Hotărârea nr. 32/2011

HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “RK -Secția Clinică de Neuromotorii” Spital Clinic de Recuperare Iași Str.Pantelimon Halipa Nr.14

MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea  indicatorilor tehnico-economici pentru  obiectivul “RK -Secția Clinică de Neuromotorii” Spital Clinic de Recuperare Iași Str.Pantelimon Halipa Nr.14

 

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 27 ianuarie 2011;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico - financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere  referatul de specialitate nr. 6345 din 21.01.2011, întocmit de Serviciul Investiții;

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență nr.48/2010 care modifica Legea 95/2006 privind Reforma in domeniul sanatatii;

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgenta 162/ 2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii Publice catre autoritatile administratiei publice locale;

Având în vedere prevederile Legii - cadru 195/2006, a descentralizarii;

Având în vedere prevederile proiectul intocmit de SC REAL FORM SRL;

Având în vedere  Legea nr. 273 / 2006  privind finanțele publice locale cu rectificările și modificările ulterioare;

Având în vedere prevederile art.42 și 43 ale Legii nr.500/2002 privind finanțele publice cu rectificările și modificările ulterioare;

Avînd în vedere prevederile Legii nr.11/2010 privind bugetul de Stat pe anul 2010;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală  republicată,cu modificările și completările ulterioare ;  

         În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1: Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul “RK -Sectia Clinica de Neuromotorii” Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, Str.Pantelimon Halipa Nr.14 ;

Anexa nr.1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Tehnice și Investiții; Direcției Economice și Finanțe Publice Locale; Spitalului Clinic de Recuperare Iași și Instituției Prefectului Județului Iași;

Art.3: (1) Punerea în aplicare a prezentei hotărâri va fi asigurată de  Direcția Tehnică și Investiții, Direcția Economică și Finanțe Publice Locale;

           (2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,          CONTRASEMNEAZĂ

   Xxxxxxxxxx Xxxxxxx                                    SECRETAR              

                                                            Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx                                                  

                            

Nr. 32 din 27 ianuarie 2011

 

ANEXA nr. 1 la HCL nr. 32 din 27ianuarie 2011

 

INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI

privind obiectivul “RK - Secția Clinica de Neuromotorii - Spitalului Clinic de Recuperare Iași”

 

Valoarea totala estimata  1957,52 mii lei inclusiv TVA (24%) din care C+M = 1957,52 mii lei.

Durata de realizare a reparatiei capitale este de 36 luni.

 

suprafata construita = 522,5 mp

suprafata desfasurata a cladirii = 1518 mp

suprafata utila a cladirii = 1219,13 mp

 

Director general,

Ing. Xxxxx Xxxxxxx

 

Director Executiv,                                     

Ing. Xxxxxxx Xxxxxxx                                              

 

Șef Serviciu Investiții,

Ing. Xxxxxx Xxxxxx 

 

Întocmit

Ing. Xxxxxxx Xxxxxx