Hotărârea nr. 84/2017
HOTĂRÂRE privind aprobarea depunerii proiectului ’’Dotarea cu echipamente medicale a Spitalului Clinic de Recuperare Iași – stație și server PACS ’’Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea depunerii proiectului ''Dotarea cu echipamente medicale a
Spitalului Clinic de Recuperare Iași - stație și server PACS ''
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară în data de
6 martie 2017;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere referatul de specialitate nr. 25908/03.03.2017, întocmit de Direcția Dezvoltare și Proiecte Europene;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală, Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.851/2013 și Ordinul nr. 947/2015 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu completările și modificările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se aprobă depunerea proiectului "Dotarea cu echipamente medicale a
Spitalului Clinic de Recuperare Iași - stație si server PACS'' spre finanțare la
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin
Programul Național de Dezvoltare Locală.
Art.2. Se aprobă valoarea totala a investitiei in valoare de 550.000 lei, inclusiv T.V.A, din care :
- Buget de stat: 550.000 lei inclusiv T.V.A. 19%
- Buget local: 0 lei
Art.3. Se aprobă cofinanțarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor care pe parcursul implementării nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Art.4. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată:Primarului Municipiului Iași; Direcției Dezvoltare și Proiecte Europene; Direcției Generale Tehnice și Investiții; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale; Spitalului Clinic de Recuperare Iasi, Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.5. Punerea în aplicare a prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Generală Tehnică și Investiții, Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, Direcția Dezvoltare și Proiecte Europene, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi .
Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
CONTRASEMNEAZĂ
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR
Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
|
Total Consilieri Locali |
27 |
|
Prezenți |
22 |
|
Pentru |
22 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
Nr. 84 din 6 martie 2017
2 / 2 la H.C.L. nr. 84 din 6 martie 2017
