Hotărârea nr. 185/2011
HOTĂRÂRE Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investii “Rest de executat consolidare reabilitare și modernizare Corp B - Colegiul Național Iași”MUNICIPIUL
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
investii “Rest de executat,
consolidare, reabilitare și modernizare Corp B - Colegiul Național
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în
ședința ordinară în data de 14 iunie 2011;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economico - Financiară
a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere referatul de specialitate din 06 mai 2011 întocmit de S.C. MIHUL S.R.L. - proiectant, prin care se comunică că contractul cu S.C. ITELS a încetat (întrucât termenul de executie a expirat) și sunt necesare executarea unor lucrări suplimentare pentru buna functionare și sigurantă a clădirii;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213 / 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozitiile art.2 si art. 6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere dispozițiile
Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În
temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1: Se aprobă indicatorii tehnico-economici a restului de executat a lucrărilor de consolidare, reabilitare, modernizare, extindere a Corpului B de la Colegiul Național Iași, potrivit anexei ce face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.2: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată:
Primarului Municipiului Iași; Direcției Economice si de Finanțe Publice Locale
a Primăriei Municipiului
Art.3: (1)
Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Tehnică și de Investiții și
Direcția Economică și de Finanțe Publice Locale a Primăriei Municipiului
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei
hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx SECRETAR
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 185 din 14 iunie 2011
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
24 |
|
Pentru |
24 |
|
Împotrivă |
- |
|
Abțineri |
- |
