Hotărârea nr. 425/2011

HOTĂRÂRE privind modificarea si completarea H.C.L 180/2011 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2012

MUNICIPIUL IAȘI CONSILIUL LOCA


HOTĂRÂRE

privind modificarea si completarea H.C.L 180/2011 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2012

Consiliul Local al Municipiului Iași întrunit în ședința extraordinară în data de 9 decembrie

2011 ;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iasi prin expunerea de motive la proiectul de hotarâre ;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico- financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate intocmit de Directia Economica si Finante Publice Locale din cadrul Primariei Municipiului Iasi ;

Având în vedere Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 republicata, privind Codul de

procedura fiscala cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere Hotararea Guvernului nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere alin(2), art. 178 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala asa cum a fost modificat prin O.G. 29/2011;

Având în vedere alin (6), art 253 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal asa cum a fost modificata prin din O.G. 30/2011;

Având în vedere alin (9) art, 253 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal asa cum a fost modificata prin din O.G. 30/2011;

Având în vedere alin (2), art. 279 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal asa cum a fost modificata prin din O.G. 30/2011;

Având în vedere prevederile art. 9 al Cartei europene a autonomiei locale, adoptata la

Strasbourg la 15 octombrie 1985 si ratificata prin Legea nr. 199/1997;

Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată,cu modificările și completările ulterioare ;

În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:

HOTARASTE:

Art.1 Se aproba modificarea Art. 1 - Anexa 1 punctul II si Anexa 2.1. din H.C.L 180/2011 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2012 conform anexa care este parte integranta la prezenta.

Art.2 Se aproba modificarea si completarea Art. 4 din H.C.L. nr. 180/2011 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si alte sume care se fac venit al bugetului local pentru anul fiscal 2012 si acesta devine:

“ Art. 4.1. Creantele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie a anului , mai mici de 40 de lei, se anuleaza. Plafonul se aplica totalului creantelor fiscale datorate si neachitate de debitori.

Art 3 Copie dupa prezenta hotarare va fi comunicata: Primarului Municipiului Iasi, Directiei Economice si Finante Publice Locale Iasi și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art.4 (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Economică și Finanțe Publice Locale.

(2) Aducerea la cunostinta publica prezentei hotarari va fi asigurata de Centrul de Informatii pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx


CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx


Total

consilieri

locali

27

Prezenți

22

Pentru

22

Împotrivă

0

Abțineri

0

Nr. 425 din 9 decembrie 2011

ANEXA 1

II.    IMPOZITUL SI TAXA PE CLĂDIRI PERSOANE JURIDICE

TIPUL CLĂDIRII

Nivel Lege

nr. 571/2003 actualizata

Nivel an

2011

%

Majorare

an 2012

fata de

an 2011

%

Nivel an

2012

%

Temei    de

drept

0

1

2

3

4

5

a) reevaluat in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta ( 2009-2011)

0,25%-1,5%

0,95

0,95

Legea nr.

571/2003

actualizata

b) nereevaluat in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta (2009-2011)

10%-20%

-

-

20

c) nereevaluat in ultimii 5 ani anteriori anului de referinta, caz in care procentul de impozitare este valabil pentru anii fiscali 2007-2008

30%-40%

-

-

40

d) cu destinatie turistica ce nu functioneaza in cursul unui an calendaristic

Minim 5%

-

-

5

Impozitul/taxa pe cladiri se calculeaza prin aplicarea cotei de impozitare aprobata de consiliul local asupra valorii de inventar a cladirii. Impozitul/taxa astfel calculate se stabilesc la nivel de leu fara subdiviziuni conform legii.

Pentru cladirile cu destinatie turistica contribuabilul trebuie sa depuna documente justificative din care sa reiasa ca are in statut (act constitutiv) obiectul de activitate de turism si ca respectivele cladiri au functionat. Documentele in cauza se prezinta organului fiscal local pana la data de 01 martie a anului de referinta (curent) pentru activitatea anului precedent

Impozitul pe clădiri se plătește anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie, 30 septembrie inclusiv. Plata cu intarziere a taxelor, impozitelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului local, atrage dupa sine majorari de intarziere.

Nivelul majorarii de intarziere este de 2 % pentru fiecare luna sau fractiune de luna, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv, cu exceptiile prevazute de lege si poate fi modificat prin acte normative.

Orice persoana care dobandeste, construieste, demoleaza, distruge, modifica sau instraineaza o cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza de competenta se afla cladirea, in termen de 30 de zile de la data dobandirii, instrainarii sau construirii. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau nedepunerea declaratiilor fiscale, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda conform legii.

In cazul unei cladiri care face obiectul contractului de leasing financiar impozitul pe cladiri se datoreaza de catre locatar.

Pentru cladirile proprietatea publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ - teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, cat si pentru eventualele imbunatatiri ale acestora, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri.

In cazul cladirilor proprietate privata la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere de catre locatar din punct de vedere fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei noi declaratii fiscale in termen de 30 de zile de la data terminarii lucrarilor.

În cazul persoanelor fizice și juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului civil, impozitele și taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operațiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operațiunii de fiducie, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie.

Sunt exceptate de la prevedrile punctului d) din tabel, structurile care au autorizație de construire în perioada de valabilitate, dacă au început lucrările în termen de cel mult 3 luni de la data emiterii autorizației de construire.

Pentru plata cu anticipatie a impozitului si taxei pe cladiri datorate pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de 5%. Impozitul anual si taxa anuala pe cladiri datorat/datorate aceluiasi buget local de catre contribuabilii persoane juridice, de pana la 50 lei inclusiv se plateste integral pana la primul termen de plata. In cazul in care contribuabilul detine in proprietate mai multe cladiri amplasate pe raza aceleeasi unitati administrativ teritoriale, suma de 50 lei se refera la impozitul si taxa pe cladiri cumulat(a).

ANEXA 2.1

TAXA HOTELIERA

Nivel taxa

conform H.C.L. 177/2010 pentru an

2011

%

Nivel taxa

an 2012

%

Temei de drept

0

1

2

3

Taxa hoteliera

2

1

Legea    nr.

571/2003

actualizata,    art.

279, art. 280, art. 281,    protocolul

incheiat    intre

Municipiul Iasi si APTI

34322/10.05.2007

Taxa pentru sederea intr-o unitate de cazare denumita taxa hoteliera se incaseaza de catre persoanele juridice prin intermediul carora se realizeaza cazarea odata cu luarea in evidenta a persoanelor cazate.

Taxa hoteliera se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite la valoarea totala a cazarii/tarifului de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului. Unitatile de cazare au obligatia de a varsa taxa hoteliera la bugetul local pana la data de 10 a lunii inclusiv, a lunii urmatoare celei in care s-a colectat taxa de la persoanele care au platit cazarea. Persoanele juridice prin intermediul carora se realizeaza cazarea au obligatia ca in documentele utilizate pentru incasarea tarifelor de cazare sa evidentieze distinct taxa hoteliera incasata in functie de cota. Taxa hoteliera se datoreaza pentru intreaga perioada de sedere.

Unitatile de cazare au obligatia de a depune lunar o declaratie de decont la compartimentul de specialitate a autoritatii administratiei publice locale, pana la data stabilita pentru fiecare plata a taxei hoteliere inclusiv.