Hotărârea nr. 106/2011

HOTĂRÂRE privind modificarea art. 3 din HCL nr. 71 din 25 februarie 2011 privind închirierea prin licitație publică a unei suprafețe de 2 mp aflată în holul Ambulatorului Integrat de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași în vederea instalării unui automat de băuturi calde și reci

MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

 privind modificarea art. 3 din HCL nr. 71 din 25 februarie 2011, privind închirierea prin licitație publică a unei suprafețe de 2 mp, aflată în holul Ambulatorului Integrat de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași, în vederea instalării unui automat de băuturi calde și reci

 

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 28 martie 2011;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico - financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Referatul de specialitate nr. 22497 din 15.03.2011 întocmit de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat;

Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevăd că, în cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă - parte între 20 - 50 %, stabilită, după caz, prin hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat închirierea;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală  republicată,cu modificările și completările ulterioare ;  

         În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

                       

Art.1: Se aprobă modificarea art. 3 din HCL nr. 71 din 25 februarie 2011, care va avea următorul cuprins:

Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași va vira la bugetul local un procent de 50 %, stabilit de Consiliul Local Iași, din suma încasată prin închirierea spațiului.

Art.2: Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, Direcției Economice și Finanțe Publice Locale și Instituției Prefectului Județului Iași;

Art.3: (1)  Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași, Direcția Economică și Finanțe Publice Locale.

           (2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,        CONTRASEMNEAZĂ

Xxxxx Xxxxxxxxx                                   SECRETAR              

                                                            Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx                                                  

                                 

Nr. 106 din 28 martie 2011

 

Total consilieri locali

27

Prezenți

27

Pentru

27

Împotrivă

0

Abțineri

0