Hotărârea nr. 600/2018
HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului Studiului de Fezabilitate indicatorilor tehnico – economici si a bugetului aferent proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”Municipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului, Studiului de Fezabilitate, indicatorilor tehnico -economici, si a bugetului aferent proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 20 Decembrie 2018;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate nr. 131022/18.12.2018 întocmit de către Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană;
Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectiv specific 4.1;
Având în vedere Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă proiectul „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectiv specific 4.1, apelul de proiecte POR/2017/4/4.1/1, Obiectivul specific 4.1 “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, conform cererii de finanțare și anexelor elaborate în concordanță cu prevederile Ghidului Solicitantului.
Art.2. Se aprobă Studiul de Fezabilitate (Anexa nr.1), indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investitie (Anexa nr.2)).
Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”, în cuantum de 12.645.900,88 lei (inclusiv T.V.A.), în conformitate cu bugetul proiectului (Anexa nr.3).
Art.4. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 252.918,03 lei inclusiv T.V.A., reprezentând cofinanțarea proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”conform surselor de finanțare ale proiectului (Anexa nr.4).
Art.5. Se aproba sumele ce reprezinta cheltuieli conexe care pot apărea pe durata implementării proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”si asigurarea acestora din Bugetul Municipiului Iași.
Art.6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.7. Se împuternicește domnul Xxxxx Xxxxxxx - Primarul Municipiului Iași să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Iași.
Art.8. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată:Primarului Municipiului Iași; Direcției Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; Direcției Generale Tehnice și Investiții; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale;Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord - Est Piatra Neamț și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.9. Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se va face cu respectarea cadrului legal incident de către Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană;Direcția Generală Tehnică și Investiții;Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.
Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărîri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
Contrasemnează pentru legalitate
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR
Consilier local, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
|
Total Consilieri Locali |
27 |
|
Prezenți |
21 |
|
Pentru |
21 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
Nr. 600 din 20 Decembrie 2018
Anexa 2 la Hotararea Consiliului Local nr. 600 din 20 decembrie 2018 privind aprobarea proiectului, Studiu de Fezabilitate, indicatorilor tehnico - economici, si a bugetului aferent proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
9
1.Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA, și respective fără TVA, din care construcții - montaj (C+M), în conformitate cu devizul general al investiției „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”
|
Nr. Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fara TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) |
|
LEI |
LEI |
LEI | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
TOTAL GENERAL |
10.62Ș.073,22 |
2.017.827,66 |
12.645.900,88 | |
|
din care C+M |
720.690,46 |
136.931,19 |
857.621,65 | |
Cursul de referință este de 4,6495 lei/euro.
-
2. Eșalonarea investiției (INV/C+M):
Anul I - 6.136.928,90 lei fărăTVA/ C+M = 116.548,96 lei fără TVA
Anul II - 4.491.144,32 lei fărăTVA / C+M = 604.141,50lei fără TVA
-
3. Durata de realizare - 24 de luni
-
4. Capacități (în unități fizice și valorice)
Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care indică atingerea țintei obiectivului de investiții, și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare:
- Componenta vehicule de transport public:
-
• Echipamente instalate la bord pentru asigurarea funcției de e-ticketing și numărare călători: 249 computere de bord, 920 validatoare duale, 898 sisteme numărare, 498 switch-uri
-
• Componenta dispecerat
o Sistem plata SMS
o Sistem de control titluri de calatorie
o Sistem integrat de comunicatii
o Sistem management de flota
o Sistem de management integrat
o Integrare carduri cu sistem bike-sharing
o Sistem emitere carduri de calatorie
-
• Sisteme inteligente de transport instalate:
o 1 sistem ticketing
o 1 sistem numărare călători
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Consilier local, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
Anexa nr. 3 la Hotararea Consiliului Local nr. 600 din 20 decembrie 2018
privind aprobarea proiectului, Studiu de Fezabilitate, indicatorilor tehnico - economici, si a bugetului aferent proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”
J
Bugetul proiectului
|
Nr. crt |
Activitate |
Subactivitat e |
Cateqorie |
Cheltuială |
Tip cheltuială |
Produs/Serviciu |
U.M. |
Cant |
Preț unitar (fără TVA) [LEI] |
Valoare totală fără TVA |
Procent valoare TVA |
Valoare TVA |
Cheltuieli eligibile fără TVA |
Cheltuieli neeliqibile fără TVA |
TVA eliqibil |
TVA neeliqi bil |
Total cheltuieli eliqibile |
Public [LEI] |
Contribuți e proprie eliqibilă |
Nerambursabil |
|
1 |
I. Activitati realizate inainte de depunerea cererii de finantare: 1. PREGĂTIREA PROIECTULUI |
1.2. Elaborarea Studiului de Fezabilitate |
14 -Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
Proiectare și inginerie |
Directă |
Realizare Servicii de consultanță pentru Elaborare studiu de fezabilitate (Linia 3.1 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
112.000,00 |
112.000,00 |
19,00 |
21.280,00 |
112.000,00 |
0,00 |
21.280,00 |
0,00 |
133.280,00 |
133.280,00 |
2.665,60 |
130.614,40 |
|
2 |
I. Activitati realizate inainte de depunerea cererii de finantare: 1. PREGĂTIREA PROIECTULUI |
1.3. Obtinere avize, acorduri si autorizatii |
14 -Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
Cheltuieli pentru (documentații suport) și obținere avize, acorduri, autorizații |
Directă |
Obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc (Linia 3.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
1.500,00 |
1.500,00 |
19,00 |
285,00 |
1.500,00 |
0,00 |
285,00 |
0,00 |
1.785,00 |
1.785,00 |
35,70 |
1.749,30 |
|
3 |
I. Activitati realizate inainte de depunerea cererii de finantare: 1. PREGĂTIREA PROIECTULUI |
1.4. Elaborarea cererii de finanțare |
14 -Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
Cheltuieli pentru consultanță |
Directă |
Realizare Servicii de consultanță pentru Elaborare cerere de finanțare (Linia 3.7.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
27.000,00 |
27.000,00 |
19,00 |
5.130,00 |
27.000,00 |
0,00 |
5.130,00 |
0,00 |
32.130,00 |
32.130,00 |
642,60 |
31.487,40 |
|
4 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 4.PROIECTARE ȘI INGINERIE |
4.1. Elaborare proiect tehnic și detalii de execuție |
14 -Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
Proiectare și inginerie |
Directă |
Realizare servicii de proiectare și inginerie: elaborare proiect tehnic și detalii de execuție (Linia 3.5.6 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
237.252,75 |
237.252,75 |
19,00 |
45.078,02 |
237.252,75 |
0,00 |
45.078,02 |
0,00 |
282.330,77 |
282.330,77 |
5.646,62 |
276.684,15 |
|
5 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 4.PROIECTARE ȘI INGINERIE |
4.2. Verificare PT și DDE |
14 -Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică |
Proiectare și inginerie |
Directă |
Realizare servicii de proiectare și inginerie: verificare proiect tehnic și detalii de execuție (Linia 3.5.5 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
11.862,64 |
11.862,64 |
19,00 |
2.253,90 |
11.862,64 |
0,00 |
2.253,90 |
0,00 |
14.116,54 |
14.116,54 |
282,33 |
13.834,21 |
|
Nr. crt |
Activitate |
Subactivitat e |
Categorie |
Cheltuială |
Tip cheltuială |
Produs/Serviciu |
U.M. |
Cant |
Preț unitar (fără TVA) [LEI] |
Valoare totală fără TVA |
Procent valoare TVA |
Valoare TVA |
Cheltuieli eligibile fără TVA |
Cheltuieli neeligibile fără TVA |
TVA eligibil |
TVA neeligi bil |
Total cheltuieli eligibile |
Public [LEI] |
Contribuți e proprie eligibilă |
Nerambursabil |
|
6 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.1. Organizare și logistică |
16 -Cheltuieli cu organizarea de șantier |
Cheltuieli pentru lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier |
Directă |
Cheltuieli pentru lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier (Linia 5.1.1 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
15.858,71 |
15.858,71 |
19,00 |
3.013,15 |
15.858,71 |
0,00 |
3.013,15 |
0,00 |
18.871,86 |
18.871,86 |
377,44 |
18.494,42 |
|
7 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.1. Organizare și logistică |
16 -Cheltuieli cu organizarea de șantier |
Cheltuieli conexe organizării de șantier |
Directă |
Cheltuieli conexe organizării de șantier (Linia 5.1.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
1.762,08 |
1.762,08 |
19,00 |
334,80 |
1.762,08 |
0,00 |
334,80 |
0,00 |
2.096,88 |
2.096,88 |
41,94 |
2.054,94 |
|
8 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.2. Furnizarea și instalarea sistemului |
15 -Cheltuieli pentru investiția de bază |
Cheltuieli pentru construcții și instalații |
Directă |
Realizare lucrări pentru investiția de bază: montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale (Linia 4.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
704.831,75 |
704.831,75 |
19,00 |
133.918,03 |
704.831,75 |
0,00 |
133.918,03 |
0,00 |
838.749,78 |
838.749,78 |
16.775,00 |
821.974,78 |
|
9 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.2. Furnizarea și instalarea sistemului |
15 -Cheltuieli pentru investiția de bază |
Cheltuieli cu dotările (utilaje, echipamente cu și fără montaj, dotări) |
Directă |
Realizare furnizare utilaje, echipamente tehnologice și funcționale (Linia 4.3 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
8.673.690,19 |
8.673.690,19 |
19,00 |
1.648.001,14 |
8.673.690,19 |
0,00 |
1.648.001,14 |
0,00 |
10.321.691,33 |
10.321.691,33 |
206.433,83 |
10.115.257,50 |
|
10 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.2. Furnizarea și instalarea sistemului |
15 -Cheltuieli pentru investiția de bază |
Cheltuieli cu active necorporale |
Directă |
Realizare cheltuieli cu activele necorporale (Linia 5.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
111.588,00 |
111.588,00 |
19,00 |
21.201,72 |
111.588,00 |
0,00 |
21.201,72 |
0,00 |
132.789,72 |
132.789,72 |
2.655,79 |
130.133,93 |
|
11 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.2. Furnizarea și instalarea sistemului |
18 -Cheltuieli diverse și neprevăzute |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
Directă |
Cheltuieli diverse și neprevăzute (Linia 5.1.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
495.408,30 |
495.408,30 |
19,00 |
94.127,58 |
495.408,30 |
0,00 |
94.127,58 |
0,00 |
589.535,88 |
589.535,88 |
11.790,72 |
577.745,16 |
|
12 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 5. FURNIZAREA ȘI INSTALAREA SISTEMULUI |
5.2. Furnizarea și instalarea sistemului |
17 -Cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe |
Cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe |
Directă |
Comisioane, cote, taxe (Linia 5.3 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
7.927,59 |
7.927,59 |
0,00 |
0,00 |
7.927,59 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
7.927,59 |
7.927,59 |
158,55 |
7.769,04 |
|
13 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.1. Management de proiect |
45 - Cheltuieli pentru consultanță |
Cheltuieli pentru servicii de consultanță în domeniul managementului proiectului |
Directă |
Realizare servicii de consultanță în domeniul managementului proiectului (Linia 3.7.1 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
47.450,55 |
47.450,55 |
19,00 |
9.015,60 |
47.450,55 |
0,00 |
9.015,60 |
0,00 |
56.466,15 |
56.466,15 |
1.129,32 |
55.336,83 |
|
Nr. crt |
Activitate |
Subactivitat e |
Categorie |
Cheltuială |
Tip cheltuială |
Produs/Serviciu |
U.M. |
Cant |
Preț unitar (fără TVA) [LEI] |
Valoare totală fără TVA |
Procent valoare TVA |
Valoare TVA |
Cheltuieli eligibile fără TVA |
Cheltuieli neeligibile fără TVA |
TVA eligibil |
TVA neeligi bil |
Total cheltuieli eligibile |
Public [LEI] |
Contribuți e proprie eligibilă |
Nerambursabil |
|
14 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.2. Asistență tehnică |
46 -Cheltuieli pentru asistență tehnică |
Cheltuieli pentru asistență tehnică |
Directa |
Realizarea serviciilor de asistenta tehnica a lucrarilor (Linia 3.8.1 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
37.960,44 |
37.960,44 |
19,00 |
7.212,48 |
37.960,44 |
0,00 |
7.212,48 |
0,00 |
45.172,92 |
45.172,92 |
903,46 |
44.269,46 |
|
15 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.3. Dirigentie de santier |
46 -Cheltuieli pentru asistență tehnică |
Chetuieli pentru dirigenție de șantier |
Directă |
Realizarea serviciilor de dirigenție de șantier (Linia 3.8.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
18.980,22 |
18.980,22 |
19,00 |
3.606,24 |
18.980,22 |
0,00 |
3.606,24 |
0,00 |
22.586,46 |
22.586,46 |
451,73 |
22.134,73 |
|
16 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.4. Audit |
7 - Cheltuieli cu auditul achiziționat de beneficiar pentru proiect |
Cheltuieli pentru activitatea de audit financiar extern |
Directă |
Realizarea activității de audit financiar (Linia 3.7.3 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
33.000,00 |
33.000,00 |
19,00 |
6.270,00 |
33.000,00 |
0,00 |
6.270,00 |
0,00 |
39.270,00 |
39.270,00 |
785,40 |
38.484,60 |
|
17 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.5. Informare, comunicare și publicitate |
8 - Cheltuieli de informare, comunicare și publicitate |
Cheltuieli de informare și publicitate pentru proiect, care rezultă din obligațiile beneficiarului |
Directă |
Realizare servicii informare și publicitate (Linia 5.4.1 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
12.000,00 |
12.000,00 |
19,00 |
2.280,00 |
12.000,00 |
0,00 |
2.280,00 |
0,00 |
14.280,00 |
14.280,00 |
285,60 |
13.994,40 |
|
18 |
III. Activitati realizate dupa semnarea contractului de finantare: 8. ALTE ACTIVITĂȚI COMPLEMENTARE ȘI CONEXE INVESTIȚIEI DE BAZĂ |
8.5. Informare, comunicare și publicitate |
8 - Cheltuieli de informare, comunicare și publicitate |
Cheltuieli de promovare a obiectivului de investiție/produs ului/serviciului finanțat |
Directă |
Realizare servicii publicitare -promovarea obiectivului de investiție (Linia 5.4.2 din Devizul General) |
buc |
1,00 |
78.000,00 |
78.000,00 |
19,00 |
14.820,00 |
78.000,00 |
0,00 |
14.820,00 |
0,00 |
92.820,00 |
92.820,00 |
1.856,40 |
90.963,60 |
|
TOTAL |
10.628.073,22 10.628.073,22 2.017.827,66 10.628.073,22 2.017.827,66 12.645.900,88 12.645.900,88 252.918,03 12.392.982,85 | |||||||||||||||||||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier local, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
Anexa 4 la Proiectul de Hotarare
privind aprobarea proiectului, Studiu de Fezabilitate, indicatorilor tehnico - economici, si a bugetului aferent proiectului „Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”
SURSE DE FINANȚARE A PROIECTULUI
|
Categorie |
Valoare |
Procent |
|
Valoare totală proiect fără TVA |
10.628.073,22 lei | |
|
Valoare cheltuieli eligibile fără TVA |
10.628.073,22 lei | |
|
Valoare cheltuieli neeligibile fara TVA |
0 lei | |
|
Valoare aferenta TVA pentru cheltuieli eligibile |
2.017.827,66 lei | |
|
Valoare aferenta TVA neeligibil |
0 lei | |
|
VALOARE TOTALA PROIECT LEI CU TVA |
12.645.900,88 lei | |
|
VALOARE NERAMBURSABILA IN LEI CU TVA |
12.392.982,85 lei |
98.00 % |
|
VALOARE CONTRIBUTIE PROPRIE LEI CU TVA |
252.918,03 lei |
2.00 % |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier local, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
9 / 9 la H.C.L. nr. 600 din 20 Decembrie 2018
