Hotărârea nr. 99/2011

HOTĂRÂRE privind scutirea de la plata impozitului pe clădire conform art. 286 alin. (1)-(3) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare pentru contribuabilul prevăzut în Anexa 1

MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind scutirea de la plata impozitului pe clădire, conform art. 286 alin. (1)-(3) din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru contribuabilul prevăzut în Anexa 1

 

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 28 martie 2011;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economico - Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate întocmit de către Direcția Economică și Finanțe Publice Locale înregistrate sub nr.52038/07.03.2011;

Având în vedere documentele depuse la dosar : cererea contribuabilului, adeverința din care reiese calitatea  de  beneficiar al ajutorului social, declarața pe propria răspundere a contribuabilului că nu realizează alte venituri și nu deține alte proprietăți, referatul încheiat de către inspectorul de zona cu ocazia verificărilor efectuate  în evidența fiscală, actul de proprietate ale imobilului de la adresa de domiciliu, copie C.I.;

Având în vedere prevederile art. 125, alin. (2), lit. "e", din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 286 alin. (1)-(3), din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare ;

Având în vedere pct. 220, din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea  Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

Având în vedere H.C.L. nr. 177/31.05.2010, Anexa 16 de aprobare a regulamentului privind criteriile și procedurile de acordare a facillităților fiscale ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare ;  

         În temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1: Se aprobă cererea de scutire la impozit pe clădire, formulată de persoana fizică prevăzută în anexa nr. 1, la prezentul proiect de hotărâre, conform art.286 alin (1)-(3) din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Art.2: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Economice și Finanțe Publice Locale și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art.3: (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către :  D.E.F.P.L. Iași - Serviciul Constatare, Impunere, Control Fiscal și Executare Creanțe Bugetare - Persoane Fizice.

           (2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,        CONTRASEMNEAZĂ

Xxxxx Xxxxxxxxx                                   SECRETAR              

                                                            Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx                                                  

                                  

Nr. 99 din 28 martie 2011

 

Total consilieri locali

27

Prezenți

27

Pentru

27

Împotrivă

0

Abțineri

0