Hotărârea nr. 186/2010

Hotărârea Consiliului Local nr. 186 / 2010

                                                                                                                       

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind schimbarea destinaţiei unei părţi a terenului aferent

Liceului Constantin Brâncoveanu, situat în Str. Pajura nr. 9, Sector 1,

 în vederea realizării obiectivului de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea

Curţii Liceului Constantin Brâncoveanu – Amenajare spaţiu public multifuncţional”

 

 

 

Ținând seama de Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1 şi Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1;

Având în vedere Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite şi taxe locale şi al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor  şi patrimoniu  ale Consiliului Local al Sectorului 1;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare coroborată cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;

Ţinând seama de Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti                         nr. 151/20.07.2001 privind trecerea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în administrarea Consiliilor locale ale Sectoarelor 1-6;

Văzând Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 105/27.05.2010 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea curţii Liceului Constantin Brâncoveanu, situat în Str. Pajura nr. 9, Sector 1, Bucureşti”;

Ţinând seama de politica de coeziune a Uniunii Europene, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României 2007-2030 şi Cadrul Strategic de Referinţă  2007-2013;

Luând în considerare importanţa asigurării resurselor financiare în vederea dezvoltării durabile a centrelor urbane şi a marilor aglomerări de populaţie, dar şi reconfigurarea din punct de vedere peisagistic şi urbanistic a razei administrative a Sectorului 1;

Avand in vedere prevederile din Ghidul solicitantului din Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană,  Sub-domeniul: Centre urbane, impreuna cu Corrigendumul  Nr.1 / 4.05.2010 la Ghidul Solicitantului;

Ţinând cont de adresa Primăriei Sectorului 1 nr. M794/01.07.2010 înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu nr. 38358/01.07.2010 prin care               s-a solicitat acestuia avizul conform în vederea schimbării destinaţiei unei părţi a bazei materiale a unităţii de învăţământ anterior menţionate;

Luând act de adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului                                         nr. 38358/30.07.2010 prin care ni s-a comunicat faptul că pentru obţinerea avizului conform pentru schimbarea destinaţiei unei părţi a bazei materiale a unităţii de învăţământ anterior menţionate este necesară adoptarea de către Consiliul Local al Sectorului 1 a unui act administrativ care să aibă ca obiect aprobarea acestei schimbări;

În temeiul art. 45, alin.(3), art.80, art.81, alin.(1) şi art.115, alin.(1), lit.”b” din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1. Se aprobă schimbarea destinaţiei unei părţi a bazei materiale - teren aferent Liceului Constantin Brâncoveanu, situat în Str. Pajura nr. 9, Sector 1 în suprafaţă de 3307 mp, identificat potrivit planului anexă la prezenta hotărâre de consiliu, din teren aparţinând unităţii de învăţământ în spaţiu public multifuncţional, ce vor fi utilizate de către elevii unităţii de învăţământ, iar la sfârşitul orelor de curs şi pe perioada vacanţelor şcolare de către publicul doritor.

 

Art.2. Se  împuterniceşte Primarul Sectorului 1 să semneze în numele şi pe seama Consiliului Local al Sectorului 1 toate documentele necesare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art.3. Prezenta hotărâre de consiliu îşi va produce efecte juridice după obţinerea avizului conform din partea Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

Art.4. Primarul Sectorului 1, Viceprimarul Sectorului 1, Direcţia Management Economic, Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Unităţilor Sanitare Publice Sector 1 şi Serviciul Secretariat General, Audienţe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

 

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                             CONTRASEMNEAZĂ,

                           Ion Brad

                                                                                                          SECRETAR

                                                                                             Bogdan Nicolae Grigorescu

 

 

 

 

 

 

 

 

            Nr.:   186

            Data: 30.08.2010