Proces verbal din 06.04.2017

Proces Verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al Sectorului 4

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4

PROCES VERBAL

AL ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL SECTORULUI 4 DIN DATA DE 06.04.2017

Convocarea acestei ședințe a fost făcută de Primarul Sectorului 4 prin Dispoziția nr.582/04.04.2017.

Ședința a fost legal constituită fiind prezenți 24 consilieri din 27.

Lucrările ședinței s-au desfășurat sub conducerea domnului consilier Bărbălău Cosmin-Constantin.

La ședință au participat membrii Consiliului Local, conducerea Primăriei, reprezentanți ai executivului Sectorului 4.

Președintele de ședință, dl Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx:„Vă rog, dacă putem chema toți colegii. Bună ziua. Voi da citire Ordinii de zi:

- Proiect de hotărâre privind solicitarea transmiterii în administrarea Consiliului Local al Sectorului 4, de către Consiliului General al Municipiului București, a străzilor principale aflate în proprietatea Municipiului București în vederea derulării de lucrări de amenajare/reamenajare a parcărilor. Executivul ar vrea să mai adauge un punct pe ordinea de zi suplimentară, vă rog.”

Dl Xxxxxxxxx Xxx-Xxxxxx - Viceprimarul Sectorului 4 al Municipiului București:,, Da. Este vorba de: Proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului maxim de posturi, pe anul 2017, la nivelul Sectorului 4. De ce am băgat acum acest proiect de hotărâre, pentru că de abia ieri a venit de la Prefectură adresa cu numărul de posturi UAT și trebuie să-l avem cât mai repede aprobat. Mulțumesc.”

Președintele de ședință, dl Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx:„Acesta va fi punctul numărul 2 de pe ordinea de zi. Supun la vot Ordinea de zi în integralitatea sa. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abțineri? Cu 24 de voturi pentru, Ordinea de zi a fost aprobată. Domnul Gâf ne-a anunțat că nu poate veni, este în delegație și domnul Grozavu la fel. Proiect de hotărâre privind solicitarea transmiterii în administrarea Consiliului Local al Sectorului 4, de către Consiliului General al Municipiului București, a străzilor principale aflate în proprietatea Municipiului București în vederea derulării de lucrări de amenajare/reamenajare a parcărilor. Discuții? Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abțineri? Cu unanimitate de voturi proiectul a fost adoptat. Punctul numărul 2: Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului maxim de posturi, pe anul 2017, la nivelul Sectorului 4. Discuții? Vă rog, doamna Murgoci.”

Dna consilier Murgoci Mihaela:„Eu vreau să întreb de ce avem un număr atât de mare de angajați la Poliția Locală, având în vedere că raportat la numărul de populație cred că este cel mai mare număr de posturi.”

Dl Xxxxxxxxx Xxx-Xxxxxx - Viceprimarul Sectorului 4 al Municipiului București: „Deci numărul de posturi la Poliția Locală este în concordanță cu numărul de locuitori. Așa este legea și ăsta este numărul de polițiști locali plus cei care nu sunt direct activi pe ordine publică la Poliția Locală Sector 4.

Dna consilier Murgoci Mihaela:„Păi văd aici că la Sectorul 3 care are o populație de două ori cât a noastră, sunt 475 de posturi. Noi avem o populație la jumătate și avem 453 de posturi. Noi suntem mai speciali.

Președintele de ședință, dl Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx:„Și de unde știți că ei au numărul exact de posturi care ar trebui să-l aibă? Sectorul 3? Adică ...(intervenții în sală fără microfon)...Va rog, domnul Turmac.”

Dl consilier Turmac George Adrian:„Grupul PNL susține modificarea la Direcția Generală de Poliție Locală, cu rugămintea expresă de a avea o atenție sporită către unitățile de învățământ, mai ales pe zonele periferice ale Sectorului 4 și vin cu rugămintea asta mai ales de la Liceul IMGB care se confruntă cu anumite probleme legate de ordinea publică din zonă.Mulțumesc frumos.”

Dl Xxxxxxxxx Xxx-Xxxxxx - Viceprimarul Sectorului 4 al Municipiului București: „Da. De asta vrem să folosim acest număr trimis de Prefectură pentru polițiști locali și nu pentru personal TESA. Pentru că așa cum știți există un plan local de supraveghere la intrarea la cursuri și ieșirea de la cursuri și din păcate cu numărul de polițiști locali pe care îi avem în momentul acesta, nu putem să acoperim necesarul de posturi. Mulțumesc.

Președintele de ședință, dl. Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx:„Mai sunt dezbateri ? Supun la vot. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abțineri? Cu 21 de voturi pentru proiectul a fost adoptat. Vă rog, domnul Ștefanei. ...(intervenții în sală fără microfon). ..Diverse.

DI consilier Marin Ștefanel-Dan: „Mulțumesc, domnul președinte. Nici nu e trecut pe Ordinea de zi, într-adevăr aveți dreptate, domnule consilier. Dar pentru că aici opoziția se poate manifesta, nu așa cum se manifestă din păcate la Primăria Capitalei. Domnul președinte are înțelegere. Vroiam să vă informez într-o primă fază despre probleme pe care de altfel toți le-am sesizat ieri și astăzi, atât în presă cât și la nivelul sectorului și anume faptul că firma REBU care are contract valabil până pe data de 10 aprilie inclusiv, nu-și mai desfășoară activitatea conform contractului. în acest sens, domnul primar Băluță a convocat Comitetul special pentru situații de urgență local, în care s-a luat decizia ca firma REBU să facă transferul dacă vreți, de serviciu al salubrizării către ADPS4 sub forma unui agrement scris și anume atunci când ridică pubelele de gunoi, imediat ADP-ul să vină în spate efectiv și să amplaseze noile pubele. Pentru că acest protocol nu a fost respectat, astăzi la ora 18.30 a fost convocat din nou Comitetul, la inițiativa domnului primar. Totodată va exista la ora 17 astăzi o conferință de presă pe această temă pentru că riscăm să fim într-o situație extrem de dificilă. Și v-aș ruga, în nume propriu dacă putem participa alături de domnul primar, cine dorește să participe la această conferință de presă, tocmai în ideea în care va trebui să dăm un semnal foarte puternic că ceea ce am votat noi aici în Consiliul Local Sector 4 și anume încredințarea pe o perioadă temporară către ADP și ulterior urmând a se atribui contractul în urma licitației către un operator care va câștiga licitația, am facut-o în cunoștință de cauză, ne asumăm lucrul ăsta, este perfect legal și vreau să spun și de aici de la microfon. Numai că cei de la REBU consideră că primarul Sectorului 4 Xxxxxx Xxxxxx e undeva singur, în sensul că nu ar avea o susținere totală din partea instituțiilor, inclusiv a Consiliului Local Sector 4, ceea ce se înșeală pentru că astăzi la ședința de la Comitetul Local de situații de urgență, vor veni foarte mulți reprezentați ai tuturor instituțiilor. Tocmai de aceea cred că ar fi un semnal bun pentru administrația noastră de a ne solidariza dacă vreți, cu inițiativa primarului, aceea de convocare, cât și pentru a da un semnal în fața celor de la REBU că trebuie să-și ducă la îndeplinire contractul. Mulțumesc.”

Președintele de ședință, dl. Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx:„Și eu vă mulțumesc. Declar ședința închisă.”

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,


p. SECRETARUL SECTORULUI 4,

Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxxxxx VÎLCEA


SERVICIUL TEHNIC CONSILIUL LOCAL


Transcris

Consilier Mihaela Tătara


3