Hotărârea nr. 44/2024
HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzării directe a terenurilor în suprafață de 9 mp având număr cadastral 147479 înscris în Cartea Funciară nr. 147479 și 5 mp având număr cadastral 147709 înscris în Cartea Funciară nr. 147709 situate în Iași str. Ciric nr. 42 aparținând domeniului privat al Municipiului IașiMunicipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea vânzării directe a terenurilor în suprafață de 9 mp având număr cadastral 147479, înscris în Cartea Funciară nr. 147479 și 5 mp având număr cadastral 147709, înscris în Cartea Funciară nr. 147709 situate în Iași, str. Ciric, nr. 42, aparținând domeniului privat al Municipiului Iași
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 28.02.2024;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 23.375/21.02.2024 inițiat de Primarul Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 44/27.02.2024 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 39/27.02.2024 întocmit de Comisia Economico - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 15826/06.02.2024 intocmit de Direcția Exploatare Patrimoniu - Serviciul Administrare Spatii Comerciale, Terenuri si alte Bunuri;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 12.247/02.02.2024 întocmit de către Directia Arhitectura si Urbanism - Compartimentul Tehnic de Implementare a Legilor Proprietatii;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 22.464/20.02.2024 întocmit de către Directia Juridica - Serviciul Legislatie, Metodologie si Avize Legalitate;
Având în vedere Adresa nr. 119310 din 01.11.2019, prin care petenții ................. și
......................., solicită cumpărarea terenurilor situate în Iași, str. Ciric, nr. 42, bl. Q2, sc. B, parter, în suprafață de 9 mp având nr. cadastral 147479, înscris în Cartea Funciară nr. 147479 și în suprafață de 5 mp având nr. cadastral 14709, înscris în Cartea Funciară nr. 147709;
Având în vedere Nota de calcul nr. 37475 din 17.03.2023;
Având în vedere Raportul de evaluare nr. 70299 din 26.05.2023 întocmit de Cabinet Evaluare Expertiză Contabilă și Insolvență, CIF 35678155 reprezentată prin.................., autorizat ANEVAR în baza contractului de servicii de evaluare bunuri imobile nr. 42915 din 29.03.2023, încheiat cu Municipiul Iași;
Având în vedere Raportul de evaluare nr. 70297 din 26.05.2023 întocmit de Cabinet Evaluare Expertiză Contabilă și Insolvență, CIF 35678155 reprezentată prin ..............., autorizat
ANEVAR în baza contractului de servicii de evaluare bunuri imobile nr. 42915 din 29.03.2023, încheiat cu Municipiul Iași;
Având în vedere Raportul comisiei tehnice nr. 75067/29.07.2020 al comisiei de analiză a solicitărilor de cumpărare și concesiune pentru bunuri imobile aflate în proprietatea privată sau publică a municipiului Iași, constituită conform Dispoziției nr. 81 și 82 din 11.01.2018 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Raportul comisiei tehnice nr. 38450/21.03.2023 al comisiei de analiză a solicitărilor de cumpărare și concesiune pentru bunuri imobile aflate în proprietatea privată sau publică a municipiului Iași, constituită conform Hotararii Consiliului Local nr. 50/2021 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Rapoartele nr. 82127 și 82128 din 23.06.2023 al Comisiei de oportunitate constituită prin Hotararea Consiliului Local nr. 50 din 2021;
Având în vedere Extrasul de carte funciară de informare CF nr. 147479 și CF nr. 147709 Iasi;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 225 din 30 iunie 2020 privind actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Iași ;
Având în vedere prevederile art. 364 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Având în vedere prevederile art. 363, alin. 6 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, prețul minim de vânzare, va fi valoarea cea mai mare dintre prețul de piață determinat prin raport de evaluare întocmit de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați și valoarea de inventar a imobilului;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61/2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă vânzarea directă a terenurilor situate în Iași, str. Ciric, nr. 42, în suprafață de 9 mp, având nr. cadastral 147479, înscris în cartea funciară nr. 147479 UAT Iași și în suprafață de 5 mp, având nr. cadastral 147709, înscris în cartea funciară nr. 147709 UAT Iași ce fac parte din domeniul privat al Municipiului Iași, însușit prin Hotararea Consiliului Local Iași nr. 225 din 2020, Anexa 4.1 poz. 259, nr. de inventar 88811.
Art. 2. Se însușește raportul de evaluare nr. 70299 din 26.05.2023 pentru terenul situat in Iași, str. Ciric, nr. 42, în suprafață de 9 mp, care stabilește că valoarea de piață a unui metru pătrat de teren este de 122 euro/mp, respectiv 1.098 euro pentru întreaga suprafață de 9 mp și raportul de evaluare nr. 70297 din 26.05.2023 pentru terenul situat in Iasi, str. Ciric, nr. 42, în suprafață de 5 mp, care stabileste că valoarea de piață a unui metru pătrat de teren este de 111 euro/mp, respectiv 555 euro pentru întreaga suprafață de 5 mp.
Art. 3 Comisia de vânzare constituită potrivit HCL nr. 50 din 26 februarie 2021 cu modificările și completările ulterioare, va vinde prin negociere directă cu proprietarul construcției, terenurile în suprafață de 9 mp având nr. cadastral 147479, înscris în cartea funciară 147479 și în suprafață de 5 mp având nr. cadastral 147709, înscris în cartea funciară 147709 din Iași, str. Ciric, nr. 42.
Vânzarea acestui teren este scutită de TVA, conform prevederilor art. 292, alin.(2), lit f) și g) din Legea 227/2015, privind codul fiscal.
Art. 4. Se aprobă prețul minim de vânzare a terenurilor prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre la valoarea de 10.356,22 lei, respectiv la valoarea cea mai mare dintre prețul de piață determinat prin raporturile de evaluare nr. 70299 din 26.05.2023 și 70297 din 26.05.2023 întocmit de Cabinet Evaluare Expertiză Contabilă și Insolvență, CIF 35678155 reprezentată prin ...............,
autorizat ANEVAR, și valoarea de inventar însușită prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Iași nr. 225/30.06.2020 - Anexa 4.1.- poz. 259, unde bunul imobil este înregistrat sub numărul de inventar 88811, cu o valoare de inventar de 10.356,22 lei.
Art. 5. Proprietarul construcției edificate pe acest teren beneficiază de dreptul de preempțiune prevăzut de art. 364 din OUG. Nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Art. 6. În situația în care proprietarul construcției nu cumpără terenul având datele de identificare prevăzute la art. 1, atunci acesta va fi înstrăinat în urma unei licitații publice. Caietul de sarcini va fi întocmit de comisia numită la art. 3 al prezentei hotărâri.
Art. 7. Cheltuielile privind întocmirea în forma autentică a contractului de vânzare vor fi suportate de cumpărător.
Art. 8. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de vânzare/cumpărare. Achitarea integrală a contravalorii terenului se va face în termen de 45 zile calendaristice de la data încheierii procesului verbal de vânzare.
Art. 9. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Directia Exploatare Patrimoniu; Direcția Generala Economică și Finante Publice Locale Iași; Comisia de vânzare menționată la art. 3 al prezentei hotărâri, prin grija Directiei Exploatare Patrimoniu; Doamna ................ și Domnul ................, sat Dancu, strada Daliei, nr. 70, bl. A3, sc. A,
et. x, ap. x, comuna Holboca, jud. Iași și Instituția Prefectului - Județul Iași.
Art. 10. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Directia Exploatare Patrimoniu; Direcția Generala Economică și Finante Publice Locale Iași ; Comisia de vânzare.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate,
Xxxxxx Xxxxxx Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Consilier local,
Nr. 44 din 28 februarie 2024
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
23 |
|
Pentru |
23 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
