Hotărârea nr. 231/2011
HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Reabilitare sală gimnastică colegiul Costache Negruzzi “MUNICIPIUL
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Reabilitare sală gimnastică
colegiul Costache Negruzzi “
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în
ședința extraordinară în data de 15 iulie 2011;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economico - Financiară
a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate nr.
60129 din 12.07.2011, întocmit de Serviciul Investiții ;
Având în vedere
Legea nr. 273 / 2006, privind finanțele publice locale cu rectificările
și modificările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 42 și 43 ale
Legii nr. 500/2002, privind finanțele publice cu rectificările și modificările
ulterioare;
Avînd în vedere prevederile Legii nr. 286/2010,
privind bugetul de Stat pe anul 2011;
Având în vedere dispozițiile
Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În
temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1: Se
aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul “Reabilitare
sală gimnastică colegiul Costache Negruzzi
“ Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată:
Primarului Municipiului Iași;
Direcției Tehnice și Investiții; Direcției Economice și Finanțe Publice Locale și
Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.3: (1)
Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de
Direcția Tehnică și Investiții și Direcția Economică și Finanțe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi
asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx SECRETAR
Xxxxxx
Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 231 din 15 iulie 2011
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
24 |
|
Pentru |
23 |
|
Împotrivă |
- |
|
Abțineri |
1 |
ANEXA NR. 1 la HCL NR. 231 DIN 15 IULIE 2011
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
privind
obiectivul “Reabilitare sală
gimnastică colegiul Costache Negruzzi”
Valoarea totală estimată 1.077,74 mii lei inclusiv TVA din care C+M = 881,64 mii lei
Durata de execuție : 10 luni
Aria construită totală 399,60 mp.
Aria desfășurată 399,60 mp.
Regim înălțime parter
Înălțimea nivelului - variabilă - minim 3,00 m, maxim 6,65m.
CAPACITĂȚI FIZICE: - 1 sală de gimnastică
-
1 sală de tenis de masă
-
1 cabinet profesor
- 2 vestiare elevi
- 1 depozit echipamente sportive
