Hotărârea nr. 61/2018
HOTĂRÂRE privind aprobarea unor proceduri în emiterea actelor administrative ale Municipiului IașiMunicipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE privind aprobarea unor proceduri în emiterea actelor administrative ale Municipiului Iași
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 30 ianuarie 2018;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică si de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere amendamentul formulat si aprobat in plenul sedintei privind modificarea anexei nr. 3 la proiectul de hotarare, consemnat si in procesul verbal al sedintei ;
Având în vedere referatul de specialitate nr.8191/26.01.2018 cu Anexa 1 la referat: Procedura privind achiziția de imobile de către Municipiul Iași, cu Anexa 2: Procedura privind vânzarea a bunurilor imobile din domeniul privat al Municipiului Iași, Anexa 3: Procedura de schimburi de imobile pentru Municipiul Iași.
Având în vedere Legea 98/2016 - Legea privind achizițiile publice
Având în vedere Prevederile legale cuprinse in art.36, alin.(2), lit.c) si tinand cont de prevederile art. 123, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, și litera (d), punctul 6 lit (a) din Legea 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 121, alin. (4);
Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere OUG 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea unor acte normative.
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Procedura privind achiziția de imobile de către Municipiul Iași, Procedura privind vânzarea bunurilor imobile din domeniul privat al Municipiului Iași, și Procedura de schimburi de imobile pentru Municipiul Iași, identificate în Anexele 1, 2, 3, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către:Primarul Municipiului Iași;Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, Direcția Juridică, D.G.T.D, D.E.P.P.P, Serviciul Relații Comunitare și Politici Publice, Centrul de Informații pentru Cetățeni, Direcția Juridică, Serviciul GIS Cadastru, DEP. Instituția Prefectului Județului Iași.
Art.3. Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată cu respectarea cadrului legal incident de către: Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, Direcția Juridică, D.G.T.D, D.E.P.P.P, Serviciul Relații Comunitare și Politici Publice, Centrul de Informații pentru Cetățeni, Direcția Juridică, Serviciul GIS Cadastru, DEP.
Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către
Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Consilier
Florentin Traian Ciobotaru
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
|
Total Consilieri Locali |
27 |
|
Prezenți |
24 |
|
Pentru |
24 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
Nr. 61 din 30 ianuarie 2018
ANEXA NR 1
Hotararea Consiliului Local nr. 61 din 30 ianuarie 2018
PROCEDURA privind achizitia de imobile de catre Municipiul Iasi
CADRU LEGAL
Legea 98/2016 - Legea privind achizițiile publice - reglementează modul de realizare a achizițiilor publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și de organizare a concursurilor de soluții, instrumentele și tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, precum și anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor de achiziție publică
Scopul legii este acela de a asigura cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială.
La art. 29 al Legii 98/2016 se stipuleaza ca aceasta nu se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru de servicii care au ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora.
Avand in vedere prevederile legale cuprinse in art.36, alin.(2), lit.c) si tinand cont de prevederile art. 123, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste urmatoarea procedura de achizitii imobile de catre Municipiul Iasi.
PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA PROCEDURII DE ACHIZITIE IMOBILE
Principiile care stau la baza achizitiei de imobile de catre Municipiul Iasi sunt:
-
> Promovarea concurentei, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca orice ofertant, persoana fizica sau juridica, sa aiba dreptul de a deveni, in conditiile legii, contractant;
-
> Nediscriminarea, respectiv asigurarea conditiilor de manifestare a concurentei reale pentru orice persoana fizica sau juridica, indiferent de nationalitate, sa poata participa la procedura de atribuire si sa aiba sansa de a deveni contractant;
-
> Tratamentul egal, respectiv stabilirea si aplicarea, oricand pe parcursul procedurii de atribuire, de reguli, cerinte, criterii identice pentru toti operatorii economici, astfel incat acestia sa beneficieze de sanse egale de a deveni contractanti;
-
> Recunoasterea reciproca, respectiv acceptarea produselor, serviciilor, lucrarilor oferite in mod licit pe piata Uniunii Europene; diplomelor, certificatelor, a altor documente emise de autoritatile competente din alte state; specificatiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel national;
-
> Transparenta, respectiv aducerea la cunostinta publicului a tuturor informațiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire;
-
> Proportionalitatea, respectiv asigurarea corelatiei intre necesitatea autoritatii contractante, obiectul contractului si cerintele solicitate a fi indeplinite;
-
> Eficienta utilizare a fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurential si a criteriilor economice pentru atribuirea contractului cu scopul de a obtine valoare pentru banii cheltuiti;
-
> Asumarea raspunderii, respectiv determinarea clara a sarcinilor si responsabilitatilor persoanelor implicate in procesul de achizitie publica, urmarindu-se asigurarea: profesionalismului, impartialitatii, independentei deciziilor adoptate pe parcursul derularii acestui proces.
Cap.I - DISPOZIȚII GENERALE
Art.1 Initierea procedurii o au serviciile/directiile/institutiile din subordinea Consiliului Local Iasi si din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Iasi, prin emiterea unui Raport de fundamentare a necesitatii achizitiei unui bun imobil, compus din cladire si teren aferent / teren. Se vor specifica: suprafetele minime ale constructiei si terenului, dotarile necesare, amplasarea intr-o anumita zona, destinatia ce o va avea cladirea sau terenul, nr. locuri parcare necesare, proiectele ce urmeaza a se demara, alte date tehnice si elemente care sa justifice necesitatea si oportunitatea achizitiei.
Art.2 Raportul se inainteaza analizei conducerii Primariei iar in cazul avizarii de principiu favorabile, acesta se transmite catre DEPPP. Procedurile de achizitie imobile vor demara daca:
-
- sunt asigurate fondurile necesare pentru anul in curs;
-
- a fost aprobata de Consiliu Local Iasi cumpararea imobilului si procedura prin care se realizeaza aceasta achizitie
-
- a fost elaborata documentatia de achizitie;
-
- a fost constituita comisia de evaluare a ofertelor/negociere
Cap. II - COMISIA DE LUCRU
Art.3 Prin dispozitia Primarului Municipiului Iasi se va constitui comisia de lucru pentru:
-
(1) intomirea documentatiei de atribuire a contractului de achizitie imobil, in cazul in care se intentioneaza achizitii de imobile de pe piata libera;
-
(2) analiza in teren a bunului, a verificarii documentelor de proprietate si starii tehnice pentru imobilele ce urmeaza a fi achizitionate prin procedura negocierii directe, in cazul: exercitarii dreptului de preempțiune, in conformitate cu prevederile Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare; a imobilelor retrocedate care au avut destinatie publica si sunt necesare a ramane cu aceeasi destinatie, a imobilelor necesare pentru extinderea sau construirea unor obiective de interes public, alte asemenea.
Art.4 (1) Documentatia de atribuire a contractului de achizitie imobil va cuprinde, fara a limita, descrierea bunului ce urmeaza a fi achizitionat, specificatiile tehnice si cerintele minime, modul de desfasurare a procedurii, documentele ce trebuie prezentate de ofertanti, dupa cum urmeaza:
- Parametrii minimi pe care trebuie sa ii aiba imobilul, respectiv suprafata utila minima, dotarea tehnica si dotarile interioare, suprafata minima a terenului aferent, nr locuri parcare, zona in care se doreste a fi amplasat imobilul etc
-
- Criteriul de atribuire a contractului de achiziție imobil - pretul cel mai scazut;
-
- Criterii de ierarhizare si ponderea lor:
Criteriile de ierarhizare/factorii de evaluare se vor stabili distinct de cerintele minimale si pot include, fara a limita, urmatoarele:
-
> Suprafata totala construita
-
> Suprafata libera de constructii
-
> Suprafata totala a imobilului (constructie si teren)
-
> Amplasarea zonala a imobilului
-
> Anul construtiei
-
> Distanta fata de un mijloc de transport in comun
-
> Utilitatile obligatorii
-
> Cai de acces , distanta fata de caile de acces rutier
-
> Suprafata utila minima
-
> Posibilitati de recompartimentare
-
> Finisaje exterioare
-
> Finisaje interioare
-
> Posibilitati de extindere
-
> Pretul pe mp construit, pretul pe mp teren liber
-
> Modalitati de plata in rate
Factorii de evaluare a ofertei precum si ponderea relativa a acestora sau algoritmul de calcul vor fi bine definiti in cadrul documentatiei de atribuire pentru achizitie imobil, acestia fiind stabiliti in functie de necesitatile obiective ale solicitantilor (serviciile/directiile/institutiile/societatile din subordinea Consiliului Local Iasi)
-
- Modalitati de plata acceptate( integral sau in rate);
-
- Documente referitoare la imobil, ce trebuie prezentate de ofertanti, printre care: actul juridic prin care se face dovada titlului de proprietate, actul juridic prin care se face dovada ca nu exista ipoteca asupra imobilului, extrase din cartea tehnica a constructiei (autorizatii, proiect, procese verbale de receptie finala, alte asemenea), certificat de urbanism.
-
- Documentele de eligibilitate ce trebuie depuse de ofertanti: va fi exclus din procedura pentru atribuirea contractului de cumparare imobile orice ofertant care se afla in una din urmatoarele situatii :
-
> Nu si-a indeplinit obligatiile de plata a impozitelor si taxelor, a utilitatilor si a altor obligatii aferente imobilului ;
-
> Prezinta informatii false sau nu prezinta informatiile solicitate de catre autoritatea contractanta ;
-
> Se afla in litigii referitoare la imobil, exista contracte de inchiriere/concesiune/folosinta etc care pot intarzia sau pot face imposibila exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate
-
> Pentru persoane juridice, suplimentar : nu si-a indeplinit obligatiile de plata a
impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Prin exceptie, este posibila cumpararea unui imobil care este oferit spre vanzare in cadrul procedurii de executare silita, chiar daca societatea este in insolventa sauf aliment si are datorii catre institutiile publice, cu conditia ca suma achitata sa fie utilizata cu prioritate pentru acoperirea obligatiilor bugetare.
-
- Modalitatea de prezentare si depunere a ofertelor ;
-
- Perioada de valabilitate a ofertelor ;
- Clauze contractuale obligatorii, daca este cazul
- Modalitatea de desfasurare a procedurii de atribuire
- Locul si ora unde urmeaza sa se desfasoare procedura de atribuire
- Modul de contestare a procedurii de atribuire
- Conditii de anulare a procedurii de atribuire
-
(2) Autoritatea contractanta nu poate schimba, in procesul de evaluare a ofertelor, criteriul de atribuire sau criteriile de ierarhizare/factorii de evaluare stabiliti in documentatie.
-
(3) Oferta care este declarata castigatoare trebuie sa indeplineasca toate cerintele din documentatia de atribuire a contractului de achizitie imobil si specificatiile tehnice minime considerate obligatorii, astfel cum au fost stabilite in documentatie.
-
(4) Documentatia de atribuire va cuprinde si criterii de departajare in cazul oferetelor egale.
-
(5) Documentatia de atribuire va cuprinde referiri la situtia in care nu s-a prezentat nicio oferta si reluarea procedurii
Art.5 In cazul procedurii de achizitie prin negociere directa, se va efectua o evaluare de catre un evaluator autorizat, ce detine contract de prestari servicii cu Municipiul Iasi. Comisia de lucru va intocmi un raport privind starea tehnica si juridica a imobilului ce se doreste a fi achizitionat, si va specifica daca este oportuna demararea procedurii.
Art.6 Documentatia de atribuire a contractului de achizitie imobil sau Raportul comisiei de lucru in cazul procedurii prin negociere directa, aprobate de Primarul Municipiului Iasi, se transmit DEPPP in vederea promovarii proiectului de hotarare de consiliu local.
Cap. III - HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL
Art.7 Pentru aprobarea procedurii de atribuire a contractului de cumparare bunuri imobile, hotararea de consiliu local va contine, fara a fi limitative, articole privind: aprobarea achizitiei imobilului, destinatia ce urmeaza a o avea acesta si directia/institutia publica care o va administra, componenta comisiei de evaluare sau a comisiei imputernicita sa negocieze cu proprietarul imobilului, a membrilor supleanti si a secretariatului acestora, aprobarea documentatiei de atribuire, aprobarea pragului valoric pana la care comisia poate negocia cu vanzatorul ( in cazul procedurii prin negociere directa) referiri la suportarea cheltuielilor ocazionate de redactarea si autentificarea contractului de vanzare-cumparare, precum si a altor taxe care tin de perfectarea cumpararii.
Cap. IV - PUBLICITATEA
Art.8 DEPPP, in scopul asigurarii transparentei pentru procedura de atribuire a contractelor de achizitii imobile, ca asigura publicitatea astfel:
- Publicarea anuntului de participare la procedura de atribuire a contractelor de achizitii imobile intr-un cotidian local, pe site-ul Municipiului Iasi si prin afisare la sediul Primariei Municipiului Iasi;
- Transmiterea anuntului de achizitie catre agentii imobiliare, banci etc.
Art.9 (1) Anuntul va contine date despre bunul ce se doreste a fi achizitionat, locul unde se gaseste documentatia de atribuire, data limita pentru depunerea ofertelor ( peste cel putin 10 de la data publicarii anuntului in cotidianul local), nr telefon si persoana de contact de unde se pot obtine relatii suplimentare.
-
(2) Orice persoana fizica sau juridica care doreste sa instraineze un imobil care satisface cerintele cuprinse in documentatia de atribuire pentru cumpararea unui imobil de catre Municipiul Iasi si care il detine cu titlu valabil, fiind inscris in Cartea funciara, are dreptul de a participa la procedura, in conditiile prezentului act, de a cumpara documentatia de atribuire si de a obtine imformatii de la autoritatea contractanta.
CAP. V - ELABORAREA OFERTEI
Art. 10 (1) Ofertantul are obligatia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire.
(2) Oferta are caracter ferm si obligatoriu din punct de vedere al continutului pe toata perioada derularii procedurii, ofertantul avand obligatia de a exprima in oferta pretul in lei, pret care va ramane neschimbat pe toata durata evaluarii ofertei.
-
(3) Oferta care nu respecta cerintele din documentatie de atribuire va fi respinsa de catre comisie.
Art.11 (1)Oferetele se depun si se inregistreaza la registratura autoritatii contractante, specificandu-se data si ora, si se pasteaza nedeschise, urmand a fi puse la dispozitia comisiei.
(2) Ofertantul are dreptul de a-si modifica sau a-si retrage oferta numai inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofetei.
-
(3) Ofertantul are obligatia de a mentine oferta valabila pe toata perioada de valabilitate stabilita prin documentatia de atribuire.
CAP. VI COMISIA DE EVALUARE/NEGOCIERE
Art. 12 Pe parcursul desfasurarii procedurii, membrii comisiei au obligatia de a pastra confidentialitatea asupra continutului documentelor depuse de ofertanti, a caror dezvaluire ar putea aduce atingere dreptului acestora.
Art. 13 Membrii comisiei au obligatia de a semna pe proprie raspundere o declaratie de confidentialitate si impartialitate prin care se angajeaza sa respecte prevederile art.12 si prin care confirma totodata ca nu se afla in niciuna din situatiile urmatoare:
- este sot sau ruda pana la gradul al treilea inclusiv ori afin pana la gradul al treilea cu unul dintre ofertanti/persoane care fac parte din organul de conducere, de administratie sau de supervizare al unora dintre ofertanti/candidati;
- in ultimii trei ani a avut contracte de munca sau de colaborare cu unul dintre ofertanti sau a facut parte din consiliul de administratie al acestora sau din orice alt organ de conducere, de administratie sau de supervizare al acestora;
- detine parti sociale, parti de interes, actiuni din capitalul social subscris al unuia dintre ofertanti/candidati;
- se afla intr-un conflict de interese astfel cum este acesta definit in legislatia in vigoare
Declaratiile trebuie semnate inainte de inceperea procedurii de atribuire/negociere. In cazul in care unul dintre membrii comisiei se afla in una din situatiile prevazute la art.13, atunci acesta are obligatia de a solicita inlocuirea sa din componenta comisiei respective, locul acestuia fiind luat de un membru supleant.
Art.14 Comisia de evaluare raspunde prioritar de urmatoare activitati:
- deschiderea ofertelor si dupa caz a altor documente ce insotesc oferta
- verificarea indeplinirii cerintelor de eligibilitate solicitate prin documentatia de atribuire
- verificarea ofertelor prezentate din punct de vedere al modului in care acestea corespund cerintelor minime din documentatia de atribuire
- stabilirea ofertelor care nu indeplinesc toate cerintele din documentatie si care se declara respinse
- stabilirea ofertelor care indeplinesc toate cerintele din documentatie si care se declara admise
- verificarea in teren a imobilelor din oferte, cu intocmirea unui proces verbal de constatare pentru fiecare in parte
- aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost stabilit in documentatie
- stabilirea ofertei castigatoare
- in cazuri justificate, elaborarea unei propuneri de anulare a procedurii de atribuire
- elaborarea si semnarea Raportului procedurii, ce se inainteaza Primarului Municipiului Iasi pentru aprobare.
Art.15 Comisia de negociere va negocia pretul cu proprietarul/proprietarii imobilului, nedepasint pragul valoric stabilit prin hotararea de consiliu local. Comisia va elabora si semna Procesul verbal de negociere.
CAP. VII - DESCHIDEREA SI EVALUAREA OFERELOR
Art.16 (1) Comisia de evaluare are obligatia de a deschide ofertele si, dupa caz, alte documente prezentate de participant, la locul stabilit, la data si ora precizate in anunt.
(2) Orice ofertant care a depus oferta are dreptul de a participa la sedinta de deschidere.
(3) Oferetele depuse dupa data limita, nu se deschid, se returneaza catre ofertant.
-
(4) Comisia de evaluare nu are dreptul de a respinge oferta daca ofertantul respectiv nu este prezent (personal sau prin imputernicit) la sedinta de deschidere.
-
(5) Sedinta de deschidere se finalizeaza printr-un proces verbal, in care sunt consemnate aspectele formale la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecarei oferte, consemnandu-se totodata lista documentelor depuse de fiecare in parte.
-
(6) La intrunirile comisiei de evaluare, in scopul analizarii ofertelor in detaliu, au dreptul de a participa numai membrii acesteia si ai secretaritului comisiei.
-
(7) Comisia se va deplasa in teren pentru vizualizarea imobilelor din oferte, consemnand toate aspectele constatate intr-un proces verbal de constatare.
Art.17 (1) Dupa finalizarea etapei de evaluare a ofertelor, comisia intocmeste Raportul procedurii, consemnand oferta castigatoare. Raportul procedurii va fi supus aprobarii Primarului Municipiului Iasi.
-
(2) Secretariatul comisiei va afisa, in trei zile lucratoare, rezultatul evaluarii, la sediul Primariei Municipiului Iasi si pe site-ul Municipiului Iasi. Ofertantii au obligatia de a se prezenta la sediul autoritatii contractante pentru a lua cunostinta despre rezultatul evaluarii ofertelor. Anuntul va contine elementele care au condus la declararea ca fiind castigatoare/necastigatoare a fiecarei oferte. Ofertantului castigator i se va comunica si in scris.
Cap XI DISPOZITII FINALE
Art. 18 Dupa comunicarea Raportului procedurii de atribuire/ Procesului verbal de negociere/ Deciziei comisiei de solutionare a contestatiilor, Directia Juridica, D.G.T.D si D.G.E.F.P.L vor efectua procedurile pentru incheierea in forma autentica a contractului de vanzare -cumpărare si de plata a imobilului, urmand ca D.E.P.P.P sa efectueze operatiunile de inregistrare a acestuia in evidenta patrimoniului Municipiului Iasi.
Art. 19 Prevederile prezentei proceduri se vor completa , dupa caz, cu dispozitiile legale in vigoare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier
Florentin Traian Ciobotaru
ANEXA NR 2 la Hotararea Consiliului Local nr. 61 din 30 ianuarie 2018
REGULAMENT
Privind procedura de vânzare a bunurilor imobile din domeniul privat al Municipiului Iasi
Titlul I - Dispoziții Generale
Legea care sta la baza intocmirii acestui regulament este legea 215/2001 Legea administratiei publice locale cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 1 - (1) Prezentul Regulament stabilește condițiile cadru pentru vânzarea bunurilor imobile -terenuri/clădiri, proprietate privată a Municipiului Iasi.
-
(2) Titularul dreptului de proprietate este Municipiul Iasi iar competența materială de
administrare a bunurilor imobile din patrimoniu în cauză este în sarcina Consiliului Local al Municipiului Iasi.
-
(3) Responsabilitatea privind inițierea și urmărirea procedurii de vânzare a imobilelor stabilită prin prezentul regulament revine Serviciului Administrare Spatii Comerciale Terenuri si Alte bunuri din cadrul Directiei Exploatare Patrimoniu
-
(4) Serviciul GIS Cadastru, Serviciul Juridic, Compartimentul aplicare a legilor proprietatii vor pune la dispozitie informațiile necesare în vederea derulării în condiții legale a procedurii de vânzare a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Iasi.
Art. 2 - (1) Calitatea de vânzător este recunoscută Municipiului Iasi, pentru bunurile imobile din domeniul privat al orașului, asupra cărora exercită un drept de proprietate privată.
-
(2) Calitate de cumpărător o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, cu respectarea cadrului legal în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
-
(3) Cetățenii străini și apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenului numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică.
Art. 3 - Principiile care stau la baza procedurii de vânzare a bunurilor din domeniul privat al Municipiului Iasi sunt:
-
a. Transparența;
-
b. Eficiența utilizării fondurilor publice;
-
c. Proporționalitatea;
-
d. Tratamentul egal;
-
e. Libera concurență.
Art. 4 - (1) Potrivit prezentului regulament vânzarea trerenurilor se poate face:
-
A. Prin licitație publică deschisăcu strigare, în cazul terenurilor libere, vândute în vederea realizării unor investiții cu impact asupra dezvoltării economice locale, precum și a construcțiilor.
-
B. Prin negociere directă, fără licitație publică, în cazul terenurilor aferente constructiilor edificate de constructorii de buna credinta, proprietari asupra construcțiilor realizate pe terenuri proprietate privată a Municipiului Iasi .
Art. 5 - În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos se definesc astfel:
-
a. Organizatorul vânzării - Municipiul Iasi, prin structurile administrative constituite in
cadrul Primariei Municipiului Iasi-Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri-Directia Exploatare Patrimoniu;
-
b. Ofertanți-persoanele fizice sau juridice care fac o ofertă calificată în cadrul ședinței de adjudecare, în procedura de licitație publică sau, după caz, de negociere directă.
Art. 6 - (1) Vânzarea se face în baza unui contract de vânzare-cumpărare, autentificat notarial, prin care persoana de drept public, numită vânzător, transmite unei alte persoane fizice/juridice, numită cumpărător, proprietatea sa asupra unui bun imobil, proprietate privată a unității administrativ-teritorială, în schimbul unui preț.
-
(2) Sumele obținute din vânzarea bunurilor imobile, proprietate privată a Municipiului Iasi
se fac integral venit la bugetul local.
-
(3) Taxele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la notar și efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de către cumpărător.
Titlul II - Procedurile prealabile vânzării
Capitolul I - Inițierea vânzării
Art. 7. - Inițiativa vânzării o are Consiliul Local al Municipiului Iasi, care se exprimă prin hotărâre, după determinarea situației juridice a terenului/clădirii, pe baza documentației tehnico-economice și a raportului de specialitate, elaborate de serviciile de resort, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv cu avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Iasi, precum si orice alta persoana interesata prin depunerea unei scrisori de intentie ce va fi urmata de adoptarea unei hotarari de consiliu in acest sens, cu respectarea pasilor mai sus mentionati.
Art. 8. - Indiferent de forma de vânzare, mărime, amplasament sau destinația terenurilor, înainte de momentul vânzării, procedura de vânzare va cuprinde obligatoriu următoarele etape:
-
1. Inițiatorul vânzării:
-
1.1. Consiliul Local al Municipiului Iasi,
-
1.2. Orice alta persoana interesata.
-
-
2. Determinarea situației juridice a terenului
-
2.1. Anterior vânzării, imobilele supuse procedurilor de vânzare trebuie să figureze în evidențele de publicitate imobiliară ca bunuri aparținând domeniului privat al Municipiului Iasi.
-
-
3. Întocmirea documentației tehnice
În vederea vânzării imobilelor sunt necesare următoarele documente:
-
3.1. Documentația cadastrală de încadrare și delimitare a bunului imobil, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată;
-
3.2. Certificat de urbanism de informare
-
4. Întocmirea documentației economice
-
4.1. Pentru stabilirea prețului de pornire a licitației pentru vânzarea imobilelor sau a prețului de vânzare prin negociere directă a terenului, după caz, Primăria Municipiului Iasi prin Directia Exploatare Patrimoniu va comanda Rapoarte de Evaluare a bunurilor, rapoarte întocmite de persoane fizice sau juridice autorizate, respectând Standardele Internaționale de Evaluare (Asociația Națională a Evaluatorilor din România - ANEVAR).
-
4.2. Raportul de evaluare va menționa în mod obligatoriu prețul de circulație pe piața liberă a imobilelor din zonă.
-
Capitolul II - Dreptul de preempțiune
Art. 9 - (1) La initiativa vânzarii, unui imobil aflat în proprietatea privată a Municipiului Iasi pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor.
-
(2) Terenul aferent construcțiilor reprezintă acel teren pe care este edificată o construcție - locuința, anexe gospodărești, curtea aferentă acestora, sedii sau puncte de lucru ale persoanelor juridice, calea de acces sau alte construcții evidențiate în actele de proprietate, extrasele de carte funciară.
-
(3) În fiecare caz individual, terenul aferent construcțiilor va fi identificat printr-o documentație topografică cu viza OCPI și va urma etapele avizării înainte de a fi supus vânzării Consiliului Local.
Capitolul III - Procedurile de vânzare
Art. 10. - Vânzarea bunurilor imobile din domeniul privat al Municipiului Iasi se realizează prin una din următoarele proceduri:
-
1. Vânzarea imobilelor prin licitație publică.
-
1.1. În cazul îndeplinirii condițiilor juridice, tehnice și economice, Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri va întocmi documentația necesară organizării procedurii licitației.
-
1.2. Condițiile specifice și Caietul de sarcini de vânzare a imobilului se inainteaza de către Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri primarului municipiului in vederea promovarii în Consiliul Local a unui proiect de hotarare, in vederea aprobarii acestora.
-
1.3. Prețul de pornire a licitației nu poate fi mai mic decât prețul de circulație pe piața liberă a terenurilor din zonă stabilit prin raportul de evaluare si aprobat prin hotararea consiliului local.
-
1.3.1. În cazul aprobării de către Consiliul Local, prin hotărâre, a vânzării, Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri in colaborare cu Serviciul Juridic va întainta documentatia notarului public in vederea realizarii operatiunilor notarile pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului. Contractul de vanzare cumparare se va înregistra în Registrul Contractelor de Vânzare-Cumpărare Bunuri Proprietate Privată ale Municipiului Iasi.
-
1.3.2. Taxele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la notar și efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de cumpărător.
-
-
1.4. Promovarea pe piață a ofertei terenurilor libere
-
1.4.1. Promovarea pe piață a ofertei de vânzare a terenurilor libere se va face atât pe plan local cât și pe plan național prin mass-media, în vederea atragerii de investitori interesați de oferta orașului.
-
1.4.2. Întocmirea documentației pentru licitație și organizarea acesteia se va face de Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri din cadrul Directiei Exploatare Patrimoniu , potrivit legii și în condițiile stabilite prin Hotărârea Consiliului Local.
-
1.4.3. În urma licitației, se va incheia contractul de vânzare-cumpărare între Municipiul Iasi prin reprezentanții și cumpărător. Contractul va fi autentificat în fața notarului public.
-
-
-
2. Vânzarea prin negociere directă a terenurilor.
-
2.1. Pot face obiectul vânzării prin negociere directă terenurile aflate în proprietatea privată a Municipiului Iasi, libere de sarcini pentru care prin lege se recunoaste un drept de preemtiune.
-
2.1.1. Vânzarea prin negociere directă a terenurilor aferente constructiilor se poate face doar în baza unui Raport de Evaluare a terenului, întocmit de persoane fizice sau juridice autorizate, reapectând Standardele Internaționale de Evaluare (Asociația Națională a Evaluatorilor din România - ANEVAR).
-
2.1.2. Raportul de evaluare va menționa în mod obligatoriu prețul de circulație pe piața liberă a terenurilor din zonă.
-
2.1.3. Prețul negociat nu poate fi mai mic decât prețul de circulație pe piața liberă a terenurilor din zonă, stabilit prin raport de evaluare. Pretul stabilit prin raportul de evaluare se aproba de Consiliul Local, reprezentand pretul minim de pornire sub care vanzarea nu se poate face.
-
2.1.4. În cazul aprobării de vătre Consiliul Local, prin hotărâre, a vânzării la prețul negociat, Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri va întainta documentatia notarului public in vederea realizarii operatiunilor notarile pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului.
-
2.1.5. Taxele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la notar și efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară vor fi suportate de cumpărător.
-
-
2.2. Vânzarea prin negociere directă a terenurilor folosite de persoane fizice/juridice, proprietari asupra construcțiilor realizate pe acestea se poate face în următoarele condiții:
-
2.3. Solicitantul vanzarii face dovada ca utilizeaza terenul proprietate privata a Municipiului Iasi.
-
-
2.3. Nu pot face obiectul vânzării prin negociere directă terenurile care sunt revendicate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, în baza legilor de retrocedare a proprietății.
-
2.4. Nu pot face obiectul vânzării terenurile ocupate de parcări, garaje și acces auto, terenurile afectate de rețele edilitare aflate în proprietatea publică a Municipiului Iasi sau în administrarea operatorilor de servicii comunitare de utilități publice.
-
2.5. Vanzarea directă a terenurilor se va face după întrunirea tuturor condițiilor juridice, tehnice și economice stabilite la prezentul Titlul din Regulament.
Titlul IV - Documentele prealabile și aprobarea vânzării
Art. 11. - Comisia de oportunitate constituita in baza dispozitiei Primarului va aproba pentru fiecare procedura de vanzare a terenurilor oportunitatea si necesitatea vanzarii acestuia .Secretariatul comisiei de oportunitate a vanzarii bunurilor imobile proprietate privata va fi asigurat de către Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri ,compartiment din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Iasi, .La fiecare intrunire a comisiei de oportunitate se va intocmi un Raport al comisiei care va sta suport la hotararea de consiliu.
Art. 12. - (1) Vânzarea bunurilor imobile aparținând domeniului privat al Municipiului Iași se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local , pe baza documentației tehnico-economice, a raportului de specialitate întocmit conform prevederilor art. 11, respectiv cu avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Iasi.
(2) Hotărârea Consiliului Local prin care se aprobă vânzarea unui bun imobil va cuprinde: procedura de vânzare, valoarea de circulație a imobilului stabilită în raportul de evaluare, prețul minim de pornire a licitației stabilit de Consiliul Local, datele de identificare ale imobiului și modalitatea de plată a prețului de adjudecare a imobilului.
Titlul IV - Documentația de licitație
Capitolul I - Caietul de sarcini
Art. 13. - (1) Caietul de sarcini va fi pus în vânzare de către Primăria Municipiului Iasi, prin intermediul Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri.
(2) Prețul de vânzare a caietului de sarcini va fi stabilit de catre Directia Exploatare Patrimoniu astfel încât să acopere cheltuielile ocazionate cu organizarea licitației.
Art. 14. - Caietul de sarcini va cuprinde următoarele:
-
a) Datele de identificare ale proprietarului;
-
b) Datele de identificare ale organizatorului licitației;
-
c) Procedura de vânzare aplicată;
-
d) Data depunerii documentelor de participare la licitație;
-
e) Adresa,data și ora de desfășurare a licitației organizate pentru vânzarea imobilului, precum și datele de desfășurare a următoarelor licitații, în caz de neadjudecare și repetare a procedurii;
-
f) Prezentarea imobilului: denumire, adresă, regim juridic, descrierea imobilului, date și caracteristicile constructive ale acestuia, dacă este cazul starea tehnică actuală;
-
g) Prețul minim de pornire a licitației, stabilit prin hotărâre a Consiliului Local a Municipiului Iasi, pe baza valorilor de circulație ale terenurilor din zona în care este situat imobilul;
-
h) Elemente de preț: prețul minim de pornire a licitației, pasul de strigare , garanția de participare la licitație, cuantumul taxei de participare la licitație, prețul caietului de sarcini și modalitatea de plată a valorii (prețului) de adjudecare a imobilului;
-
i) Documentele necesare pentru înscrierea la licitație;
-
j) Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertantul pentru a fi admis la licitație (condițiile de calificare);
-
k) Instrucțiuni privind modul de desfășurare a procedurii de licitație;
-
l) Alte precizări considerate a fi utile pentru ofertanți;
-
m) Numărul de telefon și/sau fax și persoana de contact desemnată de organizator. Unde se pot obține relații despre bunul/bunurile imobile ce fac obiectul vânzării.
Capitolul II - Anunțul publicitar
Art. 15. - (1) După aprobarea vânzării, Primăria Municipiului lasi, prin grija Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri, va proceda la publicarea anunțului privind organizarea licitației.
-
(2) Anunțul privind organizarea licitației se va afișa la sediul organizatorului, la locul unde se află bunul imobil, se va publica într-un cotidian central și într-un cotidian local, site-ul institutiei percum si un cotidian judetean.
-
(3) Anunțul privind organizarea licitației se va publica cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru desfășurarea acesteia.
-
(4) Conținutul anunțului licitației este următorul:
-
• denumirea și sediul organizatorului licitației, număr de telefon/fax;
-
• obiectul licitației, adresa imobilului;
-
• data, ora limită și locul de depunere a documentelor de participare la licitație;
-
• locul de unde se poate obține dosarul de prezentare/Caietul de sarcini;
-
• data, ora și locul desfășurării licitației.
Capitolul III - Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea licitației
Secțiunea I - Comisia de licitatie
Art. 16. - (1) Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri va asigura organizarea licitației și desfășurarea acesteia în conformitate cu prevederile prezentului Regulament și a dispozițiilor legale incidente.
(2) In cazul in care persoanele interesate formuleaza solicitari de informatii suplimentare in legatura cu procedura, Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri cu sprijinul celorlalte compartimente de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Iasi va raspunde in termen de 3 zile lucratoare de la primirea acestora. Informatiile solicitate vor fi comunicate tuturor participantilor interesati de procedura organizata de Primaria Municipiului Iasi ale caror date sunt preluate din Scrisorile de intentie prin care isi prezinta dorinta de a participa.
Art. 17. - (1) Comisia de licitatie va fi nominalizată prin Hotărâre a Consiliului Local a Municipiului Iasi.
(2) a) Comisia de licitatie va fi alcătuită dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de 5, avand urmatoarea structura minima:
-
• președinte;
-
• cel putin doi reprezentanti ai Consiliului Local.
-
• Specialist in domeniul tehnic, economic, juridic,
-
• Membrii supleanti,
b) secretariatul comisiei va fi asigurat de catre o persoana din cadrul Serviciul Administrare Spatii Comerciale Terenuri si alte Bunuri
Art. 18. - (1) Membrii comisiei de licitație au obligația de a păstra confidențialitatea datelor, informațiilor și documentelor cuprinse în ofertele analizate pe durata derularii procedurii.
(2) Persoanele desemnate să facă parte din comisia de licitatie sunt obligate să dea în prealabil o declarație privind incompatibilitatea, imparțialitatea și obligația de păstrare a confidențialității în raport cu calitatea de membru al comisiei de licitatie, declarații care se vor păstra la dosarul licitației.
Art. 19. - Comisia de licitatie va avea, în principal, următoarele atribuții:
-
• întocmirea și transmiterea anunțului publicitar;
-
• verificarea documentelor de participare la licitație a ofertanților;
-
• întocmirea listei cu ofertanții acceptați,
-
• desfășurarea ședinței de licitație;
-
• întocmirea proceselor verbale ale ședințelor de licitație;
-
• desemnarea câștigătorului licitației;
Art. 20. - Lucrările ședințelor Comisiei de licitație se vor desfășura astfel:
-
1. ședința este prezidată de președintele Comisiei, iar în lipsa acestuia de către vicepreședinte, iar în lipsa acestora lucrările comisiei se amână pentru o altă dată;
-
2. problemele de pe ordinea de zi sunt supuse dezbaterii, fiecare membru având dreptul să-și susțină punctul de vedere;
-
3. comisia de licitație este legal întrunita în prezenta a jumatate + unu din totalul celor 7 membri si ia decizii valabile cu votul a cel puțin jumatate + unu din numărul membrilor săi, numai pe baza criteriilor de calificare prevăzute în instrucțiunile privind organizarea și desfășurarea licitației publice;
-
4. în situația în care nu este întrunit numărul legal de membri necesar pentru desfășurarea dezbaterilor, lucrările ședinței se amână pentru o dată ulterioară.
(2) Dezbaterile din ședință sunt consemnate de către secretar, într-un proces verbal care va cuprinde informatiileprevazute la art. 22.
Secțiunea II - Documentele licitației
Art. 21. - Documentele licitației sunt următoarele:
-
• Hotărârea Consiliului Local pentru aprobarea vânzării și procedura de vânzare;
-
• Anunțul privind organizarea licitației publice;
-
• Dosarul de prezentare sau Caietul de sarcini;
-
• Cererea de înscriere la licitație;
-
• Procesul verbal al licitației;
-
• Hotărârea de adjudecare a licitației;
-
• Extrasul de carte funciară a imobilului;
-
• Dosarul de participare la licitație al fiecărui ofertant;
-
• Declarațiile privind incompatibilitatea, imparțialitatea și obligația de păstrare a confidențialității;
-
• Comunicarile către ofertanți, dacă este cazul.
Art. 22. - (1) Procesul verbal al licitației se întocmește în timpul ședinței de licitație de către secretarul comisiei și va cuprinde date cu privire la obiectul licitației, componența comisiei de licitatie, datele de identificare ale ofertanților, modul de desfășurare a licitației, inclusiv opiniile motivate ale majorității respectiv minorității membrilor comisiei.
(2) Procesul verbal va fi semnat de membrii comisiei și de ofertanții prezenți la licitatie, de secretarul comisiei și se înregistrează în registrul de corespondență imediat după încheierea licitației.
(3) Procesul verbal final se încheie în doua exemplare originale și se semnează de comisia de licitatie si de castigatorul licitatiei. Un exemplar de păstrează la dosarul licitației, un exemplar se înmânează câștigătorului și un exemplar se înaintează primarului spre informare, ulterior notarului impreuna cu procesul-verbal al licitatiei în vederea întocmirii, în formă autentică, a contractului de vânzare-cumpărare.
Art. 23. - Prevederile prezentului titlu cu privire la organizarea și desfășurarea licitației se aplică prin asimilare și procedurii de negociere directa, cu nuanțările corespunzătoare.
Art. 24. - Toate documentele licitației publice sau ale negocierii directe, întocmite pe parcursul desfășurării procedurii de licitație publică respectiv negocierii directe, de către comisia de licitatie/comisia de negociere se vor păstra de către organizatorul licitației într-un dosar al licitației, care se va întocmi pentru fiecare licitatie în parte.
Secțiunea III - Depunerea documentelor și achitarea taxelor
Art. 25 - (1) Taxa de participare la licitatie se va stabili astfel incat sa acopere cheltuielile ocazionate de organizarea procedurii si va fi inclusa in anuntul privind organizarea licitatiei.
(2) Garanția de participare la licitație este în cuantum de maxim 10% din prețul de pornire al licitației.
Art. 26. - (1) Garanția de participare este valabila pentru o singură licitație și se va constitui in forma prevazuta in cadrul caietului de sarcini.
-
(2) Ofertanților necâștigători li se va restitui, în baza unei cereri, garanția de participare la licitație.
-
(3) Ofertantul va pierde garanția de participare la licitație, dacă își retrage oferta înainte de desemnarea câștigătorului.
-
(4) Garanția de participare a ofertantului câștigător face parte din prețul bunului adjudecat. În cazul achitării în rate a prețului de vânzare, garanția de participare se include în preț la achitarea primei rate.
Art. 27. - (1) Cererea de înscriere la licitație va cuprinde următoarele elemente:
-
• Datele de identificare a ofertantului, persoană fizică și/sau persoană juridică;
-
• Datele de identificare a bunului pentru care se solicită înscrierea la licitație;
-
• Precizări cu privire la acceptarea de către ofertant a prevederilor documentației de licitație pentru ofertanți, sens în care aceștia vor completa declarația de acceptare în care se va menționa perioada de valabilitate a ofertei care nu poate fi mai mare de 60 de zile de la data înregistrării cererii de înscriere;
(2) Cererea de înscriere la licitație va fi însoțită de următoarele documente, care vor constitui dosarul de participare la licitație:
Buletinul/cartea de identitate sau pașaportul persoanei participante (copie) pentru ofertanți persoane fizice;
Certificatul de înregistrare al societății, la Oficiul Registrului Comerțului (codul unic de înregistrare și anexa) pentru persoanele juridice sau autorizația de funcționare pentru persoane fizice care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier
Florentin Traian Ciobotaru
Anexa nr. 3
la Hotararea Consiliului Local nr. 61 din 30 ianuarie 2018
PROCEDURA
privind schimbul de imobile de catre Municipiul Iasi
INTRODUCERE
Legea 215/2001 - Legea privind administrația publica locala, republicata - reglementează modul de realizare a schimburilor de teren.
Scopul legii este acela de a asigura cadrului normativ necesar pentru a realiza schimbul echivalent valoric de imobile din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale in condițiile legii pe baza unui raport de evaluare, însușit de consiliul local.
Avand in vedere prevederile legale cuprinse in Legea nr.52/2003 privind transpartenta decizionala in administratia publica, republicata si tinand cont de prevederile art. 121, alin.(4) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aproba urmatoarea procedura de achizitii imobile de catre Municipiul Iasi.
Cap.I - DISPOZITII GENERALE
Art.1 Initierea procedurii o au serviciile/aparatul de specialitate a Primarului Municipiului Iasi/directiile/institutiile/ din subordinea Consiliului Local Iasi, prin emiterea unui Raport de fundamentare a necesitatii realizarii unui schimb de imobil, compus din cladire si teren aferent / teren.
Se vor specifica: suprafetele ale constructiei si terenului, dotarile necesare, amplasarea intr-o anumita zona, destinatia ce o va avea cladirea sau terenul, nr. locuri parcare necesare, proiectele ce urmeaza a se demara, omogenizarea din punct de vedere cadastral al terenurilor, alte date tehnice si elemente care sa justifice necesitatea si oportunitatea schimbului.
Art.2 Raportul se inainteaza analizei comisiei de analiza si avizare a solicitarilor privind schimbul de imobile intre Muncipiul Iasi si persoane fizice sau juridice, iar in cazul avizarii de principiu favorabile, acesta se transmite conducerii Primariei. Procedura de schimb de imobile va demara daca:
- se va constitui comisia de analiza si avizare a solicitarilor privind schimbul de imobile intre Muncipiul Iasi si persoane fizice sau juridice.
- exista Raport favorabil din partea comisiei de analiza si avizare a solicitarilor privind schimbul de imobile intre Muncipiul Iasi si persoane fizice sau juridice in vederea demararii procedurii de schimb.
- a fost aprobat de Consiliu Local Iasi schimbul de imobile si procedura prin care se realizeaza acest schimb.
Cap. II - COMISIA DE ANALIZA SI AVIZARE A SOLICITĂRILOR PRIVIND SCHIMBUL DE IMOBILE INTRE MUNICIPIUL IASI SI PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE
Art.3 Prin dispozitia Primarului Municipiului Iasi se constituie comisia de lucru care are urmatoarele atributii:
-
- analizeaza cererile avand ca obiect schimbul de imobile intre Municipiul Iasi si persoane fizice sau juridice;
-
- analizeaza situatia juridica a imobilelor in baza documentatiei depuse in sprijinul cererilor, cum ar fi acte de proprietate, documentatii cadastrale, certificate de urbanism, planuri etc.;
-
- verifica daca imobilele supuse schimbului fac obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata;
-
- in urma analizarii documentelor poate propune, daca se impune, evaluarea bunurilor care vor face obiectul schimbului de imobile;
-
- verifica rapoartele de evaluare întocmite de un membru ANEVAR care privesc bunurile supuse schimbului si urmarește ca valoarea stabilită prin aceste rapoarte să fie conformă cu valoarea de piață a imobilelor, în vederea eliminării riscurilor de subevaluare a valorii reale a imobilelor din domeniul privat al Municipiului Iași.
-
- poate solicita refacerea Rapoartelor de evaluare în cazul în care consideră că valorile stabilite sunt neconforme cu cele reale/de piață.
- după analiza întregii documentații, poate propune Consiliului Local al Municipiului Iasi insusirea Rapoartelor de evaluare si, eventual, aprobarea schimbului de imobile intre Municipiul Iasi si persoane fizice sau juridice.
- pe parcursul desfasurarii procedurii, membrii comisiei au obligatia de a pastra confidentialitatea asupra continutului documentelor analizate si depuse de ofertanti, a caror dezvaluire ar putea aduce atingere dreptului acestora.
- in cazuri justificate, comisia poate elaborara o propunere de admitere/respingere de schimb de imobil.
- elaborarea si semnarea Raportului procedurii, ce se inainteaza Primarului Municipiului Iasi pentru aprobare.
Cap. III - HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL
Art.4 Pentru aprobarea procedurii de schimb echivalent valoric de imobile, hotararea de consiliu local va contine, fara a fi limitativă, articole privind aprobarea schimbului de imobile, destinatia ce urmeaza a o avea acesta si serviciul/directia/institutia publica care o va administra, insusirea raportului de evaluare, referiri privind suportarea cheltuielilor ocazionate de redactarea si autentificarea contractului precum și a documentațiilor cadastrale, altor taxe dupa caz.
CAP. IV - ELABORAREA OFERTEI DE SCHIMB
Art. 5 (1) Ofertantul persoana fizica/juridica are obligatia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare privind schimbul de terenuri.
(2) Oferta care nu respecta cerintele din documentate de schimb va fi respinsa de catre comisia de analiza si avizare.
Art.6 (1) Ofertele se depun si se inregistreaza la registratura Primariei Municipiului Iasi.
(2) Ofertantul are dreptul de a-si modifica sau a-si retrage oferta fie inainte sau dupa analiza documentatiei de catre comisia de specialitate.
CAP. V - ANALIZA SI EVALUAREA DOCUMENTATIEI DE SCHIMB
Art.7 (1) Comisia de analiza si avizare are obligatia de a analiza documentatia ofertanta si, dupa caz, alte documente prezentate de participant.
(2) Sedinta de lucru a comisiei de schimb se finalizeaza printr-un proces verbal, in care sunt consemnate aspectele formale, elementele principale ale fiecarei oferte, consemnandu-se totodata lista documentelor depuse de fiecare in parte.
(3) Comisia se va deplasa in teren, dupa caz, pentru vizualizarea imobilelor din oferte, consemnand toate aspectele constatate intr-un proces verbal.
Art.8 (1) Dupa finalizarea etapei de evaluare a imobilelor, comisia intocmeste Raportul procedurii, consemnand oferta castigatoare. Raportul procedurii va fi supus aprobarii Primarului Municipiului Iasi.
Cap VI DISPOZITII FINALE
Art. 9 Dupa finalizarea procedurii de schimb si aprobarea Proiectului Hotararii Consiliului Local Iasi, Directia Juridica va efectua procedurile pentru incheierea in forma autentica a contractului de schimb de teren, urmand ca D.E.P.P.P sa efectueze operatiunile de inregistrare a imobilului in evidenta patrimoniului Municipiului Iasi si D.G.E.F.P.L. va actualiza evidenta financiar-contabila.
Art. 10 Prevederile prezentei proceduri se vor completa, dupa caz, cu dispozitiile legale in vigoare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier
Florentin Traian Ciobotaru
