Proces-verbal

încheiat în ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București din data de 06 septembrie 2013, orele 12.00

Ședința a avut loc în sala de consiliu de la etajul III al clădirii Primăriei Municipiului București la care au participat 47 din cei 52 consilieri.

La ședință au participat următorii: domnul profesor doctor Sorin Mircea Oprescu - Primar General al Municipiului București, domnul Sunică Marin - reprezentant al Instituției Prefectului Municipiului București și doamna Georgiana Zamfir - Director Executiv Direcția Asistență Tehnică și Juridică.

Au fost invitați să participe directorii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și mass - media.

La ședință au fost absenți: Fătu. G., Câmpeanu R., Florescu D., Talău M., Naghi G..

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Dragi colegi, vă rog să luați loc. Doamna director aveți cuvântul.

Doamna Georgiana Zamfir - Director Executiv Direcția

Asistentă Tehnică și Juridică

Bună ziua, rog secretariatul tehnic să îmi comunice prezența.

în sală sunt prezenți 47 de consilieri.

înainte de a intra în ordinea de zi a ședinței de azi, vă spun

la vot procesul verbal încheiat în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 28.08.2013.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 0 voturi, abțineri? 0 voturi.

I

De asemenea vă spun la vot procesul verbal încheiat în ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București din data de 28.08.2013.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 0 voturi, abțineri? 10 voturi.


Olteanu.


Mulțumesc!

I



nului președinte Cristian


Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Rog să mi se comunice prezența. în sală sunt prezenți 47 de consilieri. Deci suntem în cvorum, ședința începe. Domnule primar general, vă dau cuvântul.

Domnul Primar General Sorin Mircea Qprescu

Vă rog, să îmi permiteți să trec la microfon.

Bună ziua doamnelor și domnilor consilieri, întrebarea pe care doresc să o lămuresc încă de la bun început. De ce am convocat ședința de îndată pentru aprobarea referendumului?

în primul rând pentru că în baza art. 13 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se face vorbire de faptul că referendumul se poate declanșa pentru orice problemă de interes deosebit în unitățile administrativ teritoriale. Consider că această problemă de care discutăm astăzi, este o problemă care trenează de 23 de ani.

Problema câinilor fără deținător de pe teritoriul Bucureștiului este una deosebită. Repet întrebarea pe care urmează să o punem populației în urma consultărilor de ieri cu primarii de sector și cu liderii dumneavoastră politici de grup. Sunteți de acord cu eutanasierea câinilor fără deținător, capturați pe domeniul public al Municipiului București și neadoptați în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?

în al doilea rând din cauza ipocriziei politicului, a politicienilor, în acest moment cadrul legislativ este ambiguu. Mă adresez acum celor din politic, care își dau cu părerea la televizor, fără să citească sau să știe legile și ordonanțele pe care le dau. Am să mă explic:

Etapa 1 - Ordonanța de Urgență nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân permite eutanasierea acestora, dacă în termen de 7 zile de la capturare nu au fost revendicați sau adoptați. Legea nr. 227/2002 reglementează acest lucru.

Etapa 2 - Luna octombrie 2007 fostul senator PC Marius Marinesc, s-a bătut în Parlament pentru modificarea Legii nr. 205/2004, de care făceam vorbire mai sus, pentru protecția animalelor, iar din ianuarie 2008 aceasta a fost adoptată. Ce prevede această lege? Citez: „ este interzisă eutanasierea câinilor, pisicilor și a altor animale, cu excepția animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar” și dacă inițial această lege se

ea a avut efecte și asupra kONG-urile de acest lucru.





Etapa 3 - Parlamentarii votează legea nouă din 2008 care modifică Legea nr. 205/2004, dar în același sens, citez: "să nu se permită eutanasierea”. Acest lucru a îngreunat foarte mult activitatea, impunând condiții împovărătoare pentru autoritatea locală, legate de protecția animalelor.

Etapa 4 - Ajungem în 2011 când vine propunerea PDL-ului de modificare a Legii nr. 227/2002, care în esență permitea eutanasierea. Proiectul de lege ai PDL-ului a fost atacat la Curtea Constituțională, care în 11 ianuarie 2012 declară eutanasierea neconstitutională, astfel că în acest moment suntem în situația în care putem eutanasia doar câinii bolnavi după ce medicii veterinari ne scriu pagini întregi de documente care atestă boala incurabilă a câinelui.

lată ce prevede Decizia nr. 1/11.01.2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 23 ianuarie 2012.

Citez: „Comunitățile nu pot decide în nici un caz asupra eutanasierii câinelui”, așa că domnilor politicieni și aleși locali ai bucureștenilor așteptăm ca Parlamentul să ia o decizie imediată, deși de 23 de ani nu avem numai senzația, ci este sigur, se plimbă această responsabilitate.

Doamnelor și domnilor consilieri, nu pledez pentru una sau pentru alta dintre soluții, nedorind să influențez pe absolut nimeni, dar niciodată în 23 de ani toată lumea și-a dat cu părerea, toată lumea a spus că este mai bine așa să facem sau e mai bine invers.

Am încercat toate aceste metode, poate nu la dimensiunile pe care le-am gândit cu toții. Țin să subliniez încă odată, cu tot respectul, în primul rând față de tragedia asta nenorocită care s-a întâmplat, țin să subliniez că am făcut ceea ce a ordonat legea și niciunul dintre oamenii care au lucrat de-a lungul timpului la ASPA, mulți dintre ei care au fost demiși pentru o serie întreagă de inadvertențe în actele contabile și așa mai departe, nu au încălcat legea, pentru că legea este ambiguă și când a fost mai greu pentru toți au început să se dreseze de către ONG-uri plângeri penale cu anchete care s-au făcut până la nivelul conducerii Primăriei Municipiului București. Plângeri penale care s-au soluționat cu NUP din cauza activității care poate recunosc, avea o dimensiune mai mică pentru că totdeauna existau păreri contradictorii și spuneau foarte apăsat în vechile ședințe de Consiliu General,

domnule, nu hai să facem așa.... să îi adunăm.....Am respectat

tot ceea ce au spus ONG^u^^toȚceea ce mi-a trasat ca sarcină bucureșteanul prin Consul Geq^ra^Nu m-am abătut niciodată de

București nici masacre și cei cinici sunt cei care spun: Nu s-au văzut domnule primar general. Primarul General prin voința cetățenilor se exprimă aici în față și vă spune clar la toată lumea, că niciodată nu s-au încălcat aceste legi. Așa cum sunt ele ambigue le-am executat întocmai. Ce am executat întocmai? Exact ce v-am citit înainte și vreau să știți că nu este o scuză ceea ce spun acum. Iubitorii de animale să își asume responsabilitatea și dacă vor într-adevăr și țin la câini să îi țină în adăposturi.

Am controlat și am desființat o serie întreagă de adăposturi care erau bătaie de joc la adresa animalelor. Stăteau în condiții nenorocite, în condiții nu de civilizație, vai steaua lor. l-am luat în așezăminte, așezămintele sunt puține, știți foarte bine. Nu poți... știți foarte bine în condițiile în care legea este ambiguă, în condițiile în care răspunzi penal pentru orice încălcare a legii, nu poți să faci o ordine perfectă. Ce s-a întâmplat nu trebuie să se mai întâmple. Am ascultat o serie întreagă de oameni și i-am ascultat foarte atent. Posibilitățile care mi-au fost puse la dispoziție împreună cu această Direcție de Protecție a Animalelor-ASPA a cunoscut un dialog continuu și am preluat inițiative, mă refer la anii 2008 -2009, de la toate ONG-urile. Nimeni nu vrea să facă genocid, dar nimeni nu vrea să îi vadă pe stradă.

Am auzit aserțiuni de genul: nimeni nu îi dorește pe stradă, să îi ia administrația locală să îi ducă de acolo. Unde să îi ducă doamnelor și domnilor consilieri? Există legi care spun clar, două săptămâni câinele se păstrează în carantină, câinele rămâne acolo, se vaccinează, se cipează.

Cu discuții și cu suspiciuni de genul: s-au furat. Poate, poate că da, poate că nu. Eu vă spun că administrația, respectuos vă spun și nu o spun cinic, se caută „ un acar păun” pentru ce? Pentru impotența de a defini clar acest lucru, pentru dualitatea omului și atunci, nu este normal să mergem către cetățeni?

în 23 de ani nimeni nu l-a întrebat pe cetățean, au vorbit reprezentanții lui. Că a fost bine că a fost rău nu știu, dar știu un singur lucru, că nimeni nu i-a întrebat pe oameni.

O să vină oameni malițioși, după această ședință și o să spună: de ce acum?

Acum după ce se întâmplă tragedii, din cauza aceluiași dualism și ipocrizii. Nimeni nu are curajul, nu mă gândesc la niciun fel de vot, nu mă gândesc să câștig simpatia, am văzut unde poate duce această permisivitate.

O să vină alții și Șpț^nă: domnule referendum-ul este consultativ. Da este /o^s.uttatîy, <a^asta este arma pe care o avem la îndemână, p i^șî-Q.leăe, ye\lege mai bună, foarte bine,

este însă voința oameniior. Am respectat propuneri coerente, cu permisiunea Consiliului General, și-mi readuc aminte și acum, după o ședință de 6 ore, cu ONG-urile și responsabilii ASPA de la vremea respectivă. Să-i returnăm în teritoriu domnule primar general, l-am returnat în teritoriu. Cine a avut grijă de ei, cine le-a dat să bea apă, să mănânce? După care a apărut iarăși sintagma: „haitele de câini”, uite că este adevărat. Nu avem nevoie de tragedii ca să aflăm că este adevărat. Ce trebuia să fac, să mă plâng? Să mă plâng bucureștenilor. Nu m-au ales pentru acest lucru și nici pe dumneavoastră, pentru ca să plângem și să spunem că nu se poate, că nu avem bani. Da sunt realități, le notăm.

Eforturile însă, vreau să vă spun că au fost continue, poate nu au fost perfecte, nu poate, sigur nu au fost perfecte, poate nu am avut unde să îi ducem, sigur nu am avut unde să îi ducem. Toată lumea vorbește despre faptul că descentralizăm, da

descentralizez această.....către sectoare, cu o singură condiție,

aceea de a avea un adăpost și de a face exact ce scrie în lege.

Nu am ambiții, nu am nebunii în cap, nu avem pot să spun după discuția de ieri, dar vrem să nu se mai întâmple acest lucru. Poate că este a mia ședință și nu exagerez deloc ca număr, este a mia ședință când toată lumea are păreri, toată lumea vorbește de cum ar trebui să fie făcut și de cele mai multe ori societatea și comunitatea vorbește în necunoștință de cauză. îmi pare rău că spun aceste lucruri, dar ele trebuie spuse. Ce este greșit că ne adresăm comunității, că ne adresăm poporului? Ce este greșit în asta? Așa o să afle și Curtea Constituțională care este părerea oamenilor, așa o să afle toți din Parlament care este părerea oamenilor, oamenilor care trăiesc și cărora li se întâmplă.

Nu speculez nici un fel de factor emotiv, acolo unde am greșit și cine a greșit o să plătească și o să plătească cu vârf și îndesat. Nu crede nimeni, toată lumea spune precis că nu o să se întâmple nimic. Ce să se întâmple? După ipocrizia permanentă a celor 23 de ani, când nimeni nu are curaj să pronunțe vorbele, doamnelor și domnilor consilieri, când nimeni nu are grijă de partea asta, mă refer la partea morală, nu la partea executivă, când nimeni nu are grijă să o luăm oare de la început, să căutăm formule juridico - științifico - fantastico-interplanetare care să ne spună cum ar trebui să facem? Să lăsăm această problemă cu toată încărcătura ei nenorocită în tragedii și în întâmplări și în



Am auzit păreri de genul: să ne așezăm și să definim ce este un câine agresiv. Ce să definești la un câine agresiv? Câinele agresiv egal câinele care te mușcă. Ce să definești?

Toată lumea ține să spună: domnule eu am câini și sunt iubitor de animale. Da și eu am câini și eu sunt iubitor de animale, în condițiile în care se întâmplă ceea ce se întâmplă, vrem să ce? Acționăm și o să acționăm și mai tare, timp în care vorbim. Dacă astăzi am convocat ședința Consiliului General, am convocat-o tocmai pentru a da o dimensiune de responsabilitate a consilierilor generali, aleși ai lor. Consiliul General este un fel de Parlament mai mic al Bucureștiului. Consiliul General hotărăște acest lucru, iar voința cetățeanului este pentru tot suveranul și voi face exact cum hotărăsc cetățenii, dar le voi spune absolut cinstit care sunt cheltuielile, care sunt eforturile, la ce ne înhămăm și cât putem să ducem. Are acest drept.

Vă rog să mă iertați, nu am vrut să fiu și nu sunt patetic și dacă ați sesizat vreo undă de patetism, uitați-o.

încerc să fiu, nu cinic, încerc să fiu, același om, la fel ca și dumneavoastră, lăsând la o parte responsabilitatea care în mod gradual este disipată pe toți consilierii, pe primarul general și pe executivul ASPA.

Găselnițele cu cheltuielile stau în felul următor. Eu am vrut

>

să termin, dar poate că este mai bine că......haideți să vedem

cheltuielile, ca să fie în cunoștință de cauză.

Cifrele de buget pe care Consiliul General le-a aprobat în ciuda solicitărilor executivului.

Bugetul ASPA în 2009 a fost de două milioane nouă sute douăzeci și nouă mii RON.

Bugetul ASPA în 2010 a fost de un milion șapte sute douăzeci și șase mii RON.

Bugetul ASPA în 2011 a fost de patru milioane șase sute patruzeci și șapte mii RON.

Bugetul ASPA în 2012 a fost de patru milioane două sute optzeci și opt mii RON.

Strategia a fost pusă pe hârtie, procedăm exact....2013 vă rog să mă scuzați. Nu, nu este 2012 am spus foarte bine.

în 2013 sunt optsprezece milioane de RON. Da....2012, iar până acum începând procedurile exact imediat după buget s-au cheltuit din acest buget de optsprezece milioane de RON, s-au

cheltuit două milioane opt sute, atât. Poftiți!.....cum din ce bani

domnule....pentru^r^îffTpoțiv că au fost procedurile principale pe care le-ați aprpbât ca-articol bugetar, externalizarea prinderii animalelor ș.a.rtvd. Da?)s-^ cKeltuit pe hrană și pe sterilizare.



Vreau să vă spun următorul lucru. în 7 zile am declarat - o și mă tin de acest lucru, în 7 zile aveți tabloul cu toate cheltuielile făcute pe articole de acum 10 ani și până în prezent. Să nu existe nici un fel de discuție legată de modul cum au fost cheltuiții banii, concluziile făcute de Audit și de cei care au intrat în această comisie, dar ea merge paralel cu partea de acțiune. Nu ne oprim cu tot ceea ce am putut să facem până în acest moment. Mult puțin este alt palier de discuție.

Aș vrea să înțelegeți însă, și cu asta am terminat. Aș vrea să înțelegeți că adăpostirea miilor și miilor de câini este o operațiune scumpă. Nu sunt cinic, sunt realist. Este o operațiune scumpă pentru a putea să îi păstrăm. Până la apariția noii legi, indiferent de cum vor vota bucureștenii, noi nu facem altceva decât să respectăm legea, pentru că este aproape imposibil să poți să îi strângi, nu, este chiar imposibil sigur să îi strângi pe toți într-o săptămână, în două, o lună sau zece. încă o dată nu sunt scuze, sunt afirmații care se pot verifica și sunt făcute pentru cunoștința dumneavoastră, deși știu foarte bine că în discuții ați pus aceste întrebări, am răspuns și răspundem în continuare de cheltuirea banului public. M-am cam săturat să devină Consiliul General și Primarul general ciuca bătăii. Da avem și noi partea noastră de vină. Da avem partea de vină că nu ne-a putut trece prin cap că într-o curte privată, deși am cerut și există hotărâre de Consiliu și sunt verificate până în momentul acesta 2500 de proprietăți particulare de către Direcția Inspecție, Control, dacă au gard, dacă sunt separate, dacă sunt închise, iar cele unde există pământ....vă aduceți aminte că ați votat ca să poată să fie curățate și închise pentru ca să nu mai arate cum arată. Pe cale de consecință nu am putut să facem verificarea cu aparatul pe care îl avem la dispoziție, dar mergem în continuare. M-a întrebat cineva dacă s-au dat amenzi. Da s-au dat amenzi. M-a întrebat cineva dacă am intrat și am amendat ONG-urile care au ținut câinii, spun au ținut pentru că în momentele acestea i-au împrăștiat în toate părțile, cei care nu sunt în regulă, tocmai pentru a se pierde urma acestor lucruri.

Credeți că era posibil să se identifice animalul acela nenorocit, care a făcut ceea ce a făcut dacă nu exista un control?

Nu aș vrea să înțeleagă cineva că toate lucrurile organizatorice sunt foarte bine puse la punct, departe de acest lucru, dar ceea ce cerem astăzi pentru prima dată în 23 de ani, dacă veți fi de acord, cerem opinia clară a oamenilor. Dacă nici opinia clară a buc^reșteț^Upr. a comunității nu contează pentru restul politicului/atu’riG-i-esțezț^aba dânșilor. Să vină, nu să strângă ir să vină și să dea o lege clară, o lege care sâ spună că așa trebuie făcut, pentru că există oameni mai deștepți decât noi în România probabil sau cel puțin tot atât de deștepți.



Nu căutăm decât soluții și dacă cele, cred că cincizeci, cincizeci și ceva de propuneri făcute de-a lungul anilor de către ONG-uri, însușite de Consiliul General au fost....așa am procedat, simplu și nu s-a ales nimic.

Vă rog să mă iertați, am ținut însă să fac aceste precizări, pentru Consiliul General, pentru populația Bucureștiului. De acum înainte dumneavoastră știți ceea ce credeți că puteți face și eu cred cu tărie că putem face, altfel după aceea sună a ditirambă.

Vă mulțumesc!

I

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Vă mulțumesc”

I

Mai întâi dragi colegi, vreau să văd dacă avem luări de cuvânt pentru ordinea de zi. Da, domnul Pieptea, domnul Giugula.

Domnul consilier Pieptea Cornel

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule primar, dragi colegi, am studiat cu atenție de foarte mulți ani stadiul legislației, am fost și implicat în proiectul și ulterior legea adoptată de Parlament, referitoare la gestionarea câinilor fără stăpân și înainte de a trece la propunerea pe care o am pentru această ședință aș vrea să fac câteva precizări.

în primul rând referitor la Legea nr. 205/2004 care într-unul din articole interzice eutanasierea animalelor. în această lege în capitolul 1 la articolul 1 alin. (2) se explică în mod clar: „gestionarea populației canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială”. în acest caz legea specială este Ordonanța de Urgență nr. 155/2001 definită ulterior prin adoptare de către Parlament, Legea nr. 227/2002, cu completări 391/2006.

La articolul 4 al acestei legi se precizează următoarele: „câinii fără stăpân vor fi capturați și transportați în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazați o perioadă de 7 zile cu respectarea normelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2". Totodată în aceeași lege la articolul 7 alin. (1) se precizează: „în situația în care după expirarea termenului de cazare prevăzut la art. 4 câinii nu au fost revendicați sau adoptați conform anexelor np4^^ceștia vor fi eutanasiați".


Având în ved&fejcrgvethrile pe care vi le-am expus anterior, .oducă pe ordinea de zi proiectul



privind gestionarea câinilor fără stăpân din adăposturile ASPA, în

care sunt preluate practic aceste articole din lege, articole care

sunt în vigoare la momentul de față.

Vă mulțumesc!

1

Domnul consilier Giugula Doru Mihai

Domnule primar general, doamnelor și domnilor colegi, cred că am început un pic cam repede ședința și în primul rând, în numele meu personal, al dumneavoastră personal și al administrației vreau să transmit condoleanțe și sincere regrete pentru pierderea copilului, într-un incident nefericit și scuzele noastre față de această întâmplare.

De asemenea vă rog să fiți de acord, ca semn de respect pentru familia îndurerată să păstrăm un moment de reculegere în amintirea și respectul copilului care nu mai este printre noi. Ridicați-vă.

Vă mulțumesc!

»

Ceea ce s-a întâmplat, sunt de acord că toți avem copii și suntem solidari cu familia îndurerată și apare întrebarea: este mai prețios un câine, o mie de câini, un milion de câini, sau viața unui om? Răspunsul este foarte clar și foarte ferm. Nimic nu contează mai mult și nu este mai prețios decât viața unui om. în această situație orice măsură am lua este bine venită și trebuie luată. Datorită acestui nefericit eveniment s-a putut constata că Asociațiile Neguvernamentale care clamează protecția animalelor, nu își fac datoria și în afară de un joc mediatic, presiune pe administrație și administrația a cedat la această presiune, este regretabilă și sper ca pe viitor să nu mai cedăm la presiunea acestor organizații și să încălcăm legea.

Sigur prezentarea domnului primar general este justificată,

este o analiză foarte clară, .....asupra prevederilor legale, dar nu

ne este permis să trecem peste orice moment în care punem în pericol viața unei ființe umane.

Sigur în acest Consiliu am discutat de mai multe ori cât costă întreținerea unui câine lunar și cât costă întreținerea unui cămin de bătrâni, unui cămin de copii sau unui azil.

întotdeauna statisticile au fost în favoarea câinilor. Este inadmisibil și așa ceva trebuie să înceteze. Sigur măsura noastră de a aproba acest referendum este bine venită, chiar dacă pentru familia îndurerată este tardivă, dar în al treisprezecelea ceas trebuie să luăm m..ăsuf\îrț^șa fel încât să stopăm această situație, inadmisibilă într/un statcivitfzât.

Sigur vom aproba acest referendum, suntem de acord cu el și ne angajăm că în situația în care în Parlament, miercuri se va aproba legea cu privire la aceste animale, să ne întrunim și să renunțăm la acest referendum care va deveni caduc, adică e necesar, în așa fel încât banii care ar fi trebuit să îi cheltuim pentru referendum să îi alocăm pentru stârpirea acestei plăgi care provoacă nenorociri.

Toți avem și eu am acasă câini, sunt iubitor de animale,dar totul are o limită. De aceea domnule primar general,aveți acordul nostru să luați toate măsurile necesare împreună cu primarii de sector și să stârpim, îmi pare rău pentru acest cuvânt și chiar dacă ONG-urile o să mă blameze, nu mă interesează, să încetăm cu aceste agresiuni ale animalului împotriva omului.

Noi suntem de acord cu tot ceea ce am stabilit și în condițiile menționate să vedem ce se va întâmpla în Parlament și vom susține acest referendum cu consecințele necesare.

»    J

Vă mulțumesc!

J

Domnul consilier Angelescu Ramiro Robert Eduard

Bună ziua domnule primar general, stimați colegi, consilieri generali, distinși reprezentanți ai presei în sfârșit a sosit un moment în care Consiliul General alături de primarul general trebuie să își asume responsabilitatea față de ceea ce se întâmplă în București, referitor la acești câini maidanezi.

Proiectul propus de colegii noștri, vine în întâmpinarea acestei chestiuni și pentru prima dată vom avea o inițiativă directă în acest sens, însă până atunci m-aș fi așteptat ca la începutul ședinței să vină și cei doi reprezentanți ai ASPA și să ne explice ce au făcut cu acești bani alocați de către Consiliul General, de-a lungul timpului, de la înființare și până în prezent în așa fel încât nu au reușit să gestioneze această problemă, pentru că sunt sume foarte mari de ordinul milioanelor de euro. Și atunci dacă pe toate posturile de televiziune, în toată presa se scrie că din aceste sume s-au cheltuit minim 4, 5, 6% pentru sterilizare, înseamnă că avem o problemă acolo, înseamnă că este un management defectuos și în acest moment doresc să le cer demisia și domnului Bogdan Treeroiu, directorul ASPA, dar și domnului Răzvan Băncescu care înțeleg că, coordonează această activitate în numele directorului

ASPA. Vă mulțumesc!

»


rabont Dan Alexandru


en\ral , domnilor colegi subscriu la cele ful^Doru Giugula, și să vă propun


introducerea pe ordinea de zi, la solicitarea Consiliului Local a sectorului 3 a unui proiect de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de emitere a unei hotărâri de Guvern privind trecerea imobilului 1868 București, compus din teren și construcție în suprafață de 9051 m.p., din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General ala Municipiului București.

Domnul Președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Vă mulțumesc. Doamna Țapardel, vă rog.

Doamna consilier Țapardel Ana Cladia

Bună ziua. Vă mulțumesc, dragi colegi. în primul rând nu o

să mai vorbesc foarte mult de subiectul anterior. Din păcate și este o realitate, noi politicienii avem darul de a spune multe lucruri și uneori de a face prea puțin. De aceea cred că nu trebuia să se întâmple o tragedie ca să venim și să găsim soluții. Este o responsabilitate a tuturor, a clase politice, la nivel local și național, dar în același timp este și o responsabilitate a societății civile, a ONG-urilor și a cetățenilor, care trebuie să înțeleagă că trebuie să venim cu o soluție care trebuie să salveze viața oamenilor. De aceea trebuie ca și societatea civilă, ca și cetățenii să vină alături de noi, ca să rezolvăm această problemă. Referitor la ordinea de zi vreau să propun introducerea următorului proiect de hotărâre pe ordinea de zi , o hotărâre prin care se împuternicesc sectoarele 1,2,3,4, și 6 ale Municipiului București de a hotărî cu privire la înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea serviciului de salubrizare a localităților.

I

Domnul Președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Vă mulțumesc. Domnule Georgescu, vă rog.

Domnul consilier Georgescu Bogdan Cristian Dragi colegi, așa cum a spus și colegul nostru Doru Giugula și colegul nostru Cornel Pieptea suntem de acord din punct de vedere politic , cu toții, cu toate că trebuie să fim conștienți cu toții că nu rezolvăm mare lucru, tocmai de aceea aș vrea să salut și aș ruga colegii de la Partidul Popular și pe cei de la Partidul Democrat SPA să eutanasieze câinii, care la ora actuală nu este » dori că suntem la ordinea :a de zi, tot la solicitarea

și să susțină de a permite celor de la A conform legislației W^oșr^4-e9is'aț'aplicată de cei d^ja A&PA. Totpdată a;

ordine




Consiliului Local ala sectorului 3. Este un proiect de hotărâre de modificare a punctului 3. 11 alin 4 din anexa 1 a H.C.G.M.B nr. 3/2013 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor din Municipiul București pe anul 2013.

Domnul Președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Mulțumesc. Mai este cineva pentru ordinea de zi? Da... vă rog frumos.

Doamna consilier Nicolescu Cristina Elena

Domnule Președinte, domnule Primar, dragi colegi, bună

ziua. Când mă îndreptam spre pupitru ascultam rumorile, am ascultat și mai devreme, am participat și la diverse conferințe de presă. în primul rând vreau să vă spun că noi, până una alta nu suntem aici în calitate de politicieni, suntem aici în calitate de administratori ai unor treburi publice conform definiției din lege și aș dori să nu gândim astăzi numai și numai emoțional , ci rațional. De aceea matematic am să vă pun Domnule Primar o întrebare extrem de simplă dar foarte bună pentru raționamentul meu. în timpul campaniei electorale dumneavoastră ați ridicat problema

soluționării câinilor comunitari. Este adevărat?

>

Domnul Primar General Sorin Mircea OPRESCU

Da, doamnă.

Doamna consilier Nicolescu Cristina Elena

Câți cetățeni v-au dat votul, pe baza acestei campanii, pe

baza acestui punct , pe care dumneavoastră aveați de gând să îl soluționați ulterior? Ați avut un procent foarte mare, în favoarea dumneavoastră, implicit, dându-vă acordul pe acest pont. A fost un

număr foarte mare. Prin urmare.....da....facem dialog și cu

autoritatea administrativă. în regulă......PPDD nu este de acord cu

organizarea acestui referendum, unu. Doi, nu suntem o monedă de schimb , apropo de solicitarea domnului Bogdan Georgescu de a vota pentru un partid sau pentru un alt partid. Avem propria noastră personalitate, propriul nostru raționament, nu am venit aici

să contrabalansăm aici o balanța în favoarea unuia sau altuia. Pe

)

noi ne interesează modul de gestionare al treburilor și nevoilor acestei societăți. De aceea, domnule Primar nu avem nici un moment și nu există niciodată dacă periclitați gestionare treburilor publice să solicitam\ un referendum pentru demiterea

dumneavoastră



Domnul Președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian Vă mulțumesc. Mai este cineva, pentru ordinea de z? Dacă

nu Domnule Primar General, vă rog frumos.

Domnul Primar General Sorin Mircea OPRESCU în legătură, doamnelor consilier general, domnilor consilieri

generali cu propunerile care au fost făcute aici, în mod sigur ele au fost binevenite. Vreau să vă spun , în mod foarte clar că astăzi neam adunat aici pentru o chestiune care depășește în dimensiuni orice fel de problemă administrativă. Sunt absolut de acord ca în prima ședință ordinară, probabil de săptămâna viitoare să putem să așezăm aceste proiecte, să putem să le așezăm , aveți timp să le vedeți, să discutați, pentru că am constatat că de multe ori o serie întreagă de proiecte, care sunt introduse sau unele dintre proiecte ca să fiu clar, nu sunt valabile din punct de vedere legal și ceează o serie întreagă de distorsiuni. Le spuneam liderilor dumneavoastră, nu mai departe de ieri, când ne-am întâlnit cu toții pentru a discuta pregătirile acestei ședințe de Consiliu General, cu problematica ei principală și cu unicul punct pe care îl supunem aprobării dumneavoastră și am să mă explic. Am exemplul, atunci când am discutat despre R.AT.B, am discutat despre și de măsurile carte se anvisajează la R.AT.B. pentru restructurarea lui. Am rugat foarte mult să dăm la o parte partea de buget, care este așezată în aceea hotărâre, pentru că era de două ori și ceva mai mare de cel pe care îl aprobasem în cadrul bugetului, neavând de unde să folosim acești bani, neavând de unde să producem acești bani. S-a ținut ședință extraordinară, s-a aprobat forma bugetară și am fost nevoit să atac acest lucru pentru simplul motiv că nu avem bani pentru o serie întreagă de lucruri, în condițiile în care oamenii aceia de acolo noi, care au venit, își fac restructurarea, în condițiile în care se analizează concluziile Curții de Conturi, la solicitarea primului ministru, vor să se închidă o serie de izvoare de bani pierduți. Atunci pentru a nu ne mai confrunta cu aceste lucruri vă rog să fiți de acord ca toate aceste proiecte și care s-au propus aici și care probabil, nu probabil, ci sigur sunt proiecte cu valabilitate de acțiune imediată sau ulterioară să poată să își găsească locul într-o ședință ordinară, în așa fel încât toată lumea să fie în cunoștință de cauză și să numai existe discuții de genul nu am avut proiectul, nu știu despre ce este vorba și asta este vina executivului, este vina mea , nu este vina dumneavoastră , o interpretarea ei aș cum convine fie organelor de stat fie a celorlalți, acesta este și motivul pentru care chemăm la vot populația Bucureștiului. Este prima condiție, aceea de a vorbi în numele cetățenilor care ne-au ales, dar a vorbi cu o hotărâre a dânșilor în spate. Revin și spun, niciodată în 23 ani nu s-a cerut părerea comunității. După părerea mea este mult mai puternică părerea comunității decât celelalte păreri care au fost emise și îmbrățișate de ce să nu recunoaștem? De către legislativul mare, de către Parlament, după aceea. Toată lumea se erijează și pe drept cuvânt este o persoană aleasă , în sensul de vot , de către cetățenii Bucureștiului și poate să facă acest lucru fără nici un fel de reținere. Dar de aici și până la votul cetățenilor Bucureștiului în legătură cu o problemă ,din păcate, de viață și de moarte, pe care noi o înțelegem foarte bine, dar nici nu putem să avem mâinile dezlegate decât în aceste condiții. în legătură cu cererea făcută de către domnul consilier Romeo doresc să vă aduc aminte că în acest moment directorul executiv este sub ancheta Parchetului General pentru a face dovada faptelor și efectivitatea lucrurilor care s-au întâmplat în un an și ceva de când conduce partea executivă cu privire la aceste lucruri. în momentul în care această anchetă se va termina, vom putea avea motive sau nu, pentru că așa cum știți, nu putem lua o hotărâre în legătură cu traseul și evoluția unui om decât în fața unor dovezi certe. S-ar putea să fie așa să nu își fi făcut treaba și pentru acest lucru am declanșat ancheta administrativă, odată cu ancheta judiciară, care se face în acest caz . Așa este corect și legal față de o situație a unui om




care......dar nu vreau să mă antepronunț că ar fi păcat... să mă

antepronunț ar fi păcat. Așa cum va spune Parchetul că este cineva vinovat, așa va plăti, pentru toate aceste lucruri. Ce dorim noi astăzi? Dorim eliminarea ambiguității, eliminarea politicianismelor, prin hotărâre administrativă, în așa fel încât administrația publică locală să aibă mâinile dezlegate și să execute cea ce hotărăște o lege, dar deasupra legii, că legea este făcută de reprezentanții oamenilor, este voința comunității. Nu cunosc nimic mai puternic, decât voința comunității. Toate aceste propuneri își vor găsi locul, am să vă rog frumos să le notați și toate aceste să le prindem pe ordinea de zi a ședinței, probabil, de

săptămâna viitoare...........Asta este cu totul altceva, întrebarea

pusă de dumneavoastră își primește răspunsul pe bugete și pe tot ceea ce înseamnă acum Nu asta este problema. Eu vorbeam de cererea privitoare la

Domnul Pn


intă Olteanu Cristian Marian

Bun. Vă rog frumos. Domnul Pieptea, vă rog.

Domnul consilier Pieptea Cornel

Vă mulțumesc, domnule Președinte. Domnule Primar, dragi colegi, eu cred că nu trebuie să mai așteptăm, cu toții regretăm ce s-a întâmplat , iar dacă noi nu luăm măsuri, riscăm ca săptămâna viitoare să ne întâlnim și să regretăm cu toții aici, alte astfel de evenimente. De aceea, eu cred că noi astăzi să ne asumăm rezolvarea acestei probleme. într-adevăr legea are contradicții , am studiat-o și eu foarte bine, însă dacă noi plecăm de la premisa pentru că așa au interpretat unii că Decizia Curții interzice eutanasierea, atunci, de ce mai facem referendum, dragilor? Trebuie să le spunem oamenilor ori interzice, ori nu interzice. Dacă nu interzice, atunci putem propune un astfel de proiect. Eu vă solicit să supuneți acest proiect la vot, prin care interzicem reteritorializarea câinilor pe domeniul public . Mulțumesc mult.

Domnul Președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Mulțumesc, domnule Pieptea, oricum vom supune la vot toate propunerile făcute de colegi. Domnule Rizoiu, pentru ordinea de zi? Când ajungem la proiectul propus vă dau cuvântul înainte. Haideți să luăm pe rând cele patru proiecte.

Domnul Primar General Sorin Mircea QPRESCU Am uitat să îi răspund doamnei consilier general. Dacă

considerați............

J

Domnul Președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Vă rog.

Domnul Primar General Sorin Mircea QPRESCU Doamnă în legătură cu ...da....doresc, de ce să nu doresc?

Sigur nu putem cuantifica.......nu o luați nici în ideea de lipsă de

modestie ...Patru ani de zile, cinci ani de zile m-am zbătut să pot să obțin, nu numai eu, executivul, să obținem sumele necesare să facem adăposturi, stau martore hotărârile care au fost așezate în corpul proiectelor de hotărâre a ședințelor de Consiliu General. De șapte ori, doamnă , de șapte ori, nu odată, nu ieri, nu alaltăieri ci în cei patru ani de la începerea curgerii timpului din 2008 am făcut acest lucru. Am fost refuzat total, mai mult de către Consiliu. Mergând în contiwâî^n^amnă, banii pe care îi vedeți doamnă și cu asta ating d^fîină-o.^^e și antamez și câteva răspunsuri legate, s-au </us /^g^^aAespectivă, s-au consumat pentru

sterilizarea fie în cabinet, fie sterilizarea făcută la noi în adăposturi, în cele două adăposturi, pe care le-am moștenit de la predecesorul meu. în Mihăilești, în momentul , când am preluat mandatul în 2008 nu funcționa absolut nimic. în Mihăilești am ajuns, încet, încet de la capacități de 75 de câini, la 100, la 200, la 300, la 400 ... Cel mai mult au fost cazați acolo 480. După intervenția făcută asupra construcției și astea, în sfârșit ne aflăm în situația de a putea să îl mai mărim cu o capacitate de încă 250 -300.

Domnule......să mă corectezi dacă greșesc vreodată, pentru că nu

vreau să......în același timp am igienizat, în cei șase ani de zile ,

am mărit cât am putut să mărim adăpostul de la Pallady, care la vremea respectivă funcționa. Ne-am bazat pe societatea civilă, neam pe Vier Pfoten , care făcea mobil această sterilizare., fie de oamenii care aduceau câinii să-i sterilizeze , fie de cei pe care îi prindeau într-un număr mic. în anul 2011 am sprijinit și sprijin, în continuare, moral, dar nimeni nu vrea să creadă lucrul acesta constituirea unui grup de oameni care au dat banii ca să putem să facem un adăpost. Și s-a construit un adăpost pe banii cheltuiți de către acest grup de oameni care iubesc animalele și doresc să le ocrotească. Nu am avut nimic împotrivă, ci din contră am încurajat acest lucru. Restul erau numai vorbe. îi prindeam căței, îi duceam la sterilizat , îi crotaliam și îi returnam în teritoriu, conform înțelegerii și hotărârii de consiliu., făcută împreună cu ONG-urile. S-a dovedit a fi nenorocită această funcționare, în sensul că la căței numai avea grijă nimeni, ca să nu o mai lungim, doamnă. Da , doamnă am participat activ la construirea unui adăpost și nu din banii publici. La ora actuală doamnă toate plângerile făcute mie la DNA , s-au soluționat și rezultatul lor stă pe masă. Probabil că vor continua și alte atacuri de genul acesta pe care eu le consider politicianisme, legături, ce se întâmplă acolo , afirm în fața dumneavoastră că nu s-a cheltuit un leu. Colaborarea cu adăpostul de la Uzunu se face pe baza unui protocol încheiat în urmă cu trei ani de zile, cu ASPA , cu contabilitate clară , ce câine a plecat, unde ajuns câinele, unde este în adăpost. Am militat pentru ideea de a afișa pe internet, permanent 24 din 24 situația acestor câini. Sunt oameni care au venit acolo , au văzut și au făcut adopții, asta am făcut doamnă. Am încercat să propun în 2011, ianuarie , februarie, la bugetul pe care l-am făcut la vremea respectivă construirea și a altui adăpost. Nu am nimic împotrivă doamnă să descentralizez această activitate la nivelul sectoarelor, dar acum ar fi o bă^ra/îd^joc și am să explic. Afară de sectorul 1 și de sectorul 2 s^de^seetonjlX în limită mai mică , sectorul 6 are

postește câteva....mă refer la


70 de locuiri, #se<


adăposturi, doamnă.....adăpostește câteva sute de câini și

sectorul 1 care adăpostește un număr de 1000 câini. Procesarea lor doamnă pentru celelalte sectoare în momentul descentralizării cu care vă spun că nu sunt de acord și în sprijinul acestei chestii am să vă spun că în anul 2011, în luna februarie am prezentat Consiliului General un proiect de hotărâre de descentralizare. A fost refuzat. Doamnă, nu sunt scuze acestea. Sunt răspunsuri la întrebarea dumneavoastră. Ce aveam de făcut? Decât să militez să măresc acel adăpost. Eu militez, doamnă, dar banii nu sunt ai mei. Banii nu sunt din banii publicului. Și oamenii aceia au greutățile lor. Cu chiu cu vai au trecut la amenajarea încă a locurilor pentru 400 de câini. Au reușit să poată să facă în curte pentru partea de vară și vă rog să credeți că au fost comisii europene care au venit și au măsurat. Cu metru, cu centimetru, dacă au condițiile civilizate. Da, le au. Care este problema, doamnă? Să plătesc, ipotetic, pentru faptul că am îndrăznit să fac? Am îndrăznit să adun niște oameni cu posibilități financiare și să fac? Da, doamnă, știu la ce m-am expus, la veșnica întrebare la care nu pot să răspund nici la vârsta mea și nici în acest moment. Dacă faci ceva, ce interes ai să faci? Dacă nu faci, de ce nu faci? Cu ce am greșit, doamnă? Că am mers pe această idee în continuare. Respectând legea, doamnă. Vorbea domnul consilier Pieptea și spunea: domnule, deci, în concluzie, nu o spun în sens peiorativ, o spun în sens respectuos, ca să fie foarte clar că nu facem polemică aici. Și spunea: domnule, este clar, deci dacă permite, gata, hai să îi eutanasiem. Nu, domnule consilier general, și sper ca niciodată nimeni din executiv nu va bate drumurile la procuratură. Pe plângerile penale făcute de ONG-uri în principal. Acesta este adevărul, trebuie să îl știți. Nu domnul consilier Pieptea răspunde când legea este interpretată așa cum v-am prezentat. Nu. Dacă îmi permiteți, merg mai departe, și cred că este o mare greșeală să o facem fără nici un fel de bază. Să o punem în discuție, să o aprobăm. Este simplu. Asta nu înseamnă că a pronunțat un cuvânt, nu interesant, necesar, acțiune. Da, acțiune, începe. începe să fie și mai mult decât a fost până acum. Și am prezentat în mod deschis cât am putut. Da, nu îi omoară nimeni. Până când nu avem răspunsul populației și din legea care să îți permită acest lucru, noi îi luăm și îi cazăm. Cum, în ce condiții, în condiții onorabile. în condiții civilizate de hrană, de apă, de vaccinare și așteptăm. O să vină unii, cum spuneam și o să


până acum. Pentru că acum am ma respectivă pentru a putea să te procedurile legale, știți bine cât



durează acestea în România, nu e o scuză... nu e o scuză cu nimic din ceea ce s-a întâmplat. Dar aș vrea să vă spun că responsabilitatea este a tuturor, cum spunea doamna consilier general. Și aproape 50 de mașini și aproape 200 de oameni intră în acțiune. Acum, când stăm de vorbă, nu mâine, nu poimâine, nu răspoimâine ș.a.m.d. Da, la ora aceasta sunt plecați cel puțin doi sau trei oameni care au sarcina de a verifica dacă vor fi îngrijiți acolo cățeii pe care îi adunăm. Nu am luat nici cu chirie de 10.000 cum am găsit, când am venit în 2008 și câinii stăteau în rahat până la genunchi și de-abia se mai puteau mișca ș.a.m.d. dar acestea sunt lucruri care au trecut. Acesta este răspunsul pe care nu pot să îl cuantific, doamnă. Dar eu consider, în fața conștiinței mele, că mi-am făcut datoria. Poate nu pe deplin, poate am greșit și eu, poate au greșit și ceilalți. Nu este asta problema mea. Singura mea problemă acum rămâne de a nu se mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat și nu fac pe nebunul. Vă readuc respectuos aminte că militarea pentru închiderea locurilor private am făcut-o și o facem cu susținere. îmi aduc aminte și acum cum un domn consilier bine intenționat, la discuția cu liderii a spus: ce sunt, domnule, amenzile acestea? Doamnă, dacă și consiliul îmi leagă mâna la spate, în a putea să punem ordine în ceea ce ne-am propus cu toții, atunci cădem în partea cealaltă, a ipocriziei. Nu cred că doriți nici dumneavoastră, nici eu. Mulțumesc frumos.

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Mulțumesc. Domnule Raicu, suntem la ordinea de zi. Aveți ceva pentru ordinea de zi? Vă rog.

Domnul consilier Raicu Mircea

Stimați colegi, îmi propusesem să nu iau cuvântul. Mi-am zis că, la câte neadevăruri a spus până acum domnul primar, încă unul nu mai contează. Dar văd că dânsul insistă. Vreau să fac câteva precizări și să vă spun că, domnul primar, în mandatul trecut, a primit pentru ASPA exact atâția bani cât a cerut. Nimeni din fostul Consiliu General nu s-a atins de nici un ban de la câini, toată lumea a înțeles că această activitate este importantă și a căutat să o sprijine, și dovada este că, în acest an, dincolo de ceea ce a cerut domnul primar general, noi am propus o sumă mult mai mare, de 18 milioane, la ora actuală, în septembrie, s-au în anii trecuti, s-s-a făcut. O altă I de la Mihăilești, t stadiu, acum, la

cheltuit doar două mili au dat și s-au îi dovadă este ac pe care



Așa s-a întâmplat și poi la buget. Atât jhăilești. Adăpostu t și într-un anumi


cinci ani de când este în mandat domnul Oprescu, adăpostește 150 de câini, când acolo s-ar putea duce mai multe mii de câini. în

cinci ani de zile. Acesta este rezultatul muncii administrației din

)

București. Dacă vreți să discutăm despre ceea ce se poate face pentru acest oraș, trebuie să găsim calea cea mai scurtă. Iar calea cea mai scurtă este adoptarea, de urgență, a legii. Nu un referendum, nu altceva. Vă mulțumesc!

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

Ca și dumneavoastră, domnule consilier general, nu aveam

de gând să intru într-o dispută. V-am prezentat înainte și bine că a fost înainte de această discuție toate cifrele respective. V-aș aduce aminte de un singur an în care bugetul a fost făcut de doamna Topolniceanu. Din afara instituției, din partea PDL-ului și vă aduc aminte că pe acel buget s-au schimbat absolut toate sumele. Vă aduc aminte că s-a făcut o anchetă după aceea, asupra propunerilor făcute și în condițiile în care propunerile erau de aiurea făcute și bugetul nu se închidea, am fost nevoiți cu toții să mai facem o ședință ca să aprobăm acest buget. Bugetul propus de majoritatea PDL. Eu nu am vrut să pronunț nume de partide aici, tocmai pentru că am un principiu al meu pe care îl respect: acela de a încerca să acomodăm hotărârea administrativă cu politicul. Nu poți să respingi politicul pentru simplul motiv că aceasta este baza democrației. Eu știu, domnule consilier general, că democrația este mult mai scumpă decât dictatura. Democrația costă. Nu este vorba de responsabilitate, responsabilitatea este permanentă și a fost permanentă. A mea. Și este în continuare. Este vorba de responsabilitatea de a arunca vorbe otrăvite, de a căuta întotdeauna să te cațeri politic, pe durerea sau pe tragedia altora și să nu îți mai aduci aminte de nimic atunci când ai fost pus în fața propunerii de a accepta aceste lucruri. Tot ceea ce ați dumneavoastră aici va rămâne a posteriori, la fel cu ce am spus eu, cu ce au spus ceilalți colegi, rămâne a posteriori. Rămâne, domnule Raicu să vă judece generația care vine. Fie politică, fie cronologică. Și pe dumneavoastră și pe mine. Dar eu sunt sigur, domnule consilier general Raicu că noi nu o ne întâlnim niciodată când o să fim praf de stele. Pentru simplul motiv că eu o să stau în rai și dumneavoastră o să stați dincolo. Mulțumesc.

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian MulțumescypaideȚ^^ trecem la vot pentru cele patru

propuneri de .../C    " -

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

Vă rog să îmi permiteți și mie, iertați-mă, doamnă, îmi pare rău domnilor, dar... a propos de propunerile făcute de înscriere pe ordinea de zi. Lângă ceea ce v-am spus, vreau să vă mai spun un singur lucru. Motivul pentru care v-am spus că nu sunt de acord ca acele proiecte să intre acum, ele pot intra liniștit săptămâna viitoare. Conform Legii nr. 215, îmi scriu juriștii aici, art. 38 alin. (4), „ședința de îndată se convoacă numai în caz de forță majoră sau maximă urgență”. Am încheiat citatul. Mulțumesc frumos!

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Mulțumesc. Pentru aceasta a și fost convocată.

Doamna consilier Zorkoczy Julia

O singură precizare, niciunul dintre proiectele de hotărâre a căror introducere pe ordinea de zi se solicită nu a fost comunicat către niciunul dintre membrii grupului PP-DD. Motiv pentru care noi vom vota împotriva introducerii acestora pe ordinea de zi.

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Am înțeles. Mulțumesc. Haideți să votăm în ordine pentru fiecare propunere, dacă sunteți de acord cu introducerea pe ordinea de zi.

Propunerea făcută de domnul consilier Pieptea: proiect de hotărâre privind gestionarea câinilor fără stăpân din adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Supun la vot introducerea pe ordinea de zi.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 16 voturi,

abțineri? 0 voturi.

»

Mulțumesc.

Supun la vot introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României...

S-a aprobat.

Proiectul de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de emitere a unei Hotărâri de Guvern privind trecerea imobilului 1868 București, compus din teren și construcție, în suprafață de 9501 mp, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 al municipiului București.

Supun la votzințroducețe.a proiectului pe ordinea de zi.

Cine este c^irM^majornate de voturi, împotrivă? 16 voturi, abțineri? 1 vot. /’

. II    /    1 i    li    -

Mulțumesc. Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi.

A treia propunere: proiect de hotărâre prin care se

împuternicesc sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 ale municipiului București de a hotărî cu privire la înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea serviciului de salubritate a localităților.

J

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

Vreau să spun că facem o mare greșeală și ... deci în

momentul când stăm de vorbă este o lege care acționează. Și legea spune foarte clar... vorbește foarte clar că este prerogativa Primăriei generale. Până la efectivitate. Această hotărâre care se forțează acum este înainte de hotărârea mult dezbătută în comisie. Nu faci... exact. Modificarea acestei legi s-a oprit exact în punctul foarte important pentru București. Dacă se va aproba ca... dacă Parlamentul va dori ca unitățile Bucureștiului să devină autorități administrativ-teritoriale și nu subdiviziuni, atunci de-abia își pot găsi locul o serie întreagă de propuneri. Există însă o lege organică, este vorba despre legea administrației, nr. 215, care nu poate fi mai prejos decât o lege specială adresată salubrității. Deci pentru acest motiv, eu, pentru a nu sta ca Gică Contra și a combate orice fel de lege... dar această lege este împotriva firii în acest moment. Și va fi tot împotriva firii și în alte momente. Și mă explic, spunându-vă următorul lucru: nu recunoaște nicio directivă europeană, simplu, pentru a putea merge înainte cu ceea ce am antamat deja pe fonduri europene, incinerator, strategie de mediu, strategie legată de curățenie ș.a.m.d. deci nu facem altceva decât să intrăm contondent într-o lege care funcționează, nu care va funcționa. Deci am să vă rog respectuos să păstrăm dimensiunea, dumneavoastră faceți ce doriți. Important însă este să ne păstrăm în cadrul legal. Nu are nici un sens. Să ajungem la opinii juridice diverse și la atacarea lor. Pierdem timpul. Mulțumesc.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Mulțumesc pentru precizări.

Supun la vot introducerea acestui proiect pe ordinea de zi. Cine este pentru? 24 de voturi, împotrivă? 16 voturi,

abțineri? 2 voturi.

I

Acest proiect nu va fi introdus pe ordinea de zi.

Ultimul proiect: proiect de hotărâre privind modificarea punctului 3.11 alim ,(^-^djn Anexa 1A a Hotărârii C.G.M.B. nr. 3/2013 privind șfâ}3ilftW nj^lului impozitelor și taxelor locale în municipiul Bucu^țirfîncăpârfd\cu anul 2013.

Supun lafvof ihtrpdiip^e'aproiectului pe ordinea de zi.


Cine este pentru? 30 de voturi, împotrivă? 16 voturi, abțineri? 0 voturi.

Acest proiect de hotărâre va fi introdus pe ordinea de zi.

Supun la vot ordinea de zi în integralitatea sa.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 0 voturi,

abțineri? 16 voturi.

»

Mulțumesc. Ordinea de zi a fost adoptată.

Haideți să începem.

Punctul 1 -...

Da, da, am înțeles, vom supune acest lucru la vot, vă rog frumos.

Punctul 1 - proiect de hotărâre pentru aprobarea organizării Referendumului local cu privire la gestionarea câinilor fără deținător din Municipiul București.

Domnul Rizoiu este înscris la cuvânt, deocamdată discutăm... și tu, după aceea, dar domnul Rizoiu era înscris primul, vă rog.

Domnul consilier Rizoiu Mircea

La fel ca și ceilalți domni care au luat cuvântul înaintea mea, îmi exprim și eu părerea de rău în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Dar vreau să vă spun un lucru: dacă aș avea o bucată de pâine și ar fi un copil și un câine și ar fi și un om matur, le-aș da acelora să mănânce, celorlalți nu le-aș da. Așa gândesc eu. Și o să mă explic, dacă cineva nu e de acord cu mine. îi dau pâine copilului și câinelui. Celuilalt nu îi dau. Vreau să vă spun din capul locului că sub imperiul acestei întâmplări nefericite, rețineți, am început să judecăm puțin așa... de neînțeles. Mai mult decât atât, toată această nenorocire, este speculată în plan politic, de absolut toți... nu pot să spun că este acela de la partidul x sau de la partidul y. Nu, de absolut toți. E regretabil că se întâmplă așa ceva și anume că o situație nefericită este speculată în plan politic. Și acum am să vă spun de ce am luat cuvântul. Am luat cuvântul, oameni buni, pentru că mi-a luat vreo doi ani de zile să cunosc fenomenul legat de existența acestor animale în acest mare oraș care se numește București. Domnilor, între cauză și efect există o relație. Unde e cauza, că efectele le vedeți? Și dacă nu vă îndreptați asupra cauzei, probabil că omitem să rezolvăm de la cauză la efecte toată această problemă. Lăsând la o parte că au stat câinii pe str^.da=din 1970, odată cu demolările care s-au produs în Bucup^ti>xDâr/wreau să vă mai spun, că de 23 de ani încoace, foart^^>riL-ș--=a?ye1njMilat în plan politic aspectul legat de

câinii. Voi face, voi drege, voi ... așa... și mai departe. Acum, vreau să vă spun din perspectiva aceluia care știe exact ceva în legătură cu câinii. Mi-a trebuit mult timp, în legislatura trecută, să știu cât timp trăiește un câine pe stradă, care sunt generatorii de fenomen, și am participat anul trecut la o comisie de alcătuire a legii care acum este în Parlament. Și care, îmi pare că săptămâna viitoare va fi pusă în discuție, putea să fie pusă în discuție încă de anul trecut. Și acum probabil că era foarte bine să închidem robinetul, ca să zic așa, al proliferării fenomenului. Și atunci, din această perspectivă, vreau să vă spun un lucru: că animalele acestea, dacă le eutanasiem mâine, ca să fie repede rezolvată treaba, sau peste o săptămână, sau peste o lună... pentru că am auzit vehiculându-se asemenea raționamente. Știe cineva... că mi se pare că este directorul de la ASPA aici, domnul Băncescu. Știe cineva câți câini sunt în București? Vă spun eu că nu știe. Nu știe. Singura posibilitate de recenzare a acestor animale am găsit-o cu ideea microcipării lor. Doar că, în condițiile date, nu știe nimeni câți câini sunt în București. Dar dacă e vorba chiar de 70 de mii, de 60 de mii, vă rog să mergeți cu imaginația că 60 de mii de câini vor fi un munte de cadavre... unde, ce fac cu ele, cine le gestionează și

unde le vor duce? Că vor toti să le omoare. S-a desființat

> »

ecarisajul care era pe vremuri lângă abator pe cheiul Dâmboviței. Acela rezolva problema atunci. Aș vrea să îmi spună domnul Băncescu care este aici de față ce fac cu cadavrele existente, pentru că sunt și acum câini care, din diferite motive, mor acolo sau sunt eutanasiați pentru că sunt bolnavi. Ce fac cu ei? Vreau să îmi răspundeți, domnule Băncescu. Deci, v-aș ruga, eu nu v-am dat decât o idee, să vă imaginați ce veți face cu aceste cadavre, unde le vor duce și, mai ales, cum anume să gonească prin București, să prindă câinii și să îi ducă unde... pentru că dacă iei câinii din București nu găsești atâtea adăposturi să poți să internezi toată liota de câini din București. Este o chestiune pe care am studiat-o foarte serios, este o chestiune discutată între mine și cei care responsabilizează ASPA, și, într-adevăr s-a plecat la o acțiune care, vă rog să fiți siguri, alta nu a fost până acum, ca aceasta de acum, mai ales în acest an, și eu personal... e adevărat vor fi li lucruri care mai trebuie făcute în ceea ce privește ASPA, dar, în orice caz, și prin colaborarea cu ONG-urile. Aș vrea să spun, a propos de ONG-uri, că nu toate ONG-urile sunt

anume aspect și celălalt. Altfel, ce facem? Intrăm iarăși în discuția Europei în legătură cu... să le dăm în cap câinilor? Ce facem? Eu regret că un copil a fost sacrificat pentru că există această situație. Dar, ca să trecem în altă direcție, e regretabil. Atât am avut de spus.

Domnul consilier Peptan Mihai

Bună ziua, domnule primar general, domnule președinte, stimați colegi. Vreau în primul rând să vă spun că sunt părinte a două fetițe, de 10 ani și de 6 ani... vă mulțumesc, și, în același timp, am în întreținere și doi câini maidanezi. Revenind la discuția acestui punct de pe ordinea de zi, vreau să vă spun că ieri am sunat la Spitalul de boli infecțioase Matei Balș și am solicitat câteva lămuriri. Vreau să vă spun că, din statistici, anul trecut au fost mușcați 16 mii de cetățeni ai Bucureștiului, costurile pentru fiecare cetățean sunt în jur de douăsprezece milioane opt sute de lei vechi, aproximativ 280 de euro, înmulțit cu șaisprezece mii, ajungem undeva la trei milioane de lei. De euro, scuzați-mă. Toată discuția pe mine mă stupefiază oarecum, pentru că eu am lucrat numai în domeniul privaz și știu că, domnule, fac ceva, investesc niște bani ca să am un beneficiu, ca să obțin ceva. Văd că se cheltuiesc, se pierd milioane de euro și, de fapt, nu se obține nimic. Cum putem să ne gândim să facem adăposturi, să investim o sută de milioane de euro, să lăsăm cetățenii să fie mușcați de câini, să punem copiii în primejdie, să cheltuim alte milioane de euro, să nu obținem la urma urmei nimic. Eu văd lucrurile altfel, am stat ieri și am făcut o scurtă analiză swot, simplu, eficientă, puncte tari, puncte slabe, amenințări și oportunități, concluzia este următoarea și concluzia mea ar trebui să fie a tuturor după logica mea , cu o investiție cât de cât minimă, de câteva milioane de euro am putea aduna câinii de pe stradă, se găsește cea mai sigură soluție să dispară este eutanasierea, nu avem ce face, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, bineînțeles după cele șapte zile în care stau în adăpost, dacă iubitorii de animale nu vin să facă același lucru pe care l-am făcut și eu, aceasta este singura soluție, nu putem să mai tolerăm astfel de chestiuni, adică existența câinilor maidanezi, fără stăpân în București.

De asemenea, ca și oportunitate maximă, domnul primar știe, am venit acum vreo trei luni la dânsul cu un proiect de turism, turiștii nu vin la njgUfe-B^curești și nu ne generează plus profit jezi, este una dintre oportunități la fel petățenii Bucureștiului. Pentru acest




referendum eu sunt de acord și cu siguranță dacă se va întâmpla voi vota da. Vă mulțumesc!

J

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian Mulțumesc! Domnule lliescu dacă aveți un amendament nu

J    J

vreți mai întâi să vorbească toată lumea și după aceea prezentați amendamentul?

Domnul Consilier C.G.M.B. lliescu Cătălin Lucian

Dar nu mai bine să vorbesc acum? Mult mai bine.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Cum doriți domnule lliescu.

I

Domnul Consilier C.G.M.B. lliescu Cătălin Lucian

Bună ziua, domnule Președinte de ședință, domnule Primar General al capitalei, doamnelor și domnilor colegi consilieri generali ai municipiului București, stimați bucureșteni.

Domnule Primar General mai întâi de toate mă adresez dumneavoastră. Mandatul dumneavoastră este marcat de incompetență, iresponsabilitate și mai nou lașitate. De incompetență, deoarece, de mai bine de șase ani nu ați venit cu nici un proiect pentru bucureșteni. Spun iresponsabilitate, deoarece, ați dat dovadă de risipirea banului public în proiecte absolute inutile, când mă gândesc la acele ceasuri aurite, la lebede, la cârnați, la palmieri de plastic iar lista poate continua. Mai nou, am spus lașitate deoarece sunteți principalul vinovat al morții lui lonuț, iar acum vă ascundeți în spatele unui referendum inutil. Pentru cel puțin aceste motive P.D.L. București prin grupul Consilierilor Generali ai Municipiului București propune următorul amendament:

Amendament la proiectul de hotărâre pentru aprobarea organizării referendumului local cu privire la gestionarea câinilor fără deținător din municipiul București.

în baza art. 43 și a art.47 alin. (1) din Ordonanța nr. 35/2002, coroborat cu prevederile Legii nr.215/2001, republicată, grupul Consilierilor P.D.L. București din Consiliul General al Municipiului București formulează prezentul amendament:

„Introducerea pe buletinul de vot care se va folosi la


câinilor fără deținător

)

întrebări cu următorul Sorin Mircea Oprescu București?

„Introducerea pe buletinul de vot care se va folosi la referendumul local cu privire la gestionarea câinilor fără deținător din municipiul București a celei dea doua întrebări cu următorul conținut: Sunteți de acord cu demiterea lui Sorin Mircea Oprescu din funcția de Primar General al Municipiului București?

Da sau nu.”

Mai mult decât atât, domnule Primar General, mă adresez acum dumneavoastră, pentru a demonstra că nu sunteți un laș și că nu vă este frică de bucureșteni vă cer să vă adresați grupului de consilieri generali U.S.L. care v-au sprijinit în campania electorală și în acest an și jumătate pentru a vota acest amendament.

Mai mult decât atât, solicit ca acest amendament să fie votat în regim de vot secret. Mulțumesc!

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Mulțumesc!

>

Mulțumesc! Domnul consilier Marin!

)

Domnul consilier Marin Ștefănel Dan

Domnule președinte, mulțumesc! Domnule Primar, stimați colegi, întrebarea ar fi una foarte simplă, adresată domnului primar, din partea noastră, a grupului de P.P.D.D. și anume: înțeleg că inițierea unui referendum ar avea doar niște consecințe morale asupra unei eventuale legi, pe care sperăm să o adopte Parlamentul, și anume sub forma unei presiuni, am înțeles din declarațiile dumneavoastră de presă. Așteptăm, de asemenea, legea în Parlament să fie votată săptămâna viitoare. întrebarea este următoarea: dacă din cei 2 milioane de locuitori ai București-ului se vor prezenta, sperăm noi, mai mult de 50% pentru ca referendumul să fie valid, ce veți face în situația în care răspunsul va fi "Nu"? Mai am încă o întrebare și încă un scurt comentariu: în nume personal, vă mulțumesc pentru expunerea pe care ne-ați făcut-o, legislativă, legată de câinii maidanezi ... într-adevăr, există anumite decizii politice, dar până la urmă toți cei prezenți aici de față, toți colegii mei și dumneavoastră facem ceea ce ne transmit cetățenii. Nouă, celor din grupul P.P.D.D., cetățenii ne-au transmis că nu mai doresc câini maidanezi pe stradă, dar nu sunt de acord cu eutanasierea în masă. De altfel, și termenul de "eutanasiere" face referire la câinii bolnavi și câinii care au o stare de agresivitate mare. Văd că^uettinol din reprezentanții O.N.G.-urilor pentru protecția animalopr^de fâptbrnu protejează...ei protejează doar câinii maidanezi,^a FriCam măhsțuzit exemplu să-și facă griji

pentru veverițele din vreun parc ... văd că niciunul dintre reprezentanți nu este aici și mă întreb: "de ce?". Probabil că sunt prezenți în sala de la mezanin, eu știu?! Dar aș fi vrut să aud și eu părerea lor, că așa este corect. Și spun și reiterez ideea că dacă vom produce în urma acestui referendum, nu știu încă decizia, personal cred că nu va fi o decizie pozitivă a cetățenilor, dacă vom produce o ... hai să-i spun "eutanasiere", deși nu sunt de acord "în masă" ... în cât timp se va produce aceasta, întrucât, cum bine ați spus, cadrul legislativ nu ne permite acest lucru, cetățenii ... și sunt de acord cu dumneavoastră, e bine să întrebăm cetățenii, cu toții ... dacă cetățenii ar spune "Da", în cât timp se vor putea aplica ...în cât timp se va putea aplica această dorință a lor, atâta timp cât, din nou mă întorc, nu avem o lege? Așteptăm legea de ia Parlament? Nu știm dacă vom influența sau nu, printr-un referendum, nu știm lucrul acesta ... repet: important este ca fiecare dintre noi să ... sau reprezentant al grupului, să-și exprime un punct de vedere ... acesta este clar: nici noi nu vrem să vedem câini pe stradă, dar nu dorim strângerea lor și omorârea lor în

masă. Mu Itumesc!

»

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Mulțumesc! Domnule Primar General, vă rog!

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

Domnule consilier general, vreau să vă spun un lucru: a te

exprima acum, în acest moment, care este încărcat emoțional, poate și mai mult decât "emoțional" ... este foarte simplu spus, despre dacă "Da" sau despre "Nu", este un lucru foarte greu. Problema, însă, este următoarea: aceleași vorbe, domnule consilier general, le-am auzit de nenumărate ori ... acțiunile au fost nereușite în totalitate și iată ce se poate întâmpla ... din cauză că, cu obstinație, această problemă nu a apărut în anii care au trecut, decât odată cu circul electoral. Nu este nimic rău în a consulta populația București-ului. Dacă vreți, acum suntem într-o situație de urgență. Asta atrăgeam atenția. Suntem într-o situație grea a naibii! Dar, domnule consilier, lucrurile nu stau așa. Vreau ca dumneavoastră, ca eu, ca toți ceilalți, să nu devenim ipocriți. Unii deja sunt formați în acest lucru. Ipocrizia este la rang de mare valoare într-un partid. Mă adresez domnilor consilieri care au vorbit înainte și care o transformă^îf^o^^lie politică. Nu o să fie nici prima, nici ultima datafcȘă—văzlhai recomand, la vârsta

prezenta imaginea apocaliptică a mii de cadavre de câini ș.a.m.d. este departe de orice fel de om normal la cap această imagine. Este simplu să spui și să arăți cu degetul și să spui "J'accuse!", "Să-i strângem de pe stradă!". Și unde să îi ducem, domnule...? Domnilor consilieri, mă refer la cei care au înfierat acest lucru: unde să îi ducem? Ani de zile ați susținut fie partidul din care faceți parte, fie dumneavoastră, unii dintre dumneavoastră personal ... au dreptate O.N.G.-urile: să îi aduceți să îi reteritorializați. Asta am făcut. Nu e bine nici așa, pentru că, uitați-vă, nu am auzit aici nici un cuvânt - și poate că nu este rău - nu am auzit niciodată de participarea la această tragedie, decât a mea, a Consiliului, a unora dintre ... ș.a.m.d. Nu am auzit niciodată, dar am văzut, în schimb, cum ați aprobat propunerile lansate de O.N.G., care vorbeau despre acest lucru. Lumea puțin știe în București că mi s-au propus proiecte de hotărâre prin care cățeii erau aduși în parcuri. Erau aduși în parcuri și ținuți în parcuri și hrăniți. De cine? ... O.N.G. - urile ... De cine? De oameni care, în momentul în care i-am reteritorializat de-a lungul anilor și i-am adus la bloc, au uitat să le dea de mâncare, au uitat să le dea apă și au plecat și s-au constituit în haite. în momentul când am venit și am prezentat ... nu eu, executivul ... când am prezentat harta haitelor, îmi aduc aminte cum l-au luat peste picior pe directorul de la A.S.P.A., că facem studiu asupra haitelor. Am încercat să fac ... în principal erau portocalii ... colorate cu portocaliu ... Am încercat să vă prezentăm o serie întreagă de măsuri care deja s-au luat. îmi veți spune "ineficiente". Poate. Dar vreau să spun că am avut întotdeauna și urechile deschise și ochii deschiși și atunci când am discutat cu fiecare în parte, care să fie cea mai bună metodă în această legislație. Eu știu că fiecare care are o doză mai mare de politician în el, își dorește foarte tare simpatia oamenilor. Aici vorbim de viața oamenilor. Nu vorbim de simpatie, vorbim de viața oamenilor. Fug de răspundere? Nu fug după simpatie, domnilor. Și de răspundere nu am fugit niciodată. Da: și eu la rândul meu și mulți dintre dumneavoastră, grupuri care au votat ce au votat la vremea respectivă sau nu au votat ce trebuie, să fie responsabili. Cu toții. Și atunci, dăm la o parte minciuna, dăm la o parte neadevărurile politice și vorbim exact de situație. Cu responsabilitatea fiecărui ban cheltuit. A fiecărui leu. Dar vă rog

să-mi dati voie întâi să iau măsurile la alte dimensiuni decât au fost

»

până acum, pentru că s-au dovedit a fi absolut ineficiente față de situația aceasta tra^că' perjLu ca să nu ne mai întâlnim cu ea. Restul, putem puterm^nanza ... și așa, să nu credeți că ...

u în propuneri să facem anchete.


aproape doi a ni,-de zile.jp


situația aceasta tragică, pentru ca să nu ne mai întâlnim cu ea. Restul, putem sta, putem analiza ... și așa, să nu credeți că ... aproape doi ani de zile nu tot stau în propuneri să facem anchete. Faceți-le! Dar hai să le facem paralel cu acțiunea. Da! Și eu sunt de acord cu transparență. Da! Și eu sunt de acord cu până la ultimul leu justificat. Curtea de Conturi nu a venit să-și facă controlul anual. Luăm toate constatările Curții de Conturi și le discutăm, dar un singur lucru vă cer: vă cer să dați drumul și să dezlegați administrația locală prin voința comunității. Atât. Nimic altceva. Și cum vor spune bucureștenii, apropos de întrebarea pusă de ... vă rog să mă iertați, domnule consilier, nu știu cum vă numiți ... de întrebarea pusă aici: și dacă nu votează bucureștenii? Foarte bine! Este părerea lor, este atitudinea dânșilor și așa cum zic dânșii așa fac! Nimic altceva în afară de acest lucru! Și răspund pentru ceea ce fac! Dar nu pentru ideile crețe, care apar peste noapte la unii, care spuneam că acuză, dar nu au văzut niciodată... sau nu mai vor ... sau au uitat ... Eu nu am uitat, să știți! Și nu voi uita niciodată câtă larghețe - de înțelegere vorbesc -am avut în această privință. ... De ce? Simplu: din 4 în 4 ani sunt alegeri. Este mai presus imaginea unui om față de tragedia altuia? Nu cred! Și nu voi putea crede niciodată. Nu am nici cea mai mică frică să mă duc, dacă va fi nevoie, la electorat. Nu am nici cea mai mică frică pentru un singur motiv: pentru că nu am mințit niciodată! Atenție: nu vorbesc de minciunile domestice. Și pentru acest lucru răspund oricând. Și oricui. Ș îi stau la dispoziție. Dar hai să nu ne jucăm cu vorbele. Este un lucru mult prea important. Hai să nu îl aducem în deriziune. Haideți să nu vorbim ... mă rog, ați votat, doriți să vorbiți. Vorbiți despre asta. Haideți să nu vorbim de clădiri, haideți să nu vorbim de legi care combat alte legi, hai să nu facem niște rivalități și orgolii ale unora, să aducem în deriziune un singur punct, după lege așezat: acela al problemei pentru care astăzi ati venit aici și vă mulțumesc! Mulțumesc!

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Mulțumesc! Domnul Pieptea, vă rog frumos! După aceea îi voi da cuvântul domnului Băncescu, din partea A.S.P.A.


=șștăzi aici ca să aruncăm cu pietre.

mea la momentul acesta. Pentru deșt mpndat sau pentru cei care nu

necesară pentru a strânge câinii de pe teritoriul municipiului București, a-i steriliza, a-i ține în adăpost și a-i reteritorializa. De la adoptarea proiectului de hotărâre, în intervalul trecut până în ziua de astăzi, conform Ordonanței Achizițiilor Publice, A.S.P.A., în speță, a procedat la punerea în aplicare și în aceste zile, dacă nu s-a încheiat deja, înțeleg că toate acele prevederi vor fi duse la îndeplinire. Mai exact, dacă s-a încheiat, este vorba de contractele cu cabinetele cu medicii sanitar - veterinari, este vorba de externalizarea serviciilor de prindere și capturare, acolo unde, așa cum știți, Primăria avea foarte puțini oameni și, din păcate, legea nu permitea pentru acele posturi să aducem personal suplimentar. Ținând cont de acest plan care a fost stabilit la începutul anului, la momentul la care a primit propunerea de proiect de buget, am propus - și domnul primar a acceptat - ca bugetul administrației așa-numitei "A.S.P.A." să fie unul excepțional în anul acesta, de 3,3 milioane de euro, tocmai pentru a ne permite ca în perioada ... în ultimele 6 luni ale anului să cheltuim mai mulți bani, a ne permite să sterilizăm mult mai mulți câini pe raza teritoriului municipiului București. Aceste decizii, la momentul respectiv, au fost luate fiind conștienți că oricând se poate întâmpla ceea ce, din nefericire, s-a și întâmplat zilele acestea. Referitor la punctul de pe ordinea de zi, referitor la referendum, este un lucru pe care îl știm cu toții: din punct de vedere legal, nu are niciun impact. Este un referendum consultativ, un referendum care se dorește să creeze o presiune mai mare pe camera legislativului, în speță pe Camera Deputaților, care în perioada imediat următoare va avea în dezbatere proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân. Din punctul meu de vedere, nu cred că un referendum poate fi mai puternic decât evenimentul nefericit care a avut locul zilele trecute, însă cred că trebuie să facem orice, o măsură cât de mică, care poate duce la rezolvarea acestei situații, cred că este bună. Iar un astfel de referendum, până la urmă, este o acțiune în acest sens. în consecință, grupul P.N.L. și grupul U.S.L. va susține acest proiect de hotărâre înaintat de Primarul General. Mulțumesc!

J

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Mulțumesc. Domnul Răzvan Băncescu...

I

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Bună ziua! Lega se întâmpla luni câ am preluat coordo




mea, dacă era să se întâmple ța locului. Legat de activitate: ASPA în august 2012 tot


bugetul fiind consumat fără niciun fel de resurse din partea operațională până când s-a votat anul acesta bugetul în luna aprilie. Asta o să se vadă și la anchetele care se vor face acolo cum perioada februarie - aprilie a trebuit să adunăm sponsorizări să acționăm la minimum de urgențe, inclusiv să putem să asigurăm hrana din adăposturi, inclusiv să punem benzină în mașini. Si acum întrebările.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Domnule Băncescu, v-am chemat să vorbiți, ați primit mai multe întrebări, răspundeți la ele! Vă rog frumos nu faceți dialog! Răspundeți la întrebările care v-au fost adresate!

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Legat de partea de eutanasiere - este o nebuloasă totală din punct de vedere legislativ, deci vorbim de legile naționale, inclusiv un detaliu care nu a fost discutat până acum și anume Legea 160/1998 care definește statutul în care lucrează un medic veterinar. Dacă facem trimitere la Legea 227/2002 privind gestionarea câinilor fără stăpân, inclusiv acolo este specificat că eutanasierea se poate face de către medicul veterinar. Dar în ghidul aprobat prin Legea nr. 160/1998 medicilor veterinari li se interzice această eutanasiere. Sunt mai multe modificări de făcut. Legea care se află acum în Parlament, Proiectul propus de domnul Marinescu, Legea Marinescu II cum îi spune, nu face altceva decât să blocheze și mai tare toată această gestionare.

Legat de măsurile care se pot lua, sunt trei variante din punct de vedere logistic. Se capturează, sterilizează și se pun în teritoriu, dar foarte atent la ce înseamnă comportament, coroborat cu introducerea a ceea ce am discutat în primăvară - interzicerea hrănirii câinilor fără deținător pe domeniul public, și aici avem costurile de capturare, costurile de sterilizare și costurile de returnare, dar cu riscul de a se întâmpla ce s-a întâmplat luni.

A doua măsură este eutanasierea. Aici sunt multe puncte și împotrivă, și pro, dar se pare că situația de fapt din București impune și un mixt din cele două metode. Dacă ne apucăm să eutanasiem tot, acest lucru trebuie făcut mult mai accelerat decât orice altă măsură. Trebuie să avem grijă ca între perioada dintre cele două monte să prindem cel puțin 90% din câini și să-i eutanasiem.




Uitați cum ține primăria zeci de mii de câini în adăposturi! Dacă am caza 50 de mii de câini în adăposturi am avea nevoie între 10 și 100 ha în funcție de tipul de găzduire, de adăposturi. La cincizeci de mii de câini costul zilnic numai pe întreținerea lui este 10 RON pe zi. Ajungem la costuri de cincizeci de mii de RON pe zi numai pentru această întreținere. Nu este o metodă de folosit. De aceea, văd foarte bună propunerea să ascultăm populația și să alegem una dintre cele două metode: cea de capturare, sterilizare și returnare sau cea privind eutanasierea.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Deci domnul Raicu vă rog frumos!

Domnul consilier Raicu Mircea Cristian

Domnule vă rog să ne spuneți dacă aveți contracte de

găzduire a câinilor și cu alte entități?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Nu există în momentul de fată niciun contract. Este o

)

găselniță scoasă de curând pe presă de către ONG-uri. Nu există niciun contract de găzduire încheiat cu vreun ONG. Singurul protocol de colaborare încheiat în privința câinilor fără stăpân este cu adăpostul de la Uzunu, prin care ei preiau câini atâta cât pot să țină acolo.

Domnul consilier Raicu Mircea Cristian

Deci, în concluzie, primăria nu a plătit nici un ban la nicio altă

entitate, societate comercială sau ONG...

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

La nicio altă entitate...

Domnul consilier Raicu Mircea Cristian ...pentru găzduire sau tratarea...

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Nu, dar primăria a decontat cheltuielile de sterilizare și tratament și deparazitare a acelor câini care ulterior erau asumați de ONG-uri. Primăria a cheltuit bani din 2009 pe acest program în baza Hotărârii C.G.M^^nn^-S, hotărâre care analizată în spate a fost cea propusă^că|re/bwScuri. De aceea am modificat-o anul acesta prin Hotărârea C.G.M.BZ V 245.




Domnul consilier Raicu Mircea Cristian

Printre acestea se află și compania aceea care s-a făcut vorbire despre ea în presă?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Sunt 21 de ONG-uri...în urma discuțiilor cu Parchetul de pe lână înalta Curte de Casație am luat și am scos toate certificatele de adopție și acum verificăm acele adopții realizate.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Mulțumim mai sunt și alte întrebări? Domnul Pieptea vă rog! Uitati microfonul!

J

Domnul consilier Pieptea Cornel

Mulțumesc. Domnule Director, o întrebare...

Aș vrea să ne spuneți câți câini se nasc în fiecare lună în municipiul București din estimările dumneavoastră și, în același timp, să ne spuneți câți câini dispar de pe teritoriul municipiului București în fiecare lună, în speță mor?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Moarte din cauze naturale este undeva întrelO și 12% din efectivul canin - între 7 mii și 9 mii de câini pe an.

Pe an se nasc...se pot naște la 30 de mii de cupluri să zicem. Pot să se nască și 100 de mii de câini pe an. Singura....măsurile...și am aici...înainte să venim cu cele patru proiecte de hotărâre, am studiat toate documentațiile internaționale și toate recomandările și nu cele ale ONG-urilor ci cele ale entităților cu răspundere, și anume - OMS-ul, iar în cazul acestui ghid trebuie urmărit mixtul de măsuri nu numai una din ele, și anume prima măsură după partea de control a populației prin sterilizare sau prin eutanasiere este controlul resurselor din habitatul urban, și anume, în cazul nostru, mâncarea. Are impact foarte mare pentru exprimarea simțului proprietății în zona unde este hrănit câinele, în exces se formează haitele prin efectul de socializare ...vă amintesc că la cei șase câini prinși luni acolo, doi aveau peste 12 ani, iar ceilalți 4 erau sterilizați. Și totuși haita era formată.

Și III - crește capacitatea totală de retenție a municipiului mpla...prin această simplă o prin hotărâre de consiliu și a Bucureștiului am reduce la an la an.


Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian Mulțumesc. Mai sunt întrebări? Vă rog frumos, domnule

Ghită!


Domnul consilier Ghită Richard Vicentiu

Spuneți-ne vă rugăm frumos de când veți putea să cheltuiți banii alocați de Consiliul General al Municipiului București astfel încât să urgentăm ridicarea câinilor din teritoriu și cea de-a doua chestiune legată de numărul câinilor din București, dacă știți câți sunt acum și cum i-ați numărat sau cât de veridică este suma pe

care o vehiculați?

)

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

în septembrie 2012 am făcut pe metoda recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății o estimare prin numărătoare parțială, și anume s-a numărat de pe zona target tot ce înseamnă patruped și să extrapolăm la suprafața Bucureștiului de sub 10%. Asta este pe partea de estimare. Pe partea de implementare, toate cele trei hotărâri: Hotărârea nr. 146, nr. 147 și nr. 148, au în spate, în anexe, caietul de sarcini confirm Anexei 2B de la Ordonanța privind achizițiile publice nr. 34. A fost calendarul de publicare și termenele de implementare pe Hotărârea nr. 146 privind colaborarea cu cabinetele medicale pentru sterilizarea câinilor cu și fără deținător din municipiul București. Deja s-a dat drumul pe 26 august. Hotărârea nr. 148 care prevede externalizarea serviciului de capturare a avut loc săptămâna asta, evaluarea, verificarea dotărilor tehnice pe care ei le-au prezentat în oferte și săptămâna viitoare se demarează acțiunea în teren și Hotărârea nr. 146 care prevede aducerea de medici veterinari în adăposturile ASPA pentru a contribui la toate serviciile medicale, prima procedură s-a finalizat...de fapta fost stricată de un ofertant care a depus ofertă de preț la care ceilalți nu s-au aliniat, și acum este în reluare. Acesta este status-ul pe fiecare hotărâre.

Doamna consilier Popescu Manuela

Domnule Director ați precizat mai devreme că măsurile pe care ni le-ați prezentat vor reduce semnificativ numărul evenimentelor sau incidentelor nefericite.

Vă rugăm să oreci^ați care sunt măsurile pe care le propuneți în vederegfeîirtîinârțtptale a acestor evenimente întrucât așa cum și eu și /rec^aZ^Tcpl^gii mei nu vor să-și mai asume un

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Avem în vedere cu prima ocazie ...trebuie să le lăsăm și în dezbatere publică...în primul rând să reluăm partea cu interzicerea hrănirii câinilor pe domeniul public și partea cu regulamentul de deținere a unui câine la nivelul municipiului București. Foarte important pentru a nu mai ajunge în situația în care noi să nu putem controla, verifica postadopție anumiți câini, pentru că nenorocirea care s-a întâmplat luni....dar și tot traseul cum s-a ajuns acolo, și anume - un câine luat, sterilizat pe banii publici, asumat de un ONG, a ajuns să formeze împreună cu alți câini o haită și producă tragedia.

în momentul de fată, noi suntem considerați ca fiind făcut un abuz în serviciu când solicităm să ne spună unde sunt acei câini. Singurul abuz făcut de noi a fost bunul simț în privința asta.

Avem pe cabinetele medicale... pe contractele cu cabinetele medicale pe vechea Hotărâre C.G.M.B. nr. 16/2010 - o mie șapte sute de câini care nu ne ies deloc la numărat și acolo vom preda Parchetului toate datele ac să se coroboreze cu acest dosar penal.

Doamna consilier Alexandre - Fontoura Lăcrămioara

Credeți că veți avea posibilitatea să urmăriți câinii adoptați?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Nu avem temeiul legal pentru acești oameni înțeleg prost dreptul la proprietate și aici vorbim în special de ONG-uri, nu vorbim de oameni normali. Avem într-adevăr și oameni care au făcut un act foarte frumos, au luat un câine și îl au acasă.

Doamna consilier Alexandre - Fontoura Lăcrămioara

Veți avea posibilitatea să urmăriți că nu vor fi hrăniți pe stradă? Aveți personal pentru asta?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Dar nu este nevoie de personal căci așa ar însemna să avem câte un polițai la fiecare colț de stradă...

Doamna consilier Alexandre - Fontoura Lăcrămioara

Cum îi urmărim?

Domnul Răzvap^garocjj^^ - Coordonator de Proiect - ASPA

în toate plân^srile can^vX unde sunt haite sunt legate de

această hrănire. Oamenii spun cl>a^ cine și cum se ....

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

Scuză-mă că te întrerup, doamna consilier te întreabă dacă noi până acum n-am avut nici lege, sper să avem de acum înainte, de a-i urmări postadopție, postnatal.

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Postadopție? Nu avem acum încadrarea legală...

Domnul Primar general Sorin Mircea Oprescu

...și nici structură doamnă că asta vrea să spună.

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Dar nu este vorba despre o structură foarte mare pentru că noi ne-am uitat la cei mai fruntași din top. Aceea ni s-a părut ciudat să vedem oameni cu 170 de câini sterilizați într-un an. Asta am găsit acolo.

Doamna consilier Alexandre - Fontoura Lăcrămioara

Ați încercat poate să vedeți cum au reușit în alte zone cum ar fi: Tulcea, Oradea...

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Da, metodele sunt diferite. Contează foarte mult și structura orașului, inclusiv delimitările naturale și artificiale. Ne-am iutat foarte mult la alte state din Europa cum au gestionat în funcție de situație și conform reglementărilor europene, nu cum spun ONG-urile că toate măsurile care le luăm noi sunt împotriva regulilor Uniunii Europene. Nu, conform reglementărilor europene, avem voie și trebuie să luăm acest mixt de măsuri - și responsabilitatea proprietarilor să nu-i mai abandoneze, să-i sterilizeze - lucru care s-a întâmplat prin Hotărârea nr. 145, să-i declare și atunci în cazul abandonului să-i putem identifica responsabilul, și partea de eutanasiere, și partea de control a habitatului.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian Mulțumesc. Domnul Voicu aveți o întrebare? Vă rog frumos

dati-i microfonul domnului Voicu!

J

Domnul consilier Voicu Mihai



sa-l întreb următorul lucru că utat acum o lună acest subiect Iți câini pe cap de locuitor este

Polonia. Ea a reglementat 1998 și a scos o lege foarte interesantă și cu acești câini comunitari și cu câinii care sunt în posesia deținătorilor sau cei care sunt de canisă. Aș vrea să vă întreb dacă din măsurile pe care le-au luat ...Varșovia în mod special, deci Polonia zic, noi n-am putea să luăm o parte din acele măsuri de protecție a cetățeanului, nu neapărat din legislația ci din practica.

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Din practică măsurile prevăzute prin hotărâre de consiliu sunt luate din practica celorlalte state care au reușit să facă...

Domnul consilier Voicu Mihai

Nu...Eu vorbeam strict, mă refeream la Polonia...

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Polonia eutanasiază.

Domnul consilier Voicu Mihai

Și a mai făcut un lucru pe care vi-l spun ca o noutate așa pentru că nu știți: le-a pus botnițe din plastic când acele haite care erau agresive, în 1998 au cos o botniță de plastic prin care puteau să se alimenteze și nu să muște sau să rănească, legat de faptul că spuneți că v-ați interesat! Păi nu v-ați interesat!

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Nu este așa.

Domnul consilier Voicu Mihai

Cum nu este așa? Mă contraziceți direct, în public?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Vă contrazic că am studiat...inclusiv și Polonia....

Domnul consilier Voicu Mihai

Să vă aduc....intrați pe internet!

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Ce este pe internet este pentru ONG-uri.



Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Momentan nu o mai au. Nu o mai folosesc.

Domnul președinte de ședință Olteanu Cristian Marian

Dacă mai sunt alte întrebări? Vă mulțumesc domnule

J

director. Domnul Primar general mai vrea să vă spună....

Domnul consilier Raicu Mircea

Numai o singură observație dacă-mi permiți și cu asta... Domnule Director spuneați mai devreme că nu aveți prevedere legală să urmăriți postadopție, dar nu aveți nicio prevedere legală care să vă interzică acest lucru. Al doilea lucru, de ce nu ați prevăzut acest lucru în hotărârile de consiliu sau în cele pe care le-am votat noi?

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Problema privind abandonul ulterior a fost după ce s-au votat acele hotărâri de consiliu.

Domnul consilier Raicu Mircea

Domnule Director, măcar acum în ceasul al doisprezecelea să faceți acest lucru!

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

O facem!

Domnul consilier Raicu Mircea

Așa cum au reușit alte orașe mai cu lege, mai pe lângă lege, să-și rezolve această problemă faceți un efort și faceți ceva! Nu avem nici cum să cazăm 64 de mii de câini...este exclus asta! Dacă-i cazăm și-i tratăm vor trăi 12-15 ani. Nu există resurse pentru așa ceva. Nici nu putem să-i eutanasiem pe toți, și atunci legea trebuie să prevadă o cale de mijloc care este legea care este acum la Camera Deputaților și există. Haideți să facem împreună demersuri să fie aprobată mâine, dacă se poate, să puteți să aveți posibilitatea să interveniți....numai o clipă vă rog...și al doilea lucru...bun, nu aveți oameni pentru că spuneți dumneavoastră că sunt limitate angajările pe care le putem face. Nimeni nu ne obligă să ne organizăm în administrație, să fie funcționar public sau angajați ai primăriei, putem să facem companie, putem sp^d^fc^nHalizăm, putem să facem ceva. Nu s-a făcut nimic.

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Da, mulțumesc domnul Raicu!

Domnul Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect - ASPA

Legat de proiect...numai puțin că este foarte important! Proiectul nr. 1171, acest proiect de care se discută - Marinescu II, dacă trece mâine, e mai rău decât a fost până acum. A fost introdus de PDL într-o formă oarecum corectă din punct de vedere operațional și a fost schimbată de ONG-uri la 180 de grade. Trebuie modificat și reconsultată administrația publică cum vede implementarea acelor măsuri. ASPA sau Primăria Generală a Municipiului București nu au fost niciodată chemate la discuțiile privind acea lege și totuși avem cea mai mare misiune în gestionarea câinilor fără stăpân din România

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian

Vă mulțumesc. Domnul Primar general și după aceea vom începe să votăm...

Domnul Primar general - Sorin Mircea Oprescu

Domnule consilier general în legătură cu Polonia, nu știu cum, sincer vă spun, nu cunosc informația asta și înclin să cred că așa este cum spuneți, cu botnița care lasă să mănânce. Este o părere de când am studiat eu botnițele și cam ce trebuie...dar vă spun pentru că am patru câini și am avut grijă să nu ajungă ...asta e una.

Al doilea lucru, vreau să vă spun că ei au pus după ce au rezolvat exact sau cât mai aproape de ceea ce se propune astăzi aici. Au rezolvat prin următorul lucru, lucru deștept: au pus în jurul școlilor și în jurul clădirilor pe stâlpi o serie de întreagă de aparate din alea de putere care i-au îndepărtat. O să-mi spuneți: „Domnule ...nu pe toți”. Nu, dar au făcut lucrul acesta imediat. M-am uitat și eu pe NET ca dumneavoastră, am văzut cât costă astăzi față de acum...pentru că nu inventează nimeni nici roata, nici asta și în avem propunerile de organizare după ce hotărâți astăzi ce ați examinat și v-ați spus părerile aici, să vă prezentăm și cred că așa este normal să fie, cum completăm măsurile, timp în care subliniez încă o dată - am trecut și mărim dimensiunea acțiunii până când apar legi și așa mai departe 'tocmai pentru ca să prevenim orice nenorocire de genul celei care s-a întâmplat, cu toate că n-ar fi rău și cred cu tărie că n^rf^Trșu șă încercăm și acest experiment. Sunt dimensiuni finanțare,-însă.4. p\aș putea spune foarte mari, dar om nu are nici un fel de preț și


atunci, dacă vom cădea cu totii de acord, că la aceste măsuri acum, imediate, prezentate Consiliului săptămâna viitoare în ședință de consiliu, cu completarea hotărârilor de care vorbiți domnule consilier Raicu - „Domnule dar de ce nu ați făcut?” Pentru că au rămas o parte dintre ele care nu au fost votate data trecută. O să le reintroducem din nou pentru a completa. încă o dată subliniez nu înseamnă că stăm pe loc să ne uităm la ce s-a întâmplat și noi să discutăm ore întregi...foarte bine că discutăm...și fiecare să spună cam ce....și este foarte bine ce crede că avem de gând. Haideți să nu mai... este un apel pe care-l fac respectuos la dumneavoastră: hadeți să vedem care este voința poporului și cum va spune comunitatea așa vom face. Degeaba...spune niște lucruri adevărate domnul consilier Raicu...niciodată nu o să putem hrăni...ba da cu niște sacrificii bănești formidabile 64 de mii de câini...nu mă întrebați iarăși cu 64 de mii că sunt trei, patru, cinci sondaje și sunt făcute pe diverse partide care au fost la putere, care sunt la putere, care au fost mai demult la putere...deci nu are nici un...sondajele astea de numărat câinii nu știu câtă bază adevărată au dar în orice caz ele au pornit din cauza aserțiunilor care vin din istoria apropiată...sunt 120 de mii de câini...

în legătură cu orașele, și cu asta am terminat, da sunt orașe care au rezolvat mai bine sau au rezolvat de tot această problemă. Aș vrea să vă explic în primul rând că dimensiunea nu e...încă o dată subliniez și o să subliniez de fiecare dată ca să nu creadă cineva că este vreo scuză asta, sunt orașe care au un număr mic de câini și aș mai vrea să nu uitați un lucru: că invazia cea mare...mă rog...cu ghilimelele de rigoare, invazia cea mare a fost undeva de după anii 1990, invazia ce amare nu că nu erau mulți și înainte din cauza dărâmăturilor care s-au făcut în oraș, din cauză că au umblat în haite luni și luni de zile, sigur că și atunci au fost făcuți dispăruți o serie întreagă... probabil cantitativ foarte mult și asta nu e cinism este realitate istorică după care un număr de ani ...foarte mulți ...i-am îngrijit mai mult sau mai puțin, i-am acceptat, ș.a.m.d. Totul în schimb într-o zi se termină și o tragedie și asta ne face să spunem exact în ce situație suntem. N-avem sens să mințim, să ne ascundem după deget. Nu are sens pentru că mulți de-a lungul timpului procedând incorect și nelegal, și am văzut cu toții imagini cutremurătoare cu câini omorâți în diverse ipostaze și îmi dădeau aseară sms-uri iubitorii de câini ...temperați...și le mulțumesc acest luem’dșrîn același timp, îmi vorbeau de scene înfiorătoare cu oghî pare./ pn dement că nu am cum să-i spun altfel...a aruncăt*Eenzînă ș.a.m.d. Ce poate fi mai înfiorător decât moartea unui copil? Nu cred că există. Moartea în general este înfiorătoare în condițiile astea. Deci vă spun foarte sincer că nu doresc să cădem cu toții în partea blabla-ului politicianist. Dorim să avem această părere pentru că timp de 23 de ani nimeni nu a îndrăznit să convoace poporul acesta la un referendum pe teme care privesc comunitatea bineînțeles. Nimeni nu a îndrăznit să o facă. Dați dovadă de curaj domnilor și doamnelor consilieri pentru că altfel ne mistificăm cu toții și intrăm într-o paradigmă din care nu mai ieșim niciodată și ferească dumnezeu ca lucrurile să se repete și constatați și dumneavoastră alături de mine că simpla aserțiune ferească dumnezeu nu-i suficientă. Vă mulțumesc.

J

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian Mulțumesc și eu. Haideți să începem să votăm. Deci

domnule lliescu avem un amendament al dumneavoastră și al grupului PD...Un ce? A fost numele dumneavoastră? Domnule lliescu nu avem aici niciun drept la replică! O frază, dar după aceea oprim microfonul.

Domnul consilier lliescu Lucian

Domnul Primar general mă adresez dumneavoastră. Retorica dumneavoastră este foarte bună. Sunteți un bun orator, dar mai mult decât atât, nu cred că trebuia să așteptăm să moară un suflet ca să facem un referendum. Nu cred că ar trebui să cheltuim acum peste un milion și jumătate de euro din banul bucureștenilor când acești bani poate chiar putem să-i folosim în folosul comunității. Eu vreau să vă spun anticipat: dacă acest amendament al nostru nu trece...domnule Primar general dați dovadă de lașitate iar grupul PDL va părăsi sala iar de luni vom începe să strângem semnături pentru demiterea dumneavoastră.

Domnul președinte de ședință Qlteanu Cristian Marian Haideți, vă rog frumos, avem o propunere, privind

modalitatea de vot în ceea ce privește amendamentul propus de P.D.L.

Sunteti de acord ca acest vot să fie secret?

J

Cine este pentru? 16 voturi, împotrivă? majoritate de voturi, abțineri? 0 voturi.

Această propunere a fost respinsă.

Supun la vot amendamentul propus de PDL.

Cine este pe^^Tl^^vpturi, împotrivă? majoritate de voturi, abțineri? 0 voturiX.


Propuner/a d/    stf^ a fost respinsă.


Propunerea grupului PP-DD privind modalitatea de vot în ceea ce privește proiectul de hotărâre. Cine este de acord să fie vot nominal.

Supun la vot această propunere.

Cine este pentru? 6 voturi, împotrivă? majoritate de voturi,

abțineri? 0 voturi.

1

Propunerea dumneavoastră nu a fost adoptată.

Supun la vot proiectul de hotărâre pentru aprobarea organizării Referendumului local cu privire la gestionarea câinilor fără deținător din Municipiul București, în ansamblul său.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 6 voturi, abțineri? 0 voturi.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Proiect de hotărâre privind gestionarea câinilor fără stăpân din adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 0 voturi, abțineri? 0 voturi.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate.

Proiectul de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de emitere a unei Hotărâri de Guvern privind trecerea imobilului 1868 București, compus din teren și construcție, în suprafață de 9501 mp, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al municipiului București și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 al municipiului București.

Avem nevoie de două treimi.

Cine este pentru? 31 de voturi, împotrivă? 0 voturi, abțineri? 0 voturi.

Proiectul de hotărâre nu a fost adoptat.

Proiect de hotărâre privind modificarea punctului 3.11 alin. (4) din Anexa 1A a Hotărârii C.G.M.B. nr. 3/2013 privind stabilirea nivelului impozitelor și taxelor locale în municipiul București, începând cu anul 2013.

Cine este pentru? majoritate de voturi, împotrivă? 0 voturi, abțineri? 0 voturi.


I

Proiectul de hotărâre a foî

Vă mulțumesc!

Declar ședința închisă. II [

La ora 15.05 ședința a fost declarată închisă.

Olteanu



43