Hotărârea nr. 330/2021
HOTĂRÂRE privind aprobarea execuției bugetului general al Municipiului Iași la data de 30.09.2021Municipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE privind aprobarea execuției bugetului general al Municipiului Iași la data de 30.09.2021
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 01 noiembrie 2021;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 117720 din 22.10.2021, inițiat de Primarul Municipiului Iași ;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 325/ 29.10.2021 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 261 /29.10.2021 întocmit de Comisia Economico Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare intocmit de către Directia Generală Economica si Finanțe Publice Locale - Biroul Analiza Economica, Avizari Tarife si Ajutor de Stat, înregistrat sub nr. 116.125/ 20.10.2021;
Având în vedere Raportul de specialitate intocmit de către Directia Generală Economica si Finante Publice Locale - Biroul Analiza Economica, Avizari Tarife si Ajutor de Stat, înregistrat sub nr. 116.127/20.10.2021;
Având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 15/2021 privind bugetul de stat pentru anul 2021, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanța de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Se aprobă execuția bugetului general al Municipiului Iași la data de 30.09.2021, pe cele două secțiuni, de funcționare și de dezvoltare.
(2) Anexele nr. 1 - 3 sunt parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Generale Tehnice și Dezvoltare; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale si Prefectului Județului Iași.
Art. 3. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de catre Direcția Generala Tehnica și Dezvoltare; Direcția Generala Economica și Finanțe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate,
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx Secretar General, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Consilier local,
Nr. 330 din 01 noiembrie 2021
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
27 |
|
Pentru |
14 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
13 |
| JUDETUL IASI | Anexa 1 | |||||||||||
| MUNICIPIUL IASI | ||||||||||||
| Execuția bugetului local la 30.09.2021 | ||||||||||||
| - mii lei - | ||||||||||||
| D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R | Cod rând | Cod indicator | Prevederi anuale 2021 TOTAL | Prevederi Trim I+II+III 2021 | Realizări la 30.09.2021 | Diferente (Realizări - Prevederi) | Estimari | |||||
| 2020 | 2021 | 2022 | ||||||||||
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 (4-3) | |||||||
| TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) | 1 | 00.01 | "1,391,244.94" | "1,097,427.21" | "720,973.08" | "-376,454.13" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| VENITURI PROPRII (cod 00.02-11.02-37.02+00.15+00.16) | 2 | 49.90 | "824,154.41" | "644,148.23" | "520,109.71" | "-124,038.52" | "514,671.14" | "486,981.07" | "496,889.83" | |||
| I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) | 3 | 00.02 | "947,185.19" | "733,728.57" | "605,715.36" | "-128,013.21" | "622,858.95" | "597,626.78" | "609,595.32" | |||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11) | 4 | 00.03 | "714,722.87" | "608,939.38" | "549,373.99" | "-59,565.39" | "548,240.94" | "527,789.42" | "537,662.85" | |||
| "A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07)" | 5 | 00.04 | "447,877.82" | "390,449.06" | "341,249.01" | "-49,200.05" | "312,249.50" | "300,620.66" | "304,938.60" | |||
| "A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02)" | 6 | 00.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozit pe profit (cod 01.02.01) | 7 | 01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozit pe profit de la agenți economici 1) | 8 | 01.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02)" | 9 | 00.06 | "447,877.82" | "390,449.06" | "341,249.01" | "-49,200.05" | "312,249.50" | "300,620.66" | "304,938.60" | |||
| Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18) | 10 | 03.02 | "1,486.82" | "1,263.79" | "1,386.87" | 123.08 | "1,671.77" | "1,705.21" | "1,756.36" | |||
| Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici | 11 | 03.02.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal **) | 12 | 03.02.18 | "1,486.82" | "1,263.79" | "1,386.87" | 123.08 | "1,671.77" | "1,705.21" | "1,756.36" | |||
| Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04) | 13 | 04.02 | "446,391.00" | "389,185.27" | "339,862.14" | "-49,323.13" | "310,577.73" | "298,915.45" | "303,182.24" | |||
| Cote defalcate din impozitul pe venit | 14 | 04.02.01 | "444,311.00" | "389,185.27" | "339,023.39" | "-50,161.88" | "306,197.73" | "294,046.45" | "297,915.24" | |||
| Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale | 15 | 04.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "4,380.00" | "4,869.00" | "5,267.00" | |||
| Sume repartizate din Fondul la dispozitia Consiliului Judetean | 16 | 04.02.05 | "2,080.00" | 0.00 | 838.75 | 838.75 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02)" | 17 | 00.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane fizice (cod 05.02.50)" | 18 | 05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| " Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital " | 19 | 05.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) | 20 | 00.09 | "102,143.52" | "91,746.89" | "84,339.87" | "-7,407.02" | "92,047.94" | "83,811.31" | "86,325.66" | |||
| Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03+07.02.50) | 21 | 07.02 | "102,143.52" | "91,746.89" | "84,339.87" | "-7,407.02" | "92,047.94" | "83,811.31" | "86,325.66" | |||
| Impozit si taxa pe cladiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) | 22 | 07.02.01 | "74,737.90" | "67,969.53" | "60,983.38" | "-6,986.15" | "64,897.12" | "59,769.06" | "61,562.14" | |||
| Impozit pe cladiri de la persoane fizice *) | 23 | 07.02.01.01 | "22,310.39" | "19,633.30" | "19,088.43" | -544.87 | "19,591.98" | "18,300.82" | "18,849.85" | |||
| Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice *) | 24 | 07.02.01.02 | "52,427.51" | "48,336.23" | "41,894.94" | "-6,441.29" | "45,305.14" | "41,468.24" | "42,712.29" | |||
| Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03) | 25 | 07.02.02 | "20,812.86" | "18,173.52" | "18,298.11" | 124.59 | "20,724.08" | "17,486.97" | "18,011.58" | |||
| Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) | 26 | 07.02.02.01 | "6,336.43" | "5,565.98" | "5,513.39" | -52.59 | "6,165.46" | "5,268.77" | "5,426.84" | |||
| Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *) | 27 | 07.02.02.02 | "14,345.46" | "12,493.65" | "12,651.13" | 157.48 | "14,427.84" | "12,084.80" | "12,447.34" | |||
| Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din impozitul pe teren agricol | 28 | 07.02.02.03 | 130.97 | 113.89 | 133.59 | 19.70 | 130.78 | 133.40 | 137.40 | |||
| Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru | 29 | 07.02.03 | "6,592.76" | "5,603.84" | "5,058.38" | -545.46 | "6,426.74" | "6,555.28" | "6,751.94" | |||
| Alte impozite si taxe pe proprietate | 30 | 07.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) | 31 | 00.10 | "160,269.51" | "122,951.92" | "120,081.30" | "-2,870.62" | "139,408.73" | "138,731.99" | "141,634.36" | |||
| Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06) | 32 | 11.02 | "125,674.14" | "92,100.92" | "88,160.29" | "-3,940.63" | "108,993.63" | "111,467.64" | "113,552.08" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor | 33 | 11.02.01 | "3,540.05" | "1,267.05" | "1,150.00" | -117.05 | "4,989.40" | "4,989.40" | "4,989.40" | |||
| "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București " | 34 | 11.02.02 | "99,135.09" | "72,257.87" | "69,310.29" | "-2,947.58" | "76,811.23" | "77,452.24" | "78,091.68" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale | 35 | 11.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "15,335.00" | "17,168.00" | "18,613.00" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor invatamantului particular sau confesional acreditat | 36 | 11.02.09 | "22,999.00" | "18,576.00" | "17,700.00" | -876.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | |||
| Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07) | 37 | 12.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe hoteliere | 38 | 12.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) | 39 | 15.02 | "1,107.82" | 942.30 | "1,143.38" | 201.08 | "1,110.67" | "1,132.89" | "1,166.88" | |||
| Impozit pe spectacole | 40 | 15.02.01 | 6.18 | 5.26 | 4.87 | -0.39 | 19.61 | 20.01 | 20.61 | |||
| Alte taxe pe servicii specifice | 41 | 15.02.50 | "1,101.64" | 937.04 | "1,138.51" | 201.47 | "1,091.06" | "1,112.88" | "1,146.27" | |||
| "Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (cod 16.02.02+16.02.03+16.02.50)" | 42 | 16.02 | "33,487.55" | "29,908.70" | "30,777.63" | 868.93 | "29,304.43" | "26,131.46" | "26,915.40" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) | 43 | 16.02.02 | "25,776.53" | "23,287.09" | "22,758.62" | -528.47 | "22,827.00" | "19,524.48" | "20,110.21" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice *) | 44 | 16.02.02.01 | "16,473.82" | "15,072.75" | "14,336.24" | -736.51 | "14,465.45" | "12,174.16" | "12,539.38" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice *) | 45 | 16.02.02.02 | "9,302.71" | "8,214.34" | "8,422.38" | 208.04 | "8,361.55" | "7,350.32" | "7,570.83" | |||
| Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare | 46 | 16.02.03 | "1,056.40" | 965.17 | "1,129.22" | 164.05 | 940.74 | 959.55 | 988.34 | |||
| "Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati" | 47 | 16.02.50 | "6,654.62" | "5,656.44" | "6,889.79" | "1,233.35" | "5,536.69" | "5,647.43" | "5,816.85" | |||
| A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02) | 48 | 00.11 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50) | 49 | 18.02 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| Alte impozite si taxe | 50 | 18.02.50 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) | 51 | 00.12 | "232,462.32" | "124,789.19" | "56,341.37" | "-68,447.82" | "74,618.01" | "69,837.36" | "71,932.47" | |||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) | 52 | 00.13 | "66,147.80" | "58,795.86" | "38,339.63" | "-20,456.23" | "49,025.25" | "43,732.75" | "45,044.73" | |||
| Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50) | 53 | 30.02 | "66,145.64" | "58,793.70" | "38,337.47" | "-20,456.23" | "49,025.25" | "43,732.75" | "45,044.73" | |||
| Varsaminte din profitul net al regiilor autonome | 54 | 30.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din concesiuni si inchirieri (cod 30.02.05.30) | 55 | 30.02.05 | "57,272.48" | "50,211.62" | "29,996.61" | "-20,215.01" | "44,592.04" | "39,210.88" | "40,387.20" | |||
| Redevente miniere | 30.02.05.01 | 30.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.10 | 0.10 | ||||||
| Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile publice | 56 | 30.02.05.30 | "57,272.48" | "50,211.62" | "29,996.51" | "-20,215.11" | "44,592.04" | "39,210.88" | "40,387.20" | |||
| Venituri din dividende (cod 30.02.08.02 + 30.02.08.03) *) | 57 | 30.02.08 | "6,932.45" | "6,932.45" | "6,932.45" | 0.00 | "2,714.06" | "2,768.34" | "2,851.39" | |||
| Venituri din dividende de la alti platitori | 58 | 30.02.08.02 | "6,932.45" | "6,932.45" | "6,932.45" | 0.00 | "2,714.06" | "2,768.34" | "2,851.39" | |||
| Dividente de virat de către societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat | 59 | 30.02.08.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din proprietate | 60 | 30.02.50 | "1,940.71" | "1,649.63" | "1,408.40" | -241.23 | "1,719.15" | "1,753.53" | "1,806.14" | |||
| Venituri din dobanzi (cod 31.02.03) | 61 | 31.02 | 2.16 | 2.16 | 2.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din dobanzi | 62 | 31.02.03 | 2.16 | 2.16 | 2.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02) | 63 | 00.14 | "166,314.52" | "65,993.33" | "18,001.74" | "-47,991.59" | "25,592.76" | "26,104.61" | "26,887.74" | |||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.02.08+33.02.10+33.02.12+33.02.24+33.02.27+33.02.28+33.02.50) | 64 | 33.02 | "142,296.10" | "45,301.69" | 264.57 | "-45,037.12" | 447.13 | 456.07 | 469.75 | |||
| Venituri din prestari de servicii | 65 | 33.02.08 | "142,000.00" | "45,050.00" | 6.30 | "-45,043.70" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese | 66 | 33.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social | 67 | 33.02.12 | 6.10 | 5.19 | 6.92 | 1.73 | 8.09 | 8.25 | 8.50 | |||
| Taxe din activitati cadastrale si agricultura | 68 | 33.02.24 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială | 69 | 33.02.27 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri" | 70 | 33.02.28 | 0.00 | 0.00 | 1.44 | 1.44 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 71 | 33.02.50 | 290.00 | 246.50 | 249.90 | 3.40 | 439.04 | 447.82 | 461.25 | |||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.02.02+34.02.50)" | 72 | 34.02 | "1,605.16" | "1,374.27" | "1,250.66" | -123.61 | 951.04 | 970.06 | 999.16 | |||
| Taxe extrajudiciare de timbru | 73 | 34.02.02 | 5.89 | 5.89 | 8.68 | 2.79 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 74 | 34.02.50 | "1,599.27" | "1,368.38" | "1,241.98" | -126.40 | 951.04 | 970.06 | 999.16 | |||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50)" | 75 | 35.02 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.76" | -993.71 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale (cod 35.02.01.02) | 76 | 35.02.01 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.69" | -993.78 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate | 77 | 35.02.01.02 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.69" | -993.78 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de impozite si taxe | 78 | 35.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.07 | 0.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01)" | 79 | 35.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii" | 80 | 35.02.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 81 | 35.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Diverse venituri (cod 36.02.01+36.02.05+36.02.06+36.02.07+36.02.11+36.02.22+36.02.50) | 82 | 36.02 | "10,652.63" | "9,095.12" | "7,257.98" | "-1,837.14" | "9,664.47" | "9,857.75" | "10,153.48" | |||
| Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive | 83 | 36.02.01 | 18.57 | 15.78 | 6.62 | -9.16 | 354.90 | 362.00 | 372.86 | |||
| Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive | 84 | 36.02.01.01 | 18.57 | 15.78 | 6.62 | -9.16 | 354.90 | 362.00 | 372.86 | |||
| Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice | 85 | 36.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe speciale | 86 | 36.02.06 | "3,416.36" | "2,922.66" | "2,749.41" | -173.25 | "5,359.87" | "5,467.06" | "5,631.07" | |||
| Varsaminte din amortizarea mijloacelor fixe | 87 | 36.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din ajutoare de stat recuperate | 88 | 36.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate in cursul procesului de executare silita | 89 | 36.02.14 | 144.28 | 144.28 | 89.01 | -55.27 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic | 90 | 36.02.22 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxa de reabilitare termica | 91 | 36.02.23 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contributia asociatiei de proprietari pentru lucrarile de reabilitare termica | 92 | 36.02.31 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume provenite din finantarea bugetara a anilor precedenti (cod 36.02.32.02+36.02.32.03) | 93 | 36.02.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Sume provenite din finantarea bugetara a anilor precedenti, aferente sectiunii de dezvoltare " | 94 | 36.02.32.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Sume provenite din finantarea bugetara a anilor precedenti, aferente sectiunii de functionare" | 95 | 36.02.32.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte venituri | 96 | 36.02.50 | "7,073.42" | "6,012.40" | "4,412.94" | "-1,599.46" | "3,949.70" | "4,028.69" | "4,149.55" | |||
| "Transferuri voluntare, altele decat subventiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.04+37.02.05+37.02.50)" | 97 | 37.02 | 4.78 | 4.78 | 4.78 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Donatii si sponsorizari | 98 | 37.02.01 | 4.78 | 4.78 | 4.78 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) | 99 | 37.02.03 | "-143,890.43" | "-121,741.91" | "-38,183.39" | "83,558.52" | "-109,996.79" | "-23,498.25" | "-58,168.13" | |||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 100 | 37.02.04 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene | 101 | 37.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte transferuri voluntare | 102 | 37.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02) | 103 | 00.15 | "2,648.14" | "2,525.36" | "2,559.42" | 34.06 | 805.82 | 821.93 | 846.59 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10) | 104 | 39.02 | "2,648.14" | "2,525.36" | "2,559.42" | 34.06 | 805.82 | 821.93 | 846.59 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 105 | 39.02.01 | 373.79 | 359.20 | 405.91 | 46.71 | 49.62 | 50.61 | 52.13 | |||
| Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului | 106 | 39.02.03 | 721.27 | 613.08 | 496.11 | -116.97 | 756.20 | 771.32 | 794.46 | |||
| Venituri din privatizare | 107 | 39.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale | 108 | 39.02.07 | "1,553.08" | "1,553.08" | "1,657.40" | 104.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Depozite speciale pentru constructii de locuinte | 109 | 39.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02) | 110 | 00.16 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.13+40.02.14+40.02.50) | 111 | 40.02 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii | 112 | 40.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice | 113 | 40.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Împrumuturi temporare din trezoreria statului**) | 114 | 40.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare**) | 115 | 40.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare**) | 116 | 40.02.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare**) | 117 | 40.02.14 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite in cadrul mecanismului decontarii cererilor de plata*) | 118 | 40.02.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate | 119 | 40.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finantarea cheltuielilor sectiunii de functionare | 40.02.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Alte operatiuni financiare (41.02.05) | 120 | 41.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Disponibilitati rezervate pentru plati ale unitatilor de invatamant special si a altor institutii publice de pe raza altor unitati administrativ-teritoriale decat cea pe raza careia isi desfasoara activitatea consiliul judetean/Consiliul general al Minicipiului Bucuresti**) (41.02.05.01+41.02.05.02) | 121 | 41.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Disponibilitati rezervate pentru plati ale unitatilor de invatamant special si a altor institutii publice de pe raza altor unitati administrativ-teritoriale decat cea pe raza careia isi desfasoara activitatea consiliul judetean/Consiliul general al Minicipiului Bucuresti, pentru sectiunea de functionare**) " | 122 | 41.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Disponibilitati rezervate pentru plati ale unitatilor de invatamant special si a altor institutii publice de pe raza altor unitati administrativ-teritoriale decat cea pe raza careia isi desfasoara activitatea consiliul judetean/Consiliul general al Minicipiului Bucuresti, pentru sectiunea de dezvoltare**) " | 123 | 41.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 124 | 00.17 | "117,630.63" | "94,429.11" | "28,621.16" | "-65,807.95" | #REF! | "43,954.50" | "32,685.80" | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) | 125 | 00.18 | "117,630.63" | "94,429.11" | "28,621.16" | "-65,807.95" | #REF! | "43,954.50" | "32,685.80" | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.02.01+42.02.05+42.02.09+42.02.10+42.02.12 la 42.02.21+42.02.28+42.02.29+42.02.32 la 42.02.36+42.02.40 la 42.02.42+42.02.44 la 42.02.46+42.02.51+42.02.52+42.02.54+42.02.55) | 126 | 42.02 | "117,630.63" | "94,429.11" | "28,621.16" | "-65,807.95" | #REF! | "43,954.50" | "32,685.80" | |||
| Programul Termoficare | 127 | 42.02.01 | "13,843.40" | "13,843.40" | 836.91 | "-13,006.49" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare | 128 | 42.02.01.01 | "1,560.60" | "1,560.60" | 0.00 | "-1,560.60" | ||||||
| Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obtinute din vanzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera | 129 | 42.02.01.02 | "12,282.80" | "12,282.80" | 836.91 | "-11,445.89" | ||||||
| Planuri si regulamente de urbanism | 130 | 42.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință | 131 | 42.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit | 132 | 42.02.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor | 133 | 42.02.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar | 134 | 42.02.14 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **) | 135 | 42.02.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finantarea investitiilor in sanatate (cod 42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03) | 136 | 42.02.16 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 137 | 42.02.16.01 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 138 | 42.02.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 139 | 42.02.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii pentru finalizarea lucrarilor de constructie a asezamintelor culturale | 140 | 42.02.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03) | 141 | 42.02.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 142 | 42.02.18.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 143 | 42.02.18.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 144 | 42.02.18.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții către bugetele locale pentru finanțarea programului multianual de asistența tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiții publice finanțate prin Programul operațional regional 2007-2013 | 145 | 42.02.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fondurile externe nerambursabile (FEN) postaderare | 146 | 42.02.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap | 147 | 42.02.21 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite din Fondul de Interventie**) | 148 | 42.02.28 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Finantarea lucrărilor de cadastru imobiliar | 149 | 42.02.29 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibili | 150 | 42.02.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sprijin financiar la constituirea familiei - restante din anii precedenti | 151 | 42.02.33 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri" | 152 | 42.02.34 | 14.50 | 7.25 | 1.56 | -5.69 | 50.75 | 50.75 | 50.75 | |||
| Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale | 153 | 42.02.35 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți - restante din anii precedenti | 154 | 42.02.36 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru pentru realizarea obiectivelor de investiții in turism | 155 | 42.02.40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății | 156 | 42.02.41 | "12,168.00" | "12,126.00" | "6,564.21" | "-5,561.79" | 157.08 | 160.22 | 163.43 | |||
| Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA | 157 | 42.02.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii din bugetul de stat pentru finantarea camerelor agricole | 158 | 42.02.44 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor finantate din Fondul Social European | 159 | 42.02.45 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru achitarea obligațiilor restante către furnizorii de energie termică și ale centralelor de termoficare | 160 | 42.02.46 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national (42.02.51.01+42.02.51.02) | 161 | 42.02.51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national, destinate sectiunii de functionare a bugetului local" | 162 | 42.02.51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national, destinate sectiunii de dezvoltare a bugetului local" | 163 | 42.02.51.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea investitiilor pentru institutii publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale | 164 | 42.02.52 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe | 165 | 42.02.54 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale | 166 | 42.02.55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume alocate din bugetul de stat aferente corectiilor financiare | 167 | 42.02.62 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor (cod 42.02.63.01+42.02.63.02) | 168 | 42.02.63 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate sectiunii de functionare" | 169 | 42.02.63.01 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate sectiunii de dezvoltare" | 170 | 42.02.63.02 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru finantarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece, destinate sectiunii de functionare" | 171 | 42.02.64 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Finantarea programului national de Dezvoltare Locala | 172 | 42.02.65 | "1,300.00" | "1,300.00" | "1,094.91" | -205.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subventii din bugetul de stat alocate conform contractelor incheiate cu directiile de sanatate publica | 173 | 42.02.66 | "22,232.00" | "18,436.00" | "15,909.22" | "-2,526.78" | "23,144.82" | "23,607.72" | "24,079.87" | |||
| Subventii din sume obtinute in urma scoaterii la licitatie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera pentru finantarea proiectelor de investitii | 174 | 42.02.67 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fondurile externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferente perioadei de programare 2014-2020 " | 175 | 42.02.69 | "56,968.73" | "41,112.46" | "4,214.35" | "-36,898.11" | "39,416.49" | "20,135.81" | "8,391.75" | |||
| Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01+42.02.79.02) | 42.02.79 | 225.00 | 225.00 | 0.00 | -225.00 | |||||||
| "Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol , pentru sectiunea de dezvoltare" | 42.02.79.02 | 42.02.79.02 | 225.00 | 225.00 | 0.00 | -225.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina | 42.02.80 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Subventii de la alte administratii (cod 43.02.01+43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20) | 176 | 43.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subventii primite de la bugetele consiliilor judetene pentru protectia copilului | 177 | 43.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a fortei de munca si subventionarea locurilor de munca " | 178 | 43.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap | 179 | 43.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate **) | 180 | 43.02.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte subventii primite de la administratia centrala pentru finantarea unor activitati | 181 | 43.02.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite de la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara | 182 | 43.02.21 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite din bugetul judetului pentru clasele de invatamant special organizate in cadrul unitatilor de invatamant de masa | 183 | 43.02.23 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite din bugetele locale pentru clasele de invatamant de masa organizate in unitatile de invatamant special | 184 | 43.02.24 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă | 185 | 43.02.30 | 0.00 | |||||||||
| Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară | 186 | 43.02.34 | 0.00 | |||||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) | 187 | 45.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.01+45.02.01.02+45.02.01.03) *) | 188 | 45.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 189 | 45.02.01.01 | 0.00 | |||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 190 | 45.02.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinantari | 191 | 45.02.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fondul Social European | 192 | 45.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 193 | 45.02.02.01 | 0.00 | |||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 194 | 45.02.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinantari | 195 | 45.02.02.03 | 0.00 | |||||||||
| Fondul de Coeziune | 196 | 45.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 197 | 45.02.03.01 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 198 | 45.02.03.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinantari | 199 | 45.02.03.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala | 200 | 45.02.04 | 0.00 | |||||||||
| Fondul European pentru Pescuit | 201 | 45.02.05 | 0.00 | |||||||||
| Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare | 202 | 45.02.07 | 0.00 | |||||||||
| Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat | 203 | 45.02.08 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | ||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 204 | 45.02.08.01 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | ||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 205 | 45.02.08.02 | 0.00 | |||||||||
| Prefinantari | 206 | 45.02.08.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe comunitare finanțate în perioada 2007-2013 | 207 | 45.02.15 | 0.00 | |||||||||
| Alte facilități și instrumente postaderare | 208 | 45.02.16 | 0.00 | |||||||||
| Mecanismul financiar SEE | 209 | 45.02.17 | 0.00 | |||||||||
| Mecanismul financiar norvegian | 210 | 45.02.18 | 0.00 | |||||||||
| Programul de cooperare elvetiano-roman vazand reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse | 211 | 45.02.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 45.02.19.02 | 45.02.19.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE | 212 | 45.02.20 | 0.00 | |||||||||
| Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE | 213 | 45.02.21 | 0.00 | |||||||||
| Alte sume primite de la UE (cod 46.02.04) | 214 | 46.02 | 259.70 | 259.70 | 0.00 | -259.70 | ||||||
| Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 | 215 | 46.02.04 | 259.70 | 259.70 | 0.00 | -259.70 | ||||||
| Sume in curs de distribuire (cod 47.02.04) | 47.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume incasate pentru bugetul local in contul unic in curs de distribuire | 47.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15) | 216 | 48.02 | "323,521.28" | "266,484.47" | "51,044.73" | "-215,439.74" | "158,924.82" | "79,519.89" | "42,223.93" | |||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 217 | 48.02.01 | "316,480.90" | "259,778.31" | "49,653.07" | "-210,125.24" | "158,685.51" | "79,500.90" | "42,223.93" | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 218 | 48.02.01.01 | "182,269.14" | "127,731.64" | "17,010.62" | "-110,721.02" | "158,245.55" | "79,344.25" | "42,223.93" | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 219 | 48.02.01.02 | "7,395.19" | "7,391.84" | "5,583.58" | "-1,808.26" | 439.96 | 156.65 | 0.00 | |||
| Prefinantari | 220 | 48.02.01.03 | "126,816.57" | "124,654.83" | "27,058.86" | "-97,595.97" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Fondul Social European (FSE) | 221 | 48.02.02 | "5,954.75" | "5,620.53" | "1,391.67" | "-4,228.86" | 239.31 | 18.99 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 222 | 48.02.02.01 | "4,013.94" | "3,679.72" | 612.64 | "-3,067.08" | 239.31 | 18.99 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 223 | 48.02.02.02 | 373.58 | 373.58 | 148.42 | -225.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Prefinantari | 224 | 48.02.02.03 | "1,567.23" | "1,567.23" | 630.60 | -936.63 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Instrumentul European de Vecinatate (ENI) (cod 48.02.12.01+45.02.12.02+45.02.12.03) | 48.02.12 | "1,085.63" | "1,085.63" | 0.00 | "-1,085.63" | |||||||
| Prefinantare | 48.02.12.03 | 48.02.12.03 | "1,085.63" | "1,085.63" | 0.00 | "-1,085.63" | ||||||
| TOTAL CHELTUIELI | #REF! | 49.02 | "1,439,844.94" | "1,146,027.21" | "599,148.48" | "-546,878.73" | "845,358.73" | "721,923.10" | "685,351.64" | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "508,669.81" | "570,438.22" | "548,247.24" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | "138,374.00" | "140,637.12" | "141,485.55" | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 0.00 | "162,259.67" | "220,385.51" | "195,925.00" | ||||||
| Din care: | #REF! | 20.24 | 0.00 | 161.00 | 145.00 | 130.00 | ||||||
| TITLUL III DOBANZI | #REF! | 30 | 0.00 | "10,792.00" | "10,106.00" | "9,443.00" | ||||||
| Dobanzi aferente datoriei publice interne | #REF! | 30.01 | 0.00 | "6,292.00" | "5,606.00" | "4,943.00" | ||||||
| Dobanzi aferente datoriei publice externe | #REF! | 30.02 | 0.00 | "4,500.00" | "4,500.00" | "4,500.00" | ||||||
| Alte dobanzi | #REF! | 30.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IV SUBVENTII | #REF! | 40 | 0.00 | "78,280.00" | "78,569.80" | "78,869.75" | ||||||
| TITLUL V FONDURI DE REZERVA | #REF! | 50 | 0.00 | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | ||||||
| Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale | #REF! | 50.04 | 0.00 | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | ||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | "50,674.04" | "51,697.61" | "52,710.64" | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | "47,537.92" | "48,530.76" | "49,512.45" | ||||||
| Transferuri catre instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | "47,142.34" | "48,085.18" | "49,046.87" | ||||||
| Actiuni de sanatate | #REF! | 51.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele consiliilor judetene pentru finantarea centrelor de zi pentru protectia copilului | #REF! | 51.01.14 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru institutiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap | #REF! | 51.01.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate | #REF! | 51.01.24 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri privind contribuții de sănătate pentru persoane beneficiare de ajutor social | #REF! | 51.01.31 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reabilitarea termica a cladirilor de locuit | #REF! | 51.01.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | #REF! | 51.01.46 | 0.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | ||||||
| Transferuri din bugetul local catre bugetul judetului pentru finantarea claselor de invatamant de masa organizate in unitatile de invatamant special | #REF! | 51.01.61 | 0.00 | 315.00 | 365.00 | 385.00 | ||||||
| Transferuri de capital | #REF! | 51.02 | 0.00 | "3,136.12" | "3,166.85" | "3,198.19" | ||||||
| Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale | #REF! | 51.02.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | #REF! | 51.02.26 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | #REF! | 51.02.28 | 0.00 | "1,600.00" | "1,600.00" | "1,600.00" | ||||||
| Alte transferuri de capital catre institutii publice | #REF! | 51.02.29 | 0.00 | "1,536.12" | "1,566.85" | "1,598.19" | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | "12,420.00" | "12,440.00" | "12,462.00" | ||||||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | "12,420.00" | "12,440.00" | "12,462.00" | ||||||
| Programe cu finantare rambursabila | #REF! | 55.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe PHARE | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Investitii ale regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat | #REF! | 55.01.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fond Roman de Dezvoltare Sociala | #REF! | 55.01.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 562.00 | 582.00 | 604.00 | ||||||
| Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | #REF! | 55.01.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri pentru achitarea obligațiilor restante ale centralelor de termoficare | #REF! | 55.01.54 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat | #REF! | 55.01.63 | 0.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | ||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #REF! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | #REF! | 57 | 0.00 | "26,886.17" | "27,315.20" | "27,752.81" | ||||||
| Ajutoare sociale | #REF! | 57.02 | 0.00 | "26,886.17" | "27,315.20" | "27,752.81" | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | #REF! | 57.02.01 | 0.00 | "22,310.77" | "22,726.64" | "23,150.83" | ||||||
| Ajutoare sociale in natura | #REF! | 57.02.02 | 0.00 | "3,988.90" | "3,991.86" | "3,994.88" | ||||||
| Tichete cresa si tichete sociale pentru gradinita | #REF! | 57.02.03 | 0.00 | 76.50 | 76.50 | 76.50 | ||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | #REF! | 57.02.04 | 0.00 | 510.00 | 520.20 | 530.60 | ||||||
| Suport alimentar | #REF! | 57.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | 0.00 | "208,341.38" | "103,809.03" | "52,716.67" | ||||||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 0.00 | "12,120.05" | "12,453.83" | "12,796.68" | ||||||
| Burse | #REF! | 59.01 | 0.00 | "1,085.00" | "1,085.00" | "1,085.00" | ||||||
| Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale | #REF! | 59.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Asociatii si fundatii | #REF! | 59.11 | 0.00 | "7,020.00" | "7,247.35" | "7,482.27" | ||||||
| Sustinerea cultelor | #REF! | 59.12 | 0.00 | "2,587.50" | "2,678.06" | "2,771.80" | ||||||
| Contributii la salarizarea personalului neclerical | #REF! | 59.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural | #REF! | 59.22 | 0.00 | 599.04 | 599.04 | 599.04 | ||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | #REF! | 59.40 | 0.00 | "1,356.15" | "1,370.59" | "1,383.33" | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "97,666.42" | "17,000.00" | "53,715.54" | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 0.00 | "97,666.42" | "17,000.00" | "53,715.54" | ||||||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "97,625.73" | "17,000.00" | "53,715.54" | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "86,856.73" | "17,000.00" | "53,715.54" | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | "4,050.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | "6,719.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 40.69 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | "27,545.00" | "27,509.00" | "27,474.00" | ||||||
| TITLUL XV ÎMPRUMUTURI | #REF! | 80 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Împrumuturi pentru institutii si servicii publice sau activitati finantate integral din venituri proprii | #REF! | 80.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte imprumuturi | #REF! | 80.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 0.00 | "27,545.00" | "27,509.00" | "27,474.00" | ||||||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | "6,750.00" | "6,750.00" | "6,750.00" | ||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | "20,795.00" | "20,759.00" | "20,724.00" | ||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | #REF! | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "TITLUL XVIII REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT " | #REF! | 96.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Rezerve | #REF! | 97.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Excedent | #REF! | 98.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Deficit | #REF! | 99.02 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE | #REF! | 50.02 | "109,154.33" | "94,347.75" | "66,795.92" | "-27,551.83" | "119,101.46" | "118,709.00" | "118,616.12" | |||
| Autoritati publice si actiuni externe | #REF! | 51.02 | "79,529.80" | "68,853.72" | "52,974.97" | "-15,878.75" | "68,934.41" | "69,131.28" | "69,376.15" | "52,974.97" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "67,986.72" | "68,224.28" | "68,469.15" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | "65,251.20" | "55,732.62" | "46,766.99" | "-8,965.63" | "60,598.02" | "60,598.02" | "60,598.02" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "8,160.97" | "7,392.97" | "5,117.52" | "-2,275.45" | "6,789.66" | "7,027.22" | "7,272.09" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A. Transferuri interne | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | |||||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "1,800.00" | "1,732.00" | 86.07 | "-1,645.93" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 650.00 | 552.50 | 372.04 | -180.46 | 599.04 | 599.04 | 599.04 | |||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | #REF! | 59.40 | 0.00 | 599.04 | 599.04 | 599.04 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 40.69 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "2,759.63" | "2,759.63" | 469.01 | "-2,290.62" | 40.69 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 40.69 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | |||||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | |||||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | |||||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 907.00 | 907.00 | 907.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 908.00 | 684.00 | 680.45 | -3.55 | 907.00 | 907.00 | 907.00 | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | |||||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 907.00 | 907.00 | 907.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -517.11 | -517.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Autoritati executive si legislative | #REF! | 51.02.01 | 0.00 | "68,934.41" | "69,131.28" | "69,376.15" | ||||||
| Autorități executive | #REF! | 51.02.01.03 | 0.00 | "68,934.41" | "69,131.28" | "69,376.15" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Alte servicii publice generale | #REF! | 54.02 | "19,940.53" | "18,004.03" | "9,260.63" | "-8,743.40" | "39,214.05" | "39,326.72" | "39,666.97" | "9,260.63" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "38,512.35" | "39,054.01" | "39,603.30" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "8,620.00" | "8,247.00" | "3,731.03" | "-4,515.97" | "11,411.81" | "11,811.46" | "12,215.90" | |||
| TITLUL V FONDURI DE REZERVA | #REF! | 50 | "2,060.00" | "2,060.00" | 0.00 | "-2,060.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | |||
| Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale | #REF! | 50.04 | 0.00 | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | ||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | "7,870.50" | "6,352.00" | "5,543.50" | -808.50 | "7,161.74" | "7,304.97" | "7,451.07" | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | "7,100.54" | "7,242.55" | "7,387.40" | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | "7,100.54" | "7,242.55" | "7,387.40" | ||||||
| Transferuri de capital | #REF! | 51.02 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.67 | ||||||
| Alte transferuri de capital catre institutii publice | #REF! | 51.02.29 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.67 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| A. Transferuri interne | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe cu finantare rambursabila | #REF! | 55.01.03 | 0.00 | |||||||||
| Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | #REF! | 55.01.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "1,090.03" | "1,090.03" | 8.96 | "-1,081.07" | 640.50 | 210.29 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | |||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | |||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | |||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 300.00 | 255.00 | 0.00 | -255.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -22.85 | -22.85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale | #REF! | 54.02.05 | 0.00 | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | ||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat" | #REF! | 54.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațile publice locale" | #REF! | 54.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | #REF! | 54.02.10 | 0.00 | "7,161.74" | "7,304.97" | "7,451.07" | ||||||
| Alte servicii publice generale | #REF! | 54.02.50 | 0.00 | "12,052.31" | "12,021.75" | "12,215.90" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | #REF! | 55.02 | "9,684.00" | "7,490.00" | "4,560.32" | "-2,929.68" | "10,953.00" | "10,251.00" | "9,573.00" | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "10,953.00" | "10,251.00" | "9,573.00" | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "1,308.00" | "1,260.00" | 102.78 | "-1,157.22" | 161.00 | 145.00 | 130.00 | |||
| Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor | #REF! | 20.24 | 0.00 | 161.00 | 145.00 | 130.00 | ||||||
| TITLUL III DOBANZI | #REF! | 30 | "8,376.00" | "6,230.00" | "4,457.54" | "-1,772.46" | "10,792.00" | "10,106.00" | "9,443.00" | |||
| Dobanzi aferente datoriei publice interne | #REF! | 30.01 | 0.00 | "6,292.00" | "5,606.00" | "4,943.00" | ||||||
| Dobanzi aferente datoriei publice externe | #REF! | 30.02 | 0.00 | "4,500.00" | "4,500.00" | "4,500.00" | ||||||
| Alte dobanzi | #REF! | 30.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administratiei | #REF! | 56.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului | #REF! | 51.01.14 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap | #REF! | 51.01.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri privind contribuții de sănătate pentru persoane beneficiare de ajutor social | #REF! | 51.01.31 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului | #REF! | 56.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru institutiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap | #REF! | 56.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate | #REF! | 56.02.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA " | #REF! | 59.02 | "30,627.00" | "26,033.00" | "22,045.43" | "-3,987.57" | "31,183.03" | "31,813.38" | "32,457.01" | |||
| Aparare | #REF! | 60.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 0.00 | |||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | |||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | |||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | |||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | |||||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Aparare nationala | #REF! | 60.02.02 | 0.00 | |||||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Ordine publica si siguranta nationala | #REF! | 61.02 | "30,627.00" | "26,033.00" | "22,045.43" | "-3,987.57" | "31,183.03" | "31,813.38" | "32,457.01" | "22,045.43" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "30,681.19" | "31,301.50" | "31,934.89" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 450.00 | 382.00 | 111.72 | -270.28 | 80.05 | 88.34 | 97.46 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | "30,177.00" | "25,651.00" | "22,032.74" | "-3,618.26" | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | ||||||
| Transferuri de capital | #REF! | 51.02 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | ||||||
| Alte transferuri de capital catre institutii publice | #REF! | 51.02.29 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -99.03 | -99.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Ordine publica | #REF! | 61.02.03 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | ||||||
| Politie locala | #REF! | 61.02.03.04 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | ||||||
| Protectie civila si protectia contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) | #REF! | 61.02.05 | 0.00 | 80.05 | 88.34 | 97.46 | ||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | #REF! | 61.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE | #REF! | 63.02 | "457,034.92" | "382,637.08" | "241,293.79" | "-141,343.29" | "238,527.57" | "207,619.33" | "201,505.27" | |||
| Invatamant | #REF! | 65.02 | "137,717.63" | "113,313.43" | "62,050.63" | "-51,262.80" | "44,984.87" | "45,843.27" | "47,200.54" | "62,050.62" | 0.01 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "42,339.90" | "42,907.90" | "43,475.90" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "38,329.78" | "29,765.78" | "19,728.44" | "-10,037.34" | "23,770.40" | "24,288.40" | "24,836.40" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 343.20 | 246.20 | 246.20 | 0.00 | 315.00 | 365.00 | 385.00 | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 315.00 | 365.00 | 385.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.61 | 0.00 | 315.00 | 365.00 | 385.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | "23,019.00" | "18,593.00" | "17,689.00" | -904.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | |||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | ||||||
| Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat | #REF! | 55.01.63 | 0.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | ||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #REF! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | #REF! | 57 | "6,368.85" | "3,402.85" | "1,975.63" | "-1,427.22" | "5,311.50" | "5,311.50" | "5,311.50" | |||
| Ajutoare sociale | #REF! | 57.02 | 0.00 | "5,311.50" | "5,311.50" | "5,311.50" | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | #REF! | 57.02.01 | 0.00 | "1,394.00" | "1,394.00" | "1,394.00" | ||||||
| Ajutoare sociale in natura | #REF! | 57.02.02 | 0.00 | "3,841.00" | "3,841.00" | "3,841.00" | ||||||
| Tichete cresa si tichete sociale pentru gradinita | #REF! | 57.02.03 | 0.00 | 76.50 | 76.50 | 76.50 | ||||||
| Suport alimentar | #REF! | 57.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "23,832.16" | "22,112.96" | "4,166.65" | "-17,946.31" | 844.97 | "2,935.37" | "3,724.64" | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | "21,674.94" | "17,567.94" | "12,724.77" | "-4,843.17" | "1,085.00" | "1,085.00" | "1,085.00" | |||
| Burse | #REF! | 59.01 | 0.00 | "1,085.00" | "1,085.00" | "1,085.00" | ||||||
| Asociații și fundații | #REF! | 59.11 | 0.00 | |||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "24,149.70" | "21,624.70" | "5,523.60" | "-16,101.10" | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -3.67 | -3.67 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar | #REF! | 65.02.03 | 0.00 | "15,394.87" | "15,354.76" | "15,488.84" | ||||||
| Învatamânt prescolar | #REF! | 65.02.03.01 | 0.00 | "8,259.15" | "8,093.80" | "8,142.35" | ||||||
| Învatamânt primar | #REF! | 65.02.03.02 | 0.00 | "7,135.72" | "7,260.96" | "7,346.49" | ||||||
| Învatamânt secundar | #REF! | 65.02.04 | 0.00 | "22,593.10" | "25,308.61" | "26,528.80" | ||||||
| Învatamânt secundar inferior | #REF! | 65.02.04.01 | 0.00 | "8,640.28" | "8,925.66" | "9,067.86" | ||||||
| Învatamânt secundar superior | #REF! | 65.02.04.02 | 0.00 | "12,223.09" | "12,590.43" | "12,830.83" | ||||||
| Invatamant profesional | #REF! | 65.02.04.03 | 0.00 | "1,729.73" | "3,792.52" | "4,630.11" | ||||||
| Învatamânt postliceal | #REF! | 65.02.05 | 0.00 | 131.00 | 114.00 | 117.00 | ||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel | #REF! | 65.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Învatamânt special | #REF! | 65.02.07.04 | 0.00 | |||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie | #REF! | 65.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Internate si cantine pentru elevi | #REF! | 65.02.11.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte servicii auxiliare | #REF! | 65.02.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | #REF! | 65.02.50 | 0.00 | "6,865.90" | "5,065.90" | "5,065.90" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Sanatate | #REF! | 66.02 | "71,104.91" | "59,708.67" | "25,709.14" | "-33,999.53" | "34,694.43" | "25,448.52" | "25,923.88" | "25,709.14" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "23,382.48" | "23,848.52" | "24,323.88" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | "32,200.00" | "28,362.00" | "21,424.88" | "-6,937.12" | "23,097.90" | "23,559.86" | "24,031.06" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "2,711.06" | "2,711.06" | "1,419.00" | "-1,292.06" | 204.00 | 208.08 | 212.24 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | "23,734.57" | "17,319.57" | "2,705.81" | "-14,613.76" | "1,680.58" | "1,680.58" | "1,680.58" | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | ||||||
| Transferuri catre institutii publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | #REF! | 51.01.46 | 0.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | ||||||
| Transferuri de capital | #REF! | 51.02 | 0.00 | "1,600.00" | "1,600.00" | "1,600.00" | ||||||
| Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale | #REF! | 51.02.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | #REF! | 51.02.26 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | #REF! | 51.02.28 | 0.00 | "1,600.00" | "1,600.00" | "1,600.00" | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "12,038.85" | "10,895.61" | 0.00 | "-10,895.61" | "9,711.95" | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | #REF! | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare sociale | #REF! | 57.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | #REF! | 57.02.01 | 0.00 | |||||||||
| Ajutoare sociale in natura | #REF! | 57.02.02 | 0.00 | |||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IIX ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 420.43 | 420.43 | 159.46 | -260.97 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi | #REF! | 66.02.06 | 0.00 | "11,392.53" | "1,680.58" | "1,680.58" | ||||||
| Spitale generale | #REF! | 66.02.06.01 | 0.00 | "11,392.53" | "1,680.58" | "1,680.58" | ||||||
| Unități medico-sociale | #REF! | 66.02.06.03 | 0.00 | |||||||||
| Servicii de sanatate publica | #REF! | 66.02.08 | 0.00 | "23,301.90" | "23,767.94" | "24,243.30" | ||||||
| Alte cheltuieli in domeniu sanatatii | #REF! | 66.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | #REF! | 66.02.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| "Cultura, recreere si religie " | #REF! | 67.02 | "140,909.63" | "122,585.40" | "77,487.93" | "-45,097.47" | "74,940.35" | "50,227.91" | "41,315.43" | "77,487.93" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "37,951.29" | "39,108.25" | "40,267.03" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "1,779.35" | "1,779.35" | "1,779.35" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "42,053.30" | "41,969.60" | "36,704.27" | "-5,265.33" | "18,726.83" | "19,416.04" | "20,095.56" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | "13,349.50" | "11,449.60" | "7,666.00" | "-3,783.60" | "10,413.74" | "10,622.02" | "10,834.44" | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | "9,440.66" | "9,629.47" | "9,822.04" | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | "9,440.66" | "9,629.47" | "9,822.04" | ||||||
| Transferuri de capital | #REF! | 51.02 | 0.00 | 973.08 | 992.55 | "1,012.40" | ||||||
| Alte transferuri de capital catre institutii publice | #REF! | 51.02.29 | 0.00 | 973.08 | 992.55 | "1,012.40" | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe PHARE | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "44,969.78" | "40,887.55" | "16,331.88" | "-24,555.67" | "21,910.77" | "10,091.11" | 0.00 | |||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | "14,435.00" | "8,515.00" | "7,594.79" | -920.21 | "8,004.45" | "8,283.39" | "8,570.08" | |||
| Asociații și fundații | #REF! | 59.11 | 0.00 | "5,382.00" | "5,570.38" | "5,765.33" | ||||||
| Susținerea cultelor | #REF! | 59.12 | 0.00 | "2,587.50" | "2,678.06" | "2,771.80" | ||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | #REF! | 59.40 | 0.00 | 34.95 | 34.95 | 32.95 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "14,069.21" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "26,060.05" | "19,730.05" | "9,221.67" | "-10,508.38" | "14,069.21" | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "14,069.21" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "11,704.21" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | "2,365.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 36.00 | 36.00 | 36.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 42.00 | 33.60 | 29.03 | -4.57 | 36.00 | 36.00 | 36.00 | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | |||||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 36.00 | 36.00 | 36.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -59.73 | -59.73 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Servicii culturale | #REF! | 67.02.03 | 0.00 | "34,457.51" | "20,749.13" | "10,870.44" | ||||||
| "Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale" | #REF! | 67.02.03.02 | 0.00 | |||||||||
| Muzee | #REF! | 67.02.03.03 | 0.00 | "1,864.32" | "1,901.37" | "1,939.15" | ||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | #REF! | 67.02.03.04 | 0.00 | "7,941.39" | "8,100.22" | "8,262.22" | ||||||
| Scoli populare de arta si meserii | #REF! | 67.02.03.05 | 0.00 | |||||||||
| Case de cultura | #REF! | 67.02.03.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Camine culturale | #REF! | 67.02.03.07 | 0.00 | |||||||||
| Centre pentru conservarea si promovarea culturii traditionale | #REF! | 67.02.03.08 | 0.00 | |||||||||
| Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice | #REF! | 67.02.03.12 | 0.00 | "21,934.77" | "10,115.11" | 24.00 | ||||||
| Alte servicii culturale | #REF! | 67.02.03.30 | 0.00 | "2,717.03" | 632.43 | 645.07 | ||||||
| Servicii recreative si sportive | #REF! | 67.02.05 | 0.00 | "27,513.63" | "24,945.86" | "25,753.42" | ||||||
| Sport | #REF! | 67.02.05.01 | 0.00 | "6,455.00" | "3,213.68" | "3,326.15" | ||||||
| Tineret | #REF! | 67.02.05.02 | 0.00 | "1,552.50" | "1,606.84" | "1,663.08" | ||||||
| "Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement" | #REF! | 67.02.05.03 | 0.00 | "19,506.13" | "20,125.34" | "20,764.19" | ||||||
| Servicii religioase | #REF! | 67.02.06 | 0.00 | "2,587.50" | "2,678.06" | "2,771.80" | ||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | #REF! | 67.02.50 | 0.00 | "10,381.71" | "1,854.86" | "1,919.77" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala | #REF! | 68.02 | "107,302.75" | "87,029.58" | "76,046.09" | "-10,983.49" | "83,907.92" | "86,099.63" | "87,065.42" | "76,046.09" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "83,669.15" | "86,070.14" | "87,059.42" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | "56,789.29" | "45,604.29" | "40,447.72" | "-5,156.57" | "52,898.73" | "54,699.89" | "55,077.12" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "8,709.00" | "7,393.00" | "5,627.41" | "-1,765.59" | "6,764.19" | "6,880.15" | "6,998.43" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe cu finanțare rambursabilă | #REF! | 55.01.03 | 0.00 | |||||||||
| Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | |||||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #REF! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | #REF! | 57 | "35,238.00" | "28,075.83" | "26,144.64" | "-1,931.19" | "21,574.67" | "22,003.70" | "22,441.31" | |||
| Ajutoare sociale | #REF! | 57.02 | 0.00 | "21,574.67" | "22,003.70" | "22,441.31" | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | #REF! | 57.02.01 | 0.00 | "20,916.77" | "21,332.64" | "21,756.83" | ||||||
| Ajutoare sociale in natura | #REF! | 57.02.02 | 0.00 | 147.90 | 150.86 | 153.88 | ||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | #REF! | 57.02.04 | 0.00 | 510.00 | 520.20 | 530.60 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | 566.46 | 566.46 | 233.78 | -332.68 | 35.01 | 23.49 | 0.00 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | "3,143.00" | "2,684.00" | "1,971.14" | -712.86 | "2,431.56" | "2,486.40" | "2,542.56" | |||
| Asociații și fundații | #REF! | 59.11 | 0.00 | "1,638.00" | "1,676.97" | "1,716.94" | ||||||
| Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural | #REF! | 59.22 | 0.00 | 71.40 | 72.83 | 74.28 | ||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | #REF! | 59.40 | 0.00 | 722.16 | 736.60 | 751.34 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 197.76 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "2,850.00" | "2,700.00" | "1,826.26" | -873.74 | 197.76 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 197.76 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 197.76 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 6.00 | 6.00 | 6.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 7.00 | 6.00 | 4.73 | -1.27 | 6.00 | 6.00 | 6.00 | |||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 6.00 | 6.00 | 6.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -209.59 | -209.59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | #REF! | 68.02.04 | 0.00 | "8,473.63" | "8,623.66" | "8,776.70" | ||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati | #REF! | 68.02.05 | 0.00 | "52,080.99" | "52,551.61" | "53,031.64" | ||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | #REF! | 68.02.05.02 | 0.00 | "52,080.99" | "52,551.61" | "53,031.64" | ||||||
| Asistenta sociala pentru familie si copii | #REF! | 68.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare pentru locuinte | #REF! | 68.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Crese | #REF! | 68.02.11 | 0.00 | "11,492.88" | "11,523.29" | "11,741.41" | ||||||
| Unități de asistență medico-sociale | #REF! | 68.02.12 | 0.00 | |||||||||
| Prevenirea excluderii sociale | #REF! | 68.02.15 | 0.00 | "2,011.77" | "2,049.54" | "2,088.07" | ||||||
| Ajutor social | #REF! | 68.02.15.01 | 0.00 | "1,103.68" | "1,123.29" | "1,143.29" | ||||||
| Cantine de ajutor social | #REF! | 68.02.15.02 | 0.00 | 908.09 | 926.25 | 944.78 | ||||||
| Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale | #REF! | 68.02.50 | 0.00 | "9,848.65" | "11,351.53" | "11,427.60" | ||||||
| Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale | #REF! | 68.02.50.50 | 0.00 | "9,848.65" | "11,351.53" | "11,427.60" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE " | #REF! | 69.02 | "106,824.63" | "93,456.08" | "63,089.69" | "-30,366.39" | "75,664.67" | "49,927.20" | "84,183.92" | |||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica " | #REF! | 70.02 | "74,020.40" | "60,829.85" | "39,239.18" | "-21,590.67" | "59,739.08" | "34,087.59" | "67,794.04" | "39,239.18" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "16,504.91" | "17,082.59" | "17,680.50" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "27,400.00" | "26,391.00" | "23,962.06" | "-2,428.94" | "16,504.91" | "17,082.59" | "17,680.50" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| Reabilitarea termica a cladirilor de locuit | #REF! | 51.01.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 166.00 | 141.10 | 0.00 | -141.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Investitii ale regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat | #REF! | 55.01.12 | 0.00 | |||||||||
| Programe PHARE | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | #REF! | 55.01.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "21,868.67" | "16,499.80" | "7,196.63" | "-9,303.17" | "21,768.67" | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Asociații și fundații | #REF! | 59.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "14,444.50" | "10,000.00" | "43,124.54" | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "17,010.73" | "12,053.95" | "2,692.44" | "-9,361.51" | "14,444.50" | "10,000.00" | "43,124.54" | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "14,444.50" | "10,000.00" | "43,124.54" | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "14,444.50" | "10,000.00" | "43,124.54" | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | "7,021.00" | "7,005.00" | "6,989.00" | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | "7,575.00" | "5,744.00" | "5,567.99" | -176.01 | "7,021.00" | "7,005.00" | "6,989.00" | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | |||||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | "7,021.00" | "7,005.00" | "6,989.00" | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Locuinte | #REF! | 70.02.03 | 0.00 | "12,788.00" | 967.00 | 967.00 | ||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | #REF! | 70.02.03.01 | 0.00 | "8,828.00" | 967.00 | 967.00 | ||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | #REF! | 70.02.03.30 | 0.00 | "3,960.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice | #REF! | 70.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alimentare cu apa | #REF! | 70.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Amenajari hidrotehnice | #REF! | 70.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Iluminat public si electrificari rurale | #REF! | 70.02.06 | 0.00 | "31,035.89" | "7,957.92" | "8,179.62" | ||||||
| Alimentare cu gaze naturale in localitati | #REF! | 70.02.07 | 0.00 | |||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | #REF! | 70.02.50 | 0.00 | "15,915.19" | "25,162.67" | "58,647.42" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -179.95 | -179.95 | ||||||
| Protectia mediului | #REF! | 74.02 | "32,804.23" | "32,626.23" | "23,850.51" | "-8,775.72" | "15,925.59" | "15,839.61" | "16,389.88" | "23,850.51" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "15,189.97" | "15,721.61" | "16,271.88" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "29,960.12" | "29,960.12" | "23,606.55" | "-6,353.57" | "15,189.97" | "15,721.61" | "16,271.88" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 700.00 | 595.00 | 0.00 | -595.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe PHARE | #REF! | 55.01.08 | 0.00 | |||||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | |||||||||
| Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | #REF! | 55.01.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 300.00 | 255.00 | 0.00 | -255.00 | 617.62 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "1,726.11" | "1,726.11" | 155.76 | "-1,570.35" | 617.62 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 617.62 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 257.62 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 360.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | |||||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 118.00 | 118.00 | 118.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 118.00 | 90.00 | 88.20 | -1.80 | 118.00 | 118.00 | 118.00 | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | |||||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 118.00 | 118.00 | 118.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Reducerea și controlul poluării | #REF! | 74.02.03 | 0.00 | 360.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor | #REF! | 74.02.05 | 0.00 | "15,307.97" | "15,839.61" | "16,389.88" | ||||||
| Salubritate | #REF! | 74.02.05.01 | 0.00 | "15,187.59" | "15,719.15" | "16,269.33" | ||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | #REF! | 74.02.05.02 | 0.00 | 120.38 | 120.46 | 120.55 | ||||||
| Canalizarea si tratarea apelor reziduale | #REF! | 74.02.06 | 0.00 | 257.62 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE | #REF! | 79.02 | "736,204.06" | "549,553.30" | "205,923.65" | "-343,629.65" | "380,882.00" | "313,854.19" | "248,589.32" | |||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca " | #REF! | 80.02 | 594.10 | 594.10 | 0.00 | -594.10 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe de dezvoltare | #REF! | 55.01.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | 194.10 | 194.10 | 0.00 | -194.10 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 400.00 | 400.00 | 0.00 | -400.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | |||||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale | #REF! | 80.02.01 | 0.00 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prevenire si combatere inundatii si gheturi | #REF! | 80.02.01.06 | 0.00 | |||||||||
| Stimulare întreprinderi mici si mijlocii | #REF! | 80.02.01.09 | 0.00 | |||||||||
| Programe de dezvoltare regionala si sociala | #REF! | 80.02.01.10 | 0.00 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | #REF! | 80.02.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Combustibili si energie | #REF! | 81.02 | "236,431.43" | "95,987.29" | "25,687.97" | "-70,299.32" | "119,704.40" | "105,034.81" | "76,968.40" | "25,687.98" | -0.01 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "49,849.01" | "104,460.81" | "76,396.40" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "137,681.50" | "31,479.50" | "3,017.17" | "-28,462.33" | "41,007.01" | "95,309.01" | "66,922.65" | |||
| TITLUL III DOBANZI | #REF! | 30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Dobanzi aferente datoriei publice externe | #REF! | 30.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IV SUBVENTII | #REF! | 40 | "20,000.00" | "17,000.00" | "12,196.86" | "-4,803.14" | "8,280.00" | "8,569.80" | "8,869.75" | |||
| Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif | #REF! | 40.03 | 0.00 | "8,280.00" | "8,569.80" | "8,869.75" | ||||||
| Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibili | #REF! | 40.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | "15,000.00" | "15,000.00" | "4,000.00" | "-11,000.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 476.00 | 476.00 | 476.00 | 0.00 | 562.00 | 582.00 | 604.00 | |||
| A. Transferuri interne | #REF! | 55.01 | 0.00 | 562.00 | 582.00 | 604.00 | ||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 562.00 | 582.00 | 604.00 | ||||||
| Transferuri pentru achitarea obligațiilor restante ale centralelor de termoficare | #REF! | 55.01.54 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #REF! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | #REF! | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare sociale | #REF! | 57.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | #REF! | 57.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "44,705.63" | "13,825.49" | "3,506.55" | "-10,318.94" | "47,440.90" | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "21,837.49" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "17,904.30" | "17,704.30" | "2,011.39" | "-15,692.91" | "21,837.49" | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "21,837.49" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "21,837.49" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | 577.00 | 574.00 | 572.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | 664.00 | 502.00 | 480.01 | -21.99 | 577.00 | 574.00 | 572.00 | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | 577.00 | 574.00 | 572.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Energie termica | #REF! | 81.02.06 | 0.00 | "119,704.40" | "105,034.81" | "76,968.40" | ||||||
| Alti combustibili | #REF! | 81.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte cheltuieli privind combustibili si energia | #REF! | 81.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare " | #REF! | 83.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | |||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | |||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | |||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | |||||||||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Agricultura | #REF! | 83.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | #REF! | 83.02.03.30 | 0.00 | |||||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Transporturi | #REF! | 84.02 | "498,055.53" | "451,893.91" | "180,235.68" | "-271,658.23" | "260,495.01" | "208,337.32" | "171,122.00" | "180,235.68" | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | "91,184.09" | "91,925.55" | "92,692.97" | ||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | #REF! | 10 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | "43,272.00" | "37,604.00" | "29,331.69" | "-8,272.31" | "21,184.09" | "21,925.55" | "22,692.97" | |||
| TITLUL IV SUBVENTII | #REF! | 40 | "106,413.85" | "104,733.85" | "89,733.85" | "-15,000.00" | "70,000.00" | "70,000.00" | "70,000.00" | |||
| Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif | #REF! | 40.03 | 0.00 | "70,000.00" | "70,000.00" | "70,000.00" | ||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | "51,01.01" | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #REF! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Investitii ale regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat | #REF! | 55.01.12 | 0.00 | |||||||||
| Alte transferuri curente interne | #REF! | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #REF! | 58 | "286,962.32" | "256,279.70" | "33,453.77" | "-222,825.93" | "105,771.77" | "90,548.77" | "48,992.03" | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | "44,659.15" | "7,000.00" | "10,591.00" | ||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | "41,943.36" | "38,423.36" | "13,246.81" | "-25,176.55" | "44,659.15" | "7,000.00" | "10,591.00" | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | 0.00 | "44,659.15" | "7,000.00" | "10,591.00" | ||||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | 0.00 | "36,615.15" | "7,000.00" | "10,591.00" | ||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | 0.00 | "4,050.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | 0.00 | "3,994.00" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | 0.00 | "18,880.00" | "18,863.00" | "18,846.00" | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | "19,464.00" | "14,853.00" | "14,478.22" | -374.78 | "18,880.00" | "18,863.00" | "18,846.00" | |||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | 0.00 | "6,750.00" | "6,750.00" | "6,750.00" | ||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | 0.00 | "12,130.00" | "12,113.00" | "12,096.00" | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | 0.00 | 0.00 | -8.66 | -8.66 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Transport rutier | #REF! | 84.02.03 | 0.00 | "232,437.63" | "200,085.32" | "162,870.00" | ||||||
| Drumuri si poduri | #REF! | 84.02.03.01 | 0.00 | "5,158.28" | 398.89 | 412.85 | ||||||
| Transport în comun | #REF! | 84.02.03.02 | 0.00 | "177,494.77" | "162,269.77" | "120,712.03" | ||||||
| Strazi | #REF! | 84.02.03.03 | 0.00 | "49,784.58" | "37,416.66" | "41,745.12" | ||||||
| Transport aerian | #REF! | 84.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Aeroporturi | #REF! | "84.02.06,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Aviatia civila | #REF! | 84.02.06.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | #REF! | 84.02.50 | 0.00 | "28,057.38" | "8,252.00" | "8,252.00" | ||||||
| #REF! | 0.00 | |||||||||||
| Alte actiuni economice | #REF! | 87.02 | "1,123.00" | "1,078.00" | 0.00 | "-1,078.00" | 465.75 | 482.06 | 498.92 | 0.00 | 0.00 | |
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | #REF! | 01 | 0.00 | 465.75 | 482.06 | 498.92 | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | #REF! | 20 | 343.00 | 298.00 | 0.00 | -298.00 | 465.75 | 482.06 | 498.92 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #REF! | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri curente | #REF! | 51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Transferuri către instituții publice | #REF! | 51.01.01 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #REF! | 71 | 630.00 | 630.00 | 0.00 | -630.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A. Transferuri interne. | #REF! | 55.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fond Roman de Dezvoltare Sociala | #REF! | 55.01.15 | 0.00 | |||||||||
| Transferuri din bugetul local catre asociatiile de dezvoltare intercomunitara | #REF! | 55.01.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #REF! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | #REF! | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale | #REF! | 59.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Asociații și fundații | #REF! | 59.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #REF! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | 150.00 | 150.00 | 0.00 | -150.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Active fixe | #REF! | 71.01 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Construcții | #REF! | 71.01.01 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | #REF! | 71.01.02 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | #REF! | 71.01.03 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Alte active fixe | #REF! | 71.01.30 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | #REF! | 71.03 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE | #REF! | 72 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Active financiare | #REF! | 72.01 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Participare la capitalul social al societatilor comerciale | #REF! | 72.01.01 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| OPERATIUNI FINANCIARE | #REF! | 79 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| TITLUL XV ÎMPRUMUTURI | #REF! | 80 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Împrumuturi pentru institutii si servicii publice sau activitati finantate integral din venituri proprii | #REF! | 80.03 | #REF! | #REF! | #REF! | |||||||
| Alte imprumuturi | #REF! | 80.30 | #REF! | #REF! | #REF! | |||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | #REF! | 81 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Rambursari de credite externe | #REF! | 81.01 | #REF! | #REF! | #REF! | |||||||
| Rambursari de credite interne | #REF! | 81.02 | #REF! | #REF! | #REF! | |||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #REF! | 85 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Din total capitol: | #REF! | #REF! | #REF! | |||||||||
| Fondul Român de Dezvoltare Sociala | #REF! | 87.02.01 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Zone libere | #REF! | 87.02.03 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Turism | #REF! | 87.02.04 | #REF! | #REF! | #REF! | 465.75 | 482.06 | 498.92 | ||||
| Proiecte de dezvoltare multifunctionale | #REF! | 87.02.05 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Alte actiuni economice | #REF! | 87.02.50 | #REF! | #REF! | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| #REF! | ||||||||||||
| "Partea a-VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT" | #REF! | 96.02 | "-48,600.00" | "-48,600.00" | "121,824.60" | "170,424.60" | ||||||
| REZERVE | #REF! | 97.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| EXCEDENT (+) (98.02.96 + 98.02.97) | #REF! | 98.02 | 0.00 | 0.00 | "121,824.60" | "121,824.60" | ||||||
| Excedentul secțiunii de funcționare | #REF! | 98.02.96 | 0.00 | 0.00 | "94,483.40" | "94,483.40" | ||||||
| Excedentul secțiunii de dezvoltare | #REF! | 98.02.97 | 0.00 | 0.00 | "27,341.20" | "27,341.20" | ||||||
| DEFICIT 1) (-) (99.02.96 + 99.02.97) | #REF! | 99.02 | "48,600.00" | "48,600.00" | 0.00 | "-48,600.00" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| Deficitul secțiunii de funcționare | #REF! | 99.02.96 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | |||
| Deficitul secțiunii de dezvoltare | #REF! | 99.02.97 | "48,600.00" | "48,600.00" | 0.00 | "-48,600.00" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| 1) finantat din excedentul anilor precedenti | ||||||||||||
| "BUGETUL LOCAL PE SECȚIUNI DETALIAT PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ȘI PARAGRAFE PE ANUL 2019 ȘI ESTIMĂRI PENTRU ANII 2020-2022" | ||||||||||||
| VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.16+00.17) - TOTAL | 1 | 00.01 | "837,709.26" | "642,555.91" | "590,006.96" | "-52,548.95" | #REF! | "597,947.22" | "575,721.24" | #REF! | ||
| VENITURI PROPRII (00.02-11.02+00.16-37.02) | 2 | 48.02 | "821,506.27" | "641,622.87" | "517,550.29" | "-124,072.58" | "513,865.32" | "486,159.14" | "496,043.24" | |||
| I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) | 3 | 00.02 | "803,294.76" | "611,986.66" | "567,531.97" | "-44,454.69" | "512,862.16" | "574,128.53" | "551,427.19" | |||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11) | 4 | 00.03 | "714,722.87" | "608,939.38" | "549,373.99" | "-59,565.39" | "548,240.94" | "527,789.42" | "537,662.85" | |||
| "A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07)" | 5 | 00.04 | "447,877.82" | "390,449.06" | "341,249.01" | "-49,200.05" | "312,249.50" | "300,620.66" | "304,938.60" | |||
| "A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02)" | 6 | 00.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozit pe profit (cod 01.02.01) | 7 | 01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozit pe profit de la agenți economici 1) | 8 | 01.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02)" | 9 | 00.06 | "447,877.82" | "390,449.06" | "341,249.01" | "-49,200.05" | "312,249.50" | "300,620.66" | "304,938.60" | |||
| Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18) | 10 | 03.02 | "1,486.82" | "1,263.79" | "1,386.87" | 123.08 | "1,671.77" | "1,705.21" | "1,756.36" | |||
| Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici | 11 | 03.02.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal | 12 | 03.02.18 | "1,486.82" | "1,263.79" | "1,386.87" | 123.08 | "1,671.77" | "1,705.21" | "1,756.36" | |||
| Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04) | 13 | 04.02 | "446,391.00" | "389,185.27" | "339,862.14" | "-49,323.13" | "310,577.73" | "298,915.45" | "303,182.24" | |||
| Cote defalcate din impozitul pe venit | 14 | 04.02.01 | "444,311.00" | "389,185.27" | "339,023.39" | "-50,161.88" | "306,197.73" | "294,046.45" | "297,915.24" | |||
| Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale | 15 | 04.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "4,380.00" | "4,869.00" | "5,267.00" | |||
| Sume repartizate din Fondul la dispozitia Consiliului Judetean | 16 | 04.02.05 | "2,080.00" | 0.00 | 838.75 | 838.75 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02)" | 17 | 00.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane fizice (cod 05.02.50)" | 18 | 05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| " Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital " | 19 | 05.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) | 20 | 00.09 | "102,143.52" | "91,746.89" | "84,339.87" | "-7,407.02" | "92,047.94" | "83,811.31" | "86,325.66" | |||
| Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03+07.02.50) | 21 | 07.02 | "102,143.52" | "91,746.89" | "84,339.87" | "-7,407.02" | "92,047.94" | "83,811.31" | "86,325.66" | |||
| Impozit si taxa pe cladiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) | 22 | 07.02.01 | "74,737.90" | "67,969.53" | "60,983.38" | "-6,986.15" | "64,897.12" | "59,769.06" | "61,562.14" | |||
| Impozit pe cladiri de la persoane fizice *) | 23 | 07.02.01.01 | "22,310.39" | "19,633.30" | "19,088.43" | -544.87 | "19,591.98" | "18,300.82" | "18,849.85" | |||
| Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice *) | 24 | 07.02.01.02 | "52,427.51" | "48,336.23" | "41,894.94" | "-6,441.29" | "45,305.14" | "41,468.24" | "42,712.29" | |||
| Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03) | 25 | 07.02.02 | "20,812.86" | "18,173.52" | "18,298.11" | 124.59 | "20,724.08" | "17,486.97" | "18,011.58" | |||
| Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) | 26 | 07.02.02.01 | "6,336.43" | "5,565.98" | "5,513.39" | -52.59 | "6,165.46" | "5,268.77" | "5,426.84" | |||
| Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *) | 27 | 07.02.02.02 | "14,345.46" | "12,493.65" | "12,651.13" | 157.48 | "14,427.84" | "12,084.80" | "12,447.34" | |||
| Impozitul pe terenul din extravilan *) | 28 | 07.02.02.03 | 130.97 | 113.89 | 133.59 | 19.70 | 130.78 | 133.40 | 137.40 | |||
| Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru | 29 | 07.02.03 | "6,592.76" | "5,603.84" | "5,058.38" | -545.46 | "6,426.74" | "6,555.28" | "6,751.94" | |||
| Alte impozite si taxe pe proprietate | 30 | 07.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) | 31 | 00.10 | "160,269.51" | "122,951.92" | "120,081.30" | "-2,870.62" | "139,408.73" | "138,731.99" | "141,634.36" | |||
| Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06) | 32 | 11.02 | "125,674.14" | "92,100.92" | "88,160.29" | "-3,940.63" | "108,993.63" | "111,467.64" | "113,552.08" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor | 33 | 11.02.01 | "3,540.05" | "1,267.05" | "1,150.00" | -117.05 | "4,989.40" | "4,989.40" | "4,989.40" | |||
| "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București " | 34 | 11.02.02 | "99,135.09" | "72,257.87" | "69,310.29" | "-2,947.58" | "76,811.23" | "77,452.24" | "78,091.68" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale | 35 | 11.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "15,335.00" | "17,168.00" | "18,613.00" | |||
| Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor invatamantului particular sau confesional acreditat | 36 | 11.02.09 | "22,999.00" | "18,576.00" | "17,700.00" | -876.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | |||
| Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07) | 37 | 12.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe hoteliere | 38 | 12.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) | 39 | 15.02 | "1,107.82" | 942.30 | "1,143.38" | 201.08 | "1,110.67" | "1,132.89" | "1,166.88" | |||
| Impozit pe spectacole | 40 | 15.02.01 | 6.18 | 5.26 | 4.87 | -0.39 | 19.61 | 20.01 | 20.61 | |||
| Alte taxe pe servicii specifice | 41 | 15.02.50 | "1,101.64" | 937.04 | "1,138.51" | 201.47 | "1,091.06" | "1,112.88" | "1,146.27" | |||
| "Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (cod 16.02.02+16.02.03+16.02.50)" | 42 | 16.02 | "33,487.55" | "29,908.70" | "30,777.63" | 868.93 | "29,304.43" | "26,131.46" | "26,915.40" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) | 43 | 16.02.02 | "25,776.53" | "23,287.09" | "22,758.62" | -528.47 | "22,827.00" | "19,524.48" | "20,110.21" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice *) | 44 | 16.02.02.01 | "16,473.82" | "15,072.75" | "14,336.24" | -736.51 | "14,465.45" | "12,174.16" | "12,539.38" | |||
| Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice *) | 45 | 16.02.02.02 | "9,302.71" | "8,214.34" | "8,422.38" | 208.04 | "8,361.55" | "7,350.32" | "7,570.83" | |||
| Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare | 46 | 16.02.03 | "1,056.40" | 965.17 | "1,129.22" | 164.05 | 940.74 | 959.55 | 988.34 | |||
| "Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati" | 47 | 16.02.50 | "6,654.62" | "5,656.44" | "6,889.79" | "1,233.35" | "5,536.69" | "5,647.43" | "5,816.85" | |||
| A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02) | 48 | 00.11 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50) | 49 | 18.02 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| Alte impozite si taxe | 50 | 18.02.50 | "4,432.02" | "3,791.51" | "3,703.81" | -87.70 | "4,534.77" | "4,625.46" | "4,764.23" | |||
| C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) | 51 | 00.12 | "88,571.89" | "3,047.28" | "18,157.98" | "15,110.70" | "-35,378.78" | "46,339.11" | "13,764.34" | |||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) | 52 | 00.13 | "66,147.80" | "58,795.86" | "38,339.63" | "-20,456.23" | "49,025.25" | "43,732.75" | "45,044.73" | |||
| Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50) | 53 | 30.02 | "66,145.64" | "58,793.70" | "38,337.47" | "-20,456.23" | "49,025.25" | "43,732.75" | "45,044.73" | |||
| "Varsaminte din profitul net al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale" | 54 | 30.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 55 | 30.02.05 | "57,272.48" | "50,211.62" | "29,996.61" | "-20,215.01" | "44,592.04" | "39,210.88" | "40,387.20" | |||
| Redevente miniere | 30.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.10 | 0.10 | |||||||
| Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile publice | 56 | 30.02.05.30 | "57,272.48" | "50,211.62" | "29,996.51" | "-20,215.11" | "44,592.04" | "39,210.88" | "40,387.20" | |||
| Venituri din dividende ( cod 30.02.08.02 ) | 57 | 30.02.08 | "6,932.45" | "6,932.45" | "6,932.45" | 0.00 | "2,714.06" | "2,768.34" | "2,851.39" | |||
| Venituri din dividende de la alti platitori | 58 | 30.02.08.02 | "6,932.45" | "6,932.45" | "6,932.45" | 0.00 | "2,714.06" | "2,768.34" | "2,851.39" | |||
| Dividente de virat de către societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat | 59 | 30.02.08.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din proprietate | 60 | 30.02.50 | "1,940.71" | "1,649.63" | "1,408.40" | -241.23 | "1,719.15" | "1,753.53" | "1,806.14" | |||
| Venituri din dobanzi (cod 31.02.03) | 61 | 31.02 | 2.16 | 2.16 | 2.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din dobanzi | 62 | 31.02.03 | 2.16 | 2.16 | 2.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02) | 63 | 00.14 | "22,424.09" | "-55,748.58" | "-20,181.65" | "35,566.93" | "-84,404.03" | "2,606.36" | "-31,280.39" | |||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.02.08+33.02.10+33.02.12+33.02.24+33.02.27+33.02.28+33.02.50) | 64 | 33.02 | "142,296.10" | "45,301.69" | 264.57 | "-45,037.12" | 447.13 | 456.07 | 469.75 | |||
| Venituri din prestari de servicii | 65 | 33.02.08 | "142,000.00" | "45,050.00" | 6.30 | "-45,043.70" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese | 66 | 33.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social | 67 | 33.02.12 | 6.10 | 5.19 | 6.92 | 1.73 | 8.09 | 8.25 | 8.50 | |||
| Taxe din activitati cadastrale si agricultura | 68 | 33.02.24 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială | 69 | 33.02.27 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri" | 70 | 33.02.28 | 0.00 | 0.00 | 1.44 | 1.44 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 71 | 33.02.50 | 290.00 | 246.50 | 249.90 | 3.40 | 439.04 | 447.82 | 461.25 | |||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.02.02+34.02.50)" | 72 | 34.02 | "1,605.16" | "1,374.27" | "1,250.66" | -123.61 | 951.04 | 970.06 | 999.16 | |||
| Taxe extrajudiciare de timbru | 73 | 34.02.02 | 5.89 | 5.89 | 8.68 | 2.79 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 74 | 34.02.50 | "1,599.27" | "1,368.38" | "1,241.98" | -126.40 | 951.04 | 970.06 | 999.16 | |||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50)" | 75 | 35.02 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.76" | -993.71 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale | 76 | 35.02.01 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.69" | -993.78 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate | 77 | 35.02.01.02 | "11,755.85" | "10,217.47" | "9,223.69" | -993.78 | "14,530.12" | "14,820.73" | "15,265.35" | |||
| Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de impozite si taxe | 78 | 35.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.07 | 0.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii" | 79 | 35.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 80 | 35.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Diverse venituri (cod 36.02.01+36.02.05+36.02.06+36.02.11+36.02.50) | 81 | 36.02 | "10,652.63" | "9,095.12" | "7,257.98" | "-1,837.14" | "9,664.47" | "9,857.75" | "10,153.48" | |||
| Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive | 82 | 36.02.01 | 18.57 | 15.78 | 6.62 | -9.16 | 354.90 | 362.00 | 372.86 | |||
| Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive | 83 | 36.02.01.01 | 18.57 | 15.78 | 6.62 | -9.16 | 354.90 | 362.00 | 372.86 | |||
| Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice | 84 | 36.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Taxe speciale | 85 | 36.02.06 | "3,416.36" | "2,922.66" | "2,749.41" | -173.25 | "5,359.87" | "5,467.06" | "5,631.07" | |||
| Venituri din ajutoare de stat recuperate | 86 | 36.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate in cursul procesului de executare silita | 87 | 36.02.14 | 144.28 | 144.28 | 89.01 | -55.27 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Sume provenite din finantarea bugetara a anilor precedenti, aferente sectiunii de functionare" | 88 | 36.02.32.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte venituri | 89 | 36.02.50 | "7,073.42" | "6,012.40" | "4,412.94" | "-1,599.46" | "3,949.70" | "4,028.69" | "4,149.55" | |||
| "Transferuri voluntare, altele decat subventiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.50)" | 90 | 37.02 | "-143,885.65" | "-121,737.13" | "-38,178.61" | "83,558.52" | "-109,996.79" | "-23,498.25" | "-58,168.13" | |||
| Donatii si sponsorizari | 91 | 37.02.01 | 4.78 | 4.78 | 4.78 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Varsaminte din sectiunea de functionare pentru finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) | 92 | 37.02.03 | "-143,890.43" | "-121,741.91" | "-38,183.39" | "83,558.52" | "-109,996.79" | "-23,498.25" | "-58,168.13" | |||
| Alte transferuri voluntare | 93 | 37.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02) | 94 | 00.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.50) | 95 | 40.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii | 96 | 40.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice | 97 | 40.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Împrumuturi temporare din trezoreria statului**) | 98 | 40.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale sectiunii de functionare**) | 99 | 40.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finantarea cheltuielilor sectiunii de functionare | 40.02.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate | 100 | 40.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 101 | 00.17 | "34,414.50" | "30,569.25" | "22,474.99" | "-8,094.26" | #REF! | "23,818.69" | "24,294.05" | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) | 102 | 00.18 | "34,414.50" | "30,569.25" | "22,474.99" | "-8,094.26" | #REF! | "23,818.69" | "24,294.05" | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.02.21+42.02.28+42.02.32 la 42.02.36 +42.02.41 + 42.02.42+40.02.44 la 42.02.46+42.02.51+42.02.54) | 103 | 42.02 | "34,414.50" | "30,569.25" | "22,474.99" | "-8,094.26" | #REF! | "23,818.69" | "24,294.05" | |||
| Finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap | 104 | 42.02.21 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite din Fondul de Interventie**) | 105 | 42.02.28 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibili | 106 | 42.02.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sprijin financiar pentru constituirea familiei - restante din anii precedenti | 107 | 42.02.33 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri" | 108 | 42.02.34 | 14.50 | 7.25 | 1.56 | -5.69 | 50.75 | 50.75 | 50.75 | |||
| Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale | 109 | 42.02.35 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți - restante din anii precedenti | 110 | 42.02.36 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii | 111 | 42.02.41 | "12,168.00" | "12,126.00" | "6,564.21" | "-5,561.79" | 157.08 | 160.22 | 163.43 | |||
| Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA | 112 | 42.02.42 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii din bugetul de stat pentru finantarea camerelor agricole | 113 | 42.02.44 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite de administratiile locale în cadrul programelor finantate din Fondul Social European | 114 | 42.02.45 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru achitarea obligatiilor restante ale centralelor de termoficare | 115 | 42.02.46 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national (42.02.51.01) | 116 | 42.02.51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national, destinate sectiunii de functionare a bugetului local" | 117 | 42.02.51.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe | 118 | 42.02.54 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor (cod 42.02.63.01+42.02.63.02) | 119 | 42.02.63 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate sectiunii de functionare" | 120 | 42.02.63.01 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru finantarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece, destinate sectiunii de functionare" | 121 | 42.02.64 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii din bugetul de stat alocate conform contractelor incheiate cu directiile de sanatate publica | 122 | 42.02.66 | "22,232.00" | "18,436.00" | "15,909.22" | "-2,526.78" | "23,144.82" | "23,607.72" | "24,079.87" | |||
| Subventii de la alte administratii (cod 43.02.01+43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20) | 123 | 43.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetele consiliilor judetene pentru protectia copilului | 124 | 43.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a fortei de munca si subventionarea locurilor de munca " | 125 | 43.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap | 126 | 43.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate **) | 127 | 43.02.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte subventii primite de la administratia centrala pentru finantarea unor activitati | 128 | 43.02.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă | 129 | "43,02,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară | 130 | "43,02,34" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| 131 | 0.00 | |||||||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina | 42.02.80 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume in curs de distribuire (cod 47.02.04) | 47.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume incasate pentru bugetul local in contul unic in curs de distribuire | 47.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELILE SECTIUNII DE FUNCTIONARE (cod 50.02+59.02+63.02+69.02+79.02) | 132 | 49.02 | "837,709.26" | "642,555.91" | "495,523.56" | "-147,032.35" | "536,214.81" | "597,947.22" | "575,721.24" | |||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02) | 133 | 50.02 | "103,364.17" | "88,625.59" | "66,231.89" | "-22,393.70" | "118,359.07" | "118,436.29" | "118,552.45" | |||
| Autoritati publice si actiuni externe | 134 | 51.02 | "74,970.17" | "64,362.09" | "52,419.90" | "-11,942.19" | "68,893.72" | "69,131.28" | "69,376.15" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 135 | 10 | "65,251.20" | "55,732.62" | "46,766.99" | "-8,965.63" | "60,598.02" | "60,598.02" | "60,598.02" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 136 | 20 | "8,160.97" | "7,392.97" | "5,117.52" | "-2,275.45" | "6,789.66" | "7,027.22" | "7,272.09" | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 137 | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 138 | 59 | 650.00 | 552.50 | 372.04 | -180.46 | 599.04 | 599.04 | 599.04 | |||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 139 | 81 | 908.00 | 684.00 | 680.45 | -3.55 | 907.00 | 907.00 | 907.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 140 | 85 | 0.00 | 0.00 | -517.11 | -517.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 141 | 0.00 | ||||||||||
| Autorități executive | 142 | 51.02.01.03 | "74,970.17" | 0.00 | "68,893.72" | "69,131.28" | "69,376.15" | |||||
| 143 | 0.00 | |||||||||||
| Alte servicii publice generale | 144 | 54.02 | "18,710.00" | "16,773.50" | "9,251.67" | "-7,521.83" | "38,512.35" | "39,054.01" | "39,603.30" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 145 | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 146 | 20 | "8,620.00" | "8,247.00" | "3,731.03" | "-4,515.97" | "11,411.81" | "11,811.46" | "12,215.90" | |||
| TITLUL V FONDURI DE REZERVA | 147 | 50 | "2,060.00" | "2,060.00" | 0.00 | "-2,060.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 148 | 51 | "7,730.00" | "6,211.50" | "5,543.50" | -668.00 | "7,100.54" | "7,242.55" | "7,387.40" | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 149 | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 150 | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Din total capitol: | 151 | 0.00 | ||||||||||
| Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale | 152 | 54.02.05 | 0.00 | "20,000.00" | "20,000.00" | "20,000.00" | ||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat " | 153 | 54.02.06 | 0.00 | |||||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale " | 154 | 54.02.07 | 0.00 | |||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 155 | 54.02.10 | 0.00 | "7,100.54" | "7,242.55" | "7,387.40" | ||||||
| Alte servicii publice generale | 156 | 54.02.50 | 0.00 | "11,411.81" | "11,811.46" | "12,215.90" | ||||||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 157 | 59 | 300.00 | 255.00 | 0.00 | -255.00 | ||||||
| TITLUL XIX Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 157 | 85 | 0.00 | 0.00 | -22.85 | -22.85 | ||||||
| Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi | 158 | 55.02 | "9,684.00" | "7,490.00" | "4,560.32" | "-2,929.68" | "10,953.00" | "10,251.00" | "9,573.00" | |||
| Din total capitol: | 159 | 0.00 | ||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 160 | 20 | "1,308.00" | "1,260.00" | 102.78 | "-1,157.22" | 161.00 | 145.00 | 130.00 | |||
| TITLUL III DOBANZI | 161 | 30 | "8,376.00" | "6,230.00" | "4,457.54" | "-1,772.46" | "10,792.00" | "10,106.00" | "9,443.00" | |||
| 162 | 0.00 | |||||||||||
| Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administratiei (56.02) | 163 | 56.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 164 | 0.00 | ||||||||||
| Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social | 165 | 51.01.31 | 0.00 | |||||||||
| 166 | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 60.02+61.02)" | 167 | 59.02 | "30,212.00" | "25,680.00" | "21,883.28" | "-3,796.72" | "30,681.19" | "31,301.50" | "31,934.89" | |||
| Ordine publica si siguranta nationala | 168 | 61.02 | "30,212.00" | "25,680.00" | "21,883.28" | "-3,796.72" | "30,681.19" | "31,301.50" | "31,934.89" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 169 | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 170 | 20 | 450.00 | 382.00 | 111.72 | -270.28 | 80.05 | 88.34 | 97.46 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 171 | 51 | "29,762.00" | "25,298.00" | "21,870.59" | "-3,427.41" | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 172 | 85 | 0.00 | 0.00 | -99.03 | -99.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 173 | 0.00 | ||||||||||
| Ordine publica | 174 | 61.02.03 | "29,001.12" | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | |||||
| Politie locala | 175 | 61.02.03.04 | "29,001.12" | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | |||||
| Protectie civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) | 176 | 61.02.05 | 80.05 | 0.00 | 80.05 | 88.34 | 97.46 | |||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 177 | 61.02.50 | 0.00 | |||||||||
| 178 | 0.00 | |||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) | 179 | 63.02 | "295,465.62" | "243,863.85" | "200,658.40" | "-43,205.45" | "187,384.82" | "191,976.81" | "195,168.23" | |||
| Invatamant | 180 | 65.02 | "89,735.77" | "69,575.77" | "52,360.38" | "-17,215.39" | "42,339.90" | "42,907.90" | "43,475.90" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 181 | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 182 | 20 | "38,329.78" | "29,765.78" | "19,728.44" | "-10,037.34" | "23,770.40" | "24,288.40" | "24,836.40" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 183 | 51 | 343.20 | 246.20 | 246.20 | 0.00 | 315.00 | 365.00 | 385.00 | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 184 | 55 | "23,019.00" | "18,593.00" | "17,689.00" | -904.00 | "11,858.00" | "11,858.00" | "11,858.00" | |||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 185 | 57 | "6,368.85" | "3,402.85" | "1,975.63" | "-1,427.22" | "5,311.50" | "5,311.50" | "5,311.50" | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 186 | 59 | "21,674.94" | "17,567.94" | "12,724.77" | "-4,843.17" | "1,085.00" | "1,085.00" | "1,085.00" | |||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 187 | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 188 | 85 | 0.00 | 0.00 | -3.67 | -3.67 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 189 | 0.00 | ||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar | 190 | 65.02.03 | "20,979.97" | 0.00 | "15,394.87" | "15,354.76" | "15,488.84" | |||||
| Învatamânt prescolar | 191 | 65.02.03.01 | "12,769.74" | 0.00 | "8,259.15" | "8,093.80" | "8,142.35" | |||||
| Învatamânt primar | 192 | 65.02.03.02 | "8,210.23" | 0.00 | "7,135.72" | "7,260.96" | "7,346.49" | |||||
| Învatamânt secundar | 193 | 65.02.04 | "28,920.87" | 0.00 | "21,748.13" | "22,373.24" | "22,804.16" | |||||
| Învatamânt secundar inferior | 194 | 65.02.04.01 | "13,180.41" | 0.00 | "8,556.57" | "8,897.34" | "9,067.86" | |||||
| Învatamânt secundar superior | 195 | 65.02.04.02 | "14,693.73" | 0.00 | "12,223.09" | "12,590.43" | "12,830.83" | |||||
| Invatamant profesional | 196 | 65.02.04.03 | "1,046.73" | 0.00 | 968.47 | 885.47 | 905.47 | |||||
| Învatamânt postliceal | 197 | 65.02.05 | 130.00 | 0.00 | 131.00 | 114.00 | 117.00 | |||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel | 198 | 65.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt special | 199 | 65.02.07.04 | 0.00 | |||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie | 200 | 65.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Internate si cantine pentru elevi | 201 | 65.02.11.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte servicii auxiliare | 202 | 65.02.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 203 | 65.02.50 | "10,611.33" | 0.00 | "5,065.90" | "5,065.90" | "5,065.90" | |||||
| 204 | 0.00 | |||||||||||
| Sanatate | 205 | 66.02 | "35,111.06" | "31,243.06" | "22,843.87" | "-8,399.19" | "23,382.48" | "23,848.52" | "24,323.88" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 206 | 10 | "32,200.00" | "28,362.00" | "21,424.88" | "-6,937.12" | "23,097.90" | "23,559.86" | "24,031.06" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 207 | 20 | "2,711.06" | "2,711.06" | "1,419.00" | "-1,292.06" | 204.00 | 208.08 | 212.24 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 208 | 51 | 200.00 | 170.00 | 0.00 | -170.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | |||
| Din total capitol: | 209 | 0.00 | ||||||||||
| Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi | 210 | 66.02.06 | 80.58 | 0.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | |||||
| Spitale generale | 211 | 66.02.06.01 | 80.58 | 0.00 | 80.58 | 80.58 | 80.58 | |||||
| Unități medico-sociale | 212 | 66.02.06.03 | 0.00 | |||||||||
| Servicii de sanatate publica | 213 | 66.02.08 | "22,845.00" | 0.00 | "23,301.90" | "23,767.94" | "24,243.30" | |||||
| Alte cheltuieli in domeniu sanatatii | 214 | 66.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 215 | 66.02.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| 216 | 0.00 | |||||||||||
| "Cultura, recreere si religie " | 217 | 67.02 | "66,732.50" | "59,281.90" | "51,464.37" | "-7,817.53" | "37,987.29" | "39,144.25" | "40,303.03" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 218 | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "1,779.35" | "1,779.35" | "1,779.35" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 219 | 20 | "42,053.30" | "41,969.60" | "36,704.27" | "-5,265.33" | "18,726.83" | "19,416.04" | "20,095.56" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 220 | 51 | "10,202.20" | "8,763.70" | "7,196.00" | "-1,567.70" | "9,440.66" | "9,629.47" | "9,822.04" | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 221 | 59 | "14,435.00" | "8,515.00" | "7,594.79" | -920.21 | "8,004.45" | "8,283.39" | "8,570.08" | |||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 222 | 81 | 42.00 | 33.60 | 29.03 | -4.57 | 36.00 | 36.00 | 36.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 223 | 85 | 0.00 | 0.00 | -59.73 | -59.73 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 224 | 0.00 | ||||||||||
| Servicii culturale | 225 | 67.02.03 | "10,144.56" | 0.00 | "9,476.66" | "9,665.47" | "9,858.04" | |||||
| "Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale " | 226 | 67.02.03.02 | 0.00 | |||||||||
| Muzee | 227 | 67.02.03.03 | "1,729.00" | 0.00 | "1,762.32" | "1,797.33" | "1,833.03" | |||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 228 | 67.02.03.04 | "7,781.68" | 0.00 | "7,070.31" | "7,211.71" | "7,355.94" | |||||
| Scoli populare de arta si meserii | 229 | 67.02.03.05 | 0.00 | |||||||||
| Case de cultura | 230 | 67.02.03.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Camine culturale | 231 | 67.02.03.07 | 0.00 | |||||||||
| Centre pentru conservarea si promovarea culturii traditionale | 232 | 67.02.03.08 | 0.00 | |||||||||
| Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice | 233 | 67.02.03.12 | 26.00 | 0.00 | 24.00 | 24.00 | 24.00 | |||||
| Alte servicii culturale | 234 | 67.02.03.30 | 607.88 | 0.00 | 620.03 | 632.43 | 645.07 | |||||
| Servicii recreative si sportive | 235 | 67.02.05 | "29,641.96" | 0.00 | "24,163.63" | "24,945.86" | "25,753.42" | |||||
| Sport | 236 | 67.02.05.01 | "3,045.60" | 0.00 | "3,105.00" | "3,213.68" | "3,326.15" | |||||
| Tineret | 237 | 67.02.05.02 | "1,650.00" | 0.00 | "1,552.50" | "1,606.84" | "1,663.08" | |||||
| "Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement " | 238 | 67.02.05.03 | "24,946.36" | 0.00 | "19,506.13" | "20,125.34" | "20,764.19" | |||||
| Servicii religioase | 239 | 67.02.06 | "2,500.00" | 0.00 | "2,587.50" | "2,678.06" | "2,771.80" | |||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei " | 240 | 67.02.50 | "1,656.47" | 0.00 | "1,759.50" | "1,854.86" | "1,919.77" | |||||
| 241 | 0.00 | |||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala | 242 | 68.02 | "103,886.29" | "83,763.12" | "73,989.78" | "-9,773.34" | "83,675.15" | "86,076.14" | "87,065.42" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 243 | 10 | "56,789.29" | "45,604.29" | "40,447.72" | "-5,156.57" | "52,898.73" | "54,699.89" | "55,077.12" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 244 | 20 | "8,709.00" | "7,393.00" | "5,627.41" | "-1,765.59" | "6,764.19" | "6,880.15" | "6,998.43" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 245 | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 246 | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 247 | 57 | "35,238.00" | "28,075.83" | "26,144.64" | "-1,931.19" | "21,574.67" | "22,003.70" | "22,441.31" | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 248 | 59 | "3,143.00" | "2,684.00" | "1,971.14" | -712.86 | "2,431.56" | "2,486.40" | "2,542.56" | |||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 249 | 81 | 7.00 | 6.00 | 4.73 | -1.27 | 6.00 | 6.00 | 6.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 250 | 85 | 0.00 | 0.00 | -205.86 | -205.86 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | 251 | 0.00 | ||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 252 | 68.02.04 | "7,744.14" | 0.00 | "8,473.63" | "8,623.66" | "8,776.70" | |||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati | 253 | 68.02.05 | "48,004.98" | 0.00 | "52,080.99" | "52,551.61" | "53,031.64" | |||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 254 | 68.02.05.02 | "48,004.98" | 0.00 | "52,080.99" | "52,551.61" | "53,031.64" | |||||
| Asistenta sociala pentru familie si copii | 255 | 68.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ajutoare pentru locuinte | 256 | 68.02.10 | 0.00 | |||||||||
| Creșe | 257 | 68.02.11 | "11,319.55" | 0.00 | "11,260.11" | "11,499.80" | "11,741.41" | |||||
| Unități de asistență medico-sociale | 258 | 68.02.12 | 0.00 | |||||||||
| Prevenirea excluderii sociale | 259 | 68.02.15 | "1,974.75" | 0.00 | "2,011.77" | "2,049.54" | "2,088.07" | |||||
| Ajutor social | 260 | 68.02.15.01 | "1,084.46" | 0.00 | "1,103.68" | "1,123.29" | "1,143.29" | |||||
| Cantine de ajutor social | 261 | 68.02.15.02 | 890.29 | 0.00 | 908.09 | 926.25 | 944.78 | |||||
| Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale | 262 | 68.02.50 | "13,287.86" | 0.00 | "9,848.65" | "11,351.53" | "11,427.60" | |||||
| Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale | 263 | 68.02.50.50 | "13,287.86" | 0.00 | "9,848.65" | "11,351.53" | "11,427.60" | |||||
| 264 | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02)" | 265 | 69.02 | "65,353.12" | "62,440.12" | "53,044.86" | "-9,395.26" | "38,833.88" | "39,927.20" | "41,059.38" | |||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica " | 266 | 70.02 | "34,975.00" | "32,135.00" | "29,350.11" | "-2,784.89" | "23,525.91" | "24,087.59" | "24,669.50" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 267 | 20 | "27,400.00" | "26,391.00" | "23,962.06" | "-2,428.94" | "16,504.91" | "17,082.59" | "17,680.50" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 268 | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 269 | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 270 | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 271 | 81 | "7,575.00" | "5,744.00" | "5,567.99" | -176.01 | "7,021.00" | "7,005.00" | "6,989.00" | |||
| Din total capitol: | 272 | 0.00 | ||||||||||
| Locuinte | 273 | 70.02.03 | 0.00 | 967.00 | 967.00 | 967.00 | ||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 274 | 70.02.03.01 | 0.00 | 967.00 | 967.00 | 967.00 | ||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 275 | 70.02.03.30 | 0.00 | |||||||||
| Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice | 276 | 70.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alimentare cu apa | 277 | 70.02.05.01 | 0.00 | |||||||||
| Amenajari hidrotehnice | 278 | 70.02.05.02 | 0.00 | |||||||||
| Iluminat public si electrificari rurale | 279 | 70.02.06 | 0.00 | "7,743.72" | "7,957.92" | "8,179.62" | ||||||
| Alimentare cu gaze naturale in localitati | 280 | 70.02.07 | 0.00 | |||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 281 | 70.02.50 | 0.00 | "14,815.19" | "15,162.67" | "15,522.88" | ||||||
| 282 | 0.00 | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 283 | 85 | 0.00 | 0.00 | -179.95 | -179.95 | ||||||
| Protectia mediului | 283 | 74.02 | "30,378.12" | "30,305.12" | "23,694.75" | "-6,610.37" | "15,307.97" | "15,839.61" | "16,389.88" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 284 | 20 | "29,960.12" | "29,960.12" | "23,606.55" | "-6,353.57" | "15,189.97" | "15,721.61" | "16,271.88" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 285 | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 286 | 59 | 300.00 | 255.00 | 0.00 | -255.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 287 | 81 | 118.00 | 90.00 | 88.20 | -1.80 | 118.00 | 118.00 | 118.00 | |||
| Din total capitol: | 288 | 0.00 | ||||||||||
| Reducerea și controlul poluării | 289 | 74.02.03 | 0.00 | |||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor | 290 | 74.02.05 | "17,467.76" | 0.00 | "15,307.97" | "15,839.61" | "16,389.88" | |||||
| Salubritate | 291 | 74.02.05.01 | "17,347.59" | 0.00 | "15,187.59" | "15,719.15" | "16,269.33" | |||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor " | 292 | 74.02.05.02 | 120.17 | 0.00 | 120.38 | 120.46 | 120.55 | |||||
| Canalizarea si tratarea apelor reziduale | 293 | 74.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| 294 | 0.00 | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) | 295 | 79.02 | "343,314.35" | "221,946.35" | "153,705.13" | "-68,241.22" | "160,955.85" | "216,305.42" | "189,006.29" | |||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca" | 296 | 80.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 297 | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 298 | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 299 | 59 | 0.00 | |||||||||
| Din total capitol: | 300 | 0.00 | ||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale | 301 | 80.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Prevenire si combatere inundatii si gheturi | 302 | 80.02.01.06 | 0.00 | |||||||||
| Stimulare întreprinderi mici si mijlocii | 303 | 80.02.01.09 | 0.00 | |||||||||
| Programe de dezvoltare regionala si sociala | 304 | 80.02.01.10 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 305 | 80.02.01.30 | 0.00 | |||||||||
| 306 | 0.00 | |||||||||||
| Combustibili si energie | 307 | 81.02 | "173,821.50" | "64,457.50" | "20,170.03" | "-44,287.47" | "50,426.01" | "105,034.81" | "76,968.40" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 308 | 20 | "137,681.50" | "31,479.50" | "3,017.17" | "-28,462.33" | "41,007.01" | "95,309.01" | "66,922.65" | |||
| TITLUL IV SUBVENTII | 309 | 40 | "20,000.00" | "17,000.00" | "12,196.86" | "-4,803.14" | "8,280.00" | "8,569.80" | "8,869.75" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 310 | 51 | "15,000.00" | "15,000.00" | "4,000.00" | "-11,000.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | 311 | 55 | 476.00 | 476.00 | 476.00 | 0.00 | 562.00 | 582.00 | 604.00 | |||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 312 | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 313 | 81 | 664.00 | 502.00 | 480.01 | -21.99 | 577.00 | 574.00 | 572.00 | |||
| Din total capitol: | 314 | 0.00 | ||||||||||
| Energie termica | 315 | 81.02.06 | "173,821.50" | 0.00 | "50,426.01" | "105,034.81" | "76,968.40" | |||||
| Alti combustibili | 316 | 81.02.07 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibili si energia | 317 | 81.02.50 | 0.00 | |||||||||
| 318 | 0.00 | |||||||||||
| Transporturi | 319 | 84.02 | "169,149.85" | "157,190.85" | "133,535.10" | "-23,655.75" | "110,064.09" | "110,788.55" | "111,538.97" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 320 | 20 | "43,272.00" | "37,604.00" | "29,331.69" | "-8,272.31" | "21,184.09" | "21,925.55" | "22,692.97" | |||
| TITLUL IV SUBVENTII | 321 | 40 | "106,413.85" | "104,733.85" | "89,733.85" | "-15,000.00" | "70,000.00" | "70,000.00" | "70,000.00" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 322 | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 323 | 81 | "19,464.00" | "14,853.00" | "14,478.22" | -374.78 | "18,880.00" | "18,863.00" | "18,846.00" | |||
| Din total capitol: | 324 | 0.00 | ||||||||||
| Transport rutier | 325 | 84.02.03 | 0.00 | "101,812.09" | "102,536.55" | "103,286.97" | ||||||
| Drumuri si poduri | 326 | 84.02.03.01 | 0.00 | 385.40 | 398.89 | 412.85 | ||||||
| Transport în comun | 327 | 84.02.03.02 | 0.00 | "71,723.00" | "71,721.00" | "71,720.00" | ||||||
| Strazi | 328 | 84.02.03.03 | 0.00 | "29,703.69" | "30,416.66" | "31,154.12" | ||||||
| Aviatia civila | 329 | 84.02.06 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 330 | 84.02.50 | 0.00 | "8,252.00" | "8,252.00" | "8,252.00" | ||||||
| 331 | 0.00 | |||||||||||
| TITLUL XIX Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 85 | 0.00 | 0.00 | -8.66 | -8.66 | |||||||
| Alte actiuni economice | 332 | 87.02 | 343.00 | 298.00 | 0.00 | -298.00 | 465.75 | 482.06 | 498.92 | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 333 | 20 | 343.00 | 298.00 | 0.00 | -298.00 | 465.75 | 482.06 | 498.92 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 334 | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | 335 | 0.00 | ||||||||||
| Fondul Român de Dezvoltare Sociala | 336 | 87.02.01 | 0.00 | |||||||||
| Zone libere | 337 | 87.02.03 | 0.00 | |||||||||
| Turism | 338 | 87.02.04 | 450.00 | 0.00 | 465.75 | 482.06 | 498.92 | |||||
| Proiecte de dezvoltare multifunctionale | 339 | 87.02.05 | 0.00 | |||||||||
| Alte actiuni economice | 340 | 87.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| 341 | 0.00 | |||||||||||
| "Partea VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (98.02-99.02)" | 342 | 96.02 | 0.00 | 0.00 | "94,483.40" | "94,483.40" | #REF! | 0.00 | 0.00 | |||
| REZERVE | 343 | 97.02 | 0.00 | |||||||||
| EXCEDENT (98.02.96) | 344 | 98.02 | 0.00 | 0.00 | "94,483.40" | "94,483.40" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Excedentul secțiunii de funcționare | 345 | 98.02.96 | 0.00 | 0.00 | "94,483.40" | "94,483.40" | ||||||
| DEFICIT 1) (99.02.97) | 346 | 99.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | |||
| Deficitul secțiunii de funcționare | 347 | 99.02.97 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | |||
| 348 | #REF! | #REF! | ||||||||||
| VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 00.02+00.15+00.17+00.16+45.02+46.02+48.02) - TOTAL | 349 | 00.01 SD | "553,535.68" | "454,871.30" | "130,966.12" | "-323,905.18" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| VENITURI PROPRII (COD 00.02-11.02+00.15-37.02+00.16) | 350 | 48.02 | "2,648.14" | "2,525.36" | "2,559.42" | 34.06 | 805.82 | 821.93 | 846.59 | |||
| VENITURI CURENTE (00.03+00.12) | 351 | 00.02 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| VENITURI NEFISCALE (00.14) | 352 | 00.12 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 36.02+37.02) | 353 | 00.14 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| Diverse venituri (cod 36.02.07+36.02.22) | 354 | 36.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Varsaminte din amortizarea mijloace fixe | 355 | 36.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic | 356 | 36.02.22 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Taxa de reabilitare termica | 357 | 36.02.23 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Contributia asociatiei de proprietari pentru lucrarile de reabilitare termica | 358 | 36.02.31 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Sume provenite din finantarea bugetara a anilor precedenti, aferente sectiunii de dezvoltare " | 359 | 36.02.32.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Transferuri voluntare, altele dacat subventiile (cod 37.02.04+37.02.05)" | 360 | 37.02 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| Varsaminte din sectiunea de functionare | 361 | 37.02.04 | "143,890.43" | "121,741.91" | "38,183.39" | "-83,558.52" | "109,996.79" | "23,498.25" | "58,168.13" | |||
| Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene | 362 | 37.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02) | 363 | 00.15 | "2,648.14" | "2,525.36" | "2,559.42" | 34.06 | 805.82 | 821.93 | 846.59 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10) | 364 | 39.02 | "2,648.14" | "2,525.36" | "2,559.42" | 34.06 | 805.82 | 821.93 | 846.59 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 365 | 39.02.01 | 373.79 | 359.20 | 405.91 | 46.71 | 49.62 | 50.61 | 52.13 | |||
| Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului | 366 | 39.02.03 | 721.27 | 613.08 | 496.11 | -116.97 | 756.20 | 771.32 | 794.46 | |||
| Venituri din privatizare | 367 | 39.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale | 368 | 39.02.07 | "1,553.08" | "1,553.08" | "1,657.40" | 104.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Depozite speciale pentru constructii de locuinte | 369 | 39.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| III.OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.02) | 370 | 00.16 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.02.13+40.02.14) | 371 | 40.02 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casa ale sectiunii de dezvoltare**) | 372 | 40.02.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finantarea cheltuielilor sectiunii de dezvoltare | 373 | 40.02.14 | 0.00 | 0.00 | "33,032.41" | "33,032.41" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite in cadrul mecanismului decontarii cererilor de plata*) | 374 | 40.02.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 375 | 00.17 | "83,216.13" | "63,859.86" | "6,146.17" | "-57,713.69" | #REF! | "20,135.81" | "8,391.75" | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.02) | 376 | 00.18 | "83,216.13" | "63,859.86" | "6,146.17" | "-57,713.69" | #REF! | "20,135.81" | "8,391.75" | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.02.01+42.02.05+42.02.09+42.02.10+42.02.12 la 42.02.20+42.02.29+42.02.40+42.02.51+42.02.52+42.02.55) | 377 | 42.02 | "83,216.13" | "63,859.86" | "6,146.17" | "-57,713.69" | #REF! | "20,135.81" | "8,391.75" | |||
| Programul Termoficare | 378 | 42.02.01 | "13,843.40" | "13,843.40" | 836.91 | "-13,006.49" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare | 379 | 42.02.01.01 | "1,560.60" | "1,560.60" | 0.00 | "-1,560.60" | ||||||
| Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obtinute din vanzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera | 380 | 42.02.01.02 | "12,282.80" | "12,282.80" | 836.91 | "-11,445.89" | ||||||
| Planuri si regulamente de urbanism | 381 | 42.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință | 382 | 42.02.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit | 383 | 42.02.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor | 384 | 42.02.13 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar | 385 | 42.02.14 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **) | 386 | 42.02.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finantarea investitiilor în sănătate(cod 42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03) | 387 | 42.02.16 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 388 | 42.02.16.01 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 389 | 42.02.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 390 | 42.02.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii pentru finalizarea lucrarilor de constructie a asezamintelor culturale | 391 | 42.02.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03) | 392 | 42.02.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 393 | 42.02.18.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 394 | 42.02.18.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 395 | 42.02.18.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții către bugetele locale pentru finanțarea programului multianual de asistența tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiții publice finanțate prin Programul operațional regional 2007-2013 | 396 | 42.02.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din FEN postaderare | 397 | 42.02.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Finantarea lucrărilor de cadastru imobiliar | 398 | 42.02.29 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investitii in turism | 399 | 42.02.40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national (42.02.51.02) | 400 | 42.02.51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea unor programe de interes national, destinate sectiunii de dezvoltare a bugetului local " | 401 | 42.02.51.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii primite de la bugetul de stat pentru finantarea investitiilor pentru institutii publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale | 402 | 42.02.52 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale | 403 | 42.02.55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume alocate din bugetul de stat aferente corectiilor financiare | 404 | 42.02.62 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor (cod 42.02.63.02) | 405 | 42.02.63 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| "Subventii de la bugetul de stat pentru plata arieratelor, destinate sectiunii de dezvoltare" | 406 | 42.02.63.02 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Finantarea programului national de Dezvoltare Locala | 407 | 42.02.65 | "1,300.00" | "1,300.00" | "1,094.91" | -205.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| "Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fondurile externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferente perioadei de programare 2014-2020 " | 408 | 42.02.69 | "56,968.73" | "41,112.46" | "4,214.35" | "-36,898.11" | "39,416.49" | "20,135.81" | "8,391.75" | |||
| Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01+42.02.79.02) | 42.02.79 | 225.00 | 225.00 | 0.00 | -225.00 | |||||||
| "Subventii pentru finantarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru sectiunea de dezvoltare" | 42.02.79.02 | 225.00 | 225.00 | 0.00 | -225.00 | |||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) | 409 | 45.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.01+45.02.01.02+45.02.01.03) | 410 | 45.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 411 | 45.02.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 412 | 45.02.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Prefinanțare | 413 | 45.02.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Fondul Social European (cod 45.02.02.01+45.02.02.02+45.02.02.03) | 414 | 45.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 415 | 45.02.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 416 | 45.02.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 417 | 45.02.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.01+45.02.03.02+45.02.03.03) | 418 | 45.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 419 | 45.02.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 420 | 45.02.03.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 421 | 45.02.03.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+45.02.04.03) | 422 | 45.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 423 | 45.02.04.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 424 | 45.02.04.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 425 | 45.02.04.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.01+45.02.05.02+45.02.05.03) | 426 | 45.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 427 | 45.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 428 | 45.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 429 | 45.02.05.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+45.02.07.02+45.02.07.03) | 430 | 45.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 431 | 45.02.07.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 432 | 45.02.07.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 433 | 45.02.07.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat (cod 45.02.08.01+45.02.08.02+45.02.08.03) | 434 | 45.02.08 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 435 | 45.02.08.01 | 0.00 | #REF! | #REF! | #REF! | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 436 | 45.02.08.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 437 | 45.02.08.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe comunitare finantate in perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01+45.02.15.02+45.02.15.03) | 438 | 45.02.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 439 | 45.02.15.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 440 | 45.02.15.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 441 | 45.02.15.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte facilitati si instrumente postaderare (cod 45.02.16.01+45.02.16.02+45.02.16.03) | 442 | 45.02.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 443 | 45.02.16.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 444 | 45.02.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 445 | 45.02.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01+45.02.17.02+45.02.17.03) | 446 | 45.02.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 447 | 45.02.17.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 448 | 45.02.17.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 449 | 45.02.17.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03) | 450 | 45.02.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 451 | 45.02.18.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 452 | 45.02.18.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Prefinanțare | 453 | 45.02.18.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programul de cooperare elvetiano-roman vizand reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02) | 454 | 45.02.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 45.02.19.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03) *) | 455 | 45.02.20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01+45.02.21.02+45.02.21.03) *) | 456 | 45.02.21 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte sume primite de la UE (cod 46.02.04) | 457 | 46.02 | 259.70 | 259.70 | 0.00 | -259.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 | 458 | 46.02.04 | 259.70 | 259.70 | 0.00 | -259.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15) | 459 | 48.02 | "323,521.28" | "266,484.47" | "51,044.73" | "-215,439.74" | "158,924.82" | "79,519.89" | "42,223.93" | |||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 460 | 48.02.01 | "316,480.90" | "259,778.31" | "49,653.07" | "-210,125.24" | "158,685.51" | "79,500.90" | "42,223.93" | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 461 | 48.02.01.01 | "182,269.14" | "127,731.64" | "17,010.62" | "-110,721.02" | "158,245.55" | "79,344.25" | "42,223.93" | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 462 | 48.02.01.02 | "7,395.19" | "7,391.84" | "5,583.58" | "-1,808.26" | 439.96 | 156.65 | 0.00 | |||
| Prefinantari | 463 | 48.02.01.03 | "126,816.57" | "124,654.83" | "27,058.86" | "-97,595.97" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Fondul Social European (FSE) | 464 | 48.02.02 | "5,954.75" | "5,620.53" | "1,391.67" | "-4,228.86" | 239.31 | 18.99 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 465 | 48.02.02.01 | "4,013.94" | "3,679.72" | 612.64 | "-3,067.08" | 239.31 | 18.99 | 0.00 | |||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | 466 | 48.02.02.02 | 373.58 | 373.58 | 148.42 | -225.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Prefinantari | 467 | 48.02.02.03 | "1,567.23" | "1,567.23" | 630.60 | -936.63 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Instrumentul European de Vecinatate (ENI) (cod 48.02.12.01+45.02.12.02+45.02.12.03) | 48.02.12 | "1,085.63" | "1,085.63" | 0.00 | "-1,085.63" | |||||||
| Prefinantare | 48.02.12.03 | 48.02.12.03 | "1,085.63" | "1,085.63" | 0.00 | "-1,085.63" | ||||||
| CHELTUIELILE SECTIUNII DE DEZVOLTARE (cod 50.02+59.02+63.02+69.02+79.02) | #VALUE! | 49.02 | "602,135.68" | "503,471.30" | "103,624.92" | "-399,846.38" | "309,143.92" | "123,975.88" | "109,630.40" | #REF! | #REF! | #REF! |
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02) | #VALUE! | 50.02 | "5,790.16" | "5,722.16" | 564.03 | "-5,158.13" | 742.39 | 272.71 | 63.67 | #REF! | ||
| Autoritati publice si actiuni externe | #VALUE! | 51.02 | "4,559.63" | "4,491.63" | 555.07 | "-3,936.56" | 40.69 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | 58 | "1,800.00" | "1,732.00" | 86.07 | "-1,645.93" | |||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "2,759.63" | "2,759.63" | 469.01 | "-2,290.62" | 40.69 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Autorități executive | #VALUE! | 51.02.01.03 | "4,559.63" | 0.00 | 40.69 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Alte servicii publice generale | #VALUE! | 54.02 | "1,230.53" | "1,230.53" | 8.96 | "-1,221.57" | 701.70 | 272.71 | 63.67 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 140.50 | 140.50 | 0.00 | -140.50 | 61.20 | 62.42 | 63.67 | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "1,090.03" | "1,090.03" | 8.96 | "-1,081.07" | 640.50 | 210.29 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active financiare) | #VALUE! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #VALUE! | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale | #VALUE! | 54.02.05 | 0.00 | |||||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat " | #VALUE! | 54.02.06 | 0.00 | |||||||||
| "Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale " | #VALUE! | 54.02.07 | 0.00 | |||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | #VALUE! | 54.02.10 | 60.00 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.67 | |||||
| Alte servicii publice generale | #VALUE! | 54.02.50 | 891.25 | 0.00 | 640.50 | 210.29 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 60.02+61.02)" | #VALUE! | 60.02 | 415.00 | 353.00 | 162.15 | -190.85 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | |||
| Ordine publica si siguranta nationala | #VALUE! | 61.02 | 415.00 | 353.00 | 162.15 | -190.85 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 415.00 | 353.00 | 162.15 | -190.85 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #VALUE! | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Ordine publica | #VALUE! | 61.02.03 | 492.00 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | |||||
| Politie locala | #VALUE! | 61.02.03.04 | 492.00 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | |||||
| Protectie civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) | #VALUE! | 61.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | #VALUE! | 61.02.50 | 0.00 | |||||||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) | #VALUE! | 63.02 | "161,569.30" | "138,773.23" | "40,635.39" | "-98,137.84" | "51,142.75" | "15,642.52" | "6,337.04" | |||
| Invatamant | #VALUE! | 65.02 | "47,981.86" | "43,737.66" | "9,690.25" | "-34,047.41" | "2,644.97" | "2,935.37" | "3,724.64" | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 57 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "23,832.16" | "22,112.96" | "4,166.65" | "-17,946.31" | 844.97 | "2,935.37" | "3,724.64" | |||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | ||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "24,149.70" | "21,624.70" | "5,523.60" | "-16,101.10" | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar | #VALUE! | 65.02.03 | "4,333.20" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt prescolar | #VALUE! | 65.02.03.01 | "1,458.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt primar | #VALUE! | 65.02.03.02 | "2,875.20" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt secundar | #VALUE! | 65.02.04 | "8,875.86" | 0.00 | 844.97 | "2,935.37" | "3,724.64" | |||||
| Învatamânt secundar inferior | #VALUE! | 65.02.04.01 | "2,356.60" | 0.00 | 83.71 | 28.32 | 0.00 | |||||
| Învatamânt secundar superior | #VALUE! | 65.02.04.02 | "6,415.26" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Invatamant profesional | #VALUE! | 65.02.04.03 | 104.00 | 0.00 | 761.26 | "2,907.05" | "3,724.64" | |||||
| Învatamânt postliceal | #VALUE! | 65.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel | #VALUE! | 65.02.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Învatamânt special | #VALUE! | 65.02.07.04 | 0.00 | |||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie | #VALUE! | 65.02.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Internate si cantine pentru elevi | #VALUE! | 65.02.11.03 | 0.00 | |||||||||
| Alte servicii auxiliare | #VALUE! | 65.02.11.30 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | #VALUE! | 65.02.50 | "2,160.00" | 0.00 | "1,800.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 85 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| Sanatate | #VALUE! | 66.02 | "35,993.85" | "28,465.61" | "2,865.27" | "-25,600.34" | "11,311.95" | "1,600.00" | "1,600.00" | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | "23,534.57" | "17,149.57" | "2,705.81" | "-14,443.76" | "1,600.00" | "1,600.00" | "1,600.00" | |||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "12,038.85" | "10,895.61" | 0.00 | "-10,895.61" | "9,711.95" | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | #VALUE! | 70 | 420.43 | 420.43 | 159.46 | -260.97 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi | #VALUE! | 66.02.06 | "15,751.97" | 0.00 | "11,311.95" | "1,600.00" | "1,600.00" | |||||
| Spitale generale | #VALUE! | 66.02.06.01 | "15,751.97" | 0.00 | "11,311.95" | "1,600.00" | "1,600.00" | |||||
| Unități medico-sociale | #VALUE! | 66.02.06.03 | 0.00 | |||||||||
| Servicii de sanatate publica | #VALUE! | 66.02.08 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli in domeniu sanatatii | #VALUE! | 66.02.50 | 149.71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | #VALUE! | 66.02.50.50 | 149.71 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| "Cultura, recreere si religie " | #VALUE! | 67.02 | "74,177.13" | "63,303.50" | "26,023.56" | "-37,279.94" | "36,953.06" | "11,083.66" | "1,012.40" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | "3,147.30" | "2,685.90" | 470.00 | "-2,215.90" | 973.08 | 992.55 | "1,012.40" | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "44,969.78" | "40,887.55" | "16,331.88" | "-24,555.67" | "21,910.77" | "10,091.11" | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "26,060.05" | "19,730.05" | "9,221.67" | "-10,508.38" | "14,069.21" | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Servicii culturale | #VALUE! | 67.02.03 | "39,636.72" | 0.00 | "24,980.85" | "11,083.66" | "1,012.40" | |||||
| "Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale " | #VALUE! | 67.02.03.02 | 0.00 | |||||||||
| Muzee | #VALUE! | 67.02.03.03 | 125.00 | 0.00 | 102.00 | 104.04 | 106.12 | |||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | #VALUE! | 67.02.03.04 | 854.00 | 0.00 | 871.08 | 888.51 | 906.28 | |||||
| Scoli populare de arta si meserii | #VALUE! | 67.02.03.05 | 0.00 | |||||||||
| Case de cultura | #VALUE! | 67.02.03.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Camine culturale | #VALUE! | 67.02.03.07 | 0.00 | |||||||||
| Centre pentru conservarea si promovarea culturii traditionale | #VALUE! | 67.02.03.08 | 0.00 | |||||||||
| Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice | #VALUE! | 67.02.03.12 | "36,217.52" | 0.00 | "21,910.77" | "10,091.11" | 0.00 | |||||
| Alte servicii culturale | #VALUE! | 67.02.03.30 | "2,440.20" | 0.00 | "2,097.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Servicii recreative si sportive | #VALUE! | 67.02.05 | "5,671.27" | 0.00 | "3,350.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Sport | #VALUE! | 67.02.05.01 | "5,651.27" | 0.00 | "3,350.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Tineret | #VALUE! | 67.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| "Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement " | #VALUE! | 67.02.05.03 | 20.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Servicii religioase | #VALUE! | 67.02.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei " | #VALUE! | 67.02.50 | "4,380.67" | 0.00 | "8,622.21" | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala | #VALUE! | 68.02 | "3,416.46" | "3,266.46" | "2,056.31" | "-1,210.15" | 232.77 | 23.49 | 0.00 | |||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA | 57 | 0.00 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | 566.46 | 566.46 | 233.78 | -332.68 | 35.01 | 23.49 | 0.00 | |||
| TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | ||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "2,850.00" | "2,700.00" | "1,826.26" | -873.74 | 197.76 | 0.00 | 0.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #VALUE! | 85 | 0.00 | 0.00 | -3.73 | -3.73 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | #VALUE! | 68.02.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati | #VALUE! | 68.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | #VALUE! | 68.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Asistenta sociala pentru familie si copii | #VALUE! | 68.02.06 | 0.00 | |||||||||
| Ajutoare pentru locuinte | #VALUE! | 68.02.10 | 0.00 | |||||||||
| Creșe | #VALUE! | 68.02.11 | "5,209.02" | 0.00 | 232.77 | 23.49 | 0.00 | |||||
| Unități de asistență medico-sociale | #VALUE! | 68.02.12 | 0.00 | |||||||||
| Prevenirea excluderii sociale | #VALUE! | 68.02.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ajutor social | #VALUE! | 68.02.15.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Cantine de ajutor social | #VALUE! | 68.02.15.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale | #VALUE! | 68.02.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale | #VALUE! | 68.02.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02)" | #VALUE! | 69.02 | "41,471.51" | "31,015.96" | "10,044.83" | "-20,971.13" | "36,830.79" | "10,000.00" | "43,124.54" | |||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica " | #VALUE! | 70.02 | "39,045.40" | "28,694.85" | "9,889.07" | "-18,805.78" | "36,213.17" | "10,000.00" | "43,124.54" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 166.00 | 141.10 | 0.00 | -141.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "21,868.67" | "16,499.80" | "7,196.63" | "-9,303.17" | "21,768.67" | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "17,010.73" | "12,053.95" | "2,692.44" | "-9,361.51" | "14,444.50" | "10,000.00" | "43,124.54" | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Locuinte | #VALUE! | 70.02.03 | "7,754.00" | 0.00 | "11,821.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | #VALUE! | 70.02.03.01 | "5,739.00" | 0.00 | "7,861.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | #VALUE! | 70.02.03.30 | "2,015.00" | 0.00 | "3,960.00" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice | #VALUE! | 70.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alimentare cu apa | #VALUE! | 70.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Amenajari hidrotehnice | #VALUE! | 70.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Iluminat public si electrificari rurale | #VALUE! | 70.02.06 | 610.00 | 0.00 | "23,292.17" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alimentare cu gaze naturale in localitati | #VALUE! | 70.02.07 | 0.00 | |||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | #VALUE! | 70.02.50 | "3,480.79" | 0.00 | "1,100.00" | "10,000.00" | "43,124.54" | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Protectia mediului | #VALUE! | 74.02 | "2,426.11" | "2,321.11" | 155.76 | "-2,165.35" | 617.62 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 700.00 | 595.00 | 0.00 | -595.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #VALUE! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | "1,726.11" | "1,726.11" | 155.76 | "-1,570.35" | 617.62 | 0.00 | 0.00 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | #VALUE! | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Reducerea și controlul poluării | #VALUE! | 74.02.03 | "1,302.60" | 0.00 | 360.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor | #VALUE! | 74.02.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Salubritate | #VALUE! | 74.02.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor " | #VALUE! | 74.02.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Canalizarea si tratarea apelor reziduale | #VALUE! | 74.02.06 | "1,103.43" | 0.00 | 257.62 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) | #VALUE! | 83.02 | "392,889.71" | "327,606.95" | "52,218.52" | "-275,388.43" | "219,926.15" | "97,548.77" | "59,583.03" | |||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca " | #VALUE! | 80.02 | 594.10 | 594.10 | 0.00 | -594.10 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | 194.10 | 194.10 | 0.00 | -194.10 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL (active nefinanciare) | #VALUE! | 70 | 400.00 | 400.00 | 0.00 | -400.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale | #VALUE! | 80.02.01 | 81.25 | 0.00 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Prevenire si combatere inundatii si gheturi | #VALUE! | 80.02.01.06 | 0.00 | |||||||||
| Stimulare întreprinderi mici si mijlocii | #VALUE! | 80.02.01.09 | 0.00 | |||||||||
| Programe de dezvoltare regionala si sociala | #VALUE! | 80.02.01.10 | 56.75 | 0.00 | 216.84 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | #VALUE! | 80.02.01.30 | 24.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Combustibili si energie | #VALUE! | 81.02 | "62,609.93" | "31,529.79" | "5,517.94" | "-26,011.85" | "69,278.39" | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #VALUE! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN (FEN) AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 | #VALUE! | 58 | "44,705.63" | "13,825.49" | "3,506.55" | "-10,318.94" | "47,440.90" | 0.00 | 0.00 | |||
| Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE | #VALUE! | 71 | "17,904.30" | "17,704.30" | "2,011.39" | "-15,692.91" | "21,837.49" | 0.00 | 0.00 | |||
| Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE | #VALUE! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Energie termica | #VALUE! | 81.02.06 | "65,613.39" | 0.00 | "69,278.39" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alti combustibili | #VALUE! | 81.02.07 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibili si energia | #VALUE! | 81.02.50 | 0.00 | |||||||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Transporturi | #VALUE! | 84.02 | "328,905.68" | "294,703.06" | "46,700.58" | "-248,002.48" | "150,430.92" | "97,548.77" | "59,583.03" | |||
| TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | #VALUE! | 51 | 0.00 | |||||||||
| TITLUL VII ALTE TRANSFERURI | #VALUE! | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 | #VALUE! | 58 | "286,962.32" | "256,279.70" | "33,453.77" | "-222,825.93" | "105,771.77" | "90,548.77" | "48,992.03" | |||
| Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE | #VALUE! | 71 | "41,943.36" | "38,423.36" | "13,246.81" | "-25,176.55" | "44,659.15" | "7,000.00" | "10,591.00" | |||
| Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE | #VALUE! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Transport rutier | #VALUE! | 84.02.03 | "119,772.79" | 0.00 | "130,625.54" | "97,548.77" | "59,583.03" | |||||
| Drumuri si poduri | #VALUE! | 84.02.03.01 | "6,904.93" | 0.00 | "4,772.88" | 0.00 | 0.00 | |||||
| Transport în comun | #VALUE! | 84.02.03.02 | "87,335.13" | 0.00 | "105,771.77" | "90,548.77" | "48,992.03" | |||||
| Strazi | #VALUE! | 84.02.03.03 | "25,532.73" | 0.00 | "20,080.89" | "7,000.00" | "10,591.00" | |||||
| Aviatia civila | #VALUE! | 84.02.06 | 0.00 | |||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | #VALUE! | 84.02.50 | "7,196.24" | 0.00 | "19,805.38" | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| Alte actiuni economice | #VALUE! | 87.02 | 780.00 | 780.00 | 0.00 | -780.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | #VALUE! | 71 | 630.00 | 630.00 | 0.00 | -630.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE | #VALUE! | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Titlul XIV ACTIVE FINANCIARE | #VALUE! | 72 | 150.00 | 150.00 | 0.00 | -150.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE | #VALUE! | 72 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Din total capitol: | #VALUE! | 0.00 | ||||||||||
| Fondul Român de Dezvoltare Sociala | #VALUE! | 87.02.01 | 0.00 | |||||||||
| Zone libere | #VALUE! | 87.02.03 | 0.00 | |||||||||
| Turism | #VALUE! | 87.02.04 | 69.74 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Proiecte de dezvoltare multifunctionale | #VALUE! | 87.02.05 | 0.00 | |||||||||
| Alte actiuni economice | #VALUE! | 87.02.50 | 136.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| #VALUE! | 0.00 | |||||||||||
| "Partea VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT ( 98.02-99.02)" | #VALUE! | 96.02 | "-48,600.00" | "-48,600.00" | "27,341.20" | "75,941.20" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| REZERVE | #VALUE! | 97.02 | 0.00 | |||||||||
| EXCEDENT ( 98.02.97) | #VALUE! | 98.02 | 0.00 | 0.00 | "27,341.20" | "27,341.20" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||
| Excedentul secțiunii de dezvoltare | #VALUE! | 98.02.97 | 0.00 | 0.00 | "27,341.20" | "27,341.20" | ||||||
| DEFICIT 1) (99.02.97) | #VALUE! | 99.02 | "48,600.00" | "48,600.00" | 0.00 | "-48,600.00" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| Deficitul secțiunii de dezvoltare | #VALUE! | 99.02.97 | "48,600.00" | "48,600.00" | 0.00 | "-48,600.00" | #REF! | #REF! | #REF! | |||
| #VALUE! | ||||||||||||
| 1) finantat din excedentul anilor precedenti | ||||||||||||
| SEF SERVICIU BUGET | ||||||||||||
| Presedinte de Sedinta | Xxxxx Xxxxxxxxxxx | |||||||||||
| Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx | ||||||||||||
| "Consilier local," | ||||||||||||
| INTOCMIT | ||||||||||||
| Xxxxxxx Xxxxx |
| JUDEȚUL IASI | Anexa 2 | |||||||||||||||||
| MUNICIPIUL IASI | ||||||||||||||||||
| Execuția bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii la 30.09.2021 | ||||||||||||||||||
| - mii lei - | - mii lei - | |||||||||||||||||
| D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R | Cod indicator | Prevederi anuale 2021 TOTAL | Prevederi Trim I+II+III 2021 | Realizări la 30.09.2021 | Diferențe (Realizări - Prevederi) | Estimari | ||||||||||||
| 2020 | 2021 | 2022 | ||||||||||||||||
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 (4-3) | |||||||||||||
| "TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.17+45.10+48,10)" | 00.01 | "352,960.55" | "291,508.11" | "216,557.23" | "-74,950.88" | "303,289.54" | "299,236.59" | "304,936.25" | #REF! | "216,557.23" | ||||||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | "196,187.86" | "161,299.15" | "116,860.29" | "-44,438.86" | "188,803.40" | "191,223.44" | "194,762.94" | #REF! | "116,860.29" | ||||||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | "196,187.86" | "161,299.15" | "116,860.29" | "-44,438.86" | "188,803.40" | "191,223.44" | "194,762.94" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "116,860.29" | ||||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10) | 00.13 | "1,113.18" | 914.50 | 199.49 | -715.01 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50) | 30.10 | "1,113.18" | 914.50 | 199.49 | -715.01 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 199.49 | ||||||||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | "1,087.18" | 894.00 | 199.49 | -694.51 | "2,515.54" | "2,513.75" | "2,515.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 26.00 | 20.50 | 0.00 | -20.50 | 222.18 | 189.34 | 191.93 | #REF! | |||||||||
| Venituri din dobanzi(cod31.10.03) | 31.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 00.14 | "195,074.68" | "160,384.65" | "116,660.79" | "-43,723.86" | "186,065.68" | "188,520.35" | "192,055.26" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+33.10.13+33.10.14+33.10.16+33.10.17+33.10.19+33.10.21+33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) | 33.10 | "194,649.38" | "160,004.35" | "116,290.71" | "-43,713.64" | "185,759.58" | "188,208.23" | "191,736.90" | #REF! | "116,290.71" | ||||||||
| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | "6,177.65" | "5,841.15" | "4,243.89" | "-1,597.26" | "5,956.92" | "6,079.29" | "6,219.64" | #REF! | |||||||||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | "3,956.71" | "3,453.08" | "2,215.01" | "-1,238.07" | "5,482.66" | "5,579.29" | "5,677.85" | #REF! | |||||||||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | "3,704.00" | "3,094.00" | "1,896.25" | "-1,197.75" | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | |||||||||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | "20,392.69" | "15,216.10" | "6,825.43" | "-8,390.67" | "19,402.74" | "19,590.11" | "19,849.52" | #REF! | |||||||||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 140.00 | 110.00 | 36.27 | -73.73 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 30.00 | 24.00 | 0.00 | -24.00 | 55.50 | 56.01 | 56.53 | #REF! | |||||||||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 561.00 | 427.35 | 450.39 | 23.04 | 972.06 | 991.49 | "1,011.34" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | "126,354.35" | "104,506.53" | "80,264.81" | "-24,241.72" | "123,043.77" | "124,453.31" | "126,846.52" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | "29,076.00" | "23,970.00" | "18,933.97" | "-5,036.03" | "23,145.86" | "23,608.78" | "24,080.95" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 10.20 | 10.40 | 10.61 | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | "4,256.98" | "3,362.14" | "1,424.69" | "-1,937.45" | "3,682.27" | "3,752.80" | "3,816.45" | #REF! | |||||||||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50)" | 34.10 | 300.00 | 255.00 | 313.47 | 58.47 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | 313.47 | ||||||||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 300.00 | 255.00 | 313.47 | 58.47 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | |||||||||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50)" | 35.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Diverse venituri (cod 36.10.50) | 36.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| Alte venituri | 36.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.04+37.10.50)" | 37.10 | 125.30 | 125.30 | 56.61 | -68.69 | 0.10 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 56.62 | ||||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 2.50 | 2.50 | 7.50 | 5.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | 37.10.03 | "-5,793.26" | "-4,938.26" | "-1,309.70" | "3,628.56" | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | |||||||||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.70" | "-3,628.56" | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 122.80 | 122.80 | 49.11 | -73.69 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) | 00.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) | 39.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | "12,776.06" | "12,776.06" | |||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | "12,776.06" | "12,776.06" | "12,776.06" | ||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15 | 0.00 | 0.00 | "12,776.06" | "12,776.06" | |||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | "144,571.78" | "118,008.05" | "84,804.77" | "-33,203.28" | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | |||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | "144,571.78" | "118,008.05" | "84,804.77" | "-33,203.28" | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | |||||||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.39+42.10.43) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 42.10.82 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.14+43.10.15+43.10.16+43.10.17+43.10.19+43.33) | 43.10 | "144,571.78" | "118,008.05" | "84,804.77" | "-33,203.28" | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "84,804.77" | ||||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | "47,694.20" | "40,473.20" | "34,617.37" | "-5,855.83" | "47,142.34" | "48,085.19" | "49,046.88" | #REF! | |||||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 82.19 | 83.83 | 85.50 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | "11,655.57" | "8,920.57" | "2,705.81" | "-6,214.76" | "10,222.86" | "1,664.60" | "1,697.81" | #REF! | |||||||||
| 0.00 | ||||||||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de dezvoltare | 43.10.19 | "3,702.80" | "3,179.40" | 640.14 | "-2,539.26" | "1,536.12" | "1,566.85" | "1,598.19" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii din bugetul FNUASS pentru acoperirea cresterilor salariale | 43.10.33 | "70,640.21" | "58,055.88" | "46,841.46" | "-11,214.43" | "55,502.63" | "56,612.68" | "57,744.93" | ||||||||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 43.10.40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte sume primite de la UE | 46.10 | "1,500.64" | "1,500.64" | "1,515.41" | 14.77 | |||||||||||||
| Alte sume primite de la UE din fonduri nerambursabile | 46.10.04 | "1,500.64" | "1,500.64" | "1,515.41" | 14.77 | |||||||||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 | 48.10 | "10,700.27" | "10,700.27" | 600.70 | "-10,099.57" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 600.70 | ||||
| Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | 48.01 | "10,700.27" | "10,700.27" | 600.70 | "-10,099.57" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 48.01.01 | "10,662.42" | "10,662.42" | 600.70 | "-10,061.72" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | "48,01,02" | 0.00 | ||||||||||||||||
| Instrumentul European de Vecinatate (ENI) | 48.10.12 | 37.85 | 37.85 | 0.00 | -37.85 | |||||||||||||
| TOTAL CHELTUIELI ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | "369,953.03" | "308,320.56" | "198,181.57" | "-110,138.99" | 303289.54 | 299236.59 | 304936.25 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+58+59) | 01 | 0.00 | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "168,715.22" | "172,084.51" | "175,516.25" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "112,595.26" | "114,548.82" | "116,610.12" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| DOBANZI | 30 | 0.00 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| ALTE TRANSFERURI | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte transferuri curente interne | 55.10.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X | Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 | 58 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | "58,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțare externă nerambursabilă | "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | "1,439.77" | "1,468.56" | "1,497.94" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | "1,136.85" | "1,159.59" | "1,182.79" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | #REF! | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "6,263.89" | "6,378.76" | "6,516.12" | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 795.60 | 801.51 | 827.74 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,753.75" | "4,842.15" | "4,933.21" | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 256.77 | 261.90 | 267.14 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 457.77 | 473.20 | 488.03 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99" | "4,726.15" | "4,775.65" | #REF! | ||||||||||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | "8,628.89" | "7,197.00" | "5,674.02" | "-1,522.98" | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | "8,628.89" | "7,197.00" | "5,674.02" | "-1,522.98" | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "7,000.00" | "5,961.00" | "5,095.89" | -865.12 | "6,580.34" | "6,711.96" | "6,846.17" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "1,396.39" | "1,015.50" | 516.80 | -498.70 | 753.78 | 768.85 | 784.24 | #REF! | |||||||||
| ALTE TRANSFERURI | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte transferuri interne curente | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 80.00 | 68.00 | 52.13 | -15.87 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 152.50 | 152.50 | 9.21 | -143.29 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 40.80 | 41.62 | 42.45 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 15.30 | 15.60 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 5.10 | 5.20 | 5.31 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||

| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | "30,177.00" | "25,651.00" | "21,428.11" | "-4,222.89" | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | "30,177.00" | "25,651.00" | "21,428.11" | "-4,222.89" | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "28,000.00" | "23,800.00" | "20,596.98" | "-3,203.02" | "29,561.74" | "30,152.97" | "30,756.03" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "1,750.00" | "1,488.00" | 717.81 | -770.19 | "1,020.00" | "1,040.40" | "1,061.21" | #REF! | |||||||||
| DOBANZI | 30 | 12.00 | 10.00 | 3.36 | -6.64 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | ||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 415.00 | 353.00 | 109.96 | -243.04 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | ||||||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | "331,147.14" | "275,472.56" | "171,079.44" | "-104,393.12" | "264,718.82" | "259,894.45" | "264,807.26" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | "34,925.59" | "28,402.06" | "11,077.26" | "-17,324.80" | "30,931.03" | "31,245.05" | "31,680.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "7,648.50" | "7,406.76" | "3,443.89" | "-3,962.87" | "5,134.78" | "5,232.24" | "5,327.02" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "27,054.77" | "20,774.48" | "7,576.73" | "-13,197.75" | "25,745.67" | "25,960.64" | "26,300.10" | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 26.50 | 25.00 | 15.23 | -9.77 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE NERAMBURSABILA (PROGRAME F.E.D.E.R) | 58 | 11.81 | 11.81 | 9.16 | -2.65 | |||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 55.00 | 55.00 | 32.25 | -22.75 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 129.01 | 129.01 | 0.00 | -129.01 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | "11,036.70" | "11,046.20" | "11,111.84" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | "10,600.00" | "10,605.00" | "10,670.34" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 436.70 | 441.20 | 441.50 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | "14,883.27" | "15,087.77" | "15,355.96" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | "1,412.13" | "1,420.18" | "1,475.25" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | "12,883.14" | "13,079.59" | "13,292.71" | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | 588.00 | 588.00 | 588.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | "5,011.06" | "5,111.08" | "5,213.10" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.10 | "274,635.17" | "228,439.02" | "150,346.24" | "-78,092.78" | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "131,630.00" | "108,834.00" | "93,111.00" | "-15,723.00" | "121,476.75" | "123,907.01" | "126,385.15" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "100,634.63" | "84,523.48" | "52,071.49" | "-32,451.99" | "74,641.05" | "76,134.02" | "77,605.78" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 | 58 | "12,205.12" | "12,205.12" | 603.95 | "-11,601.17" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | "58,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțare externă nerambursabilă | "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | "1,230.00" | "1,031.00" | 775.28 | -255.72 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | #REF! | |||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | "59,40" | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.58" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | "28,935.42" | "21,845.42" | "4,003.90" | "-17,841.52" | "18,912.77 " | "9,476.07 " | "9,620.58 " | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "4,656.78 " | "4,749.92 " | "4,844.93 " | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,081.97 " | "4,157.35 " | "4,235.15 " | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 7.89 | 8.05 | 8.21 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 260.92 | 272.40 | 283.21 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99 " | "4,726.15 " | "4,775.65 " | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 85.01 | 0.00 | 0.00 | -219.38 | -219.38 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | ||||||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | "15,177.58" | "12,994.68" | "7,410.05" | "-5,584.63" | "12,182.41" | "12,425.98" | "12,674.42" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "6,024.00" | "5,120.40" | "4,201.76" | -918.64 | "5,961.61" | "6,080.33" | "6,201.88" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "5,693.48" | "4,904.08" | "3,112.34" | "-1,791.74" | "4,944.80" | "5,044.14" | "5,145.00" | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 190.00 | 161.50 | 34.03 | -127.47 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | "3,270.10" | "2,808.70" | 63.27 | "-2,745.43" | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 489.60 | 489.39 | 509.38 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 58.14 | 59.30 | 60.49 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 233.58 | 238.25 | 243.01 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 191.75 | 195.60 | 199.51 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 85.01 | 0.00 | 0.00 | -1.35 | -1.35 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | "12,182.41" | "12,425.98" | "12,674.42" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | "1,873.74" | "1,911.21" | "1,949.46" | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | "9,063.39" | "9,244.66" | "9,429.55" | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | "1,245.28" | "1,270.11" | "1,295.41" | #REF! | ||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | "6,408.80" | "5,636.80" | "2,245.90" | "-3,390.90" | "5,539.96" | "5,650.77" | "5,763.79" | #REF! | |||||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "6,152.30" | "5,380.30" | "2,245.90" | "-3,134.40" | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 256.50 | 256.50 | 0.00 | -256.50 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | 0.00 | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | |||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | 0.00 | "1,567.06" | "1,598.41" | "1,630.38" | #REF! | |||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 0.00 | 15.30 | 15.61 | 15.92 | #REF! | |||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||

| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (99.10.96+99.10.97) " | 99.10 | "-16,992.48" | "-16,812.45" | "18,375.66" | "35,188.11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.10 | 0.00 | 0.00 | "18,375.66" | "18,375.66" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Excedentul sectiunii de functionare | 98.10.96 | 0.00 | 0.00 | "15,273.43" | "15,273.43" | |||||||||||||
| Excedentul sectiunii de dezvoltare | 98.10.97 | 0.00 | 0.00 | "3,102.23" | "3,102.23" | |||||||||||||
| DEFICIT | 99.10 | "16,992.48" | "16,812.45" | 0.00 | "-16,812.45" | |||||||||||||
| Deficitul sectiunii de functionare | 99.10.96 | "15,848.56" | "15,668.53" | 0.00 | "-15,668.53" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Deficitul sectiunii de dezvoltare | 99.10.97 | "1,143.92" | "1,143.92" | 0.00 | "-1,143.92" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||

| VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.17) | 00.01 | "308,729.01" | "254,889.97" | "208,655.55" | "-46,234.42" | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | "190,394.60" | "156,360.89" | "115,550.58" | "-40,810.31" | "180,042.49" | "183,339.98" | "186,767.19" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | "190,394.60" | "156,360.89" | "115,550.58" | "-40,810.31" | "180,042.49" | "183,339.98" | "186,767.19" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10) | 00.13 | "1,113.18" | 914.50 | 199.49 | -715.01 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50) | 30.10 | "1,113.18" | 914.50 | 199.49 | -715.01 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | |||||||||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | "1,087.18" | 894.00 | 199.49 | -694.51 | "2,515.54" | "2,513.75" | "2,515.75" | #REF! | |||||||||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 26.00 | 20.50 | 0.00 | -20.50 | 222.18 | 189.34 | 191.93 | #REF! | |||||||||
| Venituri din dobanzi(cod31.10.03) | 31.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0.00 | ||||||||||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 00.14 | "189,281.42" | "155,446.39" | "115,351.09" | "-40,095.30" | "177,304.77" | "180,636.89" | "184,059.51" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+33.10.13+33.10.14+33.10.16+33.10.17+33.10.19+33.10.21+33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) | 33.10 | "194,649.38" | "160,004.35" | "116,290.71" | "-43,713.64" | "185,759.58" | "188,208.23" | "191,736.90" | #REF! | |||||||||
| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | "6,177.65" | "5,841.15" | "4,243.89" | "-1,597.26" | "5,956.92" | "6,079.29" | "6,219.64" | #REF! | |||||||||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | "3,956.71" | "3,453.08" | "2,215.01" | "-1,238.07" | "5,482.66" | "5,579.29" | "5,677.85" | #REF! | |||||||||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | "3,704.00" | "3,094.00" | "1,896.25" | "-1,197.75" | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | |||||||||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | "20,392.69" | "15,216.10" | "6,825.43" | "-8,390.67" | "19,402.74" | "19,590.11" | "19,849.52" | #REF! | |||||||||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 140.00 | 110.00 | 36.27 | -73.73 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 30.00 | 24.00 | 0.00 | -24.00 | 55.50 | 56.01 | 56.53 | #REF! | |||||||||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 561.00 | 427.35 | 450.39 | 23.04 | 972.06 | 991.49 | "1,011.34" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | "126,354.35" | "104,506.53" | "80,264.81" | "-24,241.72" | "123,043.77" | "124,453.31" | "126,846.52" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | "29,076.00" | "23,970.00" | "18,933.97" | "-5,036.03" | "23,145.86" | "23,608.78" | "24,080.95" | #REF! | |||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0.00 | 10.20 | 10.40 | 10.61 | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | "4,256.98" | "3,362.14" | "1,424.69" | "-1,937.45" | "3,682.27" | "3,752.80" | "3,816.45" | #REF! | |||||||||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50)" | 34.10 | 300.00 | 255.00 | 313.47 | 58.47 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | |||||||||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 300.00 | 255.00 | 313.47 | 58.47 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | ||||||||||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50)" | 35.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Diverse venituri (cod 36.10.50) | 36.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte venituri | 36.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.50)" | 37.10 | "-5,667.96" | "-4,812.96" | "-1,253.09" | "3,559.87" | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | |||||||||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 2.50 | 2.50 | 7.50 | 5.00 | #REF! | ||||||||||||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | 37.10.03 | "-5,793.26" | "-4,938.26" | "-1,309.70" | "3,628.56" | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | |||||||||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 122.80 | 122.80 | 49.11 | -73.69 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | "11,646.14" | "11,646.14" | |||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | "11,646.14" | "11,646.14" | |||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15.01 | 0.00 | 0.00 | "11,646.14" | "11,646.14" | |||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | "118,334.41" | "98,529.08" | "81,458.83" | "-17,070.25" | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+cod 43.10) | 00.18 | "118,334.41" | "98,529.08" | "81,458.83" | "-17,070.25" | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.43) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 42.10.82 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.15) | 43.10 | "118,334.41" | "98,529.08" | "81,458.83" | "-17,070.25" | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | |||||||||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | "47,694.20" | "40,473.20" | "34,617.37" | "-5,855.83" | "47,142.34" | "48,085.19" | "49,046.88" | ||||||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 82.19 | 83.83 | 85.50 | #REF! | |||||||||
| Subvenții din bugetul local pentru finanțarea camerelor agricole | 43.10.15 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Subventii din bugetul FNUASS pentru acoperirea cresterilor salariale | 43.10.33 | "70,640.21" | "58,055.88" | "46,841.46" | "-11,214.43" | 55502.63 | 56612.68 | 57744.93 | ||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 43.10.40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | "324,577.57" | "270,558.50" | "193,382.12" | "-77,176.38" | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | |||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | "8,476.39" | "7,044.50" | "5,664.81" | "-1,379.69" | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | "8,476.39" | "7,044.50" | "5,664.81" | "-1,379.69" | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | |||||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "7,000.00" | "5,961.00" | "5,095.89" | -865.12 | "6,580.34" | "6,711.96" | "6,846.17" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "1,396.39" | "1,015.50" | 516.80 | -498.70 | 753.78 | 768.85 | 784.24 | #REF! | |||||||||
| ALTE TRANSFERURI INTERNE | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | -388.00 | -471.14 | -554.28 | -637.42 | -720.56 | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 80.00 | 68.00 | 52.13 | -15.87 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | ||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | "29,762.00" | "25,298.00" | "21,318.14" | "-3,979.86" | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | "29,762.00" | "25,298.00" | "21,318.14" | "-3,979.86" | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "28,000.00" | "23,800.00" | "20,596.97" | "-3,203.03" | "29,561.74" | "30,152.97" | "30,756.03" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "1,750.00" | "1,488.00" | 717.81 | -770.19 | "1,020.00" | "1,040.40" | "1,061.21" | #REF! | |||||||||
| DOBANZI | 30 | 12.00 | 10.00 | 3.36 | -6.64 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | ||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | "286,339.18" | "238,216.00" | "166,399.17" | "-71,816.83" | "244,761.97" | "249,353.84" | "254,101.31" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | |||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | "34,784.77" | "28,261.24" | "11,068.10" | "-17,193.14" | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | 0.00 | ||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "7,648.50" | "7,406.76" | "3,443.89" | "-3,962.87" | "5,134.78" | "5,232.24" | "5,327.02" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "27,054.77" | "20,774.48" | "7,576.73" | "-13,197.75" | "25,745.67" | "25,960.64" | "26,300.10" | #REF! | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 26.50 | 25.00 | 15.23 | -9.77 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 55.00 | 55.00 | 32.25 | -22.75 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | #REF! | |||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | "11,036.70" | "11,046.20" | "11,111.84" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | |||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | "10,600.00" | "10,605.00" | "10,670.34" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 436.70 | 441.20 | 441.50 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | "14,862.27" | "15,065.77" | "15,332.96" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | "1,412.13" | "1,420.18" | "1,475.25" | |||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | "12,862.14" | "13,057.59" | "13,269.71" | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | 588.00 | 588.00 | 588.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | "5,011.06" | "5,111.08" | "5,213.10" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.10 | "233,494.63" | "194,388.48" | "145,738.39" | "-48,650.09" | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "131,630.00" | "108,834.00" | "93,111.00" | "-15,723.00" | "121,476.75" | "123,907.01" | "126,385.15" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "100,634.63" | "84,523.48" | "52,071.49" | "-32,451.99" | "74,641.05" | "76,134.02" | "77,605.78" | #REF! | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | "1,230.00" | "1,031.00" | 775.28 | -255.72 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | 85 | 0.00 | 0.00 | -219.38 | -219.38 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | "11,907.48" | "10,185.98" | "7,346.78" | "-2,839.20" | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | "6,024.00" | "5,120.40" | "4,201.76" | -918.64 | "5,961.61" | "6,080.33" | "6,201.88" | #REF! | |||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "5,693.48" | "4,904.08" | "3,112.34" | "-1,791.74" | "4,944.80" | "5,044.14" | "5,145.00" | #REF! | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 190.00 | 161.50 | 34.03 | -127.47 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | |||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | 85.01 | 0.00 | 0.00 | -1.35 | -1.35 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | "1,771.74" | "1,807.17" | "1,843.34" | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | "8,192.31" | "8,356.16" | "8,523.28" | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | "1,245.28" | "1,270.11" | "1,295.41" | #REF! | ||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | "6,152.30" | "5,380.30" | "2,245.90" | "-3,134.40" | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | "6,152.30" | "5,380.30" | "2,245.90" | "-3,134.40" | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | "3,907.60" | "3,986.75" | "4,067.49" | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | "1,567.06" | "1,598.41" | "1,630.38" | #REF! | ||||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 15.30 | 15.61 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||

| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.10.96 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.10.96 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (99.10.96) " | 99.10 | "-15,848.56" | "-15,668.53" | "15,273.43" | "30,941.96" | |||||||||||||
| Excedentul sectiunii de functionare | 98.10.96 | 0.00 | 0.00 | "15,273.43" | "15,273.43" | #REF! | ||||||||||||
| Deficitul sectiunii de functionare | 99.10.96 | "15,848.56" | "15,668.53" | 0.00 | "-15,668.53" | #REF! | ||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| "VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 00.12+ 00.15+ 00.17+45.10+48,10) - TOTAL" | 00.01 | "44,231.54" | "36,618.14" | "7,901.68" | "-28,716.46" | "20,519.89" | "11,114.91" | "11,291.75" | #REF! | |||||||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.71" | "-3,628.55" | |||||||||||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.14) | 00.12 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.71" | "-3,628.55" | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.10) | 00.14 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.71" | "-3,628.55" | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.04)" | 37.10 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.71" | "-3,628.55" | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | "5,793.26" | "4,938.26" | "1,309.71" | "-3,628.55" | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) | 00.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) | 39.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | "1,129.92" | "1,129.92" | |||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | "1,129.92" | "1,129.92" | |||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15.02 | 0.00 | 0.00 | "1,129.92" | "1,129.92" | |||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | "26,237.37" | "19,478.97" | "3,345.94" | "-16,133.03" | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | "26,237.37" | "19,478.97" | "3,345.94" | "-16,133.03" | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.39) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.14+43.10.16+43.10.17) | 43.10 | "26,237.37" | "19,478.97" | "3,345.94" | "-16,133.03" | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | "11,655.57" | "8,920.57" | "2,705.81" | "-6,214.76" | "10,222.86" | "1,664.60" | "1,697.81" | #REF! | |||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | "10,879.00" | "7,379.00" | 0.00 | "-7,379.00" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de dezvoltare | 43.10.19 | "3,702.80" | "3,179.40" | 640.14 | "-2,539.26" | "1,536.12" | "1,566.85" | "1,598.19" | ||||||||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Alte sume primite de la UE | 46.10 | "1,500.64" | "1,500.64" | "1,515.41" | 14.77 | |||||||||||||
| Alte sume primite de la UE din fonduri nerambursabile | 46.10.04 | "1,500.64" | "1,500.64" | "1,515.41" | 14.77 | |||||||||||||
| Sume primite de la UE in contul platilor efectuate si prefinantari | 48.10 | "10,700.27" | "10,700.27" | 600.70 | "-10,099.57" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala | 48.01 | "10,700.27" | "10,700.27" | 600.70 | "-10,099.57" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent | 48.01.01 | "10,662.42" | "10,662.42" | 600.70 | "-10,061.72" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | "48,01,02" | 0.00 | ||||||||||||||||
| Instrumentul European de Vecinatate (ENI) | 48.10.12 | 37.85 | 37.85 | 0.00 | -37.85 | |||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | "45,375.46" | "37,762.06" | "4,799.45" | "-32,962.61" | "20,519.89" | "11,114.91" | "11,291.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | 152.50 | 152.50 | 9.21 | -143.29 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | 152.50 | 152.50 | 9.21 | -143.29 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | "20,448.88" | |||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 152.50 | 152.50 | 9.21 | -143.29 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 40.80 | 41.62 | 42.45 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 15.30 | 15.60 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 5.10 | 5.20 | 5.31 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | 415.00 | 353.00 | 109.96 | -243.04 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | 415.00 | 353.00 | 109.96 | -243.04 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 415.00 | 353.00 | 109.96 | -243.04 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | "44,807.96" | "37,256.56" | "4,680.28" | "-32,576.28" | "19,956.85" | "10,540.61" | "10,705.95" | #REF! | |||||||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 140.82 | 140.82 | 9.16 | -131.66 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE NERAMBURSABILA (PROGRAME F.E.D.E.R) | 58 | 11.81 | 11.81 | 9.16 | -2.65 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | |||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 129.01 | 129.01 | 0.00 | -129.01 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | |||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.10 | "41,140.54" | "34,050.54" | "4,607.85" | "-29,442.69" | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE NERAMBURSABILA (PROGRAME F.E.D.E.R) | 58 | "12,205.12" | "12,205.12" | 603.95 | "-11,601.17" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Finantare natiomala | 58.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare nationala | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.58" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | "28,935.42" | "21,845.42" | "4,003.90" | "-17,841.52" | "4,656.78" | "4,749.92" | "4,844.93" | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "4,656.78" | "4,749.92" | "4,844.93" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,081.97 " | "4,157.35 " | "4,235.15 " | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 7.89 | 8.05 | 8.21 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 260.92 | 272.40 | 283.21 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99 " | "4,726.15 " | "4,775.65 " | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | "3,270.10" | "2,808.70" | 63.27 | "-2,745.43" | 973.08 | 992.54 | "1,012.39" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | "3,270.10" | "2,808.70" | 63.27 | "-2,745.43" | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 489.60 | 489.39 | 509.38 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 58.14 | 59.30 | 60.49 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 233.58 | 238.25 | 243.01 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 191.75 | 195.60 | 199.51 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | 973.08 | 992.54 | "1,012.39" | #REF! | ||||||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | 102.00 | 104.04 | 106.12 | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | 871.08 | 888.50 | 906.27 | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | 256.50 | 256.50 | 0.00 | -256.50 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 256.50 | 256.50 | 0.00 | -256.50 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.10 | "-1,143.92" | "-1,143.92" | "3,102.23" | "4,246.15" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Excedentul sectiunii de dezvoltare | 98.10.97 | 0.00 | 0.00 | "3,102.23" | "3,102.23" | |||||||||||||
| Deficit (99.10.97) | 99.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Deficitul sectiunii de dezvoltare | 99.10.97 | "1,143.92" | "1,143.92" | 0.00 | "-1,143.92" | #REF! | ||||||||||||
| 1) finantat din excedentul anilor precedenti | ||||||||||||||||||
| NOTA: | "- Fiecare capitol, subcapitol și paragraf de cheltuieli se detaliază în mod corespunzător, conform clasificației economice." | |||||||||||||||||
| "SEF SERVICIU BUGET," | ||||||||||||||||||
| Xxxxx Xxxxxxxxxxx | ||||||||||||||||||
| Presedinte de Sedinta | ||||||||||||||||||
| Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx | ||||||||||||||||||
| "Consilier local," | Xxxxx Xxxxx | |||||||||||||||||
| Xxxxxx Xxxxx | -16992.48 | |||||||||||||||||
| Îmi asum responsabilitatea corectitudinii și legalității | 0 | |||||||||||||||||
| în solidar cu întocmitorul înscrisului | 0 | |||||||||||||||||
| -15848.56 | ||||||||||||||||||
| Director Executiv D.G.E.F.P.L. | -1143.92 |
| JUDEȚUL:____________ | ||||||||||||||
| Unitatea administrativ-teritorială:____________ | ||||||||||||||
| Formular: | 11/02 | |||||||||||||
| BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII | ||||||||||||||
| "DETALIAT LA VENITURI , PE CAPITOLE ȘI SUBCAPITOLE PE ANUL 2011" | ||||||||||||||
| - mii lei - | ||||||||||||||
| D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R | Cod indicator | PREVEDERI ANUALE | Prevederi trimestriale | Estimari | ||||||||||
| TOTAL | din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante | Trim I | Trim II | Trim III | Trim IV | 2014 | 2015 | 2016 | ||||||
| TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.17+45.10) | 00.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10) | 00.13 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50) | 30.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 00.14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+33.10.13+33.10.14+33.10.16+33.10.17+33.10.19+33.10.21+33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) | 33.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50)" | 34.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50)" | 35.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Diverse venituri (cod 36.10.50) | 36.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte venituri | 36.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.04+37.10.50)" | 37.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local | 37.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) | 00.15 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) | 39.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0 | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.39+42.10.43) | 42.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii primite de institutiile publice si activitatile finantate integral sau partial din venituri proprii in cadrul programelor FEGA implementate de APIA | 42.10.43 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.14+43.10.15+43.10.16+43.10.17) | 43.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0 | |||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subvenții din bugetul local pentru finanțarea camerelor agricole | 43.10.15 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de deyvoltare | 43.10.19 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TOTAL CHELTUIELI ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Burse | "59,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Active fixe | "71,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Construcții | "71,01,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| 0 | ||||||||||||||
| Din total capitol: | 0 | |||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| 0 | ||||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0 | ||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Burse | "59,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| Din total capitol: | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Presa | 67.10.03.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Sport | 67.10.05.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Crese | 68.10.11 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0 | ||||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0 | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0 | ||||||||||||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Din total capitol: | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||||
| VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.17) | 00.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0 | 0 | |||||||||||

| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | 0 | 0 | |||||||||||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0 | 0 | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Alte venituri | 36.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.50)" | 37.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local | 37.10.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 43.10) | 00.18 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.43) | 42.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0 | 0 | |||||||||||
| Subventii primite de institutiile publice si activitatile finantate integral sau partial din venituri proprii in cadrul programelor FEGA implementate de APIA | 42.10.43 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.15) | 43.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | 0 | 0 | |||||||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0 | 0 | |||||||||||
| Subvenții din bugetul local pentru finanțarea camerelor agricole | 43.10.15 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0 | 0 | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | |||||||||||

| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0 | 0 | |||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0 | 0 | |||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0 | 0 | |||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0 | 0 | |||||||||||

| Burse | "59,01" | 0 | 0 | |||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0 | 0 | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0 | 0 | |||||||||||

| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Politie locala | 61.10.03.04 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0 | 0 | |||||||||||

| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0 | 0 | |||||||||||

| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0 | 0 | |||||||||||

| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||

| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Muzee | 67.10.03.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0 | 0 | |||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0 | 0 | |||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0 | 0 | |||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0 | 0 | |||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0 | 0 | |||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0 | 0 | |||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0 | 0 | |||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0 | 0 | |||||||||||

| Sport | 67.10.05.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0 | 0 | |||||||||||

| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0 | 0 | |||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0 | 0 | |||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0 | 0 | |||||||||||

| Salubritate | 74.10.05.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0 | 0 | |||||||||||

| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | ||||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0 | ||||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0 | ||||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0 | ||||||||||||
| Din total capitol: | ||||||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0 | ||||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | |||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | |||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Agricultura | 83.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0 | 0 | |||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0 | ||||||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.02 | 0 | ||||||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.02 | 0 | ||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 00.12+ 00.15+ 00.17+45.10) - TOTAL | 00.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.14) | 00.12 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.10) | 00.14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.04)" | 37.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | 0 | 0 | |||||||||||

| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.39) | 42.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0 | 0 | |||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.14+43.10.16+43.10.17) | 43.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | 0 | 0 | |||||||||||

| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0 | 0 | |||||||||||

| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de deyvoltare | 43.10.19 | 0 | ||||||||||||

| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0 | 0 | |||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0 | 0 | |||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0 | 0 | |||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0 | 0 | |||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0 | 0 | |||||||||||

| Construcții | "71,01,01" | 0 | 0 | |||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0 | 0 | |||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0 | 0 | |||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0 | 0 | |||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0 | 0 | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0 | 0 | |||||||||||

| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Politie comunitara | 61.10.03.04 | 0 | 0 | |||||||||||

| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0 | 0 | |||||||||||

| Construcții | "71,01,01" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0 | 0 | |||||||||||

| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0 | 0 | |||||||||||
| Din total capitol: | 0 | 0 | ||||||||||||

| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0 | 0 | |||||||||||

| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0 | 0 | |||||||||||

| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0 | 0 | |||||||||||

| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | 0 | |||||||||||

| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.02 | 0 | 0 | |||||||||||
| 1) finantat din excedentul anilor precedenti | ||||||||||||||
| NOTA: | "- Fiecare capitol, subcapitol și paragraf de cheltuieli se detaliază în mod corespunzător, conform clasificației economice." | |||||||||||||
| ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE | ||||||||||||||
| ……………………………………….. | ||||||||||||||
| venit minus cheltuiala | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| venituri total-(venituri functionare plus venituri dezvoltare) | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| ch totalminus(ch funct plus ch dezv) | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| v funct -ch funct | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| v dezv -ch dezv | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |

| "DETALIAT LA VENITURI , PE CAPITOLE ȘI SUBCAPITOLE PE ANUL 2014" | ||||||||||||||

| Venituri din dobanzi(cod31.10.03) | 31.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.14+43.10.15+43.10.16+43.10.17) | 43.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| TOTAL CHELTUIELI ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||

| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||

| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||

| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Burse | "59,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| Construcții | "71,01,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| Politie comunitara | 61.10.03.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||

| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+81.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||

| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | |||||||||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | |||||||||||||

| Energie termica | 81.10.06 | |||||||||||||

| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | ||||||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0 | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0 | ||||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | ||||||||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0 | ||||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | ||||||||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0 | ||||||||||||

| VENITURI DIN PROPRIETATE | 00.13 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50+31,10) " | 30.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||

| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||

| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0 | ||||||||||||

| Subventii primite de institutiile publice si activitatile finantate integral sau partial din venituri proprii in cadrul programelor FEGA implementate de APIA | 42.10.43 | 0 | 0 | |||||||||||

| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0 | 0 | 0.00 | ||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0.00 | ||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||

| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||

| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+81.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0 | 0 | |||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0 | 0 | |||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0 | 0 | |||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0 | 0 | |||||||||||

| Energie termica | 81.10.06 | 0 | 0 | |||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0 | ||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0 | ||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.39) | 42.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de dezvoltare | 43.10.19 | 0 | ||||||||||||

| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||

| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.10 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 253.71 | |||

| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||

| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0 | ||||||||||||

| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 253.71 | ||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 0 | 0 | 253.71 | ||||||

| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 260.89 | 7.18 | 234.8 | 26.09 | 253.71 | ||||||||

| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0 | ||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0 | ||||||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0 | ||||||||||||

| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |||||||

| Sport | 67.10.05.01 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | ||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Agricultura | 83.10.03 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.02 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.02 | 0 | 0 | 0 | ||||||||||

| venit minus cheltuiala | ||||||||||||||
| venituri total-(venituri functionare plus venituri dezvoltare) | ||||||||||||||
| ch totalminus(ch funct plus ch dezv) | ||||||||||||||
| v funct -ch funct | ||||||||||||||
| v dezv -ch dezv |
| 54.1 |
| 61.1 |
| JUDEȚUL IASI | Anexa 3 | |||||||||||||||||
| MUNICIPIUL IASI | ||||||||||||||||||
| Execuția bugetului fondurilor externe nerambursabile la 30.09.2021 | ||||||||||||||||||
| - mii lei - | - mii lei - | |||||||||||||||||
| D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R | Cod indicator | Prevederi anuale 2021 TOTAL | Prevederi Trim I+II+III 2021 | Realizări la 30.09.2021 | Diferențe (Realizări - Prevederi) | Estimari | ||||||||||||
| 2020 | 2021 | 2022 | ||||||||||||||||
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 (4-3) | |||||||||||||
| "TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.17+45.10+48,10)" | 00.01 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | "303,289.54" | "299,236.59" | "304,936.25" | #REF! | 35.66 | ||||||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "188,803.40" | "191,223.44" | "194,762.94" | #REF! | 0.00 | ||||||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "188,803.40" | "191,223.44" | "194,762.94" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10) | 00.13 | 0.00 | 0.00 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50) | 30.10 | 0.00 | 0.00 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | 0.00 | 0.00 | "2,515.54" | "2,513.75" | "2,515.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 20.00 | 10.00 | 0.00 | -10.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 0.00 | 0.00 | 222.18 | 189.34 | 191.93 | #REF! | |||||||||||
| Venituri din dobanzi(cod31.10.03) | 31.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 00.14 | 0.00 | 0.00 | "186,065.68" | "188,520.35" | "192,055.26" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+33.10.13+33.10.14+33.10.16+33.10.17+33.10.19+33.10.21+33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) | 33.10 | 0.00 | 0.00 | "185,759.58" | "188,208.23" | "191,736.90" | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | 0.00 | 0.00 | "5,956.92" | "6,079.29" | "6,219.64" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | 0.00 | 0.00 | "5,482.66" | "5,579.29" | "5,677.85" | #REF! | |||||||||||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | 0.00 | 0.00 | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | |||||||||||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | 0.00 | 0.00 | "19,402.74" | "19,590.11" | "19,849.52" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 0.00 | 0.00 | 55.50 | 56.01 | 56.53 | #REF! | |||||||||||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 0.00 | 0.00 | 972.06 | 991.49 | "1,011.34" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | 0.00 | 0.00 | "123,043.77" | "124,453.31" | "126,846.52" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | 0.00 | 0.00 | "23,145.86" | "23,608.78" | "24,080.95" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0.00 | 0.00 | 10.20 | 10.40 | 10.61 | #REF! | |||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | 0.00 | 0.00 | "3,682.27" | "3,752.80" | "3,816.45" | #REF! | |||||||||||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50)" | 34.10 | 0.00 | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | 0.00 | ||||||||||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 0.00 | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | |||||||||||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50)" | 35.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Diverse venituri (cod 36.10.50) | 36.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Alte venituri | 36.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.04+37.10.50)" | 37.10 | 0.00 | 0.00 | 0.10 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | 37.10.03 | 0.00 | 0.00 | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | |||||||||||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | 0.00 | 0.00 | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) | 00.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) | 39.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | 0.00 | 0.00 | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | |||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | 0.00 | 0.00 | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | |||||||||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.39+42.10.43) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 42.10.82 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.14+43.10.15+43.10.16+43.10.17+43.10.19+43.33) | 43.10 | 0.00 | 0.00 | "114,486.14" | "108,013.15" | "110,173.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | 0.00 | 0.00 | "47,142.34" | "48,085.19" | "49,046.88" | #REF! | |||||||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0.00 | 0.00 | 82.19 | 83.83 | 85.50 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | 0.00 | 0.00 | "10,222.86" | "1,664.60" | "1,697.81" | #REF! | |||||||||||
| 0.00 | ||||||||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de dezvoltare | 43.10.19 | 0.00 | 0.00 | "1,536.12" | "1,566.85" | "1,598.19" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii din bugetul FNUASS pentru acoperirea cresterilor salariale | 43.10.33 | 0.00 | 0.00 | "55,502.63" | "56,612.68" | "57,744.93" | ||||||||||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 43.10.40 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 | 48.08 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 35.66 | ||||
| Alte facilitati si instrumente postaderare | 48.08.16 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Prefinantare | 48.08.16.03 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | "48,01,02" | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume platite in contul platilor efectuate in anii precedenti | 48.01.02 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| TOTAL CHELTUIELI ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | 303289.54 | 299236.59 | 304936.25 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+58+59) | 01 | 0.00 | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "168,715.22" | "172,084.51" | "175,516.25" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "112,595.26" | "114,548.82" | "116,610.12" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| DOBANZI | 30 | 0.00 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| ALTE TRANSFERURI | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte transferuri curente interne | 55.10.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0 | 0 | 0 | ||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X | Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 | 58 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | "58,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțare externă nerambursabilă | "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | "1,439.77" | "1,468.56" | "1,497.94" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | "1,136.85" | "1,159.59" | "1,182.79" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | #REF! | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | "20,519.88" | "11,104.91" | "11,291.77" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "6,263.89" | "6,378.76" | "6,516.12" | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 795.60 | 801.51 | 827.74 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,753.75" | "4,842.15" | "4,933.21" | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 256.77 | 261.90 | 267.14 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 457.77 | 473.20 | 488.03 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99" | "4,726.15" | "4,775.65" | #REF! | ||||||||||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | 0.00 | 0.00 | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | 0.00 | 0.00 | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | "6,580.34" | "6,711.96" | "6,846.17" | #REF! | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 753.78 | 768.85 | 784.24 | #REF! | |||||||||||
| ALTE TRANSFERURI | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte transferuri interne curente | 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 40.80 | 41.62 | 42.45 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 15.30 | 15.60 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 5.10 | 5.20 | 5.31 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | "7,467.74" | "7,617.10" | "7,769.44" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | 0.00 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | 0.00 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | "29,561.74" | "30,152.97" | "30,756.03" | #REF! | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | "1,020.00" | "1,040.40" | "1,061.21" | #REF! | |||||||||||
| DOBANZI | 30 | 0.00 | 0.00 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | ||||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | ||||||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | "31,102.98" | "31,725.04" | "32,359.55" | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | "264,718.82" | "259,894.45" | "264,807.26" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 0.00 | 0.00 | "30,931.03" | "31,245.05" | "31,680.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | "5,134.78" | "5,232.24" | "5,327.02" | #REF! | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | "25,745.67" | "25,960.64" | "26,300.10" | #REF! | |||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | "11,036.70" | "11,046.20" | "11,111.84" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | "10,600.00" | "10,605.00" | "10,670.34" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 436.70 | 441.20 | 441.50 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | "14,883.27" | "15,087.77" | "15,355.96" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | "1,412.13" | "1,420.18" | "1,475.25" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | "12,883.14" | "13,079.59" | "13,292.71" | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | 588.00 | 588.00 | 588.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | "5,011.06" | "5,111.08" | "5,213.10" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | "121,476.75" | "123,907.01" | "126,385.15" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | "74,641.05" | "76,134.02" | "77,605.78" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 | 58 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) | "58,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finanțarea națională | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Finanțare externă nerambursabilă | "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | #REF! | |||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | "59,40" | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | |||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.58" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | "18,912.77 " | "9,476.07 " | "9,620.58 " | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "4,656.78 " | "4,749.92 " | "4,844.93 " | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,081.97 " | "4,157.35 " | "4,235.15 " | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 7.89 | 8.05 | 8.21 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 260.92 | 272.40 | 283.21 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99 " | "4,726.15 " | "4,775.65 " | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | ||||||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "216,065.42" | "210,572.65" | "214,688.15" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | 0.00 | 0.00 | "12,182.41" | "12,425.98" | "12,674.42" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | "5,961.61" | "6,080.33" | "6,201.88" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | "4,944.80" | "5,044.14" | "5,145.00" | #REF! | |||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 489.60 | 489.39 | 509.38 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 58.14 | 59.30 | 60.49 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 233.58 | 238.25 | 243.01 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 191.75 | 195.60 | 199.51 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | "12,182.41" | "12,425.98" | "12,674.42" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | "1,873.74" | "1,911.21" | "1,949.46" | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | "9,063.39" | "9,244.66" | "9,429.55" | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | "1,245.28" | "1,270.11" | "1,295.41" | #REF! | ||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | 0.00 | 0.00 | "5,539.96" | "5,650.77" | "5,763.79" | #REF! | |||||||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| TITLUL XVII PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT | 84 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent | "85,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | 0.00 | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | |||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | 0.00 | "1,567.06" | "1,598.41" | "1,630.38" | #REF! | |||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 0.00 | 15.30 | 15.61 | 15.92 | #REF! | |||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (99.10.96+99.10.97) " | 99.08 | 0.00 | 0.00 | 3.25 | 3.25 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.08 | 0.00 | 0.00 | 3.25 | 3.25 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Excedentul sectiunii de functionare | 98.08.96 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Excedentul sectiunii de dezvoltare | 98.08.97 | 0.00 | 0.00 | 3.25 | 3.25 | |||||||||||||
| DEFICIT | 99.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Deficitul sectiunii de functionare | 99.08.96 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Deficitul sectiunii de dezvoltare | 99.08.97 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.17) | 00.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | 0.00 | 0.00 | "180,042.49" | "183,339.98" | "186,767.19" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | 0.00 | 0.00 | "180,042.49" | "183,339.98" | "186,767.19" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10) | 00.13 | 0.00 | 0.00 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.09+30.10.50) | 30.10 | 0.00 | 0.00 | "2,737.72" | "2,703.09" | "2,707.68" | #REF! | |||||||||||
| Venituri din concesiuni si inchirieri | 30.10.05 | 0.00 | "2,515.54" | "2,513.75" | "2,515.75" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din utilizarea pasunilor comunale | 30.10.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din proprietate | 30.10.50 | 0.00 | 0.00 | 222.18 | 189.34 | 191.93 | #REF! | |||||||||||
| Venituri din dobanzi(cod31.10.03) | 31.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||
| Alte venituri din dobanzi | 31.10.03 | 0.00 | ||||||||||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) | 00.14 | 0.00 | 0.00 | "177,304.77" | "180,636.89" | "184,059.51" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+33.10.13+33.10.14+33.10.16+33.10.17+33.10.19+33.10.21+33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) | 33.10 | 0.00 | 0.00 | "185,759.58" | "188,208.23" | "191,736.90" | #REF! | |||||||||||
| Taxe si alte venituri in învățământ | 33.10.05 | 0.00 | "5,956.92" | "6,079.29" | "6,219.64" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din prestări de servicii | 33.10.08 | 0.00 | "5,482.66" | "5,579.29" | "5,677.85" | #REF! | ||||||||||||
| Contributia de intretinere a persoanelor asistate | 33.10.13 | 0.00 | "3,957.60" | "4,036.75" | "4,117.49" | #REF! | ||||||||||||
| "Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine" | 33.10.14 | 0.00 | "19,402.74" | "19,590.11" | "19,849.52" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa | 33.10.16 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare" | 33.10.17 | 0.00 | 55.50 | 56.01 | 56.53 | #REF! | ||||||||||||
| "Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive" | 33.10.19 | 0.00 | 972.06 | 991.49 | "1,011.34" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate | 33.10.21 | 0.00 | "123,043.77" | "124,453.31" | "126,846.52" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat | 33.10.30 | 0.00 | "23,145.86" | "23,608.78" | "24,080.95" | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii | 33.10.31 | 0.00 | 10.20 | 10.40 | 10.61 | #REF! | ||||||||||||
| Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala | 33.10.32 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati | 33.10.50 | 0.00 | "3,682.27" | "3,752.80" | "3,816.45" | #REF! | ||||||||||||
| "Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50)" | 34.10 | 0.00 | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | |||||||||||
| "Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise" | 34.10.50 | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | |||||||||||||
| "Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50)" | 35.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| "Alte amenzi, penalitati si confiscari" | 35.10.50 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Diverse venituri (cod 36.10.50) | 36.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Alte venituri | 36.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.50)" | 37.10 | 0.00 | 0.00 | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | |||||||||||
| Donații și sponsorizări | 37.10.01 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | 37.10.03 | 0.00 | "-8,760.81" | "-7,883.46" | "-7,995.75" | #REF! | ||||||||||||
| Alte transferuri voluntare | 37.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | 0.00 | 0.00 | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+cod 43.10) | 00.18 | 0.00 | 0.00 | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.11+42.10.43) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Subventii de la bugetul de stat pentru spitale | 42.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 42.10.82 | 0.00 | ||||||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.09+43.10.10+43.10.15) | 43.10 | 0.00 | 0.00 | "102,727.16" | "104,781.70" | "106,877.31" | #REF! | |||||||||||
| Subvenții pentru instituții publice | 43.10.09 | 0.00 | "47,142.34" | "48,085.19" | "49,046.88" | |||||||||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății | 43.10.10 | 0.00 | 0.00 | 82.19 | 83.83 | 85.50 | #REF! | |||||||||||
| Subvenții din bugetul local pentru finanțarea camerelor agricole | 43.10.15 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Subventii din bugetul FNUASS pentru acoperirea cresterilor salariale | 43.10.33 | 0.00 | 55502.63 | 56612.68 | 57744.93 | |||||||||||||
| Sume alocate pentru stimulentul de risc | 43.10.40 | 0.00 | ||||||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "282,769.65" | "288,121.68" | "293,644.50" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | |||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | 0.00 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | 0.00 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | |||||||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "6,580.34" | "6,711.96" | "6,846.17" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 753.78 | 768.85 | 784.24 | #REF! | ||||||||||||
| ALTE TRANSFERURI INTERNE | 55 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| 55.01.18 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | -388.00 | -471.14 | -554.28 | -637.42 | -720.56 | |||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 72.42 | 73.87 | 75.35 | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | "7,406.54" | "7,554.68" | "7,705.76" | #REF! | ||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | 0.00 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | 0.00 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "29,561.74" | "30,152.97" | "30,756.03" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "1,020.00" | "1,040.40" | "1,061.21" | #REF! | ||||||||||||
| DOBANZI | 30 | 0.00 | 19.40 | 19.79 | 20.19 | |||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | "30,601.14" | "31,213.16" | "31,837.43" | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.10 | 0.00 | 0.00 | "244,761.97" | "249,353.84" | "254,101.31" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | |||||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 0.00 | 0.00 | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | 0.00 | 0.00 | ||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "5,134.78" | "5,232.24" | "5,327.02" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "25,745.67" | "25,960.64" | "26,300.10" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | 29.58 | 30.17 | 30.78 | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | "11,036.70" | "11,046.20" | "11,111.84" | #REF! | "30,910.03" | "31,223.05" | "31,657.90" | |||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | "10,600.00" | "10,605.00" | "10,670.34" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 436.70 | 441.20 | 441.50 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | "14,862.27" | "15,065.77" | "15,332.96" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | "1,412.13" | "1,420.18" | "1,475.25" | |||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | "12,862.14" | "13,057.59" | "13,269.71" | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | 588.00 | 588.00 | 588.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | "5,011.06" | "5,111.08" | "5,213.10" | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.10 | 0.00 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "121,476.75" | "123,907.01" | "126,385.15" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "74,641.05" | "76,134.02" | "77,605.78" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate | 59.40 | 0.00 | "1,034.85" | "1,055.55" | "1,076.66" | |||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | 85 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "197,152.65" | "201,096.58" | "205,067.59" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | 0.00 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | "5,961.61" | "6,080.33" | "6,201.88" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "4,944.80" | "5,044.14" | "5,145.00" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 302.92 | 308.97 | 315.15 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | "11,209.33" | "11,433.44" | "11,662.03" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | "1,771.74" | "1,807.17" | "1,843.34" | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | "8,192.31" | "8,356.16" | "8,523.28" | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | "1,245.28" | "1,270.11" | "1,295.41" | #REF! | ||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | 0.00 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) | 01 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL | 10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | "5,489.96" | "5,600.77" | "5,713.79" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) | 57 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.04) | "57,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in numerar | "57,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Ajutoare sociale in natura | "57,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete de cresa | "57,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale | "57,02,04" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X ALTE CHELTUIELI | 59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Burse | "59,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asociatii si fundatii | "59,11" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SF | "85,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | "3,907.60" | "3,986.75" | "4,067.49" | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | "1,567.06" | "1,598.41" | "1,630.38" | #REF! | ||||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 15.30 | 15.61 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL II BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| COMBUSTIBILI SI ENERGIE | 81.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL II - BUNURI SI SERVICII | 20 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL IV - SUBVENTII | 40 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL VI- TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 51 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| TITLUL XVI RAMBURSARI DE CREDITE | 81 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||||
| Energie termica | 81.10.06 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alti combustibili | 81.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Alte cheltuieli privind combustibilii si energia | 81.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | #REF! | ||||||||||||||||
| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.02 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| EXCEDENT (cod 00.01-49.10) | 98.10.96 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| DEFICIT 1) (cod 49.10-00.01) | 99.10.96 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (99.10.96) " | 99.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Excedentul sectiunii de functionare | 98.08.96 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Deficitul sectiunii de functionare | 99.08.96 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| #REF! | #REF! | #REF! | ||||||||||||||||
| "VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 00.12+ 00.15+ 00.17+45.10+48,10) - TOTAL" | 00.01 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | "20,519.89" | "11,114.91" | "11,291.75" | #REF! | |||||||||
| I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) | 00.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) | 00.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) | 00.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01) | 15.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Impozit pe spectacole | 15.10.01 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) | 00.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||
| C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.10) | 00.14 | 0.00 | 0.00 | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| "Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.04)" | 37.10 | 0.00 | 0.00 | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | |||||||||||
| Vărsăminte din secțiunea de funcționare | 37.10.04 | 0.00 | "8,760.91" | "7,883.46" | "7,995.75" | #REF! | ||||||||||||
| II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) | 00.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) | 39.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice | 39.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte venituri din valorificarea unor bunuri | 39.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| III. OPERATIUNI FINANCIARE (cod 40.10) | 00.16 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate (cod 40.10) | 40.10 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||||
| Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli | 40.10.15.02 | 0.00 | ||||||||||||||||
| IV. SUBVENTII (cod 00.18) | 00.17 | 0.00 | 0.00 | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) | 00.18 | 0.00 | 0.00 | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Subventii de la bugetul de stat (cod 42.10.39) | 42.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Subventii de la bugetul de stat catre institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finantate din FEN postaderare | 42.10.39 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) | 42.10.70 | 0.00 | ||||||||||||||||
| SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII (cod 43.10.14+43.10.16+43.10.17) | 43.10 | 0.00 | 0.00 | "11,758.98" | "3,231.45" | "3,296.00" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății | 43.10.14 | 0.00 | "10,222.86" | "1,664.60" | "1,697.81" | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.16.01+43.10.16.02+43.10.16.03) | 43.10.16 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.16.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.16.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.16.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 43.10.17.01+43.10.17.02+43.10.17.03) | 43.10.17 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate | 43.10.17.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate | 43.10.17.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate | 43.10.17.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Subventii pentru institutii publice destinate sectiunii de dezvoltare | 43.10.19 | 0.00 | "1,536.12" | "1,566.85" | "1,598.19" | |||||||||||||
| Sume FEN postaderare in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.10.01 la 45.10.05 +45.10.07+45.10.08+45.10.15+45.10.16+45.10.17+45.10.18) | 45.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Fondul European de Dezvoltare Regionala ( cod 45.10.01.01+45.10.01.02+45.10.01.03) | 45.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.01.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Fondul Social European( cod 45.10.02.01+45.10.02.02+45.10.02.03) | 45.10.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent | 45.10.02.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori | 45.10.02.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Prefinanțare | 45.10.02.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| 0.00 | #REF! | |||||||||||||||||
| Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 | 48.08 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Alte facilitati si instrumente postaderare | 48.08.16 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Prefinantare | 48.08.16.03 | 997.00 | 997.00 | 35.66 | -961.34 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori | "48,01,02" | 0.00 | ||||||||||||||||
| Sume platite in contul platilor efectuate in anii precedenti | 48.01.02 | 0.00 | ||||||||||||||||
| CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE ( cod 50.10+59.10+63.10+69.10+79.10) | 49.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | "20,519.89" | "11,114.91" | "11,291.75" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||
| Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 54.10+55.10) | 50.10 | 0.00 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Alte servicii publice generale (cod 54.10.10) | 54.10 | 0.00 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | "20,448.88" | |||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 40.80 | 41.62 | 42.45 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 15.30 | 15.60 | 15.92 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 5.10 | 5.20 | 5.31 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor | 54.10.10 | 0.00 | 61.20 | 62.42 | 63.68 | #REF! | ||||||||||||
| Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi | 55.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA (cod 61.10)" | 59.10 | 0.00 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Ordine publica si siguranta nationala ( cod 61.10.03+61.10.50) | 61.10 | 0.00 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Ordine publica ( cod 61.10.03.04) | 61.10.03 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Politie locala | 61.10.03.04 | 0.00 | 501.84 | 511.88 | 522.12 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale | 61.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) | 63.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | "19,956.85" | "10,540.61" | "10,705.95" | #REF! | |||||||||
| Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) | 65.10 | 0.00 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) | 56.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | 56.01.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) | 65.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt prescolar | 65.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt primar | 65.10.03.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) | 65.10.04 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar inferior | 65.10.04.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt secundar superior | 65.10.04.02 | 0.00 | 21.00 | 22.00 | 23.00 | #REF! | ||||||||||||
| Invatamant profesional | 65.10.04.03 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Învatamânt postliceal | 65.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) | 65.10.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Învatamânt special | 65.10.07.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) | 65.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Internate si cantine pentru elevi | 65.10.11.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii auxiliare | 65.10.11.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul învatamântului | 65.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) | 66.08 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | |||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) | 56.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Finanțarea națională **) | 56.01.01 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Finantare externa nerambursabila | 56.01.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Cheltueli neeligibile | 56.01.03 | 0.00 | ||||||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 | 58 | 997.00 | 997.00 | 32.41 | -964.59 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||
| Finantare natiomala | 58.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| Finantare nationala | "58,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||||||||
| "58,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.58" | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | "4,656.78" | "4,749.92" | "4,844.93" | #REF! | ||||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | "4,656.78" | "4,749.92" | "4,844.93" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 306.00 | 312.12 | 318.36 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | "4,081.97 " | "4,157.35 " | "4,235.15 " | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 7.89 | 8.05 | 8.21 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 260.92 | 272.40 | 283.21 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | "14,255.99 " | "4,726.15 " | "4,775.65 " | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01) | 66.10.06 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Spitale generale | 66.10.06.01 | 0.00 | "18,912.77" | "9,476.07" | "9,620.56" | #REF! | ||||||||||||
| Servicii de sanatate publica | 66.10.08 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) | 66.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte institutii si actiuni sanitare | 66.10.50.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50)" | 67.10 | 0.00 | 0.00 | 973.08 | 992.54 | "1,012.39" | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | |||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | ||||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 973.07 | 982.54 | "1,012.39" | #REF! | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 489.60 | 489.39 | 509.38 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 58.14 | 59.30 | 60.49 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | 31.10 | ||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 233.58 | 238.25 | 243.01 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 191.75 | 195.60 | 199.51 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.15+67.10.03.30 ) | 67.10.03 | 0.00 | 973.08 | 992.54 | "1,012.39" | #REF! | ||||||||||||
| Muzee | 67.10.03.03 | 0.00 | 102.00 | 104.04 | 106.12 | #REF! | ||||||||||||
| Institutii publice de spectacole si concerte | 67.10.03.04 | 0.00 | 871.08 | 888.50 | 906.27 | #REF! | ||||||||||||
| Scoli populare de arta si meserii | 67.10.03.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Case de cultura | 67.10.03.06 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Camine culturale | 67.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Universitati populare | 67.10.03.09 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Presa | 67.10.03.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Edituri | 67.10.03.11 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||||
| Gradini botanice | 67.10.03.15 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte servicii culturale | 67.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) | 67.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Sport | 67.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei" | 67.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+68.10.50) | 68.10 | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||||
| Titlul VIII Proiecte cu finantare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07+56.08+56.15+56.16+56.17+56.18) | 56 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Programe din Fondul Social European (FSE) | "56,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea națională **) | "56,02,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Finanțarea Uniunii Europene **) | "56,02,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Cheltuieli neeligibile **) | "56,02,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| CHELTUIELI DE CAPITAL | 70 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE | 71 | 0.00 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | |||||||||||
| Active fixe | "71,01" | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Construcții | "71,01,01" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mașini, echipamente si mijloace de transport" | "71,01,02" | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale" | "71,01,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte active fixe | "71,01,30" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Reparații capitale aferente activelor fixe | "71,03" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent SD | "85,01,02" | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Asistenta acordata persoanelor in varsta | 68.10.04 | 0.00 | 50.00 | 50.00 | 50.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) | 68.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Asistenta sociala in caz de invaliditate | 68.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Crese | 68.10.11 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Unitati de asistenta medico-sociale | 68.10.12 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale | 68.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE (cod 70.10+74.10)" | 69.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Locuinte, servicii si dezvoltare publica ( cod 70.10.03+70.10.04+70.10.50)" | 70.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Locuinte (cod 70.10.03.01+ 70.10.03.30) | 70.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Dezvoltarea sistemului de locuinte | 70.10.03.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli in domeniul locuintelor | 70.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Servicii și dezvoltare publică | 70.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Alte servicii în domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale " | 70.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia mediului ( cod 74.10.03+74.10.04+74.10.05) | 74.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Reducerea si controlul poluarii | 74.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Protectia biosferei si a mediului natural | 74.10.04 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate si gestiunea deseurilor (cod 74.10.05.01+74.10.05.02) | 74.10.05 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Salubritate | 74.10.05.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Colectarea, tratarea si distrugerea deseurilor" | 74.10.05.02 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE ( cod 80.10+83.10+84.10+87.10) | 79.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Actiuni generale economice, comerciale si de munca ( cod 80.10.01)" | 80.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Actiuni generale economice si comerciale ( cod 80.10.01.30) | 80.10.01 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale | 80.10.01.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare ( cod 83.10.03.07+83.10.03.30)" | 83.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Agricultura | 83.10.03 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Camere agricole | 83.10.03.07 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul agriculturii | 83.10.03.30 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Transporturi ( cod 84.10.50) | 84.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Alte cheltuieli în domeniul transporturilor | 84.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Alte actiuni economice ( cod 87.10.50) | 87.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| Din total capitol: | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||||||
| Alte actiuni economice | 87.10.50 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| "VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT " | 96.08 | 0.00 | 0.00 | 3.25 | 3.25 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | |||||||||
| Excedentul sectiunii de dezvoltare | 98.08.97 | 0.00 | 0.00 | 3.25 | 3.25 | |||||||||||||
| Deficit (99.10.97) | 99.10 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | ||||||||
| Deficitul sectiunii de dezvoltare | 99.08.97 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | 0.00 | #REF! | ||||||||||||
| 1) finantat din excedentul anilor precedenti | ||||||||||||||||||
| NOTA: | "- Fiecare capitol, subcapitol și paragraf de cheltuieli se detaliază în mod corespunzător, conform clasificației economice." | |||||||||||||||||
| "SEF SERVICIU BUGET," | ||||||||||||||||||
| Xxxxx Xxxxxxxxxxx | ||||||||||||||||||
| Presedinte de Sedinta | ||||||||||||||||||
| Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx | ||||||||||||||||||
| "Consilier local," | Xxxxx Xxxxx | |||||||||||||||||
| Xxxxxx Xxxxx | 0 | |||||||||||||||||
| Îmi asum responsabilitatea corectitudinii și legalității | 0 | |||||||||||||||||
| în solidar cu întocmitorul înscrisului | 0 | |||||||||||||||||
| 0 | ||||||||||||||||||
| Director Executiv D.G.E.F.P.L. | 0 |