Hotărârea nr. 136/2011
HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu în suprafață de 131 mp aflat în domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon” IașiMUNICIPIUL
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu în
suprafață de 131 mp aflat în domeniul public al Municipiului
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în
ședința ordinară în data de 28 aprilie 2011;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași, prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economico - Financiară
a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și de
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere amendamentul formulat și aprobat în plenul ședinței
consemnat și în procesul -
verbal al ședinței, privind stabilirea procentului de 50%, pe care Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iași il
va vira la bugetul local;
Având în vedere nota de fundamentare nr. 30315/07.04.2011 întocmită de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat;
Având în vedere adresa 18844/03.03.2011 a Spitalului Clinic “C. I. Parhon” Iași;
Având în vedere acordul Ministerului Sănătății - Direcția de Sănătate Publică Iași nr. 1877/24.03.2011;
Având în vedere procesul verbal nr. 8/2011 încheiat în urma ședinței
Comitetului Director al Spitalului Clinic “C. I. Parhon”
Având în vedere H.G.
866/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din
administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al
municipiilor, orașelor, comunelor și în administrarea consiliilor locale;
Având în vedere H.C.L.72/2011, privind însușirea inventarului
domeniului public al municipiului Iași, reactualizat;
Având în vedere
prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al
acesteia;
Având în vedere dispozițiile
Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
În
temeiul art. 115 alin. 1, lit. din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1: Se aprobă închirierea prin
licitație publică a spațiului în suprafață de 131 mp, aflat în domeniul public
al Municipiului Iași și administrarea Spitalului Clinic “Dr. C. I. Parhon” Iași, conform
Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Prețul de pornire
al licitației va fi cel prevăzut prin hotărârile consiliului local, funcție de
zona și grupa de activitate.
Art.3: Spitalul Clinic
“Dr. C. I. Parhon”
Iași va vira la bugetul local un procent de 50%, stabilit de Consiliul
Local Iași, din sumele încasate prin închirierea spațiului prevăzut în Anexa 1.
Art.4: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iași; Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat; Direcției Economice și de Finanțe Publice Locale și Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.5: (1) Punerea în
aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Spitalul
Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iași.
(2) Aducerea la cunoștință publică a
prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Xxxxx Xxxxxxxxx SECRETAR
Xxxxxx
Xxxxxxx Xxxxxxx
Nr. 136 din 28 aprilie 2011
|
Total consilieri locali |
27 |
|
Prezenți |
27 |
|
Pentru |
27 |
|
Împotrivă |
- |
|
Abțineri |
- |
