Hotărârea nr. 52/2008
HOTĂRÂRE privind aprobarea listelor nominale de repartizare a locuințelor sociale situate în Blocul F3, Aleea Nehoiu nr.2-12, destinate persoanelor și familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietariHOTĂRÂRE privind aprobarea listelor nominale de repartizare a locuințelor sociale situate în Blocul F3, A
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4;
Având în vedere expunerea de motive a Primarului sectorului 4;
Având în vedere raportul de specialitate al serviciului Spațiu locativ nr. 33/I.74/26.08.2008; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local sector 4 nr.14/31.03.2008 privind Lista nominală cuprinzând solicitanții de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, îndreptățiți să primească o locuință în anul 2008;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local sector 4 nr.15/31.03.2008 privind Lista nominală cuprinzând solicitanții de locuințe sociale, îndreptățiți să primească o locuință în anul 2008; Având în vedere rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local sector 4;
În conformitate cu art.3, din Ordonanța de urgență nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, aprobată prin Legea nr.84/2008, coroborat cu art.43 din Legea locuinței nr.114/1996, republicată și art.23 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței nr.114/1996;
În temeiul prevederilor art.45, alin.(1) coroborat cu art.81, alin (2) lit. n, și alin.(4) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1 - Se aprobă ”lista nominală de repartizare a locuințelor sociale, situate în Blocul F3, Aleea Nehoiu nr.2-12, destinate persoanelor și familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari”, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, întocmită în baza „ Listei nominale cuprinzând solicitanții de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, îndreptățiți să primească o locuință în anul 2008” aprobată prin Hotărârea Consiliului Local sector 4 nr.14/31.03.2008, cuprinzând solicitanții care au reconfirmat prin acte că îndeplinesc criteriile restrictive impuse de legislația în vigoare și că acceptă locuința formată din una cameră.
Art.2 - Se aprobă ”lista nominală de repartizare a locuințelor sociale, situate în Blocul F3, Aleea Nehoiu nr.2-12, destinate persoanelor și familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari”, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, întocmită în baza „ Listei nominale cuprinzând solicitanții de locuințe sociale,
HOTĂRÂRE privind aprobarea listelor nominale de repartizare a locuințelor sociale situate în Blocul F3, Al
îndreptățiți să primească o locuință în anul 2008” aprobată prin Hotărârea Consiliului Local sector 4 nr.15/31.03.2008, cuprinzând solicitanții care au confirmat prin acte că îndeplinesc criteriile restrictive impuse de legislația în vigoare și anume că urmează a fi evacuați din imobile restituite și că acceptă locuința formată din una cameră.
Art.3 - Cu fiecare din persoanele cuprinse în listele aprobate la Art.1 și Art.2, Consiliul Local al Sectorului 4 reprezentat prin Primarul sectorului 4, va încheia un contract de închiriere al locuinței, pe termen de 5 ani, cu respectarea prevederilor din Legea locuinței nr.114/1996 republicată, chiria aplicată fiind cea prevăzută de O.U.G. nr.40/1999, modificată și aprobată prin Legea nr.241/2001.
Art.4 - Primarul Sectorului 4, Secretarul Sectorului 4, Direcția Administrativă, Serviciul Spațiu locativ și cu altă destinație, Serviciul Electoral, Monitorizare acte administrative, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei, conform competențelor.
Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al sectorului 4 din data de 28.08.2008.
- Anexa 1
2 / 2
