Hotărârea nr. 424/2023

HOTĂRÂRE privind aprobarea listei de prioritate refăcute care stabilește ordinea în soluționarea cererilor de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii construite prin ANL cu persoanele și familiile care au făcut dovada până la data de 30.09.2023 că îndeplinesc condițiile pentru a avea acces la locuință privind aprobarea repartizării unei locuințe vacante destinate tinerilor spre închiriere construite prin ANL privind aprobarea unor solicitări locative analizate de către Comisia socială constituită în condițiile Legii nr. 152/1998

Municipiul Iași

Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind aprobarea listei de prioritate refăcute, care stabilește ordinea în soluționarea cererilor de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, construite prin ANL, cu persoanele și familiile care au făcut dovada, până la data de 30.09.2023, că îndeplinesc condițiile pentru a avea acces la locuință, privind aprobarea repartizării unei locuințe vacante, destinate tinerilor spre închiriere, construite prin ANL, privind aprobarea unor solicitări locative analizate de către Comisia socială constituită în condițiile Legii nr.

152/1998

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 31 octombrie 2023;

Având in vedere Proiectul de hotărâre inregistrat sub nr. 133850/23.10.2023 inițiat de primarul Municipiului Iasi;

Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 458/30.10.2023 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 359/30.10.2023 întocmit de Comisia Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Avand in vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 41/30.10.2023 intocmit de Comisia de Munca si Protectie Sociala a Consiliului Local al Municipiului Iasi;

Avand in vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 28/30.10.2023 intocmit de Comisia de Sanatate, Familie, Protectie Copii a Consiliului Local al Municipiului Iasi;

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 132924/19.10.2023 întocmit de Directia Fond Locativ;

Avand in vedere Raportul de specialitate nr. 132922/19.10.2023 intocmit de Directia Fond Locativ;

Avand in vedere prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ulterioare,

Avand in vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 962/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998, cu modificările și completările ulterioare,

Avand in vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Iași nr. 63/28.02.2022, privind criteriile de acces la locuință și ierarhizare prin punctaj pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe destinate închirierii tinerilor, construite prin ANL în Municipiul Iași,

Avand in vedere Procesul verbal de sedinta nr. 132921/19.10.2023, încheiat în ședința Comisiei sociale constituite în condițiile Legii nr. 152/1998;

Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196, alin. 1, litera (a) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019;

Având in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administrația publica, republicata;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local;

Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă lista de prioritate refăcută, care stabilește ordinea în soluționarea cererilor de repartizare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, construite prin ANL, cu solicitanții care, până la data de 30.09.2023, au făcut dovada îndeplinirii condițiilor restrictive prevăzute de lege pentru a avea acces la o astfel de locuință; lista este cuprinsă în Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Se repartizează doamnei (...) și familiei sale locuința cu 2 camere, construită prin Agenția Națională pentru Locuințe, situată în B-dul Dacia nr. 42A, bl. 3, sc. A, et.x, ap. x.

Art.3 Se aprobă solicitarea de prelungire a relațiilor contractuale de închiriere cu (...), pentru locuința construită prin ANL, situată în B-dul Alexandru cel Bun nr. 70, bl. 250, sc. B, et. x , ap. xx.

Prelungirea se va efectua condiționat de efectuarea plăților esalonate, asumate prin convenție de plată, pentru debitul restant la plata cheltuielilor de întreținere.

Art.4 Se aprobă solicitarea de prelungire a relațiilor contractuale de închiriere cu (...) și schimbarea titularului de contract pe numele soției, (...) pentru locuința construită prin ANL, situată în B-dul Dacia nr. 42, bl. 2, sc. A, parter, ap.x.

Art.5 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată catre: Instituția Prefectului Județului Iași; Primarul Municipiului Iași, Direcția Fond Locativ, beneficiarii mentionati la art. 3 si 4..

Art.6 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Direcția Fond Locativ.

Art.7 Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PRESEDINTE DE SEDINTA, Consilier local,

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx


Contrasemnează pentru legalitate, Secretar General,

Xxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx

Nr. 424 din 31 octombrie 2023

Total consilieri locali

26

Prezenți

20*

Pentru

19

Împotrivă

0

Abțineri

0


*Domnul consilier local Iulian Nicolau nu participa la dezbatere si vot.