Hotărârea nr. 459/2017

HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 416/31.10.2017 și aprobarea Actului adițional nr. 1 la Acordul de parteneriat nr. 856/8.11.2017

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 416/31.10.2017 și aprobarea Actului adițional nr. 1 la Acordul de parteneriat nr. 856/8.11.2017

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară în data

de 22.11.2017;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere nota de fundamentare întocmită de către Direcția Tehnica și Servicii Comunitare, înregistrată sub nr. 115204/17.11.2017;

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 416/31.10.2017 privind aprobarea Acordului de parteneriat necesar pentru implementarea proiectului “MOBILIZATRON - Acțiune de plantare a aproximativ 9000 de arbori in zona C.A. Rosetti Iași” între Municipiul Iași și Auchan Romania S.A., prin punctul de lucru Auchan City Iași;

Având în vedere Acordul de parteneriat nr. 856/08.11.2017 între MUNICIPIUL IAȘI și AUCHAN ROMANIA S.A., prin punctul de lucru AUCHAN CITY IASI;

Având în vedere prevederile Legii spatiilor verzi nr. 24/2007 actualizata si

republicata;

Având în vedere prevederile Legii nr. 46/2008 Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2008;

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se modifică art. 2 alin. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 416/2017, care va avea următorul conținut:

“Municipiul Iași va pune la dispoziție terenul în suprafața de minim 10 ha situat în zona C.A. Rosetti.”

Art. 2. Se completează art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 416/2017 cu alin. 2, care va avea următorul conținut:

“Se mandatează Primarul Municipiului Iași să semneze, în numele și pentru Municipiul Iași actele adiționale la Acordul de parteneriat, precum și orice alte modificări aduse acestuia”.

Art. 3. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 416/2017 rămân neschimbate.

Art. 4. Se aprobă Actul Adițional nr. 1 la Acordul de parteneriat nr. 856/2017, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 416/2017, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași;Direcției Generale Tehnice și Dezvoltare; Direcției Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; Direcției Tehnice și Servicii Comunitare; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale; Serviciului Promovare și Monitorizare Calitate Mediu; SC Servicii Publice Iași SA; Auchan Romania SA, prin punctul de lucru Auchan City Iași și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 6 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Generala Tehnica și Dezvoltare, Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană, Direcția Tehnica și Servicii Comunitare, Direcția Generala Economica și Finanțe Publice Locale, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu, SC Servicii Publice Iași SA, Auchan Romania SA, prin punctul de lucru Auchan City Iași

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Xxxxx Xxxxxxxxx    Secretar, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Consilier local,

Nr. 459 din 22 noiembrie 2017

Total consilieri locali

27

Prezenți

19

Pentru

19

Împotrivă

0

Abțineri

0

Anexa Nr. 1 la H.C.L. nr. 459 din 22 noiembrie 2017

ACT ADIȚIONAL nr. 1 din_2017

la Acordul de parteneriat nr. 856/8.11.2017 necesar pentru implementarea

proiectului MOBILIZATRON - Acțiune de plantare a aproximativ 9000 de arbori in zona C.A. Rosetti Iași între Municipiul Iași și Auchan Romania S.A., prin punctul de lucru Auchan City Iași

Având în vedere referatul de necesitate nr. 114433 din data de 16.11.2017;

Acordul de parteneriat nr. 856 din data de 8.11.2017 necesar pentru

implementarea proiectului “MOBILIZATRON - Acțiune de plantare a aproximativ 9000 de arbori in zona C.A. Rosetti Iași între Municipiul Iași și Auchan Romania S.A., prin punctul de lucru Auchan City Iași;

MUNICIPIUL IAȘI, cu sediul în Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Nr.11, cod poștal 700064, localitatea Iași, județul Iași, Cod Fiscal: 4541580, cont RO64TREZ24A545000200130X, deschis la Trezoreria Iași, telefon 0232-211215, fax 0232-211200, reprezentată legal prin Primar Mihai CHIRICA, in calitate de partener,

Și

AUCHAN ROMANIA S.A., prin punctul de lucru AUCHAN CITY IASI, cu sediul în Municipiul Iași, strada Palas nr. 5C, cod fiscal 17233051 înregistrată în Reg. Comerțului cu numărul J40/2731/14.02.2005, in calitate de partener,

a intervenit prezentul Act Aditional:

Art.1. Pct. B din Acordul de parteneriat nr. 856 din data de 8.11.2017 se modifica si se completeaza, după cum urmează:

“Obiectul prezentului acord îl constituie implicarea și susținerea comună a campaniei “Mobilizatron” ce se va desfășura în intervalul 04.11.2017 - 04.11.2018, având ca obiectiv realizarea unei acțiuni de plantare, a unui număr de aproximativ 9000 de arbori, pe terenul pus la dispoziție de Municipiul Iași în zona C.A.Rosetti.”

Art. 2. Celelalte prevederi ale Acordului de parteneriat nr. 856/8/11/2017 raman neschimbate.

PARTENER,

PRIMAR,

Xxxxx Xxxxxxx


PARTENER

AUCHAN ROMANIA S.A., prin punct de lucru AUCHAN CITY IASI

Manager Auchan,

Xxxxxxx Xxxxxxx

Director General D.G.E.F.P.L, Ec. Xxxxx Xxxxxxxxx

Am luat cunostinta de acest inscris oficial si imi asum responsabilitatea asupra legalitati

Director Directia Juridica,

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx

Am luat cunostinta de acest inscris oficial si imi asum responsabilitatea asupra legalitatii

Director General Directia Generala Tehnica si Dezvoltare,

ing. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Imi asum responsabilitatea corectitudinii

si legalitatii in solidar cu intocmitorul inscrisului

Director executiv Directia Tehnica si Servicii Comunitare,

ing. Xxxxxxx Xxxxxx

Imi asum responsabilitatea corectitudinii

si legalitatii in solidar cu intocmitorul inscrisului

Șef Serv. Legislație, Metodologie si Avize Legalitate,

cons. jr. Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxx

Am luat cunostinta de acest inscris oficial

si imi asum responsabilitatea asupra legalitatii

Inspector,

ing. Xxxxx Xxxxxxx

Imi asum responsabilitatea pentru fundamentarea, corectitudinea, legalitatea intocmirii acestui înscris

Președinte de Ședință

f    f    f

Xxxxx Xxxxxxxxx

5 / 5 la H.C.L. nr. 459 din 22 noiembrie 2017