Hotărârea nr. 31/2017
HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico – economici și a devizului general pentru proiectul “Amenajare arhitecturală râu Bahlui”Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici și a devizului general pentru proiectul “Amenajare arhitecturală râu Bahlui”
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară din data de 28 februarie
2017;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridica si de Disciplina a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica si Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Avand in vedere referatul de specialitate nr. 17306/14.02.2017 întocmit de către Direcția Tehnică și de Investiții;
Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu rectificările și modificările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001:
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă realizarea proiectului “Amenajare arhitecturală râu Bahlui”.
Art.2 Se aprobă Studiul de Fezabilitate (Anexa nr.1) și indicatorii tehnico- economici ai obiectivului de investiție (Anexa nr.2).
Art.3 Se aprobă valoarea proiectului “Amenajare arhitecturală râu Bahlui” în cuantum de 67.132.988 lei (inclusiv T.V.A.), în conformitate cu devizul proiectului (Anexa nr.3).
Art.4 Anexele 1-3 fac parte integranta din prezenta hotarare.
Art.5 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției Generale Tehnice și Investiții si Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.6 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Generală Tehnică și Investiții si Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 31 din 28 februarie 2017
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
25 |
|
Pentru |
25 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
2/ 2 la H.C.L. nr. 31 din 28 februarie 2017
