Hotărârea nr. 270/2011
HOTĂRÂRE privind modificarea Statului de funcții al Poliției Locale Iași începând cu 01.08.2011MUNICIPIU
ONSILIUL
HOTĂRÂRE
privind modificarea Statului de funcții al Poliției Locale Iași,
începând cu 01.08.2011
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 29 iulie 2011;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economico -Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia de Muncă și Protecție Socială a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate întocmit de Directorul executiv al Poliției Locale Iași;
Având în vedere adresa nr. 5265/18.05.2011 prin care Agenția Naționala a Funcționarilor Publici a fost înștiințată cu privire la rezultatele concursului de promovare în clasa a funcționarilor publici din cadrul Poliției Locale Iași, concurs organizat în perioada 04-06.05.2011;
Având în vedere adresa nr. 7200/11.07.2011 prin care Agenția Naționala a Funcționarilor Publici a fost instiintata cu privire la rezultatele concursului de promovare in grad profesional a functionarilor publici din cadrul Politiei Locale Iasi, concurs organizat in perioada 28.06-01.07.2011;
Având în vedere HCL Iași nr. 56/25.02.2011 privind înființarea Poliției Locale Iași, aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Poliției Locale Iași, începând cu 01.01.2011;
Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 (r)- Codul muncii ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 188/1999(r2) -Statutul funcționarilor publici, completata si modificata prin Legea nr. 140/2010 ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 155/2010- Legea Politiei Locale;
Având în vedere prevederile HG nr. 1332 privind Regulamentul-cadru de organizare si functionare a Politiei locale ;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1: Se aprobă transformarea a 16 posturi aferente unor funcții publice de execuție specifice din Statul de funcții al Poliției Locale Iași, începând cu 01.08.2011, ca urmare a promovării în clasă a titularilor funcțiilor publice, conform Anexei nr. 1-parte integranta a prezentei hotărâri.
Art. 2: Se aprobă transformarea a 86 posturi aferente unor funcții publice de execuție generale și specifice din Statul de funcții al Poliției Locale Iași, începând cu 01.08.2011, ca urmare a promovarii în gradul profesional imediat superior a titularilor funcțiilor publice, conform Anexei nr. 2 - parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3: Se aprobă Statul de funcții al Poliției Locale Iași, începând cu 01.08.2011, conform Anexei nr. 3 - parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 4: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Serviciului Resurse Umane, Pregătire Profesională și Secretariat; Poliției Locale Iași și Instituției Prefectului Județului Iași.
2 / 19 la H.C.L. nr. 270 din 29 iulie 2011
Art. 5: (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Poliția Locală Iași.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 270 din 29 iulie 2011
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
23 |
|
Pentru |
23 |
|
Împotrivă |
- |
|
Abțineri |
- |
ANEXA nr. 1 la HCL nr. 270 din 29 iulie 2011
PROMOVĂRI ÎN CLASĂ
|
Nr. crt. |
Numele și prenumele |
Functia publica anterior promovarii |
Functia publica ulterior promovarii |
|
1. |
Xxxxxxxxxxxx Xxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
2. |
Xxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
3. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
Referent, clasa III, grad profesional superior |
Referent, clasa I, grad profesional superior |
|
4. |
Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional asistent |
Politist local, clasa I, grad profesional asistent |
|
5. |
Xxxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
6. |
Xxxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
7. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional asistent |
Politist local, clasa I, grad profesional asistent |
|
8. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional principal |
Politist local, clasa I, grad profesional principal |
|
9. |
Xxxxxx Xxxx Xxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional asistent |
Politist local, clasa I, grad profesional asistent |
|
10. |
Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional asistent |
Politist local, clasa I, grad profesional asistent |
|
11. |
Xxxxx Xxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
12. |
Xxxx Xxxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
14. |
Xxxxx Xxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional asistent |
Politist local, clasa I, grad profesional asistent |
|
15. |
Șcrab Cristian |
Politist local, clasa II, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
|
16. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Politist local, clasa III, grad profesional superior |
Politist local, clasa I, grad profesional superior |
ANEXA nr. 2 la HCL nr. 270 din 29 iulie 2011
PROMOVARI IN GRAD PROFESIONAL
|
Nr. Crt. |
Numele și prenumele |
Functia publica |
Gradul profesional din care promoveaza |
Gradul profesional in care promoveaza |
|
1. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
consilier, clasa I |
asistent |
principal |
|
2. |
Xxxx Xxxxx |
consilier, clasa I |
asistent |
principal |
|
3. |
Xxxxxxxxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
4. |
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
5. |
Xxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
6. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
7. |
Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
8. |
Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
9. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
10. |
Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
12. |
Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
13. |
Xxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
15. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
16. |
Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
17. |
Xxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
18. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
19. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
20. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
22. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
23. |
Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
24. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
25. |
Xxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
26. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
27. |
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
28. |
Xxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
29. |
Xxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
30. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
31. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
32. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
33. |
Xxxxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
34. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
35. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
36. |
Xxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
37. |
Xxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
38. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
39. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
40. |
Xxxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
41. |
Xxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
42. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
43. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
44. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
45. |
Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
46. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
47. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
48. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
49. |
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
50. |
Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
51. |
Xxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
52. |
Xxxx Xxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
53. |
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
54. |
Marele Florin |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
55. |
Xxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
56. |
Xxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
57. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
58. |
Maxim Mariana |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
59. |
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
60. |
Xxxxxxxx Xxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
61. |
Xxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
62. |
Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
63. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
64. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
65. |
Xxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
66. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
67. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
68. |
Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
69. |
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
70. |
Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
71. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
72. |
Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
73. |
Xxxxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
74. |
Xxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
75. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
76. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
77. |
Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
78. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
79. |
Xxxxxxxxxxx Xxxxxxxx |
politist local, clasa III |
principal |
superior |
|
80. |
Xxxxxx Xxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
81. |
Xxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
82. |
Xxxx Xxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
83. |
Xxxxxxxxx Xxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
84. |
Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
85. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
|
86. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
politist local, clasa III |
asistent |
principal |
ANEXA nr. 3 la HCL nr. 270 din 29 iulie 2011
MUNICIPIUL IASI
POLITIA LOCALĂ IASI
Anexa nr. 3
la HCL Iasi nr. ______din ________2011
STAT DE FUNCTII
VALABIL DE LA DATA DE 01.08.2011
|
Nr. pozitie. |
Nr. Posturi |
Marca |
Numele si Prenumele |
Clasa |
Studii |
Functia publica |
Gradația |
Clase de salarizare |
Grad | |
|
CONDUCERE | ||||||||||
|
1 |
1 |
1 |
V |
VACANT |
I |
S |
Director Executiv |
0 |
80 |
II |
|
2 |
2 |
2 |
V |
VACANT |
I |
S |
Director Executiv Adjunct |
0 |
78 |
II |
|
SERVICIUL JURIDIC, INSTRUIRE, RESURSE UMANE | ||||||||||
|
3 |
1 |
5 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
2 |
76 |
II |
|
BIROU JURIDIC, RESURSE UMANE | ||||||||||
|
4 |
2 |
6 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef birou |
3 |
74 |
II |
|
5 |
3 |
3 |
V |
VACANT |
I |
S |
CONSILIER |
0 |
34 |
asistent |
|
6 |
4 |
4 |
V |
VACANT |
I |
S |
Consilier juridic |
0 |
34 |
asistent |
|
7 |
5 |
7 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
CONSILIER |
2 |
44 |
principal |
|
8 |
6 |
8 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent |
5 |
32 |
superior |
|
9 |
7 |
9 |
O |
OCUPAT |
II |
SSD |
Referent de Specialitate |
5 |
48 |
superior |
|
COMPARTIMENT INSTRUIRE SI PROTECȚIA MUNCII | ||||||||||
|
10 |
8 |
10 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent |
2 |
20 |
asistent |
|
11 |
9 |
11 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
CONSILIER |
5 |
59 |
superior |
|
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABILITATE | ||||||||||
|
12 |
1 |
12 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef Serviciu |
0 |
76 |
II |
|
COMPARTIMENT FINANCIAR, CASIERIE | ||||||||||
|
13 |
2 |
13 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
CONSILIER |
2 |
44 |
principal |
|
14 |
3 |
14 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent |
2 |
20 |
asistent |
|
15 |
4 |
15 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent |
5 |
32 |
superior |
|
COMPARTIMENT CONTABILITATE, ARHIVĂ | ||||||||||
|
16 |
5 |
16 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
CONSILIER |
5 |
63 |
superior |
|
17 |
6 |
17 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent |
5 |
32 |
superior |
|
18 |
7 |
18 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
CONSILIER |
5 |
47 |
asistent |
|
19 |
8 |
19 |
V |
VACANT |
III |
M |
Arhivar |
0 |
13 | |
|
SERVICIUL ADMINISTRARE BAZE DE DATE, IMPLEMENTARE PROGRAME | ||||||||||
|
20 |
1 |
20 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef Serviciu |
0 |
76 |
II |
|
21 |
2 |
21 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Consilier |
5 |
48 |
principal |
|
22 |
3 |
22 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Consilier |
4 |
42 |
asistent |
|
COMPARTIMENT EVIDENȚA PROCESELOR-VERBALE | ||||||||||
|
23 |
4 |
23 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
24 |
5 |
24 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
25 |
6 |
25 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
2 |
42 |
asistent |
|
26 |
7 |
26 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
27 |
8 |
27 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
SERVICIUL CONTROL URBANISM. AFISAJ STRADAL | ||||||||||
|
28 |
1 |
28 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
5 |
76 |
II |
|
29 |
2 |
29 |
V |
VACANT |
I |
S |
Polițist local |
0 |
53 |
superior |
|
30 |
3 |
30 |
V |
VACANT |
I |
S |
Polițist local |
0 |
27 |
debutant |
|
31 |
4 |
31 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
62 |
superior |
|
32 |
5 |
32 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
3 |
60 |
superior |
|
33 |
6 |
33 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
2 |
42 |
asistent |
|
34 |
7 |
34 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
2 |
42 |
asistent |
|
35 |
8 |
35 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
2 |
42 |
asistent |
|
36 |
9 |
36 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
46 |
asistent |
|
37 |
10 |
74 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
38 |
11 |
38 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
SERVICIUL MANAGEMENT OPERAȚIONAL. RELAȚII PUBLICE | ||||||||||
|
39 |
1 |
39 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
2 |
76 |
II |
|
40 |
2 |
40 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
46 |
asistent |
|
COMPARTIMENT SECTORIȘTI | ||||||||||
|
41 |
3 |
41 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
42 |
4 |
42 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
43 |
5 |
43 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
1 |
40 |
asistent |
|
44 |
6 |
44 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
45 |
7 |
45 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
46 |
8 |
46 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
47 |
9 |
47 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
48 |
10 |
48 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
49 |
11 |
49 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
50 |
12 |
50 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
51 |
13 |
51 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
0 |
18 |
asistent |
|
52 |
14 |
52 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
53 |
15 |
53 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
54 |
16 |
54 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
1 |
40 |
asistent |
|
55 |
17 |
55 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
56 |
18 |
56 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
57 |
19 |
57 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
58 |
20 |
58 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
59 |
21 |
59 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
60 |
22 |
60 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
61 |
23 |
61 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
62 |
24 |
62 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
BIROU PROTECȚIA MEDIULUI | ||||||||||
|
63 |
25 |
63 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef birou |
0 |
74 |
II |
|
64 |
26 |
64 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
65 |
27 |
65 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
66 |
28 |
66 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
67 |
29 |
67 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
68 |
30 |
68 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
23 |
asistent |
|
BIROU CONTROL ACTIVITĂȚI COMERCIALE | ||||||||||
|
69 |
31 |
69 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef birou |
0 |
74 |
II |
|
70 |
32 |
70 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
71 |
33 |
71 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
72 |
34 |
72 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
73 |
35 |
250 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
74 |
36 |
37 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
4 |
45 |
asistent |
|
BIROU EVIDENȚA PERSOANELOR | ||||||||||
|
75 |
37 |
75 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef birou |
0 |
74 |
II |
|
76 |
38 |
76 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
77 |
39 |
77 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
3 |
44 |
asistent |
|
78 |
40 |
78 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
79 |
41 |
79 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
80 |
42 |
80 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
46 |
asistent |
|
SERVICIUL ACȚIUNI SPECIALE INTERVENȚIE | ||||||||||
|
81 |
1 |
87 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
5 |
76 |
II |
|
82 |
2 |
82 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
83 |
3 |
83 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
84 |
4 |
84 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
4 |
45 |
asistent |
|
85 |
5 |
85 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
4 |
45 |
asistent |
|
86 |
6 |
86 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
87 |
7 |
81 |
V |
VACANT |
I |
S |
Polițist local |
0 |
42 |
principal |
|
88 |
8 |
88 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
89 |
9 |
89 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
90 |
10 |
90 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
91 |
11 |
91 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
92 |
12 |
92 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
93 |
13 |
305 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
25 |
principal |
|
94 |
14 |
94 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
95 |
15 |
95 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
96 |
16 |
96 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
97 |
17 |
97 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
98 |
18 |
98 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
SERVICIUL DISPECERAT, LOGISTIC, ADMINISTRATIV | ||||||||||
|
99 |
1 |
99 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
5 |
76 |
II |
|
100 |
2 |
100 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
101 |
3 |
101 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
102 |
4 |
102 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
3 |
44 |
asistent |
|
103 |
5 |
103 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
104 |
6 |
104 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
4 |
45 |
asistent |
|
105 |
7 |
105 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
106 |
8 |
106 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
107 |
9 |
107 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
108 |
10 |
108 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
109 |
11 |
109 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
110 |
12 |
110 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
111 |
13 |
111 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
112 |
14 |
112 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
113 |
15 |
113 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
114 |
16 |
114 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
115 |
17 |
115 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
116 |
18 |
116 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
117 |
19 |
117 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
BIROU ADMINISTRATIV | ||||||||||
|
118 |
20 |
118 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef birou-personal contractual |
5 |
72 |
II |
|
119 |
21 |
119 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent-Personal Contractual |
5 |
27 | |
|
120 |
22 |
120 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Referent-Personal Contractual |
5 |
23 | |
|
121 |
23 |
121 |
V |
VACANT |
III |
M |
Referent-Personal Contractual |
18 | ||
|
122 |
24 |
122 |
O |
OCUPAT |
III |
G |
Muncitor calificat |
5 |
19 | |
|
123 |
25 |
123 |
O |
OCUPAT |
III |
G |
Ingrijitor |
5 |
21 | |
|
124 |
26 |
124 |
V |
VACANT |
III |
G |
Ingrijitor |
0 |
12 | |
|
125 |
27 |
125 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
agent-pază |
1 |
15 | |
|
126 |
28 |
126 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
agent-pază |
5 |
21 | |
|
SERVICIUL SIGURANȚA CIRCULAȚIEI | ||||||||||
|
127 |
1 |
127 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
4 |
80 |
II |
|
128 |
2 |
128 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
129 |
3 |
129 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
130 |
4 |
130 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
46 |
asistent |
|
131 |
5 |
131 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
132 |
6 |
132 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
133 |
7 |
133 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
134 |
8 |
134 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
135 |
9 |
135 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
136 |
10 |
136 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
137 |
11 |
137 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
138 |
12 |
138 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
139 |
13 |
139 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
140 |
14 |
140 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
141 |
15 |
141 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
142 |
16 |
142 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
143 |
17 |
143 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
144 |
18 |
144 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
145 |
19 |
145 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
4 |
45 |
asistent |
|
146 |
20 |
146 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
147 |
21 |
147 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
148 |
22 |
148 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
149 |
23 |
149 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
150 |
24 |
150 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
151 |
25 |
151 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
152 |
26 |
152 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
153 |
27 |
153 |
V |
VACANT |
II |
SSD |
Polițist local |
0 |
42 |
superior |
|
154 |
28 |
154 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
155 |
29 |
155 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
156 |
30 |
156 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
157 |
31 |
157 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
158 |
32 |
158 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
159 |
33 |
159 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
160 |
34 |
160 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
161 |
35 |
161 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
SERVICIUL NR.1-ORDINE PUBLICĂ | ||||||||||
|
162 |
1 |
162 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef serviciu |
5 |
78 |
II |
|
163 |
2 |
163 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
164 |
3 |
164 |
V |
VACANT |
III |
M |
Polițist local |
0 |
21 |
superior |
|
165 |
4 |
165 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
166 |
5 |
166 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
167 |
6 |
167 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
168 |
7 |
168 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
169 |
8 |
169 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
170 |
9 |
170 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
171 |
10 |
171 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
172 |
11 |
172 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
173 |
12 |
173 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
174 |
13 |
174 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
175 |
14 |
175 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
176 |
15 |
176 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
177 |
16 |
177 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
25 |
principal |
|
178 |
17 |
178 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
179 |
18 |
179 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
180 |
19 |
180 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
181 |
20 |
181 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
182 |
21 |
182 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
183 |
22 |
183 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
184 |
23 |
184 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
185 |
24 |
185 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
186 |
25 |
186 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
187 |
26 |
187 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
188 |
27 |
188 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
189 |
28 |
189 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
190 |
29 |
190 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
191 |
30 |
191 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
192 |
31 |
192 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
193 |
32 |
193 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
194 |
33 |
194 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
195 |
34 |
195 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
196 |
35 |
196 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
197 |
36 |
197 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
3 |
44 |
asistent |
|
198 |
37 |
198 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
0 |
18 |
asistent |
|
SERVICIUL NR.2 - ORDINE PUBLICĂ | ||||||||||
|
199 |
1 |
199 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Sef Serviciu |
5 |
76 |
II |
|
200 |
2 |
200 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
201 |
3 |
201 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
202 |
4 |
202 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
203 |
5 |
203 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
204 |
6 |
204 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
205 |
7 |
205 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
206 |
8 |
206 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
207 |
9 |
207 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
208 |
10 |
208 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
209 |
11 |
209 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
210 |
12 |
210 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
211 |
13 |
211 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
212 |
14 |
212 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
213 |
15 |
213 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
214 |
16 |
214 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
215 |
17 |
215 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
216 |
18 |
216 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
217 |
19 |
217 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
218 |
20 |
218 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
219 |
21 |
219 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
220 |
22 |
220 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
221 |
23 |
221 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
222 |
24 |
222 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
223 |
25 |
223 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
224 |
26 |
224 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
225 |
27 |
225 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
226 |
28 |
226 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
227 |
29 |
227 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
25 |
principal |
|
228 |
30 |
228 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
229 |
31 |
229 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
230 |
32 |
230 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
231 |
33 |
231 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
232 |
34 |
232 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
233 |
35 |
233 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
234 |
36 |
234 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
235 |
37 |
235 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
SERVICIUL NR.3 - ORDINE PUBLICĂ | ||||||||||
|
236 |
1 |
236 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef Serviciu |
0 |
76 |
II |
|
237 |
2 |
237 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
238 |
3 |
238 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
239 |
4 |
239 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
240 |
5 |
240 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
241 |
6 |
241 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
242 |
7 |
242 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
243 |
8 |
243 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
244 |
9 |
244 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
245 |
10 |
245 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
246 |
11 |
246 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
247 |
12 |
247 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
248 |
13 |
248 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
249 |
14 |
249 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
250 |
15 |
73 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
251 |
16 |
251 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
252 |
17 |
252 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
253 |
18 |
253 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
254 |
19 |
254 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
0 |
18 |
asistent |
|
255 |
20 |
255 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
256 |
21 |
256 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
257 |
22 |
257 |
O |
OCUPAT |
I |
S |
Polițist local |
5 |
46 |
asistent |
|
258 |
23 |
258 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
259 |
24 |
259 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
260 |
25 |
260 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
261 |
26 |
261 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
262 |
27 |
262 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
33 |
superior |
|
263 |
28 |
263 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
264 |
29 |
264 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
265 |
30 |
265 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
28 |
principal |
|
266 |
31 |
266 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
267 |
32 |
267 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
268 |
33 |
268 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
269 |
34 |
269 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
270 |
35 |
270 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
271 |
36 |
271 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
272 |
37 |
272 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
SERVICIUL NR.4 - ORDINE PUBLICĂ | ||||||||||
|
273 |
1 |
273 |
V |
VACANT |
I |
S |
Sef Serviciu |
0 |
76 |
II |
|
274 |
2 |
274 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
275 |
3 |
275 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
276 |
4 |
276 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
277 |
5 |
277 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
278 |
6 |
278 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
279 |
7 |
279 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
280 |
8 |
280 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
281 |
9 |
281 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
282 |
10 |
282 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
283 |
11 |
283 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
|
284 |
12 |
284 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
285 |
13 |
285 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
286 |
14 |
286 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
27 |
principal |
|
287 |
15 |
287 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
288 |
16 |
288 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
289 |
17 |
289 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
29 |
principal |
|
290 |
18 |
290 |
V |
VACANT |
M |
Polițist local |
0 |
18 |
asistent | |
|
291 |
19 |
291 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
292 |
20 |
292 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
293 |
21 |
293 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
294 |
22 |
294 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
3 |
25 |
asistent |
|
295 |
23 |
295 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
26 |
asistent |
|
296 |
24 |
296 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
1 |
21 |
asistent |
|
297 |
25 |
297 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
298 |
26 |
298 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
299 |
27 |
299 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
300 |
28 |
300 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
0 |
18 |
asistent |
|
301 |
29 |
301 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
302 |
30 |
302 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
30 |
principal |
|
303 |
31 |
303 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
4 |
34 |
superior |
|
304 |
32 |
304 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
31 |
principal |
|
305 |
33 |
93 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
306 |
34 |
306 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
27 |
asistent |
|
307 |
35 |
307 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
2 |
23 |
asistent |
|
308 |
36 |
308 |
O |
OCUPAT |
III |
M |
Polițist local |
5 |
35 |
superior |
309
37
309
OCUPAT
III
Polițist local
30
principal
Total posturi Poliția COMUNITARĂ Iași
a) FUNCTIONARI PUBLICI =299
CONDUCERE = 18 EXECUTIE = 281
= 309, din care:
b) PERSONAL CONTRACTUAL = 10
CONDUCERE = 1 Sef Birou EXECUTIE = 9
19 / 19 la H.C.L. nr. 270 din 29 iulie 2011
