Hotărârea nr. 355/2023

HOTĂRÂRE privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 200.000.000 RON pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023 - 2024

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 200.000.000 RON,

pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece

2023 - 2024

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 29 septembrie 2023;

Având în vedere Proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Iași ;

Având în vedere avizul nefavorabil inregistrat sub nr. 382/27.09.2023 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul nefavorabil inregistrat sub nr. 297/27.09.2023 întocmit de Comisia Economica - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 119.627/22.09.2023, intocmit de către Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale - Biroul Analiză Economică, Avizări Tarife și Ajutor de Stat;

Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 119.623/22.09.2023 intocmit de către Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale - Biroul Analiză Economică, Avizări Tarife și Ajutor de Stat;

Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 115.681/14.09.2023 intocmit de către Directia Tehnica si Servicii Comunitare - Serviciul Eficienta Energetica si Utilitati Publice;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) și alin. (4), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. b), art. 155, alin. (1), lit. c) și alin. (4), lit. d), precum și ale art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul articolului unic, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care prevede derogarea de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4) și alin. (41) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 3, alin. (2) din Legea nr. 360/2022 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023,

Ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

Ținând seama de prevederile art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;

Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru achiziția de combustibil în vederea asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024 în municipiul Iași;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;

Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61/2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă contractarea de către Municipiul Iași a unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 200.000.000 RON, cu o maturitate de 5 ani.

Art. 2. Contractarea finanțării rambursabile prevăzute la art. 1 se realizează pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023 - 2024 în municipiul Iași.

Art. 3. Din bugetul local al Municipiului Iași se asigură integral plata:

  • a)    serviciului anual al datoriei publice locale;

  • b)    oricăror impozite și taxe aferente realizării obiectivelor de investiții de interes local;

  • c)    alte cheltuieli neeligibile ale finanțării rambursabile menționate la art. 1.

Art. 4. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a Municipiului Iași următoarele date:

  • a)    hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;

  • b)    valoarea finanțării rambursabile contractate în valuta de contract;

  • c)    gradul de îndatorare a Municipiului Iași;

  • d)    durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare a finanțării rambursabile;

  • e)    dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;

  • f)    plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.

  • (2)    Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege.

Art. 5. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași ca pentru și în numele Municipiului Iași să:

  • a)    negocieze termenii și condițiile finanțării rambursabile interne;

  • b)    semneze (i) contractul de împrumut, (ii) toate documentele necesare obținerii autorizării și derulării finanțării rambursabile interne, (iii) orice alte modificări și completări convenite de către părțile contractante și a oricăror alte acte, documente, notificări sau cereri a căror semnare poate deveni necesară sau utilă în legătură cu încheierea și derularea finanțării rambursabile interne;

  • c)    întreprindă orice acțiuni necesare a fi întreprinse de Municipiul Iași conform contractului de împrumut sau oricărui alt contract sau document la care instituția de credit și Municipiul Iași sunt părți, în legătură cu finanțarea rambursabilă prevăzută la art. 1.

Art. 6. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Direcția Tehnica și Servicii Comunitare; Direcția Generala Economica și Finanțe Publice Locale si Instituția Prefectului - Județul Iași.

Art. 7. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident Direcția Tehnică și Servicii Comunitare; Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.

(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                Contrasemnează pentru legalitate,

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx                      Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Consilier local,

Nr. 355 din 29 septembrie 2023

Total consilieri locali

27

Prezenți

24

Pentru

14

Împotrivă

0

Abțineri

10