Hotărârea nr. 104/2014
HOTARÂRE privind aprobarea proiectului “Reabilitarea Caminului Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi” a cheltuielilor legate de proiect si de aprobare a acordului de parteneriat între Municipiul Iasi si Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” IasiMUNICIPIUL IAȘI CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului “Reabilitarea Căminului Colegiul Tehnic
“Dimitrie Leonida” Iași”, a cheltuielilor legate de proiect și de aprobare a acordului de parteneriat între Municipiul Iași și Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iași
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară în data de
15.04.2014;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere referatul de specialitate nr. 34588/11.04.2014 întocmit de către Direcția Tehnică și Investiții;
Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului Programului Operațional 2007-2013, Axa prioritară 3 - Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenție 3.4 - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă, Apel de proiecte pentru fondurile realocate POR conform Deciziei Comisiei C(2013)/9772 finale din 19.12.2013;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă proiectul “Reabilitarea Căminului Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iași” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 - Îmbunătățirea infrastructurii sociale, domeniul major de intervenție 3.4 - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă.
Art.2. Se aprobă acordul de parteneriat între UAT Municipiul Iași - lider de proiect și Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” în vederea implementării în comun a proiectului, conform Acordului de parteneriat nr. 34692/14.04.2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Reabilitarea Căminului Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iași”, în cuantum de 2.600.582,58 lei (inclusiv TVA).
Art.4. Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Iași în numele și pe seama parteneriatului, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 50.947,44 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului “Reabilitarea Căminului Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iași”.
Art.5. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului “Reabilitarea Căminului Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iași”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al UAT Iași.
Art.6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.7. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele Municipiului Iași și al Partenerului.
Art.8. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției Dezvoltare și Proiecte Europene, Direcției Tehnice și
Investiții, Direcției Economice și Finanțe Publice Locale, Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" Iași și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.9 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Dezvoltare și Proiecte Europene, Direcția Tehnică și
Investiții, Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" Iași.
(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Xxxxxxxxx Xxxxxxxx SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 104 din 15 aprilie 2014
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
23 |
|
Pentru |
23 |
|
Împotrivă |
0 |
|
Abțineri |
0 |
3 / 3 la H.C.L. nr. 104 din 15 aprilie 2014
