Hotărârea nr. 500/2023
HOTĂRÂRE privind mandatarea reprezentanților legali ai Municipiului Iași în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea SALUBRIS S.A. la care Municipiul Iași este unic acționar pentru a aproba măsurile specifice care sunt necesare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lungMunicipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind mandatarea reprezentanților legali ai Municipiului Iași în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea SALUBRIS S.A. la care Municipiul Iași este unic acționar, pentru a aproba măsurile specifice care sunt necesare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 29 noiembrie 2023;
Având in vedere Proiectul de hotărâre inregistrat sub nr. 150621/23.11.2023 inițiat de primarul Municipiului Iasi;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 547/27.11.2023 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 412/27.11.2023 întocmit de Comisia Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 150022/23.11.2023 întocmit de Directia Juridica-Biroul Guvernanță Corporativă;
Avand in vedere Raportul de specialitate nr. 150021/23.11.2023 întocmit de Directia Juridica-Biroul Guvernanță Corporativă;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. nr. 328 din 23.08.2023 privind desemnarea persoanelor împuternicite să reprezinte interesele Municipiului Iași în cadrul Adunării Generale a Acționarilor la Societatea SALUBRIS S.A.;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Capitolul III - Măsuri de disciplină economică financiară. Descentralizarea unor servicii publice, Secțiunea 2 Măsuri referitoare la disciplina financiară a operatorilor economici art. XXXI-XLII;
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit k) din O.U.G nr.109/20011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.111/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 187/2023;
Având în vedere prevederile art. 125 alin. (1) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modifcările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
Având în vedere actul constitutiv al S.C. SALUBRIS S.A.;
Având în vedere dispozițiile Codului Civil Titlul V Administrarea bunurilor altuia, art.792-art.857, precum și al art. 2015;
Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196, alin. 1, litera (a) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019;
Având in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administrația publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 (1) Se împuternicesc reprezentanții Municipiului lasi în Adunarea generală a acționarilor Societatea SALUBRIS S.A. pentru ca direct, sau potrivit competențelor legale, prin transmiterea mandatului către membrii Consiliului de administrație, să ia masurile care se impun pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor art. XXXI, XXXII, XXXIII, XXXIV, XXXVII, XXXVIII, XXXIX, XL, XLI, XLII din Legea nr. 296/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu respectarea dispozitiilor art. LXXIV si LXXVII din acelasi act normativ.
(2) Măsurile dispuse de reprezentanții Municipiului Iași în Adunarea generală a acționarilor, în temeiul art. 1, sunt obligatorii pentru membrii Consiliului de Administrație.
Art.2 Se convoacă Adunarea generală a acționarilor S.C. SALUBRIS S.A. în vederea aplicării prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre.
Art.3 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată catre: Instituția Prefectului Județului Iași; Primarul Municipiului Iași, Direcția Juridica - Biroul Guvernanță Corporativă, Direcția Generala Economica și Finanțe Publice Locale, Direcția Generala Tehnica și Dezvoltare, Serviciul Audit Public Intern, Societatea S.C. SALUBRIS S.A., reprezentanți legali ai Municipiului Iași nominalizați în A.G.A la S.C. SALUBRIS S.A.
Art.4 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către de către reprezentanții legali ai Municipiului Iași nominalizați în A.G.A la S.C. SALUBRIS S.A..
Art.5 Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PRESEDINTE DE SEDINTA, Consilier local,
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx
Contrasemnează pentru legalitate, Secretar General,
Xxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 500 din 29 noiembrie 2023
|
Total consilieri locali |
25 |
|
Prezenți |
20 |
|
Pentru |
20 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
