Hotărârea nr. 261/2024
HOTĂRÂRE privind majorarea cotizației municipiului Iași către Asociația Metropolitană de Transport Public Iași pentru anul 2024Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind majorarea cotizației municipiului Iași către Asociația Metropolitană de Transport Public Iași pentru anul 2024
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 31.07.2024, la convocarea Primarului din data de 25.07.2024, conform Dispozitiei nr. 2276 din 25.07.2024, completata prin Dispozitia nr. 2279 din 26.07.2024;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 94.616/ 22.07.2024 inițiat de Primarul Municipiului Iași si avizat de legalitate de catre Secretarul General al Municipiului Iasi;
Având în vedere Referatul de aprobare inregistrat sub nr. 92.782 /17.07.2024 intocmit de catre Directia Tehnica si Servicii Comunitare.;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 94.201/ 19.07.2024, întocmit de către Direcția Generala Economica si Finanțe Publice Locale - Serviciul Analiza Economica, Avizari Tarife si Ajutor de Stat;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 95.846/ 24.07.2024, întocmit de către Directia Generala Economica si Finante Publice Locale - Serviciul Buget ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 92.780/ 17.07.2024, întocmit de către Directia Tehnica si Servicii Comunitare - Biroul Reglementari Transporturi Urbane ;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 275/ 30.07.2024 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 194/ 30.07.2024 întocmit de Comisia Economico - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere adresa nr. 92568/17.07.2024 a Asociației Metropolitane de Transport Public Iași AMTPI;
Având în vedere prevederile art. 17, alin. 1, lit. h) și alin. 1A1 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ - teritoriale;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 260 din 30 iulie 2020 privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local „Asociația Metropolitană de Transport Public Iași”;
Având în vedere prevederile art. 11, alin. 1, lit. b din Statutul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași - AMTPI, aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr. 260 din 30 iulie 2020 privind obligativitatea de plată a cotizației anuale;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 14 din 28.12.2023 a Adunării Generale a Asociației Metropolitane de Transport Public Iași - AMTPI privind aprobarea cotizației membrilor AMTPI Iași, aferentă anului 2024;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 137 din 26.04.2024 privind rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2024;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modifcarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă majorarea cotizației municipiului Iași către Asociația Metropolitană de Transport Public Iași pentru anul 2024 de la 0,50 lei/locuitor/an la 1 leu/ locuitor/an, în cuantum de 376.180,00 lei.
Art. 2. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Asociația Metropolitană de Transport Public Iași; Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale și Instituția Prefectului - Județul Iași.
Art. 3. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Asociația Metropolitană de Transport Public Iași si Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx
Consilier local
Contrasemneaza pentru legalitate, Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 261 din 31 iulie 2024
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
27* |
|
Pentru |
21 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
5 |
*Domnul consilier local Petru Eduard Boz nu a participat la dezbatere si la vot.
