Hotărârea nr. 347/2017
HOTĂRÂRE privind încheierea Acordului de Parteneriat privind organizarea evenimentului „Magia serii în sunet și lumină”, pe data de 17 septembrie 2017, între Opera Națională Română Iași și Municipiul IașiMunicipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind încheierea Acordului de Parteneriat privind organizarea evenimentului „Magia serii în sunet și lumină”, pe data de 17 septembrie 2017, între Opera Națională Română Iași și Municipiul Iași
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 29 august 2017;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridica si de Disciplina a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica si Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Social - Culturala, Invatamant si Culte a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate nr. 83621/24.08.2017 întocmit de Serviciul Coordonare Programe Culturale;
Având în vedere solicitarea 64156/22.06.2017, transmisă de către Opera Națională Română Iași, prin care se solicită organizarea în parteneriat a manifestării cultural-artistice „Magia serii în sunet și lumină” pe data de 17 septembrie 2017;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile art. 36 (7), lit. a) din Legea nr. 215/2001 - privind administrația publică locală;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001:
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Municipiul Iași și Opera Națională Română Iași, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă alocarea sumei de 55.400 lei din capitolul bugetar 54.02.50 - Alte servicii publice generale, poziția „Sărbători și alte evenimente publice desfășurate în Municipiul Iași”.
Art.3 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției Generale Tehnice si Dezvoltare, Serviciului Coordonare Programe Culturale și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.4 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Serviciul Coordonare Programe Culturale.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier local, Secretar, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 347 din 29 august 2017
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
26 |
|
Pentru |
26 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
Anexa nr. 1 la HCL nr. 347/29.08.2017
ACORD DE PARTENERIAT privind organizarea evenimentului „Magia Serii în sunet și lumină”, pe data de 17 septembrie 2017 Nr. __________/_______________
În baza:
- Legii nr. 215/2001 republicată (art. 36, alin. (7), lit. a)
- referatului nr. 76254/31.07.2017 privind alocarea sumei de 55.400 lei pentru organizarea în parteneriat cu Opera Națională Română Iași a evenimentului „Magia serii în sunet și lumină”,
- adresa nr. 64156/22.06.2017 privind solicitarea Operei Naționale Române Iași cu privire la finanțarea cheltuielilor necesare organizării evenimentului „Magia Serii în sunet și lumină”
Opera Națională Română Iași, cu sediul în Iași, str. Agatha Bârsescu nr. 18, Iași - 700074, județul Iași, codul fiscal nr. 4541610, având contul nr. RO73.TREZ.4062.0G33.1900.XXXX, deschis la Trezoreria Iași, reprezentată de Xxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxx, având funcția de Manager interimar, denumită în continuare ORGANIZATOR
Și
Municipiul Iași, cu sediul administrativ în Iași, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11, 700064, cod fiscal 4541580, cont RO64TREZ24A545000200130X, Banca Trezoreria Iași, telefon 0232 -267.582, fax 0232 - 212.000, reprezentată prin Primarul Municipiului Iași, dl. Xxxxx Xxxxxxx, numit în continuare PARTENER,
au convenit încheierea prezentului acord de parteneriat, cuprinzând următoarele clauze principale:
1. OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT
Art.1 Obiectul prezentului acord îl constituie colaborarea părților în vederea organizării la Iași a evenimentului Magia Serii în Sunet și Lumină, pe data de 17 septembrie 2017, eveniment ce se va desfășura în fața Teatrului Național Iași. Accesul publicului la a VII-a ediție a Magiei serii în sunet și lumină este gratuit, evenimentul fiind adresat nu doar publicului fidel al Operei Naționale Române Iași, ci publicului larg din municipiul Iași și nu numai. Implicarea Municipiului Iași în calitate de partener al celei de-a VII-a ediții a Magiei serii în sunet și lumină va fi evidențiată pe toate materialele publicitare care vor fi realizate pentru promovarea evenimentului
2. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
Art.2 (1) ORGANIZATORUL se obligă să organizeze pe data de 17 septembrie 2017, evenimentul Magia Serii în Sunet și Lumină, în conformitate cu Anexa I la prezentul acord de parteneriat după cum urmează:
(2) ORGANIZATORUL își asumă răspunderea pentru buna desfășurare a activităților prevăzute la alin. (1) din art. 2 al prezentului acord de parteneriat. În cazul în care, din vina sa exclusivă, ORGANIZATORUL nu reușește să-și execute obligațiile asumate prin acordul de parteneriat, atunci PARTENERUL este îndreptățit de a percepe penalități în valoare de 0,1% din valoarea nerealizată a acordului pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Art.3 ORGANIZATORUL se obligă să menționeze în toate materialele promoționale (afișe, broșuri, spoturi audio sau video, pliante) numele și sigla PARTENERULUI, ca instituție publică.
Art.4.1 ORGANIZATORUL se obligă să prezinte în termen de 10 zile de la finalizarea manifestărilor organizate conform prezentului acord, documente justificative care fac dovada utilizării fondurilor puse la dispoziție conform art. 5 din prezentul acord.
Art.4.2. În cazul în care, din vina exclusivă a PARTENERULUI, ORGANIZATORUL nu reușește să-și execute obligațiile asumate prin acordul de parteneriat, atunci ORGANIZATORUL este îndreptățit de a percepe penalități în valoare de 0,1% din valoarea nerealizată a acordului pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Art.5 (1) PARTENERUL se obligă să:
- contribuie cu suma de 55.400 lei destinată acoperirii cheltuielilor necesare implementării proiectului care face obiectul parteneriatului, conform bugetului alocat, din capitolul bugetar 54.02.50 - Alte servicii publice generale, poziția „Sărbători și alte evenimente publice desfășurate în municipiul Iași”.
(2) Plata sumei se va face prin virament bancar, după finalizarea evenimentului, în contul de Trezorerie al Operei Naționale Române Iași, RO73.TREZ.4062.0G33.1900.XXXX , Cod Fiscal 4541610.
3. DURATA ȘI ÎNCETAREA ACORDULUI
Art.6 Prezentul acord intră în vigoare din momentul semnării și este valabil până la îndeplinirea tuturor obligațiilor de către părți.
Art.7 Prezentul acord încetează prin acordul ambelor părți, prin ajungere la termen, conform art. 1 sau în caz de forță majoră.
4. FORȚA MAJORĂ
Art.8 Forța majoră este orice împrejurare independentă de voința părților, imprevizibilă și insurmontabilă, intervenită după data încheierii prezentului Acord de parteneriat și care împiedică executarea acestuia. Sunt considerate cazuri de forță majoră, în sensul acestui articol, împrejurări care includ, dar nu se limitează la: război, revoluție, cutremur, incediu, mari indundații, apariția unor dispozitii legale care impiedică executarea acordului etc.
Art.9 Nici una din părți nu va fi răspunzatoare pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin prezentul acord, dacă neexecutarea este generată de un caz de forță majoră, așa cum aceasta a fost definită la Art. 8 de mai sus.
Art.10 Partea care invocă forța majoră trebuie să anunțe cealaltă parte în termen de 2 zile calendaristice de la data apariției respectivului caz de fortă majoră și să-i comunice actele doveditoare în cel mult 5 zile calendaristice de la aceeași dată.
Art.11 Partea care invocă forța majoră trebuie să-i comunice de îndată celeilalte părți data încetării cazului de forță majoră.
5. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Art.12 Părțile vor face toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului acord.
Art.13 Dacă părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență privind interpretarea, executarea sau derularea prezentului contract, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești din România, competente potrivit dreptului comun.
6. CLAUZE FINALE
Art.14 Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului acord, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.
Art.15 Notificarile verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul oricarei modalități care asigură confirmarea.
Art.16 Părtile au obligația să comunice orice modificare intervenită privind datele menționate în preambulul prezentului acord, în termen de maximum 48 de ore de la data modificării.
Prezentul contract a fost încheiat la Iași, în data de _____________, în 2 exemplare, fiecare având
putere de originale, câte unul pentru fiecare parte.
ORGANIZATOR,
Opera Națională Română Iași
Manager Interimar,
Xxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxx
Director Economic
Xxxx Xxxxxxx
PARTENER
Municipiul Iași,
Primar, Xxxxx Xxxxxxx
Director General D.G.E.F.P.L., Xxxxx Xxxxxxxxx Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea, corectitudinea, legalitatea acestui înscris oficial
Direcția Juridică Director Executiv
Xxxxxxxx Xxxxxxxx
Am luat la cunoștință de acest înscris oficial și Îmi asum responsabilitatea asupra legalității
Serviciul Legislație, Metodologie și Avize Legalitate Xxxxxx Xxxx Am luat la cunoștință de acest înscris oficial și Îmi asum responsabilitatea asupra legalității
Șef Serviciul Coordonare Programe Culturale
Xxxxxx Xxxxxx
Îmi asum responsabilitatea corectitudinii și legalității în solidar cu întocmitorul înscrisului
Întocmit, Inspector de specialitate Xxxxxx Xxxxx Îmi asum responsabilitatea pentru fundamentarea, corectitudinea, legalitatea întocmirii acestui înscris
5/ 5 la H.C.L. nr. 347 din 29 august 2017
