Hotărârea nr. 502/2023
HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării Hotararii Consiliului Local nr. 368 din 10 octombrie 2019 privind modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 87/21.03.2019 de aprobare a proiectului a studiului de fezabilitate a indicatorilor tehnico - economici a devizului general a proiectului tehnic de execuție precum și a bugetului aferent proiectului “Reabilitare si modernizare zona de agrement C.A. Rosetti”Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării Hotararii Consiliului Local nr. 368 din 10 octombrie 2019 privind modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 87/21.03.2019 de aprobare a proiectului, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici, a devizului general, a proiectului tehnic de execuție precum și a bugetului aferent proiectului “Reabilitare si modernizare zona de agrement C.A. Rosetti”
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 29 noiembrie 2023;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 151.039/24.11.2023 inițiat de Primarul Municipiului Iași ;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 549/27.11.2023 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 414/27.11.2023 întocmit de Comisia Economica - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 36/27.11.2023 întocmit de Comisia de Protectia Mediului, Turism si Agricultura a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 147.326/17.11.2023, intocmit de către Directia Implementare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana ;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 147.317/17.11.2023 intocmit de către Directia Implementare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 150.671/23.11.2023 intocmit de către Direcția Generala Economica si Finanțe Publice Locale - Biroul Analiza Economica, Avizari Tarife si Ajutor de Stat;
Având în vedere prevederile prevederile Ghidului Solicitantului Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4, Obiectiv specific 4.2;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 64 din 9 mai 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;
Având în vedere prevederile Ordinului MDLPA nr. 1586/10.08.2022 - Metodologie privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;
Având în vedere Solicitarea de clarificări nr. 43725/OI/14.11.2023 din partea ADR NE privind transmiterea hotarârii de consiliu local de aprobare a bugetului actualizat;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61/2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se modifică art. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 368 din 10 octombrie 2019 și va avea următorul cuprins:
“Art.1 Se aprobă valoarea totala a proiectului “Reabilitare si modernizare zona de agrement C.A Rosetti” în cuantum de 15.932.186,96 lei (inclusiv TVA) în conformitate cu Devizul general (Anexa nr. 4 revizuită)”.
Art. 2. Se modifică art. 2 și va avea următorul cuprins:
“Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiul Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Cofinanțarea Municipiului Iași este în valoare totală de 586.397,34 lei inclusiv TVA, din care: 313.179,39 lei inclusiv TVA - contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile și 273.217,95 lei inclusiv TVA - contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile (Anexa nr. 6 revizuită)”.
Art.3. Se modifică art. 3 și va avea următorul cuprins:
“Anexa nr. 4 revizuită și Anexa nr. 6 revizuită fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Art. 4. Se modifică art. 4 și va avea următorul cuprins:
“Se aprobă Devizul general (Anexa nr. 4 revizuită), parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Art. 5. Celelalte prevederi ale Hotararii Consiliului Local nr. 368/2019 privind modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 87/21.03.2019 de aprobare a proiectului, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a devizului general, a proiectului tehnic de execuție precum si a bugetului aferent proiectului “Reabilitare si modernizare zona de agrement C.A Rosetti, raman neschimbate.
Art. 6. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; Direcția Generala Tehnica și
Dezvoltare; Direcția Generala Economica și Finanțe Publice Locale; Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice si Administratiei, in calitate de lider de parteneriat si Instituția Prefectului - Județul Iași.
Art. 7. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; Direcția Generală Tehnică și Dezvoltare; Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx Consilier local,
Contrasemneaza pentru legalitate, Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 502 din 29 noiembrie 2023
|
Total consilieri locali |
25 |
|
Prezenți |
19 |
|
Pentru |
19 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
