                                          :                           /                      :      < ... .           ..J.' .

m                               •           ;

: ■ : / ' CAP1TOLULIV

Funcționarea consiliului local

„V,                                                      ■ ■■                                                                                                                              ■                                                                                                                                 ■ ■                                                                ■■ ■ .

SEC1IUNEA1

Rolu Iii atribuțiile consiliului local

  • ■. . . ■ ■ . ■ • '

ARTICOLUL19

Mandatul consiliului local

  • (1) Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale.

  • (2) Mandatul consiliului local se exercită de la data la care consiliul local este legal constituit până la data la, care consiliul local nou-ales este legal constituit.

  • (3) Mandatul consiliului local poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofa ori alte situații expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în condițiile alin. (1).

ARTICOLUL 20

Condiții speciale de exercitare a mandatului aleșilor locali

  • (1) Consiliul local ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării consiliului local, încheie mandatul precedentei autorități a administrației publice locale.

ARTICOLUL 21

Atribuțiile consiliului local

  • (1) . Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

  • (2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

  • a) aleg viceprimarii, la propunerea primarului sau a consilierilor locali, din rândul consilierilor; viceprimarii își păstrează calitatea de consilieri;

  • b) aprobă regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;

  • c) avizează studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională și zonală, în condițiile legii, pe care le supune spre aprobare Consiliului General al Municipiului București;

  • d) aprobă bugetul local al subdiviziunii administrativ- teritoriale, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar;

  • f) «I’obă, la propunerea primarului, în condițiile legii, organigrama, statul de funcții, numărul de personal și reglementul de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate și ale instituțiilor publice de interes local;

  • g) administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe rază teritoriilă a sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București;

  • h) hctărăsc cu privire la concesionarea sau închirierea serviciilor publice de sub autoritatea lor, în condițiile legii;

  • i) înființează instituții, societăți de interes local și servicii publice; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare și funcționare pentru instituțiile publice de interes local, precum și pentru societățile pe care le înființează sau care se află sub autoritatea lor;

  • j) aprobă, în condițiile legii, documentațiile de urbanism;

  • k) aprobă, în limitele competențelor lor, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare pentru realizarea lor, în concordanță cu prevederile planului urbanistic general al municipiului București și ale regulamentului aferent;

  • 1) asigură, potrivit competențelor lor, condițiile necesare bunei funcționări a instituțiilor și serviciilor publice de educație, sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordinii publice, de interes local; urmăresc și controlează activitatea acestora;

  • m) contribuie Ia organizarea activităților științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement;

n) contribuie la asigurarea ordinii publice, analizează activitatea poliției locale și propun măsuri de îmbunătățire a acesteia;

  • o) acționează pentru protecția și refacerea mediului, în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor naturale;

  • p) contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția drepturilor copilului, potrivit legislației în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;

  • q) înființează și organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracție, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora;

  • r) hotărăsc, în condițiile legii, cu acordul Consiliului General al Municipiului București, cooperarea sau asocierea cu autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

  • s) hotărăsc, în condițiile legii, cu acordul prealabil al Consiliului General al Municipiului București, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

ș) asigură libertatea comerțului și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii;

  • t) sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase.

  • (3) Atribuțiile prevăzute la alin. (2) lit. c), e), g) -i), r) și s) pot fi exercitate numai pe baza împuternicirii exprese date prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.

  • (4) Consiliile locale ale sectoarelor exercită și alte atribuții stabilite prin lege sau delegate de Consiliul General al Municipiului București.

  • (5) Prevederile art. 129 alin. (5) din Codul administrativ se aplică în mod corespunzător

SECȚIUNEA a 2-a

Funcționarea consiliului local

ARTICOLUL 22

Tipurile de ședințe ale consiliului local

  • (1) Consiliul Local al Sectorului 4 se întrunește în ședințe ordinare, cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului.

  • (2) Consiliul Local al sectorului 4 se poate întruni și în ședințe extraordinare la convocarea:

  • a) primarului;

  • b) a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție;

  • c) primarului, ca urmare a solicitării prefectului, în cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru gestionarea situațiilor de criză sau de urgență.

ARTICOLUL 23

Convocarea ședințelor consiliului local

  • (1) Consiliul Local al Sectorului 4 se convoacă după cum urmează:

  • a) prin dispoziție a primarului, în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c);

  • b) prin convocare semnată de către consilierii locali care au această inițiativă, în cazul prevăzut la art. 22 alin. (2) lit. b). Formatul modelului orientativ de convocare se regăsește în anexa nr. 6 la prezentul regulament.

  • (2) Consilierii locali sunt convocați, prin grija secretarului general, cel târziu în ziua ulterioară primirii de către acesta a dispoziției sau documentului de convocare inițiat de cel puțin o treime din numărul consilierilor locali în funcție, în una dintre următoarele modalități:

  • a) în scris;

  • b) prin mijloace electronice;

  • c) în scris și prin mijloace electronice.

  • (3) Data ședinței consiliului local precizată cu ocazia convocării este stabilită cu respectarea modului de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

  • a) în termen de 5 zile de la data comunicării dispoziției de convocare pentru ședințele ordinare;

  • b) în termen de 3 zile de la data comunicării dispoziției sau documentului de convocare pentru ședințele extraordinare.

  • (4) îi caz de forță majoră și/sau de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, ai orașutlii sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori în alte situații stabilite de regulamentul de orlînizare și funcționare a consiliului local, convocarea acestuia pentru ședința extraordinară, prin excepție de la jtevederile alin. (3) lit. b), se face de îndată.

  • (5) Documentul de convocare cuprinde obligatoriu următoarele informații despre ședință:

  • a) data și ora desfășurării;

  • b) modalitatea de desfășurare;

  • c) locul desfășurării în cazul ședințelor desfășurate cu participarea fizică a consilierilor locali sau aplicațiile electronice folosite, în cazul ședințelor desfășurate prin mijloace electronice;

  • d) proiectul ordinii de zi;

  • e) materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;

  • f) modalitatea prin care sunt puse la dispoziția consilierilor locali, potrivit opțiunilor acestora, materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;

  • g) indicarea comisiilor de specialitate cărora le-au fost trimise spre avizare proiectele de hotărâri;

  • h) invitația de a formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.

  • (6) Secretarul general transmite prefectului, sub semnătura sa, evidența prezenței consilierilor locali la convocările pentru ședințele care nu s-au putut desfășura din lipsa cvorumului, în termen de 3 zile de la data convocării. Evidența transmisă prefectului precizează și situațiile în care, drept urmare a ultimei absențe, a intervenit cazul de încetare de drept a mandatului prevăzut la art. 55 alin. (2) lit. e).

  • (7) în toate cazurile, convocarea se consemnează în procesul-verbal al ședinței.

ARTICOLUL 24

Ordinea de zi

  • (1) Proiectul ordinii de zi se redactează de către secretarul general și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, ca anexă la documentul de convocare la propunerea primarului sau a consilierilor locali, după caz, în condițiile legii.

  • (2) Este obligatorie înscrierea pe proiectul ordinii de zi a proiectelor de hotărâri care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 25 alin. (10).

  • (3) Proiectul ordinii de zi a ședinței consiliului local poate cuprinde:

  • a) aprobarea procesului-verbal al ședinței anterioare;

  • b) proiecte de hotărâri, cu menționarea: numărului de înregistrare, a titlului și a inițiatorului, potrivit anexei nr. 7 la prezentul regulament;

  • c) rapoarte ale primarului, ale viceprimarului, ale consilierilor locali, ale comisiilor de specialitate, ale comisiilor speciale sau mixte;

  • d) rapoarte sau informări ale conducătorilor organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică, după caz;

  • e) întrebări, interpelări, răspunsuri;

  • f) Jitiții;

  • g) «rice alte probleme de interes local.

(4>i*roiectul ordinii de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștința locuitorilor comunei, ai orașului sau sa municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale prin mass-media, prin afișarea pe pagina de internet a Sectorului 4 sau prin orice alt mijloc de publicitate.

  • (5) In comunele, în orașele sau în municipiile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, proiectul ordinii de zi se aduce la cunoștința publică și în limba minorității naționale respective.

  • (6) Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face în situația în care acesta nu îndejlinește condițiile prevăzute la art. 25 alin. (10) sau numai cu acordul inițiatorului, dacă acesta îndejlinește condițiile prevăzute la art. 25 alin. (10).

  • (7) Ordinea de zi a ședinței se aprobă cu majoritate simplă, la propunerea celui/celor care a/au cerut convocarea consiliului local.

  • (8) Suplimentarea ordinii de zi se aprobă numai pentru probleme urgente cu majoritate simplă.

  • (9) în cazul neaprobării proiectului ordinii de zi, în condițiile prevăzute la alin. (7), nu se acordă indemnizația cuvenită consilierilor locali pentru ședința respectivă.

  • ARTICOLUL 25

Proiectele de hotărâri ale consiliului local

  • (1) Proiectele de hotărâri pot fi inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni. Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general și al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

  • (2) La elaborarea proiectelor de hotărâri ale consiliului local se vor respecta prevederile Instrucțiunilor de lucru aprobate la nivelul Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 4.

  • (3) Proiectele de hotărâri și referatele de aprobare a acestora se redactează în conformitate cu normele de tehnică legislativă.

  • (4) Proiectele de hotărâri ale consiliului local însoțite de referatele de aprobare a acestora și de alte documente de prezentare și de motivare se înregistrează într-un registru special, al cărui format se regăsește în anexa nr. 7 la prezentul regulament și se transmit de secretarul general:

  • a) compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului în vederea analizării și întocmirii rapoartelor de specialitate;

  • b) comisiilor de specialitate ale consiliului local în vederea dezbaterii și întocmirii avizelor.

  • (5) Nominalizarea compartimentelor de resort și a comisiilor de specialitate cărora li se transmit proiectele de hotărâri ale consiliului local, precum și celelalte documente, potrivit prevederilor alin. (4), se face de către primar împreună cu secretarul general.

  • (6) Odată cu transmiterea proiectelor de hotărâri se comunică și data de depunere a rapoartelor și a avizelor, avându-se grijă ca rapoartele compartimentelor de resort să poată fi transmise și comisiilor de specialitate

înairvttde pronunțarea acestora. Formatul adresei prin care secretarul general al Sectorului 4 transmite ;   corni îisi de specialitate documentele spre analiză se regăsește în anexa nr. 2 la prezentul regulament.

'■ ■ ■

  • (7) După examinarea proiectului de hotărâre, comisia de specialitate a consiliului local emite uri aviz cu i privi® la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului.

,      (8) Avizul comisiei de specialitate poate fi favorabil sau nefavorabil. Dacă avizul este favorabil, se pot

formula amendamente în cadrul comisiei de specialitate. Amendamentele adoptate în cadrul comisiei de | specialitate însoțesc proiectul de hotărâre care se dezbate în ședința consiliului local.

  • (9) Avizul comisiei și amendamentele formulate în cadrul acesteia, după caz, se transmit secretarului general ; care dispune măsurile corespunzătoare înaintării lui către consilierii locali și către inițiatori, după caz, cel mai ; târziu in ziua ședinței.

;      (IO) Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului local este supus dezbaterii

numaidacă este însoțit de:

  • a) referatul de aprobare, ca instrument de prezentare și motivare, semnat de inițiator;

  • b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;

  • c) avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local;

  • d) alte documente prevăzute de legislația specială.

  • (11) Secretarul general asigură îndeplinirea condițiilor de la alin. (10) și aduce la cunoștința consiliului local cazul neîndeplinirii acestora înainte de adoptarea ordinii de zi.

  • (12) Rapoartele și avizele prevăzute la alin. (10) trebuie întocmite în termenul prevăzut la alin. (6), dar nu mai târziu de 30 de zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse pentru a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale consiliului local, respectiv în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședințelor extraordinare. In situația ședințelor extraordinare convocate de îndată, rapoartele compartimentelor de specialitate se întocmesc în procedură de urgență, cel târziu odată cu proiectul hotărârii.

  • (13) Inițiatorul proiectului îl poate retrage sau poate renunța, în orice moment, la susținerea acestuia. ■

ARTICOLUL 26

Cvorumul ședințelor consiliului local

  • (1) Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție. Se consideră prezenți la ședință și consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice.

  • (2) Prezența consilierilor locali la ședință este obligatorie, cu excepția cazului în care aceștia absentează motivat. Absența este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza:

  • a) unei boli care a necesitat spitalizarea sau a unei stări de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical;

  • b) unei deplasări în străinătate;

  • c) unor evenimente de forță majoră;

  • d) în cazul decesului soției/soțului consilierului local sau al unei rude de până la gradul al Il-lea a consilierului local ales ori al soției/soțului acestuia, inclusiv;

  • e) concediului de odihnă;

  • f) în cazul căsătoriei consilierului local sau al unei rude de până la gradul al II-lea a consilierului local inclusiv;

  • g) în cazul botezului unei rude de până la gradul al III-lea a consilierului local inclusiv;

  • h) unei delegații în interesul comunității locale sau în interesul serviciului;

  • i) participării la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională;

  • (3) Consilierul local care absentează nemotivat de două ori consecutiv la ședințele consiliului local este sancționat, în condițiile art. 80.

  • (4) Consilierii locali sunt obligați să își înregistreze prezența în evidența ținută de secretarul general.

  • (5) Consilierul local care nu poate lua parte la ședință este obligat să aducă această situație la cunoștința secretarului general.

ARTICOLUL 27

Desfășurarea ședințelor consiliului local

  • (1) Ședințele consiliului local sunt publice. Acestea se pot desfășura cu participarea fizică a consilierilor sau în sistem on-line, prin utilizarea oricăror mijloace electronice, comunicate în documentul de convocare prevăzut la art. 23 alin. (5).

  • (2) Caracterul public al ședințelor consiliului local este dat de:

  • a) accesul celor interesați, în condițiile legii, la procesele- verbale ale ședințelor consiliului local;

  • b) accesul celor interesați, în condițiile legii, la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului local, precum și Ia instrumentele de prezentare și de motivare a acestora;

  • c) posibilitatea cetățenilor cu domiciliul sau reședința în unitatea/subunitatea administrativ-teritorială respectivă de a asista la ședințele consiliului local și/sau de a le urmări pe internet, în condițiile prezentului regulament.

  • (3) Primarul participă la ședințele consiliului local și dispune măsurile necesare pentru pregătirea și-desfășurarea în bune condiții a acestora.

  • (4) Lucrările ședințelor se desfășoară în limba română. Documentele ședințelor de consiliu local se întocmesc și se aduc la cunoștința publică în limba română. .

  • (5) La lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul sau reprezentanțul acestuia, deputății și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, conducătorii compartimentelor de resort și conducătorii organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică din Sectorul 4, în problemele ce privesc domeniile lor de responsabilitate, precum și alte persoane interesate, în condițiile prevăzute în prezentul regulament și cu aprobarea prealabilă a președintelui de ședință. Președintele de ședință poate oferi invitaților posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

  • (6) Dezbaterea proiectului de hotărâre sau a problemelor se face, de regulă, în ordinea în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi aprobată în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului regulament de organizare și funcționare a consiliului local.

  • (7) Președintele de ședință este obligat să asigure luarea cuvântului de către inițiator pentru susținerea < proiectului de hotărâre ori de câte ori acesta o solicită.

  • (8) Consilierii locali participă la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt. Consilierii locali sunt obligați ca în cuvâwtul lor să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii.

  • (9) Președintele de ședință are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcție de obiectul dezbaterii, în acxst scop el poate propune consiliului local spre aprobare timpul alocat fiecărui vorbitor, precum și timpul total <b dezbatere a proiectului.

  • (IO) Președintele de ședință permite oricând unui consilier local să răspundă într-o problemă de ordin personal, în probleme prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor.

  • (11) Președintele de ședință sau reprezentantul oricărui grup de consilieri locali poate propune încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuția consiliului local. Propunerea de încheiere a dezbaterii se supune votului, iar discuțiile se sistează dacă propunerea este adoptată cu majoritate simplă.

  • (12) Este interzisă adresarea de insulte sau calomnii de către consilierii locali prezenți la ședință, precum și dialogul dintre vorbitori și persoanele aflate în sală.

  • (13) Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale și pe articole, consilierii locali, precum și ceilalți inițiatori prezenți la ședință putând formula amendamente de fond sau de formă.

  • (14) Amendamentele se formulează în scris și se pot depune de către primar, oricare dintre consilierii locali, un grup de consilieri locali sau o comisie de specialitate. Inițiatorul unui amendament îl poate retrage sau poate renunța la susținerea acestuia, în orice moment. în acest caz, amendamentul nu se mai supune la vot.

  • (15) Pentru a putea fi dezbătut amendamentul, acesta trebuie depus la secretarul general cel mai târziu în ziua ședinței consiliului local.

  • (16) Amendamentele la proiectele de hotărâri ale consiliului local se transmit în formă scrisă și conțin următoarele elemente, potrivit anexei nr. 9 la prezentul regulament:

  • a) inițiatorul sau inițiatorii;

  • b) numărul de înregistrare și titlul proiectului de hotărâre a consiliului local pentru care • se depune amendamentul;

  • c) tipul amendamentului: modificare sau completare;

  • d) textul inițial;

  • e) textul amendamentului formulat;

  • f) motivația amendamentului;

  • g) semnătura persoanei care propune amendamentul.

  • (17) Secretarul general numerotează amendamentele depuse pentru fiecare proiect de hotărâre a consiliului local în ordine crescătoare a articolelor din cadrul proiectului de hotărâre a consiliului local. Secretarul general numerotează amendamentele depuse ținând cont de ordinea textelor asupra cărora se formulează amendamente în cadrul proiectului de hotărâre a consiliului local. în cazul în care două sau mai multe amendamente se referă la același text din cadrul proiectului de hotărâre a consiliului local, acestea se numerotează în ordinea în care au fost primite de către secretarul general.

(ÎS) în mod excepțional, în timpul dezbaterilor se pot formula amendamente verbale la proiectul de hotărâre a consiliului local, însă acestea se formulează de comun acord cu inițiatorul proiectului de hotărâre a consiliului local. Conținutul amendamentelor verbale se menționează în procesul-verbal de ședință.

(1^) Amendamentele se supun votului consiliului local în ordinea numerotării lor. Dacă s-a adoptat un amendament, celelalte amendamente care cuprind prevederi contrare amendamentului adoptat se socotesc respinse fără a mai fi supuse votului.

  • (20) După supunerea la vot a tuturor amendamentelor se supune la vot proiectul de hotărâre a consiliului local în forma cu amendamente.

  • (21) Respingerea unui proiect de hotărâre a consiliului local înscris pe ordinea de zi, precum și orice supunere la vot a unei propuneri înscrise pe ordinea de zi nu constituie hotărâre a consiliului local ca act administrativ, în acest caz, menționându-se doar rezultatul votului în procesul-verbal al ședinței fără redactarea unei hotărâri a consiliului local, cu excepția cazului prevăzut la art.56 alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

  • (22) Supunerea la vot în timpul ședințelor consiliului local a unei situații procedurale prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare nu constituie hotărâre a consiliului local ca act administrativ. Menționarea acestor situații procedurale, precum și rezultatul votului se fac obligatoriu în procesul-verbal al ședinței.

  • (23) Sinteza dezbaterilor din ședințele consiliului local, precum și modul în care și-a exercitat votul fiecare consilier local în parte se consemnează, la cererea expresă a acestuia, într-un proces-verbal, semnat de președintele de ședință și de secretarul general.

  • (24) Președintele de ședință, împreună cu secretarul general al Sectorului 4, își asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicității celor consemnate.

  • (25) La începutul fiecărei ședințe, secretarul general supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței anterioare. Consilierii locali și primarul au dreptul ca, în cadrul ședinței curente a consiliului local, să conteste conținutul procesului-verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară. După remedierea deficiențelor constatate, consilierii locali au obligația aprobării procesului-verbal, în caz contrar aplicându-se sancțiunile prevăzute la art. 80 din prezentul regulament.

  • (26) Procesul-verbal semnat de președintele de ședință și de către secretarul general, precum și documentele care au fost dezbătute în ședința anterioară se depun într-un dosar special al ședinței respective, care se numerotează și se sigilează de președintele de ședință și de secretarul general, după aprobarea procesului7 verbal, sau de către persoana cu atribuții în acest sens, desemnată în condițiile legii.

  • (27) în termen de 3 zile de la data aprobării procesului-verbal al ședinței, secretarul general afișează la sediul primăriei și publică pe pagina de internet a Sectorului 4 o copie a procesului-verbal al ședinței.

SECȚIUNEA a 3-a

Procedura de vot

ARTICOLUL 28

Adoptarea hotărârilor consiliului local

  • (1) în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă,

  • (2) 3rin excepție de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 51it. dd) «lin Codul administrativ, de două treimi din numărul consilierilor locali în funcție.

  • (39 Se adoptă cu majoritatea absolută prevăzută la art. 5 lit. cc) din Codul administrativ, a consilierilor locali în fu»c[ie următoarele hotărâri ale consiliului local:

  • a) hotărârile privind bugetul local;

  • b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii;

  • c) hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale;

  • d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfiontalieră;

  • e) hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului;

  • f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine;

  • g) hotărârile privind administrarea patrimoniului;

  • h) hotărârile privind participarea cu împrumuturi, capital sau cu bunuri, după caz, în numele și în interesul colectivităților locale, la înființarea, funcționarea și dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

  • i) hotărârile privind aplicarea de sancțiuni, în condițiile legii, pentru consilierii locali;

  • j) alte hotărâri prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Sectorului 4.

  • (4) Votul consilierilor locali este individual și poate fi deschis sau secret.

  • (5) Votul deschis se exprimă prin oricare dintre următoarele modalități:

  • a) prin ridicarea mâinii;

  • b) prin apel nominal, efectuat de președintele de ședință;

  • c) electronic.

  • (6) Consiliul local hotărăște, la propunerea președintelui de ședință, ce modalitate de vot se va folosi, în afara cazurilor când prin lege sau prin regulamentul de organizare și funcționare se stabilește o anumită modalitate.

  • (7) Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane sunt luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege.

  • (7.1) Pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot și ștampila cu mențiunea ”VOTAT”.

  • (7.2) Redactarea buletinelor de vot trebuie să fie fără echivoc. Pentru exprimarea opțiunii se folosesc, de regulă, cuvintele da sau nu.

  • (7.3) Buletinul de vot va fi preluat de la președintele de ședință de către fiecare consilier local, în urma apelului nominal;

  • (7.4) Consilierul local va verifica buletinul de vot pentru a se asigura că sunt trecute numele tuturor consilierilor locali propuși, nu este preștampilat sau nu există alte semne distictive. Dacă se identifică o astfel de situație, va încunoștiința de îndată președintele de ședință și secretarul general al sectorului;

  • (7.5) Ștampila de vot va fi înmânată, în dreptul cabinei de vot, de către un funcționar public din cadrul direcției administrație publică;

  • (7.6) Consilierul local va intra în cabina de vot și își va exercita dreptul de vot prin aplicarea ștampilei ”VOT1T” înăuntrul patrulaterului cu mențiunea ”DA” sau ”NU” din dreptul fiecărui candidat;

(7-7) Pentru a se considera valid, votul trebuie exprimat în interiorul patrulaterului cu mețiunea ”DA” sau ”NU”, astfel încât intenția de vot să fie neechivocă și/sau buletinul de vot să nu conțină semne distinctive;

  • (7.8) Dacă unul dintre candidați va avea ștampilate ambele patrulatere, votul va fi anulat;

  • (7.9) Se vor numără toate voturile unde a fost aplicată ștampila ”VOTAT” înăuntrul patrulaterului cu mențiiinea”DA”

  • (7.10) După exprimarea votului, în cabina de vot, consilierul va îndoi buletinul de vot în patru, astfel încât pagina cu mențiunea "BULETIN DE VOT” să rămână în afară, pentru a se asigura secretul votului;

  • (7.11) La ieșirea din cabina de vot se va introduce buletinul de vot împăturit în urnă, avarid grija să nu se deschidă;

  • (7.12) Ștampila se restituie funcționarului public de la care a primit-o;

  • (7.13) După exprimarea tuturor voturilor de către consilierii locali prezenți, va fi deschisă urna, iar secretarul general al sectorului le va numără, anunțând rezultatul votului președintelui de ședință.

  • (8) Abținerile se numără la voturile împotrivă.

  • (9) Votarea prin apel nominal se desfășoară în modul următor: președintele de ședință explică obiectul votării și sensul cuvintelor "pentru" și "împotrivă". Secretarul general va da citire numelui și prenumelui fiecărui consilier local, îh ordine alfabetică. Consilierul local nominalizat se ridică și rostește cuvântul "pentru" sau "împotrivă" în funcție de opțiunea sa.

  • (10) Dacă pe parcursul desfășurării ședinței nu este întrunit cvorumul necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre, președintele de ședință amână votarea până la întrunirea acestuia. Dacă cvorumul nu este întrunit într-un interval de maxim o oră, se amână dezbaterea proiectului la o data ulterioară.

  • (11) Dacă în urma dezbaterilor din ședința consiliului local se impun modificări de fond în conținutul proiectului de hotărâre, la propunerea primarului, a secretarului sau a consilierilor locali și cu acordul majorității consilierilor locali prezenți, președintele de ședință retransmite proiectul de hotărâre, în vederea reexaminării de către inițiator și de către.compartimentele de specialitate.

  • (12) Proiectele de hotărâri respinse de consiliul local nu pot fi readuse în dezbaterea acestuia în cursul aceleiași                                                                                                    ședințe.

ARTICOLUL 29

Semnarea și contrasemnarea hotărârilor consiliului local

  • (1) După desfășurarea ședinței, hotărârile consiliului local se semnează de către președintele de ședință și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretarul general.

  • (2) în cazul în care președintele de ședință refuză, în scris, să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de cel puțin 2 consilieri locali dintre cei care au participat la ședință.

  • (3) Modalitatea de desemnare a acestor consilieri se realizează după următoarele criterii:

  • b) d Alinul dintre cei mai în vârstă consilieri și de unul dintre cei mai tineri dintre consilieri locali participanți laședXă; •.

  • c) pT» alte criterii stabilite prin hotărâre a consiliului local.

  • (4) Secretarul general nu contrasemnează hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. în acest caz, îxnrmătoarea ședință a consiliului local depune în scris și expune în fața acestuia opinia sa motivată, care se consmnează în procesul-verbal al ședinței.

SECȚIUNEA a 4-a

Dispoziții privind actele administrative adoptate de consiliul local

ARTICOLUL 30

Tipa de hotărâri adoptate de consiliul local

(1) în exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile locale adoptă hotărâri cu caracter normativ sau individual, a căror evidență se ține într-un registru potrivit anexei nr. 8 la prezentul regulament.

ARTICOLUL 31

Comunicarea și aducerea la cunoștința publică a hotărârilor consiliului local

  • (1) Secretarul general comunică hotărârile consiliului local prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării.

  • (2) Hotărârile consiliului local se comunică primarului.

  • (3) Comunicarea, însoțită de eventualele obiecții motivate cu privire la legalitate, se face în scris de către secretarul general și se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop.

  • (4) Hotărârile se aduc la cunoștința publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general.

  • (5) Hotărârile, documentele și informațiile financiare, precum și alte documente prevăzute de lege se publică, pentru informare, în format electronic și în monitorul oficial local.

ARTICOLUL 32

Hotărârile consiliului local cu caracter normativ

  • (1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștința publică.

  • (2) Aducerea Ia cunoștința publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

ARTMCOLUL33

Alte «modalități de aducere la cunoștința publică a hotărârilor consiliului local cu caracter normativ

  • (1) Aducerea la cunoștința publică a hotărârilor cu caracter normativ se realizează și prin:

  • a) publicare pe pagina de internet a Sectorului 4 al Municipiului București;

  • b) afișare într-un spațiu accesibil publicului, stabilit prin dispoziție a primarului;

  • c) publicare în mass-media locală.

ARTICOLUL 34

Hotărârile consiliului local cu caracter individual

  • (1) Comunicarea hotărârilor cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

  • (2) Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.

ARTICOLUL 35

Verificarea legalității actelor administrative

Hotărârile consiliului local sunt supuse controlului de legalitate exercitat de către prefect conform prevederilor art. 255 din Codul administrativ.

SECȚIUNEA a 5-a

Folosirea limbii minorității naționale

ARTICOLUL 36

Folosirea limbii minorităților naționale

(1) în cazul în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și ale tratatelor internaționale la care România                           este                           parte.


  • I ARTICOLUL 37

Limb^ofîcială și folosirea limbii minorităților naționale

  • (1) în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română.

  • (2) Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română, sub sancțiunea nulității.

SECȚIUNEA a 6-a

Dispoziții privind participarea cetățenilor la procesul de elaborare și dezbatere a proiectelor de hotărâri

ARTICOLUL 38

Inițiativa cetățenească

  • (1) Cetățenii pot propune consiliilor locale pe a căror rază teritorială domiciliază, spre dezbatere și adoptare, proiecte de hotărâri.

  • (2) Promovarea unui proiect de hotărâre se poate face de unul sau de mai mulți cetățeni cu drept de vot, dacă acesta este susținut prin semnături de cel puțin 5% din populația cu drept de vot înscrisă în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială.

  • (3) Inițiatorii depun la secretarul general forma propusă pentru proiectul de hotărâre. Proiectul se afișează spre informare publică prin grija secretarului general.

  • (4) Inițiatorii asigură întocmirea listelor de susținători pe formulare puse la dispoziție de secretarul general.

  • (5) Listele de susținători cuprind numele, prenumele și domiciliul, seria și numărul actului de identitate și semnăturile susținătorilor.

  • (6) Listele de susținători pot fi semnate numai de cetățenii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială al cărei consiliu local urmează să dezbată proiectul de hotărâre în cauză.

  • (7) După depunerea documentației și verificarea acesteia de către secretarul general, proiectul de hotărâre urmează procedurile regulamentare de lucru ale consiliului local.

ARTICOLUL 39

Principii și reguli în asigurarea transparenței decizionale de către consiliul local în raporturile cu cetățenii

  • (1) Pentru asigurarea transparenței decizionale în raporturile cu cetățenii, consiliul local va respecta următoarele principii:

  • a) informarea publicului asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de consiliul local, precum și asupra proiectelor de hotărâre cu caracter normativ;

  • b) consultarea cetățenilor în procesul de elaborare a proiectelor de hotărâre cu caracter normative, cu impact asupra colectivității locale;

  • c) participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul de elaborare a proiectelor de hotărâre cu caracter normative, cu impact asupra colectivității locale.

articolul4o

Dispoziții privind participarea cetățenilor la procesul de elaborare și dezbatere a proiectelor de hotăriri

(1) h cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de hotărâre cu caracter normativ, care au impact asupra colecticvității locale, inițiatorul are obligația de a respecta prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 41

Participarea persoanelor interesate la lucrările ședințelor publice ale consiliului local

  • (1) Orice cetățean cu domiciliul sau reședința în subdiviziunea adminisțrativ-teritorială are dreptul să solicite participarea la ședințele Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București în limitele locurilor disponibile în sală.

  • (2) Solicitarea pentru participare se va face în scris la registratură sau prin fax/e-mail în atenția secretarului general al subdiviziunii administrativ-teritoriale, cel târziu cu 48 de ore înainte de ședința de plen programată, precizând în clar următoarele date:

  • a) numele și prenumele solicitantului;

  • b) date de contact (telefon, e-mail) și domiciliul solicitantului;

  • c) proiectul de pe ordinea de zi pentru care solicită participarea.

  • (3) Solicitarea de participare la ședința Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București se va înregistra la Secretarul general al subdiviziunii administrativ-teritoriale.

  • (4) Secretarul general al subdiviziunii administrativ-teritoriale, prin Compartimentul Tehnic, va repartiza solicitarea către Președintele de Ședință.

  • (5) Prin grija Președintelui de ședință, persoana ce a parcurs etapele de la alineatele anterioare, va fi invitată să asiste la dezbaterea și votarea proiectului de pe ordinea de zi la care este interesat.

ARTICOLUL 42

Dreptul persoanelor interesate la înregistrările ședințelor consiliului local

înregistrările ședințelor consiliului local vor fi transcrise în procesul verbal de ședință, care după aprobare va fi făcut public.

ARTICOLUL 43

Luarea cuvântului la ședințele Consiliului Local Sector 4

(1) C ti aprobarea Președintelui de ședință, la lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, jJefectul sau reprezentanțul acestuia, deputății și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, conducătorii compartimentelor de resort și conducătorii organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică din Sectorul 4, în problemele ce privesc domeniile lor de responsabilitate, precum și alte persoane interesate.

ARTICOLUL44

Adunările cetățenești

  • (1) Cetățenii comunei sau orașului pot fi consultați și prin adunări cetățenești organizate pe sate, în mediul rural, și pe cartiere sau străzi, în mediul urban.

  • (2) Convocarea și organizarea adunărilor cetățenești se fac de către primar, la inițiativa acestuia ori a unei treimi din numărul consilierilor în funcție.

  • (3) Convocarea adunării cetățenești se face prin aducerea la cunoștința publică a scopului, datei și a locului unde urmează să se desfășoare aceasta.

  • (4) Adunarea cetățenească este valabil constituită în prezența majorității Cetățenilor cu drept de vot și adoptă propuneri cu majoritatea celor prezenți.

  • (5) Propunerile se consemnează într-un proces-verbal și se înaintează primarului, care le supune dezbaterii consiliului local în prima ședință, în vederea stabilirii modalităților concrete de realizare și de finanțare, dacă este cazul.

  • (6) Soluția adoptată de consiliul local se aduce la cunoștința publică prin grija secretarului general.

CAPITOLUL V

Dizolvarea consiliului local

ARTICOLUL 45

Situațiile de dizolvare a consiliului local

  • (1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:

  • a) în cazul în care acesta nu se întrunește cel puțin într-o ședință ordinară sau extraordinară, pe durata a patru luni calendaristice consecutive, deși a fost convocat conform prevederilor legale;

  • b) în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive;

  • c) în cazul în care numărul consilierilor locali în funcție este mai mic decât jumătatea numărului membrilor

  • (2) Primarul, viceprimarul, secretarul general, prefectul sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului.

ARTICOLUL 46

Referendumul local

  • (1) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ- teritorială.

  • (2) Cererea cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele și prenumele, data și locul nașterii, seria și numărul buletinului sau ale cărții de identitate și semnătura olografă ale cetățenilor care au solicitat organizarea                                                                           referendumului.

ARTICOLUL 47

Organizarea referendumului local

  • (1) Cheltuielile pentru organizarea referendumului local se suportă din bugetul subdiviziunii administrativ-teritoriale.

  • (2) Referendumul local este organizat de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local și un judecător de la judecătoria în a cărei rază teritorială se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretariatul comisiei este asigurat de instituția prefectului.

  • (3) Referendumul local este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin 30% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate, iar rezultatul referendumului a fost validat în                                                     condițiile                                                    legii.

ARTICOLUL 48

Organizarea alegerilor după dizolvarea consiliului local sau după validarea rezultatului referendumului

  • (1) în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului se organizează alegeri pentru un nou consiliu local.

  • (2) Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de către Guvern, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor locale, pe baza solicitării prefectului.

ARTICOLUL 49

Rezt^barea treburilor publice curente în cazul dizolvării consiliului local

  • (1) Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absența acestuia, secretarul general rezolvă problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului, cu respectarea competențelor și atribuțiilor ce îi revin ,potrivit legii.

  • (2) în situația excepțională în care consiliul local a fost dizolvat în condițiile art. 45, primarul se află în imposibilitatea exercitării atribuțiilor sale ca urmare a încetării sau suspendării mandatului său ori a altor situații prevăzute de lege, iar funcția de secretar general al Sectorului 4 este vacantă, prefectul numește prin ordin o persoană prin detașare, în condițiile părții a Vl-a titlul II din Codul administrativ, care să exercite atribujiile de secretar general al Sectorului 4 pentru a rezolva problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului, până la ocuparea funcției publice de conducere de secretar general.

  • (3) Persoana desemnată potrivit prevederilor alin. (2) trebuie să îndeplinească condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcției de secretar general al subdiviziunii administrativ-teritoriale prevăzute la partea a IlI-a titlul VII și la partea a Vl-a titlul II din Codul administrativ.

  • (4) în situația prevăzută la alin. (2), prin excepție de la prevederile părții a Vl-a titlul II din Codul administrativ, concursul pentru ocuparea funcției publice de conducere de secretar general al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, se organizează de instituția prefectului.

  • (5) Numirea în funcția de secretar general al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, se face, în situația prevăzută la alin. (2) sau în situația în care procedura de organizare a concursului a fost demarată anterior situației excepționale prevăzute la alin. (2), de către prefect, dacă nu a încetat situația care a determinat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de către primar.

CAPITOLUL VI

Dispoziții privind exercitarea mandatului de consilier local

SECȚIUNEA 1

Exercitarea mandatului de consilier local

ARTICOLUL 50

Mandatul aleșilor locali

Mandatul consilierului local este de 4 ani și se exercită în condițiile legii.

ARTICOLUL 51

Mandatarea consilierilor locali pentru reprezentarea intereselor subdiviziunii administrativ-teritoriale

Sector 4

  • • Consilierii locali împuterniciți să reprezinte interesele subdiviziunii administrativ-teritoriale în societăți, regii autonome de interes local și alte organisme de cooperare sau parteheriat sunt desemnați, prin hotărâre a

  • * consiliului local, în condițiile legii, cu respectarea regimului incompatibilităților aplicabil și a configurației politie de la ultimele alegeri locale.

ARTICOLUL52

Reprezentarea în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și la nivelul operatorilor regionali

Consiliul Local Sector 4 poate aproba reprezentarea subdiviziunii administrative teritoriale în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și la nivelul operatorilor regionali. Primarul poate delega calitatea de reprezentant vicepiimarilor, administratorilor publici, precum și oricăror alte persoane din aparatul de specialitate al primarului sau din cadrul unei instituții publice de interes local.

ARTICOLUL 53

Suspendarea mandatului de consilier local

  • (1) Mandatul de consilier local se suspendă în următoarele situații:

  • a) a fost dispusă măsura arestării preventive;

  • b) a fost dispusă măsura arestului la domiciliu;

  • c) a fost însărcinat de către consiliul din care face parte, de către Guvern sau de către Parlament cu exercitarea unei misiuni în țară sau în străinătate.

  • (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) dispuse în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.

  • (3) Documentele corespunzătoare situației prevăzute la alin. (1) lit. c) se comunică de către emitent, în termen de 5 zile lucrătoare de la desemnare, secretarului general și primarului, iar în prima ședință ulterioară comunicării consiliul local ia act de această situație, prin hotărâre.

  • (4) Suspendarea durează până la încetarea situației prevăzute la alin. (1).

  • (5) Ordinul de suspendare emis pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), respectiv hotărârea prin care se ia act de suspendarea de drept a consilierului în condițiile alin. (1) lit. c) se comunică de îndată consilierului local, în termen de maximum 48 de ore de la emiterea ordinului, respectiv hotărârii consiliului, după caz.

  • (6) în cazul în care față de consilierul local, al cărui mandat a fost suspendat în condițiile alin. (1) lit. a) și b), a fost dispusă clasarea ori renunțarea la urmărirea penală sau instanța judecătorească a dispus achitarea sau încetarea procesului penal, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

ARTICOLUL 54

Suspendarea mandatului viceprimarului

(1 fandatul viceprimarului se suspendă de drept în următoarele situații: <

  • a) ^fost dispusă măsura arestării preventive;

  • b) ^fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

(2> Măsurile prevăzute la alin. (1), dispuse în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură pena-3, cu modificările și completările ulterioare, se comunică de îndată de către instanța de judecată prefixului, care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea naan<ftului.

(3^ Ordinul de suspendare se comunică, în termen de maximum 48 de ore de la emitere, primarului.

  • (4) Suspendarea durează până la încetarea situației prevăzute la alin. (1).

  • (5) în cazul în care față de viceprimarul suspendat din funcție a fost dispusă clasarea ori renunțarea la urmârrea penală sau instanță judecătorească a dispus achitarea sau încetarea procesului penal, acesta are drep"tul, în condițiile legii, la plata drepturilor salariate corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

ART1COLUL55

încetarea mandatului de consilier local

  • (1) Calitatea de consilier local încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

  • (2) Calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normate a mandatului, în următoarele cazuri:

  • a) demisie;

  • b) constatarea și sancționarea, în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, a unei stări de incompatibilitate;

  • c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ- teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia;

  • d) lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare și/sau extraordinare consecutive ale consiliului, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice;

  • e) lipsa nemotivată de la 3 întruniri ale consiliului, convocate pe durata a 3 luni calendaristice, care determină imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii, a ședințelor ordinare și/sau extraordinare;

  • f) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;

  • g) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei;

  • h) punerea sub interdicție judecătorească;

  • i) pierderea drepturilor electorale;

  • j) pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales;

  • k) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni electorale pe durata procesului electoral în cadrul căruia a fost ales, indiferent de pedeapsa aplicată și de modalitatea de individualizare a executării acesteia;

  • 1) deces.

  • (3) Data încetării de drept a mandatului, în cazurile enumerate la alin. (2) lit. a), c) -f) și 1), este data apariției evenimentului sau a împlinirii condițiilor care determină situația de încetare, după caz.

  • (4) Data încetării de drept a mandatului, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), în situația în care legalitatea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate nu a fost contestată, este data expirării perioadei în care consilierul local are dreptul să conteste raportul de evaluare, în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

  • (5) Data încetării de drept a mandatului în cazul prevăzut la alin. (2) lit. j) este data comunicării către prefect, secretarul general și către consilierul local a hotărârii forului competent să decidă asupra excluderii unui membru al partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local a fost ales, în situația în care legalitatea acesteia nu a fost contestată.

  • (6) în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a), c) -f) și 1) constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum și vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a autorității deliberative respective, la propunerea primarului ori, după caz, a oricărui alt ales local, adoptată în prima ședință desfășurată după apariția evenimentului. Hotărârea autorității deliberative este comunicată de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, în condițiile art. 8, precum și consilierului local. Această hotărâre nu se supune la vot, aceasta fiind de constatare a unei stări de fapt.

  • (7) Consiliul local are obligația de a adopta hotărârea prevăzută la alin. (6) în termen de 30 de zile de la introducerea pe proiectul ordinii de zi a referatului constatator semnat de primar și de secretarul general cu privire la una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a), c) -f) și 1). în termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru consiliul local constatarea încetării mandatului, precum și vacantarea locului de consilier local se realizează de către prefect prin ordin, în baza referatului constatator comunicat de către secretarul general, în situația neadoptării acestei hotărâri de către consiliul local, după caz.

  • (8) în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. b), g) -k), constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum și vacantarea locului de consilier local se fac de către prefect prin ordin, în termen de maximum 30 de zile de la data înștiințării transmise prefectului de către autoritatea responsabilă de asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale sau de către instanță, după caz.

  • (9) Ordinul prefectului emis în situațiile prevăzute la alin. (7) și (8) se transmite de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, în condițiile art. 8, consilierului local și secretarului general.

  • (10) Hotărârea consiliului are la bază, pentru situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a), c) -f), h) și 1), un referat constatator, întocmit în maximum 3 zile de la apariția evenimentului și semnat de primar și de secretarul general. Referatul este însoțit de acte justificative.

  • (11) Ordinul prefectului are la bază, pentru situațiile prevăzute la alin. (2) lit. g), i), k), înștiințările transmise prefectului de către instanță.

  • (12) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. j), în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii forului competent să decidă asupra excluderii unui membru al partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia și declară vacant locul consilierului local. Ordinul prefectului se transmite de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, în condițiile art. 8, consilierului local și secretarului general.

(l^lîn cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) -f), hotărârea poate fi atacată de consilierul local în cauză la instala de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța se pronunță în termen de

5 cel iMHlt 30 de zile, nefiind aplicabilă procedura de regularizare a cererii. în acest caz, procedura prealabilă nu se m ^efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă.

(l^lîn toate cazurile, hotărârea instanței se comunică părților, prefectului și secretarului general, care are oblicii afișării acesteia la sediul subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de maximum două zile de .. la comunicare.

  • (1 ^ Funcția constatată vacantă în condițiile alin. (6) - (8) se completează cu supleantul desemnat de partidul politii, alianța politică sau alianța electorală respectivă, care este validat și depune jurământul, în condițiile art. I17 din Codul administrativ, ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanței.

  • (16 >) încetarea mandatului de consilier local în cazul schimbării domiciliului în altă unitate administrativ-teritoiială poate interveni numai după efectuarea în actul de identitate al celui în cauză a mențiunii corespunzătoare, de către organul abilitat potrivit legii.

  • (17) încetarea mandatului de consilier local, în cazul demisiei, se constată în prima ședință a consiliului desfășurată după apariția evenimentului și în baza demisiei scrise înaintate secretarului general, primarului și președintelui de ședință. Hotărârea consiliului prin care se ia act de demisie și se declară vacant locul consilierului local se comunică de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului, în condi|iile art. 8.

  • (18) Prevederile alin. (2) lit. g) -i) și k) devin aplicabile numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. în aceste cazuri, data respectivă este și data la care încetează de drept mandatul.

  • (19) în situația în care este contestată legalitatea actului prevăzut la alin. (4) sau a hotărârii prevăzute la alin. (5), data încetării de drept a mandatului este data rămânerii definitivă a hotărârii judecătorești.

  • (20) De la data încetării mandatului, consilierul local respectiv:

  • a) nu mai poate fi luat în calcul pentru constituirea cvorumului necesar pentru ședințele autorității deliberative din care face parte;

  • b) nu mai poate participa la vot în cadrul ședințelor autorității deliberative din care face parte, precum și în cadrul comisiilor de specialitate organizate de aceasta;

  • c) nu mai are dreptul la indemnizația lunară.

ARTICOLUL 56

încetarea mandatului de viceprimar ca urmare a încetării mandatului de consilier

  • (1) încetarea mandatului de consilier, în condițiile art. 55 alin. (2), are ca efect încetarea de drept, la aceeași dată, și a mandatului de viceprimar.

  • (2) Mandatul de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării acestuia din funcție în condițiile art. 1 1.

SECȚIUNEA a 2-a

Drepturile aleșilor locali

ARTICOLUL 57

Legitimația și semnul distinctiv ale aleșilor locali

  • (1) După alegerea viceprimarului, acestuia i se înmânează legitimația, semnată de primar, precum și un semn distinctiv al calității de viceprimar. Legitimația viceprimarului este înmânată de către secretarul general.

  • (2) După declararea ca legal constituit a consiliului local, consilierilor în funcție li se eliberează o legitimație care atestă calitatea de membru al consiliului local, semnată de primar, și primesc un semn distinctiv al calității lor de reprezentanți aleși ai colectivității locale, pe care au dreptul să îl poarte pe întreaga durată a mandatului.

  • (3) Modelul legitimației de viceprimar și de consilier local și modelul semnului distinctiv pentru aceștia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

  • (4) Cheltuielile pentru confecționarea legitimațiilor, semnelor distinctive, respectiv a eșarfelor se suportă din bugetul local.

  • (5) Legitimația și semnul distinctiv se pot păstra, după încetarea mandatului, cu titlu evocativ.

  • (6) Eșarfa în culorile drapelului național al României se poartă în mod obligatoriu la Ziua Națională a României, la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor, indiferent de locul de desfășurare                                             a                                            acestora.

ARTICOLUL 58

Protecția aleșilor locali

  • (1) Libertatea de opinie în exercitarea mandatului alesului local pentru soluționarea și gestionarea treburilor publice în interesul colectivității locale pe care o reprezintă este garantată.

  • (2) Aleșii locali nu pot fi trași Ia răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

  • (3) Reținerea, dispunerea măsurii arestării preventive, a arestului la domiciliu sau trimiterea în judecată penală a aleșilor locali, precum și faptele săvârșite care au determinat luarea măsurilor se aduc la cunoștință atât autorității administrației publice din care fac parte, cât și prefectului, în termen de cel mult 24 de ore, de către organele care au dispus măsurile respective.

  • (4) Pe întreaga durată a mandatului, aleșii locali se consideră în exercițiul autorității publice și se bucură de protecția prevăzută de lege.

  • (5) De aceeași protecție prevăzută la alin. (4) beneficiază și membrii familiei alesului local - soț, soție și copii - în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmărește nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului său.

ARTICOLUL 59

Grupurile de consilieri locali

  • (1) Consilierii locali se pot constitui în grupuri, în funcție de partidele sau alianțele politice pe ale căror liste au fost aleși, dacă sunt în număr de cel puțin 3.

  • (2) Consilierii locali care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) pot constitui un grup prin asociere.

  • (3) Grupul de consilieri locali este condus de un lider, ales prin votul deschis al majorității membrilor grupdi. Denumirea, componență și conducerea grupului politic se transmit secretarului general care informează consiliul local asupra grupurilor politice formate.

  • (4) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și consilierilor independenți.

  • (5) Consilierii locali nu pot forma grupuri în numele unor partide care nu au participat la alegeri sau care nu au în.'t’unit numărul de voturi necesar pentru a intra în consiliu cu cel puțin un consilier.

  • (6) In cazul fuzionării, două sau mai multe partide, care sunt reprezentate în consiliul local sau care au deja constituite grupuri, pot forma un grup distinct.

  • (7) Primarul, în funcție de disponibilitate, pune la dispoziția grupurilor politice spațiile și logistica necesare desfășurării activităților politice în vederea exercitării atribuțiilor legale și regulamentare.

ARTICOLUL60

Raporturile de muncă sau de serviciu deținute anterior

  • (1) Pe perioada exercitării mandatului de viceprimar se suspendă contractul de muncă, respectiv raportul de serviciu al acestuia, în cadrul unei instituții sau autorități publice ori în cadrul regiilor autonome sau societăților cu capital integral ori majoritar de stat sau al usubdiviziunii administrativ-teritoriale, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.

  • (2) Consilierul local, al cărui raport de serviciu ori contract individual de muncă este suspendat, în condițiile legii, la data începerii exercitării mandatului, își reia activitatea în executarea aceluiași raport de serviciu sau contract individual de muncă, după caz, la încetarea mandatului de consilier local.

  • (3) Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetătorii științifici, persoanele care dețin funcții sau desfășoară activități în domeniul creației literar-artistice.                                                                                                 '

  • (4) în funcțiile deținute de persoanele ale căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate potrivit alin. (1) pot fi numite sau angajate alte persoane, numai pe durată determinată.

  • (5) La încetarea mandatului de viceprimar, persoanele în cauză își reiau activitatea în executarea acelorași contracte de muncă sau raporturi de serviciu, după caz. La stabilirea clasei și a gradului de încadrare se iau în calcul și perioadele lucrate în funcțiile de demnitate publică alese.

  • (6) în cazul în care conducerea persoanei juridice refuză reluarea activității în funcția deținută anterior alegerii, persoana în cauză se poate adresa instanței de judecată competente, cererea fiind scutită de taxa de timbru judiciar.

  • (7) Persoanelor prevăzute la alin. (1) nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă pentru motive ce nu le sunt imputabile timp de 2 ani de la data încetării mandatului, cu excepțiile prevăzute de lege.

ARTICOLUL 61

Indemnizația

  • (1) Pentru participarea la ședințele consiliului și ale comisiilor de specialitate, consilierii locali au dreptul la o indemnizație lunară. Viceprimarilor nu li se acordă indemnizație pentru participarea la ședințe.

  • (2) Indemnizația lunară pentru consilierii locali care participă la ședințele ordinare ori la Ședințele extraordinare ale consiliului local și ale comisiilor de specialitate este în cuantum de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale regulamentului de organizare" și funcționare a autorității deliberative.

  • (3) Consilierii locali au dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii.

  • (4) Consilierii locali au dreptul la decontarea, în condițiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului, respectiv plata cheltuielilor de transport, cazare, indemnizația de delegare sau deplasare, după caz, precum și a altor cheltuieli prevăzute de lege, altele decât indemnizația prevăzută la alin. (1).

  • (5) Indemnizația lunară pentru consilierii locali care participă la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate se calculează după formula:

IL = a x IP x (0,65 x PCL/NȘCL + 0,35 x PCS/NȘCS),

unde "IL" este indemnizația lunară pentru consilierul local; "a" este procentul stabilit de consiliul local, care este mai mic sau egal cu 10% din indemnizația lunară a primarului (IP); "IP" este indemnizația lunară a primarului; "PCL" este numărul de participări ale consilierului local la ședințele consiliului local din luna respectivă; "PCS" esțe numărul de participări ale consilierului local la ședințele comisiilor de specialitate din care face parte din luna respectivă; "NȘGL" reprezintă numărul ședințelor ordinare și extraordinare ale consiliului local din luna respectivă; "NȘCS" reprezintă numărul ședințelor comisiilor de specialitate din care face parte consilierul local din lună respectivă.

  • (6) Plata indemnizațiilor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) și (3) se efectuează exclusiv din veniturile secțiunii de funcționare din bugetul subdiviziunii administrativ- teritoriale.

  • (7) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică în mod corespunzător și delegatului sătesc.

  • (8) Consiliul local poate hotărî diminuarea cuantumului indemnizației prevăzute la alin. (2) și a cotei în care se face decontarea conform prevederilor alin. (4), în concordanță cu posibilitățile de finanțare.

  • (9) Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii.

  • (10) Consilierii locali și delegatul sătesc care participă la ședințele de consiliu local, organizate în timpul programului de lucru, se consideră învoiți de drept, fără a le fi afectat salariul și celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă.

ARTICOLUL 62

Dreptul de inițiativă în promovarea actelor administrative

Aleșii locali au dreptul de inițiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup.

ART*0LUL63

Tran^ortul :                                                                                ' . . . ■■                                                                                                                                                                <a;'T ■;

Alejii locali care folosesc autoturismul proprietate personală sau mij loacele de transport în comun pentru a se decisa din localitatea în care domiciliază în localitatea în care se desfășoară ședința consiliului local sau a $ comisiilor de specialitate primesc contravaloarea transportului.

St                                                                                                       i ; i' - 7 i<S •

,7^

ARTICOLUL 64

‘ Forrcwrea profesională

»     (1) Aleșii locali au dreptul la pregătire, formare și perfecționare profesională.

  • (2) Aleșii locali beneficiază de plata programelor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate în condițiile legii, în decursul mandatului, a cheltuielilor de transport, cazare, masă, a indemizațiilor de delegare sau deplasare, după caz, în condițiile legii.

  • (3) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să prevadă în bugetul local sumele necesare pentru programele de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de Institutul Național de Administrație sau alți furnizori de formare și perfecționare profesională în decursul mandatului, precum și cheltuielile prevăzute la alin. (2) destinate aleșilor locali, organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice.

ARTICOLUL65

Accesul la informații

  • (1) Dreptul aleșilor locali de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

  • (2) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile, serviciile publice, precum și persoanele juridice de drept privat sunt obligate să asigure informarea corectă a aleșilor locali, potrivit competențelor ce le revin, asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes local.

ARTICOLUL 66 Dreptul Ia asociere

Aleșii locali se pot asocia liber în partide politice și în alte forme de asociere, în condițiile legii.

SECȚIUNEA a 3-a

Obligațiile aleșilor locali

ARTICOLUL 67 Respectarea legii

  • (1) Â.leșii locali sunt obligați să respecte Constituția și legile țării, precum și să se supună regulilor de curtoazie și disciplină și să nu folosească în cuvântul lor sau în relațiile cu cetățenii expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase.

  • (2) Consilierii locali sunt obligați să respecte regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.

ARTICOLUL68

Participarea la lucrările consiliului local și ale comisiilor de specialitate

Consilierii locali și viceprimarii nu pot lipsi de la lucrările consiliului local sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte, cu excepția situațiilor prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare.

ARTICOLUL 69

Buna-credință și fidelitatea

Consilierii locali aflați în serviciul colectivității locale, în calitatea lor de reprezentanți legali ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea competențelor autorităților administrației publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, după caz, cu bună-credință și fidelitate față de țară și de colectivitatea care i-a ales.

ARTICOLUL 70

Probitatea și discreția profesională

Aleșii locali sunt obligați la probitate și discreție profesională.

ARTICOLUL 71

Cinstea și corectitudinea

  • (1) în exercitarea mandatului, aleșii locali sunt obligați să dea dovadă de cinste și corectitudine; este interzis alesului local să ceară, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje.

  • (2) Aleșii locali nu pot face uz și nu se pot prevala de această calitate în exercitarea unei activități de interes personal.

ARTICOLUL 72

Dispoziții privind obligațiile de informare pentru aleșii locali

  • (1) Aleșii locali sunt obligați ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.

  • (2) Fiecare consilier local, precum și viceprimarii sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care este iacut public prin grija secretarului general.

  • (3) în urma efectuării unor deplasări în străinătate pentru exercitarea unor atribuții stabilite prin lege, aleșii locali sunt obligați să prezinte la prima ședință ordinară a autorității deliberative o informare privind deplasările efectuate. Termenul maxim de prezentare a informării este de 45 de zile de la data încheierii deplasării.

  • (4) în cazul nerespectării prevederilor alin. (3), aleșii locali suportă cheltuielile deplasării.

ARTICOLUL 73

Transparența activității

  • (1) Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului general și al aparatului de specialitate, să pună la dispoziție consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului în condițiile legii.

  • (2) Consilierii locali pot adresa întrebări și interpelări primarului sau viceprimarului.

  • (3) Răspunsul solicitat în conformitate cu prevederile alin. (2) se transmite, de regulă, imediat sau, dacă nu este posibil, la următoarea ședință a consiliului local.

  • (4) Cel interpelat are obligația de a răspunde în scris sau, după caz, oral până cel mai târziu la următoarea ședință a consiliului local.

CAPITOLUL VII

Incompatibilitățile aleșilor locali și conflictul de interese

ARTICOLUL 74

Regimul incompatibilităților aplicabil funcției de viceprimar și de consilier local

  • (1) Regimul incompatibilităților aplicabil funcției de viceprimar și de consilier local este cel prevăzut în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

  • (2) Constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese pentru persoanele care ocupă funcțiile prevăzute Ia alin. (1) se fac în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

  • (3) Prin activități în domeniul didactic pe care viceprimarul le poate desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, se înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2) din Codul administrativ

ARTICOLUL 75

Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru funcția de viceprimar și de consilier local

  • (1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la eiXterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic resp^tiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:

  • a) Sț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;

  • b) «rice persoană fizică sau juridică față de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligații;

  • c) «societate la care deține calitatea de asociat unic ori funcția de administrator sau de la care obține venituri;

  • d) «altă autoritate din care face parte;

  • e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;

  • f) o asociație sau fundație din care face parte.

  • (2) în exercitarea funcției, consilierul local aflat în una dintre situațiile prevăzute la alin, (1) are obligația să anunțe la începutul ședinței consiliului local interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunț care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței.

  • (3) Ulterior anunțării interesului personal, consilierul local nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta și-a anunțat interesul și nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri.

  • (4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

  • (5) Fapta aleșilor locali de a încălca prevederile alin. (1) și legislația în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.

ARTICOLUL 76

Declarația de interese și declarația de avere

Aleșii locali au obligația să întocmească, să depună și să actualizeze declarații de avere și declarații de interese în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 77

Sancțiuni pentru nedepunerea declarației de avere și a declarației de interese

Nerespectarea prevederilor legale referitoare la procedura de depunere a declarației de avere și de interese prevăzute de lege atrage sancțiunile prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL VIH

Răspunderea aleșilor locali


AR^COLUL 78

Tipiile de răspundere a aleșilor locali

AJșii locali răspund, după caz, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu mod icările și completările ulterioare.

AR«COLUL79

Răsjmderea consilierilor locali

  • (1) Consilierii locali răspund în nume propriu pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, prec'rn și solidar pentru activitatea Consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat.

(2)!n procesul-verbal al ședinței consiliului local se consemnează rezultatul votului, iar la cererea consilierului local se menționează în mod expres votul acestuia.

ARTICOLUL 80

Sancțiunile disciplinare aplicabile consilierilor locali

(13 Pentru încălcarea de către consilierii locali a prevederilor din Codul administrativ, a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese și a prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local, consiliul local poate aplica următoarele sancțiuni disciplinare:

  • a) avertismentul;

  • b) chemarea la ordine;

  • c) retragerea cuvântului;

  • d) eliminarea din sala de ședință;

  • e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate;

  • f) diminuarea indemnizației lunare cu 10% pentru maximum 6 luni;

  • g) retragerea indemnizației lunare pentru una sau două luni.

  • (2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) se aplică de către președintele de ședință, iar cele de la alin.

(1) lit. e) -g) de către consiliul local, prin hotărâre.

  • (3) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) -e) sunt aplicabile și viceprimarilor.

  • (4) Pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. e), cazul se transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate și aspectele juridice, aceasta prezentând un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate, inclusiv a explicațiilor furnizate de cel în cauză.

ARTICOLUL 81

Avertismentul

L^țrima abatere, președintele de ședință atrage atenția consilierului local în culpă și îl invită să respecte regimentul.

^31^

/T ■'                              ' ■ . "           ■                                        ' ■            ■                 ■' -' .■ ■:                      ■' '                        ■ ■' '■ ■' -                                                                                    .

t -n.           .

ARTCOLUL82

CheWarea la ordine

/'      (1^ Consilierii locali care nesocotesc avertismentul și invitația președintelui de ședință și continuă să se

abataie la regulament, precum și cei care încalcă în mod grav, chiar pentru prima dată, dispozițiile regulamentului sunt chemați la ordine.

(2> Chemarea la ordine se înscrie în procesul-verbal de ședință.

  • (3) Inaipte de a fi chemat la ordine, consilierul local este invitat de către președintele de ședință să își retragă sau sâ explice cuvântul ori expresiile care au generat incidentul și care ar atrage aplicarea sancțiunii.

  • (4) Dacă expresia întrebuințată a fost retrasă ori dacă explicațiile date sunt apreciate de președintele de ședință ca satisfăcătoare, sancțiunea nu se mai aplică.

ARTICOLUL83

Retragerea cuvântului și eliminarea din sală

în cazul în care, după chemarea la ordine, un consilier local continuă să se abată de la regulament, președintele de ședință îi va retrage cuvântul, acesta nemaiputând lua cuvântul pe perioada desfășurării ședinței consiliului. în situația în care un consilier persistă să se abată de la regulament, președintele de ședință îl va elimina din sală. Eliminarea din sală echivalează cu absența nemotivată de la ședință.

ARTICOLUL 84

Excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate

  • (1) în cazul unor abateri grave, săvârșite în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, consiliul local poate aplica sancțiunea excluderii temporare a consilierului local de la lucrările consiliului local, după caz, și ale comisiilor de specialitate.

  • (2) Gravitatea abaterii este stabilită de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice, în cel mult 10 zile de la sesizare.

  • (3) Excluderea temporară de la lucrările consiliului local și ale comisiilor de specialitate nu poate depăși două ședințe consecutive.

  • (4) Excluderea de la lucrările consiliului local și ale comisiilor de specialitate are drept consecință neaccrdarea indemnizației lunare.

  • (5) în caz de opunere, interzicerea participării la ședințe se execută cu ajutorul personalului care asigură ordinea publică locală.

    ii


    » AJRWtOLUL Șâ

    S A^pli <rea sancțiunilor

    R’


    (1)^Sancțiunile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. e) și f) se aplică prin hotărâre adoptată de consiliul local, cu maj ce tate absolută.

    (2)Pl*e perioada aplicării sancțiunilor prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. d) și e), consilierii locali în cauză nu vor ^socotiți la cvorumul pentru ședință.

    (3> Pentru menținerea ordinii în ședințele comisiilor de specialitate, președinții acestora au aceleași drepturi ca președintele de ședință. Aceștia pot aplica sancțiunile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a) -d).

    (4^ Sancțiunile prevăzute la art. 80 alin. (1) se pot aplica în mod corespunzător viceprimarilor pentru abateile săvârșite în calitatea lor de consilier local.


    ARTICOLUL 86

    Sanciuni aplicabile viceprimarilor

    • (1) Pentru abateri grave și/sau repetate, săvârșite în exercitarea mandatului de viceprimar, persoanelor în cauzali se pot aplica următoarele sancțiuni:

    • a) ilustrare;

    • b) avertisment;

    • c) diminuarea indemnizației cu 5-10% timp de 1-3 luni;

    • d) eliberarea din funcție.

    • (2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) -c) se aplică, prin hotărâre a consiliului local, la propunerea motivată a primarului. Motivele care justifică propunerea de sancționare sunt aduse la cunoștință consilierilor locali cu cel puțin 5 zile înaintea ședinței.

    • (3) în cazul sancțiunilor prevăzute la alin. (1), hotărârea se adoptă prin vot secret cu majoritatea calificată de doua treimi din numărul consilierilor locali.

    • (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. d) se face cu respectarea prevederilor art. 11.

    • (5) împotriva sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. Procedura prealabilă nu este obligatorie.

    • (6) Aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. d) nu are niciun efect asupra mandatului de consilier local.


    ARTICOLUL 87

    Răspunderea aferentă actelor administrative

    • (1) Președintele de ședință al consiliului local, prin semnare, învestește cu formulă de autoritate executarea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit legii.

    • (2) Aprecierea necesității și oportunitatea adoptării hotărârilor aparține exclusiv autorităților deliberative.

    vnnnarMlnr con q altrxr rWnrnpntp Ha fiind ArnAntQrA nrAVA’ZlltA Ha Ia.GA CnntrAQP.mrizirAA S311 Avizarea


pentrn legalitate și semnarea documentelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penali, după caz, a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuțiile specifice;

(3} Actele autorităților administrației publice locale angajează, în condițiile legii, răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de speciilitate al primarului care, cu încălcarea prevederilor legale, fundamentează din punct de vedere tehnic și al legalității adoptarea lor sau contrasemnează ori avizează, după caz, pentru legalitate aceste acte.

(4> in cazul în care printr-un act administrativ al autorităților administrației publice locale adoptat fără a fi fundamentat, contrasemnat sau avizat din punct de vedere tehnic sau al legalității s-au produs consecințe vătămătoare, este angajată răspunderea juridică a autorității deliberative, după caz, în condițiile legii și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

  • (5) Funcționarii publici sau personalul contractual, după caz, responsabili cu operațiunile prevăzute la alin. (3) pot formula obiecții ori refuza efectuarea acestora în condițiile art. 490, respectiv art. 553 din Codul administrativ.

  • (6) Prevederile alin. (1) - (5) se aplică și în cazul altor acte administrative sau asimilate acestora în condițiile legii adoptate de autoritățile administrației publice locale.

CAPITOLUL IX

Alte dispoziții

ARTICOLUL 88

Relația dintre autoritățile administrației publice din municipiul București

  • (1) Hotărârile Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile cu caracter normativ ale primarului general sunt obligatorii și pentru autoritățile administrației publice locale organizate în sectoarele municipiului București.

  • (2) Primarii sectoarelor participă de drept la ședințele Consiliului General al Municipiului București și pot avea intervenții la dezbaterea problemelor aflate pe ordinea de zi.

ARTICOLUL 89

Secretarul general al Sectorului 4 al Municipiului București

  • (1) în temeiul art. 243 din Codul administrativ, secretarului general îi revin următoarele atribuții principale în relația cu consiliul local:

  • a) avizează proiectele de hotărâri și contrasemnează pentru legalitate hotărârile consiliului local;

  • b) participă Ia ședințele consiliului local;

  • c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relația dintre consiliul local și primar, precum și între aceștia și prefect;

  • d) coordonează organizarea arhivei și evidența statistică a hotărârilor consiliului local;

  • e) asigură transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a actelor

  • f) figură procedurile de convocare a consiliului local și efectuarea lucrărilor de secretariat, comunicarea ordird de zi, întocmirea procesului-verbal al ședințelor consiliului local și redactarea hotărârilor consiliului

. locaft

  • g) figură pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local și comisiilor de specialitate ale acestuia;

  • h) 3>ate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale cons Mui local;

  • i) efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințele consiliului local a consilierilor locali;

  • j) tunară voturile și consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă președintelui de ședință sau, după caz, ^locuitorului de drept al acestuia;

  • k) iformează președintele de ședință sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia, cu privire la cvorumul și la majoritatea necesare pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local;

  • 1) figură întocmirea dosarelor de ședință, legarea, numerotarea paginilor, semnarea și ștampilarea acestora;

  • m> «mărește ca la deliberarea și adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu ia parte consilierii locali care e încadrează în dispozițiile art. 75 alin. (2); informează președintele de ședință, sau, după caz, înlooitorul de drept al acestuia cu privire la asemenea situații și face cunoscute sancțiunile prevăzute de lege în as «nenea cazuri;

  • n) îlte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date prin acte administrative de consiliul local.

  • (2) Secretarul general propune desemnarea unei persoane din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care întocmește și face public un raport anual privind transparența decizională, care cuprinde cel puțin următoarele elemente:

  • a) numărul total al recomandărilor primite;

  • b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte administrative cu caracter normativ și în conținutul deciziilor luate;

  • c) numărul participanților la ședințele publice;

  • d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte administrative cu caracter normativ;

  • e) situația cazurilor în care consiliul local a fost acționat în justiție pentru nerespectarea prevederilor legale : cu privire la transparența decizională;

  • f) numărul ședințelor care nu au fost publice și motivația restricționării accesului.

CAPITOLUL X

Dispoziții finale

ARTICOLUL 90

Anexe

Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament.

ANSANr. 1 la regulament

Dorniniile de activitate în care se pot organiza cOmisii de specialitate

Dcneniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate pot fi:

  • 1. Agricultură;

  • 2. ativități econOmico-fînănciare;

  • 3. Activități social-culturale, culte;

  • 4. învățământ, sănătate și activități sportive;

  • 5. amenajarea teritoriului și urbanism;

  • 6. muncă, familie și protecție socială;

  • 7. protecție mediu și turism;

  • 8. juridică și de disciplină;

  • 9. administrarea serviciilor publice furnizate.

în funcție de specificul activității și de numărul consilierilor, consiliul poate hotărî să se organizeze comisii de specialitate în alte domenii de activitate sau o comisie să aibă în obiectul de activitate două sau mai multe domenii.

SECTORUL 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI SECRETARUL GENERAL

Către Comisia nr.-.........

DoamneiZDomnului președinte, Spre știința doamnei/domnului secretar,

Având în vedere prevederile art. 136 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 jrivind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) și ale art. 91 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București, se transmit spre avizare către Comisia nr.....

Nr. crt.

Documentul trimis pentru avizare

Inițiator

Data-limită pentru adoptarea avizului

1.

P.H.C.L. nr........    J..........

privind..........

primarul

01.01.2021

2.

3.

4.

Secretarul General al Sectorului 4 al Municipiului București

Xxxxx Xxxx Xxxxxx

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Comisia nr...~

Nr...........7......

Către Secretarul General al Sectorului 4 al Municipiului București

Stimată Doamnă Xxxxx Xxxx Xxxxxx,

Având în vedere prevederile art. 136 alin. (7) din Ordonanța de urgență a. Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) și ale art. 91 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București, vă transmitem rezultatul dezbaterilor Comisiei nr...- ...din cadrul ședinței din data de ................, Cuprinse în Procesul-verbal nr............Anexat vă comunicăm și avizele/ comisiei pentru subiectele dezbătute, respectiv:

Președintele Comisiei,


Secretarul Comisiei


Nr.

crt.

Documentul trimis spre analiză

Numărul de înregistrare al avizului/râportului

Tipul avizului/recomandarea raportului

Amendamente

0

1

2

3 \

1.

P.H.C.L. nr......../.........

privind..........

□ favorabil

□ nefavorabil

□ DAnr..........

□ NU

2.

P.H.C.L. nr......../.........

privind..........

□ favorabil

□ nefavorabil

  • □ DA nr..........

  • □ NU

3.

Petiția nr.........../.......

din partea..........

4.

LXEXANr.4

i regulament

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI Comisia nr.........

AVIZUL

Nr...........din..........

pentru P.H.C.L. nr...........privind..........

Având în vedere................,

în temeiul prevederilor art. 125 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv al prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) :in Regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local,

Comisia NR.  ..........adoptă următorul aviz.

Art. 1. - Se avizează favorabil/nefavorabil proiectul de hotărâre a consiliului local nr.. ...privind.........., cu ........../fără amendamente.

Art. 2. - Amendamentele și observațiile membrilor comisiei se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezentul aviz.

Art. 3. - Prezentul aviz se comunică prin grija secretarului comisiei, în termenul recomandat, Secretarului General al Sectorului 4 al Municipiului București.

Președintele Comisiei,


Sfecretarul Comisiei,



Modtl al registrului de evidență a avizelor/rapoartelor de către comisia de specialitate

REGISTRUL1

privind avizele/rapoartele Comisiei

..........2 pe anul..........


1 Registrele pe fiecare an se țin în format electronic.

2 Se completează cu denumirea comisiei de specialitate.

Nr. de înregistrare

Data adoptării avizului/raportului

Documentul

Rezultatul analizei

0

1

2

3

1

..........

Aviz pentru P.H.C.L.3 nr........... privind..........

Aviz favorabil cu 5 amendamente/ nefavorabil

2

..........

Raport privind analiza situației.......  realizat în

baza Hotărârii Consiliului Local nr.........../..........

-

3

..........

Aviz pentru Petiția nr......./..

Aviz

favorabil/nefavorabil

3 Proiectul de hotărâre a consiliului local.

X4od-< orientativ de convocare a consilierilor locali la ședința consiliului local de către cel puțin o treime din numSji consilierilor locali în funcție

St Jiiată doamnă/Stimate domnule consilier local..........1,

  • 1 Si completează cu prenumele și numele consilierului local.

în temeiul art...........2,..........3 vă invită la ședința.........    .4 a consiliului local care va avea

loc în..........5, în data de..........6, la ora..........7, cu următorul proiect de ordine de zi:

  • 2 Se completează, după caz, cu temeiul juridic din Codul administrativ, cu privire la tipul ședințelor consiliului local și persoana/persoanele care face/fac convocarea, respectiv cu art. 133 alin. (1) în cazul ședinjelor ordinare convocate de primar, cu art. 133 alin. (2) lit. a) sau c) în cazul ședințelor extraordinare convocate de primar sau art. 133 alin. (2) lit. b) în cazul ședințelor extraordinare convocate de cel puțin o treime din numărul consilierilor locali în funcție.

  • 3 Se completează cu persoana/persoanele care face/fac convocarea, respectiv primarul sau prenumele și numele consilierilor locali.

  • 4 Se completează, după caz, cu tipul ședinței consiliului local, respectiv ordinară sau extraordinară.

  • 5 Se completează cu locul de desfășurare a ședinței consiliului local, de exemplu: sala de ședințe a primăriei.

  • 6 Se completează cu data în care va avea loc ședința consiliului local.

  • 7 Se completează cu ora la care va avea loc ședința consiliului local.

Proiectul ordinii de zi

a Celei de-a..........8-a ședințe din cel de-al......... .9 -lea mandat al consiliului local

  • 8 Se completează cu numărul ședinței consiliului local din actualul mandat.

  • 9 Se completează cu numărul mandatului consiliului local având ca referință primele alegeri locale din anul 1992, care reprezintă primul mandat. Pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale înființate după 1992, primul mandat este cel de după primele alegeri de la înființare.

  • 1. Adoptarea procesului-verbal al ședinței anterioare

  • 2. Proiectul de hotărâre a consiliului local nr.........../..........privind..........

  • 3. întrebări, interpelări și răspunsuri

  • 4.

Diterse. .

Aatxat invitației regăsiți materialele aferente ședinței consiliului local. Puteți să formulați amendamente la ptoietele de hotărâri ale consiliului local înscrise în proiectul ordinii de zi și să le transmiteți secretarului gene^nl la adresa de poștă electronică..........10.

10 te completează cu adresa oficială de poștă electronică a subdiviziunii administrativ-teritoriale.

Cu deplină colegialitate,

Modali registrului pentru evidența proiectelor de hotărâri ale consiliului local

REGS-ISTRUL1

pentimtvidența proiectelor de hotărâri ale consiliului local pe anul..........

  • 1 B^ejistrele pe fiecare ân se țin în format electronic.

    NTi.de înregistr are

    Data înregistr ării

    Funcția, prenume Ieși numele inițiatoru lui

    Titlul proiectu lui de hotărâre a consiliu lui local

    Avizele comisiil or de specialit âte sesizate 2

    Structura/ Persoana din aparatul de specialitate al primarului responsabilă cu elaborarea raportului compartiment ului de resort3

    Alte avize necesa re confor m legii4

    Numărul de amendame nte5

    Data dezbate fii în ședința consiliu lui local

    Finalizat eâ procedur ii6

    0

    1

    2

    3

    4

    5

    6

    7

    8

    9

    1.

    2.

    • . .

  • 2 Se completează cu denumirea comisiei de specialitate sesizată, precum și cu numărul și data avizului din partea comisiei de specialitate.

  • 3 Se completează cu denumirea structurii, așa cum este aceasta trecută în structura funcțională a subdiviziunii administrativ-teritoriale, sau cu funcția, prenumele și numele persoanei de specialitate care realizează raportul compartimentului de resort, precum și numărul și data înregistrării acestuia.

  • 4 Se trec emitentul și numărul și data înregistrării avizului la emitent.

  • 5 Se completează cu numărul de amendamente formulate pentru dezbaterile din plenul consiliului local.

  • 6 în cazul în care inițiatorul își retrage proiectul de hotărâre a consiliului local se face mențiunea "retras". în cazul în care proiectul de hotărâre a consiliului local este respins se completează cu mențiunea "respins", iar în cazul adoptării se face mențiunea "adoptat prin Hotărârea nr.........../..........".


Model al registrului pentru evidența hotărârilor consiliului local

REGISTRUL 1

pentru evidența hotărârilor consiliului local pe anul..........

1 Registrele pe fiecare an se țin în format electronic.

Nr. de ordine

Data adoptării

Data intrării în vigoare

Titlul proiectului de hotărâre a consiliului local

Funcția, prenumele și numele inițiatorului

Evenimente ulterioare adoptării2

0

1

2

3

4'''<1 2 3 4 5 6.;'7

5

1.

2.

. ..

AJSIES^ Nr. 9 la regiment

Mod-fîl amendamentului la un proiect de hotărâre a consiliului local

ROMÂNIA

JUDEȚUL                 -----

CONS ILIUL LOCAL AL

3TEMĂ

UNirApi ADMMlSTRATlW-TERITORIALE

Inffiator(j):

(finețe, prenumele A numele)

Tip amendament:

□ modificare Q oompfetara □ abrogare

AMENDAMENT NR..... la proiectul de hotărâre a consulului local nr. prMnd... '

Text original


Text modificat

O AN^ANr. 10

lare^ilament ' ■ ’A,

-                            . ■■ <       /              :                      A A : ■■ ■ <■ j < ' ■ ■          ■ •

,v J4,

Detabrea calculării majorității absolute și a majorității calificate în funcție de numărul total al membrilor J" orgaJ'i lui colegial

Numărul total al membrilor organului colegial

Majoritatea absolută

Majoritatea calificată

9

5

7

11

6

8

13

7

9

15

8

11

17

9

12

19

10

13

21

11

15

23

12

16

25

13

17

27

14

!9

1

în cazul în care ulterior adoptării hotărârii aceasta suferă modificări, completări sau abrogare, în această coloană se trec toate aceste evenimente, menționându-se, în ordine cronologică, tipul evenimentului, precum

2

și numărul și anul hotărârii consiliului local care afectează actul administrativ în cauză.

3

De exemplu:

4

" 1. modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 45/2019;

5

2. modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2019;

6

Moli vaite

Semnătura irtUatomlul

1 Se completează cu denumirea județului sau cu municipiul București.

2 Se completează cu tipul și denumirea subdiviziunii administrativ-teritoriale.