Hotărârea nr. 101/2010

Hotărârea Consiliului Local nr. 101 / 2010

MUNICIPIUL BUCUREŞTI                                                                     

PRIMĂRIA SECTORULUI 1

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea prevederilor Acordului colectiv de muncă şi ale Contractului colectiv de muncă la nivelul aparatului de specialitate şi împuternicirea Primarului Sectorului 1, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, respectiv a reprezentanţilor personalului contractual ai Primăriei Sectorului 1 de a semna Acordul colectiv de muncă,

respectiv Contractul colectiv de muncă

 

            Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1, precum şi Raportul de specialitate întocmit de  Direcţia Resurse Umane;

Având în vedere Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite şi taxe locale şi al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor  şi patrimoniu  ale Consiliului Local al Sectorului 1;

            În temeiul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009;

            În baza art.22, alin.(1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010;

            Având în vedere prevederile Legii nr.53/2003, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;

            Ţinând cont de dispoziţiile art.72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

            În baza Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;

            În conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

            În baza Hotărârii Guvernului României nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare;

            Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului României nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective;         

În considerarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar;

            Ţinând cont de Ordonanţa Guvernului României nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

            În conformitate cu Ordonanţa Guvernului României  nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi special, cu modificările și completările ulterioare;

            În concordanţă cu Procesul verbal încheiat la sediul Primariei Sectorului 1, cu ocazia negocierii clauzelor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate încheiat pentru perioada cuprinsă între  data de 01 mai 2010 după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 până la data de 30 aprilie 2011 după aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2011;

            Ținând seama de Procesele verbale de negociere a acordului/contractului colectiv de muncă la nivelul aparatului de specialitate nr. 489/12.04.2010, respectiv nr. 490/ 12.04.2010;

            Având în vedere Avizul favorabil al Comisiei paritare privind încheierea unui Acord colectiv între Primarul sectorului 1 şi reprezentanţii funcţionarilor publici;

Văzând adresa nr. 469803/3.03.2010 a Ministerului Administraţiei şi Internelor-Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;

În temeiul art.45, alin.(1) şi art.115, alin.(1), lit.”b” din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art. 1. (1). Se aprobă prevederile Acordului colectiv de muncă şi a Contractului colectiv de muncă de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1.

(2). Se împuterniceşte Primarul Sectorului 1, precum şi reprezentanţii funcţionarilor publici ai aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, să semneze Acordul colectiv de muncă, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3). Se împuterniceşte Primarul Sectorului 1, precum şi reprezentanţii personalului contractual ai aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, să semneze Contractul colectiv de muncă, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.          

(4). Drepturile prevăzute vor fi acordate cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat anual potrivit legii.

Art.2. Prevederile Acordului colectiv de muncă şi ale Contractului colectiv de muncă, aprobate potrivit prezentei hotărâri se aplică de la data de 1.05.2010, respectiv de la data înregistrării în cadrul instituţiei, precum şi de la data înregistrării la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București.

Art.3. Prezenta hotărâre a fost redactată în trei exemplare orginale, din care un exemplar pentru Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București.

Art.4. Primarul Sectorului 1,Viceprimarul, Secretarul, Direcţia Resurse Umane, Direcţia Management Economic şi Serviciul Secretariat General, Audienţe vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                    CONTRASEMNEAZĂ,

                              Ion Brad

                                                                                                               SECRETAR

                                                                                                  Bogdan Nicolae Grigorescu

 

 

 

 

 

 

 

            Nr.:    101

            Data: 22.04.2010                

                                                                                                         

                                                                                                                        Anexa nr.1

                                                                                                     la Hotărârea Consiliului Local

                                                                                                         nr. 101/22.04.2010

                                                                                                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

                                                                                                                          Ion Brad

 

 

 

 

 

 

ACORD  COLECTIV

 

PĂRŢILE CONTRACTANTE

 

 

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective, se încheie prezentul Acord colectiv denumit în continuare Acord, între cele două părţi contractante:

 

Primăria Sectorului 1,

 prin domnul Primar Andrei Ioan Chiliman

şi

reprezentanţii funcţionarilor publici

din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, respectiv Bogdan Nicolae Grigorescu, Ovidiu Nicolae Fulgeanu şi Adrian Toma, numiţi în continuare salariaţi.

 

Acordul cuprinde drepturile şi obligaţiile salariaţilor cu privire la condiţiile de muncă din instituţie.

Prezentul acord privind raporturile de serviciu are ca scop promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, desfăşurarea corespunzătoare a activităţii în instituţie, eliminarea conflictelor de muncă şi preîntâmpinarea grevelor.

Prezentul Acord  produce efecte pentru toţi salariaţii actuali şi pentru cei nou angajaţi în funcţiile publice din  cadrul aparatului  de specialitate  al  Primarului Sectorului 1.

 În situaţia în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezentul acord intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor completa prevederile prezentului  Acord.

 

 

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Art.1. Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea Acordului la nivel de instituţie şi se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia.

Art.2.   Prezentul Acord se încheie pe o perioada de 1 an.

Art.3.   (1) Orice solicitare de modificare a prezentului acord va face obiectul unei negocieri.

             (2) Cererea de modificare se aduce la cunoştinţă, în scris, celeilalte părţi, cu cel mult 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor.

             (3) Cererile de modificare a acordului vor fi depuse de către reprezentaţii salariaţilor la primar, iar de către primar la reprezentanţii salariaţilor.

             (4) Modificările aduse acordului se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor. Modificările aduse acordului produc efecte numai pentru viitor.

               (5) Părţile convin ca în perioada negocierilor, atât în cazul în care se fac modificări, cât şi în cazul denunţării acordului, să nu efectueze concedieri din motive neimputabile salariaţilor şi să nu declanşeze greve.

Art.4.  Suspendarea şi încetarea acordului au loc in condiţiile legii.

Art.5. (1) Drepturile salariaţilor prevăzute în prezentul acord nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost stabilite sau se vor stabili potrivit prevederilor legale.

            (2) În situaţiile în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezentul acord intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din acord.

Art.6.  (1) Părţile convin să facă eforturi în vederea promovării unui climat normal de muncă în instituţie cu respectarea prevederilor legii, a acordului privind raporturile de serviciu, a regulamentului de ordine interioară, precum şi a drepturilor şi intereselor salariaţilor.

            (2) La angajare şi la stabilirea drepturilor individuale, Primarul Sectorului 1  va asigura egalitatea de şanse şi tratament egal pentru toţi salariaţii, fără discriminări directe sau indirecte, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor decurgând din acordurile privind raporturile de serviciu.

Art.7.  Părţile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentului acord să nu promoveze şi să nu susţină proiecte ce decurg din acord, oricare ar fi nivelul la care acestea s-au încheiat.

Art.8.  În scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul acord, instituţia va face demersuri pentru a asigura fondurile necesare, înainte de adoptarea bugetului local, precum şi în vederea modificării ulterioare a acestuia.

Art.9.   Modificările aduse acordului produc aceleaşi efecte ca şi acordul, de la data înregistrării.

Art.10. (1) Aplicarea prevederilor acordului se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

 (2) Dacă nu se realizează consensul, părţile se pot adresa instanţelor judecătoreşti.

Art.11. Prevederile prezentului acord la nivel de institutie sunt minime şi obligatorii pentru angajator.

Art.12. (1) Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor intervenite cu ocazia aplicării prevederilor prezentului acord părţile se vor adresa comisiei paritare constituită la nivel de instituţie.

              (2) Angajatorul şi reprezentantii angajatilor semnatari ai prezentului acord sunt obligaţi să se consulte şi să se informeze reciproc în toate situaţiile referitoare la relaţiile de muncă.

              (3) Consultarea şi informarea se vor desfăşura organizat în cadrul comisiilor paritare constituite.

Art.13. Declanşarea procedurii prevăzute la art. 12 nu constituie un impediment pentru sesizarea instanţei de judecată de către persoana fizică care se consideră prejudiciată.

Art.14. (1) La cererea uneia dintre părţile semnatare, în cazul apariţiei unor modificări legislative, părţile vor proceda la renegocierea unor clauze, după caz.

              (2) La cererea uneia dintre părţile semnatare, în cazul apariţiei unor drepturi şi obligaţii suplimentare ale salariaţilor, prezentul acord  va fi pus în concordanţă cu modificările survenite în legislaţia în vigoare.

              (3) Orice clauză care presupune acordarea de drepturi băneşti va fi negociată de părţile semnatare ale prezentului contract, în vederea modificării şi evidenţierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării şi funcţionări institutiei publice.

 

 

CAPITOLUL II

TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE REPAUS

 

Art. 15 Timpul de lucru reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Art.16. Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi sau de 40 de ore pe săptămână.

Art.17. (1) Orele prestate, din dispoziţia conducătorului instituţiei sau a şefului compartimentului, peste programul stabilit de instituţie sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare sunt ore suplimentare. Orele suplimentare nu pot fi efectuate fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

             (2) Orele suplimentare efectuate de către salariaţii din cadrul aparatului de specialitate vor fi compensate prin ore libere plătite sau după caz, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariul de bază cu respectarea prevederilor Legii 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii 53/2003- Codul Muncii al României, cu modificările şi completările ulterioare şi cu alte acte normative aplicabile în domeniu.

             (3) Munca peste durata normală a timpului de lucru  poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată, după caz, de superiorul ierarhic, fără ca salariatul să depasească 360 de ore suplimentare anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

Art.18. (1) Programul de lucru este cel stabilit  prin regulamentul intern, conform prevederilor legale.

             (2) Pauza de masă în cadrul aparatului de specialitate este de 15 minute şi se acordă zilnic fiecărui funcţionar public,  fară prelungirea timpului de lucru.  

 

 MUNCA ÎN TIMPUL NOPŢII

 

Art.19 (1) Se consideră muncă desfăşurată în timpul nopţii, munca prestată în intervalul cuprins între  orele 22,00 – 6,00.

             (2)  Pentru orele lucrate în acest interval salariaţii beneficiază de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Art.20. Pentru persoanele al căror program de lucru se desfăşoară  pe timpul nopţii, durata timpului de muncă este mai mică cu o oră decât durata timpului de muncă prestată în timpul zilei, fără diminuarea salariului de bază şi a vechimii în muncă.

Art.21. (1) Salariaţii care urmează să desfăşoare cel puţin 3 ore de muncă de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea periodic.

              (2) Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

              (3) Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

 

CONCEDII ŞI ZILE LIBERE

 

Art.22. (1)Se consideră  sărbători legale şi sunt zile de repaus următoarele:

-                      Anul Nou – 2 zile (1 şi 2 ianuarie);

-                      Sf Paşte – 2 zile (  prima si a doua zi de Paşti);

-                      Ziua Internţională a Muncii – 1 zi (1 Mai);

-                      Prima si a adoua zi de Rusalii;

-                      Adormirea Maicii Domnului – 1 zi (15 August);

-                      Ziua Naţională – 1 zi (1 Decembrie);

-                      Crăciunul -  2 zile (25 şi 26 decembrie)

-                      Zile de repaus – sâmbăta şi duminica

 

              (2) Pentru persoanele care se află în concediu, zilele în cauză nu se iau în calculul concediului de odihnă.

Art.23. (1) Salariaţii au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă, plătit, în raport cu vechimea lor în muncă, în condiţiile legii.

              (2) Concediul de odihnă se acordă în funcţie de vechimea în muncă, după cum urmează:

·                     pana la 10 ani      - 21 de zile lucratoare

·                     peste 10 ani         - 25 de zile lucratoare

               (3) Orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.

               (4) Concediul de odihnă poate fi efectuat în tranşe, din care una de minimum 15 zile. Cealaltă parte va trebui acordată şi luată până la sfârşitul anului în curs. La solicitarea motivată a funcţionarului public, se pot acorda fracţiuni neîntrerupte mai mici de 15 zile lucrătoare.

                (5) În cazul în care funcţionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial concediul de odihnă la care avea dreptul în anul calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde concediul de odihna neefectuat, până la sfârşitul anului următor.

                (6) Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi/sau reprogramat dacă, pe  perioada efectuării acestuia intervine una dintre următoarele situaţii:

a)         incapacitate temporară de muncă, constatată cu certificat medical, pe această perioadă salariatul fiind în concediu medical;

b)         pe timpul satisfacerii unor obligaţii militare, altele decât serviciul militar în termen;

c)         când prezenţa salariatului la serviciu este cerută de conducerea instituţiei;

d)         în cazul în care salariatul solicită acest lucru şi interesele serviciului o permit.

Art.24. Salariatul chemat în scris din concediu de conducerea instituţiei are dreptul la o compensaţie care constă din:

·                     plata transportului dus-întors din localitatea unde se află în concediu;

·                     despăgubiri datorate pentru cheltuielile făcute de salariat, dacă acesta se află la odihnă sau tratament, pe bază de documente;

·                     timpul consumat cu deplasarea  dus-întors, dar nu mai mult de 2 zile, se consideră timp lucrat şi se adaugă la concediul de odihnă plătit.

Art.25. În cazul în care ambii soţi lucrează în aceeaşi instituţie, au dreptul la programarea în concediu în aceeaşi perioadă.

Art.26. În cazul în care salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică, data începerii concediului de odihnă va fi cea indicată în recomandarea medicală, indiferent de programare, cu obligaţia de a anunţa şeful ierarhic cu 5 zile calendaristice înainte de plecarea în concediu .

Art.27. (1) La plecarea în concediu, salariaţii au dreptul la indemnizaţia de concediu, calculată potrivit legii.

             (2) Salariaţii au dreptul  la o primă de vacanţă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, impozitată separat, care se acordă în condiţiile legii.

             (3) Indemnizaţia de concediu şi prima de vacanţă se plătesc înainte de plecarea în concediu. În cazul fracţionării concediului, prima de concediu se plăteşte o singura dată, atunci când se ia fracţiunea obligatorie de cel puţin 15 zile.

             (4) Dacă în perioada fracţiunii obligatorii de 15 zile, necesară primirii primei de concediu, intervine una din cauzele prevăzute la  art. 23 alin. (6) din prezentul acord, salariatul nu trebuie să restituie prima cuvenită, urmând ca reprogramarea zilelor neefectuate să fie făcută la o altă dată de comun cu conducătorul instituţiei.

            (5) Salariaţii care în cursul anului nu au putut efectua concediul de odihnă beneficiază de prima de vacanţă în luna decembrie.

            (6)  Salariaţilor detaşaţi la Primăria Sectorului 1 sau de la Primăria Sectorului 1 la alte instituţii beneficiază de concediu de odihnă şi de drepturile aferente concediului de odihnă aplicabile conform legislaţiei în vigoare la instituţia unde sunt detaşaţi.

            (7) Indemnizatia de concediu şi prima de vacantă se acorda în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 28  (1) Salariaţii care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată acordate nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.

              (2) În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a ivit lipsa de la serviciu.

Art. 29. În afara concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, pentru evenimente familiale deosebite sau pentru alte situaţii, după cum urmează:

·                                 decesul soţului/soţiei, copilului, părinţilor, socrilor – 3 zile lucratoare;

·                                 decesul bunicilor, fraţilor, surorilor – 3 zile lucratoare;

·                                 căsătoria salariatului – 5 zile lucratoare;

·                                 căsătoria unui copil al salariatului – 3 zile lucratoare;

·                                 naşterea/adoptia unui copil – 5 zile lucratoare + 10 zile dacă a urmat un curs de puericultură;.

·                                 chemări la Centrul Militar (pe bază de acte) – 1 zi lucratoare, conform legii;

·                                 donatorii de sânge – conform legii;

·                                  la schimbarea locului de muncă, cu schimbarea domiciliului în altă localitate – 5 zile lucratoare;

·                                  control medical anual – 1 zi lucratoare.

           

 CONCEDIUL FĂRĂ PLATĂ

 

Art. 30. (1) Orice salariat are dreptul la concediu fără plată, a căror durata însumata nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual, pentru rezolvarea următoarelor situaţii personale:

a) susţinerea examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă;

 b)susţinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaţilor care nu beneficiază de burse de doctorat;

 c) prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate.

              (2) Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:

 a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept beneficiază atât mama salariată, cât şi tatăl salariat, dacă mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată;

 b) tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauză nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate - copil, frate, soră, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate -, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii.

               (3) Concediile fara plata pot fi acordate si pentru interese personale, altele decat cele prevazute anterior, pe o durata ce nu poate depasi 30 de zile lucratoare anual.

           

ÎNVOIRI

 

Art.31. (1) La cererea salariatului se acordă ore de învoire, până la 1 zi, cu recuperare, în următoarele situaţii:

·                     efectuarea unor analize sau tratamente medicale;

·                     citaţii în faţa organelor de cercetare penală sau judecătoreşti;

·                     alte situaţii când salariatul solicită şi activitatea instituţiei permite.

             (2) În caz de nerecuperare, salariatul va fi plătit pentru timpul efectiv lucrat.

 

 

CAPITOLUL III

SALARII DE BAZA, SPORURI, PREMII  ŞI ALTE DREPTURI BĂNEŞTI

 

 

Art. 32.  (1) Pentru funcţionarii publici, drepturile salariale se acordă potrivit legislaţiei în vigoare.

               (2) Pentru munca prestată, funcţionarii publici din cadul  aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au dreptul la un salariu de bază care se stabileste în functie de categorie, de funcţie, de clasă, de grad profesional, de treapta de salarizare şi de gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

               (3) Plata salariilor se face o dată pe lună.

   (4) Salariile functionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  se stabilesc conform prevederilor legale în  domeniu.

   (5) Salariaţii cu funcţii de conducere vor beneficia de indemnizaţii de conducere, conform legii.

               (6) La salariul stabilit se vor aplica toate indexările şi compensările stabilite prin legi, ordonanţe sau prin hotărâri ale Guvernului României.

 

Art. 33. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, suplimentele salariale şi alte drepturi acordate conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 34. Salariaţii din  cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 beneficiază de gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă pentru care se acordă un spor de până la 25% calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru, după cum urmează:

 

 

TRANŞA DE VECHIME ÎN MUNCĂ     SPOR DIN SALARIUL DE  BAZĂ              GRADAŢIA

 

·                       între 3 şi 5 ani                                                                           5%                                        

·                     între 5 şi 10 ani                                                                        10%                                        

·                     între 10 şi 15 ani                                                                      15%                                        

·                     între 15 şi 20 ani                                                                      20%                                        

·                     peste 20 ani                                                                             25%                                        

 

Art. 35. (1) Salariaţii pot beneficia de premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

          (2) Premiile individuale se stabilesc de către Primarul Sectorului 1 în limita sumelor alocate cu această destinaţie, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, conform legislaţiei în vigoare.

 Art.36   (1) Pentru activitatea desfăşurată, salariaţii beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

           (2) Pentru cei care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.

             (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul salariaţilor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul salariaţilor care au fost suspendaţi sau înlăturaţi din funcţie pentru fapte imputabile lor.

              (4) Plata premiului anual se va face pentru toţi salariaţii , începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul,  conform legislaţiei în vigoare.

Art.37   (1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, acordat în condiţiile legii.

  (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, avizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice.

Art.  38. Toate drepturile băneşti ale salariaţilor se plătesc înaintea oricăror obligaţii financiare ale institutiei.

Art. 39. Primăria Sectorului 1, prin Direcţia Resurse Umane, va elibera, la cerererea salariaţilor, un document care sa ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în munca, în specialitate şi în funcţia publică.

 

CAPITOLUL IV

PERFECTIONAREA PROFESIONALA A SALARIATILOR

 

 Art. 40 Părţile convin asupra necesităţii perfecţionării profesionale  a tuturor categoriilor de salariaţi.

 Art. 41 Perfectionarea profesionala a salariatilor se realizeaza în condiţiile legii, în baza planului anual de perfecţionare profesională pe anul 2010.

 Art. 42 Salariaţii care au încheiat acorduri/angajamente de plată în vederea formării profesionale, vor putea fi obligaţi să suporte contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, în conditiile prevăzute de lege.

 

 

CAPITOLUL V

INDATORIRILE SALARIATILOR DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI  SECTORULUI 1

 

Art.43 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 1 sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu, în scopul realizării obiectivelor instituţiei şi rezolvării problemelor locuitorilor din sectorul 1 al Municipiului Bucureşti.

Art.44 Salariatii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi sa-şi îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios atribuţiile ce le revin din funcţia pe care o deţin, precum şi atribuţiile ce le sunt delegate şi să se abţină de la orice fapte care ar putea să aducă prejudicii instituţiei.

Art.45 Salariatii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor ce le revin  să se abţină de la exprimarea sau manifestarea opiniilor politice care nu trebuie să influenţeze în nici un mod imparţialitatea lor în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

Art.46 (1) Orice angajat al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, indiferent de funcţia pe care o ocupă, răspunde de aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce îi sunt încredinţate, conform fişei postului.

            (2)Salariatul are dreptul sa refuze în scris şi motivat îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, salariatul este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Salariatul are îndatorirea să aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia, astfel de situaţii.

Art.47 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au obligaţia să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu, în condiţiile legii, să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.

Art.48 Angajaţilor aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor, daruri sau alte avantaje.

Art.49 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au datoria să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informaţiile de interes public cerute, dar numai cele care se referă la profilul sectorului  în care îşi desfăşoară activitatea.

Art.50 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi să colaboreze pentru aducerea la îndeplinire a îndatoririlor de serviciu şi să se suplinească în serviciu, în caz de absenţă, în cadrul specialităţii lor, potrivit dispoziţiilor şefului ierarhic.

Art.51 Prin întregul lor comportament şi prin ţinută, angajaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi să se arate demni de consideraţia şi încrederea pe care o impune poziţia lor oficială şi să se abţină de la orice acte de natură să compromită prestigiul funcţiei pe care o deţin, precum şi al instituţiei.

 

 

 

CAPITOLUL VI

CONDIŢIILE DE MUNCĂ, PROTECŢIA MUNCII ŞI

PROTECŢIA SOCIALĂ

 

Art.52 Părţile se obligă să depună toate eforturile pentru aplicarea riguroasă a sistemului instituţionalizat prin legislaţia în vigoare, având drept scop ameliorarea permanentă a condiţiilor de muncă.

Art.53 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  are obligaţia să asigure o structură organizatorică raţională, repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă cu precizarea atribuţiilor şi răspunderilor lor, precum şi exercitarea  controlului asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către salariaţi. Se va stabili numărul optim de personal pentru fiecare compartiment în parte şi specialitatea necesară, potrivit  organigramei.

Art.54  (1) Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi, iar normele de muncă se exprimă în sfere de atribuţii, stabilite prin fişa postului, potrivit specificului activităţii fiecăruia. Activitatea de normare a muncii se desfăşoară ca un proces continuu, în permanentă concordanţă cu schimbările ce au loc în organizarea şi nivelul de dotare tehnică  a muncii.

              (2) Fişa postului pentru fiecare angajat se întocmeşte de şeful ierarhic, potrivit reglementărilor legale.

              (3) Normele de muncă (exprimate în sfere de atribuţii  şi sarcini vor fi astfel stabilite, încât să asigure un ritm  normal de lucru, la o intensitate a efortului intelectual şi o tensiune nervoasă care să nu conducă la oboseala  excesivă a salariaţilor. Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 va asigura condiţiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit.

              (4) În toate cazurile în care  normele de muncă nu asigură un grad complet de ocupare, conduc la o solicitare excesivă sau, după caz, nu corespund condiţiilor  pentru care au fost elaborate, se impune reexaminarea lor. Aceasta poate fi cerută atât de conducerea instituţiei, cât şi de reprezentanţii salariaţilor. Reexaminarea normelor de muncă nu va putea conduce la diminuarea salariului de bază.

              (5) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă, iar salariaţii trebuie să realizeze sarcinile ce decurg din funcţia sau postul deţinut.

Art.55 (1) Locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale şi locuri de muncă cu condiţii deosebite sau periculoase, stabilite potrivit reglementărilor legale.

Art.56 În funcţie de numărul de personal şi structura stabilite, conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure bunurile şi condiţiile necesare (spaţiu, mobilier, birotică, aparatură, consumabile, materiale igienico-sanitare,) pentru buna desfăşurare a activităţii.

Art.57 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 împreună cu reprezentanţii salariaţilor stabilesc programul normal de lucru, astfel: de luni pana joi- 08.00-16.30, vineri 08.00-14.00.

Art.58 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure salariaţilor protecţie împotriva ameninţărilor, calomniilor, violenţelor cărora ar putea fi victime în exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta.

Art.59  În cazul în care au fost aprobate măsuri de reducere a activităţii, de reorganizare a institutiei, precum şi în situaţiile prevăzute de lege referitoare la eliberarea din funcţie a salariatilor, angajatorul are obligaţia de a aplica prevederile legale stabilite atât de Statutul funcţionarilor publici cât şi de Codul Muncii al României, dar şi de alte norme în domeniu.

Art.60 Conducerea este obligată în condiţiile legii, să despagubească salariatul în situaţia în care acesta, din vina instituţiei, a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Art.61  Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă îşi primesc drepturile potrivit legii şi prezentului acord.

Art.62 (1) În cazul accidentelor survenite în procesul muncii sau în legătură cu munca, angajatorul este obligat să ia următoarele măsuri:

      a)  să consemneze datele cercetării accidentului de muncă într-un proces-verbal care să prevadă cauzele, împrejurările, normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate, persoanele răspunzătoare de aceste nerespectări, sancţiunile aplicate, măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente şi înregistrarea accidentului;

      b) înregistrarea accidentului de muncă, facuta prin procesul verbal, se comunică Inspectoratului Teritorial de Muncă.

             (2) Persoanele care au contractat o boală profesională vor fi redistribuite în alte locuri de muncă cu avizul medicului specialist.

             (3)Reprezentanţii angajatilor vor urmări respectarea prevederilor alin. (1) si (2), iar în cazul nerespectării acestora vor fi sesizate organele abilitate să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

 

CAPITOLUL VII

PROTECŢIA MUNCII

 

Art.63 (1) Părţile prezentului acord convin că nici o măsură de protecţie a muncii nu este eficientă dacă nu este  cunoscută, însuşită şi aplicată în mod conştient de salariaţi.

           (2) Conducerea instituţiei va lua măsurile prevăzute de Legea privind securitatea şi sănătatea  în muncă 319/2006 , precum şi în alte acte normative aplicabile astfel încât să asigure condiţii de muncă la nivelul parametrilor minimali prevăzuţi în normele de protecţia muncii.

          (3) Primăria Sectorului 1 va asigura pe cheltuiala sa cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a salariaţilor cu privire la normelor de protecţie a muncii.

          (4) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  are obligaţia, conform normelor de protecţia muncii în vigoare, să asigure prin bugetul local sumele necesare pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă, dotări şi echipamente de protecţia muncii.

          (5) Pentru protecţia şi securitatea salariaţilor în procesul muncii, conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia de a asigura în mod gratuit următoarele:

a) efectuarea instructajelor de protecţia şi securitatea muncii la angajare, cât şi la schimbarea locului de muncă;

b) asigurarea condiţiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibraţii, temperatură, aerisire, umiditate);

c) verificarea periodică a instalaţiilor electrice, de încălzire şi a aparaturii de birou.

d) echipamentul de protectia muncii necesar, atat pentru sezonul rece cat si pentru perioada de vara, pentru personalul care are obligatia purtarii acestuia, prin procurarea echipamentelor prevazute de normele legale in vigoare.

e) materiale igienico-sanitare, conform normelor de protectia muncii in vigoare si cu incadrare in fondurile alocate in acest sens.

        (6) Instituţia va asigura amenajarea şi întreţinerea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire, a grupurilor sanitare, etc.

Art.64 (1) Primaria Sectorului 1 are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă si raspunde de organizarea acestei activitati.

            (2) Dacă contracteaza personal sau servicii exterioare, aceasta nu exonerează angajatorul de răspundere în acest domeniu.

            (3) Măsurile privind sănătatea si securitatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

Art.65 (1) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;

b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;

c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă.

           (2) Normele şi normativele specifice de protecţie a muncii la nivelul institutiei vor fi prevăzute în Regulamentul Intern.

Art.66 (1) Primăria Sectorului 1 are obligaţia să organizeze instruirea salariaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice.

            (2) Instruirea se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, ai celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii. În cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia. Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

            (3) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;

e) planificarea prevenirii;

f) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;

g) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Art.67 Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.

Art.68 (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.

             (2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

             (3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.

Art. 69 Salariaţii au următoarele obligaţii:

a) să cunoască şi să respecte regulile şi instrucţiunile de protecţia muncii specifice activităţii prestate;

b) să se prezinte la serviciu în deplină capacitate de muncă, astfel încât să nu se expună la pericole de accidente sau să deranjeze activitatea colegilor;

c) să utilizeze mijloacele de protecţia muncii individuale din dotare corespunzătoare scopului pentru care au fost acordate şi să le întreţină într-o perfectă stare de utilizare;

d) să anunţe în cel mai scurt timp serviciul administrativ când observă o defecţiune la instalaţia electrică, de gaze sau orice alte defecţiuni sau cauze care ar duce la accidente sau incendii;

e) să utilizeze (cei care sunt fumători) locul special pentru fumat .

f) să nu fumeze in locurile in care acest lucru este interzis prin acte normative speciale.

g)să anunţe în scris pe şeful ierarhic despre neprezentarea la locul de muncă, în termen de 7 zile calendaristice de la data când a intervenit incapacitatea temporară de muncă.

Art.70 (1) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  va organiza o dată pe an examinarea medicală a salariaţilor, în scopul de a constata dacă sunt apţi pentru desfăşurarea activităţii în posturile în care sunt angajaţi, precum şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale.

             (2) Examinarea medicală este gratuită şi cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta conform legii.

             (3) Controalele medicale periodice vor fi asigurate gratuit de catre angajator.

             (4) Examinarea medicală a salariaţilor se face de către unităţile sanitare de specialitate acreditate de instituţie şi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Art.71 (1) Contravaloarea şi întreţinerea echipamentului de protecţie se suportă integral de către angajator.

            (2) La nivel de institutie se vor stabili parametrii de microclimat necesari, urmăriţi la fiecare loc de muncă în vederea luării măsurilor de protecţia muncii specifice, precum şi programul de control al realizării măsurilor stabilite.

 

 

CAPITOLUL VIII

DREPTURI SPECIALE PENTRU MENTINEREA SANATATII SI SECURITATII MUNCII, IMBUNATATIREA CONDITIILOR LA LOCUL DE MUNCA

 

Art.72 Primăria Sectorului 1 va proceda la schimbarea locului de muncă, pe o perioadă limitată sau nelimitată de timp, a salariaţilor afectaţi de boală sau accident, la recomandarea expresă a medicului, în funcţie de posibilităţile instituţiei şi de pregătirea salariatului, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor.

Art.73 (1) În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul salariatului în cauză.

            (2) Raportul de serviciu se suspendă de drept în perioada concediilor pentru incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii;

            (3) Funcţionarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate, în condiţiile legii, în cazul cercetării disciplinare sau penale, au dreptul, pe perioada suspendării, la o indemnizaţie echivalentă cu indemnizaţia de încadrare în funcţia publică stabilită în condiţiile prezentei legi, pentru funcţiile publice în care au fost numiţi. În situaţia în care măsura se dispune pentru o perioadă mai mare de două luni aceştia au dreptul la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu. În situaţia în care a fost declarat nevinovat, funcţionarul public are dreptul, pentru perioada în care a fost suspendat, la diferenţa dintre salariul la care avea dreptul şi indemnizaţia acordată.

           (4) În afara concediului legal plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap, salariaţii interesaţi pot beneficia de încă un concediu fără plată cu durata de un an. În perioada în care salariatul se află în concediul fără plată prevăzut anterior nu i se va putea modifica/inceta raportul de serviciu, in postul său nu vor putea fi angajate alte persoane decât pe durată determinată.

Art.74 Conducerea instituţiei nu va refuza angajarea sau, după caz, menţinerea în muncă a persoanelor cu handicap, în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu aferente posturilor existente.

Art.75 Măsurile privind condiţiile de muncă, sănătatea şi securitatea muncii şi buna funcţionare a instituţiei  se vor stabili de catre conducatorul institutiei , reprezentantii salariatilor si cu consulatarea comisiei paritare.

Art.76În cazul decesului salariatului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, oricare persoană care face această dovadă.

Art.77   Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat .

 

 

CAPITOLUL IX

MUNCA ŞI PROTECŢIA FEMEILOR

 

Art.78 (1) Femeile au dreptul, conform convenţiilor internaţionale şi reglementărilor naţionale, la tratament egal cu bărbaţii în situaţii egale sau comparabile.

            (2) Este interzisă conceperea unor clauze discriminatorii în raporturile de muncă; dacă există astfel de clauze ele sunt nule.

Art.79 (1) La angajare femeile au dreptul la tratament nediscriminatoriu.

            (2) Încadrarea pe post şi salariul se vor stabili în funcţie de pregătire şi competenţă. Criteriul sexului nu poate fi o piedică la promovare.

Art.80  Salariata care alapteaza poate beneficia de reducerea  programului cu 2 ore, fără a-i fi afectate drepturile ce decurg din calitatea de salariat. Timpul în care a lucrat în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu o normă întreagă, pana la implinirea varstei de un an a copilului

Art.81 Pentru femeile gravide, munca in timpul noptii este interzisa in institutie.

Art.82 Femeile au dreptul la concediu prenatal sau postnatal plătit, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, în condiţiile legii şi ale acordului colectiv.

Art.83 Reluarea activitatii femeilor după încetarea perioadei de întrerupere a activităţii pentru creşterea copilului se va face pe acelaşi post.

Art.84 (1) Este interzisă incetarea/modificarea raporturilor de serviciu angajaţilor instituţiei în perioada cât se află în plata de asigurări sociale sau incapacitate temporară de muncă.

            (2) Femeile cu copii în întreţinere, precum şi cele cu probleme sociale deosebite, la competenţă egală, vor fi protejate în cazul în care se propune reducerea de personal.

 

 

CAPITOLUL X

CARIERA FUNCTIONARILOR PUBLICI

 

Art.85 Orice persoana poate ocupa o functie publica daca indeplineste conditiile prevazute de lege.

Art.86 Ocuparea functiilor publice vacante si a functiilor temporar vacante se poate face numai in conditiile legii.

Art. 87 Ocuparea functiilor publice se face, in conditiile legii, prin :

-promovare

-transfer

-redistribuire

-recrutare

-alte modalitati prevazute expres de lege.

Art. 88            Salariatii debutanţi, dupa perioda de stagiu de 12 luni pentru functionarii publici de executie din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a-II-a si 6 luni pentru cei din clasa a-III-a pe baza rezultatului evaluarii realizate, vor fi numiti functionari publici definitivi in clasa corespunzatoare studiilor absolvite sau eliberat din functie, conform prevederilor legale.

Art.89 Promovarea salariatilor in functia publica si avansarea in treptele de salarizare se face potrivit prevederilor legale.

Art.90 Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu se face în conformitate cu prevederile Statutului funcţionarilor publici.

 

CAPITOLUL XI

EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE

 

Art.91 Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale functionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

CAPITOLUL XII

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A ANGAJAŢILOR INSTITUŢIEI

 

Art.92  Încălcarea de către angajaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, in conditiile legii.

Art.93 (1) Încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu constituie abatere disciplinară şi atrage sancţionarea disciplinară a salariaţilor. Abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare.

             (2) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va tine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare.

            (3) Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea salariatului şi trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul salariatului de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri sancţiunea poate fi aplicată.

           (4) Salariatul nemulţumit se poate adresa instanţei, pentru a contesta sancţiunile disciplinare pe care le socoteşte aplicate fără temei sau cu încălcarea legii, cerând restabilirea drepturilor încălcate.

Art.94 (1) Răspunderea contravenţională a salariaţilor se angajează în cazul în care aceştia au săvărşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.

            (2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate adresa cu plângere la judecătorie.

Art.95 Răspunderea civilă a salariaţilor se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului instituţiei;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce li s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de instituţie, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Art.96 Salariaţii răspund şi pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, potrivit legii penale.

Art.97 Reprezentanţii salariaţilor şi salariaţii recunosc dreptul Primarului Sectorului 1 de a stabili, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea normelor de disciplină a muncii sau care aduc prejudicii instituţiei.

 

CAPITOLUL XIII

DISPOZIŢII FINALE

 

Art.98 (1)Primarul Sectorului 1 şi reprezentanţii salariaţilor, ca parteneri sociali permanenţi, convin să respecte pentru fiecare dintre ei şi pentru salariaţi în general libertatea de opinie.

             (2) Primarul sectorului 1 va adopta o poziţie neutră şi imparţială fată de reprezentanţii funcţionarilor publici.

Art.99 (1) Conducerea Primariei Sectorului 1 recunoaşte dreptul reprezentanţilor salariaţilor de a verifica la locul de muncă modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor prevăzute în acordul colectiv.

            (2) Persoanele împuternicite de angajator precum şi reprezentanţii salariaţilor vor verifica, la sesizarea uneia dintre părţi, modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor prevăzute în acordul privind raporturile de serviciu

Art.100 Conducerea Primariei Sectorului 1 şi reprezentanţii salariaţilor se vor informa reciproc, atunci când au cunoştinţă despre aceasta, în legătură cu modificările ce urmează să se producă în modul de organizare a instituţiei, cu consecinţe previzibile asupra salariaţilor şi cu măsurile ce se au în vedere pentru limitarea efectelor disponibilizărilor de personal determinate de aceste modificări.

Art.101 Executarea acordului este obligatorie pentru părţi.

Art.102 Drepturile privind în raporturile de serviciu nu pot fi stabilite sub nivelul celor reglementate de actele normative in vigoare.

Art.103 Prezentul acord a fost semnat la data  de _____________, după aprobarea sa de către Consiliul Local al Sectorului 1 Bucuresti şi împuternicirea Primarului Sectorului 1 în acest sens.

Art.104 Prevederile prezentului acord se completează cu dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publci, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale Hotărârii Guvernului României nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective şi cu alte acte normative aplicabile funcţiei publice.

Art.105 Prezentul Acord Colectiv se înregistrează la sediul instituţiei şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare.

       

 

              PRIMAR,                                                REPREZENTANŢII

                                                                            SALARIAŢILOR,

 

 ANDREI IOAN CHILIMAN                                Bogdan Nicolae Grigorescu

 

                                                                          Ovidiu Nicolae Fulgeanu

 

                                              Adrian  Toma

                                                                                                                        Anexa nr.2

                                                                                                     la Hotărârea Consiliului Local

                                                                                                         nr. 101/22.04.2010

                                                                                                      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

                                                                                                                          Ion Brad

 

 

 

 

 

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ

 

PĂRŢILE CONTRACTANTE

 

 

În baza prevederilor art.22  din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, ale Legii nr. 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi a Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii al României, cu modificările şi completările ulterioare, se încheie prezentul contract colectiv de muncă între cele două părţi contractante:

            -  Primarul Sectorului 1, domnul ANDREI IOAN CHILIMAN;

            - Salariaţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 (angajaţii cu contract individual de muncă), numiţi în continuare salariaţi, prin reprezentant:

 

-          Ghinea Marius Catalin;

 

1. Contractul colectiv de muncă, la nivel de instituţie, cuprinde   drepturile şi obligaţiile Primăriei,  în calitate de angajator şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile de muncă din instituţie.

            2. Prezentul contract colectiv de muncă are ca scop, în principal stabilirea drepturilor minime garantate salariaţilor,  promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, desfăşurarea corespunzătoare a activităţii în instituţie, eliminarea conflictelor de muncă şi preîntâmpinarea grevelor precum şi obligatiile corelative cu privire la:

-                încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;

-            condiţiile de muncă şi protecţia muncii;

-            salarizarea şi alte drepturi salariale;

-            timpul de muncă şi timpul de odihnă;

-            alte măsuri de protecţie socială a salariaţilor;

-                formarea şi perfecţionarea profesională;

-             drepturile organizaţiilor sindicale;

-             obligaţiile salariaţilor.

 

            3. Prezentul contract colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii actuali şi pentru cei nou angajaţi.

            4. În situaţia în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezentul Contract colectiv de muncă intervin reglementări legale mai favorabile, inclusiv contractul colectiv la nivel de ramură, acestea vor completa prevederile prezentului  contract.

 

 

CAPITOLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Art.1. Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea Contractului Colectiv de Munca la nivel de institutie şi se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia.

Art.2. (1) Prezentul Contract Colectiv de Munca se încheie pe o perioada de 1 an.

Art.3. (1) Orice solicitare de modificare a prezentului contract va face obiectul unei negocieri.

           (2) Cererea de modificare se aduce la cunoştinţă, în scris, celeilalte părţi, cu cel mult 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor.

           (3) Cererile de modificare a acordului vor fi depuse de către reprezentaţii salariaţilor la primar, iar de către primar la reprezentanţii salariaţilor.

            (4) Modificările aduse contractului se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor. Modificările aduse contractului  produc efecte numai pentru viitor. Modificările contractului colectiv de muncă asupra cărora părţile au convenit vor face obiectul unui act adiţional care va fi aprobat de către Consiliul Local al Sectorului 1 şi care va produce efecte de la momentul înregistrării la Direcţia de Muncă şi Protectie Socială Bucureşti.

             (5) Părţile convin ca în perioada negocierilor, atât în cazul în care se fac modificări, cât şi în cazul denunţării acordului, să nu efectueze concedieri din motive neimputabile salariaţilor şi să nu declanşeze greve.

Art.4. Suspendarea şi încetarea contractului au loc potrivit legii.

Art.5. (1) Drepturile salariaţilor prevăzute în prezentul contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost stabilite sau se vor stabili potrivit prevederilor legale.

           (2) În situaţiile în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezentul contract intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din contract.

Art.6. (1) Părţile convin să facă eforturi în vederea promovării unui climat normal de muncă în instituţie cu respectarea prevederilor legii, a contractului privind raporturile de munca, a regulamentului de ordine interioară, precum şi a drepturilor şi intereselor salariaţilor.

          (2) La angajare şi la stabilirea drepturilor individuale, Primarul sectorului 1  va asigura egalitatea de şanse şi tratament pentru toţi salariaţii, fără discriminări directe sau indirecte, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor decurgând din contractele privind raporturile de munca.

Art.7. Părţile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentului contract să nu promoveze şi să nu susţină proiecte ce decurg din contract, oricare ar fi nivelul la care acestea s-au încheiat.

Art.8. În scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract, instituţia va face demersuri pentru a asigura fondurile necesare, înainte de adoptarea bugetului local, precum şi în vederea modificării ulterioare a acestuia.

Art.9.  Modificările aduse contract produc aceleaşi efecte ca şi contractul, de la data înregistrării.

Art.10. (1) Aplicarea prevederilor contractului se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

            (2)  Dacă nu se realizează consensul, părţile se pot adresa instanţelor judecătoreşti.

Art.11.  Prevederile prezentului contract la nivel de institutie sunt minime şi obligatorii pentru angajator.

Art.12. (1) Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor intervenite cu ocazia aplicării prevederilor prezentului contract părţile se vor adresa reprezentanţilor salariaţilor, aleşi la nivel de instituţie.

              (2) Angajatorul şi reprezentanţii angajaţilor semnatari ai prezentului contract sunt obligaţi să se consulte şi să se informeze reciproc în toate situaţiile referitoare la relaţiile de muncă.

Art.13. Declanşarea procedurii prevăzute la art. 12 nu constituie un impediment pentru sesizarea instanţei de judecată de către persoana fizică care se consideră prejudiciată.

Art.14. (1) La cererea uneia dintre părţile semnatare, în cazul apariţiei unor modificări legislative, părţile vor proceda la renegocierea unor clauze, după caz.

             (2) La cererea uneia dintre părţile semnatare, în cazul apariţiei unor drepturi şi obligaţii suplimentare ale salariaţilor, prezentul acord  va fi pus în concordanţă cu modificările survenite în legislaţia în vigoare.

            (3) Orice clauză care presupune acordarea de drepturi băneşti va fi negociată de părţile semnatare ale prezentului contract, în vederea modificării şi evidenţierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării şi funcţionări institutiei publice.

 

 

CAPITOLUL II

TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE REPAUS

 

Art. 15 Timpul de lucru reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Art.16. Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi sau de 40 de ore pe săptămână.

Art.17. (1) Orele prestate, din dispoziţia conducătorului instituţiei sau a şefului compartimentului, peste programul stabilit de instituţie sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare sunt ore suplimentare. Orele suplimentare nu pot fi efectuate fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

             (2) Orele suplimentare efectuate de către salariaţii din cadrul aparatului de specialitate vor fi compensate prin ore libere plătite sau după caz, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariul de bază cu respectarea prevederilor Legii 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii 53/2003- Codul Muncii al României, cu modificările şi completările ulterioare şi cu alte acte normative aplicabile în domeniu.

             (3) Munca peste durata normală a timpului de lucru  poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată, după caz, de superiorul ierarhic, fără ca salariatul să depasească 360 de ore suplimentare anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

            (4) Salariaţii pot fi chemaţi să presteze, în condiţii deosebite, ore suplimentare, durata maximă a orelor suplimentare neputând să depăşească 8 ore pe săptămână şi 32 de ore pe luna.

Art.18. (1) Programul de lucru este cel stabilit  prin regulamentul intern, conform prevederilor legale.

             (2) Pauza de masă în cadrul aparatului de specialitate este de 15 minute şi se acordă zilnic fiecărui funcţionar public,  fară prelungirea timpului de lucru. 

 

 

 

 

MUNCA ÎN TIMPUL NOPŢII

 

 Art.19 Se consideră muncă desfăşurată în timpul nopţii, munca prestată în intervalul cuprins între  orele 22,00 – 6,00.

 Art.20. Pentru persoanele al căror program de lucru se desfăşoară  pe timpul nopţii, durata timpului de muncă este mai mică cu o oră decât durata timpului de muncă prestată în timpul zilei, fără diminuarea salariului de bază şi a vechimii în muncă.

 Art.21. (1) Salariaţii care urmează să desfăşoare cel puţin 3 ore de muncă de noapte sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea periodic.

               (2) Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

                (3) Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

 

 CONCEDII ŞI ZILE LIBERE

 

Art.22. (1)Se consideră  sărbători legale şi sunt zile de repaus următoarele:

-                      Anul Nou – 2 zile (1 şi 2 ianuarie);

-                      Sf Paşte – 2 zile (  prima si a doua zi de Paşti);

-                      Ziua Internţională a Muncii – 1 zi (1 Mai);

-                      Prima si a Doua zi de Rusalii;

-                      Adormirea Maicii Domnului – 1 zi (15 August);

-                      Ziua Naţională – 1 zi (1 Decembrie);

-                      Crăciunul -  2 zile (25 şi 26 decembrie)

-                      Zile de repaus – sâmbăta şi duminica

              (2) Pentru persoanele care se află în concediu, zilele în cauză nu se iau în calculul concediului de odihnă.

Art.23. (1) Salariaţii au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă, plătit, in raport cu vechimea lor in munca, în condiţiile legii.

              (2) Concediul de odihnă se acordă în funcţie de vechimea în muncă, după cum urmează:

până la 10 ani      - 21 de zile lucrătoare

peste 10 ani         - 25 de zile lucrătoare

              (3) Orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.

              (4) Concediul de odihnă poate fi efectuat în tranşe, din care una de minimum 15 zile. Cealaltă parte va trebui acordată şi luată până la sfârşitul anului în curs. La solicitarea motivata a functionarului public, se pot acorda fracţiuni neîntrerupte mai mici de 15 zile lucrătoare.

             (5) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial concediul de odihnă la care avea dreptul în anul calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde concediul de odihnă neefectuat, până la sfârşitul anului următor.

             (6) Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi/sau reprogramat dacă, pe  perioada efectuării acestuia intervine una dintre următoarele situaţii:

a) incapacitate temporară de muncă, constatată cu certificat medical, pe această perioadă salariatul fiind în concediu medical;

b) pe timpul satisfacerii unor obligaţii militare, altele decât serviciul militar în termen;

c) când prezenţa salariatului la serviciu este cerută de conducerea instituţiei;

d) în cazul în care salariatul solicită acest lucru şi interesele serviciului o permit.

             (7) Salariaţii detaşaţi la Primăria Sectorului 1 sau de la Primăria Sectorului 1 la alte instituţii beneficiază de concediu de odihnă şi de drepturile aferente concediului de odihnă aplicabile conform legislaţiei în vigoare la instituţia unde sunt detaşaţi.

Art. 24  (1) Salariaţii care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată acordate nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.

              (2) În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a ivit lipsa de la serviciu.

Art.25. Salariatul chemat în scris din concediu de conducerea instituţiei are dreptul la o compensaţie care constă din:

a) plata transportului dus-întors din localitatea unde se află în concediu;

b) despăgubiri datorate pentru cheltuielile făcute de salariat, dacă acesta se află la odihnă sau tratament, pe bază de documente;

c) timpul consumat cu deplasarea  dus-întors, dar nu mai mult de 2 zile, se consideră timp lucrat şi se adaugă la concediul de odihnă plătit.

Art.26. În cazul în care ambii soţi lucrează în aceeaşi instituţie, au dreptul la programarea în concediu în aceeaşi perioadă.

Art.27. În cazul în care salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică, data începerii concediului de odihnă va fi cea indicată în recomandarea medicală, indiferent de programare, cu obligaţia de a anunţa şeful ierarhic cu 5 zile calendaristice înainte de plecarea în concediu.

Art.28. (1) La plecarea în concediu salariaţii  au dreptul la indemnizaţia de concediu, calculată potrivit legii.

             (2) Indemnizaţia de concediu se plăteşte înainte de plecarea în concediu.

             (3) Indemnizatia de concediu se acordă în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 29. În afara concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, pentru evenimente familiale deosebite sau pentru alte situaţii, după cum urmează:

·                                 decesul soţului/soţiei, copilului, părinţilor, socrilor – 3 zile lucratoare;

·                                 decesul bunicilor, fraţilor, surorilor – 3 zile lucratoare;

·                                 căsătoria salariatului – 5 zile lucratoare;

·                                 căsătoria unui copil al salariatului – 3 zile lucratoare;

·                                 naşterea/adoptia unui copil – 5 zile lucratoare + 10 zile dacă a urmat un curs de puericultură;.

·                                 chemări la Centrul Militar (pe bază de acte) – 1 zi lucratoare, conform legii;

·                                 donatorii de sânge – conform legii;

·                                  la schimbarea locului de muncă, cu schimbarea domiciliului în altă localitate – 5 zile lucratoare;

·                                  control medical anual – 1 zi lucratoare.

           

CONCEDIUL FĂRĂ PLATĂ

 

Art.30. (1) Orice salariat are dreptul la concediu fără plată, a caror durata insumata nu poate depasi 90 de zile lucratoare anual, pentru rezolvarea urmatoarelor situatii personale:

a) susţinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă;

b) susţinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaţilor care nu beneficiază de burse de doctorat;

c) prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate.

            (2) Salariaţii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:

a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical; de acest drept beneficiază atât mama salariată, cât şi tatăl salariat, dacă mama copilului nu beneficiază, pentru aceleaşi motive, de concediu fără plată;

 b) tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, dacă cel în cauză nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate - copil, frate, soră, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate -, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii.

 (3) Concediile fără plată pot fi acordate şi pentru interese personale, altele decât cele prevăzute anterior, pe o durată ce nu poate depăsi 30 de zile lucrătoare anual.

.

 ÎNVOIRI

 

Art.31. (1) La cererea salariatului se acordă ore de învoire, până la 1 zi, cu recuperare, în următoarele situaţii:

a) efectuarea unor analize sau tratamente medicale;

b) citaţii în faţa organelor de cercetare penală sau judecătoreşti;

c) alte situaţii când salariatul solicită şi activitatea instituţiei permite.

            (2) În caz de nerecuperare, salariatul se plăteşte pentru timpul efectiv lucrat.

 

 

CAPITOLUL III

SALARII DE BAZA, SPORURI, PREMII  ŞI ALTE DREPTURI BĂNEŞTI

 

 

Art.32(1) Pentru angajatii contractuali, drepturile salariale se acordă potrivit legislaţiei în vigoare.

              (2) Pentru munca prestată, angajatii contractuali din cadul  aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au dreptul la un salariu de bază care se stabileşte în functie de categorie, de grad, treapta şi de gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă precum şi de rezultatele obţinute la evaluarea performantelor profesionale.

             (3) Plata salariilor se face o dată pe lună.

             (4) Salariile angajatilor contractuali din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  se stabilesc conform prevederilor legale în  domeniu.

            (5) Salariaţii cu funcţii de conducere vor beneficia de indemnizaţii de conducere, conform legii.

            (6) La salariul stabilit se vor aplica toate indexările şi compensările stabilite prin legi, ordonanţe sau prin hotărâri ale Guvernului României.

Art.33. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri la acesta.

Art.34. Salariaţii din  cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru, după cum urmează:

 

 

TRANŞA DE VECHIME ÎN MUNCĂ     SPOR DIN SALARIUL DE  BAZĂ              GRADAŢIA

·                       între 3 şi 5 ani                                                                           5%                                        

·                     între 5 şi 10 ani                                                                        10%                                        

·                     între 10 şi 15 ani                                                                      15%                                        

·                     între 15 şi 20 ani                                                                      20%                                        

·                     peste 20 ani                                                                             25%                                        

 

Art. 35. (1) Salariaţii pot beneficia de premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

              (2) Premiile individuale se stabilesc de către Primarul Sectorului 1 în limita sumelor alocate cu această destinaţie, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor şi cu respectarea legislaţiei în vigoare la data acordării.

 Art.36   (1) Pentru activitatea desfăşurată, salariaţii beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

               (2) Pentru cei care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.

             (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul salariaţilor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul salariaţilor care au fost suspendaţi sau înlăturaţi din funcţie pentru fapte imputabile lor.

              (4) Plata premiului anual se va face pentru toţi salariaţii , începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul conform legislaţiei în vigoare.

Art.37   (1) Salariaţii cu contract individual de muncă beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, acordat în condiţiile legii.

  (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, avizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice.

Art.38. Toate drepturile băneşti ale salariaţilor se plătesc înaintea oricăror obligaţii financiare ale institutiei.

Art.39. Primăria Sectorului 1, prin Direcţia Resurse Umane, va elibera, la cerererea salariaţilor, un document care sa ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în munca, în specialitate şi în funcţia publică.

 

 

CAPITOLUL IV

PERFECTIONAREA PROFESIONALA A SALARIATILOR

 

Art.40 Părţile convin asupra necesităţii perfecţionării profesionale  a tuturor categoriilor de salariaţi.

Art.41  Perfecţionarea profesională a salariaţilor se realizează în condiţiile legii.

Art.42 Salariaţii care au încheiat acorduri/angajamente de plată în vederea formării profesionale, vor putea fi obligaţi să suporte contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, în condiţiile prevăzute de lege.

 

 

CAPITOLUL V

ÎNDATORIRILE SALARIAŢILOR DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI  SECTORULUI 1

 

Art.43 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu, în scopul realizării obiectivelor instituţiei şi rezolvării problemelor locuitorilor din sectorul 1 al Municipiului Bucureşti.

Art.44 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi sa-şi îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios atribuţiile ce le revin din funcţia pe care o deţin, precum şi atribuţiile ce le sunt delegate şi să se abţină de la orice fapte care ar putea să aducă prejudicii instituţiei.

Art.45 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor ce le revin  să se abţină de la exprimarea sau manifestarea opiniilor politice care nu trebuie să influenţeze în nici un mod imparţialitatea lor în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

Art.46 (1) Orice angajat al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, indiferent de funcţia pe care o ocupă, răspunde de aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce îi sunt încredinţate, conform fisei postului.

            (2) Salariatul are dreptul să refuze în scris şi motivat îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, salariatul este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Salariatul are îndatorirea să aducă la cunoştinţa superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia, astfel de situatii.

Art.47 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au obligaţia să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu, în condiţiile legii, să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.

Art.48 Angajaţilor aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor, daruri sau alte avantaje.

Art.49 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 au datoria să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informaţiile de interes public cerute, dar numai cele care se referă la profilul sectorului  în care îşi desfăşoară activitatea.

Art.50 Salariaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi să colaboreze pentru aducerea la îndeplinire a îndatoririlor de serviciu şi să se suplinească în serviciu, în caz de absenţă, în cadrul specialităţii lor, potrivit dispoziţiilor şefului ierarhic.

Art.51 Prin întregul lor comportament şi prin ţinută, angajaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 sunt obligaţi să se arate demni de consideraţia şi încrederea pe care o impune poziţia lor oficială şi să se abţină de la orice acte de natură să compromită prestigiul funcţiei pe care o deţin, precum şi al instituţiei.

           

 

 

 

 

CAPITOLUL VI

CONDIŢIILE DE MUNCĂ, PROTECŢIA MUNCII ŞI

PROTECŢIA SOCIALĂ

 

Art.52 Părţile se obligă să depună toate eforturile pentru aplicarea riguroasă a sistemului instituţionalizat prin  legislaţia în vigoare, având drept scop ameliorarea permanentă a condiţiilor de muncă.

Art.51 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  are obligaţia să asigure o structură organizatorică raţională, repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă cu precizarea atribuţiilor şi răspunderilor lor, precum şi exercitarea  controlului asupra modului de îndeplinire a obligaţiilor de serviciu de către salariaţi. Se va stabili numărul optim de personal pentru fiecare compartiment în parte şi specialitatea necesară postului, potrivit  organigramei.

Art.54 (1) Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi, iar normele de muncă se exprimă în sfere de atribuţii, stabilite prin fişa postului, potrivit specificului activităţii fiecăruia. Activitatea de normare a muncii se desfăşoară ca un proces continuu, în permanentă concordanţă cu schimbările ce au loc în organizarea şi nivelul de dotare tehnică  a muncii.

           (2) Fişa postului pentru fiecare angajat se întocmeşte de şeful ierarhic, potrivit reglementărilor legale.

           (3) Normele de muncă (exprimate în sfere de atribuţii  şi sarcini vor fi astfel stabilite, încât să asigure un ritm  normal de lucru, la o intensitate a efortului intelectual şi o tensiune nervoasă care să nu conducă la oboseala  excesivă a salariaţilor. Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 va asigura condiţiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit.

           (4) În toate cazurile în care  normele de muncă nu asigură un grad complet de ocupare, conduc la o solicitare excesivă sau, după caz, nu corespund condiţiilor pentru care au fost elaborate, se impune reexaminarea lor. Aceasta poate fi cerută atât de conducerea instituţiei, cât şi de reprezentanţii salariaţilor. Reexaminarea normelor de muncă nu va putea conduce la diminuarea salariului de bază.

           (5) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă, iar salariaţii trebuie să realizeze sarcinile ce decurg din funcţia sau postul deţinut.

Art.55 Locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale şi locuri de muncă cu condiţii deosebite, stabilite potrivit reglementărilor legale.

Art.56 În funcţie de numărul de personal şi structura stabilite, conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure bunurile şi condiţiile necesare (spaţiu, mobilier, birotică, aparatură, consumabile, materiale igienico-sanitare,) pentru buna desfăşurare a activităţii.

Art.57 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 împreună cu reprezentanţii salariaţilor stabilesc programul normal de lucru, astfel: de luni pana joi- 08.00-16.30, vineri 08.00-14.00.

Art.58 Salariaţii cu contract individual de muncă au dreptul zilnic la o pauză de masă cu durata de 15 minute.

 Art.59 Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia să asigure salariaţilor protecţie împotriva ameninţărilor, calomniilor, violenţelor cărora ar putea fi victime în exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta.

Art. 60 Angajatorul este obligat, în condiţiile legii, să despăgubească salariatul în situaţia în care acesta, din vina instituţiei, a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Art.61 În cazul în care au fost aprobate masuri de reducere a activităţii, de reorganizare a institutiei, precum şi în situaţiile prevăzute de lege referitoare la eliberarea din funcţie a salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a aplica prevederile legale stabilite de Codul Muncii dar şi de alte acte normative în domeniu.

Art.62 Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă îşi primesc drepturile potrivit legii şi prezentului contract.

Art.63 (1) În cazul accidentelor survenite în procesul muncii sau în legătură cu munca, angajatorul este obligat să ia următoarele măsuri:

          a) să consemneze datele cercetării accidentului de muncă într-un proces-verbal care să prevadă cauzele, împrejurările, normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate, persoanele răspunzătoare de aceste nerespectări, sancţiunile aplicate, măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente şi înregistrarea accidentului;

            b) înregistrarea accidentului de muncă, făcută prin procesul-verbal, se comunică Inspectoratului Teritorial de Muncă.

             (2) Persoanele care au contractat o boală profesională vor fi redistribuite în alte locuri de muncă cu avizul medicului specialist.

             (3) Reprezentanţii angajaţilor  vor urmări respectarea prevederilor alin. (1) si (2), iar în cazul nerespectării acestora vor fi sesizate organele abilitate să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

 

 

CAPITOLUL VII

PROTECŢIA MUNCII

 

Art.64 (1) Părţile prezentului contract sunt de acord că nici o măsură de protecţie a muncii nu este eficientă dacă nu este  cunoscută, însuşită şi aplicată în mod conştient de salariaţi.

            (2) Conducerea instituţiei va lua măsurile prevăzute de Legea privind securitate şi sănătatea  în muncă 319/2006 , astfel încât să asigure condiţii de muncă la nivelul parametrilor minimali prevăzuţi în normele de protecţia muncii.

            (3) Primăria Sectorului 1 va asigura pe cheltuiala sa cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a salariaţilor cu privire la normelor de protecţie a muncii.

            (4) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  are obligaţia, conform normelor de protecţia muncii în vigoare, să asigure prin bugetul local sumele necesare pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă, dotări şi echipamente de protecţia muncii.

            (5) Pentru protecţia şi securitatea salariaţilor în procesul muncii, conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 are obligaţia de a asigura în mod gratuit următoarele:

a) efectuarea instructajelor de protecţia şi securitatea muncii la angajare, cât şi la schimbarea locului de muncă;

b) asigurarea condiţiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibraţii, temperatură, aerisire, umiditate);

c) verificarea periodică a instalaţiilor electrice, de încălzire şi a aparaturii de birou.

d) echipamentul de protectia muncii necesar, atat pentru sezonul rece cat si pentru perioada de vara, pentru personalul care are obligatia purtarii acestuia, prin procurarea echipamentelor prevazute de normele legale in vigoare.

e) materiale igienico-sanitare, conform normelor de protectia muncii in vigoare si cu incadrare in fondurile alocate in acest sens.

        (6) Instituţia va asigura amenajarea şi întreţinerea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire, a grupurilor sanitare, etc.

 

.Art.65 (1) Primăria Sectorului 1 are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă si raspunde de organizarea acestei activitati.

              (2) Dacă contractează personal sau servicii exterioare, aceasta nu exonerează angajatorul de răspundere în acest domeniu.

             (3) Măsurile privind sănătatea si securitatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

Art.66 (1) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;

b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;

c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă.

           (2) Normele şi normativele specifice de protecţie a muncii la nivelul institutiei vor fi prevăzute în Regulamentul Intern.

Art.67 (1) Primăria Sectorului 1 are obligatia să organizeze instruirea salariaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Instruirea se realizeaza periodic, prin modalităţi specifice.

            (2) Instruirea se realizează obligatoriu in cazul noilor angajati, ai celor care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o intrerupere de 6 luni. In toate aceste cazuri instruirea se efectueaza inainte de inceperea efectiva a activitatii. În cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia. Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

           (3) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;

e) planificarea prevenirii;

f) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;

g) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Art.68 Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.

Art.69 (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.

             (2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

             (3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.

Art. 70 Salariaţii au următoarele obligaţii:

a) să cunoască şi să respecte regulile şi instrucţiunile de protecţia muncii specifice activităţii prestate;

b) să se prezinte la serviciu în deplină capacitate de muncă, astfel încât să nu se expună la pericole de accidente sau să deranjeze activitatea colegilor;

c) să utilizeze mijloacele de protecţia muncii individuale din dotare corespunzătoare scopului pentru care au fost acordate şi să le întreţină într-o perfectă stare de utilizare;

d) să anunţe în cel mai scurt timp serviciul administrativ când observă o defecţiune la instalaţia electrică, de gaze sau orice alte defecţiuni sau cauze care ar duce la accidente sau incendii;

e) să utilizeze (cei care sunt fumători) locul special pentru fumat .

f) sa nu fumeze in locurile in care acest lucru este interzis prin acte normative speciale.

g) sa anunte in scris pe seful ierarhic despre neprezentarea la locul de munca, in termen de 7 zile calendaristice de la data cand a intervenit incapacitatea temporara de munca. Daca absentele au caracter nemotivat contractul de munca poate fi suspendat, in conditiile legii.

Art.71 (1) Conducerea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1  va organiza o dată pe an examinarea medicală a salariaţilor, în scopul de a constata dacă sunt apţi pentru desfăşurarea activităţii în posturile în care sunt angajaţi, precum şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale.

             (2) Examinarea medicală este gratuită şi cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta conform legii.

             (3) Controalele medicale periodice vor fi asigurate gratuit de catre angajator.

             (4) Examinarea medicală a salariaţilor se face de către unităţile sanitare de specialitate acreditate de instituţie şi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Art.72 (1) Contravaloarea şi întreţinerea echipamentului de protecţie se suportă integral de către angajator.

            (2) La nivel de institutie se vor stabili parametrii de microclimat necesari, urmăriţi la fiecare loc de muncă în vederea luării măsurilor de protecţia muncii specifice, precum şi programul de control al realizării măsurilor stabilite.

 

 

CAPITOLUL VIII

DREPTURI SPECIALE PENTRU MENTINEREA SANATATII SI SECURITATII MUNCII, IMBUNATATIREA CONDITIILOR LA LOCUL DE MUNCA

 

 

Art.73 Primaria Sectorului 1 va proceda la schimbarea locului de muncă, pe o perioadă limitată sau nelimitată de timp, a salariaţilor afectaţi de boală sau accident, la recomandarea expresă a medicului, în funcţie de posibilităţile instituţiei şi de pregătirea salariatului, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor.

Art.74 (1) În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de muncă nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul salariatului în cauză.

             (2) În afara concediului legal plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, salariaţii interesaţi pot beneficia de încă un concediu fără plată cu durata de un an. În perioada în care salariatul se află în concediul fără plată prevăzut anterior nu i se va putea modifica/inceta raportul de muncă, în postul său nu vor putea fi angajate alte persoane decât pe durată determinată.

Art.75 Conducerea instituţiei nu va refuza angajarea sau, după caz, menţinerea în muncă a persoanelor cu handicap, în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu aferente posturilor existente.

Art.76 Măsurile privind condiţiile de muncă, sănătatea şi securitatea muncii şi buna funcţionare a instituţiei  se vor stabili de catre conducatorul institutiei , reprezentantii salariatilor si cu consulatarea comisiei paritare.

Art.77 (1) În cazul decesului salariatului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, oricare persoană care face această dovadă.

Art.78   Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat .

 

 

CAPITOLUL IX

MUNCA ŞI PROTECŢIA FEMEILOR

 

Art.79 (1) Femeile au dreptul, conform convenţiilor internaţionale şi reglementărilor naţionale, la tratament egal cu bărbaţii în situaţii egale sau comparabile.

            (2) Este interzisă conceperea unor clauze discriminatorii în raporturile de muncă; dacă există astfel de clauze ele sunt nule.

Art.80 (1) La angajare femeile au dreptul la tratament nediscriminatoriu.

            (2) Încadrarea pe post şi salariul se vor stabili în funcţie de pregătire şi competenţă. Criteriul sexului nu poate fi o piedică la promovare.

Art.81 Salariata care alaptează poate beneficia de reducerea  programului cu 2 ore, fără a-i fi afectate drepturile ce decurg din calitatea de salariat. Timpul în care a lucrat în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu o normă întreagă, până la împlinirea vârstei de un an a copilului

Art.82 Pentru femeile gravide, munca în timpul nopţii este interzisă în instituţie.

Art.83 Femeile au dreptul la concediu prenatal sau postnatal plătit, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, precum şi pentru creşterea copiilor până la 6 ani, în condiţiile legii şi ale acordului colectiv.

Art.84 Reluarea activităţii după încetarea perioadei de întrerupere a activităţii pentru creşterea copilului se va face pe acelaşi post.

Art.85 (1) Este interzisă incetarea/modificarea raporturilor de serviciu angajaţilor instituţiei în perioada cât se află în plata de asigurări sociale sau incapacitate temporară de muncă.

             (2) Femeile cu copii în întreţinere, precum şi cele cu probleme sociale deosebite, la competenţă egală, vor fi protejate în cazul în care se propune reducerea de personal.

 

 

CAPITOLUL X

CARIERA SALARIAŢILOR CU CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ

 

Art.86 (1) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant, existent în statul de funcţii, în cazul personalului contractual, se face prin concurs sau examen, pe baza criteriilor de selecţie stabilite prin regulament de către ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului.

            (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale în cadrul examenului sau concursului de ocupare a unui post vacant se va face de către o comisie desemnată prin dispoziţie a Primarului Sectorului 1, conform prevederilor legale.

Art. 87 (1) Promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în funcţii, grade sau trepte profesionale se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.

             (2) În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.

             (3) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se poate face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativele "foarte bun", cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, de către comisia desemnată prin dispoziţie a Primarului Sectorului 1, din care fac parte reprezentanţii salariaţilor.

           (4) Avansarea în gradaţia imediat superioară se face la îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute de tranşele de vechime în muncă.

           (5) Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale, de către Primarului Sectorului 1, la propunerea şefului ierarhic, prin acordare de calificative: "foarte bun", "bun", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător".

          (6) Stabilirea concretă a criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale, în cazul avansării sau ocupării unui post vacant, se face prin hotărâri ale Guvernului, iniţiate de fiecare ordonator principal de credite.

          (7) Persoanele încadrate în funcţii contractuale de debutant, cu salariul de debutant, vor fi salarizate astfel până la expirarea perioadei de cel puţin 6 luni, dar nu mai mare de un an, şi vor fi avansate, pe bază de examen, în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară.

          (8) Absolvenţii învăţământului superior de lungă şi scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, păstrându-şi gradaţia avută la data promovării, numai în măsura în care atribuţiile din fişa postului au fost modificate în mod corespunzător.

Art.88 Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de muncă se face în conformitate cu prevederile Legii 53/2003- Codul Munci al României, cu modificările şi completările ulterioare precum şi cu alte acte normative în domeniu.

 

 

CAPITOLUL XI

EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE

                                                                                                                                                

Art.89 (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale angajatilor contractuali din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2) Salariaţii nemulţumiţi de evaluarea performanţelor profesionale pot face contestaţie în condiţiile legii.

 

 

CAPITOLUL XII

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A ANGAJAŢILOR INSTITUŢIEI

 

 

Art.90  Încălcarea de către angajaţii aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, in conditiile legii.

Art.91 (1) Încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu constituie abatere disciplinară şi atrage sancţionarea disciplinară a salariaţilor. Abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare.

             (2) La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare.

              (3) Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea salariatului şi trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul salariatului de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri sancţiunea poate fi aplicată.

               (4) Salariatul nemulţumit se poate adresa instanţei, pentru a contesta sancţiunile disciplinare pe care le socoteşte aplicate fără temei sau cu încălcarea legii, cerând restabilirea drepturilor încălcate.

Art.92 (1) Răspunderea contravenţională a salariaţilor se angajează în cazul în care aceştia au săvărşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.

            (2) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate adresa cu plângere la judecătorie.

Art.93 Răspunderea civilă a salariaţilor se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului instituţiei;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce li s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele plătite de instituţie, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Art.94 Salariaţii răspund şi pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, potrivit legii penale.

Art.95 Reprezentanţii salariaţilor şi salariaţii recunosc dreptul Primarului Sectorului 1 de a stabili, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea normelor de disciplină a muncii sau care aduc prejudicii instituţiei.

 

 

CAPITOLUL XIII

DISPOZIŢII FINALE

 

 

Art.96 (1) Primarul Sectorului 1 şi reprezentanţii salariaţilor, ca parteneri sociali permanenţi, convin să respecte pentru fiecare dintre ei şi pentru salariaţi în general libertatea de opinie.

           (2) Prevederile prezentului contract colectiv de muncă la nivel de instituţie sunt considerate de drept minime şi obligatorii şi nu pot fi omise la elaborarea contractului-cadru şi a normelor de aplicare a acestuia.

(3) Angajatorul va adopta o pozitie neutra si impartiala fata de reprezentanţii salariatilor.

Art.97 (1) Conducerea Primariei Sectorului 1 recunoaşte dreptul reprezentanţilor salariaţilor de a verifica la locul de muncă modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor prevăzute în contractul colectiv.

           (2) Persoanele împuternicite de angajator precum şi reprezentanţii salariaţilor vor verifica, la sesizarea uneia dintre părţi, modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor prevăzute în prezentul contract colectiv.

Art.98 Conducerea Primariei Sectorului 1 şi reprezentanţii salariaţilor se vor informa reciproc, atunci când au cunoştinţă despre aceasta, în legătură cu modificările ce urmează să se producă în modul de organizare a instituţiei, cu consecinţe previzibile asupra salariaţilor şi cu măsurile ce se au în vedere pentru limitarea efectelor disponibilizărilor de personal determinate de aceste modificări.

Art.99 Executarea contractului este obligatorie pentru părţi.

Art.100 Drepturile privind în raporturile de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor reglementate de actele normative în vigoare.

Art.101 Prezentul contract a fost semnat la data  de _____________.

      Art.102 Prevederile prezentului acord se completează cu cele ale Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu cele ale Legii nr. 130/1996 , privind contractul colectiv de munca, republicata , ale Legii nr. 330/2009- Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri precum şi cu alte acte normative aplicabile personalului contractual.

Art.103 Prezentul Contract Colectiv de Munca se înregistrează la Direcţia de Muncă şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare.

 

 

 

                   PRIMAR,                                                         REPREZENTANT AL  SALARIAŢILOR,

                                                                       

 

    ANDREI IOAN CHILIMAN                                                 Ghinea Marius Catalin