Hotărârea nr. 181/2013

HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2013

MUNICIPIUL IAȘI CONSILIUL LOCAL


HOTĂRÂRE

privind rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2013

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

31.07.2013;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Social-Culturala Invatamant-Culte a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate nr. 69171/24.07.2013 întocmit de către Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, Serviciul Buget;

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 - privind finanțele publice locale, actualizată;

Având în vedere prevederile Legii nr. 5/2013 - privind bugetul de stat pentru anul

2013;

Având în vedere prevederile Legii nr. 215/2001 - privind administrația publică locală, republicată;

Având în vedere Ordinul comun nr. 246/248/2013 al Ministerului Dezvoltării

Regionale și Administrației Publice și Ministerul Finanțelor Publice privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al

unităților administrative teritoriale pentru anul 2013, repartizat pe județe și municipiul București;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local pentru anul 2013, conform Anexei nr. 1 (Bugetul local venituri și cheltuieli), Anexei nr. 1.1 (Secțiunea de funcționare), Anexei 1.2 (Secțiunea de dezvoltare), Anexei nr. 1.3.1 privind Lista obiectivelor de investiții din buget local pe anul 2013, Anexei nr. 1.3.2 privind Lista obiectivelor de investiții învățământ pe anul 2013 și Anexei 1.5.1 privind Bugetul local actualizat al unităților din învățământul preuniversitar de stat an 2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

1.1. Se suplimentează bugetul local cu suma de 10.771,26 mii lei astfel:

la venituri:

+ 1.075,91 mii lei

+ 1.314,53 mii lei


+ 5.186,80 mii lei


39.02.07 Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale 42.02.20 Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fondurile externe nerambursabile (FEN) postaderare

45.02.01.01 Fondul European de Dezvoltare Regională (Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent)

45.02.02.02 Fondul Social European (Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori)

45.02.03.01 Fondul de Coeziune (Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent)

37.02.03 Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii

de dezvoltare a bugetului local

37.02.04 Vărsăminte din secțiunea de funcționare

la cheltuieli:

65.02.56 Învățământ - proiecte cu finanțare din fonduri externe

nerambursabile (FEN) postaderare

67.02.20 Cultură, recreere și religie - bunuri și servicii

80.02.56 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă - proiecte cu

finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare

81.02.56 Combustibili și energie - proiecte cu finanțare din fonduri externe

nerambursabile (FEN) postaderare

84.02.40 Transporturi - subvenții

84.02.56 Transporturi - proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare

87.02.56 Alte acțiuni economice - proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare

- 349,98 mii lei

+ 3.544,00 mii lei

+ 5.352,81 mii lei

- 5.352,81 mii lei


- 349,98 mii lei

+ 175,91 mii lei

-    3.000,00 mii lei

+ 4.400,00 mii lei

+ 900,00 mii lei + 11.000,00 mii lei

-    2.354,67 mii lei


1.2. Se suplimentează fondul de rezervă al Municipiului Iași cu suma de 5.276,90 mii lei, astfel:

51.02.71 Autorități publice și acțiuni externe - cheltuieli de capital 55.02.30 Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi - dobânzi 67.02.71 Cultură, recreere și religie - cheltuieli de capital 70.02.71 Locuințe, servicii și dezvoltare publică - cheltuieli de capital 81.02.81 Combustibili și energie - rambursări de credite 54.02.50 Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale

-    100,00 mii lei

-    500,00 mii lei

-    556,90 mii lei - 3.620,00 mii lei

-    500,00 mii lei + 5.276,90 mii lei


1.3. Se aprobă virări de credite de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare, astfel:

81.02.20 Combustibili și energie - bunuri și servicii 84.02.20 Transporturi - bunuri și servicii 84.02.40 Transporturi - subvenții

- 3.100,00 mii lei + 2.000,00 mii lei + 1.100,00 mii lei


1.4. Se repartizează suma de 4.276,90 mii lei din fondul de rezervă al Municipiului Iași, astfel:

54.02.50 Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale 51.02.20 Autorități publice și acțiuni externe - bunuri și servicii 65.02.20 Învățământ - bunuri și servicii

- 4.276,90 mii lei + 636,00 mii lei

+ 1.516,81 mii lei + 24,09 mii lei + 500,00 mii lei

+ 300,00 mii lei + 300,00 mii lei

+ 1.000,00 mii lei


67.02.20 Cultură, recreere și religie - bunuri și servicii

68.02.10 Asigurări și asistentă socială - cheltuieli de personal (Direcția Creșe Iași)

68.02.20 Asigurări și asistentă socială - bunuri și servicii (Direcția Creșe Iași) 68.02.57 Asigurări și asistență socială - asistență socială (Direcția de Asistență Comunitară Iași)

70.02.20 Locuințe, servicii și dezvoltare publică - bunuri și servicii

Art. 2. Se aprobă diminuarea bugetului centralizat al instituțiilor publice și

activităților finanțate parțial din venituri proprii pe anul 2013 (fond 10), conform Anexei

nr. 3 (Bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii), Anexei nr. 3.1 (Secțiunea de funcționare) și Anexei 3.4.1 privind Bugetul finanțat din venituri proprii pentru unitățile din învățământul preunivesitar de stat an 2013, astfel:

•    la venituri în sumă de - 500,00 mii lei

•    la cheltuieli în sumă de - 500,00 mii lei

Art. 3. Se aprobă actualizarea Anexei nr. 2 privind Bugetul creditelor interne, Anexei nr. 2.2 privind Bugetul creditelor interne (Secțiune de dezvoltare), Anexei nr. 4 privind Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare, Anexei nr. 5 privind Sinteza finanțării programelor, Anexei nr. 5.1 privind Sinteza proiectelor cu

4 / 123 la H.C.L. nr. 181 din 31 iulie 2013

finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, alți donatori și din alte instrumente/fonduri post-aderare și Anexei nr. 5.2 privind Sinteza proiectelor finanțate/propuse la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, precum și altor facilități și instrumente postaderare pe anul 2012.

Art. 4. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iași; Direcției Economice și Finanțe Publice Locale, Direcției Tehnice și Investiții, Direcției Dezvoltare și Proiecte Europene și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 5 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, Direcția Tehnică și Investiții și Direcția Dezvoltare și Proiecte Europene.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxxx


CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Nr. 181 din 31 iulie 2013

Total consilieri locali

27

Prezenti

5

20

Pentru

15

Împotrivă

3

Abțineri

5

2

MUNICIPIUL IAȘI


ANEXA 1


BUGETUL LOCAL PE ANUL 2013

mii lei

DENUMIRE INDICATORI

BUGET

ACTUALIZAT 2013

INFLUENTE

BUGET PROPUS 2013

****** 00.01 TOTAL VENITURI

894.998,88

10.771,26

905.770,14

****** 48.02 VENITURI PROPRII

289.645,07

1.075,91

290.720,98

***** 00.02 I. VENITURI CURENTE

453.261,81

0,00

453.261,81

**** 00.03 A. VENITURI FISCALE

423.591,51

0,00

423.591,51

*** 00.04 A1. IMP.VENIT,PROFIT SI CAPITAL

172.954,36

0,00

172.954,36

*    00.05 A1.1 IMPOZIT PE VENIT, PROFIT PERS

0,00

0,00

0,00

**    00.06 A1.2 IMPOZIT PE VENIT,PROF.PERS

172.954,36

0,00

172.954,36

03.02    impozit pe venit

2.306,36

0,00

2.306,36

03.02.18 Impozit pe v. din transf p

2.306,36

0,00

2.306,36

*    04.02    Cote defalcate din imp.ven

170.648,00

0,00

170.648,00

04.02.01 Cota defalc imp.venit

166.546,00

0,00

166.546,00

04.02.04 Cota defalc pt.echil.buget

4.102,00

0,00

4.102,00

*    00.07 A1.3 ALTE IMP.PE VEN DIN CAPITAL

0,00

0,00

0,00

*    06 A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL

0,00

0,00

0,00

*    00.09 A3. IMPOZITE SI VENITURI PE PROPRI

60.342,41

0,00

60.342,41

07.02    Impozite si taxe pe propr

60.342,41

0,00

60.342,41

07.02.01 Impozit si taxe pe cladiri

48.479,09

0,00

48.479,09

07.02.01.01 Impozit pe cladiri de la PF

17.012,95

0,00

17.012,95

07.02.01.02 Impozit pe cladiri de la PJ

31.466,14

0,00

31.466,14

07.02.02 Impozite si taxe pe teren

6.296,37

0,00

6.296,37

07.02.02.01 Impozit pe terenuri de la PF

2.436,00

0,00

2.436,00

07.02.02.02 Impozit pe terenuri de la PJ

3.754,38

0,00

3.754,38

07.02.02.03 Impozit pe terenuri din extravilan

105,99

0,00

105,99

07.02.03 Taxe judic timbru& alte t

5.566,95

0,00

5.566,95

*    00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PT.BUNURI&SER

186.883,79

0,00

186.883,79

11.02    Sume defalcate din TVA

165.162,00

0,00

165.162,00

11.02.02 Sume defalcate din TVA pt muni

162.565,00

0,00

162.565,00

11.02.06 Sume defalcate TVA pt echil BL

2.597,00

0,00

2.597,00

12.02 Alte imp si taxe gen pe bunuri&S

397,57

0,00

397,57

12.02.07 Taxe hoteliere

397,57

0,00

397,57

15.02 Taxe pt servicii specifice

831,39

0,00

831,39

15.02.01 Impozit pe spectacol

168,04

0,00

168,04

15.02.50 Alte taxe pe servicii specific

663,35

0,00

663,35

16.02 Taxa util.bunuri, autoriz acti

20.492,83

0,00

20.492,83

16.02.02 Impozit pe mijloace de trans

14.785,74

0,00

14.785,74

16.02.02.01 Impozit mijl transp pers fiz

8.107,17

0,00

8.107,17

16.02.02.02 Impozit mijl transp pers jur

6.678,57

0,00

6.678,57

16.02.03 Taxe eliberate licente si au

629,71

0,00

629,71

16.02.50 Alte taxe pt utiliz bunuri

5.077,38

0,00

5.077,38

*    00.11 A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

3.410,95

0,00

3.410,95

18.02 Alte impozite si taxe fiscal

3.410,95

0,00

3.410,95

18.02.50 Alte impozite si taxe

3.410,95

0,00

3.410,95

**    00.12 C. VENITURI NEFISCALE

29.670,30

0,00

29.670,30

*    00.13 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

11.129,58

0,00

11.129,58

30.02 Venituri din proprietate

11.119,56

0,00

11.119,56

30.02.05 Ven concesiuni, inch

11.046,95

0,00

11.046,95

30.02.50 Alte venituri din proprietate

72,61

0,00

72,61

31.02 Venituri din dobanzi

10,02

0,00

10,02

31.02.03 Alte venituri din dobanzi

10,02

0,00

10,02

*    00.14 C2. VANZARI DIN BUNURI SI SERVICII

18.540,72

0,00

18.540,72

33.02 Ven din prest.serv.si alte act

6.759,82

0,00

6.759,82

33.02.08 Venituri din prestari de servicii

6.742,89

0,00

6.742,89

33.02.12 Contr pers cantine

16,93

0,00

16,93

34.02 Ven.din taxe adm, elib.permise

2.390,60

0,00

2.390,60

34.02.02 Taxe extrajudiciare de timbru

2.106,96

0,00

2.106,96

34.02.50 Alte ven din taxe

283,64

0,00

283,64

35.02 Amenzi, penalit,confiscari

5.895,35

0,00

5.895,35

35.02.01 Ven amenzi si altele

5.895,35

0,00

5.895,35

36.02 Diverse venituri

3.490,95

0,00

3.490,95

36.02.01 V.aplicare prescript

5,38

0,00

5,38

36.02.06 Taxe speciale

2.158,46

0,00

2.158,46

36.02.50 Alte venituri

1.327,11

0,00

1.327,11

37.02 Transf.voluntare,altele decat s

4,00

0,00

4,00

37.02.01 Donatii si sponsorizari

4,00

0,00

4,00

37.02.03 Vars SF pt SD a BL

-72.313,89

5.352,81

-66.961,08

37.02.04 Varsaminte din sectiunea de funcționare

72.313,89

-5.352,81

66.961,08

*    00.15 II. VENITURI DIN CAPITAL

1.549,26

1.075,91

2.625,17

39.02 Venituri din valorif.bunuri

1.549,26

1.075,91

2.625,17

39.02.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale

96,60

0,00

96,60

39.02.03 V din vanz locuinte

123,36

0,00

123,36

39.02.07 V din vanz dom priv

1.123,18

1.075,91

2.199,09

39.02.10 Depozite spec constr

206,12

0,00

206,12

*    00.16 III. OPERATII FINANCIARE

0,00

0,00

0,00

40.02 Incasari din ramb imprum acordate

0,00

0,00

0,00

40.02.16 Sume primite in cadrul mec.decon cerer plata

0,00

0,00

0,00

*    00.17 IV. SUBVENTII

186.858,78

1.314,53

188.173,31

*    00.18 SUBVENTII DE LA ALTE NIV.ADMIN.PUB

186.858,78

1.314,53

188.173,31

42.02 Subventii de la buget de stat

186.858,78

1.314,53

188.173,31

42.02.01 Retehnolog centrale

118,00

0,00

118,00

42.02.20 Subventii de la bugetul de stat

184.425,09

1.314,53

185.739,62

42.02.34 Subv incalzire

100,00

0,00

100,00

42.02.52 Subv BL - fin pt inst publice de asist soc

2.215,69

0,00

2.215,69

45.02 Sume UE plati confirmate

253.329,03

8.380,82

261.709,85

45.02.01 Fd European de Dezv Regionala

123.363,98

5.186,80

128.550,78

45.02.01.01 Sume plati an curent

84.853,37

5.186,80

90.040,17

45.02.01.02 Sume plt an anterior

23.412,52

0,00

23.412,52

45.02.01.03 Prefinantare

15.098,09

0,00

15.098,09

45.02.02 Fd Social European

9.330,33

-349,98

8.980,35

45.02.02.01 Sume plati an curent

8.409,97

0,00

8.409,97

45.02.02.02 Sume plati an anteri

379,98

-349,98

30,00

45.02.02.03 Prefinantari

540,38

0,00

540,38

45.02.03 Fondul de coeziune

120.618,50

3.544,00

124.162,50

45.02.03.01 Sume plati an curent

75.193,40

3.544,00

78.737,40

45.02.03.02 Sume plati an anteri

1.294,10

0,00

1.294,10

45.02.03.03 Prefinantare

44.131,00

0,00

44.131,00

45.02.08 Instr europ de vecin si partene

16,22

0,00

16,22

45.02.08.01 Sume plati an curent

16,22

0,00

16,22

***    49 TOTAL CHELTUIELI

920.419,55

10.771,26

931.190,81

**    50 Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE

60.087,28

1.036,00

61.123,28

*    51.02 Autoritati publice - din care titlurile:

33.491,71

536,00

34.027,71

10 Cheltuieli de personal

21.826,50

0,00

21.826,50

20 Bunuri si servicii

7.864,29

636,00

8.500,29

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

338,92

0,00

338,92

71 Active nefinanciare

2.557,00

-100,00

2.457,00

81 Rambursari de credite

905,00

0,00

905,00

*    54.02 Alte servicii publice generale - din care titluri:

5.704,57

1.000,00

6.704,57

20 Bunuri si servicii

3.393,18

0,00

3.393,18

50 Fond de rezerva

325,00

1.000,00

1.325,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

1.608,79

0,00

1.608,79

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

329,60

0,00

329,60

81 Rambursari de credite

48,00

0,00

48,00

*    55.02 Tranzactii privind datoria publică si imprumuturi - din

care titlurile:

20.891,00

-500,00

20.391,00

20 Bunuri si servicii

312,00

0,00

312,00

30 Dobanzi

20.579,00

-500,00

20.079,00

**    59 Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA

NATIONALA

9.144,49

0,00

9.144,49

*    61.02 Ordine publica si siguranta nationala - din care titlurile:

9.144,49

0,00

9.144,49

20 Bunuri si servicii

100,00

0,00

100,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

8.997,49

0,00

8.997,49

71 Active nefinanciare

47,00

0,00

47,00

**    63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

253.463,00

1.909,93

255.372,93

*    65.02 Invatamant - din care titlurile:

174.569,25

1.166,83

175.736,08

10 Cheltuieli de personal

132.051,00

0,00

132.051,00

20 Bunuri si servicii

22.051,27

1.516,81

23.568,08

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

9.516,98

-349,98

9.167,00

57 Asistenta sociala

350,00

0,00

350,00

59 Alte cheltuieli

600,00

0,00

600,00

71 Active nefinanciare

10.000,00

0,00

10.000,00

*    66.02 Sanatate - din care titlurile:

9.354,89

0,00

9.354,89

10 Cheltuieli de personal

6.592,89

0,00

6.592,89

20 Bunuri si servicii

262,00

0,00

262,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

2.000,00

0,00

2.000,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

500,00

0,00

500,00

71 Active nefinanciare

0,00

0,00

0,00

*    67.02 Cultura, recreere si religie - din care titlurile:

30.793,40

-356,90

30.436,50

20 Bunuri si servicii

8.400,00

200,00

8.600,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

1.429,00

0,00

1.429,00

55 Alte transferuri

500,15

0,00

500,15

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

1.820,80

0,00

1.820,80

59 Alte cheltuieli

6.689,85

0,00

6.689,85

71 Active nefinanciare

11.496,60

-556,90

10.939,70

81 Rambursari de credite

457,00

0,00

457,00

*    68.02 Asigurari si asistenta sociala - din care titlurile:

38.745,46

1.100,00

39.845,46

10 Cheltuieli de personal

15.025,20

500,00

15.525,20

20 Bunuri si servicii

4.580,00

300,00

4.880,00

55 Alte transferuri

2.215,69

0,00

2.215,69

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

8.395,57

0,00

8.395,57

57 Asistenta sociala

7.400,00

300,00

7.700,00

59 Alte cheltuieli

500,00

0,00

500,00

71 Active nefinanciare

629,00

0,00

629,00

**    69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA,

LOCUINTE, MEDIU SI APE

64.031,92

-2.620,00

61.411,92

*    70.02 Locuinte, servicii si dezvoltare publica - din care titlurile:

56.098,92

-2.620,00

53.478,92

20 Bunuri si servicii

16.850,00

1.000,00

17.850,00

55 Alte transferuri

178,77

0,00

178,77

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

7.830,00

0,00

7.830,00

71 Active nefinanciare

27.502,15

-3.620,00

23.882,15

81 Rambursari de credite

3.738,00

0,00

3.738,00

*    74.02 Protectia mediului - din care titlurile:

7.933,00

0,00

7.933,00

20 Bunuri si servicii

7.000,00

0,00

7.000,00

55 Alte transferuri

300,00

0,00

300,00

81 Rambursari de credite

633,00

0,00

633,00

**    79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

533.692,86

10.445,33

544.138,19

*    80.02 Actiuni generale economice, comerciale si de munca -

din care titlurile:

60.457,89

-3.000,00

57.457,89

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

60.457,89

-3.000,00

57.457,89

*    81.02 Combustibili si energie- din care titlurile:

275.702,28

800,00

276.502,28

20 Bunuri si servicii

8.039,60

-3.100,00

4.939,60

40 Subventii

11.500,00

0,00

11.500,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

237.880,68

4.400,00

242.280,68

71 Active nefinanciare

423,00

0,00

423,00

81 Rambursari de credite

17.859,00

-500,00

17.359,00

*    84.02 Transporturi - din care titlurile:

182.724,92

15.000,00

197.724,92

20 Bunuri si servicii

15.353,71

2.000,00

17.353,71

40 Subventii

13.500,00

2.000,00

15.500,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

122.937,47

11.000,00

133.937,47

71 Active nefinanciare

16.506,74

0,00

16.506,74

72 Active financiare

100,00

0,00

100,00

81 Rambursari de credite

14.327,00

0,00

14.327,00

*    87.02 Alte actiuni economice - din care titlurile:

14.807,77

-2.354,67

12.453,10

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

14.807,77

-2.354,67

12.453,10

******* 99 DEFICIT (cod 49.02-11.01)

25.420,67

0,00

25.420,67

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IAȘI


Anexa 1.1


BUGETUL LOCAL PE ANUL 2013

SECTIUNEA DE FUNCTIONARE

mii lei

DENUMIRE INDICATORI

BUGET

ACTUALIZAT

2013

INFLUENTE

BUGET PROPUS 2013

****** 00.01 TOTAL VENITURI SECȚIUNE FUNCȚ

381.065,62

5.352,81

386.418,43

***** 00.02 I. VENITURI CURENTE

380.965,62

5.352,81

386.318,43

**** 00.03 A. VENITURI FISCALE

423.591,51

0,00

423.591,51

*** 00.04 A1. IMP.VENIT,PROFIT SI CAPITAL

172.954,36

0,00

172.954,36

*    00.05 A1.1 IMPOZIT PE VENIT, PROFIT PERS

0,00

0,00

**    00.06 A1.2 IMPOZIT PE VENIT,PROF.PERS.FI

172.954,36

0,00

172.954,36

03.02    Impozit pe venit

2.306,36

0,00

2.306,36

03.02.18 Impozit pe v. din transf p

2.306,36

2.306,36

*    04.02    Cote defalcate din imp.ven

170.648,00

0,00

170.648,00

04.02.01 Cota defalc imp.venit

166.546,00

166.546,00

04.02.04 Cota defalc pt.echil.buget

4.102,00

4.102,00

*    00.07 A1.3 ALTE IMP.PE VEN DIN CAPITAL

0,00

0,00

*    06 A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL

0,00

0,00

*    00.09 A3. IMPOZITE SI VENITURI PE PROPRI

60.342,41

0,00

60.342,41

07.02    Impozite si taxe pe propr

60.342,41

0,00

60.342,41

07.02.01 Impozit si taxe pe cladiri

48.479,09

0,00

48.479,09

07.02.01.01 Impozit pe cladiri de la PF

17.012,95

17.012,95

07.02.01.02 Impozit pe cladiri de la PJ

31.466,14

31.466,14

07.02.02 Impozite si taxe pe teren

6.296,37

0,00

6.296,37

07.02.02.01 Impozit pe terenuri de la PF

2.436,00

2.436,00

07.02.02.02 Impozit pe terenuri de la PJ

3.754,38

3.754,38

07.02.02.03 Impozit pe terenuri din extravilan

105,99

105,99

07.02.03 Taxe judic timbru& alte t

5.566,95

5.566,95

*    00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PT.BUNURI&SER

186.883,79

0,00

186.883,79

11.02    Sume defalcate din TVA

165.162,00

0,00

165.162,00

11.02.02 Sume defalcate din TVA pt muni

162.565,00

0,00

162.565,00

11.02.06 Sume defalcate TVA pt echil BL

2.597,00

2.597,00

12.02 Alte imp si taxe gen pe bunuri&S

397,57

0,00

397,57

12.02.07 Taxe hoteliere

397,57

397,57

15.02 Taxe pt servicii specifice

831,39

0,00

831,39

15.02.01 Impozit pe spectacol

168,04

168,04

15.02.50 Alte taxe pe servicii specific

663,35

663,35

16.02 Taxa util.bunuri, autoriz acti

20.492,83

0,00

20.492,83

16.02.02 Impozit pe mijloace de trans

14.785,74

14.785,74

16.02.02.01 Impozit mijl transp pers fiz

8.107,17

8.107,17

16.02.02.02 Impozit mijl transp pers jur

6.678,57

6.678,57

16.02.03 Taxe eliberate licente si au

629,71

629,71

16.02.50 Alte taxe pt utiliz bunuri

5.077,38

0,00

5.077,38

*    00.11 A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

3.410,95

0,00

3.410,95

18.02 Alte impozite si taxe fiscal

3.410,95

0,00

3.410,95

18.02.50 Alte impozite si taxe

3.410,95

3.410,95

**    00.12 C. VENITURI NEFISCALE

-42.625,89

5.352,81

-37.273,08

*    00.13 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

11.129,58

0,00

11.129,58

30.02 Venituri din proprietate

11.119,56

0,00

11.119,56

30.02.05 Ven concesiuni, inch

11.046,95

11.046,95

30.02.50 Alte venituri din proprietate

72,61

72,61

31.02 Venituri din dobanzi

10,02

0,00

10,02

31.02.03 Alte venituri din dobanzi

10,02

10,02

*    00.14 C2. VANZARI DIN BUNURI SI SERVICII

-53.755,47

5.352,81

-48.402,66

33.02 Ven din prest.serv.si alte act

6.759,82

0,00

6.759,82

33.02.08 Venituri din prestari de servicii

6.742,89

6.742,89

33.02.12 Contr pers cantine

16,93

16,93

34.02 Ven.din taxe adm, elib.permise

2.390,60

0,00

2.390,60

34.02.02 Taxe extrajudiciare de timbru

2.106,96

2.106,96

34.02.50 Alte ven din taxe

283,64

283,64

35.02 Amenzi, penalit,confiscari

5.895,35

0,00

5.895,35

35.02.01 Ven amenzi si altele

5.895,35

5.895,35

36.02 Diverse venituri

3.490,95

0,00

3.490,95

36.02.01 V.aplicare prescript

5,38

5,38

36.02.06 Taxe speciale

2.158,46

2.158,46

36.02.50 Alte venituri

1.327,11

1.327,11

37.02 Transf.voluntare,altele decat s

-72.292,19

5.352,81

-66.939,38

37.02.01 Donatii si sponsorizari

4,00

4,00

37.02.03 Varsaminte din sectiunea de functionare pt sectiunea de dezvoltare a bugetului local

-72.296,19

5.352,81

-66.943,38

*    00.16 III. OPERATII FINANCIARE

0,00

0,00

*    00.17 IV. SUBVENTII (cod 00.18)

100,00

0,00

100,00

*    00.18 SUBVENTII DE LA ALTE NIV.ADMIN.PUB

100,00

0,00

100,00

42.02 Subv de la buget stat(cod 00.20

100,00

0,00

100,00

42.02.34 Subv incalzire

100,00

100,00

****** 49.02 TOTAL CHELTUIELI SECȚIUNE FUNCȚIONARE

381.065,62

5.352,81

386.418,43

*** 50 Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE

56.861,76

1.136,00

57.997,76

* 51.02 Autoritati publice - din care titlurile:

30.595,79

636,00

31.231,79

10 Cheltuieli de personal

21.826,50

0,00

21.826,50

20 Bunuri si servicii

7.864,29

636,00

8.500,29

81 Rambursari de credite

905,00

905,00

* 54.02 Alte servicii publice generale - din care titluri:

5.374,97

1.000,00

6.374,97

20 Bunuri si servicii

3.393,18

3.393,18

50 Fond de rezerva

325,00

1.000,00

1.325,00

51 Transferuri intre unitati ale administrației publice

1.608,79

1.608,79

81 Rambursari de credite

48,00

48,00

* 55.02 Tranzacții privind datoria publică si împrumuturi - din care titlurile:

20.891,00

-500,00

20.391,00

20 Bunuri si servicii

312,00

312,00

30 Dobanzi

20.579,00

-500,00

20.079,00

** 59 Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

8.797,49

0,00

8.797,49

* 61.02 Ordine publica si siguranta nationala

8.797,49

0,00

8.797,49

20 Bunuri si servicii

100,00

100,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

8.697,49

8.697,49

** 63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

206.588,36

2.816,81

209.405,17

* 65.02 Invatamant - din care titlurile:

155.052,27

1.516,81

156.569,08

10 Cheltuieli de personal

132.051,00

0,00

132.051,00

20 Bunuri si servicii

22.051,27

1.516,81

23.568,08

57 Asistenta sociala

350,00

350,00

59 Alte cheltuieli

600,00

600,00

* 66.02 Sanatate - din care titlurile:

6.854,89

0,00

6.854,89

10 Cheltuieli de personal

6.592,89

6.592,89

20 Bunuri si servicii

262,00

262,00

* 67.02 Cultura, recreere si religie - din care titlurile:

17.176,00

200,00

17.376,00

20 Bunuri si servicii

8.400,00

200,00

8.600,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

1.129,00

1.129,00

55 Alte transferuri

500,15

0,00

500,15

59 Alte cheltuieli

6.689,85

6.689,85

81 Rambursari de credite

457,00

457,00

* 68.02 Asigurari si asistenta sociala - din care titlurile:

27.505,20

1.100,00

28.605,20

10 Cheltuieli de personal

15.025,20

500,00

15.525,20

20 Bunuri si servicii

4.580,00

300,00

4.880,00

57 Asistenta sociala

7.400,00

300,00

7.700,00

59 Alte cheltuieli

500,00

500,00

** 69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE

28.238,70

1.000,00

29.238,70

* 70.02 Locuinte, servicii si dezvoltare publica - din care titlurile:

20.605,70

1.000,00

21.605,70

20 Bunuri si servicii

16.850,00

1.000,00

17.850,00

55 Alte transferuri

17,70

17,70

81 Rambursari de credite

3.738,00

3.738,00

* 74.02 Protectia mediului - din care titlurile:

7.633,00

0,00

7.633,00

20 Bunuri si servicii

7.000,00

7.000,00

81 Rambursari de credite

633,00

633,00

** 79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

80.579,31

400,00

80.979,31

* 81.02 Combustibili si energie- din care titlurile:

37.398,60

-3.600,00

33.798,60

20 Bunuri si servicii

8.039,60

-3.100,00

4.939,60

40 Subventii

11.500,00

11.500,00

81 Rambursări de credite

17.859,00

-500,00

17.359,00

* 84.02 Transporturi - din care titlurile:

43.180,71

4.000,00

47.180,71

20 Bunuri si servicii

15.353,71

2.000,00

17.353,71

40 Subvenții

13.500,00

2.000,00

15.500,00

81 Rambursări de credite

14.327,00

14.327,00

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IAȘI


Anexa 1.2


BUGETUL LOCAL PE ANUL 2013 SECTIUNEA DE DEZVOLTARE

mii lei

DENUMIRE INDICATORI

BUGET

ACTUALIZAT

2013

INFLUENTE

BUGET

PROPUS

2013

**** 00.01 TOTAL VENITURI SECT DEZVOLTARE

513.933,26

5.418,45

519.351,71

*** 00.02 VENITURI CURENTE

72.296,19

-5.352,81

66.943,38

**    00.03 VENITURI FISCALE

0,00

0,00

*    00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PT.BUNURI&SER

0,00

0,00

**    00.12 C VENITURI NEFISCALE (00.14)

72.296,19

-5.352,81

66.943,38

*    00.14 C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

72.296,19

-5.352,81

66.943,38

37.02. Transferuri voluntare

72.296,19

-5.352,81

66.943,38

37.02.04 Varsaminte din secțiunea de funcționare

72.296,19

-5.352,81

66.943,38

*    00.15 II. VENITURI DIN CAPITAL

1.549,26

1.075,91

2.625,17

39.02 Venituri din valorif.bunuri

1.549,26

1.075,91

2.625,17

39.02.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale

96,60

96,60

39.02.03 V din vanz locuinte

123,36

123,36

39.02.07 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand

1.123,18

1.075,91

2.199,09

39.02.10 Depozite spec constr

206,12

206,12

*    00.16 III OP FINANCIARE

0,00

0,00

**    00.17 IV SUBVENTII

186.758,78

1.314,53

188.073,31

*    00.18 SUBVENTII DE LA ALTE NIV.ADMIN.PUB

186.758,78

1.314,53

188.073,31

42.02 Subventii de la buget de stat

186.758,78

1.314,53

188.073,31

42.02.01 Retehnolog centrale

118,00

118,00

42.02.20 Subventii de la bugetul de stat

184.425,09

1.314,53

185.739,62

42.02.52 Subv BL - fin pt inst publice de asist soc

2.215,69

2.215,69

45.02 Sume FEN postaderare

253.329,03

8.380,82

261.709,85

45.02.01 Fd European de Dezv Regionala

123.363,98

5.186,80

128.550,78

45.02.01.01 Sume plati an curent

84.853,37

5.186,80

90.040,17

45.02.01.02 Sume plt an anterior

23.412,52

23.412,52

45.02.01.03 Prefinantare

15.098,09

15.098,09

45.02.02 Fd Social European

9.330,33

-349,98

8.980,35

45.02.02.01 Sume plati an curent

8.409,97

8.409,97

45.02.02.02 Sume plati an anteri

379,98

-349,98

30,00

45.02.02.03 Prefinantari

540,38

540,38

45.02.03 Fondul de coeziune

120.618,50

3.544,00

124.162,50

45.02.03.01 Sume plati an curent

75.193,40

3.544,00

78.737,40

45.02.03.02 Sume plati an anteri

1.294,10

1.294,10

45.02.03.03 Prefinantare

44.131,00

44.131,00

45.02.08 Instr europ de vecin si partene

16,22

0,00

16,22

45.02.08.01 Sume plati an curent

16,22

16,22

****** 49.02 TOTAL CHELTUIELI SECȚIUNE FUNCȚIONARE

539.353,93

5.418,45

544.772,38

** 50 Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE

3.225,52

-100,00

3.125,52

* 51.02 Autoritati publice - din care titlurile:

2.895,92

-100,00

2.795,92

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

338,92

338,92

71 Active nefinanciare

2.557,00

-100,00

2.457,00

* 54.02 Alte servicii publice generale - din care titluri:

329,60

0,00

329,60

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

329,60

329,60

** 59 Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI

SIGURANTA NATIONALA

347,00

0,00

347,00

* 61.02 Ordine publica si siguranta nationala - din care titlurile:

347,00

0,00

347,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

300,00

300,00

71 Active nefinanciare

47,00

47,00

** 63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

46.874,64

-906,88

45.967,76

* 65.02 Invatamant - din care titlurile:

19.516,98

-349,98

19.167,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

9.516,98

-349,98

9.167,00

71 Active nefinanciare

10.000,00

10.000,00

* 66.02 Sanatate - din care titlurile:

2.500,00

0,00

2.500,00

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

2.000,00

2.000,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

500,00

500,00

* 67.02 Cultura, recreere si religie - din care titlurile:

13.617,40

-556,90

13.060,50

51 Transferuri intre unitati ale administratiei publice

300,00

300,00

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

1.820,80

1.820,80

71 Active nefinanciare

11.496,60

-556,90

10.939,70

* 68.02 Asigurari si asistenta sociala - din care titlurile:

11.240,26

0,00

11.240,26

55 Alte transferuri

2.215,69

2.215,69

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

8.395,57

8.395,57

71 Active nefinanciare

629,00

629,00

** 69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE

35.793,22

-3.620,00

32.173,22

* 70.02 Locuinte, servicii si dezvoltare publica - din care titlurile:

35.493,22

-3.620,00

31.873,22

55 Alte transferuri

161,07

161,07

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

7.830,00

7.830,00

71 Active nefinanciare

27.502,15

-3.620,00

23.882,15

* 74.02 Protectia mediului - din care titlurile:

300,00

0,00

300,00

55 Alte transferuri

300,00

300,00

** 79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

453.113,55

10.045,33

463.158,88

* 80.02 Actiuni generale economice - din care titlurile:

60.457,89

-3.000,00

57.457,89

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

60.457,89

-3.000,00

57.457,89

* 81 Combustibili si energie- din care titluri:

238.303,68

4.400,00

242.703,68

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

237.880,68

4.400,00

242.280,68

71 Active nefinanciare

423,00

423,00

* 84.02 Transporturi - din care titlurile:

139.544,21

11.000,00

150.544,21

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

122.937,47

11.000,00

133.937,47

71 Active nefinanciare

16.506,74

16.506,74

72 Active financiare

100,00

100,00

* 87.02 Alte actiuni economice - din care titlurile:

14.807,77

-2.354,67

12.453,10

56 Proiecte din fonduri externe nerambursabile

14.807,77

-2.354,67

12.453,10

******* 99 DEFICIT (cod 49.02-11.01)

25.420,67

0,00

25.420,67

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI

ANEXA 1.3.1

VIZAT

VICEPRIMAR Mihai CHIRICA

LISTA OBIECTIVELOR DE INVESTITII PE ANUL 2013

MII LEI

71.01.30 Taxă branșament spațiu Piața Unirii nr.12

Capitolul / Obiectivul

BUGET APROBAT

DIFERENȚE

+/-

BUGET

PROPUS

TOTAL

58.532,49

-4.276,90

54.255,59

CAP. 51.02.71 Autorități publice total din care:

2.557,00

-100,00

2.457,00

C Alte cheltuieli - total din care:

2.557,00

-100,00

2.457,00

b) Dotări independente

1.787,00

0,00

1.787,00

71.01.02 Dotări IT - Echipamente (din excedent)

1.478,36

1.478,36

71.01.03 Achiziție mașini de numărat bani

40,00

40,00

71.01.02 Achiziție centrale termice

15,00

15,00

71.01.02 Achiziție generator și îngropare fibre PMI

50,00

50,00

71.01.30 Dotări IT - Licențe (din excedent)

53,64

53,64

71.01.30 Licențe SAP

150,00

150,00

e) Alte cheltuieli asimilate investițiilor

770,00

-100,00

670,00

71.01.30 Cadastru general și realizarea băncii de date urbană

200,00

-100,00

100,00

71.01.02 Refacere si completare sistem de alarma la casieriile D.E.F.P.L. si

Primarie

70,00

70,00

71.03 R.K. acoperiș sediu Primaria Mun Iași

500,00

500,00

CAP. 61.02.71 Apărare civilă total din care:

47,00

0,00

47,00

C Alte cheltuieli - total din care:

47,00

0,00

47,00

b) Dotări independente

23,00

0,00

23,00

71.01.02 Unitate de comandă sistem de alarmare

8,00

8,00

71.01.02 Filtre pentru sistemul de filtroventilație Punct de Comandă

15,00

15,00

c) Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii

24,00

0,00

24,00

71.01.30 Expertize (refacere carte tehnică ) auto intervenție scări mecanice

24,00

24,00

CAP. 67.02.71 Cultură, recreere sport - total din care:

11.496,60

-556,90

10.939,70

B. Lucrări noi total din care:

350,00

-250,00

100,00

71.01.01 Împădurirea unui teren de 39,726 ha pentru compensarea suprafeței de 6,5674 ha teren scos din circuitul forestier, ca urmare a iplementării proiectului Ciric

350,00

-250,00

100,00

C Alte cheltuieli total - din care:

11.146,60

-306,90

10.839,70

b) Dotări independente

75,00

0,00

75,00

71.01.03 Achiziționare busturi personalitati

75,00

75,00

c) Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii

410,00

0,00

410,00

71.01.30 Proiectare parc de distracție pentru copii

50,00

50,00

71.01.30 Proiect de modernizare stadion E. Alexandrescu (tribune, spații hoteliere, parcări,etc.)

210,00

210,00

71.01.30 Proiecte reabilitari parcuri(Copou)

100,00

100,00

71.01.30 Proiect modernizare stadion Tineretului

50,00

50,00

d) Cheltuieli de execuție privind consolidările

10,00

0,00

10,00

71.01.30 Expertiză tehnică pentru consolidare Stadion Emil Alexandrescu

10,00

10,00

e) Alte cheltuieli asimilate investițiilor

10.651,60

-306,90

10.344,70

71.01.03 Dotări spații de joacă

9.218,60

9.218,60

71.01.03 Mobilier urban

500,00

500,00

71.01.02 Sistem supraveghere in spatii publice

500,00

-250,00

250,00

71.01.01 Modernizare suprafață de joc conf. Normelor U.E.F.A. stadion E. Alexandrescu

133,00

-100,90

32,10

71.01.01 împrejmuire stadion Tineretului

150,00

150,00

71.01.30 Taxe pentru scoterea din circuitul forestier a unor suprafețe de teren care se afla in administrarea Ocolului Silvic

50,00

50,00

71.01.01 Modernizarea Ștrandului Municipal

100,00

-90,00

10,00

71.03 R.K. sistem de drenaj teren stadion E. Alexandrescu

80,00

80,00

71.01.02 Dotări echipamente IT pentru sistem Ticketing Stadion E. Alexandrescu

46,50

46,50

71.01.01 Reabilitare prin lucrari de suprainaltare a gardului care delimiteaza terenul de bitum al bazei sportive stadion Emil Alexandrescu de str. Dumbrava Rosie

7,50

7,50

CAP.70.02.71 Locuințe, servicii, dezvoltare publică - total din care:

27.502,15

-3.620,00

23.882,15

A. Lucrări în continuare - total din care:

16.598,80

0,00

16.598,80

71.01.01 Pasaj Hala Centrală

2.000,00

2.000,00

71.01.01 Pasaj Hala Centrală (11.02.06)

1.500,00

1.500,00

71.01.01 Iluminat public

8.023,80

8.023,80

71.01.01 Iluminat public (04.02.04)

1.755,00

1.755,00

71.01.01 Adăpost pentru animale

700,00

700,00

71.01.01 Adăpost pentru animale (11.02.06)

344,00

344,00

71.01.01 Adăpost pentru animale (04.02.04)

1.156,00

1.156,00

71.01.01 Modernizare iluminat bd. Ștefan cel Mare și Sfânt

300,00

300,00

71.01.01 Amenajare platformă Bazar

820,00

820,00

B. Lucrări noi total din care:

1.978,93

0,00

1.978,93

71.01.01 Amenajare parcare între bl B1 și B2 str. Roman Vodă

122,65

122,65

71.01.01 Cimitir Sfinții Petru și Pavel

216,28

216,28

70.01.01 Cimitir Buna Vestire - amenajare alei și construire grup sanitar

360,00

360,00

71.01.01 Iluminat arhitectural monumente istorice (manastirea Trei Ierarhi)

230,00

230,00

71.01.01 Iluminat stradal zona Gradinari

250,00

250,00

71.01.01 Locuințe colective în cadrul programului de sprijinire a tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală

177,00

177,00

71.01.01 Locuințe colective în cadrul programului de sprijinire a tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală (excedent)

123,00

123,00

71.01.01 Telegestiunea și comanda sistemului de iluminat public

500,00

500,00

C Alte cheltuieli - total din care:

8.924,42

-3.620,00

5.304,42

a) Achizitii de imobile si terenuri

2.000,00

-1.500,00

500,00

71.01.01 Achizitii de imobile si terenuri

2.000,00

-1.500,00

500,00

b) Dotări independente

956,50

956,50

71.01.03 Achiziționare stâlpi iluminat stradal

356,50

356,50

71.01.03 Dotare echipament bd. Stefan cel Mare si Sfant (iluminat festiv,

sonorizare, etc.)

600,00

600,00

c) Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii

4.232,79

-2.120,00

2.112,79

71.01.30 Reactualizare PUG

120,50

120,50

71.01.30 PUZ zona Moara de Vânt

74,16

74,16

71.01.30 PUZ-uri

100,00

-50,00

50,00

71.01.30 Proiecte, taxe, avize locuințe colective în cadrul programului de sprijinire a tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală și alte proiecte

170,00

-70,00

100,00

71.01.30 Expertize imobile D.A.P.P.P.

100,00

100,00

71.01.30 Proiecte,studii, avize, taxe pentru reabilitare vestigii arheologice b.d.

Ștefan cel Mare și Sânt

150,00

150,00

71.01.30 Proiecte, studii, avize, taxe campus social

100,00

100,00

71.01.30 Proiectare reabilitari termice, consultanta, asistenta tehnica

2.656,13

-2.000,00

656,13

71.01.30 Proiectare amenajare parcare între bl B1 și B2 str. Roman Vodă

12,00

12,00

71.01.30 Proiectare reabilitare Parc Mimoza - Păcurari

100,00

100,00

71.01.30 Proiectare Amenajare arhitecturala rau Bahlui

200,00

200,00

71.01.30 Audit si S.F. iluminat public mun. lasi

200,00

200,00

71.01.30 Proiecte grupuri sanitare in mun. lasi

50,00

50,00

71.01.30 Harta de zgomot - actualizare

200,00

200,00

d) Cheltuieli de execuție privind consolidările

575,13

0,00

575,13

71.01.01 Consolidare versant cu piloți și refacere zid de sprijin str. S. Bărnuțiu

375,13

375,13

71.01.30 Proiectare, taxe, avize pentru consolidare Palat Braunstein

200,00

200,00

e) Alte cheltuieli asimilate investițiilor

1.160,00

0,00

1.160,00

71.01.03 Preluare sistem iluminat public din Municipiul Iași conform Legii nr.230/2006

10,00

10,00

71.01.01 Reabilitare termică pentru Baia Comunală

50,00

50,00

71.01.01 Reabilitare Parc Mimoza - Păcurari

1.100,00

1.100,00

Cap.81.02.71 Combustibil și energie - total din care:

423,00

0,00

423,00

A. Lucrări în continuare- total din care:

313,00

0,00

313,00

71.01.01 Cofinanțarea obiectivelor de investiții prin programul Termoficare 20062015 căldură și confort - Modernizare magistrala de legătură DN 1100

195,00

195,00

71.01.01 Cofinanțarea obiectivelor de investiții prin programul Termoficare 20062015 căldură și confort - Modernizare magistrala de legătură DN 1100 - b.s.

118,00

118,00

C Alte cheltuieli - total din care:

110,00

0,00

110,00

c) Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii

110,00

0,00

110,00

71.01.30 Studiu de fezabilitate în vederea întocmirii proiectului Contorizare individuală

110,00

110,00

Cap. 84.02.71 Transporturi și comunicații - total din care:

16.506,74

0,00

16.506,74

A. Lucrări în continuare - total din care:

2.536,74

0,00

2.536,74

71.01.01 Semaforizări

321,20

321,20

71.01.01 Reabilitare și modernizare linii de tramvai: str. A. Panu - str. Palat

132,68

132,68

71.01.01 Reabilitare și modernizare linie de tramvai Nicoriță - Piața Chirilă -Doi

Băieți

2.082,86

2.082,86

B. Lucrări noi total din care:

100,00

0,00

100,00

71.01.01 Amenajare trecere de pietoni pe DN 28 la intersecția cu str.Petre Culianu

100,00

100,00

C Alte cheltuieli - total din care:

5.020,00

0,00

5.020,00

b) Dotări independente

4.500,00

0,00

4.500,00

71.01.02 Achizitie autobuze

4.500,00

4.500,00

c) Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii

520,00

0,00

520,00

71.01.30 Proiectare modernizare străzi

250,00

250,00

71.01.30 Expertiză tehnică punte metalică pietonală Iași Nord

50,00

50,00

71.01.30 Proiectare Amenajare trecere de pietoni pe DN 28 la intersecția cu str.Petre Culianu

20,00

20,00

71.01.30 Proiectare, taxe, avize Reabitare linie de tramvai: Cinci Drumuri -str.Pădurii - str.Nicoriță

100,00

100,00

71.01.30 Proiectare, taxe, avize - Reabilitare linie de tramvai: Bucșinescu - bd.

Tudor Vladimirescu - Calea Chișinăului

100,00

100,00

e) Alte cheltuieli asimilate investițiilor

8.850,00

0,00

8.850,00

71.01.01 Modernizare străzi

4.425,00

4.425,00

71.01.01 Modernizare trotuare, alei pietonale in cartiere

4.425,00

4.425,00

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI

ANEXA 1.3.2

APROBAT

PRIMAR

GHEORGHE

NICHITA

BUGETUL LOCAL

ANUL 2013 IULIE

Secțiunea de dezvoltare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII

PENTRU UNITATILE DE INVATAMANT

MII LEI

OBIECTIVUL

PROPUNERI 2013

TOTAL GENERAL

CAP.65.02.71 Invatamant, titlul X total din care:

10.000,00

A.Lucrari in continuare -total din care:

3.130,89

centrufmanciar-Colegiul "G.Ibraileanu"

71.01.01 Extindere gradinita pn 16

550,32

centru financiar- Scoala Gimnaziala "N.Iorga"

71.01.01 Constructie corp cladire Gradinita pp 1

230,00

centru fmanciar-Colegiul de Arta"O.Bancila"

71.01.01 Constructie corp nou la gradinita pp 4

539,85

centru financiar- Liceul "V.Alecsandri"

71.01.01 Constructie corp C Gradinita pp 5

510,72

71.01.01 Reabilitare si modernizare campus scolar Col. "Xxx.Xxxxxx"

500,00

Liceul de Informatica"Gr.Moisil"

71.01.01 Construire extindere corp A si lucrari desfiintare magazie anexa 2

500,00

71.01.01.Construire corp nou Lic."M.Costin"

300,00

B.Lucrari noi -total din care:

750,00

centru fmanciar-Colegiul "C.Negruzzi"

71.01.01 Desfiintare partiala, consolidare, reabilitare si reamenajare Sc.Carol

I

600,00

centru fmanciar-Colegiul "G.Ibraileanu"

71.01.01 Extindere gradinita pn 16

100,00

71.01.01.Modernizare centrala termica Lic.Sportiv

50,00

C.Alte cheltuieli -total din care:

6.119,11

a.Achizitii imobile

0,00

b.Dotari independente

184,60

centru financiar- Scoala'A.Russo"

71.01.02 Sistem de supraveghere Sc."A.Russo"

71.01.02 Alarme de supraveghere grad pn 10+12

20,00

2,50

centru financiar- Scoala"Ghe.Marzescu"

71.01.02.Dotari centrala termica gradinita pp 29

4,00

71.01.02.Dotari radiatoare Scoala "T.Maiorescu"

28,00

71.01.03 Dotari - calculator si xerox Col."C.Negruzzi"

20,00

71.01.02.Dotari echipament automatizare centrala Col. "G.Ibraileanu"

4,10

71.01.03 Dotari - robot bucatarie Col."V.Adamachi"

71.01.02.Dotari echipament centrala termica Lic. "V.Lupu"

10,00

6,00

centru fmanciar-Colegiul de Arta"O.Bancila"

71.01.03.Dotari mobilier gradinita pp 4

50,00

71.01.02 Sistem de supraveghere Sc."V.Conta"

40,00

c.Proiecte si studii

334,31

centru fmanciar-Colegiul "G.Ibraileanu"

71.01.30.Proiect Folosința Generala grad pn 16

15,00

71.01.30.Proiect centrala termica Col "'G.Ibraileanu"

9,40

71.01.30 Reproiectare corp B Col.National

26,00

71.01.30.Proiectare Grup Sc." C.Brancusi"

31,00

71.01.30.Proiectare Grup Sc." St.Procopiu"

105,20

71.01.30.Proiect instalatii apa Col." I.C.Stefanescu"

6,00

71.01.30.Proiect reparatii gard Lic."M.Costin"

30,00

71.01.30.Proiect instalatii termice Lic.Tehnologic Nicolina

9,50

71.01.30.Proiect centrala termica corp C Sc. "B.P.Hasdeu"

15,75

centru financiar- Scoala"Ghe.Marzescu":

71.01.30.Proiect centrala termica gradinita pp 29

4,50

71.01.30.Proiect si audit energetic Sc. "T.Maiorescu"

19,00

71.01.30.Proiect reabilitara termica Sc.Postliceala "Gr.Ghica Voda"

50,00

71.01.30 Proiect reparatii capitale acoperis scoala " D.A.Sturdza"

12,96

d.Consolidari

200,00

centru financiar-Colegiul "M.Eminescu ":

71.03.Consolidare Sc.33 "M.Kogalniceanu"

200,00

e.Alte cheltuieli asimilate investitiilor(reabilitari si rep.capitale)

5.400,20

71.03.Reperatii capitale usi liceu si lambriuri Colegiul "C.Negruzzi"

250,00

71.03.Reparatii capitale gard Col."V.Adamachi"

95,00

71.03.Reperatii capitale centru documentare Col."E.Racovita"

150,00

71.03.Reperatii capitale centrala termica Col."G.Ibraileanu"

79,50

71.03.Reperatii capitale fatada+ hidroizolatie liceu Col."M.Eminescu"

150,00

71.03.Reperatii capitale zid sprijin Col."M.Eminescu"

20,00

71.03.Reperatii capitale instal termice Col."M.Eminescu"

50,00

71.03.Reperatii capitale tamplarie cladire Oltea Doamna Col."M.Eminescu"

100,00

71.03.Reperatii capitale corp plastica Col."O.Bancila"

300,00

71.03 Reperatii capitale instal apa cantina Col."I.C.Stefanescu"

62,50

71.03 Reperatii capitale tamplarie Col."I.C.Stefanescu"

50,00

71.03 Reperatii capitale glafuri Col."I.C.Stefanescu"

7,50

71.03 Reparatii capitale terasa atelier Col."I.C.Stefanescu"

65,00

71.03 Reparatii capitale sala sport Col.Electronica si Telecom

150,00

71.03 Reparatii capitale hidroizolatie Col."D.Leonida"

50,00

71.03 Reparatii capitale acoperis sala sport Lic.Sportiv

50,00

71.03 Reparatii capitale gard Lic. de Informatica

25,00

71.03 Reparatii capitale Lic. "D.Cantemir"

100,00

71.03 Reparatii capitale impamantare Lic. "M.Costin"

10,00

71.03 Reparatii capitale acoperis vestiar sala sport Lic.M.Costin

35,00

71.03 Reparatii capitale planseu cancelarie Lic.'V.Alecsandri"

35,00

71.03.Reparatii capitale sala sport Lic."A.Saligny"

100,00

71.03.Reamplasare modul termic Lic."A.Saligny"

60,00

71.03.Rep capitale instal termice Lic.Tehnologic Nicolina

80,00

71.03 Reparatii capitale hidroizolatie corp A Lic." V.Madgearu"

50,00

71.03 Reparatii capitale scoala " Alex cel Bun"

215,84

71.03 Reparatii capitale sarpanta corp A Sc."B.P.Hasdeu"

180,00

71.03 Rep cap.centrala termica corp C Sc."B.P.Hasdeu"

150,00

71.03 Reparatii capitale acoperis scoala " C.Sylva"

50,00

71.03 Reparatii capitale acoperis scoala " D.A.Sturdza"

237,04

centru financiar- Scoala"G.Calinescu":

71.03 Reparatii capitale grad.pn 7

3,80

71.03 Reparatii capitale instalatii termice Scoala " G.Cosbuc"

80,00

centru financiar- Scoala"Ghe.Marzescu":

71.03 Reparatii capitale centrala termica grad pp 29

35,00

71.03.Reparatii capitale.Sc.17 "I.Creanga"

274,22

centru financiar- Scoala Gimnaziala "N.Iorga"

71.03 Reparații capitale acoperiș grad pn 26

10,00

71.03 Reparatii capitale paratrasnet sc.'N.Iorga'

10,00

centru financiar- Scoala"O.Cazimir":

71.03.Repitale capitale gradinita pn 6

244,20

71.03 Reparatii cap impamantare Sc."O.Cazimir"

14,50

centru financiar- Scoala"P.Poni" :71.03.Amenajare 2 clase grad pn 23

50,00

71.03. Reparatii capitale acoperis Col."Xxx.Xxxxxx"

200,00

71.03..Repitale capitale hidroizolatie Scoala "St.Barsanescu"

50,00

centru financiar- Scoala"St.Barsanescu":

71.03 .Repitale capitale acoperis grad.pn 13

40,00

71.03..Repitale capitale instal termice corp principal Sc."T.Maiorescu"

81,44

71.03..Repitale capitale grupuri sanitare Sc."T.Maiorescu"

70,00

71.03..Repitale capitale tamplarie Sc."V.Conta"

140,00

71.03..Repitale capitale centrala termica Sc. "V.Micle"

8,94

71.03..Repitale capitale echipament-pompe , instalatii apa Sc. "V.Micle"

70,00

71.03..Reparatii capitale instalatie termica Sc. "V.Micle"

103,00

71.01.30.Reabilitare, igienizare Sc.34 "I.Simionescu"

184,00

71.01.30 Consolidare-reabilitare, modernizare si extindere corp B

Col.National

677,73

71.01.30 Termoizolatie planseu Col.National

59,00

71.01.30 Reabilitare usi Scoala "B.P.Hasdeu"

1,97

71.01.30 Reabilitare tamplarie Scoala "B.P.Hasdeu"

5,02

centru financiar- Scoala"St.Barsanescu":

71.01.30 Reabilitare gradinita pn 13

30,00

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI

ANEXA 2 PROIECT


BUGETUL CREDITELOR INTERNE PE ANUL 2013

Cheltuieli

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Suma

1

2

TOTAL

9.446,78

Capitolul 54.07 Alte servicii publice generale

318,05

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

318,05

Capitolul 70.07 Locuinte, servicii si dezvoltare publica

955,76

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

955,76

Capitolul 74.07 Protectia mediului

672,87

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

672,87

Capitolul 81.07 Combustibil si energie

7.060,07

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

7.060,07

Capitolul 84.07 Transporturi

440,03

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

440,03

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI


ANEXA 2.2


BUGETUL CREDITELOR INTERNE PE ANUL 2013

SECTIUNEA DE DEZVOLTARE

mii lei

SECȚIUNE DE DEZVOLTARE

PROGRAM 2013

din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante

**TOTAL CHELTUIELI

56.616,79

** 63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULT

2.003,33

*    67 Cultura, recreere si religie - din care titlurile:

500,00

56 56 Proiecte fonduri externe nerambursabile

500,00

Din tot cap : 67.03 Servicii culturale

500,00

67.03.03 Muzee

500,00

* 68 Asigurari si asistenta sociala din care:

1.503,33

56 56 Proiecte fonduri externe nerambursabile

1.503,33

* Din care: 68.04 Asist pers in varsnice

1.503,33

** 69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE

26.598,04

* 70 Locuinte, servicii si dezvoltare publica din care:

26.598,04

56 56 Proiecte fonduri externe nerambursabile

26.598,04

* Din care: 70.50 Alte serv dom loc

26.598,04

** 79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

28.015,42

* 81.10 Combust si energie- din care :

9.400,00

56 56 Proiecte fonduri externe nerambursabile

9.400,00

* Din care: 81.06 Energie termica

9.400,00

* 84 Transporturi din care:

18.615,42

56 56 Proiecte fonduri externe nerambursabile

18.615,42

* Din care: 84.03 Transport rutier

18.615,42

*    84.03.02 Transport în comun

1.503,90

*    84.03.03 Strazi

17.111,52

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI

ANEXA 3


BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUTIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANTATE INTEGRAL SAU PARTIAL DIN VENITURI PROPRII

PE ANUL 2013

MII LEI

DENUMIRE INDICATORI

BUGET

ACTUALIZAT 2013

INFLUENTE

BUGET PROPUS 2013

****** 00.01 TOTAL VENITURI

218.889,75

-500,00

218.389,75

***** 00.02 I. VENITURI CURENTE

205.449,58

-500,00

204.949,58

**** 00.03 A. VENITURI FISCALE

*** 00.04 A1. IMP.VENIT,PROFIT SI CAPITAL

*    00.05 A1.1 IMPOZIT PE VENIT, PROFIT PERS

**    00.06 A1.2 IMPOZIT PE VENIT,PROF.PERS

*    04    Cote defalcate din imp.venit

*    00.07 A1.3 ALTE IMP.PE VEN DIN CAPITAL

*    06 A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL

*    00.09 A3. IMPOZITE SI VENITURI PE PROPRI

*    00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PT.BUNURI&SER

*    00.11 A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

**    00.12 C. VENITURI NEFISCALE

205.449,58

-500,00

204.949,58

*    00.13 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

4.251,80

4.251,80

30 Venituri din proprietate

4.251,80

4.251,80

30.05 Ven concesiuni, inch

4.251,80

4.251,80

*    00.14 C2. VANZARI DIN BUNURI SI SERVICII

201.197,78

-500,00

200.697,78

33 Ven din prest.serv.si alte act

196.659,29

-500,00

196.159,29

33.05 Taxe si alte venituri in invatamant

5.547,68

-500,00

5.047,68

33.08 Venituri din prestari de servicii

62.943,75

62.943,75

33.13 Contrib de intretinere a persoanelor asistate

2.483,00

2.483,00

33.14 Contrib. elevilor si studentilor pentru internate

21.291,19

21.291,19

33.16 Venituri din valorificarea prod.obtinute din act.proprie

104,00

104,00

33.17 Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala

20,00

20,00

33.21 Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări

92.588,25

92.588,25

33.30 Ven contr.cu dir.sanatate publica

6.685,09

6.685,09

33.31 Ven contr.cu DS VP

922,00

922,00

33.50 Alte ven prest serv

4.074,33

4.074,33

34 Ven.din taxe adm, elib.permise

794,00

794,00

34.50 Alte ven din taxe

794,00

794,00

35 Amenzi, penalit,confiscari

4,00

4,00

35.50 Alte amenzi, penalitati si confiscari

4,00

4,00

36 Diverse venituri

3.232,49

3.232,49

36.50 Alte venituri

3.232,49

3.232,49

37 Transf.voluntare,altele decat subventiile

508,00

508,00

37.01 Donatii si sponsorizari

6,00

6,00

37.03 Varsaminte din SF pentru SD a BL

-6.972,44

-6.972,44

37.04 Varsaminte din sectiunea de funcționare

6.972,44

6.972,44

37.50 Alte transferuri voluntare

502,00

502,00

*    00.15 II. VENITURI DIN CAPITAL

4,00

4,00

39 Venituri din valorif.bunuri

4,00

4,00

39.01 Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice

4,00

4,00

*    00.16 III. OPERAȚII FINANCIARE

*    00.17 IV. SUBVENȚII

11.963,28

11.963,28

*    00.18 SUBVENȚII DE LA ALTE NIV.ADMIN.PUBLICE

8,00

8,00

42 Subventii de la buget de stat

8,00

8,00

42.43 Subventii fin. integral si partial din VP

8,00

8,00

43 Subv.de la alte administratii

11.955,28

11.955,28

43.09 Subventii pentru institutii publice

11.355,28

11.355,28

43.19 Subvenții pt institutii publice destinate sect dezv

600,00

600,00

45. Sume FEN postaderare

1.472,89

1.472,89

45.01 Fd European de Dezv Regionala

1.472,89

1.472,89

45.01.01 Sume plati an curent

1.274,73

1.274,73

45.01.03 Prefinantare

198,16

198,16

TOTAL CHELTUIELI

218.889,75

-500,00

218.389,75

*    50 Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE

2.402,79

2.402,79

54 Alte servicii publice generale

2.402,79

2.402,79

54.10 Serv publice comunitare

2.402,79

2.402,79

*    59 Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA

9.085,69

9.085,69

61 Ordine publica si siguranta nationala

9.085,69

9.085,69

Din tot cap : 61.03 Ordine publica

9.085,69

9.085,69

61.03.04 Politia comunitara

9.085,69

9.085,69

*    63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

153.841,07

-500,00

153.341,07

65 Invatamant

37.454,54

37.454,54

10 Cheltuieli de personal

3.135,64

-500,00

2.635,64

Din tot cap : 65.03 Învatamant prescolar&P

12.747,30

12.747,30

65.03.01 Învatamant prescolar

11.756,76

11.756,76

65.03.02 Învatamant primar

990,54

990,54

65.04 Învatamant secundar

20.560,23

20.560,23

65.04.01 Învatamant secund inferior

5.677,01

5.677,01

65.04.02 Învatamant secund superior

11.371,59

11.371,59

65.04.03 Învatamant profesional

3.511,63

3.511,63

65.05 Învatamant postliceal

4.147,01

-500,00

3.647,01

66 Sanatate

108.694,23

108.694,23

Din tot cap : 66.06 Unitati sanitare cu paturi

108.694,23

108.694,23

66.06.01 Spitale generale

108.694,23

108.694,23

67 Cultura, recreere si religie din care titlu:

3.509,30

3.509,30

10 Cheltuieli de personal

1.055,30

1.055,30

20 Bunuri si servicii

1.961,00

1.961,00

59 Alte cheltuieli

150,00

150,00

71 Cheltuieli de capital

343,00

343,00

Din tot cap : 67.03 Servicii culturale

3.509,30

3.509,30

67.03.04 Inst publ spectacole si concerte

984,98

984,98

67.03.06 Case de cultura

1.244,32

1.244,32

67.10.50 Alte servicii in domeniile culturii,recreerii si religiei

1.280,00

1.280,00

68 Asigurari si asistenta sociala

4.183,00

4.183,00

Din tot cap : 68.04 Asist pers in varsta

2.483,00

2.483,00

68.11 Crese

1.600,00

1.600,00

68.50 Alte cheltuieli in domeniul asig.si asist.sociale

100,00

100,00

*    69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE

*    79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

53.560,20

53.560,20

80 Actiuni generale economice

53.560,20

53.560,20

Din tot cap : 80.01 Actiuni generale economice

53.560,20

53.560,20

80.01.30 Alte cheltuieli pt actiuni gen. economice

53.560,20

53.560,20

81 Combustibili si energie

Din tot cap : 81.06 Energie termica

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

MUNICIPIUL IASI

ANEXA 3.1


BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUTIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANTATE INTEGRAL SAU PARTIAL DIN VENITURI PROPRII

PENTRU ANUL 2013 SECTIUNEA DE FUNCTIONARE

MII LEI

DENUMIRE INDICATORI

BUGET

ACTUALIZAT

2013

INFLUENTE

BUGET PROPUS

2013

TOTAL VENITURI SECȚIUNE FUNCȚIONARE

209.840,42

-500,00

209.340,42

***** 00.02 I. VENITURI CURENTE

198.477,14

-500,00

197.977,14

****    00.03 A. VENITURI FISCALE

***    00.04 A1. IMP.VENIT,PROFIT SI CAPITAL

*    00.05 A1.1 IMPOZIT PE VENIT, PROFIT PERS

**    00.06 A1.2 IMPOZIT PE VENIT,PROF.PERS.FI

*    04.    Cote defalcate din imp.venit

*    00.07 A1.3 ALTE IMP.PE VEN DIN CAPITAL

*    06 A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL

*    00.09 A3. IMPOZITE SI VENITURI PE PROPRIETATE

*    00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PT.BUNURI&SER

*    00.11 A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

**    00.12 C. VENITURI NEFISCALE

198.477,14

-500,00

197.977,14

*    00.13 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

4.251,80

4.251,80

30. Venituri din proprietate

4.251,80

4.251,80

30.05 Ven concesiuni, inch

4.251,80

4.251,80

*    00.14 C2. VANZARI DIN BUNURI SI SERVICII

194.225,34

-500,00

193.725,34

33. Ven din prest.serv.si alte act

196.659,29

-500,00

196.159,29

33.05 Taxe si alte venituri in invatamant

5.547,68

-500,00

5.047,68

33.08 Venituri din prestari de servicii

62.943,75

62.943,75

33.13 Contrib intret.pers

2.483,00

2.483,00

33.14 Contrib. elevi inter

21.291,19

21.291,19

33.16 Venituri din valorif

104,00

104,00

33.17 Venituri din organiz

20,00

20,00

33.21 Venituri din contrac

92.588,25

92.588,25

33.30 Ven contr.cu dir.san

6.685,09

6.685,09

33.31 Ven contr.cu DS VP

922,00

922,00

33.50 Alte ven prest serv

4.074,33

4.074,33

34. Ven.din taxe adm, elib.permise

794,00

794,00

34.50 Alte ven din taxe

794,00

794,00

35. Amenzi, penalit,confiscari

4,00

4,00

35.50 Alte amenzi, penalitati si confiscări

4,00

4,00

36. Diverse venituri

3.232,49

3.232,49

36.50 Alte venituri

3.232,49

3.232,49

37. Transf.voluntare,altele decat s

-6.464,44

-6.464,44

37.01 Donatii si sponsorizari

6,00

6,00

37.03 Varsaminte din SF pentru SD a BL

-6.972,44

-6.972,44

37.50 Alte transferuri voluntare

502,00

502,00

*    00.16 III. OPERAȚII FINANCIARE

*    00.17 IV. SUBVENȚII (cod 00.18)

11.363,28

11.363,28

*    00.18 SUBVENȚII DE LA ALTE NIV.ADMIN.PUB

11.363,28

11.363,28

42 Subv de la buget stat(cod 00.20

8,00

8,00

42.43 Subventii fin. integral si partial din VP

8,00

8,00

43.02 Subv.de la alte administratii

11.355,28

11.355,28

43.09 Subventii pentru institutii publice

11.355,28

11.355,28

***    49 TOTAL CHELTUIELI SECȚIUNE FUNCȚIONARE

209.840,42

-500,00

209.340,42

**    50 Partea I-a SERV PUBL GENERALE

2.292,79

2.292,79

*    54 Alte servicii publice generale

2.292,79

2.292,79

*    55 Tranz datoria publica si imprumuturi

*    56 T ransf car gen intre dif nivele ad

**    59 Partea a II-a APARARE, ORDINE PUBLICA

8.785,69

8.785,69

*    60 Aparare

*    61 Ordine publica si siguranta nationala

8.785,69

8.785,69

**    63 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULT

145.201,74

-500,00

144.701,74

*    65 Invatamant

33.369,16

-500,00

32.869,16

10 Cheltuieli de personal

3.135,64

-500,00

2.635,64

20 Bunuri si servicii

70 Cheltuieli de capital

71 Active nefinanciare

Din tot cap : 65.03 Învatamant prescolar&P

12.725,30

12.725,30

65.03.01 Învatamant prescolar

11.756,76

11.756,76

65.03.02 Învatamant primar

968,54

968,54

65.04 Învatamant secundar

16.779,60

16.779,60

65.04.01 Învatamant secund inferior

5.574,41

5.574,41

65.04.02 Învatamant secund superior

11.016,19

11.016,19

65.04.03 Învatamant profesional

189,00

189,00

65.05 Învatamant postliceal

3.864,26

-500,00

3.364,26

*    66 Sanatate

104.498,28

104.498,28

*    67 Cultura, recreere si religie

3.166,30

3.166,30

10 Cheltuieli de personal

1.055,30

1.055,30

20 Bunuri si servicii

1.961,00

1.961,00

59 Alte cheltuieli

150,00

150,00

Din total capitol : 67.03 Servicii culturale

1.280,00

1.280,00

67.03.04 Institutii publice spectacole si concerte

67.03.06 Case de cultura

67.10.50 Alte servicii in domeniile culturii,recreerii si religiei

1.280,00

1.280,00

*

68 Asigurari si asistenta sociala

4.168,00

4.168,00

**

69 Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE

*

70 Locuinte, servicii si dezvoltare p

*

74 Protectia mediului

**

79 Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE

53.560,20

53.560,20

*

80 Actiuni generale economice

53.560,20

53.560,20

*

81 Combustibili si energie

*

83 Agricultura, silvicultura, piscicultura

*

84 Transporturi

*

87 Alte actiuni economice

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

Municipiul Iasi


Anexa 3.4.1

(unitati de invatamant)


Bugetul finantat din venituri proprii pentru unitatile din invatamantul preunivesitar de

stat

an 2013

mii lei

Denumire ordonator de credite

Buget actualizat

** 65 Invatamant

37.454,54

* Centru de fond Scoli, Grădinițe, licee

854,01

10 Cheltuieli de personal

854,01

* Scoala gimnaziala "Veronica Micle", Iasi

39,00

20 Bunuri si servicii

39,00

* Scoala gimnaziala "Alexandru Vlahuta"

219,00

20 Bunuri si servicii

219,00

* Scoala gimnaziala George Calinescu, Iasi

596,82

20 Bunuri si servicii

596,82

* Scoala gimnaziala Stefan Barsanescu,Iasi

67,00

20 Bunuri si servicii

67,00

* Scoala gimnaziala "B.P. Hasdeu", Iasi

1.161,00

20 Bunuri si servicii

1.161,00

* Scoala gimnaziala "Titu Maiorescu", Iasi

1.439,44

20 Bunuri si servicii

1.439,44

* Scoala gimnaziala "Petru Poni", Iasi

31,03

20 Bunuri si servicii

31,03

* Scoala gimnaziala Gheorghe Marzescu Iasi

531,00

20 Bunuri si servicii

531,00

* Scoala gimnaziala "Ion Ghica", Iasi

584,00

20 Bunuri si servicii

584,00

* Scoala gimnaziala "Elena Cuza", Iasi

467,00

20 Bunuri si servicii

467,00

* Scoala gimnaziala George Cosbuc, Iasi

529,80

20 Bunuri si servicii

529,80

* Sc.Postliceala Sanitara Gr.Xx.Xxxx Iasi

3.144,00

10 Cheltuieli de personal

2.281,63

20 Bunuri si servicii

585,62

56 Pr fonduri externe nerambur

86,75

71 Active nefinanciare

190,00

* Scoala gimnaziala Gheorghe I. Bratianu

217,26

20 Bunuri si servicii

217,26

* Scoala gimnaziala Ionel Teodoreanu, Iasi

293,00

20 Bunuri si servicii

293,00

* Scoala gimnaziala "Mihai Codreanu", Iasi

12,00

20 Bunuri si servicii

12,00

* Scoala gimnaziala Alexandru Cel Bun Iasi

1.010,00

20 Bunuri si servicii

1.010,00

* Scoala gimnaziala "Ion Simionescu", Iasi

614,40

20 Bunuri si servicii

614,40

* Scoala gimnaziala Dimitrie Sturdza, Iasi

240,00

20 Bunuri si servicii

240,00

* Scoala gimnaziala Carmen Sylva, Iasi

490,80

20 Bunuri si servicii

490,80

* Scoala gimnaziala Ion Neculce, Iași

40,00

20 Bunuri si servicii

40,00

* Scoala gimnaziala "Vasile Conta", lasi

830,00

20 Bunuri si servicii

830,00

* Scoala gimnaziala "Otilia Cazimir", lasi

822,07

20 Bunuri si servicii

822,07

* Scoala gimnaziala "Ion Creanga", lasi

19,00

20 Bunuri si servicii

19,00

* Scoala gimnaziala "Alecu Russo", lasi

30,00

20 Bunuri si servicii

30,00

* Scoala gimnaziala "Nicolae lorga", lasi

535,00

20 Bunuri si servicii

535,00

* Liceul Teoretic "Miron Costin", lasi

82,70

20 Bunuri si servicii

82,70

* Liceul teoretic Waldorf, lasi

10,60

20 Bunuri si servicii

10,60

* Colegiul National "Mihai Eminescu" lasi

925,77

20 Bunuri si servicii

925,77

* Colegiul "Costache Negruzzi" lasi

1.690,00

20 Bunuri si servicii

1.590,00

71 Active nefinanciare

100,00

* Colegiul National, lasi

330,00

20 Bunuri si servicii

330,00

* Colegiul National "Emil Racovita" lasi

250,00

20 Bunuri si servicii

205,00

71 Active nefinanciare

45,00

* Liceul teoretic "Al. I. Xxxx" Xxxx

66,50

20 Bunuri si servicii

66,50

* Liceul teoretic "Dimitrie Cantemir" Iasi

171,00

20 Bunuri si servicii

171,00

* Col. National "Xxxxxxx Xxxxxxxxxx" Iasi

617,00

20 Bunuri si servicii

617,00

* Liceul teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi

728,00

20 Bunuri si servicii

728,00

* Col. Nat. de Arta "Octav Bancila" Iasi

1.760,00

20 Bunuri si servicii

1.760,00

* Colegiul Economic Administrativ, Iasi

370,00

20 Bunuri si servicii

370,00

* Liceul de informatica Grigore Moisil

705,00

20 Bunuri si servicii

685,00

57 Asistenta sociala

20,00

* Liceul cu program sportiv, Iasi

450,00

20 Bunuri si servicii

370,00

57 Asistenta sociala

80,00

* Liceul voc. pedagogic "Xxxxxx Xxxx" Iasi

1.338,00

20 Bunuri si servicii

1.338,00

* Liceul voc. Teologic Ortodox Iasi

640,00

20 Bunuri si servicii

640,00

* Liceul tehnologic "Anghel Saligny", Iasi

3.692,46

20 Bunuri si servicii

462,83

56 Pr fonduri externe nerambur

3.229,63

* Liceul tehn. "Constantin Brancusi", Iasi

946,00

20 Bunuri si servicii

946,00

* Liceul tehn. "Xxxxxxx Xxxxxxxx", Iași

20 Bunuri si servicii

187,68

187,68

* Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza"

20 Bunuri si servicii

500,00

500,00

* Col.tehn. Electronica si Telecomunicații

20 Bunuri si servicii

164,00

164,00

* Colegiul tehnic "I.C. Xxxxxxxxxx" Xxxx

20 Bunuri si servicii

71 Active nefinanciare

1.394,00

1.380,00

14,00

* Col.Agricol & de lnd Alim "V. Adamachi"

20 Bunuri si servicii

71 Active nefinanciare

1.460,00

1.370,00

90,00

* Colegiul Tehnic "GH.ASACHI" lasi

20 Bunuri si servicii

56 Pr fonduri externe nerambur

71 Active nefinanciare

1.901,00

1.736,00

85,00

80,00

* Colegiul tehnic de Transporturi, lasi

20 Bunuri si servicii

1.288,00

1.288,00

* Liceul tehnic Xxxx Xxxxxxxxxx, lasi

20 Bunuri si servicii

56 Pr fonduri externe nerambur

71 Active nefinanciare

317,00

234,00

68,00

15,00

* Liceul tehnologic Virgil Madgearu, lasi

20 Bunuri si servicii

56 Pr fonduri externe nerambur

120,00

38,00

82,00

* Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" lasi

20 Bunuri si servicii

408,00

408,00

* Liceul tehnologic "Nicolina", lasi

20 Bunuri si servicii

15,00

15,00

* Liceul tehn. Economic de Turism, lasi

20 Bunuri si servicii

34,00

34,00

* Liceul tehnologic Stefan Procopiu, lasi

20 Bunuri si servicii

76,20

76,20

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL    IASI

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I - Credite de angajament

ANEXA 4

II - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE

PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE

FINANȚARE

- mii lei -

CAPITOL/

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

Cheltuieli

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

GRUPA/

EFECTUATE

preliminate

PROGRAM 2013

ESTIMĂRI

SURSA

până la

2012

2014

2015

2016

anii ulteriori

31/12/2011

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

1828408,3

373577,7

162818,63

796520,89

347135,47

85712,23

62643,41

0

II

1907972,6

292753,25

159570,86

594772,77

569432,83

213774,5

77668,32

0

02 Buget local

I

1817026,6

373577,7

162818,63

785648

346626,61

85712,23

62643,41

0

din care:

II

1771488,2

282446,8

97745,48

536684,32

567071,58

211857,5

75682,52

0

51.02 Transferuri de capital

I

672,5

0

0

300

372,5

0

0

0

II

9249,52

0

228

2600

2334,4

2018,58

2068,54

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

3933,78

0

1312,02

2226,76

395

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

3933,78

0

1312,02

2226,76

395

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1292516,8

119518,33

119822,15

744584,41

286023,43

22568,47

0

0

postaderare

II

1177128,1

28387,43

53565,56

467012,97

492243,06

135919,1

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

522051,21

254059,37

42221,47

40252,52

59730,68

63143,76

62643,41

0

II

557835,43

254059,37

42560,03

59702,11

65679,12

68146,82

67687,98

0

7103 Reparatii capitale

I

1000

0

0

500

500

0

0

0

II

23341,35

0

79,87

5142,48

6420

5773

5926

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

07 Credite interne

I

9400

0

0

9400

0

0

0

0

II

127142,38

10306,45

61816,83

55019,1

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

nerambursabile

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

9400

0

0

9400

0

0

0

0

postaderare

II

127142,38

10306,45

61816,83

55019,1

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

9342,03

0

8,55

3069,35

2361,25

1917,08

1985,8

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

23

0

0

23

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

nerambursabile

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

postaderare

II

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4363,13

0

8,55

2837,98

475,51

505,79

535,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

5133,13

0

0

894,46

1376,88

1411,29

1450,5

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

1155687,8

245748,35

147413,83

526125,76

168504,88

37100

30795

0

II

1319614,6

242003,36

147133,07

525384,43

299046,87

72026,86

34020

0

02 Buget local

I

1146287,8

245748,35

147413,83

516725,76

168504,88

37100

30795

0

din care:

II

1199690,1

237155,77

85575,23

471865,33

299046,87

72026,86

34020

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3012,54

0

536,85

2080,69

395

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3012,54

0

536,85

2080,69

395

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

757018,49

10380,27

114916,12

497277,22

134444,88

0

0

0

postaderare

II

794081,3

1787,69

52410,67

446671,21

261579,87

31631,86

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

389269,33

235368,08

32497,71

19448,54

34060

37100

30795

0

II

402596,22

235368,08

32627,71

23113,43

37072

40395

34020

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

07 Credite interne

I

9400

0

0

9400

0

0

0

0

II

119924,53

4847,59

61557,84

53519,1

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

9400

0

0

9400

0

0

0

0

postaderare

II

119924,53

4847,59

61557,84

53519,1

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

193185,57

105842,54

4266,29

78275,38

2700,68

2100,68

0

0

II

51378,12

27126,15

404,35

15676,26

4250,68

2970,68

950

0

02 Buget local

I

193185,57

105842,54

4266,29

78275,38

2700,68

2100,68

0

0

din care:

II

44160,27

21667,29

145,36

14176,26

4250,68

2970,68

950

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

187427,93

105842,54

4266,29

77319,1

0

0

0

0

postaderare

II

33059,98

21667,29

145,36

11247,33

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

5757,64

0

0

956,28

2700,68

2100,68

0

0

II

11100,29

0

0

2928,93

4250,68

2970,68

950

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

7217,85

5458,86

258,99

1500

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

7217,85

5458,86

258,99

1500

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

479534,94

21986,81

11138,51

192119,75

175929,91

46511,55

31848,41

0

II

536956,86

23623,74

12033,44

53712,08

266135,28

138777

42698,32

0

02 Buget local

I

477553,19

21986,81

11138,51

190646,86

175421,05

46511,55

31848,41

0

din care:

II

527637,83

23623,74

12024,89

50642,73

263774,03

136859,9

40712,52

0

51.02 Transferuri de capital

I

672,5

0

0

300

372,5

0

0

0

II

9249,52

0

228

2600

2334,4

2018,58

2068,54

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

921,24

0

775,17

146,07

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

921,24

0

775,17

146,07

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

348070,37

3295,52

639,74

169988,09

151578,55

22568,47

0

0

postaderare

II

349986,8

4932,45

1009,53

9094,43

230663,19

104287,2

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

129002,2

18691,29

9723,76

19847,7

22970

23943,08

31848,41

0

II

146116,88

18691,29

9932,32

33659,75

24356,44

24781,14

32717,98

0

7103 Reparatii capitale

I

1000

0

0

500

500

0

0

0

II

23341,35

0

79,87

5142,48

6420

5773

5926

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

9319,03

0

8,55

3069,35

2361,25

1917,08

1985,8

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

23

0

0

23

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

postaderare

II

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4340,13

0

8,55

2837,98

475,51

505,79

535,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4785,3

0

0

894,46

1376,88

1411,29

1450,5

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

6178,25

0

0

2439,39

2388,86

750

600

0

II

18090,73

0

265,42

10756,99

3716,96

1790,53

1560,83

0

02 Buget local

I

4196,5

0

0

966,5

1880

750

600

0

din care:

II

14094,83

0

256,87

8795,1

2732,59

1284,74

1025,53

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

2040,79

0

177

750

361,15

371,68

380,96

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

postaderare

II

1530

0

0

500

1030

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

2666,5

0

0

466,5

850

750

600

0

II

10444,17

0

0

7545,1

1341,44

913,06

644,57

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

79,87

0

79,87

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

3995,9

0

8,55

1961,89

984,37

505,79

535,3

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

postaderare

II

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4290,13

0

8,55

2764,98

475,51

505,79

535,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate

si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

332501,41

4647,58

1263,48

161974,69

141847,19

22668,47

100

0

II

338257,16

6284,51

1841,99

4436,63

221006,83

104462,2

225

0

02 Buget local

I

332501,41

4647,58

1263,48

161974,69

141847,19

22668,47

100

0

din care:

II

338207,16

6284,51

1841,99

4386,63

221006,83

104462,2

225

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

135,16

0

0,16

135

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

135,16

0

0,16

135

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

329802,95

3293,36

639,74

161604,19

141697,19

22568,47

0

0

postaderare

II

331719,38

4930,29

1009,53

710,53

220781,83

104287,20

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

2698,46

1354,22

623,74

370,5

150

100

100

0

II

6352,62

1354,22

832,3

3541,1

225

175

225

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau

I

0

0

0

0

0

0

0

0

titluri

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

50

0

0

50

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

50

0

0

50

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau

I

0

0

0

0

0

0

0

0

titluri

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

II

d. cheltuieli privind consolidările

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

7070,43

0

0

1596,43

1791

1823

1860

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

2285,13

0

0

785,13

500

500

500

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

585,13

0

0

585,13

0

0

0

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1700

0

0

200

500

500

500

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4785,3

0

0

811,3

1291

1323

1360

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4785,3

0

0

811,3

1291

1323

1360

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

II

e. alte cheltuieli asimilate investițiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

142833,24

18693,45

10498,77

27705,67

31693,86

23093,08

31148,41

0

II

175039,5

18693,45

10549,77

36422,03

39620,49

30701,27

39052,49

0

02 Buget local

I

142833,24

18693,45

10498,77

27705,67

31693,86

23093,08

31148,41

0

din care:

II

174528,67

18693,45

10549,77

36175,87

39534,61

30612,98

38961,99

0

51.02 Transferuri de capital

I

672,5

0

0

300

372,5

0

0

0

II

7208,73

0

51

1850

1973,25

1646,9

1687,58

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

16737,42

2,16

0

7883,9

8851,36

0

0

0

postaderare

II

16737,42

2,16

0

7883,9

8851,36

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

123637,24

18691,29

9723,76

19010,7

21970

23093,08

31148,41

0

II

128234,96

18691,29

9723,76

21488,42

22790

23693,08

31848,41

0

7103 Reparatii capitale

I

1000

0

0

500

500

0

0

0

II

21561,48

0

0

4942,48

5920

5273

5426

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

510,83

0

0

246,16

85,88

88,29

90,5

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

5501003 Programe cu finantare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

510,83

0

0

246,16

85,88

88,29

90,5

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din cadrul clasificatiei bugetare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

NOTA: Reprezinta sinteza fiselor obiectivelor/proiectelor/categoriilor de investitii

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 51

Autoritati publice

si acțiuni externe

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

10198,43

7038,13

0

803,9

1406,4

550

400

0

II

12255,43

7038,13

0

2510,9

1756,4

550

400

0

02 Buget local

I

10198,43

7038,13

0

803,9

1406,4

550

400

0

din care:

II

12255,43

7038,13

0

2510,9

1756,4

550

400

0

7101 Active fixe

I

9126,13

7038,13

0

250

888

550

400

0

II

11183,13

7038,13

0

1957

1238

550

400

0

06 Credite externe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

08 Fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

10198,43

7038,13

0

803,9

1406,4

550

400

0

II

12255,43

7038,13

0

2510,9

1756,4

550

400

0

02 Buget local

I

10198,43

7038,13

0

803,9

1406,4

550

400

0

din care:

II

12255,43

7038,13

0

2510,9

1756,4

550

400

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

9126,13

7038,13

0

250

888

550

400

0

II

11183,13

7038,13

0

1957

1238

550

400

0

06 Credite externe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

08 Fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

1450

0

0

150

350

550

400

0

II

3437

0

0

1787

700

550

400

0

02 Buget local

I

1450

0

0

150

350

550

400

0

din care:

II

3437

0

0

1787

700

550

400

0

7101 Active fixe

I

1450

150

350

550

400

II

3437

1787

700

550

400

08 Fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

II

0

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

II

0

0

0

0

7103 Reparații capitale

I

0

II

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

d. cheltuieli privind consolidarile

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparații capitale

I

0

II

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

e. alte cheltuieli asimilate investițiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

8748,43

7038,13

0

653,9

1056,4

0

0

0

II

8818,43

7038,13

0

723,9

1056,4

0

0

0

02 Buget local

I

8748,43

7038,13

0

653,9

1056,4

0

0

0

din care:

II

8818,43

7038,13

0

723,9

1056,4

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

72,3

53,9

18,4

postaderare

II

72,3

53,9

18,4

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

7676,13

7038,13

100

538

II

7746,13

7038,13

170

538

7103 Reparatii capitale

I

1000

500

500

II

1000

500

500

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

06 Credite externe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 54 Alte

servicii publice

generale

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

II

0

0

II

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

II

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

478,55

0

8,55

110

100

120

140

0

7101 Active fixe

I

0

II

478,55

8,55

110

100

120

140

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

postaderare

II

0

0

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 61

Ordine publica si

siguranța naționala

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1799,02

0

177

347

409,9

438,58

426,54

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

1799,02

0

177

347

409,9

438,58

426,54

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

367

0

0

47

100

120

100

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1799,02

0

177

347

409,9

438,58

426,54

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

1799,02

0

177

347

409,9

438,58

426,54

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1432,02

0

177

300

309,9

318,58

326,54

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

367

0

0

47

100

120

100

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1675,02

0

177

323

409,9

438,58

326,54

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

1675,02

0

177

323

409,9

438,58

326,54

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

1432,02

177

300

309,9

318,58

326,54

7101 Active fixe

I

0

II

243

23

100

120

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

124

0

0

24

0

0

100

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

124

0

0

24

0

0

100

0

7101 Active fixe

I

0

II

124

24

0

0

100

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 65 Invatamant

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

42050

0

0

10534

10227

10513

10776

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

41516

0

0

10000

10227

10513

10776

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

19254,52

0

0

5357,52

4307

4740

4850

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

22261,48

0

0

4642,48

5920

5773

5926

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

534

0

0

534

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

359

0

0

359

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

35

0

0

35

0

0

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

12587,89

0

0

3130,89

2987

3270

3200

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

12587,89

0

0

3130,89

2987

3270

3200

0

7101 Active fixe

I

0

II

12587,89

3130,89

2987

3270

3200

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

0

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3370

0

0

750

800

870

950

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

3370

0

0

750

800

870

950

0

7101 Active fixe

I

0

II

3370

750

800

870

950

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

26092,11

0

0

6653,11

6440

6373

6626

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

25558,11

0

0

6119,11

6440

6373

6626

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3296,63

0

0

1476,63

520

600

700

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

22261,48

0

0

4642,48

5920

5773

5926

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

534

0

0

534

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

537,6

0

0

537,6

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

178,6

0

0

178,6

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

postaderare

II

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

178,6

178,6

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

359

0

0

359

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

359

359

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

334,31

0

0

334,31

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

334,31

0

0

334,31

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

334,31

334,31

II

d. cheltuieli privind consolidările

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1735

0

0

235

500

500

500

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

1700

0

0

200

500

500

500

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparații capitale

I

0

II

1700

200

500

500

500

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

35

0

0

35

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

35

35

e. alte cheltuieli asimilate investitiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

23485,2

0

0

5546,2

5940

5873

6126

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

23345,2

0

0

5406,2

5940

5873

6126

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

postaderare

II

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

2783,72

963,72

520

600

700

7103 Reparatii capitale

I

0

II

20561,48

4442,48

5420

5273

5426

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

140

0

0

140

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

postaderare

II

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

140

140

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 66 Sanatate

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

3511,75

0

0

1972,89

1538,86

0

0

0

II

16775,48

0

0

4882,35

4899,25

3452,08

3541,8

0

02 Buget local

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

din care:

II

8624

0

0

2500

2682

1700

1742

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

7094

0

0

2000

1652

1700

1742

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

postaderare

II

1530

0

0

500

1030

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

8151,48

0

0

2382,35

2217,25

1752,08

1799,8

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

postaderare

II

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3347,58

0

0

2325,98

331,51

340,79

349,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

5098,13

0

0

859,46

1376,88

1411,29

1450,5

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

3511,75

0

0

1972,89

1538,86

0

0

0

II

16775,48

0

0

4882,35

4899,25

3452,08

3541,8

0

02 Buget local

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

din care:

II

8624

0

0

2500

2682

1700

1742

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

7094

0

0

2000

1652

1700

1742

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

postaderare

II

1530

0

0

500

1030

0

0

0

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

8151,48

0

0

2382,35

2217,25

1752,08

1799,8

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

postaderare

II

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3347,58

0

0

2325,98

331,51

340,79

349,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4750,3

0

0

859,46

1376,88

1411,29

1450,5

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

3511,75

0

0

1972,89

1538,86

0

0

0

II

5142,12

0

0

2422,89

1921,62

393,89

403,72

0

02 Buget local

I

1530

0

0

500

1030

0

0

0

din care:

II

2138,77

0

0

950

1081,25

53,1

54,42

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

608,77

0

450

51,25

53,1

54,42

II

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1530

500

1030

postaderare

II

1530

500

1030

10 Venituri proprii

I

1981,75

0

0

1472,89

508,86

0

0

0

II

3003,35

0

1472,89

840,37

340,79

349,3

0

II

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

1981,75

1472,89

508,86

postaderare

II

1981,75

1472,89

508,86

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

3297,58

0

2275,98

331,51

340,79

349,3

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

50

0

0

50

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

50

0

0

50

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

50

50

II

d. cheltuieli privind consolidarile

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4750,3

0

0

776,3

1291

1323

1360

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4750,3

0

0

776,3

1291

1323

1360

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

4750,3

776,3

1291

1323

1360

II

e. alte cheltuieli asimilate investițiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

6833,06

0

0

1633,16

1686,63

1735,19

1778,08

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

6485,23

0

0

1550

1600,75

1646,9

1687,58

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

6485,23

0

1550

1600,75

1646,9

1687,58

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

347,83

0

0

83,16

85,88

88,29

90,5

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

347,83

83,16

85,88

88,29

90,5

NOTA: Reprezinta sinteza fiselor obiectivelor/proiectelor/categoriilor de investitii

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 67

Cultura, recreere

si religie

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

80037,69

11730,16

10008,62

34655,88

16222,27

5920,76

1500

0

II

82095,69

11721,4

10065,56

13603,5

28464,23

16695

1546

0

02 Buget local

I

80037,69

11730,16

10008,62

34655,88

16222,27

5920,76

1500

0

din care:

II

81917,69

11721,4

10065,56

13560,5

28420,23

16650

1500

0

51.02 Transferuri de capital

I

672,5

0

0

300

372,5

0

0

0

II

723,5

0

51

300

372,5

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finanțare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

42227,57

77

284,86

24195,18

13249,77

4420,76

0

0

postaderare

II

42227,57

68,24

290,8

2320,8

24397,73

15150

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

37137,62

11653,16

9723,76

10160,7

2600

1500

1500

0

II

38966,62

11653,16

9723,76

10939,7

3650

1500

1500

0

7103 Reparații capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

178

0

0

43

44

45

46

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

178

0

0

43

44

45

46

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

3554,51

0

0

0

3554,51

0

0

0

II

17050,23

0

0

0

10248,92

6801,31

0

0

02 Buget local

I

3554,51

0

0

0

3554,51

0

0

0

din care:

II

17050,23

0

0

0

10248,92

6801,31

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

3554,51

3554,51

0

postaderare

II

17050,23

10248,92

6801,31

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

II

0

0

0

0

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

15933,11

0

136,16

15796,95

0

0

0

0

II

3288,27

0

129,47

2408,8

750

0

0

0

02 Buget local

I

15933,11

0

136,16

15796,95

0

0

0

0

din care:

II

3288,27

0

129,47

2408,8

750

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

15933,11

136,16

15796,95

postaderare

II

2438,27

129,47

2308,8

7101 Active fixe

I

0

II

850

100

750

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

60550,07

11730,16

9872,46

18858,93

12667,76

5920,76

1500

0

II

61734,19

11721,4

9936,09

11194,7

17465,31

9893,69

1546

0

02 Buget local

I

60550,07

11730,16

9872,46

18858,93

12667,76

5920,76

1500

0

din care:

II

61579,19

11721,4

9936,09

11151,7

17421,31

9848,69

1500

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

22739,95

77

148,7

8398,23

9695,26

4420,76

0

0

postaderare

II

22739,07

68,24

161,33

12

14148,81

8348,69

0

0

7101 Active fixe

I

37137,62

11653,16

9723,76

10160,7

2600

1500

1500

0

II

38116,62

11653,16

9723,76

10839,7

2900

1500

1500

0

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

155

0

0

43

44

45

46

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

155

0

0

43

44

45

46

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

230

0

0

95

44

45

46

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

75

0

0

75

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

II

75

0

0

75

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

155

0

0

20

44

45

46

0

7101 Active fixe

I

0

II

155

20

44

45

46

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

22889,95

77

148,7

8498,23

9745,26

4420,76

0

0

II

23199,07

68,24

161,33

422

14198,81

8348,69

0

0

02 Buget local

I

22889,95

77

148,7

8498,23

9745,26

4420,76

0

0

din care:

II

23199,07

68,24

161,33

422

14198,81

8348,69

0

0

II

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

22739,95

77

148,7

8398,23

9695,26

4420,76

postaderare

II

22739,07

68,24

161,33

12

14148,81

8348,69

7101 Active fixe

I

150

100

50

II

460

410

50

d. cheltuieli privind consolidările

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

10

0

0

10

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

10

0

0

10

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

10

10

II

e. alte cheltuieli asimilate investitiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

37660,12

11653,16

9723,76

10360,7

2922,5

1500

1500

0

II

38318,12

11653,16

9774,76

10667,7

3222,5

1500

1500

0

02 Buget local

I

37660,12

11653,16

9723,76

10360,7

2922,5

1500

1500

0

din care:

II

38295,12

11653,16

9774,76

10644,7

3222,5

1500

1500

0

51.02 Transferuri de capital

I

672,5

300

372,5

II

723,5

51

300

372,5

7101 Active fixe

I

36987,62

11653,16

9723,76

10060,7

2550

1500

1500

II

37571,62

11653,16

9723,76

10344,7

2850

1500

1500

10 Venituri proprii

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

23

0

0

23

0

0

0

0

7103 Reparatii capitale

I

0

II

23

23

NOTA: Reprezinta sinteza fiselor obiectivelor/proiectelor/categoriilor de

investitii

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 68

Asigurari si

asistenra

sociala

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

10997,64

220

73,69

9706,31

997,64

0

0

0

II

15471,84

202,28

969,43

11172,48

2589,51

443,57

94,57

0

02 Buget local

I

10997,64

220

73,69

9706,31

997,64

0

0

0

din care:

II

14968,51

202,28

969,43

10669,15

2589,51

443,57

94,57

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3147,7

0

537,01

2215,69

395

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3147,7

0

537,01

2215,69

395

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

10997,64

220

73,69

9706,31

997,64

0

0

0

postaderare

II

10494,31

202,28

13,99

7824,46

2103,07

350,51

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

1246,63

0

338,56

629

91,44

93,06

94,57

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

79,87

0

79,87

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

503,33

0

0

503,33

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

503,33

0

0

503,33

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

10703,95

0

0

9706,31

997,64

0

0

0

II

14532,91

0

666,85

10942,48

2523,07

375,51

25

0

02 Buget local

I

10703,95

0

0

9706,31

997,64

0

0

0

din care:

II

14029,58

0

666,85

10439,15

2523,07

375,51

25

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

3012,54

0

536,85

2080,69

395

0

0

0

II

3012,54

0

536,85

2080,69

395

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

10703,95

9706,31

997,64

0

postaderare

II

10278,04

7824,46

2103,07

350,51

7101 Active fixe

I

0

II

739

130

534

25

25

25

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

503,33

0

0

503,33

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

503,33

503,33

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

73,69

0

73,69

0

0

0

0

0

II

13,99

0

13,99

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

73,69

0

73,69

0

0

0

0

0

din care:

II

13,99

0

13,99

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

II

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

73,69

73,69

postaderare

II

13,99

13,99

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

220

220

0

0

0

0

0

0

II

924,94

202,28

288,59

230

66,44

68,06

69,57

0

02 Buget local

I

220

220

0

0

0

0

0

0

din care:

II

924,94

202,28

288,59

230

66,44

68,06

69,57

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

220

220

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

202,28

202,28

0

0

0

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

507,63

0

208,56

95

66,44

68,06

69,57

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

79,87

0

79,87

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

273,94

0

79,87

65

41,44

43,06

44,57

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

273,94

0

79,87

65

41,44

43,06

44,57

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

7101 Active fixe

I

0

II

194,07

65

41,44

43,06

44,57

7103 Reparații capitale

I

0

II

79,87

79,87

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

220

220

0

0

0

0

0

0

II

651

202,28

208,72

165

25

25

25

0

02 Buget local

I

220

220

0

0

0

0

0

0

din care:

II

651

202,28

208,72

165

25

25

25

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

135,16

0

0,16

135

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

0

II

135,16

0,16

135

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

220

220

0

postaderare

II

202,28

202,28

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

313,56

208,56

30

25

25

25

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

NOTA: Reprezinta sinteza fiselor obiectivelor/proiectelor/categoriilor de

investitii

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL    IASI

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE

PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 70 Locuințe, servicii si dezvoltare publica

- mii lei -

CAPITOL/

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

Cheltuieli

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

GRUPA/

EFECTUATE

preliminate

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

SURSA

până la

2012

2014

2015

2016

anii ulteriori

31/12/2011

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

265998,92

107322,18

17704,27

25983,15

45593,64

38900,68

30495

0

II

329903,57

112506,29

44120,49

58187,47

45643,64

38950,68

30495

0

02 Buget local

I

265998,92

107322,18

17704,27

25983,15

45593,64

38900,68

30495

0

din care:

II

271798,99

107322,18

17704,27

31683,22

45643,64

38950,68

30495

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

16662,96

0

0

7830

8832,96

0

0

0

postaderare

II

16662,96

0

0

7830

8832,96

0

0

0

7101 Active fixe

I

248549,88

107322,18

16929,26

18142,08

36760,68

38900,68

30495

0

II

254349,95

107322,18

16929,26

23842,15

36810,68

38950,68

30495

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

58104,58

5184,11

26416,22

26504,25

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

nerambursabile

postaderare

II

58104,58

5184,11

26416,22

26504,25

0

0

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

241605,24

107322,18

16929,26

16598,8

34060

36500

30195

0

II

299168,19

112169,77

43140,37

43103,05

34060

36500

30195

0

02 Buget local

I

241605,24

107322,18

16929,26

16598,8

34060

36500

30195

0

din care:

II

241605,24

107322,18

16929,26

16598,8

34060

36500

30195

0

7101 Active fixe

I

241605,24

107322,18

16929,26

16598,8

34060

36500

30195

II

241605,24

107322,18

16929,26

16598,8

34060

36500

30195

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

57562,95

4847,59

26211,11

26504,25

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

postaderare

II

57562,95

4847,59

26211,11

26504,25

0

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

5157,64

0

0

956,28

2100,68

2100,68

0

0

II

6721,92

336,52

205,11

1978,93

2100,68

2100,68

0

0

02 Buget local

I

5157,64

0

0

956,28

2100,68

2100,68

0

0

din care:

II

6180,29

0

0

1978,93

2100,68

2100,68

0

0

7101 Active fixe

I

5157,64

956,28

2100,68

2100,68

II

6180,29

1978,93

2100,68

2100,68

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0,00

0

0

0

II

541,63

336,52

205,11

0

0,00

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0,00

0

postaderare

II

541,63

336,52

205,11

0

0,00

0

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

19236,04

0

775,01

8428,07

9432,96

300

300

0

II

24013,46

0

775,01

13105,49

9482,96

350

300

0

02 Buget local

I

19236,04

0

775,01

8428,07

9432,96

300

300

0

din care:

II

24013,46

0

775,01

13105,49

9482,96

350

300

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

55.01 Transferuri interne, din care:

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

5501003 Programe cu finanțare rambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550108 Programe Phare si alte programe cu finantare nerambursabila

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550109 Programe ISPA

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550118 Alte transferuri curente interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550111 Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

post aderare de la Comunitatea Europeana

II

0

0

0

0

0

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

II

786,08

0

775,01

11,07

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

16662,96

0

0

7830

8832,96

0

0

0

postaderare

II

16662,96

0

0

7830

8832,96

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

3764,96

587

600

300

300

0

II

8542,38

5.264,42

650

350

300

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

a. Achiziții de imobile

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

500

0

0

500

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

500

500

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

1216,5

0

0

316,5

500

200

200

0

II

1816,5

0

0

916,5

500

200

200

0

02 Buget local

I

1216,5

0

0

316,5

500

200

200

0

din care:

II

1816,5

0

0

916,5

500

200

200

0

7101 Active fixe

I

1.216,50

316,50

500,00

200

200

II

1816,5

916,50

500,00

200

200

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

2548,46

1354,22

623,74

270,5

100

100

100

0

II

4490,75

1354,22

623,74

2112,79

150

150

100

0

02 Buget local

I

2548,46

1354,22

623,74

270,5

100

100

100

0

din care:

II

4490,75

1354,22

623,74

2112,79

150

150

100

0

7101 Active fixe

I

2548,46

1354,22

623,74

270,5

100

100

100

II

4490,75

1354,22

623,74

2112,79

150

150

100

II

d. cheltuieli privind consolidarile

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

575,13

0

0

575,13

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

575,13

0

0

575,13

0

0

0

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

575,13

575,13

7103 Reparații capitale

I

0

II

0

II

e. alte cheltuieli asimilate investițiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

17449,04

0

775,01

7841,07

8832,96

0

0

0

II

18609,04

0

775,01

9001,07

8832,96

0

0

0

02 Buget local

I

17449,04

0

775,01

7841,07

8832,96

0

0

0

din care:

II

18609,04

0

775,01

9001,07

8832,96

0

0

0

550213 Programe de dezvoltare

I

786,08

775,01

11,07

II

786,08

775,01

11,07

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

16662,96

7830

8832,96

postaderare

II

16662,96

7830

8832,96

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

1160

1160

PRESEDINTE DE SEDINTA

Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 80 Actiuni generale economice, comerciale si de

munca

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6,00

7,00

8

9

1. Total surse de finanțare

I

106043,52

27726,95

24900,98

29888,86

23526,73

0,00

0

0

II

79606,79

3236,6

9212,17

57457,89

9700,13

0,00

0

0

02 Buget local

I

106043,52

27726,95

24900,98

29888,86

23526,73

0,00

0

0

din care:

II

79606,79

3236,6

9212,17

57457,89

9700,13

0,00

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

106043,52

27726,95

24900,98

29888,86

23526,73

0,00

0

0

postaderare

II

79606,79

3236,6

9212,17

57457,89

9700,13

0,00

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0,00

0,00

0

0

II

0

0

0

0

0,00

0,00

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

78316,57

0

24900,98

29888,86

23526,73

0,00

0

0

II

76370,19

0

9212,17

57457,89

9700,13

0,00

0

0

02 Buget local

I

78316,57

0

24900,98

29888,86

23526,73

0,00

0

0

din care:

II

76370,19

0

9212,17

57457,89

9700,13

0,00

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

78316,57

24900,98

29888,86

23526,73

0

postaderare

II

76370,19

9212,17

57457,89

9700,13

0

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

26057,43

26057,43

0

0

0,00

0,00

0

0

II

518,24

518,24

0

0

0,00

0,00

0

0

02 Buget local

I

26057,43

26057,43

0

0

0,00

0,00

0

0

din care:

II

518,24

518,24

0

0

0,00

0,00

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

26057,43

26057,43

0

0,00

postaderare

II

518,24

518,24

0

0,00

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

1669,52

1669,52

0

0

0,00

0,00

0

0

II

2718,36

2718,36

0

0

0,00

0,00

0

0

02 Buget local

I

1669,52

1669,52

0

0

0,00

0,00

0

0

din care:

II

2718,36

2718,36

0

0

0,00

0,00

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1669,52

1669,52

0

0,00

0,00

0

0

postaderare

II

2718,36

2718,36

0

0,00

0,00

0

0

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

1669,52

1669,52

0

0

0,00

0,00

0

0

II

2718,36

2718,36

0

0

0,00

0,00

0

0

02 Buget local

I

1669,52

1669,52

0

0

0,00

0,00

0

0

din care:

II

2718,36

2718,36

0

0

0,00

0,00

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

1669,52

1669,52

0

0

postaderare

II

2718,36

2718,36

0

0

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 81

Combustibil si

energie

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

318002,65

1018,43

8441,4

251993,68

55349,14

600

600

0

II

318112,65

1018,43

8441,4

252103,68

55349,14

600

600

0

02 Buget local

I

308602,65

1018,43

8441,4

242593,68

55349,14

600

600

0

din care:

II

308712,65

1018,43

8441,4

242703,68

55349,14

600

600

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

304666,17

352,07

7284,28

242280,68

54749,14

0

0

0

postaderare

II

304666,17

352,07

7284,28

242280,68

54749,14

0

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0,00

0

0

0

II

0

0

0

0

0,00

0

0

0

7101 Active fixe

I

3936,48

666,36

1157,12

313

600,00

600

600

0

II

4046,48

666,36

1157,12

423

600,00

600

600

0

7103 Reparatii capitale

I

0

0

0

0

0,00

0

0

0

II

0

0

0

0

0,00

0

0

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

317339,65

955,43

8441,4

251993,68

54749,14

600

600

0

II

317339,65

955,43

8441,4

251993,68

54749,14

600

600

0

02 Buget local

I

307939,65

955,43

8441,4

242593,68

54749,14

600

600

0

din care:

II

307939,65

955,43

8441,4

242593,68

54749,14

600

600

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

304603,17

289,07

7284,28

242280,68

54749,14

0

postaderare

II

304603,17

289,07

7284,28

242280,68

54749,14

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

3336,48

666,36

1157,12

313

600

600

0

II

3336,48

666,36

1157,12

313

600

600

0

07 Credite interne

I

9400

0

0

9400

0,00

0

0

0

II

9400

0

0

9400

0,00

0

0

0

II

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

9400

9400

0

postaderare

II

9400

9400

0

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

600

0

0

0

600,00

0

0

0

II

600

0

0

0

600,00

0

0

0

02 Buget local

I

600

0

0

0

600,00

0

0

0

din care:

II

600

0

0

0

600,00

0

0

0

7101 Active fixe

I

600

600,00

II

600

600,00

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

63

63

0

0

0,00

0

0

0

II

173

63

0

110

0,00

0

0

0

02 Buget local

I

63

63

0

0

0,00

0

0

0

din care:

II

173

63

0

110

0,00

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

63

63

0

0

0,00

0

0

0

postaderare

II

63

63

0

0

0,00

0

0

0

II

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

60,84

60,84

0

0

0,00

0

0

0

II

170,84

60,84

0

110

0,00

0

0

0

02 Buget local

I

60,84

60,84

0

0

0,00

0

0

0

din care:

II

170,84

60,84

0

110

0,00

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

60,84

60,84

0

postaderare

II

60,84

60,84

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

110

110

7103 Reparatii capitale

I

0

II

0

*) Pot aparea si alte alineate/articole sau titluri

I

din cadrul clasificatiei bugetare

II

II

II

e. alte cheltuieli asimilate investitiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

2,16

2,16

0

0

0,00

0

0

0

II

2,16

2,16

0

0

0,00

0

0

0

02 Buget local

I

2,16

2,16

0

0

0,00

0

0

0

din care:

II

2,16

2,16

0

0

0,00

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

2,16

2,16

0

postaderare

II

2,16

2,16

0

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 84

Transporturi

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

922473,84

196473,67

91441,67

401288,93

182028,08

21593,08

29648,41

0

II

925481,64

154718,46

83155,11

169055,73

371243,32

117660,61

29648,41

0

02 Buget local

I

922473,84

196473,67

91441,67

401288,93

182028,08

21593,08

29648,41

0

din care:

II

866347,17

149596,12

47754,5

150444,21

371243,32

117660,61

29648,41

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

699172,74

69094,13

77030,34

389902,19

163146,08

0

0

0

postaderare

II

637926,07

22216,58

33343,17

133937,47

352361,32

96067,53

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

223301,1

127379,54

14411,33

11386,74

18882

21593,08

29648,41

0

II

228421,1

127379,54

14411,33

16506,74

18882

21593,08

29648,41

0

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

59134,47

5122,34

35400,61

18611,52

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

0

0

0

0

0

0

0

postaderare

II

59134,47

5122,34

35400,61

18611,52

0

0

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

468899,41

127379,54

86894,19

203008,82

51616,86

0

0

0

II

563357,08

127379,54

82350,39

144368,5

184778,61

24480,04

0

0

02 Buget local

I

468899,41

127379,54

86894,19

203008,82

51616,86

0

0

0

din care:

II

510898,83

127379,54

47003,66

127256,98

184778,61

24480,04

0

0

II

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

324571,8

72482,86

200472,08

51616,86

postaderare

II

366571,22

32592,33

124720,24

184778,61

24480,04

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

144327,61

127379,54

14411,33

2536,74

II

144327,61

127379,54

14411,33

2536,74

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

52458,25

0

35346,73

17111,52

0

0

0

0

II

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

52458,25

35346,73

17111,52

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

133408,72

67830,13

4056,44

61522,15

0

0

0

0

II

36862,64

26268,33

55,78

10538,53

0

0

0

0

02 Buget local

I

133408,72

67830,13

4056,44

61522,15

0

0

0

0

din care:

II

30186,42

21145,99

1,9

9038,53

0

0

0

0

51.02 Transferuri de capital

I

0

II

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

133408,72

67830,13

4056,44

61522,15

postaderare

II

30086,42

21145,99

1,9

8938,53

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

100

100

07 Credite interne

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

6676,22

5122,34

53,88

1500

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

0

postaderare

II

6676,22

5122,34

53,88

1500

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

320165,71

1264

491,04

136757,96

130411,22

21593,08

29648,41

0

II

325261,92

1070,59

748,94

14148,7

186464,71

93180,57

29648,41

0

02 Buget local

I

320165,71

1264

491,04

136757,96

130411,22

21593,08

29648,41

0

din care:

II

325261,92

1070,59

748,94

14148,7

186464,71

93180,57

29648,41

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

241192,22

1264

491,04

127907,96

111529,22

0

0

0

postaderare

II

241268,43

1070,59

748,94

278,7

167582,71

71587,49

0

0

75 Fond National de Dezvoltare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

78973,49

0

0

8850

18882

21593,08

29648,41

0

II

83993,49

0

0

13870

18882

21593,08

29648,41

0

II

b. dotari independente

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

4500

0

0

4500

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

4500

0

0

4500

0

0

0

0

II

0

7101 Active fixe

I

0

II

4500

4500

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

241192,22

1264

491,04

127907,96

111529,22

0

0

0

II

241788,43

1070,59

748,94

798,7

167582,71

71587,49

0

0

02 Buget local

I

241192,22

1264

491,04

127907,96

111529,22

0

0

0

din care:

II

241788,43

1070,59

748,94

798,7

167582,71

71587,49

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

241192,22

1264

491,04

127907,96

111529,22

postaderare

II

241268,43

1070,59

748,94

278,7

167582,71

71587,49

7101 Active fixe

I

0

II

520

520

II

e. alte cheltuieli asimilate investițiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

78973,49

0

0

8850

18882

21593,08

29648,41

0

II

78973,49

0

0

8850

18882

21593,08

29648,41

0

02 Buget local

I

78973,49

0

0

8850

18882

21593,08

29648,41

0

din care:

II

78973,49

0

0

8850

18882

21593,08

29648,41

0

II

0

7101 Active fixe

I

78973,49

8850

18882

21593,08

29648,41

II

78973,49

8850

18882

21593,08

29648,41

NOTA: Reprezinta sinteza fiselor obiectivelor/proiectelor/categoriilor de investitii

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL__IASI_

MUNICIPIUL IASI

C

FORMULAR 14

I    - Credite de angajament

II    - Credite bugetare

PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

CAPITOLUL 87

Alte actiuni

economice

- mii lei -

CAPITOL/

GRUPA/

SURSA

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE până la 31/12/2011

Cheltuieli

preliminate

2012

ESALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT

PROGRAM

2013

ESTIMĂRI

2014

2015

2016

anii ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanțare

I

111143,89

22048,18

10248

40227,29

20472,71

18147,71

0

0

II

83941,91

2311,66

3421,15

14807,77

39050,31

24351,02

0

0

02 Buget local

I

111143,89

22048,18

10248

40227,29

20472,71

18147,71

0

0

din care:

II

83941,91

2311,66

3421,15

14807,77

39050,31

24351,02

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

111143,89

22048,18

10248

40227,29

20472,71

18147,71

0

0

postaderare

II

83941,91

2311,66

3421,15

14807,77

39050,31

24351,02

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

A. Obiective (proiecte) de investiții în continuare

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

35268,49

10091,2

10248

14929,29

0

0

0

0

II

19208,45

1498,62

3321,89

14387,94

0

0

0

0

02 Buget local

I

35268,49

10091,2

10248

14929,29

0

0

0

0

din care:

II

19208,45

1498,62

3321,89

14387,94

0

0

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe

I

35268,49

10091,2

10248

14929,29

0

0

nerambursabile

postaderare

II

19208,45

1498,62

3321,89

14387,94

0

0

II

B. Obiective (proiecte) de investiții noi

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

11954,98

11954,98

0

0

0

0

0

0

II

3,06

3,06

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

11954,98

11954,98

0

0

0

0

0

0

din care:

II

3,06

3,06

0

0

0

0

0

0

56 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

I

11954,98

11954,98

0

0

postaderare

II

3,06

3,06

0

0

II

C. Alte cheltuieli de investiții

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

63920,42

2

0

25298

20472,71

18147,71

0

0

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

0

0

02 Buget local

I

63920,42

2

0

25298

20472,71

18147,71

0

0

din care:

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

63920,42

2

0

25298

20472,71

18147,71

0

0

postaderare

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

0

0

7101 Active fixe

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

II

c. cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate si alte studii

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

63920,42

2

0

25298

20472,71

18147,71

0

0

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

0

0

02 Buget local

I

63920,42

2

0

25298

20472,71

18147,71

0

0

din care:

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

0

0

56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile

I

63920,42

2

25298

20472,71

18147,71

postaderare

II

64730,4

809,98

99,26

419,83

39050,31

24351,02

II

e. alte cheltuieli asimilate investitiilor

TOTAL GENERAL

1. Total surse de finanțare

I

0

0

0

0

0

0

0

0

II

0

0

0

0

0

0

0

0

02 Buget local

I

0

0

0

0

0

0

0

0

din care:

II

0

0

0

0

0

0

0

0

7101 Active fixe

I

0

II

0

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

Județul: IASI

Unitatea administrativ-teritorială: MUNICIPIUL IASI


ANEXA NR. 5 PROIECT


FORMULAR: 12


SINTEZA FINANȚĂRII PROGRAMELOR

-mii lei -

DENUMIREA PROGRAMELOR

Cod

Executie

2008

Executie

2009

Executie

2010

Executie

2011

Executie 2012

Program

2013

Estimări 2014

Estimări

2015

TOTAL

A

B

1

2

3

4

5

6

7

8

9=1+..+8

| |

TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

0,00

0,00

15.118,58

107.533,12

122.677,95

769.298,80

288.562,48

24.185,58

1.327.376,51

Il.Credite bugetare

0,00

2.510,87

2.395,29

36.812,23

118.333,91

536.029,90

493.732,11

137.536,17

1.327.350,48

finanțate din:

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

15.118,58

107.533,12

122.454,25

754.874,53

288.053,62

24.185,58

1.312.219,68

Il.Credite bugetare

0,00

2.510,87

2.395,29

26.338,55

56.175,44

474.398,63

493.223,25

137.536,17

1.192.578,20

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

Il.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

0,00

0,00

9.400,00

0,00

0,00

9.400,00

II.Credite bugetare

10.473,68

61.934,77

56.607,00

0,00

0,00

129.015,45

-

fonduri externe

50.08

nerambursabile

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

0,00

0,00

0,00

0,00

223,70

5.024,27

508,86

0,00

5.756,83

Il.Credite bugetare

0,00

0,00

0,00

0,00

223,70

5.024,27

508,86

0,00

5.756,83

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

Il.Credite bugetare

1)

PROGRAMUL INTERREG IV C

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

0,00

0,00

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

37,26

329,08

488,03

338,92

258,45

1.451,74

II.Credite bugetare

0,00

0,00

37,26

51,99

450,46

342,38

258,45

1.140,54

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

167,23

117,94

0,00

285,17

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

2)

PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL (POR)

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

14.478,90

104.686,36

112.537,87

501.749,83

230.225,79

22.568,47

986.247,22

II.Credite bugetare

0,00

2.510,87

1.755,61

23.768,88

46.281,28

221.323,72

435.445,42

135.919,06

867.004,84

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

10.306,45

61.816,83

47.119,10

119.242,38

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

3)

PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL CRESTEREA COMPETITIVITATII ECONOMICE (POS CCE)

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

I. Credite de angajament

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

1.030,00

1.530,00

II.Credite bugetare

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

1.030,00

1.530,00

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

1.472,89

508,86

1.981,75

II.Credite bugetare

1.472,89

508,86

1.981,75

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

4)

PROGRAM ACTIUNI PREGATITOARE IN DOMENIUL SPORTULUI

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

0,00

0,00

0,00

0,00

I. Credite de angajament

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

72,01

37,76

109,77

II.Credite bugetare

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

72,01

37,76

109,77

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

5)

PROGRAMULURBACT2

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

0,00

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

140,95

100,48

25,11

266,54

II.Credite bugetare

15,35

87,70

50,48

25,11

178,64

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

0,00

87,90

87,90

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

6)

PROGRAMUL EUROPA PENTRU CETATENI

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

finanțat din:

0,00

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

166,43

0,00

0,00

166,43

II.Credite bugetare

0,00

166,43

0,00

0,00

166,43

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

0,00

0,00

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

7)

PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL

DE MEDIU

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

63,00

289,07

7.284,28

242.280,68

54.749,14

304.666,17

II.Credite bugetare

0,00

0,00

63,00

289,07

7.284,28

242.280,68

54.749,14

304.666,17

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

0,00

0,00

9.400,00

9.400,00

II.Credite bugetare

0,00

9.400,00

9.400,00

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

8)

PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 2007-2013

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

539,42

1.437,52

2.031,41

9.609,49

1.306,00

1.246,00

16.169,84

Il.Credite bugetare

0,00

0,00

539,42

1.437,52

2.031,41

9.609,49

1.306,00

1.246,00

16.169,84

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

223,70

3.551,38

3.775,08

II.Credite bugetare

223,70

3.551,38

3.775,08

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

0,00

II.Credite bugetare

0,00

9)

PROGRAM DE COOPERARE TRANSFRONTALIERA ROMANIA-UCRAINA-REPUBLICA MOLDOVA 2007-2013

finanțat din:

-

bugetul local

50.02

I. Credite de angajament

0,00

0,00

0,00

791,09

112,66

16,22

346,00

346,00

1.611,97

Il.Credite bugetare

0,00

0,00

0,00

791,09

112,66

16,22

346,00

346,00

1.611,97

-

credite externe

50.06

I. Credite de angajament

Il.Credite bugetare

-

credite interne

50.07

I. Credite de angajament

Il.Credite bugetare

fonduri externe nerambursabile

50.08

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

-

venituri proprii

50.10

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

bugetul in afara bugetului local

50.11

I. Credite de angajament

II.Credite bugetare

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDETUL:

Unitatea administrativ-teritoriala MUNICIPIUL IASI FORMULAR:


IASI


ANEXA NR. 5.1

18_ PROIECT


I - Credite de angajament II - Credite bugetare

SINTEZA

PROIECTELOR CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE DE PREADERARE, ALTI DONATORI SI DIN ALTE INSTRUMENTE/FONDURI POST-ADERARE

-mii lei -

Denumirea proiectului/ surse de finanțare

Cod

rând

Valoarea

totala

a proiectului

Executie

2009

Executie

2010

Executie

2011

Executie 2012

Program

2013

Estimări

2014

0

1

2=3 la 9

4

5

6

7

8

9

TOTAL

01

I

24193,33

4526,22

5488,79

12927,32

1233,30

17,70

0,00

II

20305,31

4526,22

5488,79

5420,64

4848,06

21,60

0,00

din care, finanțat din:

Finanțare

externă

nerambursabilă

02

I

15965,81

3025,43

3492,79

9447,59

0,00

0,00

0,00

II

7860,04

3025,43

3492,79

1341,82

0,00

0,00

0,00

din care:

-

Uniunea Europeană

03

I

II

din care:

- Programe comunitare

04

I

II

- Fonduri

nerambursabile de

05

I

preaderare

II

-

Alți donatori

06

I

II

-

Bugetul local

07

I

8227,52

1500,79

1996,00

3479,73

1233,30

17,70

0,00

II

8138,87

1500,79

1996,00

3391,08

1233,30

17,70

0,00

din care:

Programe

comunitare

08

I

II

Programe PHARE si alte programe cu finanțare

09

I

nerambursabila

II

-

Programe I.S.P.A.

10

I

II

Programe

S.A.P.A.R.D.

11

I

II

Credite interne sau externe

12

I

0

0

0

0

0

0

0

II

4306,4

0

0

687,74

3614,76

3,9

0

-

Alte surse

13

I

II

Proiectul

14

I

18797,24

3556,96

4312,96

10927,32

0

0

Archimedes

II

14909,22

3556,96

4312,96

3420,64

3614,76

3,9

din care, finanțat din:

Finanțare externă nerambursabilă

15

I

15965,81

3025,43

3492,79

9447,59

0

II

7860,04

3025,43

3492,79

1341,82

0

din care:

Uniunea

Europeană

16

I

II

din care:

Programe Phare si alte programe cu finantare

17

I

15965,81

3025,43

3492,79

9447,59

0

II

7860,04

3025,43

3492,79

1341,82

0

- Fonduri

nerambursabile de preaderare

19

I

II

-

Alți donatori

19

I

II

-

Bugetul local

20

I

2831,43

531,53

820,17

1479,73

0

II

2742,78

531,53

820,17

1391,08

0

din care:

-Programe

comunitare

21

I

II

Programe PHARE si alte programe cu finantare

22

I

nerambursabila

II

Programe I.S.P.A.

23

I

II

Programe

S.A.P.A.R.D.

24

I

II

Credite interne sau externe

25

I

0

II

4306,4

687,74

3614,76

3,9

-

Alte surse

26

I

II

Proiectul

Centrul

Expozitional

Moldova

14

I

5396,09

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

17,7

II

5396,09

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

17,7

din care, finanțat din:

Finanțare externă nerambursabilă

15

I

II

din care:

Uniunea

Europeană

16

I

II

din care:

-Programe

comunitare

17

I

II

- Fonduri

nerambursabile de preaderare

19

I

II

-

Alți donatori

19

I

II

-

Bugetul local

20

I

5396,09

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

17,7

II

5396,09

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

17,7

din care:

-Programe

comunitare

21

I

II

Programe PHARE si alte programe cu finantare

22

I

5378,39

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

nerambursabila

II

5378,39

969,26

1175,83

2000,00

1233,3

Programe I.S.P.A.

23

I

II

Programe

S.A.P.A.R.D.

24

I

II

Credite interne sau externe

25

I

II

PRESEDINTE DE SEDINTA Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

JUDEȚUL: IASI

Unitatea administrativ-teritoriala MUNICIPIUL IASI

ANEXA NR. 5.2

FORMULAR:

PROIECT

SINTEZA

proiectelor finanțate / propuse la finanțare in cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politiciilor Comune Agricola si de Pescuit, precum și altor facilitati si instrumente postaderare

-mii lei -

Denumire prog ram/instru ment/facilitate

Cod

Valoarea totala proiecte

Executie

2009

Executie 2010

Executie 2011

Executie 2012

Program 2013

Estimări 2014

Estimări 2015

1=2+.+8

2

3

4

5

6

7

8

TOTAL CHELTUIELI

49.02

I. Credite de angajament

1.323.864,76

0,00

15.118,58

107.533,12

122.677,95

767.325,91

287.023,62

24.185,58

II.Credite bugetare

1.323.838,73

2.510,87

2.395,29

36.812,23

118.333,91

534.057,01

492.193,25

137.536,17

din care:

Programe din Fondul European

56.01

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

de Dezvoltare Regională (

FEDR)

I. Credite de angajament

988.241,70

0,00

14.516,16

105.015,44

113.025,90

502.468,14

230.622,48

22.593,58

II.Credite bugetare

988.215,67

2.510,87

1.792,87

34.294,55

108.681,86

269.199,24

435.792,11

135.944,17

din acesta:

Denumire proiect 1 ERMIS

I. Credite de angajament

398,88

37,26

244,21

117,41

0,00

0,00

0,00

II.Credite bugetare

382,24

37,26

79,81

265,17

0,00

0,00

0,00

Denumire proiect 2 PLUS

I. Credite de angajament

406,95

84,87

322,08

0,00

0,00

0,00

II.Credite bugetare

397,56

139,41

254,69

3,46

0,00

0,00

Denumire proiect 3 RE-BLOCK

I. Credite de angajament

266,54

0,00

140,95

100,48

25,11

II.Credite bugetare

266,54

15,35

175,60

50,48

25,11

Denumire proiect 4 Infiintare Muzeul Municipal Iasi

I. Credite de angajament

19.488,62

1,00

136,16

15.796,95

3.554,51

0,00

II.Credite bugetare

19.488,62

0,12

129,47

2.308,80

10.248,92

6.801,31

Denumire proiect 5 Reabilitare

Manastirea Golia - etapa II

I. Credite de angajament

9.150,60

0,00

75,00

0,00

117,00

4.537,84

4.420,76

II.Credite bugetare

9.150,60

0,07

68,03

67,10

1,00

4.710,64

4.303,76

Denumire proiect 6 Regenerare urbana zona Lapusneanu - Piata Unirii

I. Credite de angajament

13.588,35

1,00

148,70

8.281,23

5.157,42

0,00

II.Credite bugetare

13.588,35

0,02

94,23

11,00

9.438,17

4.044,93

Denumire proiect 7 Reabilitarea si modernizarea Caminului de Pensionari Sf Parascheva Copou din Iasi

I. Credite de angajament

10.997,64

220,00

73,69

9.706,31

997,64

0,00

II.Credite bugetare

10.997,64

202,28

13,99

9.327,79

1.103,07

350,51

Denumire proiect 8 Axa de dezvoltare Nord - Sud Pasaj "Octav Bancilă"

I. Credite de angajament

87.761,59

0,00

775,52

24.393,20

11.888,01

27.178,13

23.526,73

0,00

II.Credite bugetare

87.761,59

1.700,89

185,42

518,16

18.166,03

57.490,96

9.700,13

0,00

Denumire proiect 9 Centrul Tehnologic Regional Iasi

I. Credite de angajament

18.280,93

893,00

1.664,23

13.012,97

2.710,73

II.Credite bugetare

18.280,93

832,05

336,60

2.693,76

14.418,52

Denumire proiect 10 Reabilitarea infrastructurii rutiere in zona industriala a municipiului Iasi

I. Credite de angajament

92.214,06

1,00

245,52

51.078,17

40.889,37

0,00

Il.Credite bugetare

92.214,06

0,00

61,38

185,14

64.377,28

27.590,26

Denumire proiect 11 Modernizarea retelei de linii de tramvai in polul de crestere

I. Credite de angajament

89.430,42

1,00

0,00

61.522,15

27.907,27

Il.Credite bugetare

89.430,42

0,00

266,64

10.438,53

65.215,21

13.510,04

Denumire proiect 12 Modernizarea legaturii rutiere Centrul

Intermodal de Transport - Gara Iasi

I. Credite de angajament

74.470,17

1,00

245,52

39.192,73

35.030,92

0,00

II.Credite bugetare

74.470,17

0,00

220,97

25,56

52.120,12

22.103,52

Denumire proiect 13 Reabilitare Linie tramvai Iasi - Dancu

I. Credite de angajament

73.246,99

1,00

0,00

37.637,06

35.608,93

0

II.Credite bugetare

73.246,99

0,02

199,95

68,00

51.085,31

21.893,71

Denumire proiect 14 Dezvoltarea axei de transport Est -Vest în Municipiul Iași

I. Credite de angajament

90.766,57

615,90

33.307,64

25.520,37

31.322,66

0,00

0,00

II.Credite bugetare

90.766,57

193,33

10.213,95

32.297,88

48.061,41

0,00

0,00

Denumire proiect 15 Dezvoltare rețea rutieră în zona culturală, istorică și turistică a Municipiului Iași

I. Credite de angajament

91.134,03

239,50

32.902,82

46.784,35

11.207,36

0,00

0,00

II.Credite bugetare

91.134,03

221,49

16.054,38

35.626,95

39.231,21

0,00

0,00

Denumire proiect 16 Dezvoltare și reabilitare arteră funcțională Sud - Municipiul Iași

I. Credite de angajament

87.638,55

0,00

1.619,67

178,14

62.313,46

23.527,28

0,00

II.Credite bugetare

87.638,55

320,19

142,10

14,23

26.579,17

60.582,86

0,00

Denumire proiect 17 Creșterea accesibilitatii spre zona centrala ec si comerciala a PC

I. Credite de angajament

9.089,64

0,00

0,00

184,60

4.043,79

4.861,25

0,00

0,00

Il.Credite bugetare

9.089,64

0,00

0,00

183,79

53,88

8.851,97

0,00

0,00

Denumire proiect 18 Sistem de management de trafic in Municipiul Iași

I. Credite de angajament

91.182,31

0,00

0,00

220,00

12,65

90.767,35

182,31

0,00

II.Credite bugetare

91.182,31

0,00

0,00

9,67

207,01

21.015,09

58.980,54

10.970,00

Denumire proiect 19 Zona de agrement Ciric

I. Credite de angajament

47.223,47

0,00

11.954,98

10.091,20

10.248,00

14.929,29

0,00

0,00

II.Credite bugetare

47.223,47

809,98

3,06

6.346,21

17.885,38

22.178,84

0,00

0,00

Denumire proiect 20 Amenajarea Plajei din zona Nicolina

I. Credite de angajament

20.500,00

0,00

0,00

1,00

0,00

20.499,00

0,00

0,00

II.Credite bugetare

20.500,00

0,00

0,00

0,00

0,06

123,00

14.173,63

6.203,31

Denumire proiect 21 Modernizarea si reabilitarea parcului public al Teatrului National Vasile Alecsandri

I. Credite de angajament

43.420,42

0,00

0,00

1,00

0,00

4.799,00

20.472,71

18.147,71

II.Credite bugetare

43.420,42

0,00

0,00

0,00

99,20

296,83

24.876,68

18.147,71

Denumire proiect 22 Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte din Municipiul lasi pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro pe luna

I. Credite de angajament

14.838,79

0,00

0,00

0,00

0,00

6.900,00

7.938,79

0,00

II.Credite bugetare

14.838,79

0,00

0,00

0,00

0,00

6.900,00

7.938,79

0,00

Denumire proiect 23 Sprijinirea investițiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuințe din Municipiul Iași pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro pe luna

I. Credite de angajament

1.824,07

0,00

0,00

0,00

0,00

930,00

894,07

0,00

II.Credite bugetare

1.824,07

0,00

0,00

0,00

0,00

930,00

894,07

0,00

Denumire proiect 24 Sportul pentru toti

I. Credite de angajament

65,77

0,00

0,00

0,00

0,00

43,85

21,92

0,00

II.Credite bugetare

65,77

0,00

0,00

0,00

0,00

43,85

21,92

0,00

Denumire proiect 25 STRASBOUG-CITIES 4U, CITIES 4 EUROPE

I. Credite de angajament

166,43

0,00

0,00

0,00

0,00

166,43

0,00

0,00

II.Credite bugetare

166,43

0,00

0,00

0,00

0,00

166,43

0,00

0,00

Denumire proiect 26 E-COOP

I. Credite de angajament

645,91

0,00

0,00

0,00

48,54

338,92

258,45

0,00

II.Credite bugetare

645,91

0,00

0,00

0,00

48,54

338,92

258,45

0,00

Denumire proiect 27 PROMOTING

URBAN SPORTS FOR ALL

I. Credite de angajament

44,00

0,00

0,00

0,00

28,16

15,84

0,00

II.Credite bugetare

44,00

0,00

0,00

0,00

28,16

15,84

0,00

Denumire proiect 28 ,,Solutie informatica E-SANATATE" Spitalul Clinic de Recuperare"

I. Credite de angajament

3.511,75

0,00

0,00

0,00

1.972,89

1.538,86

0,00

II.Credite bugetare

3.511,75

0,00

0,00

0,00

1.972,89

1.538,86

0,00

Programe din Fondul Social European

56.02

(FSE)

I. Credite de angajament

19.944,92

0,00

539,42

1.437,52

2.255,11

13.160,87

1.306,00

1.246,00

II.Credite bugetare

19.944,92

0,00

539,42

1.437,52

2.255,11

13.160,87

1.306,00

1.246,00

din acesta:

Denumire proiect 29,, Stagii de pregătire in domeniul serviciilor turistice la standarde europene" Gr. Sc. Economic nr. 2

I. Credite de angajament

2.946,05

28,34

527,26

188,45

2202

II.Credite bugetare

2.946,05

28,34

527,26

188,45

2202

Denumire proiect 30 ,, Impreuna ne va fi mai usor" Scoala nr. 26

I. Credite de angajament

952,76

196,43

440,82

315,49

0,02

II.Credite bugetare

952,76

196,43

440,82

315,49

0,02

Denumire proiect 31 „Practica artistica-tranzitia tanarului artist spre piata muncii" Liceul de arta

I. Credite de angajament

560,16

16,08

16,08

196

196

136

II.Credite bugetare

560,16

16,08

16,08

196

196

136

Denumire proiect „START in cariera ta!" Scoala Postliceala Sanitara

I. Credite de angajament

0

0,00

0

II.Credite bugetare

0

0,00

0

Denumire proiect 32 „Stagii de practica si orientare profesionala pentru o cariera de succes" Gr. Sc. De chimie

I. Credite de angajament

1969

169

1800

II.Credite bugetare

1969

169

1800

Denumire proiect 33 ,,Practic-pregateste-te si actioneaza pentru cariera ta" Gr. Sc. De turism

I. Credite de angajament

424,96

0,00

21,08

403,88

II.Credite bugetare

424,96

0,00

21,08

403,88

Denumire proiect 34 „Program multiregional de imbunatatire a tranziției de la scoala la viata activa pentru elevii din scolile sanitare"-Scoala Sanitara

I. Credite de angajament

173,5

0,00

0

173,5

II.Credite bugetare

173,5

0,00

0

173,5

Denumire proiect 35 ,,CONRIS-Imbunatatirea calitatii resurselor umane din zonele rurale ale judetului Iasi in vederea facilitarii accesului la ocupare in domeniul constructiilor" Gr. Sc. A. Saligny

I. Credite de angajament

176,96

0,00

0

176,96

II.Credite bugetare

176,96

0,00

0

176,96

Denumire proiect 36 „Calificarea si recalificarea angajatilor din sectorul constructiilor-parteneriat si actiuni pentru cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si a mobilitatii ocupationale-CONtrain" Gr. Sc. A. Saligny

I. Credite de angajament

390,56

0,00

0

390,56

II.Credite bugetare

390,56

0,00

0

390,56

Denumire proiect 37 ,,PROCON-Program de evaluare si certificare a competentelor angajatilor in constructii" Gr. Sc. A. Saligny

I. Credite de angajament

1519,81

0,00

0

1519,81

II.Credite bugetare

1519,81

0,00

0

1519,81

Denumire proiect 38 „Program integrat de consiliere, formare, evaluare si certificare a resurselor umane din mediul rural in domeniul constructiilor" Gr. Sc. A. Saligny

I. Credite de angajament

4161,88

0

4161,88

II.Credite bugetare

4161,88

0

4161,88

Denumire proiect 39 „Formare si evaluare profesionala pentru o cariera de succes" Gr. Sc. Ghe. Asachi

I. Credite de angajament

2124,97

88,93

454,67

1581,37

II.Credite bugetare

2124,97

88,93

454,67

1581,37

Denumire proiect 40 ,, Educația inseamna viitor"

I. Credite de angajament

1.951,11

0,00

314,65

325,61

972,82

338,03

0,00

0,00

Il.Credite bugetare

1.951,11

0,00

314,65

325,61

972,82

338,03

0,00

0,00

Denumire proiect 41 „Masuri active pentru ocuparea persoanelor fara loc de munca in sectorul serviciilor personale in mediul urban al judetelor Iasi si Botosani-FEMAO"

I. Credite de angajament

200,6

31,62

91,13

77,85

Il.Credite bugetare

200,6

31,62

91,13

77,85

Denumire proiect 42 ,,Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltarea profesionala si egalitate de sanse"

I. Credite de angajament

81,82

7,20

26,39

48,23

II.Credite bugetare

81,82

7,20

26,39

48,23

Denumire proiect 43 „Centrul de zi pentru persoane varsnice VOVIDENIA Iasi"

I. Credite de angajament

90,78

90,78

II.Credite bugetare

90,78

90,78

Denumire proiect 44 „Economie sociala pentru incluziunea socioprofesionala"

I. Credite de angajament

2220

1110

1110

II.Credite bugetare

2220

1110

1110

Programe din Fondul de Coeziune (

FC)

56.03

I. Credite de angajament

314066,17

0

63

289,07

7284,28

251680,68

54749,14

0

II.Credite bugetare

314066,17

0

63

289,07

7284,28

251680,68

54749,14

0

din acesta:

Denumire proiect 45 „Reabilitarea sistemului de termoficare in Municipiul Iași in vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile in atmosfera si pentru creșterea eficientei enegetice in alimentarea cu caldura urbana"

I. Credite de angajament

314066,17

63

289,07

7284,28

251680,68

54749,14

II.Credite bugetare

314066,17

63

289,07

7284,28

251680,68

54749,14

Programe Instrumentul European de

56.08

Vecinatate și Parteneriat ( ENPI)

I. Credite de angajament

1611,97

0,00

0,00

791,09

112,66

16,22

346,00

346,00

II.Credite bugetare

1611,97

0,00

0,00

791,09

112,66

16,22

346,00

346,00

din acesta:

Denumire proiect 46 „Prevenirea crizei varstei a treia in

Romania si Republica Moldova"

I. Credite de angajament

443,84

390,77

48,44

4,63

II.Credite bugetare

443,84

390,77

48,44

4,63

Denumire proiect 47 „Combaterea exploatarii prin munca a copiilor din Romania si Republica Moldova"

I. Credite de angajament

476,13

400,32

64,22

11,59

II.Credite bugetare

476,13

400,32

64,22

11,59

Denumire proiect 48 „Combaterea transfrontaliera in combaterea violentei asupra copiilor"

I. Credite de angajament

692,00

346

346

Il.Credite bugetare

692,00

346

346

PREȘEDINTE DE

SEDINTA

Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

123 / 123 la H.C.L. nr. 181 din 31 iulie 2013