Hotărârea nr. 237/2011

HOTĂRÂRE Privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal IAȘI STRADA THEODOR PALLADY NR. 4 Întocmit în vederea extinderii și supraetajării unei construcții existente pe teren proprietate privată persoană juridică

MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

  Privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal   IAȘI, STRADA THEODOR PALLADY NR. 4 Întocmit în vederea extinderii și supraetajării unei construcții existente pe teren proprietate privată persoană juridică

 

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară în data de 15 iulie 2011;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;    

Având în vedere nota de fundamentare nr. 24920/22.03.2011 întocmită de Serviciul Urbanism ;

Având în vedere certificatul de urbanism nr. 4029/15.10.2010;

Având în vedere adresa nr. 60708/13.07.2011, prin care Centrul Diecezan Caritas Iași solicită dezbaterea în regim de urgență în ședința extraordinară PUZ ului Iași, strada Theodor Pallady nr. 4;

Având în vedere cererea nr. 24920/22.03.2011, prin care Centrul Diecezan Caritas Iași solicită avizarea și ulterior aprobarea Planului Urbanistic Zonal-Iași, strada Theodor Pallady nr. 4;

Având în vedere avizul Comisiei de Urbanism - ședința din 22.03.2011;

Având în vedere avizele obținute și studiile întocmite: studiul geotehnic, ridicare topografică vizată de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară;

Având în vedere avizul unic al Consiliului Județean nr. 77/PUZ/2011;

Având în vedere dispozițiile Legii 50/1991privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii republicata cu modificarile si completarile ulterioare ;

Având în vedere Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991 ;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul reactualizată;

Având în vedere Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 176/N/2000 de aprobare a Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul - cadru al Planului Urbanistic Zonal ;

Având în vedere dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 525/1996, privind Regulamentul General de Urbanism cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;  

         În temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal - Iasi, strada Theodor Pallady nr. 4, întocmit în vederea extinderii și supraetajării unei construcții existente pe teren proprietate privată persoană juridică. Suprafața terenului studiat prin PUZ este de 730 mp., conform contractului de vânzare cumparare nr. 12708/1994. Indicatori urbanistici: POT= 44%, CUT =1.08; regim de înălțime D+P+1E (9 m).

Anexa (planșa de reglementări urbanistice) face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Serviciului Urbanism; Centrului Diecezan Caritas Iași și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art.3: (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Serviciul Urbanism.

           (2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                    CONTRASEMNEAZĂ

 Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx                              SECRETAR              

                                                                        Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx                                                  

                               

Nr. 237 din 15 iulie 2011

 

Total consilieri locali

27

Prezenți

24

Pentru

24

Împotrivă

-

Abțineri

-