Hotărârea nr. 16/2010

Hotărârea Consiliului Local nr. 16 / 2010

MUNICIPIUL BUCUREŞTI                                                       

CONSILIUL LOCAL AL SECTORUI 1

 

 

HOTĂRÂRE

privind  aprobarea indicatorilor  tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Modernizare la Grădinița de copii nr.44” din cadrul Programului de modernizare a unităților de învățământ preuniversitar din sectorul 1

 

 

Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1, precum şi Raportul de specialitate întocmit de Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1;

Ținând seama de prevederile art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile  Legii nr.24/2000 privind  Normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art.45, alin (1), art.81, alin.(2), lit.“i” şi art.115, alin.(1), lit.”b” din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările și completările  ulterioare

 

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI  1

 

HOTĂRĂŞTE :

 

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții ”Modernizare la Grădinița de copii nr.44”  din cadrul Programului de modernizare a unităților de învățământ preuniversitar din sectorul 1, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Finanțarea lucrărilor se va face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație.

Art.3. Primarul Sectorului 1, Direcţia  Management Economic, Direcţia Investiţii, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1 şi Serviciul Secretariat General, Audienţe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   CONTRASEMNEAZĂ,

                            Ion Brad

                                                                                                       SECRETAR

                                                                                           Bogdan Nicolae Grigorescu

 

 

 

 

            Nr.:    16

            Data: 16.02.2010

                                                                                                           Anexa nr.1

                                                                                          la Hotărârea Consiliului Local

                                                                                                       nr.16/16.02.2010

                                                                                                   PRESEDINTE DE SEDINTA,

                                                                                                                    Ion Brad  

 

 

 

 

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI

 

 

PENTRU MODERNIZARE LA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT LA LOCATIA DIN STRADA IZBICENI NR. 1-3

 

 

 

 

VALOAREA INVESTITIEI

 

 

Valoarea totala a lucrarilor de modernizare la Gradinita de Copii nr. 44 (inclusiv T.V.A) in Mii lei: 

 

1.600,000 Mii Lei

Din care C+M:                           1.584,000 Mii Lei

 

 

Valoarea totala a lucrarilor de modernizare la Gradinita de Copii nr. 44 (inclusiv T.V.A) in Mii EURO: 

 

390,168 Mii Euro

Din care C+M:                           386,266 Mii Euro

 

 

Unde 1Euro = 4,1008 lei din data de 18.01.2010

 

 

DURATA DE EXECUTIE A LUCRARILOR: 12 LUNI