Hotărârea nr. 289/2014
HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 72 mp situat în Iași str. Barbu Lăutaru f.n. avand nr. cadastral 147629 inscris in Cartea funciară nr. 147629Municipiul Iași Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea vânzării prin licitație publică a terenului, în suprafață de 72 mp, situat în Iași, str. Barbu Lăutaru f.n., avand nr. cadastral 147629, inscris in Cartea funciară nr. 147629
Consiliul Local al Municipiului Iași întrunit în ședința ordinară în data de 30 septembrie 2014;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iasi prin expunerea de motive la proiectul de hotarâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico-financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridica si de Disciplina a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere nota de fundamentare nr. 84060/24.09.2014 întocmită de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat;
Având în vedere adresa nr. 81787/18.09.2014, prin care domnul Xxxxxxx Xxxxxxxx solicită cumpărarea terenului în suprafață de 72 mp, situat în Iași, str. Barbu Lăutaru f.n.,numar cadastral 147629, Carte funciară nr. 147629;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 183/31.05.2014;
Având în vedere adresa nr. 83296/25.09.2014 emisă de Serviciul Juridic -Compartimentul Aplicare a Legilor Proprietății;
Având în vedere adresa nr. 83296/25.09.2014 emisă de Serviciul Juridic;
Având în vedere Raportul de evaluare întocmit de S.C. Diaconu și Asociații S.R.L. în data de 15.04.2014;
Avand în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată,cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafață de 72 mp, situat în Iași, str. Barbu Lăutaru f.n., avand nr. cadastral 147629, inscris in Cartea funciară nr. 147629, proprietate privată a Municipiului Iași, identificat conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se însușește raportul de evaluare a terenului situat în Iași, str. Barbu Lăutaru, f.n., avand nr. cadastral 147629, inscris in Cartea funciară nr. 147629, care stabilește că valoarea unui mp de teren este de 162,53 euro, respectiv 11.703 euro pentru toată suprafața de 72 mp, echivalentul a 52.250 lei, la care se adaugă T.V.A.
Art.3 Se aprobă Caietul de sarcini conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Se aprobă constituirea Comisiei de licitație în următoarea componență:
|
Președinte: |
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx |
|
Membru: |
Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx |
|
Membru: |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx |
|
Membru: |
Xxxxxx Xxxxxxxxxx |
|
Membru: |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
|
Membru: |
Xxxx Xxxxx |
|
Membru: |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Art.5 Comisia va vinde terenul la un preț care nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportul de evaluare însușit mentionat la art. 2 al prezentei hotărâri. La valoarea adjudecată se aplică T.V.A. în cotă de 24%.
Art.6 Cheltuielile privind încheierea in formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare vor fi suportate de cumpărător.
Art.7 Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de vânzare cumpărare. Achitarea integrală a contravalorii terenului se va face în termen de 45 zile calendaristice de la data încheierii procesului verbal de vânzare.
Art.8 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, Comisiei de vanzare mentionate la art. 4 din prezenta hotarare, Directiei Economice si de Finante Publice Locale, domnului Xxxxxxx Xxxxxxxx si doamnei Xxxxxxx Xxxxxxxx (sat Tibanesti, Comuna Tibanesti, jud. Iasi) și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.9 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, Comisia de vanzare mentionata la art. 4 din prezenta hotarare, Directia Economica si de Finante Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de
Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Xxxx Xxxxxx Xxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 289 din 30 septembrie 2014
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenti f |
26 |
|
Pentru |
26 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri f |
0 |
Anexa nr. 2 la HCL nr. 289/30.09.2014
CAIET DE SARCINI
pentru vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafață de 72 mp, situat în Iași, str. Barbu Lăutaru f.n., avand nr. cadastral 147629, inscris in Cartea funciară nr. 147629, aflat în domeniul privat al Municipiului Iași
1.1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL LICITAȚIEI
• Vânzarea se efectuează prin licitație publică deschisă cu strigare, pentru terenul în suprafață de 72 mp, situat în Iași, str. Barbu Lăutaru, nr. cadastral 147629, carte funciară 147629, aflat în domeniul privat al Municipiului Iași, identificat în planul de situație anexat, care face parte integrantă din prezentul caiet de sarcini.
• Organizarea licitației se va efectua în conformitate cu prevederile art. 123, alin. (2) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată.
• Nu sunt admise la licitație persoane fizice sau juridice, care au datorii către bugetul local, persoanele juridice care se află în reorganizare judiciară sau faliment.
1.2. ELEMENTE DE PREȚ. GARANȚII. TAXE.
• Prețul de pornire la licitației este de 52.250, la care se adaugă T.V.A..
• Pasul de strigare va fi de 500 lei.
• Prețul de adjudecare va fi mai mare decât prețul de pornire cu minim 3 pași.
• Garanția de participare la licitație, care se achită anticipat, va fi de 5.000 lei.
• Garanția se depune în lei, prin Ordin de plată bancar depus în contul Municipiului Iași, cod fiscal 4541580, cont nr. RO45TREZ4065006XXX000460 deschis la Trezoreria Iași, cu specificația la obiectul plății - garanție de participare la licitația pentru vânzare teren situat în Iași, str. Barbu Lăutaru, nr. cadastral 147629, carte funciară 147629.
• Ofertanților necâștigători li se restituie garanția in termen de 10 zile lucrătoare de la desemnarea ofertantului câștigător in urma unei cereri de restituire.
• Garanția de participare la licitație se pierde in următoarele situații :
a) dacă ofertantul nu se prezintă la licitație;
b) in cazul ofertantului câștigător dacă acesta nu se prezintă in termen de 45 de zile de la data semnării procesului verbal de licitație, în vederea încheierii achitării contravalorii terenului.
• Garanția depusă de ofertantul câștigător se reține de vânzător până în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare urmând ca de la această dată garanția să constituie avans din prețul de vânzare datorat de cumpărător.
• Taxa de participare este de 100 lei.
• Prețul caietului de sarcini: 36 lei.
II. INSTRUCȚIUNI PENTRU PARTICIPANTI
II.1. DOCUMENTE DE ELIGIBILITATE
1) Pentru persoanele juridice:
- Cererea de participare;
- Copie de pe chitanța reprezentând contravaloarea caietului de sarcini si a taxei de participare la licitatie.
- Copie de pe chitanța sau ordinul de plată vizat de bancă, reprezentând achitarea garanției de participare;
- Certificatul de înmatriculare al ofertantului la Oficiul Registrului Comerțului;
- Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației, emis de către Direcția Finanțe Publice Locale Iași, din cadrul Primăriei Municipiului Iași, care să ateste faptul că ofertantul nu are debite restante către bugetul local;
- cazierul fiscal al societății eliberat de Direcția Județeană a Finanțelor Publice pe raza căreia își are sediul ofertantul;
- scrisoare de bonitate bancară din partea unei bănci din care să rezulte o relație contractuală de minim un an și prin care ofertantul își poate dovedi capacitatea economico-financiară;
- declarație pe propria răspundere că nu este in procedura de reorganizare sau de lichidare judiciară;
- împuternicire pentru reprezentantul societății, dacă nu este reprezentantul legal al acestuia;
- Cont bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație în termen de 15 zile de la semnarea contractului de vânzare cumpărare de către ofertantul câștigător;
- Pentru societățile nou înființate să prezinte că au în cont disponibilul necesar achiziționării bunului.
2) Pentru persoanele fizice:
- Cerere de participare;
- Copie de pe actul de identitate;
- Copie de pe chitanța reprezentând contravaloarea caietului de sarcini si a taxei de participare la licitatie;
- Copie de pe chitanța sau ordinul de plată vizat de bancă, reprezentând achitarea garanției de participare;
- Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației, emis de către Direcția de Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Iași, care să ateste faptul că ofertantul nu are debite restante către bugetul local al Municipiului Iași;
- Împuternicire pentru participare la licitație - dacă este cazul;
- Cont bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație în termen de 15 zile de la semnarea contractului de vânzare cumpărare de către ofertantul câștigător;
- scrisoare de bonitate bancară din partea unei bănci prin care ofertantul își poate dovedi capacitatea economico-financiară (necesar achiziționării bunului);
II.2. INSTRUCȚIUNI PRIVIND DEPUNEREA DOCUMENTELOR
• Documentele și cererea de participare se depun la registratura DAPPP , din str. Smârdan nr. 5, până cel târziu în data de _____________, ora -
• Deschiderea licitației are loc în data de___, ora__, la sediul
Primăriei Municipiului Iași din Iași, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11.
III. DESFĂȘURAREA LICITAȚIEI
3.1 În ziua stabilită pentru licitație, comisia se va întruni având asupra ei documentația întocmită pentru obiectul supus licitării și la ora stabilită va declara licitația deschisă.
3.2. Înainte de începerea licitației, documentele depuse vor fi verificate de către membrii comisiei, urmând ca aceștia să consemneze în scris despre cele constatate.
3.3. Depunerea cererii de participare la licitație și a documentelor solicitate are ca
efect acceptarea necondiționată a prețului de pornire la licitație.
3.4. Licitația are loc dacă sunt înscriși minim doi participanți și care îndeplinesc
condițiile de participare la licitație.
3.5. Fiecare ofertant va participa la licitație pentru obiectul prevăzut în cererea de înscriere, prezentând actul de identitate și eventualele procuri în cazul mandatarilor.
3.6. Președintele comisiei, după parcurgere documentelor depuse, dă citire listei participanților, declară dacă ofertanții au fost admiși sau respinși acest fapt consemnându-se în procesul verbal și constată dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile legale pentru desfășurarea licitației.
3.7 În cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea licitației (min 2 participanți admiși) se trece la licitația propriu-zisă, prin strigare, începând de la prețul indicat de organizator. Adjudecarea se va face după ce au fost parcurși minim 3 (trei) pași peste prețul de pornire.
3.8. Strigările se vor repeta de trei ori, iar între două strigări se va acorda un interval de aproximativ două minute. Strigările se vor face de către președintele comisiei, adjudecarea făcîndu-se în favoarea ofertantului care la cea din urmă strigare a oferit prețul cel mai mare.
3.9. Licitația are loc dacă există minim doi participanți admiși. În situația în care se prezintă un singur participant, se consemnează acest fapt în procesul verbal, licitația urmând a fi reluată în termen de 5 zile lucrătoare. Dacă la cea de a doua licitație se va prezenta un singur ofertant, care a fost prezent și la prima licitatie, atunci se adjudecă în favoarea acestuia la un preț care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitatie.
3.10. Se întocmește procesul verbal de adjudecare și se semnează de către membrii comisiei și de ofertantul care a adjudecat bunul licitat, urmând a se achita în termen de 45 zile prețul integral și a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Un exemplar din procesul verbal de adjudecare se păstrează în dosarul licitației și o copie de pe acesta se predă adjudecatarului licitației.
3.11. Nesemnarea de către adjudecatarul licitației a contractului de vânzare-cumpărare atrage după sine nulitatea adjudecării, iar suma achitată cu titlu de
garanție de participare nu se va restitui. De asemenea, nu mai are dreptul de a participa la o nouă licitație pentru terenul în cauză.
IV. MODALITĂȚI DE PLATĂ
• Cumpărătorul va achita prețul integral, în termen de 45 zile de la data semnării procesului verbal de licitație.
V. PRECIZĂRI PRIVIND ANULAREA LICITAȚIEI
Anularea licitației poate fi acceptată atunci când:
• niciunul din documentele prezentate de către ofertanți nu corespund prevederilor din documentele licitației,
• se constată nereguli importante în derularea licitației care afectează principiul concurenței loiale,
• în cazul unor contestații întemeiate, admise conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Anularea se face prin hotărârea comisiei de licitație, cu votul a 2/3 din numărul membrilor, și se va comunica în scris tuturor participanților, arătând motivele care au stat la baza acestei anulări.
Poate fi exclus din procedura de licitație, atât în timpul licitației cât și ulterior până la semnarea contractului de vânzare cumpărare, ofertantul despre care se dovedește că a furnizat informații false în documentele de calificare.
VI. LITIGII
Litigiile de orice fel sunt de competența instanței judecătorești competente din raza teritorială a vânzătorului.
VII. DISPOZIȚII FINALE
Caștigătorul licitației va suporta costurile generate de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare in formă autentică.
VIII. DOCUMENTE ANEXĂ
Documentele anexate prezentei documentații sunt:
- Planul de încadrare în zonă
- Planul de situatie.
Director D.A.P.P.P.
Ing. Xxxxxxx Xxxxxx
Xxxx. S.A.S.C.
Ing. Xxxxxx Xxxxxx Președinte de sedinta,
Xxxx Xxxxxx Xxxxxx
4
