Hotărârea nr. 315/2019
Hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, prin Asociația ”Aripi spre Viață”, în vederea dotării Secției de boli respiratorii Pediatrie I cu echipamentele necesare activităților medicaleMUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4 B-dul Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, etaj x, sector 4, București Tel. +(4)021.335.92.30 Fax. +(4)021.337.33.10
HOTĂRÂRE privind acordarea unui sprijin financiar Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, prin Asociația ”Aripi spre Viață”, în vederea dotării Secției de boli respiratorii Pediatrie I cu echipamentele necesare activităților medicale
Consiliul Local al Sectorului 4
Având în vedere:
Raportul de specialitate al Direcției Relații Interinstituționale nr. P.12/151/18.12.2019 și Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 4;
Avizul Comisiei nr.l - Comisia pentru activități economico-financiare, buget și finanțe;
Solicitarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” înregistrată la Sectorul 4 al Municipiului București cu 91665/18.12.2018;
Prevederile art. 92 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 și art. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul prevederilor art. 139 alin. (3), art. 166 alin. (2) lit. d), lit. 1) alin. (4), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 197 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
Art.l Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 200.000 lei pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, prin Asociația ”Aripi spre viață”, în vederea dotării Secției de boli respiratorii Pediatrie I cu echipamentele necesare activităților medicale.
Art.2 Se împuternicește ordonatorul de credite să efectueze și să semneze toate actele necesare plății sprijinului financiar aprobat la art.l.
Art.3 După finalizarea procedurilor de achiziție a echipamentelor medicale, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” va transmite un raport pentru justificarea cheltuielilor efectuate, către Sectorul 4 al Municipiului București.
Art.4 Primarul Sectorului 4, Secretarul General al Sectorului 4 și direcțiile din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 4, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, iar comunicarea se va face de către Serviciul Tehnic Comunicare Acte Administrative. Această hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară a Consiliului Local al sectorului 4 din data de 20.12.2019
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Nr. 315/20.12.2019
Contrasemnează Conform Codului administrativ Secretarul General al Sectorului 4 Xxxxx Xxxx Xxxxxx
