Hotărârea nr. 412/2021

HOTĂRÂRE privind prelungirea duratei contractelor de comodat nr. 8445/28.01.2010 nr. 8446/28.01.2010 și nr. 265/03.01.2013 încheiate între Municipiul Iași și Biblioteca Județeană "Gheorghe Asachi" Iași

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind prelungirea duratei contractelor de comodat nr. 8445/28.01.2010, nr. 8446/28.01.2010 și nr. 265/03.01.2013 încheiate între Municipiul Iași și Biblioteca Județeană "Gheorghe Asachi" Iași

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 29.12.2021;

Avand in vedere Proiectul de hotarare inregistrat sub nr. 144131/22.12.2021 initiat de Primarul Municipiului Iasi;

Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 413/28.12.2021 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 339/28.12.2021 întocmit de Comisia

Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 97/28.12.2021 întocmit de Comisia

Social-Culturala, Invatamant-Culte, ONG a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Avand in vedere referatul de aprobare nr. 136545/09.12.2021 întocmit Directia Exploatare Patrimoniu;

Avand in vedere raportul de specialitate nr. 140339/15.12.2021 intocmit de Directia Juridica;

Avand in vedere solicitările nr. 132411/26.11.2021; nr. 132413/26.11.2021 și nr.

132415/26.11.2021, formulate de Biblioteca Județeană « Gheorghe Asachi » Iași ;

Avand in vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 419/29.12.2016, Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 545/15.12.2017 și contractele de comodat nr. 8445/28.01.2010, nr. 8446/28.01.2010 și nr. 265/03.01.2013;

Avand in vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 212/30.05.2018 privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, reactualizat;

Avand in vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 225/30.06.2020 privind actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Iași;

Avand in vedere prevederile art. 349-353 și art. 362 alin (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ - teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;

Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ;

Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 4 (patru) ani a duratei contractelor de comodat nr. 8445/28.01.2010, nr. 8446/28.01.2010 și nr. 265/03.01.2013 încheiate între Municipiul Iași și Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi Iași pentru următoarele bunuri imobile:

  • a)    spațiul situat în municipiul Iași, str. Petre Țuțea nr. 7-9, bloc 911, tr.2-3, parter, județul Iași, având suprafața utilă de 195,32 mp și o valoare de inventar de 358408,70 lei, înregistrat sub numărul de inventar 11591 în domeniul public al Municipiului Iași, ce face obiectul contractului de comodat nr. 8445/28.01.2010;

  • b)    spațiul situat în municipiul Iași, bdul. Alexandru cel Bun nr.32, bloc H3, parter, județul Iași, având suprafața utilă de 101,67 mp și o valoare de inventar de 410758,76 lei, înregistrat sub numărul de inventar 11684 în domeniul public al Municipiului Iași, ce face obiectul contractului de comodat nr. 8446/28.01.2010;

  • c)    spațiul situat în municipiul Iași, bdul. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 8, bloc B2, Complex comercial, subsol, județul Iași, având suprafața utilă de 30,87 mp și o valoare de inventar de 104324,55 lei, înregistrat sub numărul de inventar 12034 în domeniul privat al Municipiului Iași, ce face obiectul contractului de comodat nr. 265/03.01.2013.

Art.2 Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze actele adiționale ce se va încheia la contractele de comodat nr. 8445/28.01.2010, nr. 8446/28.01.2010 și nr. 265/03.01.2013 în baza prezentei hotărâri.

Art.3 Pe toată durata folosinței dobândită conform art. 1 din prezenta hotărâre, Biblioteca Județeană « Gheorghe Asachi » Iași are următoarele obligații:

  • a)    să folosească bunul în scopul principal, potrivit specificului instituției publice;

  • b)    să prezinte, anual, rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare;

  • c)    să permită accesul reprezentanților Municipiului Iași pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;

  • d)    să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;

  • e)    la încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, și liber de orice sarcini;

  • f)    să nu transmită, nici oneros și nici cu titlu gratuit, folosința dobândită asupra bunului imobil unei alte persoane;

  • g)    să informeze Municipiul Iași cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului;

  • h)    să păstreze integritatea bunului imobil pus la dispoziție, să-l întrețină în mod corespunzător, să nu-l modifice fără consimțământul prealabil al Municipiului Iași exprimat în scris, să nul deterioreze sau degradeze;

  • i)    să se îngrijească de conservarea bunului dat în folosință ca un bun proprietar organizând în acest sens urmărirea curentă a comportării în timp a construcție și efectuând pe cheltuiala sa reparațiile necesare ce vor fi consemnate într-un jurnal de intervenții pe toată perioada utilizării;

  • j)    să ia măsurile legale pentru prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru respectarea normelor de securitate a muncii;

  • k)    să suporte costul utilităților consumate, ce vor fi stabilite în baza contractelor încheiate între comodatar și furnizorii de utilități.

Art.4 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată catre: Instituția Prefectului Județului Iași; Primarul Municipiului Iași, Directia Exploatare Patrimoniu, Biblioteca Județeană « Gheorghe Asachi » Iași.

Art.5 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Direcția Exploatare Patrimoniu.

Art.6 Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PRESEDINTE DE SEDINTA,

Consilier local,

Xxxxxx Xxxxxx


Contrasemneaza pentru legalitate, Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Nr. 412 din 29 decembrie 2021

Total consilieri locali

27

Prezenți

24

Pentru

24

Împotrivă

0

Abțineri

0