Hotărârea nr. 344/2010
HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului Municipiului Iași pe anul 2010MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind
rectificarea bugetului Municipiului Iași pe anul 2010
Consiliul Local al Municipiului Iași întrunit în
ședința ordinară în data de 30 septembrie 2010 ;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului
Iasi prin expunerea de motive la proiectul de hotarâre ;
Având
în vedere avizul favorbil întocmit de Comisia economico - financiară a
Consiliului Local al Municipiului
Având în vedere amendamentul
propus si aprobat in plenul Consiliului Local, consemnat și în procesul verbal
al sedintei;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de
Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local al Municipiului
Iași;
Având
în vedere referatul
de specialitate nr. 85739/24.09.2010 întocmit de
către Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, Serviciul Buget;
Având
în vedere Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului
de stat pe anul 2010;
Având
în vedere Adresa nr. 5865/27.08.2010 transmisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică;
Având
în vedere Adreselor nr. 9550/07.09.2010 și nr. 10317/24.09.2010 transmise de Consiliul Județean Iași;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului local pentru
anul 2010, conform anexelor nr. 1 (Bugetul local venituri și cheltuieli), nr.
1.1 (Secțiunea de funcționare) și nr. 1.2
(Secțiunea de dezvoltare), parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum
urmează:
·
la venituri:
|
04.02.04
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea
bugetelor locale |
-37,73 mii lei |
|
11.02.06
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor
locale |
- 854,31
mii lei |
|
11.02.01
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor
descentralizate la nivelul județelor |
+885,09 mii lei |
|
42.02.18.02
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele
locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
+ 300,00 mii lei |
|
42.02.12
Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit |
+ 40,00 mii lei |
|
42.02.41
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății |
- 3.318,42 mii lei |
|
33.02.08
Venituri din prestări servicii |
+ 3.318,42 mii lei |
·
la cheltuieli:
|
67.02.20
Cultură, recreere și religie - bunuri și servicii |
- 84,00 mii lei |
|
84.02.71
Transporturi - cheltuieli de capital |
- 808,04 mii lei |
|
65.02.57
Învățământ - asistență socială |
+ 885,09 mii lei |
|
66.02.51
Sănătate - transferuri între unități ale administrației publice (Spitalul
Clinic de Recuperare |
+ 300,00 mii lei |
|
70.02.51
Locuințe, servicii și dezvoltare publică - transferuri între unități ale
administrației publice |
+ 40,00 mii lei |
1.1. Se repartizează suma de 327,50
mii lei din fondul de rezervă al Municipiului Iași, astfel:
|
54.02.50
Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale |
- 327,50 mii lei |
|
66.02.20
Sănătate - bunuri și servicii (SMURD) |
+ 27,50 mii lei |
|
70.02.71
Locuințe, servicii și dezvoltare publică - cheltuieli de capital |
+ 300,00 mii lei |
Art.2 Se aprobă
suplimentarea bugetului centralizat al instituțiilor publice și activităților
finanțate parțial din venituri proprii conform anexei nr. 4, parte integrantă
din prezenta hotărâre, astfel:
La venituri suma de + 36.795,46 mii lei:
Ateneul Tătărași Iași 67,15 mii lei
La
cheltuieli suma de + 36.795,46 mii lei: Ateneul Tătărași Iași 67,15
mii lei
|
- 2,00 mii lei |
Art. 3 Se aprobă
suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli în afara bugetului local pe
anul 2010, conform anexelor nr. 5 (Bugetul de venituri și
cheltuieli în afara bugetului local) și nr. 5.1 (Programul obiectivelor de
investiții finanțate din bugetul de venituri și cheltuieli în afara bugetului
local pe anul 2010), parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:
·
la venituri în
sumă de + 190,00 mii lei
·
la cheltuieli în
sumă de + 190,00 mii lei
Art.4 Se aprobă Anexa
nr. 9 privind Programul de investiții
publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2010.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului
Municipiului Iași, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Iasi,
Direcției Economice și Finanțe Publice Locale, Directiei Tehnice si Investitii
si Instituției Prefectului Județului Iași.
Art.6 Punerea în aplicare a
prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Serviciul Buget din cadrul Direcției Economice și
Finanțe Publice Locale.
Aducerea la cunostință publicului a prezentei
hotărâri va fi asigurată de Centru de Informare pentru Cetățeni.
CONTRASEMNEAZĂ
|
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, |
SECRETAR |
|
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxxx |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Nr. 344
din 30 septembrie 2010
ANEXA 1
|
MUNICIPIUL
|
|
|
ANEXA 1 |
||
|
BUGETUL LOCAL |
|
||||
|
ANUL 2010 |
|
||||
|
Venituri |
|
|
|
||
|
|
|
|
mii lei |
||
|
D E N U M I R E A
I N D I C A T O R I L O R |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
||
|
0 |
1 |
1 |
1 |
||
|
TOTAL VENITURI |
677.538,61 |
333,05 |
677.871,66 |
||
|
VENITURI PROPRII |
390.075,00 |
3.280,69 |
393.355,69 |
||
|
I. VENITURI CURENTE |
565.141,00 |
3.311,47 |
568.452,47 |
||
|
A. VENITURI FISCALE |
484.408,00 |
-6,95 |
484.401,05 |
||
|
A1. IMPOZIT
PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL |
221.389,00 |
-37,73 |
221.351,27 |
||
|
A1.1. IMPOZIT
PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE |
0 |
0 |
0 |
||
|
Impozit pe profit |
0 |
0 |
0 |
||
|
Impozit pe profit de la
regiile autonome si societatile comerciale de sub autoritatea consiliilor
locale |
0 |
0 |
0 |
||
|
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE
FIZICE |
221.389,00 |
-37,73 |
221.351,27 |
||
|
|
221.389,00 |
-37,73 |
221.351,27 |
||
|
|
215.328,00 |
|
215.328,00 |
||
|
Sume alocate din cotele
defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale |
6.061,00 |
-37,73 |
6.023,27 |
||
|
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte impozite pe venit,
profit si castiguri din capital de la persoane fizice |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte impozite pe venit, profit si castiguri
din capital |
0 |
0 |
0 |
||
|
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE |
61.397,00 |
0,00 |
61.397,00 |
||
|
Impozite si taxe pe proprietate |
61.397,00 |
0,00 |
61.397,00 |
||
|
Impozit si taxa pe cladiri |
51.300,00 |
0,00 |
51.300,00 |
||
|
Impozit pe cladiri de la
persoane fizice |
14.000,00 |
|
14.000,00 |
||
|
Impozitul si taxa pe
cladiri de la persoane juridice |
37.300,00 |
|
37.300,00 |
||
|
Impozit si taxa pe teren |
5.997,00 |
0,00 |
5.997,00 |
||
|
Impozit pe terenuri de la
persoane fizice |
1.915,00 |
|
1.915,00 |
||
|
Impozit si taxa pe teren de
la persoane juridice |
4.000,00 |
|
4.000,00 |
||
|
Impozit pe terenul din
extravilan |
82,00 |
|
82,00 |
||
|
Taxe judiciare de timbru si
alte taxe de timbru |
4.100,00 |
|
4.100,00 |
||
|
Alte impozite si taxe pe proprietate |
0 |
0 |
0 |
||
|
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII |
192.162,00 |
30,78 |
192.192,78 |
||
|
Sume defalcate din taxa
pe valoarea adaugata |
176.386,00 |
30,78 |
176.416,78 |
||
|
Sume defalcate din taxa pe
valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
judetelor |
4.014,00 |
885,09 |
4.899,09 |
||
|
Sume defalcate din taxa pe
valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului Bucuresti |
163.179,00 |
0,00 |
163.179,00 |
||
|
Sume defalcate din taxa pe
valoarea adaugata pentru drumuri |
0 |
0 |
0 |
||
|
Sume defalcate din taxa pe
valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale |
9.193,00 |
-854,31 |
8.338,69 |
||
|
Sume defalcate din taxa pe
valoarea adaugata pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii si a
bazelor sportive din spatiul rural |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte impozite si taxe
generale pe bunuri si servicii |
510,00 |
0,00 |
510,00 |
||
|
Taxe hoteliere |
510,00 |
|
510,00 |
||
|
Taxe pe servicii
specifice |
872,00 |
0,00 |
872,00 |
||
|
Impozit pe spectacole |
172,00 |
|
172,00 |
||
|
Alte taxe pe servicii
specifice |
700,00 |
|
700,00 |
||
|
Taxe pe utilizarea
bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati
|
14.394,00 |
0,00 |
14.394,00 |
||
|
Impozit pe mijloacele de
transport |
11.100,00 |
0,00 |
11.100,00 |
||
|
Impozit pe mijloacele de
transport detinute de persoane fizice |
5.700,00 |
|
5.700,00 |
||
|
Impozit pe mijloacele de
transport detinute de persoane juridice |
5.400,00 |
|
5.400,00 |
||
|
Taxe si tarife pentru
eliberarea de licente si autorizatii de functionare |
584,00 |
|
584,00 |
||
|
Alte taxe pe utilizarea
bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati |
2.710,00 |
|
2.710,00 |
||
|
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE
FISCALE |
9.460,00 |
0,00 |
9.460,00 |
||
|
Alte impozite si taxe
fiscale |
9.460,00 |
0,00 |
9.460,00 |
||
|
Alte impozite si taxe |
9.460,00 |
|
9.460,00 |
||
|
C. VENITURI NEFISCALE |
80.733,00 |
3.318,42 |
84.051,42 |
||
|
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE |
42.776,00 |
0,00 |
42.776,00 |
||
|
Venituri din proprietate |
42.776,00 |
0,00 |
42.776,00 |
||
|
Varsaminte din profitul net
al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din concesiuni si
inchirieri |
40.000,00 |
|
40.000,00 |
||
|
Venituri din dividende |
2.684,00 |
|
2.684,00 |
||
|
Alte venituri din
proprietate |
92,00 |
|
92,00 |
||
|
Venituri din dobanzi |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte venituri din dobanzi |
0 |
0 |
0 |
||
|
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII |
37.957,00 |
3.318,42 |
41.275,42 |
||
|
Venituri din prestari de
servicii si alte activitati |
27,00 |
3.318,42 |
3.345,42 |
||
|
Venituri din prestari de
servicii |
0 |
3.318,42 |
3.318,42 |
||
|
Contributia parintilor sau sustinatorilor legali pentru
intretinerea copiilor in crese |
0 |
0 |
0 |
||
|
Contributia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social |
27,00 |
|
27,00 |
||
|
Taxe din activitati
cadastrale si agricultura |
0 |
0 |
0 |
||
|
Contributia lunara a
parintilor pentru intretinerea copiilor in unitatile de protectie sociala |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din recuperarea
cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte venituri din prestari
de servicii si alte activitati |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din taxe
administrative, eliberari permise |
2.400,00 |
0,00 |
2.400,00 |
||
|
Taxe extrajudiciare de
timbru |
2.100,00 |
|
2.100,00 |
||
|
Alte venituri din taxe
administrative, eliberari permise |
300,00 |
|
300,00 |
||
|
Amenzi, penalitati si
confiscari |
35.000,00 |
0,00 |
35.000,00 |
||
|
Venituri din amenzi si alte
sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale |
35.000,00 |
|
35.000,00 |
||
|
Penalitati pentru
nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declaratiei de impozite si taxe |
0 |
0 |
0 |
||
|
Incasari din valorificarea
bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte amenzi, penalitati si
confiscari |
0 |
0 |
0 |
||
|
Diverse venituri |
330,00 |
0,00 |
330,00 |
||
|
Venituri din aplicarea
prescriptiei exrinctive |
0 |
0 |
0 |
||
|
Varsaminte din veniturile
si/sau disponibilitatile institutiilor publice |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din ajutoare de
stat recuperate |
0 |
0 |
0 |
||
|
Alte venituri |
330,00 |
|
330,00 |
||
|
Transferuri
voluntare, altele decat subventiile |
200,00 |
0,00 |
200,00 |
||
|
Donatii si sponsorizari |
200,00 |
|
200,00 |
||
|
Alte transferuri voluntare |
0 |
0 |
0 |
||
|
II. VENITURI
DIN CAPITAL |
1.520,00 |
0,00 |
1.520,00 |
||
|
Venituri din
valorificarea unor bunuri |
1.520,00 |
0,00 |
1.520,00 |
||
|
Venituri din valorificarea
unor bunuri ale institutiilor publice |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din vanzarea
locuintelor construite din fondurile statului |
320,00 |
|
320,00 |
||
|
Venituri din privatizare |
0 |
0 |
0 |
||
|
Venituri din vanzarea unor
bunuri apartinand domeniului privat |
1.200,00 |
|
1.200,00 |
||
|
III.
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
0 |
0 |
0 |
||
|
Incasari din rambursarea
imprumuturilor acordate |
0 |
0 |
0 |
||
|
Incasari din rambursarea
imprumuturilor pentru infiintarea unor institutii si servicii publice de
interes local sau a unor activitati finantate integral din venituri proprii |
0 |
0 |
0 |
||
|
IV. SUBVENTII |
48.928,38 |
-2.978,42 |
45.949,96 |
||
|
SUBVENTII DE LA ALTE
NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE |
48.928,38 |
-2.978,42 |
45.949,96 |
||
|
Subventii de la bugetul
de stat |
48.928,38 |
-2.978,42 |
45.949,96 |
||
|
Retehnologizarea
centralelor termice si electrice de
termoficare |
0 |
0 |
0 |
||
|
Investitii finantate
partial din imprumuturi externe |
0 |
0 |
0 |
||
|
Planuri si regulamente de urbanism |
0 |
0 |
0 |
||
|
Strazi care se vor amenaja
in perimetrele destinate constructiilor de cvartale de locuinte noi |
0 |
0 |
0 |
||
|
Finantarea programului de
pietruire a drumurilor comunale si alimentare cu apa a satelor |
0 |
0 |
0 |
||
|
Finantarea actiunilor
privind reducerea riscului seismic al constructiilor existente cu destinatia
de locuinta |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii pentru
reabilitarea termica a cladirilor de locuit |
513,73 |
40,00 |
553,73 |
||
|
Subventii pentru finantarea
programelor multianuale prioritare de mediu si gospodarire a apelor |
22.059,00 |
|
22.059,00 |
||
|
Finantarea unor cheltuieli
de capital ale unitatilor de invatamant preuniversitar |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii primite din
Fondul National de Dezvoltare |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii de la bugetul de
stat catre bugetele locale pentru finantarea investitiilor la spitale |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii pentru finalizarea
lucrarilor de constructie a asezamintelor culturale |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subvenții din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea
investițiilor în sănătate |
0 |
300 |
300 |
||
|
Subvenții din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea
aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
0 |
|
0,00 |
||
|
Subvenții din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea
reparațiilor capitale în sănătate |
0 |
300 |
300,00 |
||
|
Subvenții din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea
altor investiții în sănătate |
0 |
|
0,00 |
||
|
Subventii catre bugetele
locale pentru finantarea programului multianual de asistenta tehnica pentru
pregatirea proiectelor de investitii publice prin Programul operational
regional 2007-2013 |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii de la bugetul de
stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor
finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare |
2.979,32 |
0,00 |
2.979,32 |
||
|
Subventii primite din
Fondul de Interventie |
0 |
0 |
0 |
||
|
Finantarea lucrarilor de cadastru imobiliar |
300,00 |
|
300,00 |
||
|
Subventii pentru
compensarea cresterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
12.735,56 |
|
12.735,56 |
||
|
Sprijin financiar la
constituirea familiei |
1.800,00 |
|
1.800,00 |
||
|
Subventii pentru acordarea
ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili
petrolieri |
415,00 |
|
415,00 |
||
|
Subventii din bugetul de
stat pentru finantarea unitatilor de asisitenta medico-sociale |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii pentru acordarea
trusoului pentru nou-nascuti |
616,00 |
|
616,00 |
||
|
Subvenții de la bugetul de
stat catre bugetele locale pentru finantarea programelor de electrificare |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii din bugetul de
stat catre bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investitii in
turism |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii din bugetul de
stat pentru finantarea sanatatii |
7.509,77 |
-3.318,42 |
4.191,35 |
||
|
Sume primite de
administratiile locale in cadrul programelor FEGA implementate de |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii de la alte
administratii |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii din bugetele proprii ale judetelor pentru
finantarea centrelor de zi pentru protectia copilului |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii de la bugetul
asigurarilor pentru somaj catre bugetele locale, pentru finantarea
programelor pentru ocuparea temporara a fortei de munca si subventionarea
locurilor de munca |
0 |
0 |
0 |
||
|
Subventii primite de la alte bugete locale pentru institutiile
de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
0 |
0 |
0 |
||
|
Sume primite de la
UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari |
61.949,23 |
0,00 |
61.949,23 |
||
|
Fondul European de
Dezvoltare Regionala |
20.143,02 |
0,00 |
20.143,02 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anul curent |
132,36 |
|
132,36 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anii anteriori |
68,96 |
|
68,96 |
||
|
Prefinantare |
19.941,70 |
0,00 |
19.941,70 |
||
|
Fondul Social European |
2.333,21 |
0,00 |
2.333,21 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anul curent |
1.442,92 |
0,00 |
1.442,92 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anii anteriori |
0 |
0 |
0 |
||
|
Prefinantare |
890,29 |
0,00 |
890,29 |
||
|
Fondul de Coeziune |
39.473 |
0,00 |
39.473,00 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anul curent |
0 |
0 |
0 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anii anteriori |
0 |
0 |
0 |
||
|
Prefinantare |
39.473 |
0,00 |
39.473,00 |
||
|
Fondul European Agricol
de Dezvoltare Rurala |
0 |
0 |
0 |
||
|
Sume primite in contul platilor
efectuate in anul curent |
0 |
0 |
0 |
||
|
Sume primite in contul
platilor efectuate in anii anteriori |
0 |
0 |
0 |
||
|
|
|
|
|
||
|
Cheltuieli |
|
|
|
||
|
|
|
|
mii lei |
||
|
D E N U M I R E A
I N D I C A T O R I L O R |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
||
|
TOTAL
CHELTUIELI |
677.538,61 |
333,05 |
677.871,66 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
51.02
Autoritati publice si actiuni externe |
33.415,40 |
0,00 |
33.415,40 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
21.468,42 |
|
21.468,42 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
9.646,98 |
|
9.646,98 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL IX ALTE
CHELTUIELI |
|
|
0,00 |
||
|
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.300,00 |
|
2.300,00 |
||
|
TITLUL XIII RAMBURSARI
DE CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
54.02 Alte
servicii publice generale |
27.994,40 |
-327,50 |
27.666,90 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
1.576,03 |
|
1.576,03 |
||
|
TITLUL V FONDURI DE
REZERVA |
7.583,13 |
-327,50 |
7.255,63 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE |
1.754,00 |
|
1.754,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
10.643,89 |
|
10.643,89 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
1.937,35 |
|
1.937,35 |
||
|
CHELTUIELI DE CAPITAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL XIII RAMBURSARI
DE CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL XVI RAMBURSARI DE
CREDITE |
4.500,00 |
|
4.500,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
55.02
Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi |
30.110,00 |
0,00 |
30.110,00 |
||
|
CHELTUIELI
CURENTE |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
482,00 |
0,00 |
482,00 |
||
|
Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor |
482,00 |
|
482,00 |
||
|
TITLUL III DOBANZI |
29.628,00 |
0,00 |
29.628,00 |
||
|
Dobanzi aferente datoriei
publice interne |
19.068,00 |
|
19.068,00 |
||
|
Dobanzi aferente datoriei
publice externe |
10.560,00 |
|
10.560,00 |
||
|
Alte dobanzi |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
56.02 Transferuri
cu caracter general intre diferite nivele ale administratiei |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
||
|
Transferuri privind
contribuții de sănătate pentru persoane beneficiare de ajutor social |
100,00 |
|
100,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
61.02 Ordine
publica si siguranta nationala |
10.514,00 |
0,00 |
10.514,00 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
4,00 |
|
4,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
110,00 |
|
110,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
10.400,00 |
|
10.400,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
65.02
Invatamant |
180.662,23 |
885,09 |
181.547,32 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
151.394,00 |
0,00 |
151.394,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
15.520,00 |
|
15.520,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
2.290,23 |
0,00 |
2.290,23 |
||
|
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
4.378,00 |
885,09 |
5.263,09 |
||
|
TITLUL X ALTE
CHELTUIELI |
600,00 |
|
600,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
6.480,00 |
|
6.480,00 |
||
|
TITLUL XVI RAMBURSARI DE
CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
66.02 Sanatate |
9.558,77 |
327,50 |
9.886,27 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
7.309,77 |
|
7.309,77 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
212,00 |
27,50 |
239,50 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
2.037,00 |
300,00 |
2.337,00 |
||
|
Transferuri curente |
|
|
0,00 |
||
|
Transferuri de capital |
2.037,00 |
300,00 |
2.337,00 |
||
|
TITLUL VIII ASISTENTA SOCIALA |
|
|
0,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
67.02 Cultura,
recreere si religie |
33.260,62 |
-84,00 |
33.176,62 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
15.400,00 |
-84,00 |
15.316,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
1.389,59 |
|
1.389,59 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
4.431,75 |
|
4.431,75 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
665,00 |
|
665,00 |
||
|
TITLUL X ALTE
CHELTUIELI |
9.700,00 |
|
9.700,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
1.674,28 |
|
1.674,28 |
||
|
TITLUL XVI RAMBURSARI DE
CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
68.02
Asigurari si asistenta sociala |
32.521,56 |
0,00 |
32.521,56 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
20.677,00 |
|
20.677,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
4.087,10 |
|
4.087,10 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
969,46 |
0,00 |
969,46 |
||
|
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
4.553,00 |
|
4.553,00 |
||
|
TITLUL X ALTE
CHELTUIELI |
1.900,00 |
|
1.900,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
335,00 |
|
335,00 |
||
|
TITLUL XIII RAMBURSARI
DE CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
70.02
Locuinte, servicii si dezvoltare publica
|
50.346,20 |
340,00 |
50.686,20 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
20.340,00 |
|
20.340,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
3.716,73 |
40,00 |
3.756,73 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
1.782,77 |
|
1.782,77 |
||
|
TITLUL IX ALTE
CHELTUIELI |
|
|
0,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
24.506,70 |
300,00 |
24.806,70 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
74.02
Protectia mediului |
37.672,70 |
0,00 |
37.672,70 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
10.000,00 |
|
10.000,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
613,00 |
|
613,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
27.059,70 |
|
27.059,70 |
||
|
TITLUL XIII RAMBURSARI
DE CREDITE |
|
|
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
80.02 Programe
de dezvoltare regionala si sociala |
19.463,18 |
0,00 |
19.463,18 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
19.463,18 |
|
19.463,18 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
81.02
Combustibili si energie |
100.386,56 |
0,00 |
100.386,56 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||
|
Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL III DOBANZI |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||
|
Dobanzi aferente datoriei
publice externe |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL IV SUBVENTII |
31.735,56 |
|
31.735,56 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
5.747,00 |
0,00 |
5.747,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
39.473,00 |
0,00 |
39.473,00 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
1.900,00 |
|
1.900,00 |
||
|
TITLUL XVI RAMBURSARI DE
CREDITE |
21.531,00 |
|
21.531,00 |
||
|
|
|
0,00 |
||
|
84.02
Transporturi |
98.994,78 |
-808,04 |
98.186,74 |
||
|
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
15.000,00 |
|
15.000,00 |
||
|
TITLUL IV SUBVENTII |
19.000,00 |
|
19.000,00 |
||
|
TITLUL VI TRANSFERURI
INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
|
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VII ALTE
TRANSFERURI |
|
|
0,00 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
4.254,90 |
|
4.254,90 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
46.641,88 |
-808,04 |
45.833,84 |
||
|
TITLUL XVI RAMBURSARI DE
CREDITE |
14.098,00 |
|
14.098,00 |
||
|
|
|
|
0,00 |
||
|
87.02 Alte
actiuni economice |
12.538,21 |
0,00 |
12.538,21 |
||
|
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
80,70 |
|
80,70 |
||
|
TITLUL VIII PROIECTE CU
FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE |
12.014,98 |
|
12.014,98 |
||
|
TITLUL X ALTE
CHELTUIELI |
162,53 |
0,00 |
162,53 |
||
|
CHELTUIELI DE
CAPITAL |
280,00 |
|
280,00 |
||
|
|
|
|
|
||
|
|
|
|
|
||
|
DIRECTOR
GENERAL, |
|
ȘEF SERVICIU
BUGET, |
|||
|
EC. Xxxxxxxx Xxxx |
|
EC. Xxxxx
Xxxxxxxxxxx |
|||
|
|
|
|
|
||
|
|
|
|
|
||
ANEXA 1.1
|
MUNICIPIUL |
|
|
ANEXA 1.1 |
|
|
|
BUGETUL LOCAL |
|
|
|
|
|
ANUL 2010 |
|
|
|
|
|
Secțiunea de funcționare |
|
|
|
|
Cheltuieli de personal |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
51.02 Autorități publice și actiuni externe |
21.468,42 |
|
21.468,42 |
|
|
|
|
|
||
|
Capitolul
61.02 Ordine publica și siguranță națională |
4,00 |
|
4,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
65.02 Invățământ |
151.394,00 |
0,00 |
151.394,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
66.02 Sănătate |
7.309,77 |
|
7.309,77 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
68.02 Asigurări și asistență socială |
20.677,00 |
|
20.677,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bunuri și servicii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
51.02 Autorități publice și actiuni externe |
9.646,98 |
0,00 |
9.646,98 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
1 |
Utilități,
furnituri de birou, materiale curațenie, reparații curente, obiecte inventar,
deplasări, alte cheltuieli materiale |
9.646,98 |
|
9.646,98 |
|
|
|
|
||
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
1.576,03 |
0,00 |
1.576,03 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
2 |
Cooperari
internationale, Olimpiade, Evenimente speciale, Sarbatori , alte actiuni |
1.576,03 |
|
1.576,03 |
|
|
|
|
||
|
Capitolul
55.02 Tranzacții privind datoria publică |
482,00 |
0,00 |
482,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
3 |
Comisioane și
alte costuri aferente împrumuturilor |
482,00 |
|
482,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
61.02 Ordine publica si siguranță natională |
110,00 |
0,00 |
110,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
4 |
Sistem alarmare |
50,00 |
0,00 |
50,00 |
|
5 |
Aprovizionare
cu apa pentru populatie, ajutoare de urgenta |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
65.02 Învățământ |
15.520,00 |
0,00 |
15.520,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
6 |
Bunuri și
servicii |
15.520,00 |
|
15.520,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
66.02 Sănătate |
212,00 |
300,00 |
512,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
7 |
CRTS |
8,00 |
|
8,00 |
|
8 |
UPU |
4,00 |
|
4,00 |
|
9 |
Cabinete
medicale si asistenti comunitari |
200,00 |
|
200,00 |
|
10 |
SMURD |
0,00 |
300,00 |
300,00 |
|
|
|
|
||
|
Capitolul
67.02 Cultură, recreere și religie |
15.400,00 |
-84,00 |
15.316,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
11 |
Lucrări de
întreținere spații verzi de pe aliniamentele stradale, grădini publice,
parcuri, cimitire |
15.400,00 |
-84,00 |
15.316,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
68.02 Asigurări și asistență socială |
4.087,10 |
0,00 |
4.087,10 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
12 |
Bunuri și
servicii DAC, Direcția Creșe |
4.087,10 |
|
4.087,10 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică |
20.340,00 |
0,00 |
20.340,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
13 |
Iluminat public
și electrificări |
8.540,00 |
|
8.540,00 |
|
14 |
Semnalizare,
semaforizare, mobilier urban, spații joacă, alte acțiuni |
11.800,00 |
|
11.800,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
74.02 Protecția mediului |
10.000,00 |
0,00 |
10.000,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
15 |
Lucrări de
intreținere curățenie stradală, deszăpezire, hingherit |
10.000,00 |
|
10.000,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
84.02 Transporturi |
15.000,00 |
0,00 |
15.000,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
16 |
Străzi |
15.000,00 |
|
15.000,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subvenții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
81.02 Combustibil și energie |
31.735,56 |
0,00 |
31.735,56 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
1 |
Subvenții
energie termică |
31.735,56 |
|
31.735,56 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
84.02 Transporturi |
19.000,00 |
0,00 |
19.000,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
2 |
Subvenții
transport în comun |
19.000,00 |
|
19.000,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Transferuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Nr.crt. |
Denumirea |
Sume (mii lei) |
Sume (mii lei) |
Sume (mii lei) |
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
1.754,00 |
0,00 |
1.754,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
1 |
Direcția Locală
de Evidență a Populației |
1.754,00 |
|
1.754,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
56.02 Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale
administrației |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
2 |
Transferuri din
bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale pentru persoane
cu handicap |
100,00 |
|
100,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
61.02 Ordine publică și siguranță națională |
10.400,00 |
0,00 |
10.400,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
3 |
Poliția
comunitară |
10.400,00 |
|
10.400,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
66.02 Sănătate |
2.037,00 |
300,00 |
2.337,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
4 |
Spitale |
2.037,00 |
300,00 |
2.337,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
67.02 Cultură, recreere și religie |
1.389,59 |
0,00 |
1.389,59 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
5 |
Case de cultură |
1.239,59 |
|
1.239,59 |
|
6 |
Cultura scrisă |
150,00 |
|
150,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică |
3.716,73 |
40,00 |
3.756,73 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
7 |
Reabilitarea
termică a clădirilor de locuit |
3.716,73 |
40,00 |
3.756,73 |
|
Capitolul
81.02 Combustibili și energie |
5.747,00 |
0,00 |
5.747,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
8 |
Transferuri
– credit NIMB |
5.747,00 |
0,00 |
5.747,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Alte transferuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Nr.crt. |
Denumirea |
Sume (mii lei) |
Sume (mii lei) |
Sume (mii lei) |
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
10.643,89 |
0,00 |
10.643,89 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
1 |
Cofinanțare
programe |
10.643,89 |
|
10.643,89 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
67.02 Cultură, recreere și religie |
4.431,75 |
0,00 |
4.431,75 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
2 |
Mănăstirea
Golia |
4.431,75 |
|
4.431,75 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică |
1.782,77 |
0,00 |
1.782,77 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
3 |
Centrul
Expozițional |
1.585,77 |
|
1.585,77 |
|
4 |
Cofinantare
proiect ISPA-ARSACIS |
197,00 |
|
197,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
74.02 Protecția mediului |
613,00 |
0,00 |
613,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
5 |
Cofinantare
proiect ISPA-ARSACIS |
613,00 |
|
613,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
87.02 Alte acțiuni economice |
80,70 |
0,00 |
80,70 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
6 |
Alte
transferuri |
80,70 |
|
80,70 |
|
|
|
|
|
|
|
Proiecte cu
finanțare din fonduri externe
nerambursabile (FEN) postaderare |
|
|||
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
1.937,35 |
|
1.937,35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
65.02 Invatamant |
2.290,23 |
0,00 |
2.290,23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
67.02 Cultura, recreere si religie |
665,00 |
|
665,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
68.02 Asigurări și asistență socială |
969,46 |
0,00 |
969,46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
80.02 Acțiuni generale economice, comerciale si de munca |
19.463,18 |
|
19.463,18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
81.02 Combustibili și energie |
39.473,00 |
0,00 |
39.473,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
84.02 Transporturi |
4.254,90 |
|
4.254,90 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
87.02 Alte acțiuni economice |
12.014,98 |
|
12.014,98 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte cheltuieli |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
65.02 Invățământ |
600,00 |
0,00 |
600,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
1 |
Burse |
600,00 |
|
600,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
67.02 Cultură, recreere și religie |
9.700,00 |
0,00 |
9.700,00 |
|
|
2 |
Culte |
500,00 |
|
500,00 |
|
3 |
Asociații și
fundații |
9.200,00 |
|
9.200,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
68.02 Asigurări și asistență socială |
1.900,00 |
0,00 |
1.900,00 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
4 |
Asociații și
fundații |
1.900,00 |
|
1.900,00 |
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
87.02 Alte actiuni economice |
162,53 |
0,00 |
162,53 |
|
|
|
Din care: |
|
|
|
|
5 |
Ajutoare pentru
daune provocate de calamitati naturale |
162,53 |
0,00 |
162,53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Fond de
rezervă |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
|
|
|
|
|
|
Fond de rezerva
la dispozitia bugetelor locale |
7.583,13 |
-327,50 |
7.255,63 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
55.02 Tranzacții privind datoria publică |
29.628,00 |
|
29.628,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Asistență
Socială |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
65.02 Invățământ |
4.378,00 |
885,09 |
5.263,09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
68.02 Asigurări și asistență socială |
4.553,00 |
|
4.553,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rambursări
de credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
Nr.crt. |
Capitol
bugetar |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
Capitolul
54.02 Alte servicii publice generale |
4.500,00 |
|
4.500,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
81.02 Combustibil si energie |
21.531,00 |
|
21.531,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
Capitolul
84.02 Transporturi |
14.098,00 |
|
14.098,00 |
|
|
|
DIRECTOR
GENERAL, |
|
ȘEF SERVICIU
BUGET, |
|
|
|
EC. Xxxxxxxx Xxxx |
|
EC. Xxxxx
Xxxxxxxxxxx |
|
ANEXA 1.2
|
|
MUNICIPIUL |
|
|
|
|
|
PROGRAMUL
OBIECTIVELOR DE INVESTITII DIN BUGET LOCAL PE ANUL 2010 |
|||
|
|
Secțiunea de dezvoltare |
|
|
|
|
Nr. crt. |
CAPITOLUL/OBIECTIVUL
DE INVESTIȚII |
BUGET APROBAT |
DIFERENȚE +/- |
BUGET PROPUS |
|
|
1 |
2 |
3 |
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL |
102.677,56 |
-508,04 |
102.169,52 |
|
|
CAP. 51.02.71
Autorități publice total din care: |
2.300,00 |
0,00 |
2.300,00 |
|
|
C Alte
cheltuieli - total din care: |
2.300,00 |
0,00 |
2.300,00 |
|
|
c)
Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii |
160,00 |
0,00 |
160,00 |
|
1 |
71.01.30 Proiectare
consolidare P.M.I. |
150,00 |
0,00 |
150,00 |
|
2 |
71.01.30 Proietare, taxe,
avize imobil str. V.Alecsandri nr.8 |
10,00 |
|
10,00 |
|
|
e) Alte
cheltuieli asimilate investițiilor |
2.140,00 |
0,00 |
2.140,00 |
|
4 |
71.01.30 Consultanță pentru
amenajare sală Consiliu în imobilul din str V.Alecsandri nr. 8 |
50,00 |
0,00 |
50,00 |
|
5 |
71.01.30 Cadastru general
și realizarea băncii de date |
798,50 |
0,00 |
798,50 |
|
6 |
71.01.30 Cadastru general
și realizarea băncii de date |
300,00 |
0,00 |
300,00 |
|
7 |
71.03 RK imobil Xxxxxx
Xxxxxxxx nr.16 |
890,00 |
0,00 |
890,00 |
|
8 |
71.01.30 Achiziții licențe |
1,50 |
0,00 |
1,50 |
|
9 |
71.01.02 Dotări echipamente
instalație desfumare imobil str.
V.Alecsandri nr.8 |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
|
CAP. 67.02.71
Cultură, recreere sport - total din care: |
1.674,28 |
0,00 |
1.674,28 |
|
|
A. Lucrări în
continuare total din care: |
242,00 |
0,00 |
242,00 |
|
10 |
71.01.01 Monument Alexandru
cel Bun |
70,00 |
0,00 |
70,00 |
|
11 |
|
172,00 |
0,00 |
172,00 |
|
|
B. Lucrări noi
- total din care: |
416,00 |
0,00 |
416,00 |
|
12 |
71.01.01 Bust N. Gane |
25,00 |
0,00 |
25,00 |
|
13 |
71.01.01 Spații de joacă |
391,00 |
-100,00 |
291,00 |
|
14 |
71.01.01 Lucrări fundație
tabelă de marcaj stadion E. Alexandrescu |
|
100,00 |
100,00 |
|
|
C Alte
cheltuieli total - din care: |
1.016,28 |
0,00 |
1.016,28 |
|
|
b) Dotări
independente |
936,28 |
0,00 |
936,28 |
|
15 |
71.01.03 Dotări mobilier
urban |
72,28 |
0,00 |
72,28 |
|
16 |
71.01.03 Achiziție corturi |
64,00 |
0,00 |
64,00 |
|
17 |
71.01.03 Tabelă marcaj la
stdionul Xxxx Xxxxxxxxxxxx |
800,00 |
0,00 |
800,00 |
|
|
c)
Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii |
70,00 |
0,00 |
70,00 |
|
18 |
71.01.30 Expertiză tribună
principală și proiectare extindere tribune Stadion E.Alexandrescu |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
19 |
71.01.30 Proiectare
biserică cimitir Eternitatea |
40,00 |
0,00 |
40,00 |
|
20 |
71.01.30 Proiect pentru
realizarea branșamentului necesar alimentării Ștrandului Municpal |
20,00 |
0,00 |
20,00 |
|
|
e) Alte
cheltuieli asimilate investițiilor |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
21 |
71.01.01 Modernizarea
Stadionul Tineretului și Stadion Tepro (refaceri suprafețe joc și accese, împrejmuire) |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
|
CAP.70.02.71
Locuințe, servicii, dezvoltare publică - total din care: |
23.556,70 |
300,00 |
23.856,70 |
|
|
A. Lucrări în
continuare - total din care: |
16.769,90 |
-300,00 |
16.469,90 |
|
22 |
71.01.01 Pasaj Hala
Centrală |
5.000,00 |
-300,00 |
4.700,00 |
|
23 |
71.01.01Iluminat public |
10.000,00 |
0,00 |
10.000,00 |
|
24 |
71.01.01 Folosință generală
locuințe sociale zona Grădinari |
430,90 |
0,00 |
430,90 |
|
25 |
71.01.01 Fântână artezienă
Piața Voievozilor |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
26 |
71.01.01 Mansardare imobil
str. Sf. Sava nr.19 |
9,00 |
0,00 |
9,00 |
|
27 |
71.01.01 Lucrări tehnico
edilitare bl. 1004 zona Nicolina tr.3,4,5 și 6 |
630,00 |
0,00 |
630,00 |
|
28 |
71.01.01 Adăpost pentru
animale |
600,00 |
0,00 |
600,00 |
|
|
B Lucrări noi
- total din care: |
10,00 |
800,00 |
810,00 |
|
27 |
71.01.01Telegestiunea și
comanda sistemului de iluminat public |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
28 |
71.01.01 Amenajare
platformă Bazar |
|
800,00 |
800,00 |
|
|
C Alte
cheltuieli - total din care: |
6.776,80 |
-200,00 |
6.576,80 |
|
|
b) Dotări
independente |
3.407,30 |
0,00 |
3.407,30 |
|
29 |
71.01.03 Dotări Piețe
(vitrine, tarabe PAFS) |
29,80 |
0,00 |
29,80 |
|
30 |
71.01.03 Hale metalice
Bazar |
2.680,50 |
0,00 |
2.680,50 |
|
31 |
71.01.03 Dotări
iluminat festiv |
197,00 |
0,00 |
197,00 |
|
32 |
71.01.02 Dotări parcări cu
mai multe nivele |
500,00 |
0,00 |
500,00 |
|
|
c)
Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii |
2.806,10 |
-500,00 |
2.306,10 |
|
33 |
71.01.30 Proiecte parcări
supraetajate ( |
270,00 |
0,00 |
270,00 |
|
34 |
71.01.30 Reactualizare PUG |
1.744,10 |
-500,00 |
1.244,10 |
|
35 |
71.01.30 Studii zona Moara
de Vânt |
70,00 |
0,00 |
70,00 |
|
36 |
71.01.30 Proiectare
reabilitare și modernizare Piața Unirii Etapa II |
120,00 |
0,00 |
120,00 |
|
37 |
71.01.30 Proiectare
locuințe colective în cadrul programului de sprijinire a tinerilor pentru
construirea unei locuințe proprietate personală și alte proiecte |
420,00 |
0,00 |
420,00 |
|
38 |
71.01.30 Proiectare
Amenajare rău Bahlui |
50,00 |
0,00 |
50,00 |
|
39 |
71.01.30 Expertize imobile
D.A.P.P.P. |
130,00 |
0,00 |
130,00 |
|
40 |
71.01.30 Studiu de soluție
privind alimentarea cu energie electrică a Bazar |
2,00 |
|
2,00 |
|
|
e) Alte
cheltuieli asimilate investițiilor |
563,40 |
300,00 |
863,40 |
|
41 |
71.01.01 Refacere paviment
ornamental Piața Voievozilor |
125,00 |
0,00 |
125,00 |
|
42 |
71.01.30 Reabilitare Esplanada
Oancea |
81,50 |
0,00 |
81,50 |
|
43 |
71.01.30 Reabilitări
termice |
267,00 |
0,00 |
267,00 |
|
44 |
71.03 RK fântână arteziană
Gara Internațională |
14,90 |
0,00 |
14,90 |
|
45 |
71.01.03 Preluare sistem
iluminat public din Municipiul Iași conform Legii nr.230/2006 |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
46 |
71.01.30 Taxă de racordare
cu energie electrică Bazar |
65,00 |
0,00 |
65,00 |
|
47 |
71.01.30 Proiectare,studii,
avize, taxe pentru construirea de locuințe prin programul A.N.L. |
|
300,00 |
300,00 |
|
|
Cap.74.02.71
Protecția mediului |
27.059,70 |
0,00 |
27.059,70 |
|
|
A. Lucrări
continuare - total din care: |
23.632,20 |
0,00 |
23.632,20 |
|
48 |
71.01.01Canalizări |
1.062,00 |
0,00 |
1.062,00 |
|
49 |
71.01.01Canalizare și asanare pârâu |
570,00 |
0,00 |
570,00 |
|
50 |
71.01.01 Managementul
integrat al deșeurilor |
3.368,70 |
0,00 |
3.368,70 |
|
51 |
71.01.01 Managementul
integrat al deșeurilor B.S. |
18.631,50 |
0,00 |
18.631,50 |
|
|
C Alte
cheltuieli - total din care: |
3.427,50 |
0,00 |
3.427,50 |
|
|
b) Dotări
independente |
3.427,50 |
|
3.427,50 |
|
52 |
71.01.02 Mangementul
integrat al deșeurilor - autogunoiere B.S. |
3.427,50 |
0,00 |
3.427,50 |
|
|
Cap.81.02.71
Combustibil și energie - total din
care: |
1.900,00 |
0,00 |
1.900,00 |
|
|
A. Lucrări în
continuare- total din care: |
900,00 |
|
900,00 |
|
53 |
71.01.01 Modernizarea
sistemului de termoficare - reabilitarea și modernizarea rețelelor de termoficare
din municipiul Iași - Lucrări de
construcții-montaj pentru montarea echipamentelor a 16 Puncte termice și 26
module termice |
900,00 |
0,00 |
900,00 |
|
|
B Lucrări noi-
total din care: |
1.000,00 |
-500,00 |
500,00 |
|
54 |
71.01.01Cofinanțarea
obiectivelor de investiții prin programul "Termoficare 2006-2015 căldură
și confort" |
1.000,00 |
0,00 |
1.000,00 |
|
|
Cap. 84.02.71
Transporturi și comunicații - total din care: |
46.086,88 |
-808,04 |
45.278,84 |
|
|
A. Lucrări în
continuare - total din care: |
44.672,76 |
-808,04 |
43.864,72 |
|
55 |
71.01.01 Semaforizări |
365,02 |
0,00 |
365,02 |
|
56 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linii de tramvai(C+M; I.C.J.I.; T.V.A.) |
19.472,48 |
0,00 |
19.472,48 |
|
57 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linii de tramvai(C+M; I.C.J.I.; T.V.A.) - 11.02.06 |
1.197,00 |
-405,31 |
791,69 |
|
58 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linii de tramvai(C+M; I.C.J.I.; T.V.A.)-04.02.04 |
5.803,00 |
-2,73 |
5.800,27 |
|
59 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linii de tramvai - hidroizolație și rosturi de dilatație Pod N.
Iorga |
115,00 |
0,00 |
115,00 |
|
60 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linie de tramvai Nicoriță - Piața Chirilă -Doi Băieți |
11.224,00 |
|
11.224,00 |
|
61 |
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linie de tramvai Nicoriță - Piața Chirilă -Doi Băieți - 11.02.06 |
2.105,00 |
-400,00 |
1.705,00 |
|
62 |
71.01.01 Modernizare străzi
et.I |
1.345,41 |
0,00 |
1.345,41 |
|
63 |
71.01.01 Modernizare străzi
et.II |
2.835,00 |
0,00 |
2.835,00 |
|
64 |
71.01.01 Amenajare trotuare |
210,85 |
0,00 |
210,85 |
|
|
B. Lucrări noi
- total din care: |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
65 |
71.01.01 Reablitare și
modernizare linie de tramvai E. Doamna - Palat |
10,00 |
0,00 |
10,00 |
|
|
C Alte
cheltuieli - total din care: |
1.404,12 |
0,00 |
1.404,12 |
|
|
c)
Cheltuieli aferente studiilor de fezabilitate și alte studii |
918,12 |
0,00 |
918,12 |
|
66 |
71.01.01 Proiecte, studii
pasaje pietonale si auto în Municipiul Iași |
305,12 |
0,00 |
305,12 |
|
67 |
71.01.30 Proiectare
modernizare străzi etapa III |
500,00 |
0,00 |
500,00 |
|
68 |
71.01.30 Expertiză Pasaj
superior Nicolina |
50,00 |
0,00 |
50,00 |
|
69 |
71.01.30 Expertize pentru
programul de modernizare străzi în municipiul |
63,00 |
0,00 |
63,00 |
|
|
e) Alte
cheltuieli asimilate investițiilor |
486,00 |
0,00 |
486,00 |
|
70 |
71.03 R.K. pasaj superior
Alexandru cel Bun-suprastructură |
260,00 |
0,00 |
260,00 |
|
71 |
71.01.30 Servicii de consultanță
pentru Proiect Infrastructură Transport Urban Iași |
226,00 |
0,00 |
226,00 |
|
|
87.02.71 Alte
acțiuni economice - total din care |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
|
C Alte
cheltuieli - total din care: |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
|
e) Alte
cheltuieli asimilate investițiilor |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
72 |
71.01.01 Reabilitare centru
STEP |
100,00 |
0,00 |
100,00 |
|
|
DIRECTOR GENERAL |
|
DIRECTOR EXECUTIV |
|
|
|
ing. Xxxxx Xxxxxxx |
|
ing. Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
|
ANEXA 4
|
MUNICIPIUL |
|
|
ANEXA 4 |
|
|
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUTIILOR PUBLICE SI
ACTIVITATILOR FINANTATE PARTIAL DIN
VENITURI PROPRII |
||||
|
PE ANUL 2010 |
||||
|
Venituri |
|
|
|
|
|
D E N U M I R E A
I N D I C A T O R I L O R |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
|
|
TOTAL VENITURI |
19.084,55 |
67,15 |
19.151,70 |
|
|
30,10 Venituri din
proprietate |
90,00 |
42,15 |
132,15 |
|
|
33,10 Venituri din prestari
de servicii si alte activitati |
3.941,96 |
25,00 |
3.966,96 |
|
|
36,10 Diverse venituri |
1.633,00 |
|
1.633,00 |
|
|
39,10 Venituri din
valorificarea unor bunuri |
26,00 |
|
26,00 |
|
|
43,10 Subventii de la alte
administratii |
13.393,59 |
|
13.393,59 |
|
|
Cheltuieli |
|
|
|
|
|
|
|
|
mii lei |
|
|
D E N U M I R E A
I N D I C A T O R I L O R |
BUGET ACTUALIZAT |
INFLUENTE |
BUGET PROPUS |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
|
|
TOTAL
CHELTUIELI |
19.084,55 |
67,15 |
19.151,70 |
|
|
|
|
|
|
|
|
54.10 Alte
servicii publice generale |
2.549,00 |
0,00 |
2.549,00 |
|
|
TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL |
2.232,00 |
|
2.232,00 |
|
|
TITLUL II BUNURI SI
SERVICII |
317,00 |
|
317,00 |
|
|
CHELTUIELI DE CAPITAL |
0,00 |
|
0,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
61.10 Ordine
publica si siguranta nationala |
13.799,11 |
0,00 |
13.799,11 |
|
|
TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL |
12.880,98 |
|
12.880,98 |
|
|
TITLUL II BUNURI SI
SERVICII |
603,13 |
|
603,13 |
|
|
CHELTUIELI DE CAPITAL |
315,00 |
|
315,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
67.10 Cultura,
recreere si religie |
2.736,44 |
67,15 |
2.803,59 |
|
|
TITLUL I CHELTUIELI DE
PERSONAL |
1.215,74 |
|
1.215,74 |
|
|
TITLUL II BUNURI SI
SERVICII |
980,70 |
67,15 |
1.047,85 |
|
|
TITLUL X ALTE CHELTUIELI |
480,00 |
|
480,00 |
|
|
CHELTUIELI DE CAPITAL |
60,00 |
|
60,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|
DIRECTOR GENERAL, |
|
SEF SERVICIU BUGET, |
||
|
EC. Xxxxxxxx Xxxx |
|
EC. Xxxxx Xxxxxxxxxxx |
||
|
|
|
|
INTOCMIT, |
|
|
|
|
|
Xxxx Xxxxxx |
|
ANEXA 5
|
MUNICIPIUL |
ANEXA 5 |
|
|
|
BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI |
|
|
|
|
IN AFARA BUGETULUI LOCAL |
|
|
|
|
PE ANUL 2010 |
|
|
|
|
Venituri |
|
|
|
|
|
mii lei |
|
|
|
DENUMIREA INDICATORILOR |
Buget actualizat 2010 |
Influente |
Buget propus |
|
Sold initial fond de
rulment |
5.200,03 |
|
5.200,03 |
|
Total |
49.839,39 |
190 |
50.029,39 |
|
Taxe speciale |
6.396,11 |
0 |
6.396,11 |
|
Depozite speciale pentru constructii
de locuinte |
3.519,10 |
0 |
3.519,10 |
|
Fondul de risc |
33.902,00 |
0 |
33.902,00 |
|
Fond de rulment |
40,00 |
0 |
40,00 |
|
Alte venituri |
5.982,18 |
190 |
6.172,18 |
|
Cheltuieli |
|
|
|
|
|
mii lei |
|
|
|
DENUMIREA INDICATORILOR |
PROPUNERI 2010 |
|
|
|
TOTAL |
55.039,42 |
190 |
55.229,42 |
|
Cheltuieli din taxe speciale |
6.396,11 |
0 |
6.396,11 |
|
Cheltuieli din depozite speciale
pentru constructii de locuinte |
3.519,10 |
0 |
3.519,10 |
|
Cheltuieli din fondul de risc |
33.902,00 |
0 |
33.902,00 |
|
Cheltuieli din alte fonduri, total
din care: |
5.982,18 |
0 |
6.172,18 |
|
● Programul pentru cresterea performantei
energetice |
4.398,88 |
190 |
4.588,88 |
|
● Proiecte finantate din fonduri
nerambursabile(Ministerul
Muncii, Familiei si Protectiei Sociale) |
1.583,30 |
0 |
1.583,30 |
|
Cheltuieli din fondul de
rulment,total din care: |
5.240,03 |
0 |
5.240,03 |
|
● Invatamant |
1.382,25 |
0 |
1.382,25 |
|
●
Asigurari si asistenta sociala |
319,94 |
0 |
319,94 |
|
● Alte investitii |
3.397,00 |
0 |
3.397,00 |
|
● Acoperirea golurilor temporare de casa |
140,84 |
0 |
140,84 |
|
|
|
|
|
|
DIRECTOR GENERAL |
DIRECTOR GENERAL |
|
|
|
DIRECTIA TEHNICA |
DFPL |
|
|
|
Xxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx Xxxx |
|
|
ANEXA 5.1
|
MUNICIPIUL |
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA 5.1 |
|
PROGRAMUL OBIECTIVELOR DE INVESTITII FINANȚATE DIN
BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI IN AFARA BUGETULUI LOCAL |
|||
|
PE ANUL 2010 |
|||
|
OBIECTIVUL |
BUGET ACTUALIZAT
2010 |
DIFERENȚE +/- |
BUGET PROPUS |
|
I PROGRAMUL OBIECTIVELOR DE INVESTITII FINANTATE DIN
FOND DE RULMENT |
4.427,97 |
0,00 |
4.427,97 |
|
Cap.65.11.71 Invatamant-
total din care: |
1.030,97 |
0,00 |
1.030,97 |
|
A.
Lucrări în continuare - total, din care: |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
|
71.01.01 Consolidare corp A
Col.Tehnic "Xxx. Xxxxxx" |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
|
C. Alte
cheltuieli– total, din care: |
852,17 |
|
852,17 |
|
71,01,30 Reabilitare camin
Col Tehnic "D. Leonida" |
500,00 |
0,00 |
500,00 |
|
71,03 Reparatii capitale
Lic "M Costin" ,Col Tehnic "I.C. Stefanescu", Gradinita
PP 15, Col. "C. Negruzzi" |
352,17 |
0,00 |
352,17 |
|
Cap.67.11.71 Cultură,
recreere sport - total din care: |
397,00 |
0,00 |
397,00 |
|
A.
Lucrări în continuare - total, din care: |
397,00 |
0,00 |
397,00 |
|
71.01.01 Biserica Adormirea
Maicii Domnului (preluare prin
protocol - CJ Iasi ) |
197,00 |
0,00 |
197,00 |
|
C. Alte cheltuieli |
200,00 |
0,00 |
200,00 |
|
71.01.03 Statuie ecvestră
Mihai Viteazu ( preluare prin protocol - CJ Iasi ) |
200,00 |
0,00 |
200,00 |
|
Cap. 84.11.71
Transporturi și comunicații - total din care: |
3.000,00 |
0,00 |
3.000,00 |
|
B. Lucrări în continuare |
|
|
|
|
71.01.01 Reabilitare și
modernizare linii de tramvai (ctr. M. ROSE) |
3.000,00 |
0,00 |
3.000,00 |
|
II PROGRAMUL OBIECTIVELOR DE INVESTITII FINANTATE
DIN FONDUL SPECIAL DE DEZVOLTARE LOCUINTE |
3.519,10 |
0,00 |
3.519,10 |
|
Cap.70.11.71 Locuințe, servicii, dezvoltare publică -
total din care: |
3.519,10 |
0,00 |
3.519,10 |
|
A. Lucrări în continuare
- total din care: |
3.519,10 |
0,00 |
3.519,10 |
|
70.01.01 Locuințe sociale
zona Grădinari |
2.250,00 |
0,00 |
2.250,00 |
|
71.01.01 Folosință generală
locuințe sociale zona Grădinari |
1.269,10 |
0,00 |
1.269,10 |
|
III PROGRAMUL OBIECTIVELOR DE INVESTITII FINANTATE
DIN FONDURI CU DESTINATIE SPECIALA PENTRU CRESTEREA PERFORMANTEI ENERGETICE A
LOCUINTELOR |
4.398,88 |
190,00 |
4.588,88 |
|
Cap.70.11.71 Locuințe, servicii, dezvoltare publică -
total din care: |
4.398,88 |
190,00 |
4.588,88 |
|
C Alte cheltuieli -
total din care: |
4.398,88 |
190,00 |
4.588,88 |
|
71.01.30
Reabilitări termice b.l. |
1.326,00 |
0,00 |
1.326,00 |
|
71.01.30
Reabilitări termice - asociații loc |
682,15 |
150,00 |
832,15 |
|
71.01.30 Reabilitări termice b.s. |
513,73 |
40,00 |
553,73 |
|
71.01.30
Reabilitări termice b.l. |
1.225,00 |
0,00 |
1.225,00 |
|
71.01.30
Proiectare reabilitări termice |
6.625,00 |
0,00 |
625,00 |
|
71.01.30 Întocmire
documentație și emitere certificate de performanță energetică la bl. 621(3
tr) și Z9(2 tr) |
27,00 |
0,00 |
27,00 |
|
TOTAL |
12.345,95 |
190,00 |
12.535,95 |
|
DIRECTOR GENERAL |
|||
|
ing. Xxxxx Xxxxxxx |
|||
ANEXA 9
|
|
|
|
|
|
|
|
Anexa nr. 9 |
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
JUDEȚUL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
Unitatea
administrativ-teritoriala:MUNICIPIUL IAȘI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
Instituția publică:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
FORMULAR |
14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
I - Credite de angajament |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II - Credite bugetare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- mii lei - |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL/ |
I/II |
TOTAL |
|
|
|
|
|
in anii urmatori |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
GRUPA/ |
|
|
Executie |
2010 |
2011 |
2012 |
2013 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
SURSA |
|
|
2009 |
Buget |
Estimări |
Estimări |
Estimări |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
actualizat |
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||
|
0 |
1 |
2+3+...+9 |
3 |
4 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
914.378,31 |
330.945,22 |
256.364,18 |
179.301,91 |
89.482,00 |
48.285,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
914.378,31 |
330.945,22 |
256.364,18 |
179.301,91 |
89.482,00 |
48.285,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
603.727,04 |
82.191,21 |
194.466,92 |
179.301,91 |
89.482,00 |
48.285,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
603.727,04 |
82.191,21 |
194.466,92 |
179.301,91 |
89.482,00 |
48.285,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
51
Transferuri |
I |
6.972,98 |
2.135,98 |
2.097,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
6.972,98 |
2.135,98 |
2.097,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
6.017,52 |
0,00 |
6.017,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
6.017,52 |
0,00 |
6.017,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
301.433,86 |
0,00 |
75.672,88 |
124.443,98 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
301.433,86 |
0,00 |
75.672,88 |
124.443,98 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
284.233,59 |
78.965,43 |
106.700,23 |
52.117,93 |
18.200,00 |
18.250,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
284.233,59 |
78.965,43 |
106.700,23 |
52.117,93 |
18.200,00 |
18.250,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
5.069,09 |
1.089,80 |
3.979,29 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.069,09 |
1.089,80 |
3.979,29 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
247.402,78 |
233.473,80 |
13.928,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
247.402,78 |
233.473,80 |
13.928,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
9.929,54 |
0,00 |
9.929,54 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
9.929,54 |
0,00 |
9.929,54 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 +11
Alte surse Total din care: |
I |
37.371,18 |
15.280,21 |
22.090,97 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
37.371,18 |
15.280,21 |
22.090,97 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
15.947,77 |
0,00 |
15.947,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
15.947,77 |
0,00 |
15.947,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
704.787,21 |
314.960,93 |
116.737,88 |
141.771,40 |
81.282,00 |
40.035,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
704.787,21 |
314.960,93 |
116.737,88 |
141.771,40 |
81.282,00 |
40.035,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
442.012,52 |
74.391,42 |
94.532,70 |
141.771,40 |
81.282,00 |
40.035,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
442.012,52 |
74.391,42 |
94.532,70 |
141.771,40 |
81.282,00 |
40.035,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
51
Transferuri |
I |
5.481,98 |
2.135,98 |
606,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.481,98 |
2.135,98 |
606,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
6.017,52 |
0,00 |
6.017,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
6.017,52 |
0,00 |
6.017,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
213.806,00 |
0,00 |
0,00 |
112.489,00 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
213.806,00 |
0,00 |
0,00 |
112.489,00 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
216.707,02 |
72.255,44 |
87.909,18 |
26.542,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
216.707,02 |
72.255,44 |
87.909,18 |
26.542,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
241.846,97 |
228.097,99 |
13.748,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
241.846,97 |
228.097,99 |
13.748,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
20.927,72 |
12.471,52 |
8.456,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
I |
20.927,72 |
12.471,52 |
8.456,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
B. Obiective
(proiecte) de investiții noi |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
130.127,28 |
0,00 |
76.223,30 |
37.453,98 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
130.127,28 |
0,00 |
76.223,30 |
37.453,98 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
123.793,13 |
0,00 |
69.889,15 |
37.453,98 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care : |
II |
123.793,13 |
0,00 |
69.889,15 |
37.453,98 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
78.689,13 |
0,00 |
66.734,15 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
78.689,13 |
0,00 |
66.734,15 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
45.104,00 |
0,00 |
3.155,00 |
25.499,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
45.104,00 |
0,00 |
3.155,00 |
25.499,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
759,15 |
0,00 |
759,15 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
759,15 |
0,00 |
759,15 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
5.575,00 |
0,00 |
5.575,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.575,00 |
0,00 |
5.575,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
C. Alte
cheltuieli de investiții |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
79.463,82 |
15.984,29 |
63.403,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
79.463,82 |
15.984,29 |
63.403,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
37.921,39 |
7.799,79 |
30.045,07 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
37.921,39 |
7.799,79 |
30.045,07 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
51.02
Transferuri |
I |
1.491,00 |
0,00 |
1.491,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.491,00 |
0,00 |
1.491,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
8.938,73 |
0,00 |
8.938,73 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
8.938,73 |
0,00 |
8.938,73 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
22.422,57 |
6.709,99 |
15.636,05 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
22.422,57 |
6.709,99 |
15.636,05 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
5.069,09 |
1.089,80 |
3.979,29 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.069,09 |
1.089,80 |
3.979,29 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
5.555,81 |
5.375,81 |
180,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.555,81 |
5.375,81 |
180,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
9.170,39 |
0,00 |
9.170,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
9.170,39 |
0,00 |
9.170,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
16.443,46 |
2.808,69 |
13.634,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
16.443,46 |
2.808,69 |
13.634,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
10.372,77 |
0,00 |
10.372,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
10.372,77 |
0,00 |
10.372,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 51
Autoritati publice si actiuni externe |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
9.815,05 |
7.365,56 |
2.372,96 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
9.815,05 |
7.365,56 |
2.372,96 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
6.202,66 |
3.826,13 |
2.300,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
6.202,66 |
3.826,13 |
2.300,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
4.639,04 |
3.152,51 |
1.410,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
4.639,04 |
3.152,51 |
1.410,00 |
76,53 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
1.563,62 |
673,62 |
890,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.563,62 |
673,62 |
890,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
3.539,43 |
3.539,43 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
3.539,43 |
3.539,43 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
72,96 |

CAPITOL 54
Alte servicii publice generale |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
467,84 |
0,00 |
467,84 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
467,84 |
0,00 |
467,84 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
12,84 |

455,00 |

06 Credite
externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri nerambursabile |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
455,00 |
0,00 |
455,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
455,00 |
0,00 |
455,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOLUL
61 Ordine publica si siguranta
nationala |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
51
Transferuri |
I |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
7103 Reparatii
capitale |

CAPITOL 65
Invatamant |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
17.728,45 |
5.532,50 |
8.392,94 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
17.728,45 |
5.532,50 |
8.392,94 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
15.887,79 |
5.532,50 |
6.552,28 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
15.887,79 |
5.532,50 |
6.552,28 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
72,28 |
0,00 |
72,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
72,28 |
0,00 |
72,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
9.198,11 |
5.532,50 |
3.665,61 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
9.198,11 |
5.532,50 |
3.665,61 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
2.814,39 |
0,00 |
2.814,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.814,39 |
0,00 |
2.814,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
1.045,89 |
0,00 |
1.045,89 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.045,89 |
0,00 |
1.045,89 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
71.01 Active
fixe |
I |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
71.03
Reparatii capitale |
I |
852,17 |
0,00 |
852,17 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
852,17 |
0,00 |
852,17 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
14,92 |
0,00 |
14,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
14,92 |
0,00 |
14,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
10 Venituri
proprii Total din care |
I |
794,77 |
0,00 |
794,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
794,77 |
0,00 |
794,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
7,05 |
0,00 |
7,05 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||
|
II |
7,05 |
0,00 |
7,05 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
11.933,67 |
5.532,50 |
2.598,16 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
11.933,67 |
5.532,50 |
2.598,16 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
11.754,87 |
5.532,50 |
2.419,36 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
11.754,87 |
5.532,50 |
2.419,36 |
3.803,01 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
0,00 |
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
7.951,86 |
5.532,50 |
2.419,36 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
7.951,86 |
5.532,50 |
2.419,36 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 total din care: |
I |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
71.01 Active
fixe |
I |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
178,80 |
0,00 |
178,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
71.03
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
C. Alte
cheltuieli de investiții |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
5.794,78 |
0,00 |
5.794,78 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.794,78 |
0,00 |
5.794,78 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
4.132,92 |
0,00 |
4.132,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
4.132,92 |
0,00 |
4.132,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
72,28 |
|
72,28 |
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
72,28 |
|
72,28 |
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
1.246,25 |
0,00 |
1.246,25 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
1.246,25 |
0,00 |
1.246,25 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
2.814,39 |
0,00 |
2.814,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.814,39 |
0,00 |
2.814,39 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 total din care: |
I |
867,09 |
0,00 |
867,09 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
867,09 |
0,00 |
867,09 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
71.01 Active
fixe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
71.03
Reparatii capitale |
I |
852,17 |
0,00 |
852,17 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
852,17 |
0,00 |
852,17 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
14,92 |
0,00 |
14,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
14,92 |
0,00 |
14,92 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
10 Venituri
proprii Total din care |
I |
794,77 |
0,00 |
794,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
794,77 |
0,00 |
794,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
7,05 |
0,00 |
7,05 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
7,05 |
0,00 |
7,05 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
395,20 |
0,00 |
395,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
395,20 |
0,00 |
395,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
392,52 |
0,00 |
392,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
392,52 |
0,00 |
392,52 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 66
Sanatate |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
II |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
51.02.
Transferuri de capital |
I |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
6.912,98 |
2.135,98 |
2.037,00 |
2.740,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
Alte
surse |

1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
51.02
Transferuri |
I |
1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
1.431,00 |
0,00 |
1.431,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 67
Cultura, receere si religie |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Total
general |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
7.629,55 |
541,52 |
7.088,03 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
7.632,55 |
541,52 |
7.091,03 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
7.372,55 |
541,52 |
6.831,03 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
7.372,55 |
541,52 |
6.831,03 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
4.431,75 |
0,00 |
4.431,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
4.431,75 |
0,00 |
4.431,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
725,00 |
0,00 |
725,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
725,00 |
0,00 |
725,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
2.215,80 |
541,52 |
1.674,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.215,80 |
541,52 |
1.674,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
200,00 |
0,00 |
200,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
200,00 |
0,00 |
200,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii Total din care |
I |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
60,00 |
0,00 |
60,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7103 Reparatii
capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Total
general |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
5.412,27 |
541,52 |
4.870,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
5.412,27 |
541,52 |
4.870,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
5.215,27 |
541,52 |
4.673,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
5.215,27 |
541,52 |
4.673,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
4.431,75 |
0,00 |
4.431,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
4.431,75 |
0,00 |
4.431,75 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
783,52 |

1.801,28 |
0,00 |
1.801,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.801,28 |
0,00 |
1.801,28 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
1.741,28 |

CAPITOL 68
Asigurari si asistenta sociala |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
2.031,00 |
0,00 |
2.031,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.031,00 |
0,00 |
2.031,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
376,70 |
0,00 |
376,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
376,70 |
0,00 |
376,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
41,70 |
0,00 |
41,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
II |
41,70 |
0,00 |
41,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
335,00 |
0,00 |
335,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
335,00 |
0,00 |
335,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
10
Venituri proprii |
I |
93,00 |
0,00 |
93,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
II |
93,00 |
0,00 |
93,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
1.561,30 |
0,00 |
1.561,30 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.561,30 |
0,00 |
1.561,30 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
1.742,30 |

181,00 |

304,50 |
0,00 |
304,50 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
304,50 |
0,00 |
304,50 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
195,70 |

154,00 |

15,80 |
0,00 |
15,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
15,80 |
0,00 |
15,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 70
Locuinte, servicii si dezvoltare publica |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
202.646,21 |
96.013,36 |
49.500,45 |
27.132,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
203.826,21 |
96.013,36 |
50.680,45 |
27.132,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
107.625,55 |
23.910,68 |
26.582,47 |
27.132,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
107.625,55 |
23.910,68 |
26.582,47 |
27.132,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
1.585,77 |
0,00 |
1.585,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.585,77 |
0,00 |
1.585,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
105.608,70 |
23.494,50 |
24.981,80 |

431,08 |
416,18 |
14,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
431,08 |
416,18 |
14,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
60.493,95 |
60.493,95 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
60.493,95 |
60.493,95 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
19.526,71 |
11.608,73 |
7.917,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
19.526,71 |
11.608,73 |
7.917,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Venituri
proprii |
I |
15.000,00 |
0,00 |
15.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
15.000,00 |
0,00 |
15.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
159.128,18 |
89.231,01 |
22.754,77 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
159.128,18 |
89.231,01 |
22.754,77 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
86.315,09 |
19.937,02 |
19.235,67 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
86.315,09 |
19.937,02 |
19.235,67 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
550108
Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila |
I |
1.585,77 |
0,00 |
1.585,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
1.585,77 |
0,00 |
1.585,77 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
83.549,32 |
19.937,02 |
16.469,90 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
83.549,32 |
19.937,02 |
16.469,90 |
17.142,40 |
10.000,00 |
10.000,00 |
10.000,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
60.493,95 |
60.493,95 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
60.493,95 |
60.493,95 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
12.319,14 |
8.800,04 |
3.519,10 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
12.319,14 |
8.800,04 |
3.519,10 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Venituri
proprii |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
B. Obiective
(proiecte) de investiții noi |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
17.294,00 |
0,00 |
7.304,00 |
9.990,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
17.294,00 |
0,00 |
7.304,00 |
9.990,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
11.719,00 |
0,00 |
1.729,00 |

27.404,03 |
6.782,35 |
20.621,68 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
27.404,03 |
6.782,35 |
20.621,68 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
10.771,46 |
3.973,66 |
6.797,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
10.771,46 |
3.973,66 |
6.797,80 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
10.340,38 |
3.557,48 |
6.782,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
10.340,38 |
3.557,48 |
6.782,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
431,08 |
416,18 |
14,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
431,08 |
416,18 |
14,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
7.207,57 |
2.808,69 |
4.398,88 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
7.207,57 |
2.808,69 |
4.398,88 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Venituri
proprii |
I |
9.425,00 |
0,00 |
9.425,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
9.425,00 |
0,00 |
9.425,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 74
Protectia mediului |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
63.772,13 |
36.712,43 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
63.772,13 |
36.712,43 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
58.100,65 |
31.040,95 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
58.100,65 |
31.040,95 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
58.100,65 |
31.040,95 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
58.100,65 |
31.040,95 |
27.059,70 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
2.000,00 |
2.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.000,00 |
2.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
3.671,48 |
3.671,48 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
3.671,48 |
3.671,48 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
62.344,63 |
38.712,43 |
23.632,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
60.344,63 |
36.712,43 |
23.632,20 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
54.673,15 |

CAPITOL 80
Actiuni generale economice, comerciale si de munca |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
18.988,18 |
0,00 |
18.988,18 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
18.988,18 |
0,00 |
18.988,18 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
18.988,18 |
0,00 |
18.988,18 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
18.988,18 |
0,00 |
18.988,18 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finanțare din fonduri nerambursabile |

18.035,17 |

56 Proiecte cu
finanțare din fonduri nerambursabile |

953,01 |

CAPITOL 81
Combustibil si energie |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
34.984,94 |
5.705,94 |
4.629,00 |
8.200,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
34.984,94 |
5.705,94 |
4.629,00 |
8.200,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
34.984,94 |
5.705,94 |
3.629,00 |
8.200,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
34.984,94 |
5.705,94 |
41.373,00 |
8.200,00 |
8.200,00 |
8.250,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
253.279,00 |
0,00 |
39.473,00 |
112.489,00 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
253.279,00 |
0,00 |
39.473,00 |
112.489,00 |
71.282,00 |
30.035,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
32.255,94 |
5.705,94 |
1.900,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
32.255,94 |
5.705,94 |
1.900,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
6.605,94 |

25.650,00 |

36.744,00 |

2.729,00 |

CAPITOL 84
Transporturi |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
278.369,23 |
176.937,93 |
84.722,30 |
16.709,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
279.177,27 |
176.937,93 |
85.530,34 |
16.709,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
76.445,25 |
9.497,51 |
50.238,74 |
16.709,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
77.253,29 |
9.497,51 |
51.046,78 |
16.709,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
4.404,90 |
0,00 |
4.404,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
4.404,90 |
0,00 |
4.404,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
71.780,35 |
9.497,51 |
45.573,84 |

Fonduri externe nerambursabile |
I |
9.856,58 |

181.369,40 |
167.440,42 |
13.928,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
181.369,40 |
167.440,42 |
13.928,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
10.698,00 |
0,00 |
10.698,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
10.698,00 |
0,00 |
10.698,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
A. Obiective
(proiecte) de investiții în continuare |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
246.123,29 |
175.101,55 |
61.621,74 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
246.123,29 |
175.101,55 |
61.621,74 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
63.770,27 |
9.497,51 |
44.872,76 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
63.770,27 |
9.497,51 |
44.872,76 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
62.962,23 |
9.497,51 |
44.064,72 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
62.962,23 |
9.497,51 |
44.064,72 |
9.400,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
179.353,02 |
165.604,04 |
13.748,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
179.353,02 |
165.604,04 |
13.748,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
3.000,00 |
0,00 |
3.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
3.000,00 |
0,00 |
3.000,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
B. Obiective
(proiecte) de investiții noi |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
8.078,15 |
0,00 |
769,15 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
8.078,15 |
0,00 |
769,15 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
7.319,00 |
0,00 |
10,00 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
7.319,00 |
0,00 |
10,00 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
7.319,00 |
0,00 |
10,00 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
7.319,00 |
0,00 |
10,00 |
7.309,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri externe nerambursabile |
I |
759,15 |
0,00 |
759,15 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
759,15 |
0,00 |
759,15 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse |
I |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
C. Alte
cheltuieli de investiții |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
24.975,83 |
1.836,38 |
23.139,45 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
24.975,83 |
1.836,38 |
23.139,45 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
6.164,02 |
0,00 |
6.164,02 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
6.164,02 |
0,00 |
6.164,02 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
I |
4.404,90 |
0,00 |
4.404,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
4.404,90 |
0,00 |
4.404,90 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7101 Active
fixe |
I |
1.499,12 |
0,00 |
1.499,12 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
II |
1.499,12 |
0,00 |
1.499,12 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7103
Reparatii capitale |
I |
260,00 |
0,00 |
260,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
260,00 |
0,00 |
260,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
08
Fonduri externe nerambursabile |
|
9.097,43 |
0,00 |
9.097,43 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
9.097,43 |
0,00 |
9.097,43 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
06
Credite externe |
I |
2.016,38 |
1.836,38 |
180,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
2.016,38 |
1.836,38 |
180,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
80 Alte
surse FOND 11 |
I |
7.698,00 |
0,00 |
7.698,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
7.698,00 |
0,00 |
7.698,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
CAPITOL 87
Alte actiuni economice |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
TOTAL
GENERAL |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
1. Total surse de finanțare |
I |
24.009,96 |
0,00 |
12.054,98 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
II |
24.009,96 |
0,00 |
12.054,98 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
02 Buget local |
I |
24.009,96 |
0,00 |
12.054,98 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: |
II |
24.009,96 |
0,00 |
12.054,98 |
11.954,98 |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
56 Proiecte
cu finantare din fonduri nerambursabile |
|
23.909,96 |

DIRECTIA TEHNICA SI INVESTITII |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|
Xxxxx Xxxxxxx |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||