Hotărârea nr. 279/2017

HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzarii directe a terenului în suprafață de 14,18 mp din Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911, înscris în cartea funciară 127911 Iași

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzării directe a terenului în suprafață de 14,18 mp din Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911 înscris în cartea funciară 127911 Iași

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

28.07.2017;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Nota de fundamentare nr. 71977/14.07.2017 întocmită de către Direcția Exploatare Patrimoniu;

Având în vedere Adresa nr. 120337/28.12.2016 prin care SC IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SRL, cu sediul in Iasi, Strada Pacurari, nr.2A, bloc 590 C, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J22/1767/1994 si Cod Unic de Inregistrare 5945471, solicită cumpărarea terenului situat în Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911, inscris in cartea funciara nr. 127911, în suprafată de 14,18 mp, pentru care a fost incheiat contractul de concesiune nr. 90/10.07.2007 ;

Având în vedere Contractul de concesiune nr.90 din 10.07.2007 ;

Având în vedere Raportul de evaluare nr. 52005/17.05.2017 întocmit de S.C. Diaconu și Asociații S.R.L.;

Având în vedere Procesul verbal nr. 19650/16.02.2017 al Comisiei de

analiză a solicitărilor de vânzare a unor terenuri proprietate privată a Municipiului Iași, constituită prin Dispoziția1047/27.07.2015;

Având în vedere prevederile art. 123 al Legii 215/2001, republicată, a administratiei publice locale;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aproba vânzarea terenului situat în Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911, inscris in cartea funciara nr. 127911, în suprafată de 14,18 mp, ce face parte din domeniul privat al Municipiului Iasi, însușit prin HCL 218/30.05.2007.

Art. 2. Se însușește raportul de evaluare, efectuat de S.C. Diaconu și Asociații S.R.L., pentru terenul situat în Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911, inscris in cartea funciara nr. 127911, în suprafată de 14,18 mp, care stabileste prețul de 110,85 euro/mp, respectiv de 1.572 euro pentru întreaga suprafață de 14,18 mp, echivalentul a 7.063 lei.

Art. 3. Comisia de vanzare constituita potrivit HCL nr. 212 din 15 iulie 2016, va vinde prin negociere directa cu proprietarul constructiei, terenul in suprafața de 14,18 mp din Iași, strada Pacurari, nr. 2A , parter, având nr. cadastral 127911, inscris in cartea funciara nr. 127911, la un pret ce nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportul de evaluare însușit la art. 2 al prezentei hotărâri.

Vânzarea acestui teren este scutită de TVA, conform prevederilor art. 292, pct.(2), alin f) și g) din Legea 227/2015, privind codul fiscal.

Art. 4. Proprietarul constructiei edificate pe acest teren va beneficia de dreptul de preempțiune prevăzut de art. 123 al Legii 215/2001, republicată, a administratiei publice locale.

Art. 5. În situatia în care proprietarul construcției nu cumpără terenul având datele de identificare prevăzute la art. 1, atunci acesta va fi înstrăinat în urma unei licitatii publice. Caietul de sarcini va fi întocmit de comisia numita la art. 3 al prezentei hotărâri.

Art. 6. Cheltuielile privind întocmirea în forma autentică a contractului de vânzare vor fi suportate de cumpărător.

Art. 7. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de vânzare cumpărare. Achitarea integrală a contravalorii terenului se va face în termen de 45 zile calendaristice de la data încheierii procesului verbal de vânzare.

Art. 8. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Exploatare Patrimoniu; Direcției Generale Economice și Finante Publice Locale; Comisiei de vânzare; SC IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SRL - reprezentata prin doamna dr. Xxxxxxx Xxxxxx și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 9 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Exploatare Patrimoniu ; Direcția Generala Economica și Finante Publice Locale.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx    Secretar, Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Consilier local,

Nr. 279 din 28 iulie 2017

Total consilieri locali

26

Prezenți

26

Pentru

26

Împotrivă

0

Abțineri

0

3 / 3 la H.C.L. nr. 279 din 28 iulie 2017