Hotărârea nr. 534/2017
HOTĂRÂRE privind completarea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, însușit prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Iasi nr. 154/24.04.2017 și Anexa nr. 4 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local prin Concesiune în Municipiul Iași nr. 93289/16.09.2016, încheiat între Municipiul Iași și Societatea Compania de Transport Public Iași S.A.Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind completarea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, însușit prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Iasi nr. 154/24.04.2017 și Anexa nr. 4 la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local prin
Concesiune în Municipiul Iași nr. 93289/16.09.2016, încheiat între Municipiul Iași și Societatea Compania de Transport Public Iași S.A.
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 15 decembrie
2017;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridica si de Disciplina a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica si Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate nr. 121457 din 07.12.2017, întocmit de către Direcția Tehnică și Servicii Comunitare - Biroul Reglementare Transporturi Urbane;
Având în vedere procesele - verbale de stabilire a duratei normale de funcționare pentru mijloace fixe numerele 120243/04.12.2017 și 120697/05.12.2017;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 169 din 31 mai 2016 prin care s-a aprobat delegarea serviciului de transport public către Societatea Compania de Transport Public Iași S.A. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune în Municipiul Iași;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 154/24.04.2017 privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 - privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51 din 8 martie 2006, republicată;
Având în vedere prevederile Legii serviciilor de transport public local nr. 92 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001:
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă completarea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, însușit prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Iasi nr. 154/24.04.2017 cu bunurile din Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 (1) Se aprobă completarea Anexei 4, - Bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului, din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local prin Concesiune în Municipiul Iași, nr. 93289/16.09.2016, încheiat între Municipiul Iași și Societatea Compania de Transport Public Iași S.A., cu bunurile din Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Predarea-primirea bunurilor se va face pe bază de proces-verbal semnat de către reprezentanți ai Municipiului Iași în calitate de Autoritate Contractantă și reprezentanți ai Societății Companiei de Transport Public Iași S.A. în calitate de operator și încheierea unui act adițional la contractul nr. 93289/16.09.2016.
Art.3 Celelalte prevederi din Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local prin Concesiune în Municipiul Iași nr. 93289/16.09.2016 rămân neschimbate.
Art.4 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicata: Primarului Municipiului Iași, Direcției de Evidență Patrimoniu Public și Privat; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale; Direcției Tehnice și Servicii Comunitare; Direcției Juridice; Societatii Compania de Transport Public Iași S.A. și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.5 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurata de Direcția Tehnică și Servicii Comunitare; Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale; Direcția de Evidență Patrimoniu Public și Privat; Direcția Juridică si Societatea Compania de Transport Public Iași S.A..
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemneaza pentru legalitate,
Secretar, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Consilier local,
Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx
Nr. 534 din 15 decembrie 2017
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
26 |
|
Pentru |
26 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
3/3 la H.C.L. nr. 534 din 15 decembrie 2017
