Hotărârea nr. 290/2014

HOTĂRÂRE privind încheierea unui contract de superficie cu domnul Xxxxxxx Xxxxxx pentru terenul situat în Iasi str. Elena Doamna nr. 37

Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind încheierea unui contract de superficie cu domnul Xxxxxxx Xxxxxx pentru

terenul situat în Iași, str. Elena Doamna nr. 37

Consiliul Local al Municipiului Iași întrunit în ședința ordinară în data de 30 septembrie 2014;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iasi prin expunerea de motive la proiectul de hotarâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico-financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridica si de Disciplina a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Avand in vedere nota de fundamentare nr. 70905/12.08.2014 întocmită de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat;

Avand in vedere adresa nr. 68326/04.08.2014, prin care domnul Xxxxxxx Xxxxxx solicită folosința terenului în suprafață de 69 mp, situat în Iași, str. Elena Doamna nr. 37;

Avand in vedere Proces verbal de vânzare nr. 62755/14.07.2014;

Avand in vedere Procesul verbal nr. 69628/07.08.2014 al Comisiei de negociere a

valorii superficiei lunare pentru teren construit, constituită prin Dispoziția nr. 940/10.09.2013 a Primarului Municipiului Iași;

Avand in vedere Raportul de evaluare nr. 51530/06.06.2014 întocmit S.C. Diaconu si Asociații S.R.L.;

Avand in vedere prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată,cu modificările și completările ulterioare ;

În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:

HOTARASTE:

Art.1 Se aprobă constituirea dreptului de superficie asupra terenului situat în Iași, str. Elena Doamna nr. 37, în suprafață de 69 mp, înscris în Cartea funciară nr. 147158, având nr. cadastral 147158, în favoarea domnului Xxxxxxx Xxxxxx, titular al dreptului de proprietate asupra construcției conform Procesului verbal de vânzare nr. 62755/14.07.2014. Terenul este identificat conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărare.

Art.2 Valoarea superficiei, urmare a negocierii directe conform procesului verbal nr. 69628/07.08.2014, va fi de 80 EURO/lună, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății.

Art.3 Se aprobă contractul de superficie conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.

Art. 4 Încetarea contractului de superficie poate avea loc în cazul în care interesul local sau național o impune, prin denunțarea unilaterală de către Municipiul Iași, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina superficiarului.

Art.5 Contractul de superficie va fi înregistrat de superficiar în Cartea funciară.

Art.6 Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de superficie.

Art.7 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași,

Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, Directiei Economice si de

Finante Publice Locale, domnului Xxxxxxx Xxxxxx (str. St. O. Iosif nr. 34) și Instituției

Prefectului Județului Iași.

Art.8 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat si Directia Economica si de Finante Publice Locale.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de

Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx


CONTRASEMNEAZĂ,

SECRETAR

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Nr. 290 din 30 septembrie 2014

Total

consilieri

locali

27

Prezenti

f

26

Pentru

25

Împotrivă

0

Abțineri

f

1

MUNICIPIUL IAȘI


Anexa nr. 2 la HCL nr. 290/30.09.2014

CONTRACT DE SUPERFICIE Nr............../...............

Părțile contractante

Între:

1.    MUNICIPIUL IAȘI, cu sediul în Iași, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11, reprezentat prin Xxxxxxxx Xxxxxxx - Primar, pe de o parte,

și

2.    Xxxxxxx Xxxxxx cu domiciliul în Iași, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 34, CNP xxxxxxxxxxxxx, în calitate de superficiar, pe de altă parte,

la data de..........................,

la sediul Municipiului Iași, în temeiul Titlului III Cap. I art. 693-702 ( Superficia ) și Titlului II Cap. I ( Izvoarele obligațiilor - Contractul ) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietetea publică și regimul juridic al acesteia, Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare , Ordinul 633/2006 a ANCPI pct. 3.12 privind intabularea dreptului de superficie și a dreptului de concesiune, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, precum și în temeiul HCL __________ s-a încheiat prezentul

contract de constituire a dreptului de superficie.

Cap. II. Obiectul contractului

Art. 1. Obiectul contractului îl constituie asigurarea dreptului de folosință asupra terenului situat în Iași, str. Elena Doamna nr. 37, în suprafață de 69 mp, înscris în cartea funciară nr. 147158, având nr. cadastral 147158, identificat potrivit schiței anexă la prezentul contract. Pe acest teren superficiarul deține o construcție proprietate, conform procesului verbal de vânzare nr. 62755/14.07.2014.

Cap. III. Durata contractului

Art. 2. Dreptul de superficie asupra terenului menționat mai sus se constituie pe durata existentei constructiei, sub rezerva ca daca interesul local sau național o impune perioada se limiteaza pana la adoptarea unor hotărârilor ale Consiliului Local Municipal sau a altor acte normative .

Art.2.1 Lipsa de folosință a imobilului-constructie nu duce la stingerea dreptului de superficie; superficia nu se stinge prin neutilizare.

Cap. IV. Prețul contractului

Art. 3. Prețul folosinței terenului este de 80 euro/lună. Pretul se va plati in lei, la cursul euro/leu stabilit de BNR in ziua platii.

Cap. V. Plata

Art. 4 (1)Plata folosinței terenului se va efectua prin orice formă de plată prevăzută de lege, cel mai târziu până pe data de 25 a lunii în curs, în contul Municipiului Iași RO31TREZ40621A300530XXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Iași, sau în numerar la casieria Municipiului Iași.

2)    Pentru neplata folosinței terenului la termenele stabilite se vor plăti majorări de întârziere de 2% pe lună sau fracțiune de lună din cuantumul obligației principale. Majorările de întârziere se calculează și se modifică conform legislatiei în vigoare.

3)    Prețul stabilit prin prezentul contract constituie creanță bugetară certă, lichidă și exigibilă provenită dintr-un raport juridic contractual, iar în cazul neachitării acestuia la termenul stabilit, prezentul contract constituie titlu executoriu pentru plata folosinței terenului la termenele și prin modalitățile stabilite în contract, urmând a fi aplicabile prevederile OG 92/2003 - Codul de procedura fiscală privind executarea silită.

Cap. VI. Drepturile partilor

Drepturile superficiarului:

Art. 5. - (1) Dreptul de superficie constituit se exercită în limitele și condițiile stabilite prin prezentul contract .

(2) Superficiarul are dreptul de a exercita posesia și folosința asupra terenului menționat la art. 1 precum și dreptul de a dispune de substanța lui în limitele impuse prin documentațiile de urbanism aprobate în condițiile legii necesare realizării și întreținerii în bune condiții a construcției deținute ( săpături, amenajări etc. )

Drepturile Municipiului Iași

Art. 6. - (1) Sa încaseze plata reprezentând contravaloarea folosinței terenului stabilită la art. 3, la termenele prevăzute în contract .

(2)    Să inspecteze bunul care constituie obiectul prezentului contract , verificand respectarea obligatiilor asumate de superficiar.

(3)    Sa denunțe in mod unilateral contractul de superficie în situația în care interesul national sau local o impune.

(4)    Sa execute lucrări de utilitate publică pe terenul ce face obiectul prezentului contract, atunci când interesul local sau național le impun potrivit hotărârilor adoptate de către Consiliul Local Municipal sau altor acte normative, cu notificarea prealabila a superficiarului.

Cap. VII. Obligatiile partilor

Obligatiile superficiarului

Art. 7. (1) Superficiarul are obligația să achite plata reprezentând contravaloarea folosinței terenului la termenele prevăzute în contract. PACT COMISORIU : În caz de neplată a 4 luni consecutive, a obligației stabilită la art. 3 al prezentului document, contractul se consideră reziliat de drept, fără a mai fi necesară somarea sau punerea în întârziere și fără intervenția instanței judecătorești. Superficiarul are obligația de a preda terenul liber, în maxim o lună de la înștiintarea Municipiului Iași. În caz de neconformare, autoritatea locală are dreptul să dezafecteze terenul și să-l aducă la starea inițială pe cheltuiala exclusivă a superficiarului.

(2) Superficiarul nu poate modifica construcția existentă pe teren la data încheierii contractului și nici adăuga alte construcții utile acesteia, decât cu acordul

Municipiului Iași și numai cu respectarea condițiilor Legii nr. 50/1991, republicata cu modificările și completările ulterioare sau a altor reglementari legale. În caz contrar Municipiului Iași are dreptul să ceară desființarea construcțiilor adăugate, repunerea imobilului - teren în situația anterioară și plata de daune interese (pact comisoriu de ultim grad).

(3)    Superficiarul este obligat sa respecte sarcinile legale cu privire la protecția mediului și să asigure buna vecinătate.

(4)    Superficiarul este obligat să aducă la cunoștința Municipiului Iași, în scris, cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului, intenția de prelungire a prezentului contract.

(5)    În cazul în care nu s-a îndeplinit cerința menționată la alin. 4, la incetarea contractului prin ajungere la termen, superficiarul este obligat să desființeze construcția/construcțiile și să restituie terenul Municipiului Iași, in mod gratuit si liber de orice sarcini.

(6)    Superficiarul este obligat să aducă la cunoștința Municipiului Iași orice acte sau fapte care aduc atingere dreptului de folosință liniștită și utilă a terenului.

(7)    Superficiarul este obligat ca în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului contract să îl înregistreze la Direcția Finantelor Publice a autorității locale în vederea impunerii la plata impozitului prevăzut de Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.

(8) a) In cazul in care terenul nu este intabulat, superficiarul este obligat ca, pe cheltuială proprie, să execute documentația topo-cadastrală și să intabuleze în Cartea Funciară, în numele Municipiului Iași, terenul care constituie obiectul contractului precum și să facă notarea prezentului contract în Cartea Funciară.

(b) După îndeplinirea formalităților de mai sus, un exemplar din întreaga documentație va fi transmisă autorității publice locale - Direcția de Administarre a Patrimoniului Public și Privat.

9)    Se interzice superficiarului să încheie orice acte sau convenții privind cedarea dreptului de folosință constituit prin contract, sub sancțiunea rezolvirii de drept a contractului fara somație și punere în întârziere

10)    În caz de ipotecare/înstrăinare a construcțiilor edificate pe teren, superficiarul trebuie sa obțină acordul Municipiului Iași și să facă dovada că a adus la cunoștința cumpărătorului obligativitatea de a solicita Municipiului Iași încheierea unui nou contract de superficie. Încheierea contractului de superficie cu noul proprietar al construcțiilor se va face la o valoare a taxei de folosinta pe care o va stabili autoritatea locală la data încheierii acestuia. Aceste prevederi se aplica in mod corespunzator si in cazul transmiterii dreptului asupra constructiilor prin mostenire legala.

11)    Superficiarul are obligația de a întreține terenul, de a-l împrejmui dacă este cazul; de a nu depozita deșeuri sau alte bunuri/obiecte ce pot periclita mediul sau pot crea un discomfort proprietarilor vecini.

Obligațiile Municipiului Iași

Art. 8. - (1) Municipiului Iași este obligat sa nu il tulbure pe superficiar in exercitiul drepturilor rezultate din prezentul contract , cu exceptiile mentionate in prezentul contract.

(2) Municipiului Iași este obligat sa notifice superficiarul despre aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor superficiarului precum și în situația în care interesul național sau local impune restituirea terenului.

Cap. VIII. Incetarea contractului de superficie

Art. 9. - (1) Prezentul contract de superficie se stinge, urmand a fi radiat din cartea

funciara, in urmatoarele situatii:

a) la expirarea termenului stabilit in contract

b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala

de catre Municipiul Iași. In aceasta situatie Municipiul Iași va notifica de îndată intentia de a denunta unilateral contractul de superficie si va face mentiune cu privire la motivele ce au determinat aceasta masura.

c)    prin pieirea construcției sau desființarea ei de către superficiar

d)    prin reziliere, la solicitarea Municipiului Iași, și pe cheltuiala superficiarului ( cu plata de către acesta a contravalorii lucrărilor necesare pentru aducerea terenului la starea inițială)

e)    nerespectarea obligației prevăzute la art. 7 alin. 2 și alin. 9 se sancționează cu desființarea de plin drept a contractului , fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței judecătorești, autoritatea locală având dreptul să dezafecteze terenul și să-l aducă la starea inițială pe cheltuiala exclusivă a superficiarului.

f)    prin consolidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași persoane;

g)    prin denunțare unilaterală de către superficiar, situație în care va preda terenul liber de sarcini; superficiarul datoreaza folosința terenului până la data semnării procesului verbal de predare-primire către Municipiul Iași.

e) in cazul stingerii dreptului de proprietate al Municipiului Iași , din orice cauza.

(2)    La incetarea, din orice cauza, a contractului de superficie, terenul care constituie obiectul contractului va fi restituit gratuit si liber de orice sarcini Municipiului Iași.

(3)    În cazul în care autorul construcției este de rea-credință, Municipiul Iași are dreptul să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia sau obligarea autorului clădirii la cumpărarea terenului la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi executat.

Cap. IX. Forta majora și cazul fortuit

Art.11 Forța majoră și cazul fortuit exonerează părțile de răspundere în cazul executării

necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor asumate prin prezentul contract.

Art. 12.(1) Prin forta majora, in sensul prezentului contract de superficie, se intelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea contractului și care împiedică părțile să-și execute obligațiile asumate.

(2) Prin caz fortuit se inteleg acele imprejurari care au intervenit si au condus la producerea prejudiciului si care nu implica vinovatia paznicului juridic, dar care nu intrunesc caracteristicile fortei majore.

Cap. X. Notificarile intre parti

Art.13.(1) - In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre parti celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa menționată la Cap. I. al prezentului contract.

(2)    - Daca notificarea se trimite prin fax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediat.

(3)    - Notificarile verbale nu se iau in considerare de niciuna dintre parti, daca nu sunt confirmate si in scris.

Cap. XI. Litigii

Art. 14. - (1) Solutionarea litigiilor de orice fel ce decurg din interpretarea, executarea ori incetarea prezentului contract de superficie urmează a fi rezolvate pe cale amiabila .

(2) In cazul in care nu este posibila rezolvarea pe cale amiabila sau partile nu ajung la un acord, solutionarea litigiilor se face de către instanța judecătorească competentă.

Cap. XII. Clauze finale

Art.15. (1) - Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional incheiat intre partile contractante.

(2)    - Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui

(3)    - Taxele ocazionate de autentificarea prezentului document sunt achitate de superficiar.

(4)    - Prezentul contract de superficie a terenului din Iași - str. Elena Doamna nr. 37, s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, câte două pentru fiecare parte. Terenul se consideră predat la data semnării prezentului contract de superficie.

MUNICIPIUL IAȘI    SUPERFICIAR,

Xxxxxxx Xxxxxx

PRIMAR,

Xxxxxxxx Xxxxxxx

SECRETAR,

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Director D.E.F.P.L.

Ec. Xxxxx Xxxxxxxxxx

Director D.A.P.P.P. ing. Xxxxxxx Xxxxxx

Șef Serviciul Juridic cons. jr. Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxx. S.A.S.C. ing. Xxxxxx Xxxxxx

Presedinte de sedinta, Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

5