Hotărârea nr. 417/2017

HOTĂRÂRE privind modificarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iași

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE privind modificarea Statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iași

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

31.10.2017;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia de Munca si Protectie Sociala a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Nota de fundamentare nr. 105111 /2017 întocmită de Serviciul Resurse Umane;

Având în vedere Referatul nr. 94980/2017 întocmit de Direcția Fond

Locativ;

Având în vedere Referatul nr. 90157/2017 întocmit de Direcția Exploatare

Patrimoniu;

Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 155/2017 privind încetarea calității municipiului Iași de acționar la SC Fotbal SA, stingerea dreptului de uzufruct și preluarea în folosință și administrare directă, de către DEP, a bunurilor proprietate privată a municipiului Iași, gestionate de către SC Fotbal SA;

Având în vedere dispozițiile art. 173 din Legea Nr. 53/2003 *** Republicată - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii Nr. 67 din 22 martie 2006 privind

protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora;

Având în vedere prevederile Legii nr. 153/2017 - legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 286/28.07.2017 privind salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Iași;

Având în vedere adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași nr. 20511/CLCA/07.09.20117 înregistrată la Primăria municipiului Iași cu nr. 89106/12.09.2017;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă modificarea Statului de Funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Iași conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se completează Anexa nr. 2 la HCL nr. 286/28.07.2017 cu funcțiile prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integranta din prezenta hotărâre.

Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Serviciului Resurse Umane și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Serviciul Resurse Umane.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Contrasemneaza pentru legalitate, Secretar, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx


Xxxxxx Xxxxxx Xxxx Consilier local,

Nr. 417 din 31 octombrie 2017

Total consilieri

locali

27

Prezenți

24

Pentru

24

Împotrivă

0

Abțineri

0

ANEXA nr. 1 la H.C.L. nr. 417/31.10.2017

Nr.

crt.

Nr. crt. în statul de

funcții aprobat

- luna

septembrie

2017

Direcție/Serviciu/Birou

Denumire funcție actuală

Denumire funcție nouă

Direcție/Serviciu/Birou

Direcția Fond Locativ

Direcția Fond Locativ

Biroul Monitorizare

Exploatare Locuinte

1

533

Compartiment Personal

Auxiliar

Muncitor calificat

II

Inspector

specialitate

IA

Compartiment Monitorizare Tehnică

2

537

Muncitor calificat

IV

Inspector

specialitate

IA

Compartiment Monitorizare Tehnică

3

525

Inspector

specialitate

II

Inspector

specialitate

II

Serviciul Administrare Spatii cu Destinație de Locuință

Direcția Exploatare Patrimoniu

Direcția Exploatare

Patrimoniu

4

Inspector

specialitate

IA

Serviciul Administrare Spatii Comerciale, Terenuri și Alte Bunuri

5

Referent

IA

Serviciul Administrare Spatii Comerciale, Terenuri și Alte Bunuri

6

565

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

7

566

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

8

564

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

9

597

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

10

599

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

IV

Referent casier

II

Personal Auxiliar

11

601

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

12

613

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

I

Referent casier

IA

Personal Auxiliar

13

626

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

II

Referent casier

I

Personal Auxiliar

14

633

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

IV

Referent casier

II

Personal Auxiliar

15

632

Personal Auxiliar

Muncitor calificat

III

Referent casier

II

Personal Auxiliar

Presedinte de Sedinta - Xxxxxx Xxxxxx Xxxx

Personal contractual

Anexa 2 la HCL nr. 417/31.10.2017

Funcții de execuție

Funcția

Treapta

Nivelul

studiilor

Coeficient Gradația 0

Referent casier

IA

M

1.55

Referent casier

I

M

1.48

Referent casier

II

M

1.41

Presedinte de Sedinta Xxxxxx Xxxxxx Xxxx