Hotărârea nr. 131/2017

HOTĂRÂRE privind repartizarea excedentului Municipiului Iași inregistrat la 31 decembrie 2016

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind repartizarea excedentului Municipiului Iași înregistrat la

31 decembrie 2016

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară în data de 4 aprilie 2017;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică si de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate nr. 35164/29.03.2017 întocmit de către Direcția Generala Economică și Finanțe Publice Locale, Serviciul Buget;

Având în vedere O.M.F.P. nr. 2890/ 21.12.2016 prin care s-au aprobat Normele Metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2016;

Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată; Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000

cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;

În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se aprobă repartizarea sumei de 97.315,84 mii lei din excedentul Municipiului Iasi pe anul 2016, dupa cum urmeaza:

Cap. 51.02.71 Autoritati publice si acțiuni externe - 2.331,07 mii lei pentru:

„Licente“    350,00 mii    lei

„Achizitie echipamene IT“    542,11 mii    lei

„RK acoperis PMI“    1.438,96 mii    lei

Cap. 65.02.56 Invatamant - 75,86 mii lei pentru proiectul:

„Stagii de pregatire in domeniul serviciilor turistice la standardele europene“ 75,86 mii lei (Liceul Tehnologic Economic Virgil Madgearu)

Cap. 66.02.51 Sanatate -1.555,36 mii lei pentru Spitalul Clinic „Dr. C I Parhon“ la obiectivul:

„Reabilitare, modernizare Sectie Clinica ATI si Bloc Operator pentru Transplant“ 1.555,36 mii lei

Cap. 67.02.71 Cultura , recreere si religie - 15.500,00 mii lei pentrul obiectivele:

„Mobilier urban inclusiv acces oras“    1.000,00 mii lei

„Finantare, consolidare si refunctionalizare Palat Braunstein“    8.000,00 mii lei

„Finanțare reabilitare și valorificarea potențialului turistic și cultural al

ansamblului Mănăstirii Frumoasa“    500,00 mii lei

„Modernizare spatii de joaca“    6.000,00 mii lei

Cap. 70.02.71 Locuinte, servicii, dezvoltare publica -15.004,64 mii lei pentru obiectivele: „Iluminat public“    1.060,00 mii    lei

„Construire locuinte“    3.444,64 mii    lei

„Finanțare reabilitări termice clădiri de locuit“    500,00 mii    lei

„Achizitii de imobile si terenuri“    10.000,00 mii    lei

Cap. 84.02.71 Transporturi - 62.848,91 mii lei pentru obiectivele: „Sistem de management de trafic in Municipiul Iasi“

2.765,00 mii lei

7.124,65 mii lei

13.100,00 mii lei 10.054,00 mii lei

4.756,00 mii lei


„Lucrari supratraversare rau Bahlui in zona Cicoarei-Dacia prin 3 poduri din beton armat“

„Achizitie mijloace transport urbane“ (taxe, TVA)

„Modernizare strazi contracte in derulare“

„Modernizare strazi lucrari noi“

„Reabilitarea infrastructurii rutiere in zona industriala a Municipiului Iasi“ 12.000,00 mii lei „Proiectare si executie strazi in Municipiul Iasi Bd. Cantemir si Gh. Asachi“ 2.367,00 mii lei „Modernizare trotuare, alei pietonale in cartiere 6.700,00 mii lei

„Reabilitare Pasarela metalica Gara Iasi km 75+532“ 3.982,26 mii lei

Art.2. Copie după prezenta hotarare va fi comunicata:Primarului Municipiului Iași; Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Iasi; Directiei Generale Economice si Finante Publice Locale Iasi; Directiei Dezvoltare si Proiecte Europene; Directia Generală Tehnica si Investitii; Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon“; Liceului Tehnologic Economic Virgil Madgearu si Institutiei Prefectului Judetului Iasi.

Art.3. Punerea in aplicare a prevederilor prezentei hotarari va fi asigurata de Serviciul Buget din cadrul Directiei Generale Economice si Finante Publice Locale, Directia Dezvoltare si Proiecte Europene, Directia Generala Tehnica si Investitii si ordonatorii secundari si tertiari de credite.

Aducerea la cunostinta publica prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informatii pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx


CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Total

Consilieri

Locali

27

Prezenți

26

Pentru

26

Împotrivă

0

Abțineri

0

Nr. 131 din 4 aprilie 2017

3 / 3 la H.C.L. nr. 131 din 4 aprilie 2017