Hotărârea nr. 130/2010

HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iași a terenulului în suprafață de 1569 mp situat în Iași str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32 precum și concesionarea directă a acestuia către S.C. UNISTIL S.R.L.

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iași, a terenulului în suprafață de 1569  mp, situat în Iași, str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32, precum și concesionarea directă a acestuia către S.C. UNISTIL S.R.L.

 

Consiliul Local al Municipiului Iași întrunit în ședința ordinară în data de   4 mai 2010;

Avînd în vedere  inițiativa PRIMARULUI MUNICIPIULUI IAȘI prin expunerea de motive la proiectul de hotărîre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico - financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;                                     

Având în vedere  avizul favorabil întocmit de Comisia de amenajare a teritoriului și urbanism a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere propunerea din  plenul ședinței privind introducerea unei clauze în contractul de concesiune astfel: “În situația în care concedentul va notifica concesionarului necesitatea edificării obiectivului de investțiíi din cadrul proiectului Autogara, pe amplasamentul ce constituie obiectivul contractului de concesiune, contractul de concesiune încetează prin denunțarea unilaterală de către concedent - Municipiul Iași - fără nicio altă formalitate de punere în întârziere  

Având în vedere nota de fundamentare nr. 34401/16.04.2010 întocmită de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat;

Având în vedere adresa nr. 106083/16.11.2009 prin care S.C. Unistil S.R.L. solicită concesionarea terenului în suprafață de 1569 mp, situat în iași, str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local 414/2009 privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, reactualizat;

Având în vedere procesul verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri, nr. ACM 12034/01.10.2009, emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași;

Având în vedere adresele nr. 7656/29.01.2010 și 7657/30.03.2010 emise de Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Iași;

Având în vedere procesul verbal nr. 6298/20.01.2010 al Comisiei de analiză a solicitărilor privind concesionarea/închirierea terenurilor constituită prin Dispoziția nr. 461/2009 a Primarului Municipiului Iași;

Având în vedere raportul de evaluare a terenului nr. 20738/04.03.2010, întocmit de P.F.A. Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx;

Având în vedere procesul verbal nr. 34114/15.04.2010 al Comisiei de Negociere a redevențelor datorate în baza contractelor de concesionare directă și pentru licitații, constituită prin Hotărârea Consiliului Local 465/2005, modificată prin Hotărârea Consiliului Local 266/2009 și  435/2009;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală   republicată,cu modificările și completările ulterioare ;

         În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iași, a terenului în suprafață de 1569  mp, situat în Iași, str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32, identificat conform Anexei nr. 1, ce face  parte integrantă din prezenta hotărîre.

Anexa privind inventarul domeniului public al Municipiului Iași va fi modificată în mod corespunzător prin diminuarea cu suprafața de teren în cauză.

Art. 2  Se aprobă concesionarea directă a terenului menționat la art.1, către S.C. Unistil S.R.L.

Art. 3  Se însușește raportul de evaluare a terenului situat în Iași, str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32,  în suprafață de 1569 mp, care stabilește că valoarea unui mp de teren este de 193 euro.

Art. 4  Redevența valorică a concesiunii, urmare a negocierii directe conform procesului verbal nr. 34114/15.04.2010, va fi de 20.397 EURO/an, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății.

Art. 5  Durata concesionării va fi de 25 ani. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială.

Art. 6 Se aprobă contractul de concesionare conform Anexei nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărîre.

Art. 7 Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în cazul în care interesul local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concendent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concendentului.

         În situația în care concedentul va notifica concesionarului necesitatea edificării obiectivului de investțiíi din cadrul proiectului Autogara, pe amplasamentul ce constituie obiectivul contractului de concesiune, contractul de concesiune încetează prin denunțarea unilaterală de către concedent - Municipiul Iași - fără nicio altă formalitate de punere în întârziere “ 

Art. 8 Contractul de concesiune va fi înregistrat de concesionar în Cartea funciară.

Art. 9  Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractele de concesiune.

Art. 10  Prezenta hotărîre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași, Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Direcției Economice și Finanțelor Publice Locale S.C. Unistil S.R.L, Iași, str. Splai Mal Drept Bahlui, nr. 32,Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 12 Punerea in aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de: Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat,Direcția Economică și Finanțe Publice Locale.

Aducerea la cunoștinta publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

 

CONTRASEMNEAZĂ

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

          SECRETAR

      Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx

 

Nr.  130 din 4 mai 2010

 

 

ANEXA  NR. 2 la HCL 130 din 4 mai 2010

 

CONTRACT DE CONCESIUNE

I.                                           Părțile contractante

Între: 1. MUNICIPIUL IAȘI, cu sediul în Iași, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11, în calitate de concedent reprezentat prin Xxxxxxxx Xxxxxxx - Primar și cons. jur. Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx - Secretar, pe de o parte, și

            2.  S.C. UNISTIL S.R.L. cu sediul în Bârlad, șos. Tecuciului nr. 6, județul Vaslui, C.U.Î. 14315823, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J37/295/2001, reprezentată prin administrator d-l. Xxxxxxx Xxxxxx, în calitate de concesionar, pe de altă parte,

la data de ..................,

la sediul concedentului, în temeiul Legii nr. 50/1991 republicată, al Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr. ........................... s-a încheiat prezentul contract de concesiune.

 

II.                                        Obiectul contractului de concesiune

Art. 1

Obiectul contractului este concesionarea unui teren în suprafață de 1569 mp, situat în Iași - str. Splai Mal Drept Bahlui, nr. 32, identificat prin schița ce face parte integrantă din contract.

III.                                     Termenul

Art. 2

            (1) Durata concesiunii este de .... ani, și intră în vigoare începând cu data de ................

            (2) Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială.

 

IV.                                     Redevența

Art. 3

Redevența este de 20.397 Euro/an,plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății.

V.                                        Plata redevenței

Art. 4

            (1) Plata redevenței se face prin contul concedentului nr. RO 31 TREZ 406 213 002 05 XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Iași, sau în numerar la casieria concedentului.

            (2) Plata redevenței se face din inițiativa concesionarului până la 31 martie a anului în curs.

            (3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a contractului de concesiune, concesionarul este obligat să achite redevența pentru anul 2010.

            (4) Neplata redevenței sau executarea cu întârziere a acestei obligații atrage majorări de întârziere. Majorările de întârziere vor fi cele stabilite de lege pentru veniturile bugetului local din taxe și impozite.

            (4) Neexecutarea obligației de plată a redevenței sau a taxelor și impozitelor datorate pentru obiectul concesiunii, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care aceasta a devenit exigibilă, conferă concedentului, Municipiul Iași, dreptul să rezilieze contractul de plin drept, fără nici o notificare privind punerea în întârziere, fără acordarea de despăgubiri concesionarului și fără intervenția instanței.

             (5) Prezentul contract constituie titlu de creanță și titlu executoriu.

 

VI.                                     Drepturile părților

Art. 5 - Drepturile concesionarului

Concesionarul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, terenul ce face obiectul contractului de concesiune.

Art. 6 - Drepturile concedentului

            (1) Concedentul are dreptul să inspecteze bunurile concesionate, să verifice stadiul de realizare a investițiilor, verificând respectarea obligațiilor asumate de concesionar.

            (2) Concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesiune, din motive excepționale legate de interesul național sau local.

 

VII.                                  Obligațiile părților

Art. 7 - Obligațiile concesionarului

            (1) Concesionarul este obligat să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a terenului și să preia, pe bază de proces-verbal ce face parte integrantă din contract, terenul care face obiectul concesiunii, potrivit obiectivelor stabilite de către concedent. Concesionarul se obligă să administreze și să exploateze obiectul concesiunii cu diligență maximă pentru a conserva și dezvolta valoarea acestuia pe toată durata contractului.

            (2) Concesionarul este obligat să exploateze în mod direct terenul care face obiectul concesiunii.

            (3) Concesionarul nu poate subconcesiona terenul ce face obiectul concesiunii.

            (4) Concesionarul este obligat să plătească redevența.

            (5) Concesionarul are obligația să plătească taxele și impozitele pentru obiectul concesiunii.

            (6) Concesionarul este obligat să respecte condițiile impuse de natura bunurilor (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și conservarea patrimoniului etc.).

            (7) Concesionarul are obligația de a înregistra contractul de concesiune în registrele de publicitate imobiliară, în termen de 30 de zile de la data încheierii prezentului contract.

            (8) La încetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen concesionarul este obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, terenul, în mod gratuit și liber de orice sarcini.

            (9) În termen de 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune, concesionarul este obligat să depună, cu titlu de garanție, o sumă reprezentând 30% din redevența datorată concedentului pentru primul an de concesionare în contul RO 45 TREZ 406 50 06 XXX 000 460. În cazul în care  concesionarul nu respectă această obligație, contractul încetează de drept fără nici o notificare privind punerea în întârziere, fără acordarea de despăgubiri concesionarului și fără intervenția instanței.

            (10) Concesionarul este obligat să pună la dispoziția organelor de control ale concedentului toate evidențele și informațiile solicitate, legate de obiectul concesiunii.

            (11) Concesionarul este obligat să continue exploatarea bunului în noile condiții stabilite de concedent, în mod unilateral, potrivit art. 6 alin. (2) din prezentul contract de concesiune, fără a putea solicita încetarea acestuia.

            (12) În cazul concesionării de terenuri, concesionarul are obligația de a notifica concedentului intenția de înstrăinare a construcției edificate pe terenul concesionat cu cel puțin 15 zile anterior înstrăinării.

            (13) Transmiterea concesiunii asupra terenurilor, în condițiile art. 41 din Legea nr. 50/1991 - republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, se poate face numai cu acordul concedentului.

 

Art. 8 - Obligațiile concedentului

            (1) Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.

            (2) Concedentul este obligat să notifice concesionarului apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului.

 

VIII.                               Încetarea contractului de concesiune

Art. 9

(1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situații:

            a) la expirarea duratei stabilite în contract, dacă părțile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condițiile legii;

            b) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului, în caz de dezacord fiind competentă instanța de judecată;

            c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;

            d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului;

            e) la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

            f) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin răscumpărarea unei concesiuni, care se poate face numai prin act administrativ al organului care a aprobat concesionarea, la propunerea concedentului; în acest caz se va întocmi o documentație tehnico-economică în care se va stabili prețul răscumpărării. În această situație de încetare a concesiunii nu se percep daune;

            g) în cazul în care concesionarul nu își respectă obligația de a depune garanția prevăzută la art. 7 alin. 9 în termen de 90 de zile de la încheierea contractului, contractul încetează de drept, fără punerea în întârziere și fără nici o altă formalitate;

            h) în cazul în care contractul de concesionare s-a încheiat în vederea extinderii unei construcții aflate pe terenul proprietatea concesionarului, iar, ulterior încheierii contractului, concesionarul pierde dreptul de proprietate sus-menționat, cu excepția vânzării construției edificată pe terenul concesionat, contractul de concesiune încetează de drept, fără punerea în întârziere, fără nici o altă formalitate și fără acordarea de despăgubiri în sarcina concedentului;

            (2) La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune, concesionarul este obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, terenul, în mod gratuit și liber de orice sarcini.

 

IX.                                     Răspunderea contractuală

            Art. 10

            (1) Pentru nerespectarea obligațiilor cuprinse în prezentul contract de concesiune, partea în culpă datorează majorări de întârziere.

            (2) Forța majoră apără de răspundere, în condițiile legii.

 

X.                                        Litigii

Art. 11

Litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune, în măsura în care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența instanței judecătorești de drept comun.

XI.                                     Alte clauze

            Art. 12

            Schimbarea situației juridice a obiectului concesiunii după încheierea contractului nu obligă pe concedent, iar concesionarul nu are dreptul de a pretinde nici un fel de despăgubire în acest caz.

            Art. 13

            În cazul în care oricare dintre prevederile prezentului contract devine  din orice motiv nulă, inaplicabilă sau ilegală parțial sau total, nelegalitatea sau nevalabilitatea lor nu va afecta nici o altă dispoziție a contractului, iar acesta va fi interpretat ca și când astfel de dispoziții nelegale sau nevalabile nu ar fi fost prevăzute.

            Art. 14

            Orice modificare a prezentului contract de concesiune se va face cu acordul scris al ambelor părți prin semnarea unui act adițional.

 

XII.                                  Definiții

Art. 15

            (1) Prin forța majoră, în sensul prezentului contract de concesiune, se înțelege o împrejurare externă cu caracter excepțional, fără relație cu lucrul care a provocat dauna sau cu însușirile sale naturale, absolut invincibilă și absolut imprevizibilă.

            (2) Prin caz fortuit se înțeleg acele împrejurări care au intervenit și au condus la producerea prejudiciului și care nu implică vinovăția paznicului juridic, dar care nu întrunesc caracteristicile forței majore.

            Prezentul contract privind concesionarea terenului din Iași -str. Splai Mal Drept Bahlui nr. 32, conform planului anexat, s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, câte două pentru fiecare parte.    

 

CONCEDENT,                                              CONCESIONAR,

CONSILIUL LOCAL AL                             S.C. Unistil S.R.L.

 MUNICIPIULUI IAȘI                                                            

                                                                                                                       

 PRIMAR,                                                                     

 Xxxxxxxx Xxxxxxx

SECRETAR,

Cons. jr. Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx

Director D.E.F.P.L.

Ec. Xxxxxxxx Xxxx

Director D.A.P.P.P.

ing. Xxxxxxx Xxxxxx

Șef S.E.P.

ing. Xxxxxx Xxxxxx

Serviciul Juridic

cons. jr. Xxxxx Xxxxxxxx

insp. S.E.P.

ing. Xxxxx Xxxxxxxx

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx