Hotărârea nr. 470/2009
HOTARARE privind stabilirea impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2010MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind stabilirea
impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului
local pentru anul 2010
Consiliul Local al Municipiului
Iași întrunit în ședința extraordinară în data de 6 noiembrie 2009;
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iasi prin expunerea de motive la proiectul de
hotarâre ;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia
economico-financiară a Consiliului Local Municipal Iași ;
Având în vedere referatele
de specialitate intocmite de directiile si serviciile din cadrul Primariei
municipiului Iasi ;
Având în vedere respectarea
principiului transparentei si publicitatii drept pentru care prezentul proiect
de hotarare a fost publicat pe pagina de internet a Primariei si afisat la
sediul autoritatii publice locale.
Având în vedere prevederile Constitutiei Romaniei;
Având în vedere prevederile art.9 al Cartei europene a
autonomiei locale, adoptata
Având în vedere prevederile Hotararii Guvernului nr. 956 / 19.08.2009 privind nivelurile pentru
valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate
acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Având în vedere prevederile
Hotararii Guvernului nr. 44 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Având în vedere Ordonanta
Guvernului nr. 92 / 2003 Republicata, privind Codul de procedura fiscala cu
modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere prevederile
Hotararea Guvernului nr.1050 / 2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile
ulterioare;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 273 / 2006 privind finantele publice locale cu modificarile si
completarile ulterioare;
Având în vedere Ordonanta
Guvernului nr. 99 / 2000, republicata, privind comercializarea produselor si
serviciilor de piata, aprobata prin Legea nr. 650 / 2002 cu modificarile si
completarile ulterioare ;
Având în vedere Ordonanta
de Urgenta a Guvernului nr. 195 / 2005 privind protectia mediului cu
modificarile si completarile ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 126 / 1995 privind regimul materiilor explozive cu modificarile si
completarile ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 481 / 2004, republicata, privind protectia civila cu modificarile si
completarile ulterioare ;
Având în vedere Hotararea
Guvernului nr. 661 / 2001 privind procedura de eliberare a certificatului de
producator cu modificarile si completarile ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii arendarii nr. 16 / 1994 cu modificarile si completarile
ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii zootehniei nr. 72 / 2002 cu modificarile si completarile
ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 544 / 2001 privind liberul acces la
informatiile de interes public ;
Având în vedere prevederile
H.G. nr. 955 / 2004 pentru aprobarea reglementarilor de aplicare a O.G. nr. 71
/ 2002 privind organizarea serviciilor de administrare a domeniului public si
privat ;
Având în vedere prevederile
Legii nr. 38 / 2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de
inchiriere cu modificarile si completarile ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Legii Legea nr. 50 / 1991, Republicata, privind autorizarea lucrarilor de
constructii cu modificarile si completarile ulterioare ;
Având în vedere prevederile
Ordinului nr. 1430 / 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 50 / 1991.
Având în vedere necesitatile
de realizare a veniturilor proprii ale bugetului local pentru anul
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de
tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii 215/2001 privind
administrația publică locală
republicată,cu modificările și completările
ulterioare ;
În temeiul
art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:
HOTARASTE:
Art. 1 Se stabilesc impozitele si taxele locale si alte
sume care se fac venit al bugetului local pentru anul fiscal 2010, dupa cum
urmeaza:
Anexa nr. 1
I.
Impozitul
pe cladiri – persoane fizice.
II.
Impozitul
si taxa pe cladiri – persoane juridice;
III.
1.1.
Impozitul si taxa pe terenurile amplasate in intravilan, categoria terenuri
destinate constructiilor – persoane juridice / persoane fizice.
III. 1.2. Impozitul si taxa pe
terenurile amplasate in intravilan, alte categorii de folosinta decat cea de
terenuri cu constructii – persoane juridice / persoane fizice.
III. 2. Impozitul si taxa pe terenurile
amplasate in extravilan – persoane juridice / persoane fizice.
IV.
Impozitul
pe mijloacele de transport – persoane juridice / persoane fizice.
V.
Impozitul pe spectacole – persoane juridice /
persoane fizice.
VI.
1. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si
publicitate – persoane juridice / persoane fizice.
VII.
Alte taxe pentru detinerea sau utilizarea
echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venit care folosesc
infrastructura publica locala, pe raza localitatii unde acestea sunt utilizate,
si pentru activitatile cu impact asupra mediului inconjurator – persoane juridice
/ persoane fizice.
VIII.
Sanctiuni
– limitele minime si maxime ale amenzilor in cazul persoanelor fizice.
IX.
Sanctiuni
– limitele minime si maxime ale amenzilor in cazul persoanelor juridice.
Anexa 2. –
Taxe speciale
2.1 – Taxa
pentru promovarea imaginii comunitatii economice a municipiului Iasi si a
sportului de performanta – persoane juridice.
2.2 – Taxa
pentru eliberarea in regim de urgenta a certificatului de atestare fiscala.
Anexa 2.3. – Taxa hoteliera.
Anexa 3- Alte taxe locale pentru utilizarea temporara a locurilor publice – taxe
folosinta teren pentru chioscuri, porticuri, panouri publicitare, cai de acces,
parcari, garaje, organizari de santier, teren agricol, concesionari etc.
Anexa nr. 4
4.1.1. Taxe pentru utilizarea temporara a
locurilor publice: tonete capsulate, activitati agrement, activitati economice.
4.1.2. Taxe pentru eliberarea / vizarea
autorizatiilor privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica si a
celor sanitare de functionare.
4.2. Taxe speciale: Serviciul Avize Mici Intreprinzatori.
Anexa nr. 5
5.1. Taxe speciale – Directia Locala de
Evidenta a Persoanelor.
Anexa nr. 6
Taxe speciale privind mentinerea in stare de functionare a fondului de
adapostire existent si asigurarea protectiei populatiei prin adapostire.
Anexa nr. 7
Taxe locale pentru utilizarea temporara a locurilor publice: piete,
targuri, oboare, bazar, talcioc.
Anexa nr. 8
Taxe locale – Directia Tehnica.
Anexa nr. 9
Taxe locale – Birou Registru Agricol.
Anexa nr. 10, 11, 12
Taxe locale - Directia de Administrare
a Patrimoniului Pubic si Privat.
Anexa nr. 13
Taxe locale – Directia de Dezvoltare Urbana, Birou Organizare Evenimente
Speciale, Centru de Informare pentru Cetateni, Serviciul Secretariat Consiliul
Local –Arhivă.
Anexa nr. 14
Tarife pentru cimitire.
Anexa nr. 15
Regulament privind stabilirea domeniilor de activitate si conditiile in
care se instituie taxele speciale, modul de organizare si functionare a
serviciilor publice locale create in interesul persoanelor fizice si juridice.
Anexa nr. 16
Regulament privind criteriile si procedurile de acordare a facilitatilor
fiscale la persoane fizice.
Anexa nr. 17
Taxe extrajudiciare de timbru.
Art. 2: Anexele nr. 1~17 fac parte integranta din
prezenta hotarare.
Art. 3: (1) Plata cu intarziere a taxelor, impozitelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului local, atrage dupa sine
majorari de intarziere calculate pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu
ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la inclusiv ziua platii
cu exceptiile prevazute de lege.
(2) Nivelul majorarii de intarziere este de 0,1%
pentru fiecare zi de intarziere si poate fi modificat prin acte normative.
Art. 4: Creantele fiscale restante – pe tipuri de creante
principale si accesorii - aflate in sold la data de 31 decembrie a anului 2009,
mai mici de 10 lei, se anuleaza, conform prevederilor Codului de procedura
fiscala.
Art. 5: Prezenta hotarare intra in vigoare cu data de
01.01.2010.
Art. 6: (1) Prezenta hotarare va fi comunicata:
Primarulului Municipiului Iasi ,Direcției Economice și de
Finanțe Publice Locale ,Serviciilor interesate și Instituției
Prefectului Judetului Iași.
(2)
Aducerea la cunostinta publica se face prin afisare la sediul autoritatilor
administratiei publice si prin publicare pe pagina de internet a Primariei
Municipiului Iasi.
Art. 7: (1) Punerea in aplicare a prevederilor prezentei
hotarari va fi asigurata de catre Direcției Economice și de
Finanțe Publice Locale Iași.
(2)
Aducerea la cunostinta publica a prezentei hotarari se face prin afisare
la sediul autoritatilor administratiei publice si prin publicare pe pagina de
internet a Primariei Municipiului Iasi de catre Centrul de Informatii pentru
Cetateni.
CONTRASEMNEAZĂ
|
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, |
SECRETAR |
|
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Nr. 470 din 6 noiembrie 2009
Anexa nr. 1
DIRECTIA ECONOMICA SI FINANTE PUBLICE LOCALE IASI
impozite si taxe – persoane fizice / PERSOANE
JURIDICE
I.
IMPOZITUL PE CLĂDIRI
persoane FIZICE
|
|
Valori
impozabile pe mp de suprafață construită
desfășurată conf. Legii nr.
571/2003 actualizată (H.G.nr. 956/2009) Lei/mp |
Majorare
impozit pe clădiri anul 2010 față de Legea nr. 571/2003
actualizată (H.G. nr. 956/2009) (%) |
Temei de
drept |
||
|
Tipul
clădirii |
Cu
instalații de apă, canalizare, electricitate și încălzire |
Fără
instalații de apă, canalizare electricitate și încălzire |
Cu
instalații de apă, canalizare, electricitate și încălzire |
Fără
instalații de apă, canalizare, electricitate sau încălzire |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu
pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice
alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic |
806 |
478 |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizată H.G. nr. 956/2009 |
|
B. Clădire cu pereții exteriori din lemn, din
piatră naturală, din cărămidă nearsă, din
vălătuci sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic
și/sau chimic |
219 |
137 |
- |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizată H.G. nr. 956/2009 |
|
C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau
cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice
alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic |
137 |
123 |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizată H.G. nr.
956/2009 |
|
D. Clădire-anexă cu pereții exteriori
din lemn, din piatră naturală, din cărămidă
nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse
unui tratament termic și/sau chimic |
82 |
54 |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizată H.G. nr.
956/2009 |
|
E. În cazul contribuabilului care deține la
aceeași adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol
și/sau la mansardă, utilizate ca locuință, în oricare
dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D |
75% din suma care s-ar aplica clădirii |
75% din suma care s-ar aplica clădirii |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizată H.G. nr.
956/2009 |
|
F. In cazul contribuabilului care deține la
aceeași adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol
și/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de
locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute
la lit. A-D |
50% din suma care s-ar aplica clădirii |
50% din suma care s-ar aplica clădirii |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizată H.G.
nr.956/2009 |
În cazul persoanelor fizice, impozitul
pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea
impozabilă a clădirii. Valoarea impozabilă (lei) se
determină prin înmulțirea suprafeței construite
desfășurate a clădirii (mp) cu valoarea impozabilă
corespunzătoare (lei/mp) titlului IX din Legea 571/2003 actualizată
și H.G. nr. 956/2009. Valoarea impozabilă se ajustează
funcție de rangul localității și zona în care este
amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate cu
coeficienții de corecție următori: 2,50 pentru zona A; 2,40
pentru zona B; 2,30 pentru zona C si 2,20 pentru zona D. Suprafața
construită desfășurată se determină prin însumarea
suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv
ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând
suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și
suprafeței scărilor și teraselor neacoperite. În cazul unui
apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8
apartamente coeficientul se reduce cu
0,10.
Dacă
dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate
pe conturul exterior, atunci suprafața construită
desfășurată a clădirii se determină prin
înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de
transformare de 1,20.
Valoarea
impozabilă a clădirii se reduce
funcție de anul terminării, cu 20%
pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1
ianuarie a anului fiscal de referință și cu 10% pentru o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de
ani, inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul
clădirii utilizate ca locuință, a cărei suprafață
depășește 150 mp, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5% pentru
fiecare 50 mp sau fracțiune din aceștia.
În cazul
clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire,
consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal,
anul terminării se consideră cel în care au fost terminate aceste
ultime lucrări.
Impozitul calculat prin înmulțirea
valorii impozabile cu 0.1% se stabilește la nivel de leu fără
subdiviziuni conform legii.
Dacă o
persoană fizică are în proprietate două sau mai multe
clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte
persoane, impozitul pe clădiri se
majorează astfel: 15% pentru prima clădire în afara celei de
domiciliu; 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de
domiciliu; 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa
de domiciliu și cu 100% pentru cea de-a patra clădire și
următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Orice
persoană care dobândește, construiește, înstrăinează,
extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau
modifică în alt mod o clădire existentă, are obligația de a
depune o declarație fiscală
la compartimentul de specialitate al administrației publice locale în termen de 30 zile de la momentul în
care s-au produs acestea. Depunerea peste termenul de 30 zile sau nedepunerea
declarațiilor de impunere, constituie contravenții și se
sancționează cu amendă conform legii.
Impozitul pe
clădiri se plătește
anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului
pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili,
până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de 5%.
Impozitul anual pe clădiri, de
până la 50 lei inclusiv se platește integral până la
primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în
proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza municipiului Iași,
suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
Pentru plata cu
întârziere se calculează majorări
de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadență și până la data
stingerii sumei datorate, inclusiv.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
II.
IMPOZITUL SI TAXA PE CLĂDIRI PERSOANE JURIDICE
|
TIPUL
CLADIRII |
Nivel Lege
nr. 571/2003 actualizata |
Nivel an 2009 % |
Majorare an
2010 fata de an 2009 % |
An 2010 % |
Temei de
drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
a) reevaluat in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de
referinta ( 2007-2009) |
0,25%-1,5% |
0,95 |
- |
0,95 |
Legea nr. 571/2003 actualizata |
|
b)
nereevaluat in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta
(2007-2009)
|
5%-10% |
8,75 |
- |
8,75 |
Impozitul/taxa pe cladiri se
calculeaza prin aplicarea cotei de
impozitare aprobata de consiliul local asupra valorii de inventar a cladirii. Impozitul/taxa astfel calculate se stabilesc la nivel de leu fara
subdiviziuni conform legii.
Impozitul pe
clădiri se plătește
anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie, 30 septembrie inclusiv.
Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate
pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadență și până la data stingerii sumei
datorate, inclusiv.
Orice persoana care dobandeste, construieste, demoleaza, distruge, modifica
sau instraineaza o cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al
autoritatii administratiei publice locale in a carei raza de competenta
se afla cladirea, in termen de
30 de zile de la data dobandirii,
instrainarii sau construirii. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau
nedepunerea declaratiilor de impunere, constituie contraventii si se
sanctioneaza cu amenda conform legii.
In cazul unei cladiri care face obiectul contractului de leasing financiar
impozitul pe cladiri se datoreaza de catre locatar.
Pentru cladirile proprietatea
publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ - teritoriale,
concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz,
persoanelor juridice, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina
fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare
sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri.
In cazul
cladirii la care au fost executate lucrari de reconstruire, consolidare,
modernizare, modificare sau extindere de catre locatar din punct de vedere
fiscal, acesta are obligatia sa comunice locatorului valoarea lucrarilor executate pentru depunerea unei
noi declaratii fiscale in termen de 30 de zile de la data terminarii
lucrarilor. Pentru plata cu anticipatie
a impozitului si taxei pe cladiri datorate pentru intregul an de catre
contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de 5%. Impozitul anual si
taxa anuala pe cladiri datorat/datorate aceluiasi buget local de catre
contribuabilii persoane juridice, de
pana la 50 lei inclusiv se plateste integral pana la primul termen de
plata. In cazul in care
contribuabilul detine in proprietate mai multe cladiri amplasate pe raza
aceleeasi unitati administrativ teritoriale, suma de 50 lei se refera la
impozitul/taxa pe cladiri cumulat.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
III.
IMPOZITUL SI TAXA PE TEREN PERSOANE JURIDICE/PERSOANE
FIZICE
III.1. Impozitul /taxa pe terenurile situate in intravilan (lei /ha )
III.1.1. Impozitul/taxa pe terenurile destinate constructiilor situate in
intravilan (lei /ha )
|
Zona în cadrul localității |
Nivel Lege nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) lei/ha |
Majorare an 2010 fata de Legea
nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
|
A |
7.408 |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 |
|
B |
5.600 |
- |
|
|
C |
3.832 |
- |
|
|
D |
1.821 |
- |
III.1.2.
IMPOZITUL/TAXA PE TERENURILE AMPLASATE IN INTRAVILAN, ORICE ALTA CATEGORIE DE
FOLOSINTA DECAT CEA DE TERENURI CU CONSTRUCTII – PERSOANE JURIDICE/PERSOANE
FIZICE
|
Nr. Crt. |
Categoria de folosinta teren
intravilan |
Nivel Lege nr. 571/2003
actualizata (H.G.
nr. 956/2009) lei/ha |
Majorare an 2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
Temei de drept |
||||||
|
Zona A |
Zona
B |
Zona C |
Zona D |
Zona A |
Zona B |
Zona C |
Zona D |
|||
|
|
|
|
|
|||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
|
1 |
Teren arabil |
24 |
18 |
16 |
13 |
- |
- |
- |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr.
956/2009 |
|
2 |
Pasune |
18 |
16 |
13 |
11 |
- |
- |
- |
- |
|
|
3 |
Faneata |
18 |
16 |
13 |
11 |
- |
- |
- |
- |
|
|
4 |
Vie |
40 |
30 |
24 |
16 |
- |
- |
- |
- |
|
|
5 |
Livada |
46 |
40 |
30 |
24 |
- |
- |
- |
- |
|
|
6 |
Padure sau
alt teren cu vegetatie forestiera |
24 |
18 |
16 |
13 |
- |
- |
- |
- |
|
|
7 |
Teren cu
ape |
13 |
11 |
7 |
X |
- |
- |
- |
X |
|
|
8 |
Drumuri si
cai ferate |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
|
9 |
Teren
neproductiv |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
III.2. IMPOZITUL/TAXA PE TERENURILE AMPLASATE IN
EXTRAVILAN – PERSOANE JURIDICE/PERSOANE FIZICE
|
Nr. Crt. |
Categoria de folosinta |
Nivel Lege nr. 571/2003
actualizata (H.G. nr. 956/2009) |
Majorare an 2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
Temei de drept |
||||||
|
Zona A lei/ha |
Zona B lei/ha |
Zona C lei/ha |
Zona D lei/ha |
Zona A |
Zona B |
Zona C |
Zona D |
|||
|
|
|
|
|
|||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
|
1 |
Teren cu constructii |
27 |
24 |
22 |
19 |
- |
- |
- |
- |
Legea nr.
571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 |
|
2 |
Teren arabil |
43 |
41 |
39 |
36 |
- |
- |
- |
- |
|
|
3 |
Pasune |
24 |
22 |
19 |
17 |
- |
- |
- |
- |
|
|
4 |
Faneata |
24 |
22 |
19 |
17 |
- |
- |
- |
- |
|
|
5 |
Vie pe rod, alta
decat cea prevazuta la nr. Crt. 5.1. |
48 |
46 |
43 |
41 |
- |
- |
- |
- |
|
|
5.1. |
Vie pana la
intrarea pe rod |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
|
6 |
Livada pe rod,
alta decat cea prevazuta la nr. Crt. 6.1. |
48 |
46 |
43 |
41 |
- |
- |
- |
- |
|
|
6.1. |
Livada pana la
intrarea pe rod |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
|
7 |
Padure sau alt teren cu
vegetatie forestiera, cu exceptia celui prevazut la nr. Crt. 7.1. |
14 |
12 |
10 |
7 |
- |
- |
- |
- |
|
|
7.1. |
Padure in varsta
de pana la 20 ani si padure cu rol de protectie |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
|
8 |
Teren cu apa,
altul decat cel cu amenajari piscicole |
5 |
4 |
2 |
1 |
- |
- |
- |
- |
|
|
8.1. |
Teren cu amenajari piscicole |
29 |
27 |
24 |
22 |
- |
- |
- |
- |
|
|
9 |
Drumuri si cai ferate |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
|
10 |
Teren neproductiv |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
X |
|
Impozit/taxa pe terenurile
situate in intravilan destinate constructiilor se stabileste anual prin inmultirea:
suprafetei terenului exprimata in hectare cu nivelurile (sumele)
corespunzatoare prevazute de lege, pe zone de impozitare. Impozitul/taxa astfel
calculate se majoreaza cu procentul de majorare aprobat de consiliul local.
Impozit/taxa
pe terenurile situate in intravilan, alte categorii de folosinta decat cea de
terenuri cu constructii se stabileste anual prin inmultirea: suprafetei
terenului exprimata in hectare cu nivelurile (sumele) corespunzatoare prevazute
de lege, pe zone de impozitare si categorii de folosinta, iar rezultatul se
inmulteste cu coeficientul de corectie corespunzator rangului localitatii (I),
respectiv 5. Impozit/taxa astfel calculate se majoreaza cu procentul de majorare aprobat
de consiliul local.
Impozit/taxa pe terenurile situate in
extravilan se stabileste anual prin inmultirea: suprafetei terenului
exprimata in hectare cu nivelurile
(sumele) corespunzatoare prevazute de lege, pe zone de impozitare si
categorii de folosinta, iar rezultatul se inmulteste cu coeficientul de
corectie corespunzator rangului localitatii, respectiv pentru zona A = 2,50;
zona B = 2,40; zona C = 2,30; zona D = 2,20. Impozit/taxa asfel calculate
se majoreaza cu procentul de majorare
aprobat de consiliul local.
Avand in vedere ca pentru terenurile amplasate
in extravilan nu exista zonare, nivelul impozitului este cel aferent zonei A de
impozitare indiferent de zona in care este amplasat terenul.
In
situatia in care, prin hotarare adoptata
de catre consiliu local potrivit prevederilor art. 247 lit. B din Legea
571/2003 cu modificarile si completarile
ulterioare, privind Codul fiscal precum si dispozitiilor pct. 4-6 din H.G. 44/2004 cu
modificarile si completarile ulterioare,
se stabileste zonarea terenurilor amplasate in extravilan, impozitul datorat de
contribuabili este cel prevazut pentru zona in care este amplasat terenul.
Impozitul/taxa pe teren se plătește anual, în 2 rate egale până la datele de 31
martie, 30 septembrie inclusiv. Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate
pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadență și până la data stingerii sumei
datorate, inclusiv.
Orice
persoana care dobandeste, modifica de la o categoria de folosinta la alta sau
instraineaza un teren are obligatia de a depune
o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatii
administratiei publice locale in a carei raza
de competenta se afla terenul, in termen de 30 de zile de la data dobandirii,
instrainarii sau modificarii. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau
nedepunerea declaratiilor de impunere, constituie contraventii si se
sanctioneaza cu amenda conform legii.
In
cazul unui teren care face obiectul contractului de leasing financiar impozitul
pe teren se datoreaza de catre locatar.
Pentru
terenurile proprietatea publica sau privata a statului ori a unitatilor
administrativ – teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori
in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice/persoanelor fizice, se stabileste
taxa pe teren, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor,
titularilor dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii
similare impozitului pe teren.
Inregistrarea
in registrul agricol a datelor privind cladirile si terenurile, a titularilor
dreptului de proprietate asupra acestora, precum si schimbarea categoriei de
folosinta se pot face numai pe baza de documente, anexate la declaratia facuta.
In cazul contribuabililor
persoane juridice pentru terenul amplasat in intravilan, inregistrat in registrul agricol la
alta categorie de folosinta decat cea de terenuri cu constructii, impozitul pe
teren se calculeaza conform pct. III.2.
din prezenta numai daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
-
are prevazut in
statut, ca obiect de activitate, agricultura;
-
are inregistrate in evidenta contabila venituri si
cheltuieli din desfasurarea obiectului de activitate prevazut la lit.a)
In
caz contrar, impozitul pe teren situat in intravilanul unitatii administrativ
teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculeaza conform
pct. III.1.1. din prezenta.
Pentru
plata cu anticipatie a impozitului si taxei pe teren datorate pentru intregul
an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se
acorda o bonificatie de 5%. Impozitul/taxa anual pe teren datorat aceluiasi
buget local de catre contribuabilii persoane juridice/persoane fizice, de pana
la 50 lei inclusiv se plateste integral pana la primul termen de plata. In cazul in care
contribuabilul detine in proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza
aceleeasi unitati administrativ teritoriale, suma de 50 lei se refera la
impozitul/taxa pe teren cumulata.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
IV. IMPOZIT ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT PERSOANE JURIDICE/PERSOANE FIZICE
|
Nr. Crt. |
a) Mijloace de transport cu tractiune
mecanica |
Nivel Lege nr. 571/2003
actualizata (H.G. nr. 956/2009) lei/200 cm3
sau fractiune din aceasta |
Majorare an 2010 fata de Legea nr.
571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
Temei de
drept |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
|
1. |
Motorete, scutere, motociclete
si autoturisme cu capacitatea cilindrica de pana la 1600 cm3,
inclusiv |
8 |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizata, art. 263 alin. (2) H.G. nr. 956/2009 |
|
2. |
Autoturisme cu capacitatea
cilindrica intre 1601 cm3 si 2000 cm3, inclusiv |
18 |
- |
|
|
3. |
Autoturisme cu capacitatea
cilindrica intre 2001 cm3 si 2600 cm3, inclusiv |
36 |
- |
|
|
4. |
Autoturisme cu capacitatea
cilindrica intre 2601 cm3 si 3000 cm3, inclusiv |
72 |
- |
|
|
5. |
Autoturisme cu capacitatea cilindrica de peste 3001 cm3 |
145 |
- |
|
|
6. |
Autobuze, autocare, microbuze |
24 |
- |
|
|
7. |
Alte autovehicule cu masa
totala maxima autorizata de pana la 12 tone inclusiv |
30 |
- |
|
|
8. |
Tractoare inmatriculate |
18 |
- |
Pentru atașe taxa anuală se stabileste la
nivelul de 50% din taxa datorată pentru motociclete, motoscutere, scutere.
b) Autovehicule de transport marfa cu masa totala autorizata egală sau
mai mare de 12 tone – Persoane juridice/Persoane fizice
- conform art. 263 alin. (4) /Titlul IX din Legea nr. 571/2003 privind Codul
Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, consiliile
locale neavand competenta de a le
modifica.
|
|
Numărul axelor
și masa totală maximă
autorizată |
Impozitul, în lei, pentru vehiculele
angajate exclusiv în operațiunile de transport intern An 2010 |
Impozitul în lei, pentru
vehiculele angajate în operațiunile de transport intern și
internațional An 2010 |
|
|||
|
Vehicule cu sistem de suspensie
pneumatică sau un echivalent recunoscut |
Vehicule cu alt sistem de suspensie |
Vehicule cu sistem de
suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut |
Vehicule cu alt sistem de
suspensie |
||||
|
I |
Vehicule cu două axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 12 tone, dar
nu mai mult de 13 tone |
0 |
102 |
0 |
127 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 13 tone, dar
nu mai mult de 14 tone |
102 |
282 |
127 |
352 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 14 tone, dar
nu mai mult de 15 tone |
282 |
396 |
352 |
495 |
|
|
|
4 |
Masa de nu mai puțin de 15 tone, dar
nu mai mult de 18 tone |
396 |
897 |
495 |
1.121 |
|
|
II |
Vehicule cu trei axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 15 tone, dar
nu mai mult de 17 tone |
102 |
177 |
127 |
221 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 17 tone, dar
nu mai mult de 19 tone |
177 |
364 |
221 |
454 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 19 tone, dar nu mai mult de 21 tone |
364 |
472 |
454 |
589 |
|
|
|
4 |
Masa de nu mai puțin de 21 tone, dar
nu mai mult de 23 tone |
472 |
727 |
589 |
908 |
|
|
|
5 |
Masa de nu mai puțin de 23 tone, dar
nu mai mult de 25 tone |
727 |
1.129 |
908 |
1.412 |
|
|
|
6 |
Masa de nu mai puțin de 25 tone, dar
nu mai mult de 26 tone |
727 |
1.129 |
908 |
1.412 |
|
|
III |
Vehicule cu patru axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 23 tone, dar
nu mai mult de 25 tone |
472 |
478 |
589 |
598 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 25 tone, dar
nu mai mult de 27 tone |
478 |
747 |
598 |
933 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 27 tone, dar
nu mai mult de 29 tone |
747 |
1.185 |
933 |
1.481 |
|
|
|
4 |
Masa de nu mai puțin de 29 tone, dar
nu mai mult de 31 tone |
1.185 |
1.758 |
1.481 |
2.197 |
|
|
|
5 |
Masa de nu mai puțin de 31 tone, dar
nu mai mult de 32 tone |
1.185 |
1.758 |
1.481 |
2.197 |
|
Sume
estimative, calculate pe baza cursului mediu de schimb de 4,09 lei/euro,
prognozat pentru anul 2010 de Comisia Nationala de Prognoza. Conform art. 10
alin. (1) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European si a Consiliului
din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfa pentru
utilizarea anumitor infrastructuri, aceste valori vor fi recalculate pentru a
fi aplicate in anul 2010 luandu-se in considerare rata de schimb intre euro si
leu in vigoare la 1 octombrie 2009, publicata in Jurnalul Oficial al
Comunitatilor Europene.
Nivelurile
aplicabile in anul 2010 vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, dupa
publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene a ratei de schimb
dintre euro si leu in vigoare la 1 octombrie 2009.
c) Combinații de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere) de transport marfa cu masa totala maxima autorizata egală sau mai mare de 12 tone – Persoane juridice/Persoane fizice
- conform art. 263 alin. (5) /Titlul IX din Legea nr. 571/2003 privind Codul
Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, consiliile
locale neavand competenta de a le
modifica.
|
|
Numărul axelor
și masa totală maximă
autorizată |
Impozitul, în lei, pentru vehiculele angajate exclusiv în operațiunile de
transport intern An 2010 |
Impozitul în lei pentru vehiculele
angajate în operațiunile de transport intern și internațional An 2010 |
|
|||
|
Vehicule cu sistem de suspensie
pneumatică sau un echivalent recunoscut |
Vehicule cu alt sistem de suspensie |
Vehicule cu sistem de suspensie
pneumatică sau un echivalent recunoscut |
Vehicule cu alt sistem de suspensie |
||||
|
I |
Vehicule cu 2+1 axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 12 tone, dar
nu mai mult de 14 tone |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 14 tone, dar
nu mai mult de 16 tone |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 16 tone, dar
nu mai mult de 18 tone |
0 |
46 |
0 |
58 |
|
|
|
4 |
Masa de nu mai puțin de 18 tone, dar
nu mai mult de 20 tone |
46 |
105 |
58 |
131 |
|
|
|
5 |
Masa de nu mai puțin de 20 tone, dar
nu mai mult de 22 tone |
105 |
246 |
131 |
307 |
|
|
|
6 |
Masa de nu mai puțin de 22 tone, dar
nu mai mult de 23 tone |
246 |
318 |
307 |
397 |
|
|
|
7 |
Masa de nu mai puțin de 23 tone, dar
nu mai mult de 25 tone |
318 |
573 |
397 |
716 |
|
|
|
8 |
Masa de nu mai puțin de 25 tone, dar
nu mai mult de 28 tone |
573 |
1.005 |
716 |
1.256 |
|
|
II |
Vehicule cu 2+2 axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 23 tone, dar
nu mai mult de 25 tone |
99 |
230 |
123 |
287 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 25 tone, dar
nu mai mult de 26 tone |
230 |
377 |
287 |
471 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 26 tone, dar
nu mai mult de 28 tone |
377 |
553 |
471 |
692 |
|
|
|
4 |
Masa de nu mai puțin de 28 tone, dar
nu mai mult de 29 tone |
553 |
668 |
692 |
835 |
|
|
|
5 |
Masa de nu mai puțin de 29 tone, dar
nu mai mult de 31 tone |
668 |
1.097 |
835 |
1.371 |
|
|
|
6 |
Masa de nu mai puțin de 31 tone, dar
nu mai mult de 33 tone |
1.097 |
1.522 |
1.371 |
1.902 |
|
|
|
7 |
Masa de nu mai puțin de 33 tone, dar
nu mai mult de 36 tone |
1.522 |
2.311 |
1.902 |
2.888 |
|
|
|
8 |
Masa de nu mai puțin de 36 tone, dar
nu mai mult de 38 tone |
1.522 |
2.311 |
1.902 |
2.888 |
|
|
III |
Vehicule cu 2+3 axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 36 tone, dar
nu mai mult de 38 tone |
1.211 |
1.686 |
1.514 |
2.107 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 38 tone, dar
nu mai mult de 40 tone |
1.686 |
2.291 |
2.107 |
2.863 |
|
|
IV |
Vehicule cu 3+2 axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 36 tone, dar
nu mai mult de 38 tone |
1.070 |
1.486 |
1.338 |
1.857 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 38 tone, dar
nu mai mult de 40 tone |
1.486 |
2.055 |
1.857 |
2.569 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 40 tone, dar
nu mai mult de 44 tone |
2.055 |
3.040 |
2.569 |
3.800 |
|
|
V |
Vehicule cu 3+3 axe |
|
|
|
|
||
|
|
1 |
Masa de nu mai puțin de 36 tone, dar
nu mai mult de 38 tone |
609 |
737 |
761 |
921 |
|
|
|
2 |
Masa de nu mai puțin de 38 tone, dar
nu mai mult de 40 tone |
737 |
1.100 |
921 |
1.375 |
|
|
|
3 |
Masa de nu mai puțin de 40 tone, dar
nu mai mult de 44 tone |
1.100 |
1.751 |
1.375 |
2.189 |
|
Sume
estimative, calculate pe baza cursului mediu de schimb de 4,09 lei/euro,
prognozat pentru anul 2010 de Comisia Nationala de Prognoza. Conform art. 10
alin. (1) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European si a Consiliului
din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfa pentru
utilizarea anumitor infrastructuri, aceste valori vor fi recalculate pentru a
fi aplicate in anul 2010 luandu-se in considerare rata de schimb intre euro si
leu in vigoare la 1 octombrie 2009, publicata in Jurnalul Oficial al
Comunitatilor Europene.
Nivelurile
aplicabile in anul 2010 vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, dupa
publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene a ratei de schimb
dintre euro si leu in vigoare la 1 octombrie 2009.
Nr. Crt. |
d) Remorci, semiremorci sau rulote - masa totala maxima autorizata |
Nivel Lege nr. 571/2003
actualizata (H.G. nr. 956/2009) lei/bucata |
Majorare an 2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr.
956/2009) % |
Temei de drept |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
|
1. |
Pana la 1
tona, inclusiv |
8 |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizata,
art. 263 alin. (6) H.G. nr. 956/2009 |
|
2. |
Peste 1
tona, dar nu mai mult de 3 tone |
29 |
- |
|
|
3. |
Peste 3
tone, dar nu mai mult de 5 tone |
45 |
- |
|
|
4. |
Peste 5
tone |
55 |
- |
|
|
|
|
|
|
|
Nr. Crt. |
e) Mijloace
de transport pe apa |
Nivel Lege
571/2003 actualizata lei/bucata |
Majorare an 2010 fata de Legea
571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
|
1. |
Luntre,
barci fara motor, scutere de apa folosite pentru pescuit si uz personal |
18 |
- |
Legea nr. 571/2003 actualizata,
art. 263 alin. (7) H.G. nr. 956/2009 |
|
2. |
Barci fara motor, folosite in alte scopuri |
48 |
- |
|
|
3. |
Barci cu
motor |
181 |
- |
|
|
4. |
Nave de sport si agrement |
964 |
- |
|
|
5. |
Scutere
de apa |
181 |
- |
|
|
6. |
Remorchere
si impingatoare: ·
pana la 500 CP, inclusiv
peste 4000 CP |
482 783 1.205 1.928 |
- - - - |
|
|
7. |
Vapoare –
pentru fiecare 1000 tdw sau fractiune din acesta |
157 |
- |
|
|
8. |
Ceamuri, slepuri si barje fluviale:
|
157 241 422 |
- - - |
Impozitul
asupra mijloacelor de transport se calculeaza in functie de tipul mijlocului de
transport.
In cazul mijloacelor
de transport mai mici de 12 tone impozitul se calculeaza in functie de
capacitatea cilindrica a acestora, prin inmultirea fiecarei grupe de 200 cm3 sau fractiune din aceasta cu nivelurile
prevazute de lege. Impozitul astfel obtinut se majoreaza cu procentul de
majorare aprobat de consiliul local.
In cazul unui
autovehicul de transport marfa cu masa totala autorizata egala sau mai mare de
12 tone si a unei combinatii de autovehicule (autovehicule articulate sau
trenuri rutiere) de transport marfa cu masa totala maxima autorizata egala sau
mai mare de, 12 tone impozitul se
stabileste in suma fixa in lei/an in functie de numarul axelor, de masa totala
maxima autorizata, de sistemul de suspensie cu care sunt dotate si de
operatiunile de transport intern, intern si international, respectiv
nivelurile prevazute de lege. Nivelul impozitului se majoreaza numai prin
hotarare a guvernului.
In cazul unei
remorci, al unei semiremorci sau rulote impozitul se stabileste in functie
de masa totala maxima autorizata, prin inmultirea nivelurilor prevazute de lege majorate cu procentul de
majorare aprobat de consiliul local.
In cazul mijloacelor
de transport pe apa impozitul se stabileste prin inmultirea
nivelurilor prevazute de lege majorate
cu procentul de majorare aprobat de consiliul local.
Impozitul
asupra mijloacelor de transport se plătește
anual, în 2 rate egale până la datele de 31 martie, 30 septembrie
inclusiv. Neplata în termen atrage după sine majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadență și până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv.
Orice
persoana care dobandeste/ instraineaza un mijloc de transport sau isi schimba
domiciliul/sediul/punctul de lucru, are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al
autoritatii administratiei publice locale in a carei raza isi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, in termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea
survenita. Depunerea peste termenul de 30 de zile sau nedepunerea declaratiilor
de impunere, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda conform
legii.
In cazul
unui mijloc de transport care face obiectul contractului de leasing financiar
impozitul pe mijloc de transport se datoreaza de catre locatar.
Impozitul
asupra mijloacelor de transport anual datorat aceluiasi buget local de catre
contribuabilii persoane juridice/persoane fizice, de pana la 50 lei inclusiv se plateste integral pana la primul
termen de plata. In cazul in care contribuabilul detine in proprietate mai multe mijloace de
transport pentru care impozitul este datorat aceleeasi unitati administrativ
teritoriale, suma de 50 lei se refera la impozitul pe mijloacele de transport
cumulat al acestora.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
V. IMPOZITUL PE SPECTACOLE PERSOANE JURIDICE/PERSOANE
FIZICE
V.1. Pentru activități artistice și distractive
de videotecă și discotecă, impozitul pe spectacole se stabilește în
funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolele,
ajustat cu coeficientul de corecție corespunzător rangului
localității,respectiv 5, dupa cum urmează ( lei /m.p.):
|
Manifestarea artistica sau
activitatea distractiva |
Nivel Lege nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) -lei /zi/mp- |
Majorare an 2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr.
956/2009) % |
An 2010 -lei/zi/mp- |
Temei de drept |
|
În
cazul videotecilor |
Între 0 și 2 inclusiv |
- |
1 |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 |
|
În
cazul discotecilor |
Între 0 și 3 inclusiv |
- |
1 |
Se stabileste conform legii, prin inmultirea suprafetei
[m.p.] cu impozitul stabilit respectiv 1 lei/zi/mp conform anexei V.1 corectat cu coeficientul
de corectie conform rangului localitatii, respectiv 5, inmultit cu numarul de
zile.
Impozitul
astfel calculat se stabileste la nivel de leu fara subdiviziuni conform legii.
Plătitorii de impozit pe
spectacole au obligația să depună o declarație care va
conține suprafața incintei, precum și zilele în care se
desfășoară spectacolele, până cel târziu la data de 15 inclusiv a lunii precedente celei în care sunt
programate spectacolele respective.
V.2. Orice persoană care
organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau
altă activitate distractivă are obligația de a plăti impozitul pe
spectacole, după cum urmează:
a)
o cotă de impozit egală cu 2% în cazul unui spectacol de teatru, prezentarea unui film la
cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă
sau internațională;
b)
o cotă de impozit egală cu 5% în cazul oricărei manifestări artistice altele decât
cele enumerate la lit. a).
Contribuabilii care
datoreaza impozitul pe spectacole au obligația de a înregistra la
compartimentele de specialitate ale autorităților administrației
publice locale în a căror rază teritorială își au
domiciliul sau sediul, după caz, atât abonamentele, cât și biletele
de intrare și de a afișa tarifele la casele de vânzare a biletelor,
precum și la locul de desfășurare a spectacolelor,
interzicându-li-se să încaseze sume care depășesc tarifele
precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente.
În cazul în care contribuabilii organizează aceste spectacole în raza
teritorială de competență a altor autorități ale
administrației publice locale decât cele de la domiciliul sau sediul lor,
după caz, acestora le revine obligația de a viza abonamentele și
biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale
autorităților administrației publice locale în a căror
rază teritorială se desfășoară spectacolele. Impozitul
pe spectacole se plateste la bugetul local al unitatii administrativ
teritoriale in raza careia se desfasoara spectacolul.
Pentru plata cu
intarziere se datoreaza majorari de intarziere calculate pe fiecare zi de intarziere
conform legii, pana in ziua platii inclusiv. Taxa astfel calculata se
stabileste la nivel de leu fara subdiviziuni conform legii.
Impozitul pe spectacole se
plătește lunar până la
data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
VI. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE RECLAMĂ ȘI PUBLICITATE
PERSOANE JURIDICE/PERSOANE FIZICE
|
1.Taxa pentru
afișaj în scop de reclamă și publicitate |
Nivel Lege
nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) Lei/m.p. sau
fractiune de mp |
Majorare an
2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009) % |
An 2010 Lei/m.p. sau
fractiune de mp |
|
a)în
cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o
activitate economică persoane
juridice/persoane fizice |
Între 0 și 28 inclusiv |
- |
28 |
|
b)în cazul oricărui alt panou,
afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și
publicitate persoane juridice/persoane
fizice |
Între 0 și 20 inclusiv |
- |
20 |
Taxa se stabileste prin inmultirea
numarului de metri patrati sau a fractiunii de metru patrat a suprafetei
afisajului cu suma aprobata de consiliul local.
Taxa astfel
calculata se stabileste la nivel de leu fara subdiviziuni conform legii.
Taxa pentru afișajul în
scop de reclamă și publicitate se plătește anual, anticipat
sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15
iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.
|
2. Taxa
pentru serviciile de reclamă și publicitate (cotă aplicată la valoarea
serviciilor de reclamă și publicitate) |
Nivel
Lege nr. 571/2003 actualizata (H.G.
nr. 956/2009) |
Majorare
an 2010 fata de Legea nr. 571/2003 actualizata (H.G.
nr. 956/2009) % |
An 2010 % |
|
|
Între 1% și 3%
|
-
|
2,34 |
Taxa astfel
calculata se stabileste la nivel de leu fara subdiviziuni conform legii.
Taxa pentru servicii de reclamă
și publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de
|
3. Taxa
pentru distribuirea sub orice forma de fluturași si materiale
publicitare promoționale – pentru dimensiuni pana la 147/210( format A5) – persoane
juridice/persoane fizice (lei/100buc ) |
Taxă An
2009 ( lei/100 buc
) |
An 2010 ( lei/100 buc
) |
|
|
1/100 bucati |
1/100 bucati |
Taxa pentru distribuirea sub orice forma de
fluturasi si materiale publicitare promoționale se varsă la bugetul
local, lunar, până la data de
Contribuabilii - persoane juridice/persoane
fizice care distribuie sub orice forma fluturași sau materiale publicitare
promotionale in calitate de platitori de taxa
au obligatia de a depune anticipat declaratia conform
modelului anexat in vederea stabilirii taxei.
Verificarea, intocmirea notelor de constatare
se va face de catre Directia Corp Control Primar si se vor transmite catre
Serviciul Impunere, Constatare, Control Fiscal si Urmarire – Persoane Juridice
in termen de 48 ore, in vederea aplicarii sanctiunii contraventionale pentru
nedepunerea declaratiei si a efectuarii controlului fiscal la sediul
contribuabilului.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
VII.
Alte taxe pentru detinerea sau utilizarea echipamentelor si utilajelor
destinate obtinerii de venit care folosesc infrastructura publica locala, pe
raza localitatii unde acestea sunt utilizate, si pentru activitatile cu impact
asupra mediului inconjurator este în sumă de 40 lei/an, conform art. 283
alin. (2) din Legea nr. 571/2003
actualizata Persoane Juridice/Persoane Fizice
|
Nr. Crt. |
Echipamente si utilaje |
Nivel an 2009 lei/echipament sau utilaj |
Majorare an 2010 fata de 2009 |
An 2010 lei/echipament sau utilaj |
Temei de drept |
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
|
1. |
Autocositoare |
40 |
- |
40 |
Legea nr. 571/2003 actualizata art. 283 alin. 2 |
|
|
2. |
Autoexcavator ( excavator pe autoșasiu) |
40 |
- |
40 |
||
|
3. |
Autogreder sau autogreper |
40 |
- |
40 |
||
|
4. |
Buldozer pe pneuri |
40 |
- |
40 |
||
|
5. |
Compactor autopropulsat |
40 |
- |
40 |
||
|
6. |
Excavator cu racleți pentru săpat
șanțuri, excavator cu rotor pentru săpat șanțuri sau
excavator pe pneuri, săpător șantier |
40 |
- |
40 |
||
|
7. |
Freză autopropulsată pentru canale sau pentru
pământ stabilizat |
40 |
- |
40 |
||
|
2. |
Freză rutieră |
40 |
- |
40 |
||
|
3. |
Încărcător cu o cupă pe pneuri ( ifron I.F. 80, TIH) |
40 |
- |
40 |
||
|
4. |
Instalație autopropulsată de sortare –
concasare |
40 |
- |
40 |
||
|
5. |
Macara cu greifer |
40 |
- |
40 |
||
|
6. |
Macara mobilă pe pneuri |
40 |
- |
40 |
||
|
7. |
Macara tun autopropulsată |
40 |
- |
40 |
||
|
8. |
Mașină autopropulsată pentru oricare din
următoarele: |
X |
- |
X |
||
|
|
8.1. |
Lucrări de terasamente |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.2. |
Construcția și întreținerea drumurilor |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.3. |
Decopertarea îmbrăcăminții asfaltice la
drumuri |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.4. |
Finisarea drumurilor |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.5. |
Forat |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.6. |
Turnarea asfaltului |
40 |
- |
40 |
|
|
|
8.7. |
Înlăturarea zăpezii |
40 |
- |
40 |
|
|
9. |
Șasiu autopropulsat cu ferăstrău pentru
tăiat lemne |
40 |
- |
40 |
||
|
10. |
Tractor pe pneuri |
40 |
- |
40 |
||
|
11. |
Troliu autopropulsat |
40 |
- |
40 |
||
|
12. |
Utilaj multifuncțional pentru întreținerea
drumurilor |
40 |
- |
40 |
||
|
13. |
Vehicul pentru pompieri pentru derularea furtunurilor
de apă |
40 |
- |
40 |
||
|
14. |
Vehicul pentru măcinat și compactat
deșeuri |
40 |
- |
40 |
||
|
15. |
Vehicul pentru marcarea drumurilor |
40 |
- |
40 |
||
|
16. |
Vehicul pentru tăiat și compactat
deșeuri |
40 |
- |
40 |
||
|
17. |
Motostivuitor |
40 |
- |
40 |
||
|
18. |
Autocastor |
40 |
- |
40 |
||
|
19. |
Minibagher |
40 |
- |
40 |
||
|
20. |
Motoferestrau,
circular sau gater, moara sau urluitoare |
40 |
- |
40 |
||
|
21. |
Instalatii pentru distilarea amestecului fermentat de
fructe sau cereale ori a alcoolului , Alambic sau cazan |
40 |
- |
40 |
||
|
22. |
Moara sau
urluitoare |
40 |
- |
40 |
||
|
23. |
Instalatii pentru obtinere vopsele |
40 |
- |
40 |
||
|
24. |
Vehicul cu tractiune animala |
40 |
- |
40 |
||
Taxa instituita este anuala, se calculeaza
pentru fiecare echipament detinut sau utilizat de contribuabili – persoane
juridice/persoane fizice si se
achită până la data de 31 martie a anului de referință.
Pentru
plata cu intarziere se datoreaza majorari de intarziere calculate pe fiecare zi
de intarziere conform legii, pana in ziua platii inclusiv.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Procedura
privind
modul de calcul si plata a taxei pentru
detinerea sau utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de
venit care folosesc infrastructura publica locala, si pentru activitatile cu
impact asupra mediului inconjurator conform art. 283 alin. 2, alin. 3 din Legea
571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare
Prezenta
procedura stabileste modul de calcul si plata a taxei pentru detinerea sau
utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venit care
folosesc infrastructura publica locala, pe raza Municipiului Iasi unde acestea
sunt utilizate, si pentru activitatile cu impact asupra mediului inconjurator
existente în patrimoniul persoanelor juridice/persoanelor fizice la data de 1
ianuarie a fiecarui an.
Consiliul
local poate institui taxe pentru detinerea
sau utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venit
care folosesc infrastructura publica locala, pe raza localitatii unde acestea
sunt utilizate, si pentru activitatile cu impact asupra mediului inconjurator
existente în patrimoniul persoanelor juridice/persoanelor fizice, conform art.
283 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cu
modificarile si completarile ulterioare. Taxa se aplica echipamentelor si
utilajelor precizate in anexa la hotararea
de consiliu local.
Taxa
instituita este anuala, se calculeaza pentru fiecare echipament aflat in
patrimoniul contribuabililor –persoane juridice/persoane fizice si se
achită până cel târziu la data de 31 martie a anului de
referință. Pentru dobandirile dupa data de 1 ianuarie taxa se
datoreaza cu intai a lunii urmatoare celei in care s-a dobandit vehiculul,
proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.
Pentru
cele dobandite incepand cu data de 1 martie taxa se achita in cel mult 30 de
zile de la data dobandirii. In cazul instrainarii taxa stabilita in sarcina
fostului proprietar se da la scadere pe baza actului de instrainare cu incepere de la intai a lunii urmatoare celei in care s-a facut
instrainarea. Contribuabilii au obligatia depunerii documentelor justificative
in vederea radierii din evidentele fiscale.
Neplata în termen atrage după sine
majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând
cu ziua imediat următoare termenului de scadență și
până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Fiecare proprietar declara pe proprie raspundere ca
detine in proprietate astfel de echipamente sau utilaje comform ITL – 016.
Depunerea peste termenul de 30 de zile sau
nedepunerea declaratiilor de impunere, constituie contraventii si se
sanctioneaza cu amenda conform legii.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
VIII.SANCȚIUNI
LIMITELE MINIME ȘI MAXIME ALE AMENZILOR ÎN CAZUL
PERSOANELOR FIZICE
|
|
Nivelurile conform
Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare
pentru anul 2009 |
Nivelurile conform
Legii nr. 571/2003 actualizată
(H.G. nr. 956/2009) pentru anul 2010 |
|
Art. 294 alin. (3) |
Contravenția
prevăzută la alin. (2), lit.a) se sancționează cu
amendă de la 50 lei la 200 lei, iar
cele de la lit. b)-d) cu
amendă de la 200 lei la 500 lei. |
Contravenția
prevăzută la alin. (2), lit.a) se sancționează cu
amendă de la 60 lei la 240 lei, iar
cele de la lit. b)-d) cu
amendă de la 240 lei la 600 lei. |
|
Art. 294 alin. (4) |
Încălcarea normelor tehnice
privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidența și
gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la
spectacole constituie contravenție și se sancționează cu
amendă de la 230 lei la 1130 lei. |
Încălcarea normelor tehnice
privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidența și
gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la
spectacole constituie contravenție și se sancționează cu
amendă de la 280 lei la 1360 lei. |
Conform
art. 2941 din Legea 571/2003 cu modificările și
completările ulterioare “Contravențiilor prevăzute în prezentul
articol li se aplică dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002 cu modificările și
completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării pe loc sau
în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori,
după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din
minimul amenzii”
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
IX.
SANCTIUNI
LIMITELE
MINIME SI MAXIME ALE AMENZILOR IN CAZUL PERSOANELOR JURIDICE
|
|
Nivelurile conform
Legii nr. 571/2003 cu
modificarile si completarile pentru anul 2009 |
Nivelurile conform Legii nr. 571/2003 actualizata (H.G. nr. 956/2009)
pentru anul 2010 |
|
|
Art. 294 din Legea 571/2003
actualizata |
(6) In cazul persoanelor juridice, limitele minime si
maxime ale amenzilor prevazute la alin. (3) si (4) se majoreaza cu 300%, respectiv: |
||
|
Contraventia prevazuta la
alin. (2), lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 800 lei, iar
cele de la lit. b) - d) cu amenda de la 800 lei la 2.000 lei. Incalcarea normelor tehnice
privind tiparirea, inregistrarea, vanzarea, evidenta si gestionarea, dupa
caz, a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 920 lei la 4.520 lei. |
Contraventia prevazuta la
alin. (2), lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 240 lei la 960 lei, iar
cele de la lit. b) - d) cu amenda de la 960 lei la 2.400 lei. Incalcarea normelor tehnice
privind tiparirea, inregistrarea, vanzarea, evidenta si gestionarea, dupa
caz, a abonamentelor si a biletelor de intrare la spectacole constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.100 lei la 5.450 lei. |
||
Conform
art. 2941 din Legea 571/2003 cu modificarile si completarile
ulterioare “Contraventiilor prevazute in prezentul articol li se aplica
dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002 cu modificarile si
completarile ulterioare, inclusiv posibilitatea achitarii pe loc sau in termen
de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de
la data comunicarii acestuia, a jumatate din minimul amenzii”.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 2
DIRECTIA ECONOMICA SI FINANTE PUBLICE LOCALE IASI
TAXE SPECIALE – art. 282 din Codul fiscal
2.1. Taxa pentru promovarea imaginii comunității
economice a municipiului Iași și a sportului de performanță
– persoane juridice
|
Nr. Crt. |
Denumire taxa |
Nivel 2009 Lei/an |
Majorare an 2010 fata de an 2009 % |
Taxa an 2010 Lei/an |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4=2 |
|
1. |
Taxa pentru
promovarea imaginii comunității economice a municipiului |
153 |
- |
153 |
Taxa pentru anul 2010 se
achită în 2 rate egale, respectiv: 31 martie si 30 septembrie.
Toți contribuabilii
persoane juridice care desfășoară activitate pe raza
municipiului Iași datorează taxă pentru sprijinirea sportului de
performanță, exceptând persoanele juridice non-profit, persoanele
juridice care nu desfășoară activitate economică pe raza
municipiului Iași, respectiv, organizațiile neguvernamentale,
asociațiile, fundațiile, cultele religioase recunoscute de lege, etc.
În caz că își
încetează activitatea, persoanele juridice vor depune o declarație pe
proprie răspundere, pentru scutirea de la plata taxei, începând cu luna
următoare celei în care s-a depus aceasta.
Veniturile
realizate vor fi utilizate pentru organizarea competitiilor sportive (bunuri si
servicii).
2.2. Taxă pentru eliberarea
în regim de urgență a certificatului fiscal Persoane Juridice/Persoane Fizice
Toți contribuabilii
persoane juridice și fizice datorează o taxă pentru eliberarea
în regim de urgență a certificatului fiscal, după cum
urmează :
1. Pentru eliberarea in regim de urgenta a
certificatului fiscal respectiv în aceeași zi cu cea a depunerii cererii,
în cazul în care documentația necesară depusă este completă
și corectă, taxa este în sumă de 20 lei;
2. Pentru eliberarea in regim de urgenta a
certificatului fiscal respectiv în
termen de 24 de ore de la data depunerii cererii, în cazul în care
documentația necesară depusă este completă și
corectă, taxa este în sumă de 10 lei.
Taxa pentru eliberarea în regim
de urgență a certificatului fiscal nu exonerează de la plata
taxei extrajudiciare de timbru pentru eliberarea certificatelor fiscale in suma
de 2 lei.
Taxa se achită anticipat, o
dată cu depunerea cererii de eliberare a documentelor , iar veniturile
realizate vor fi utilizate de către Direcția Economică și
Finanțe Publice Locale Iasi pentru cresterea calitatii serviciului public
specific prin achizitia de active fixe corporale si necorporale ( tehnica de calcul,
mobilier, soft, etc.), materiale (birotica, consumabile, etc.), obiecte de
inventar.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Regulament
privind
stabilirea taxelor speciale din ANEXA 2 conform art. 282 din Legea 571/2003 cu
modificarile si completarile ulterioare
Pentru functionarea unor
servicii publice locale create in interesul persoanelor juridice/persoanelor
fizice, consiliile locale, pot adopta taxe speciale.
Cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile
obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea
cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice de interes
local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de
întreținere și funcționare a acestor servicii.
Cadrul legal de instituire a taxelor speciale este
asigurat de art. 282 din Legea nr. 571/2003
cu modificarile si completarile ulterioare, H.G. nr. 44/2004 de aprobare
a Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare (punctele 192-196 din Anexa
Prin regulamentul aprobat de autoritățile deliberative se vor
stabili domeniile de activitate și condițiile în care se pot institui
taxele speciale, modul de organizare și funcționare a serviciilor
publice de interes local, pentru care se propun taxele respective.
Hotărârile luate de autoritățile deliberative, în
legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele
juridice/persoanele fizice plătitoare, vor fi afișate la sediul
acestora și publicate pe pagina de internet sau în presă.
Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face
contestație în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea
acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă
care a adoptat hotărârea se întrunește și deliberează
asupra contestațiilor primite.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele juridice/persoanele
fizice care
se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele
respective.
Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor prezentului articol, se
încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind
utilizate în scopurile pentru care au fost înființate, iar contul de
execuție al acestora se aprobă de autoritățile
deliberative.
Taxele speciale se incaseaza intr-un cont distinct, deschis in afara
bugetului local, si se utilizeaza pentru acoperirea cheltuielilor de
infiintare, intretinere si functionare a acestor servicii conform destinatiilor
aprobate urmarindu-se in principal cresterea calitatii serviciului.
Sumele
neutilizate la sfarsitul anului se reporteaza in anul urmator si se utilizeaza
conform legii.
Toți contribuabilii
persoane juridice care desfășoară activitate pe raza
municipiului Iași datorează taxă pentru sprijinirea sportului de
performanță, exceptând persoanele juridice non-profit, persoanele
juridice care nu desfășoară activitate economică pe raza
municipiului Iași, respectiv, organizațiile neguvernamentale,
asociațiile, fundațiile, cultele religioase recunoscute de lege, etc.
În caz că își
încetează activitatea, persoanele juridice vor depune o declarație pe
proprie răspundere, pentru scutirea de la plata taxei, începând cu luna
următoare celei în care s-a depus aceasta.
Toți contribuabilii
persoanele
juridice/persoanele fizice datorează o taxă pentru eliberarea în regim de
urgență a certificatului fiscal, după cum urmează :
Pentru
eliberarea certificatului fiscal în aceeași zi cu cea a depunerii cererii,
în cazul în care documentația necesară depusă este completă
și corectă, taxa este în sumă de 20 lei;
Pentru
eliberarea certificatului fiscal în termen de 24 de ore de la data depunerii
cerererii, în cazul în care documentația necesară depusă este
completă și corectă, taxa este în sumă de 10 lei.
Taxa pentru eliberarea in regim de
urgenta a Certificatului de atestare fiscala
Plata se face la eliberarea
certificatului.
Taxa pentru eliberarea în regim
de urgență a certificatului fiscal nu exonerează de la plata
taxei extrajudiciare de timbru pentru eliberarea certificatelor fiscale.
Taxa se achită anticipat, o
dată cu depunerea cererii de eliberare a documentelor , iar veniturile
realizate vor fi utilizate de către Direcția Economică și
Finanțe Publice Locale pentru cresterea calitatii serviciului public
specific prin achizitia de active fixe corporale si necorporale (tehnica de
calcul, mobilier), materiale ( birotica, consumabile), obiecte de inventar.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 2.3
Taxa Hoteliera
|
|
Nivel
taxa conform HCL 172/2008 |
Taxa an
2010 |
Temeiul
de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
|
Taxa hoteliera |
1.5% |
2% |
Legea 571/2003
actualizata, art.279, art. 280, art. 281, HG 44/2004 |
Taxa pentru sederea intr-o
unitate de cazare denumita taxa hoteliera se incaseaza de catre persoanele
juridice prin intermediul carora se realizeaza cazarea odata cu luarea in
evidenta a persoanelor cazate.
Taxa hoteliera se calculeaza
prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare. Unitatile de cazare au
obligatia de a varsa taxa hoteliera la bugetul local pina la data de 10
inclusiv, a lunii urmatoare celei in care
s-a colectat taxa de la
persoanele care au platit cazarea.
Persoanele juridice prin
intermediul carora se realizeaza cazarea
au obligatia ca in documentele utilizate pentru incasarea tarifelor de
cazare sa evidentieze distinct taxa hoteliera incasata in functie de cota. Taxa
hoteliera se datoreaza pentru intreaga perioada de sedere.
Unitatile de cazare au obligatia
de a depune lunar o declaratie de decont la compartimentul de specialitate a
autoritatii administratiei publice locale, pina la data stabilita pentru
fiecare plata a taxei hoteliere inclusiv.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa
nr. 3
DIRECTIA ECONOMICA SI FINANTE
PUBLICE LOCALE
ALTE TAXE LOCALE
TAXELE PENTRU UTILIZAREA
TEMPORARA A LOCURILOR PUBLICE
|
Nr. crt. |
Denumire taxa |
Nivel taxa an 2009 |
Majorare an 2010 fata de an 2009 |
Nivel taxa an 2010 |
Temei de drept |
|
1. |
a)
Taxa folosinta teren (chiosc, portic, panou publicitar, totem, cabine
telefonice, steaguri, sageti indicatoare) |
17 lei/mp/luna (0,55
lei/mp/zix31 zile = 17,05 lei/mp/luna ~17 lei/mp/luna) |
- |
17 lei/mp/luna (0,55
lei/mp/zix31 zile = 17,05 lei/mp/luna ~17 lei/mp/luna) |
L571/2003 ( art.283,alin. 1 ) |
|
|
b)
Taxa folosinta teren pentru utilizarea temporara a locurilor publice
adjudecate in urma licitatiilor pentru
chiosc , portic |
Nivel an 2008 dar nu mai mult de 13lei/mp/zi |
- |
Nivel an 2009 dar nu mai mult de 13lei/mp/zi |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
|
c)Taxa folosinta teren contracte asociere spatii
comerciale( chiosc ) |
Nivel an 2008 dar nu mai mult de 13lei/mp/zi |
- |
Nivel an 2009 dar nu mai mult de 13lei/mp/zi |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
2. |
Taxa folosinta teren pentru cai de acces |
8 lei/mp/luna (0,26lei/mp/zix31
zile = 8,06lei/mp/luna ~ 8 lei/mp/luna) |
- |
8 lei/mp/luna (0,26lei/mp/zix31
zile = 8,06lei/mp/luna ~ 8 lei/mp/luna) |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
3. |
Taxa
folosinta teren pentru parcari acoperite si garaje (supraf.=18mp) a) valoare minima b) valorile ce depasesc valoarea minima (urmare
adjudecarii prin licitatie) |
20 lei /luna (0,65lei/zix31zile
= 20,15lei/luna ~ 20 lei/luna) Nivel an 2008 dar nu mai mult de 13lei/zi |
- - |
20 lei /luna (0,65lei/zix31zile
= 20,15lei/luna ~ 20 lei/luna) Nivel an 2009 dar nu mai mult de 13lei/zi |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
4. |
Taxa folosinta teren parcari neacoperite
amenajate conform autorizatiilor de construire (supraf.=18mp) a) valoare minima b) valorile ce depasesc valoarea minima (urmare
adjudecarii prin licitatie) |
12 lei /luna (0,38lei/zix31zile=11,78lei/luna~ 12lei/luna) Nivel an 2008 dar nu mai mult de 13lei/zi |
- - |
12 lei /luna (0,38lei/zix31zile=11,78lei/luna~ 12lei/luna) Nivel an 2009 dar nu mai mult de 13lei/zi |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
5. |
Taxa folosinta teren destinat pentru organizari de santier |
6 lei/mp/luna (0.2lei/mp/zix31zile=6,2lei/ luna~6lei/luna) |
- |
6 lei/mp/luna (0.2lei/mp/zix31zile=6,2lei/luna ~6lei/luna) |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
6. |
Taxe de concesionare (redeventa) |
Nivel an 2008 |
- |
Nivel an 2009 |
OUG54/2006 , L350/2001 |
|
7. |
Taxa folosinta teren agricol a) valoare minima b)
valorile ce depasesc valoarea minima (urmare adjudecarii prin licitatie) |
2 lei/mp/an (0,0055lei/mp/zix365
zile=2,0075 lei/mp/an ~2lei/lei/mp/an) Nivel an 2008 |
- - |
2 lei/mp/an (0,0055lei/mp/zix365
zile=2,0075 lei/mp/an ~2lei/lei/mp/an) Nivel an 2009 |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
|
8. |
Taxa folosinta teren pentru instalari aparate de
autoservire |
Nivel an 2008 dar nu mai mult de 13lei/zi |
- |
Nivel an 2009 dar nu mai mult de 13lei/zi |
L571/2003 ( art.283, alin. 1 ) |
Conform
art. 283 alin.1 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii
571/22 dec.2003, privind Codul fiscal.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
PROCEDURA
Conform Legii 571/2003 privind Codul
fiscal, articol 283, alin.1
1.
Contracte de folosinta
teren spatii comerciale, cai de acces, garaje, parcari, panouri publicitare,
totemuri, aparate de autoservire, sageti indicatoare, steaguri, cabine
telefonice si organizari de santier
· Taxa folosinta teren
spatii comerciale – contracte intocmite de catre Serviciul GIS Cadastru, Biroul
Achizitii publice in urma organizarii de licitatii, in baza certificatelor de
urbanism. Inspectorii din cadrul Serviciului Venituri din Contracte asigura
prelungirea acestora prin intocmirea actelor aditionale care sunt incheiate
pentru o perioada de 1 an. Aceste spatii comerciale sunt constructii provizorii amplasate in baza
autorizatiilor de constructii.Taxa datorata pentru folosinta terenului se
achita trimestrial pana la datele 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15
noiembrie inclusiv.Pentru plata cu intarziere se datoreaza majorari de
intarziere calculate pe fiecare zi pana in ziua platii inclusiv.
In situatia in care un chiosc amplasat in baza
autorizatiei de constructie este vandut
de un lichidator / executor, inspectorul din cadrul Serviciului Venituri din
Contracte va intocmi contract de folosinta teren pentru persoana care a cumparat respectiva constructie.
In situatia in
care contractul de folosinta teren a incetat si nu a mai fost prelungit de
catre persoana interesata, teren ce nu a fost eliberat, inspectorul din
cadrul Serviciului Venituri din
Contracte va proceda la verificarea situatiei in teren si in cazul in care
terenul este ocupat se va intocmi nota de constatare si se vor calcula taxa/majorari
de intarziere aferente perioadei de la care a expirat contractul pana in
momentul constatarii situatiei. Dupa achitarea sumelor din nota de constatare,
inspectorul din cadrul Serviciul Venituri din Contracte va intocmi contract de
folosinta teren pentru respectiva constructie autorizata.
·
Taxa folosinta teren cai de acces – contracte intocmite de catre
Serviciul GIS Cadastru in baza
certificatelor de urbanism. Serviciul Venituri din Contracte asigura
prelungirea acestora prin intocmirea actelor aditionale care sunt incheiate
pentru o perioada de 1 an. Taxa datorata pentru folosinta terenului se achita
trimestrial pana la datele 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie
inclusiv.Pentru plata cu intarziere se datoreaza majorari de intarziere
calculate pe fiecare zi pana in ziua platii inclusiv.
In situatia in
care apartamentul transformat in spatiu comercial a fost vandut unei alte persoane, in baza
contractului de vanzare cumparare legalizat la notariat se realizeaza
transferul pe noul proprietar.
In situatia in care un apartament transformat in spatiu
comercial este vandut de un lichidator /
executor, inspectorul din cadrul
Serviciului Venituri din Contracte va intocmi contract de folosinta teren pentru cale de acces pentru persoana care a cumparat apartamentul.
In situatia in care contractul de folosinta teren a
incetat si nu a mai fost prelungit de catre persoana interesata, teren ce nu a fost eliberat, inspectorul din cadrul Serviciului Venituri din Contracte
va proceda la verificarea situatiei in teren si in cazul in care terenul este
ocupat se va intocmi nota de constatare si se vor calcula taxa/majorari de
intarziere aferente perioadei de la care a expirat contractul pana in momentul
constatarii situatiei. Dupa achitarea sumelor din nota de constatare, Serviciul
Venituri din Contracte va intocmi contract de folosinta teren pentru respectiva
constructie autorizata.
In situatia in
care suprafata de teren pentru care s-a incheiat un contract de folosinta teren
cale de acces se modifica, Serviciul GIS Cadastru va comunica Serviciului Venituri din Contracte noua
suprafata de teren ocupata si acesta va
proceda la modificarea contractului de folosinta teren (incepand cu data
adresei ) prin act aditional cu noua suprafata de teren ocupata de calea de
acces.
· Taxa folosinta teren
destinat pentru organizari de santier – contracte intocmite de Serviciul GIS
Cadastru in baza certificatelor de urbanism. Serviciul Venituri din Contracte
asigura prelungirea acestora prin intocmirea actelor aditionale care sunt
incheiate pentru o perioada de 1 an . Taxa folosinta teren pentru amplasare de
panouri luminoase, totemuri, steaguri, sageti indicatoare si cabine telefonice
– contracte intocmite de catre Serviciul GIS Cadastru in baza certificatelor de
urbanism. Serviciul Venituri din Contracte asigura prelungirea acestora prin
intocmirea actelor aditionale care sunt incheiate pentru o perioada de 1 an.
Taxa datorata pentru folosinta terenului se achita trimestrial pana la datele
15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie inclusiv.Pentru plata cu
intarziere se datoreaza majorari de intarziere calculate pe fiecare zi pana in
ziua platii inclusiv.
In situatia in care contractul de folosinta teren a
incetat si nu a mai fost prelungit de catre persoana interesata, teren ce nu a
fost eliberat, inspectorul din cadrul
Serviciului Venituri din Contracte va proceda la verificarea situatiei in teren
si in cazul in care terenul este ocupat cu organizarea de santier se va intocmi
nota de constatare si se vor calcula taxa/majorari de intarziere aferente
perioadei de la care a expirat contractul pana in momentul constatarii
situatiei. Dupa achitarea sumelor din nota de constatare, inspectorul din
cadrul Serviciului Venituri din
Contracte va intocmi contract de folosinta teren pentru organizare de santier.
In situatia in care suprafata de teren pentru care s-a
incheiat un contract de folosinta teren organizare de santier se modifica,
Serviciul GIS Cadastru va comunica
Serviciului Venituri din Contracte noua suprafata de teren ocupata,
inspectorul din cadrul acestui serviciu
va proceda la modificarea contractului de folosinta teren (incepand cu
data adresei ) prin act aditional cu noua suprafata de teren ocupata de
organizare de santier .
· Taxa folosinta teren
pentru parcari amenajate conform autorizatiei de construire, parcari acoperite
si garaje – contractele sunt intocmite de catre Biroul Achizitii Publice in
baza licitatiilor .
Pe raza
municipiului Iasi exista foarte multe constructii autorizate si nedeclarate. Pentru a intra in legalitate
proprietarii constructiilor solicita perfectarea contractelor de folosinta
teren In vederea incasarii creantelor
fiscale se stabileste taxa folosinta teren si majorarile de intarziere si se
intocmesc note de constatare, iar in baza borderoului de debitare se
inregistreaza debitul in programul informatic. Dupa achitarea debitului se
intocmeste contractul de folosinta teren de catre Serviciul Venituri din
Contracte. La baza intocmirii contractului sta autorizatia de constructie,
planul anexa, cererea si nota de
constatare. In anumite situatii cand
persona autorizata a vandut constructia este necesara existenta unui
contract de vanzare cumparare.
Taxa datorata pentru folosinta terenului se achita
trimestrial pana la datele 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 noiembrie
inclusiv.Pentru plata cu intarziere se datoreaza majorari de intarziere
calculate pe fiecare zi pana in ziua platii inclusiv.
In
situatia in care garajul a fost vandut unei alte persoane, in baza contractului
de vanzare cumparare legalizat la notariat se realizeaza transferul pe noul
proprietar.
In situatia in care contractul de folosinta teren a
incetat si nu a mai fost prelungit de catre persoana interesata, teren ce nu a
fost eliberat inspectorul din cadrul Serviciului Venituri din Contracte va
proceda la verificarea situatiei in teren si in cazul in care terenul este
ocupat de garaj se va intocmi nota de constatare si se vor calcula
taxa/majorari de intarziere aferente perioadei de la care a expirat contractul
pana in momentul constatarii situatiei. Dupa achitarea sumelor din nota de
constatare, in baza verificarilor efectuate de catre inspectorii de
2.
Contracte de folosinta teren agricol
Taxa folosinta teren agricol –
contractele se intocmesc de catre Serviciul GIS Cadastru numai la persoanele ce
detin teren ce se invecineaza cu terenul ce apartine Consiliului Local. Atunci
cind exista mai multi vecini care solicita inchirierea aceluiasi teren se
organizeaza licitatie publica si contractul este intocmit de catre Biroul
Achizitii Publice in baza caietului de sarcini si a procesului verbal de
licitatie.
Taxa datorata pentru folosinta
terenului se achita semestrial pana la datele 30 iunie, 31 decembrie inclusiv.Pentru plata cu
intarziere se datoreaza majorari de intarziere calculate pe fiecare zi pana in
ziua platii inclusiv.
In situatia in care suprafata de teren pentru care s-a
incheiat un contract de folosinta teren agricol se modifica, Serviciul GIS
Cadastru va comunica Serviciului
Venituri din Contracte noua suprafata de teren ocupata si acesta va proceda la modificarea contractului
de folosinta teren (incepand cu data adresei) prin act aditional cu noua suprafata
de teren ocupata de terenul fosinta agricola.
In situatia in care contractul de folosinta teren a
incetat si nu a mai fost prelungit de catre persoana interesata, teren ce nu a fost eliberat, inspectorul din cadrul Serviciului Venituri
din Contracte va proceda la verificarea situatiei in teren si in cazul in care
terenul este ocupat se va intocmi nota de constatare si se vor calcula
taxa/majorari de intarziere aferente perioadei de la care a expirat contractul
pana in momentul constatarii situatiei. Dupa achitarea sumelor din nota de
constatare, Serviciul GIS Cadastru va intocmi contract de folosinta teren
folosinta agricola.
3.
Contracte de asociere
Contractele de asociere care au ca obiect
terenurile pe care sunt amplasate spatii comerciale sunt intocmite de catre
Serviciul Juridic in baza Hotararilor de Consiliu. Serviciul Venituri din Contracte
asigura prelungirea acestora prin acte aditionale pe o perioada de 1 an.
Taxa datorata
pentru folosinta terenului se achita lunar pana la sfarsitul lunii
inclusiv.Pentru plata cu intarziere se datoreaza majorari de intarziere
calculate pe fiecare zi pana in ziua platii inclusiv
4.
Contracte de concesionare
Contractele de concesiune sunt intocmite de
D.A.P.P.P. in baza Hotararilor de Consiliu Local sau de catre Biroul Achizitii
Publice ca urmare a organizarii unor licitatii.
Evidenta si urmarirea
acestor contracte se face in cadrul Serviciului Venituri din Contracte.
Anual, in cazul contractelor ce au redeventa stabilita
in lei, se intocmesc si se transmit adrese de instiintare a concesionarilor
referitor la contravaloarea redeventei pentru anul respectiv.
In diferite situatii de modificari ce apar pe
perioada derularii contractelor se
intocmesc acte aditionale in baza HCL initiate de D.A.P.P.P.
In cazul
incetarii sau pierderii valabilitatii contractelor de concesionare se va
proceda la intocmirea documentatiei de restiture/transfer a garantiei achitata
conform prevederilor contractuale, dupa caz.
In contractele ce au redeventa stabilita in
lei aflate in derulare in cadrul Servciului Venituri din Contracte, prin
articole distincte, partile contractante au convenit majorarea taxei prin
aplicarea anual a coeficientului de majorarea stabilit prin Hotararea
Consiliului Local. Scadenta se
stabileste prin contract, contract intocmit in baza HCL sau ca urmare a
licitatiei.
Pentru plata cu
intaziere se datoreaza majorari de intarziere calculate conform prevederilor
contractuale sau legislatiei in domeniu.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 4.1.1
ALTE TAXE
LOCALE DIN CADRUL SERVICIULUI AVIZE MICI INTREPRINZATORI PENTRU ANUL 2010
|
Nr. crt. |
Denumirea taxei |
Nivel taxa an 2009 |
Procent de
majorare fata de 2009 |
Valoare
pentru 2010 (lei) |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. |
Taxa pentru utilizarea temporara a locurilor publice
(terenuri aflate `n domeniul public sau privat al Consiliului Local al
Municipiului Iasi) pe care sunt amplasate terase sezoniere, comercianti flori
naturale si tonete capsulate omologate / module (ce comercializeaza alte
produse decat carte-presa) : Zona A: Zona B: Zona C: Zona
D : |
57 lei/mp/luna 28 lei/mp/luna 21 lei/mp/luna 15 lei/mp/luna |
- |
57 lei/mp/luna 28 lei/mp/luna 21 lei/mp/luna 15 lei/mp/luna |
H.C.L. 25 /
2003 ; art.283 alin1
din Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare |
|
2. |
Taxa pentru
utilizarea temporara a locurilor publice (terenuri aflate `n domeniul
public sau privat al Consiliului Local al Municipiului Iasi) pe care sunt
amplasate lazi frigorifice, frigidere si frigete sezoniere si tonete
capsulate omologate / module (ce comercializeaza carte-presa): Zona A: Zona B: Zona C: Zona D : |
24 lei/mp/luna 15 lei/mp/luna 12 lei/mp/luna 7 lei/mp/luna |
- |
24 lei/mp/luna 15 lei/mp/luna 12 lei/mp/luna 7 lei/mp/luna |
H.C.L. 25 /
2003 ; art.283 alin1
din Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare |
|
3. |
Taxa pentru utilizarea temporara a locurilor publice
(terenuri aflate `n domeniul public sau privat al Consiliului Local al
Municipiului Iasi) pentru desfasurarea altor activitati (parcuri de agrement,
circuri, alte evenimente, etc.) : |
24 lei/mp/luna |
- |
24 lei/mp/luna |
art.283 din
Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare |
A. Procedura de intocmire a
contractului pentru utilizarea temporara a locurilor publice
1.
Domeniu de activitate
Prezenta
procedură stabilește modul de intocmire a contractului pentru
utilizarea temporara a locurilor publice (pentru amplasare tonete capsulate
omologate / module, terase sezoniere, comert flori naturale, amplasare
frigidere / lazi frigorifice / frigete sezoniere, desfasurarea altor
activitati).
Prezenta
procedură se aplică pe raza municipiului Iasi.
2.
Reglementari
H.C.L. nr. 172 / 2008
privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2009 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 25 / 2003 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 72 /
26.02.2009;
Codul Fiscal cu
modificarile si completarile ulterioare;
H.G. nr. 44 / 2004
pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003
privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
3.
Responsabilități
Personalul serviciului,
conform fisei postului răspunde de aplicarea întocmai a prezentei
proceduri în domeniul utilizarii temporare a locurilor publice.
4. Descrierea activităților
Prezenta procedură
se aplică tuturor solicitarilor de utilizare temporara a locurilor publice.
Documentele necesare obtinerii
contractului de folosinta teren sunt:
·
cerere tip
·
copie dupa
certificatul de inregistrare eliberat de O.R.C.;
·
Copie dupa statutul societatii, daca este cazul;
·
Contractul de folosinta anterior, in original (in cazul
prelungirilor de contracte);
·
Cererea de
reziliere din partea fostului titular de contract (in cazul preluarilor de
contracte);
·
Copie dupa actul de detinere al tonetei / modulului;
·
Copie dupa autorizatia de functionare (in cazul teraselor
sezoniere).
Documentele solicitate se depun
Personalul serviciului,
conform fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei
proceduri în domeniul utilizarii temporare a locurilor publice, verifica
documentele depuse din punct de vedere al existentei, legalitatii si
valabilitatii acestora ;
Dupa studierea
documentatiei depuse de catre solicitant, inspectorul de specialitate din
cadrul serviciului se deplaseaza la amplasament pentru constatarea indeplinirii
/ neindeplinirii conditiilor legale de functionare.
Pentru dosarele complete
contractul de folosinta redactat se inainteaza, de catre Serviciul Avize Mici
Intreprinzatori, catre Serviciul Juridic – Contencios, Directiei Economice si
conducerii Primariei Municipiului Iasi, pentru aprobare;
Pentru dosarele
incomplete se intocmesc adrese de raspuns in vederea completarii
dosarului ; Termenul de solicitare a completarilor este de maxim 15 de
zile lucratoare ;
Completarile la dosar,
se depun
Termenul de rezolvare
este de maxim 30 zile de la data inregistrarii completarilor la dosar, la
registratura municipalitatii ;
Contractele de folosinta
se returneaza impreuna cu dosarul
Eliberarea documentelor
se face numai dupa achitarea tuturor taxelor legale ;
Termenul maxim pentru eliberarea
contractelor de folosinta este de maxim 30 zile calendaristice de la data
depunerii si inregistrarii dosarului complet.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 4.1.2
TAXA PENTRU
ELIBERAREA / VIZAREA AUTORIZATIILOR
PENTRU ANUL 2010
|
Nr. crt. |
Denumirea taxei |
Nivel conf. Legii 571 / 2003 actualizata
prin H.G. 956/2009 |
Procent de majorare fata de 2009 |
Valoare pentru 2010 (lei) |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. |
Taxa pentru eliberarea
/ viza anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de
alimentatie publica pe raza municipiului Iasi (coduri CAEN Rev.1 : 5530,
5540 ; coduri CAEN Rev.2 : 5610, 5630) * ·
autorizatiile se vizeaza anual pana
la 31 decembrie a anului in curs pentru anul urmator tip 1-3: tip 4-7: tip 9-11: tip 8,12-15 : * |
0 – 3615
lei/an |
- |
3615 lei/an 2410 lei/an 1807 lei/an 1205 lei/an |
H.C.L. 120 /
19.03.2007 cu modificarile si completarile ulterioare, H.C.L. 481
/ 2007 H.C.L. 480
/ 2007 art.268 din
Codul Fiscal actualizat
prin H.G. 956/2009 |
|
2. |
Taxa pentru eliberarea autorizatiilor sanitare de
functionare |
0 – 17 |
- |
17 |
art.268 din
Codul Fiscal actualizat
prin H.G. 956/2009 |
* tipurile de unitati de alimentatie publica sunt
urmatoarele :
1.
restaurant clasic ;
2.
restaurant cu specific ;
3.
restaurant specializat ;
4.
braserie ;
5.
pizzerie ;
6.
berarie ;
7.
bar ;
8.
fast-food ;
9.
unitati tip bufet,bodega,birt,rotiserie ;
10.
unitati tip pub si bistro ;
11.
cabaret;
12.
unitati tip cofetarie, patiserie ;
13.
ceainarie ;
14.
restaurante cu caracter social ;
15.
terasa/gradina de vara.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 4.2
TAXELE
SPECIALE DIN CADRUL SERVICIULUI AVIZE MICI INTREPRINZATORI PENTRU ANUL 2010
|
Nr. crt. |
Denumirea taxei |
Nivel taxa an 2009 |
Procent de majorare fata de 2009 |
Valoare pentru 2010 (lei) |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. |
Taxa pentru eliberarea avizului de principiu |
8 |
- |
8 |
H.C.L. 209 / 1997 H.C.L. 3 / 1998 Legea 273/2006 Legea 571/2003
actualizata prin H.G. 956/2009 |
|
2. |
Taxa pentru eliberarea autorizatiilor de functionare si
viza anuala a acestora pentru agentii economici ce functioneaza pe raza
municipiului Iasi (cu exceptia codurilor CAEN Rev.1 : 5530, 5540;
codurilor CAEN Rev.2 : 5610, 5630) |
110 |
- |
110 |
H.C.L. 120 /
19.03.2007 Legea 650 /
2002 OG 99 / 2000
cu modificarile si completarile ulterioare Legea 273/2006 Legea 571/2003
actualizata prin H.G. 956/2009 |
|
3. |
Taxa pentru acordul privind organizarea si desfasurarea
jocurilor de artificii in municipiul Iasi |
525 lei/10
minute sau subdiviziuni |
- |
525 lei/10
minute sau subdiviziuni |
Legea 478/2003 H.G. 954/2001 O.U.G. 195/2005 H.C.L.
366/2006 Legea 273/2006 Legea 571/2003
actualizata prin H.G. 956/2009 |
|
4. |
Taxa pentru serviciile de asistenta si reprezentare a
persoanelor fizice in cadrul procedurilor de obtinere a autorizatiei si
inregistrarii in Registrul Comertului |
50 lei |
- |
50 lei |
O.U.G. 44/2008 H.C.L.172/2008 Legea 273/2006 H.C.L.
281/2008 |
B.
Regulament privind procedura de intocmire a avizului de principiu
1.
Domeniu de activitate
Prezenta procedură
stabilește modul de intocmire a avizului de principiu pentru comert in
pietele agroalimentare, pentru comert in bazar / talcioc / obor / targ,
deschidere punct de lucru, desfasurarea altor activitati.
Prezenta procedură se aplică pe raza
municipiului Iasi.
2.
Reglementari
H.C.L. nr. 172 / 2008 privind
stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2009 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 242 / 2000;
Legea 650 / 2002 privind
aprobarea O.G. 99 / 2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de
piata;
Codul Fiscal cu modificarile si
completarile ulterioare;
H.G. nr. 44 / 2004 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 273 / 2006 privind finantele publice
locale.
3.
Responsabilități
Personalul serviciului, conform fisei postului
răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri în domeniul avizarii
comertului in pietele agroalimentare, bazar / talcioc / obor / targ, pentru
deschidere punct de lucru, pentru desfasurarea altor activitati;
4.
Descrierea
activităților
Prezenta procedură se
aplică tuturor solicitarilor de comert in pietele agroalimentare, in bazar
/ talcioc / obor / targ, pentru deschidere punct de lucru, pentru desfasurarea
altor activitati;.
Documentele necesare intocmirii
avizului de principiu sunt:
·
cerere tip
·
copie dupa
certificatul de inregistrare eliberat de O.R.C.;
·
copie dupa contractul pentru taraba (cu viza Serviciului
Venturi din Contracte), daca este cazul;
·
planul de incadrare in zona scara 1:1000, daca este
cazul;
·
copie dupa actul de detinere a spatiului (act de
proprietate, contract de inchiriere, autorizatia de construire, contract cale
de acces, etc), dupa caz.
Documentele solicitate se depun
Personalul serviciului, conform
fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri
în domeniul avizarii comertului in piete / bazar / talcioc / obor / targ,
pentru deschidere punct de lucru si pentry desfasurarea altor activitati, verifica
documentele depuse din punct de vedere al existentei, legalitatii si
valabilitatii acestora ;
Dosarele complete se inainteaza,
de catre Serviciul Avize Mici Intreprinzatori, catre Directia Administrare
Piete pentru a fi vizate, pentru solicitarile de comert in
piete/bazar/talcioc/obor/targ..
Pentru dosarele complete, vizate
de catre Directia Administrare Piete, avizul de principiu redactat se
inainteaza, de catre Serviciul Avize Mici Intreprinzatori, catre conducerea
Primariei Municipiului Iasi, pentru aprobare;
Pentru dosarele care nu au
primit viza favorabila din partea Directiei Piete se intocmesc adrese de
raspuns ;
Pentru dosarele incomplete se
intocmesc adrese de raspuns in vederea completarii dosarului ; Termenul de
solicitare a completarilor este de maxim 5 de zile lucratoare ;
Completarile la dosar, se depun
Dosarele completate ulterior se
inainteaza, de catre Serviciul Avize Mici Intreprinzatori, catre Directia
Administrare Piete pentru a fi vizate;
Termenul de rezolvare este de
maxim 10 zile de la data inregistrarii completarilor la dosar, la registratura
municipalitatii ;
Avizele de principiu se
returneaza impreuna cu dosarul
Eliberarea documentelor se face
numai dupa achitarea tuturor taxelor legale ;
Termenul maxim pentru eliberarea
avizelor de principiu este de maxim 15 zile calendaristice de la data depunerii
si inregistrarii dosarului complet ;
C. Regulament privind procedura de eliberare a
autorizatiei de functionare si viza anuala a acesteia pentru agentii economici
ce functioneaza pe raza municipiului Iasi
1.
Domeniu de activitate
Prezenta procedură
stabilește modul de obtinere a autorizatiei de functionare si viza anuala
a acesteia pentru agentii economici ce functioneaza pe raza municipiului
Prezenta procedură se aplică pe raza
municipiului Iasi.
2.
Reglementări
H.C.L. nr. 172 / 2008 privind
stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2009 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 120 / 19.03.2007 cu
modificarile si completarile ulterioare;
H.C.L. nr. 480 / 2007;
H.C.L. nr. 481 / 2007;
Legea nr. 650 / 2002;
O.G. nr. 99 / 2000 cu
modificarile si completarile ulterioare;
Codul Fiscal cu modificarile si
completarile ulterioare;
H.G. nr. 44 / 2004 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 273 / 2006 privind finantele publice
locale.
3.
Responsabilități
Personalul serviciului, conform fisei postului
răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri în domeniul
autorizarii comertului de produse si servicii de piata pe raza municipiului
4.
Descrierea
activităților
Prezenta procedură se aplică tuturor
solicitarilor de autorizare a comertului de produse si servicii de piata pe
raza municipiului
Documentele necesare obtinerii
autorizatiei de functionare si vizei anuale a acesteia sunt:
·
cerere tip
·
copie dupa
certificatul de inregistrare eliberat de O.R.C.;
·
copie dupa certificatul constatator (anexa) / autorizatia
sanitara pentru punctul de lucru;
·
copie dupa actul de detinere a spatiului (act de
proprietate spatiu / act de proprietate teren + autorizatie de construire
spatiu comercial, contract de inchiriere valabil pe anul in curs, contract de
comodat, dupa caz);
·
copie dupa autorizatia de construire privind schimbarea
destinatiei spatiului (daca este cazul);
·
contractul de
folosinta pentru calea de acces (vizat de Serviciul Venituri din Contracte),
daca este cazul;
·
autorizatia de functionare in original (in cazul obtinerii
vizei anuale);
Documentele solicitate se depun
Personalul serviciului, conform
fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri
în domeniul autorizarii comertului de produse si servicii de piata pe raza
municipiului Iasi (cu exceptia codurilor CAEN Rev.1 : 5530, 5540 ;
codurilor CAEN Rev.2 : 5610, 5630), verifica documentele depuse din punct
de vedere al existentei, legalitatii si valabilitatii acestora ;
Dupa studierea documentatiei
depuse de catre solicitant, inspectorul de specialitate din cadrul serviciului
se deplaseaza la punctul de lucru pentru constatarea indeplinirii / neindeplinirii
conditiilor legale de functionare.
Pentru dosarele complete
autorizatia de functionare redactata se inainteaza, de catre Serviciul Avize
Mici Intreprinzatori, catre Serviciul Juridic – Contencios si conducerii
Primariei Municipiului Iasi, pentru aprobare;
Pentru dosarele incomplete se
intocmesc adrese de raspuns in vederea completarii dosarului ; Termenul de
solicitare a completarilor este de maxim 15 de zile lucratoare ;
Completarile la dosar, se depun
Termenul de rezolvare este de
maxim 30 zile de la data inregistrarii completarilor la dosar, la registratura
municipalitatii ;
Autorizatiile de functionare se
returneaza impreuna cu dosarul
Eliberarea documentelor se face
numai dupa achitarea tuturor taxelor legale ;
Termenul maxim pentru eliberarea
autorizatiilor de functionare si vizei anuale a acestora este de maxim 30 zile
calendaristice de la data depunerii si inregistrarii dosarului complet ;
D. Regulament privind procedurile de
intocmire a acordului privind organizarea si desfasurarea jocurilor de
artificii in municipiul Iasi
1.
Domeniu de activitate
Prezenta
procedură stabilește modul de obtinere a acordului privind
organizarea si desfasurarea jocurilor de artificii in municipiul Iasi;
Prezenta procedură se aplică pe raza
municipiului Iasi.
2.
Reglementari
H.C.L. nr. 172 / 2008 privind
stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2009 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 366 / 2006;
Legea nr. 478 / 2003;
H.G. nr. 954 / 2004;
O.U.G. nr. 195 / 2005;
Codul Fiscal cu modificarile si
completarile ulterioare;
H.G. nr. 44 / 2004 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 273 / 2006 privind finantele publice
locale.
3.
Responsabilități
Personalul serviciului, conform
fisei postului răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri în
domeniul organizarii si desfasurarii jocurilor de artificii in municipiul Iasi
4.
Descrierea
activităților
Prezenta procedură se
aplică tuturor solicitarilor de organizare si desfasurare a jocurilor de
artificii in municipiul Iasi;.
Documentele necesare obtinerii avizului
de principiu sunt:
·
cerere tip
·
copie dupa
certificatul de inregistrare eliberat de O.R.C. a persoanei fizice sau juridice
autorizate sa desfasoare astfel de activitati;
Documentele solicitate se depun
Personalul serviciului, conform
fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri
în domeniul avizarii organizarii si desfasurarii jocurilor de artificii in
municipiul Iasi, verifica documentele depuse din punct de vedere al existentei,
legalitatii si valabilitatii acestora ;
Dupa studierea documentatiei
depuse de catre solicitant, inspectorul de specialitate din cadrul serviciului
se deplaseaza la locul desfasurarii evenimentului pentru verificarea si
predarea locului de tragere.
Pentru dosarele complete acordul
redactat se inainteaza, de catre Serviciul Avize Mici Intreprinzatori, catre
conducerea Primariei Municipiului Iasi, pentru aprobare;
Pentru dosarele incomplete se
intocmesc adrese de raspuns in vederea completarii dosarului ; Termenul de
solicitare a completarilor este de maxim 3 de zile lucratoare ;
Completarile la dosar, se depun
Termenul de rezolvare este de
maxim 3 zile de la data inregistrarii completarilor la dosar, la registratura
municipalitatii ;
Acordul se returneaza impreuna
cu dosarul
Eliberarea documentelor se face
numai dupa achitarea tuturor taxelor legale ;
Termenul maxim pentru eliberarea
acordurilor privind organizarea si desfasurarea jocurilor de artificii in
municipiul Iasi este de maxim 3 zile calendaristice de la data depunerii si
inregistrarii dosarului complet ;
E. Regulament privind procedurile de asistenta si
reprezentare a persoanelor fizice pentru obtinerea autorizatiei si
inregistrarii in Registrul Comertului conform O.U.G. nr. 44 / 2008
1.
Domeniu de activitate
Prezenta
procedură stabilește modul de asistenta si reprezentare a persoanelor
fizice in vederea obtinerii autorizatiei si inregistrarii in Registrul
Comertului conform O.U.G. nr. 44 / 2008;
Prezenta procedură se aplică pe raza
municipiului Iasi.
2.
Reglementări
H.C.L. nr. 172 / 2008 privind
stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2009 cu
modificarile ulterioare;
H.C.L. nr. 281 / 2008;
O.U.G. nr. 44 / 16.04.2008
privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate,
intreprinderile individuale si intreprinderile familiale;
Ordinul nr. 337 / 20.04.2007
privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala – CAEN;
Codul Fiscal cu modificarile si
completarile ulterioare;
H.G. nr. 44 / 2004 pentru
aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 273 / 2006 privind finantele publice
locale.
3.
Responsabilități
Personalul serviciului, conform
fisei postului răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri de
asistenta si reprezentare a persoanelor fizice solicitante in cadrul
procedurilor de obtinere a autorizatiei si inregistrarii in Registrul
Comertului.
4.
Descrierea
activităților
Prezenta procedură se
aplică tuturor solicitarilor de obtinere a autorizatiei si inregistrarii
in Registrul Comertului, conform O.U.G. nr. 44 / 2008;.
Documentele necesare sunt:
·
cerere de reprezentare;
·
cerere de inregistare in registrul comertului si de
autorizare a functionarii;
·
documentatia de sustinere a cererii de inregistrare in registrul comertului si
de autorizare a functionarii PFA / intreprinderi individuale / interprinderi
familiale, conform anexei din O.U.G. nr. 44 / 2008.
Documentele solicitate se depun
Personalul serviciului, conform
fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri
in vederea obtinerii autorizatiei si inregistrarii in Registrul Comertului
conform O.U.G. nr. 44 / 2008 au urmatoarele competente:
a)
primesc si ordoneaza documentatia pentru înregistrare si autorizare;
b)
remit cererea de înregistrare în registrul comertului si de autorizare a
functionarii, însotita de documentatia de sustinere, la registrul comertului
competent, efectueaza corespondenta cu acesta în scopul obtinerii înregistrarii
si autorizarii, precum si pentru primirea certificatului de înregistrare si a
celorlalte acte, în original;
c)
remit solicitantului actele în original primite de la registrul comertului,
prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, în termen de 5 zile
lucratoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc
comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile
destinatarului pe suport hârtie;
d)
acorda solicitantilor asistenta privind operatiunea de înregistrare în
registrul comertului si de autorizare a functionarii.
Cererea
de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comertului si de
autorizare a functionarii si documentatia de sustinere pot fi remise la
registrul comertului competent în format electronic, utilizând Sistemul de
autorizare si înregistrare online si/sau pe suport hârtie, prin posta, cu
scrisoare recomandata cu confirmare de primire cu continut declarat, ori direct
la registrul comertului.
În scopul liberului
acces al cetatenilor la servicii publice administrative de calitate, se pot
primi cereri de reprezentare si se pot presta servicii de asistenta, indiferent
de sediul profesional al solicitantului si de registrul comertului caruia i se
adreseaza acesta.
Cererea
de inregistrare in registrul comertului si de autorizare a functionarii trebuie
formulata in termen de 15 zile de la incheierea acordului de constituire in
cazul intreprinderilor familiale, iar in cazul persoanelor fizice autorizate,
respectiv intreprinzatori persoane fizice titulari ai unei intreprinderi
individuale, solicitarea se va face inceperea activitatii economice.
Termenul
de eliberare a certificatului de inregistrare si dupa caz a certificatului de
inscriere mentiuni este de 3 zile lucratoare, respectiv 5 zile lucratoare
calculat de la data inregistrarii cererii sau, dupa caz, de la data completarii
cererii cu documentele solicitate.
Personalul serviciului, conform
fisei postului, care răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri
in vederea obtinerii autorizatiei si inregistrarii in Registrul Comertului
conform O.U.G. nr. 44 / 2008 va acorda asistenta si reprezentare si pentru
cazurile prevazute de art.14:
·
schimbarea sediului profesional si a obiectului principal
de activitate, se inregistreaza in registrul comertului, cu aplicarea
corespunzatoare a dispozitiilor O.U.G. nr.44 / 2008 si a prezentei proceduri;
·
punctele de lucru se inregistreaza in registrul
comertului, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor O.U.G. nr.44 / 2008 si
a prezentei proceduri;
·
pentru desfasurarea unei activitati pentru care nu s-a
cerut inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii este
necesara obtinerea acestora potrivit dispozitiilor O.U.G. nr.44 / 2008 si a
prezentei proceduri;
·
modificarea acordului de constituire a intreprinderii
familiale se declara, in termen de 15 zile de la incheierea actului aditional,
la registrul comertului la care este inregistrata intreprinderea familiala.
♦ ♦ ♦
Taxa pentru eliberarea / vizarea anuala a autorizatiei privind
desfasurarea activitatii de alimentatie publica precum si taxa pentru
serviciile de asistenta si reprezentare a persoanelor fizice in cadrul
procedurilor de obtinere a autorizatiei si inregistrarii in Registrul
Comertului se achita anticipat la depunerea dosarului, celelalte taxe se achita
la eliberarea actelor corespunzatoare.
Veniturile realizate din taxele din anexa 4.2 vor fi utilizate
pentru investitii si dotari (obiecte de inventar, materiale, furnituri de
birou, tehnica de calcul - imprimante multifunctionale si calculatoare,
echipament de climatizare, consumabile) in cadrul Directiei Tehnice, pentru
achizitii active fixe corporale si necorporale, pregatire profesionala,
achizitii de servicii (reparatii, arhivare, etc.).
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 5
Taxe speciale - Serviciul de stare civilă
-
lei -
|
Nr. crt. |
Denumire
taxă |
Nivelul
taxei pentru anul 2009 |
Majorarea
pentru anul 2009 |
Nivelul
taxei pentru anul 2010 |
Temei
de drept |
|
1. |
Taxă pentru
oficierea căsătoriei sâmbăta |
74 |
-- |
74 |
HCL 133/1999 HCL 57/ 2003 |
|
2. |
Taxă pentru
oficierea căsătoriei duminica |
194 |
-- |
194 |
Legea 571/2003- art.282 Legea 343/2006- art.246 |
|
3. |
Taxă
procesare dosar(altele decât cele de naștere, căsătorie,
deces) |
9 |
-- |
9 |
Legea 273/2006- art.30 |
Veniturile
realizate din taxele speciale vor fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor
curente de întreținere și funcționare, investiții, dotări
și achiziții în vederea bunei funcționări a Direcției
și creșterii calității serviciului public prestat
către cetățeni.
REGULAMENT
TAXE SPECIALE
În cadrul Direcției
Locale de Evidență a Persoanelor sunt percepute 3 taxe speciale
după cum urmează:
·
Taxă pentru oficierea căsătoriei
sâmbăta;
·
Taxă pentru oficierea
căsătoriei duminica;
·
Taxă procesare dosar(altele decât cele
de naștere, căsătorie, deces).
Aceste taxe
se încasează la casieria deschisă la sediul Serviciului de stare
civilă din strada Vasile Alecsandri nr. 8 și sunt gestionate de
Compartimentul financiar-contabilitate din cadrul Direcției.
Sumele
încasate sunt depuse în contul direcție(IBAN : RO76TREZ4065040XXX007708)
deschis
Taxa
specială pentru procesarea oricărui dosar de stare civilă, mai puțin cele de
naștere, căsătorie și decese, este destinată a acoperi
cheltuielile cu materialele de stare civilă necesare pentru a procesa
și răspunde cererilor, taxa este menținută la o valoare
minimă pentru ca serviciile sa fie accesibile tuturor
cetățenilor.
Taxele pentru oficierea
căsătoriilor civile în zilele de sâmbătă și
duminică, zile considerate de repaus săptămânal conform
legislației muncii sunt utilizate pentru finanțarea cheltuielilor curente
de întreținere și funcționare, investiții, dotări
și achiziții în vederea bunei funcționări a Direcției
și creșterii calității serviciului public prestat
către cetățeni.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr.6
TAXA PROTECTIE CIVILA
privind
mentinerea in stare de functionare a fondului de adapostire existent si
asigurarea protectiei prin adapostire pentru populatia Municipiului Iasi
conform
art. 45 alin.1 din Legea nr.481/2004
|
Nr crt. |
Denumirea
taxei |
Taxa an 2009 |
Nivel
conform H.G.nr.1514/2006 |
Taxa an 2010 (lei) |
Temei
de drept |
|
|
Lei |
Valoare
absoluta |
procent |
||||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
8 |
|
1 |
Taxa privind mentinerea in stare
de functionare a fondului de adapostire existent si asigurarea protectiei
prin adapostire pentru populatia Municipiului Iasi |
- Lege nr.481/2004 - HCL nr.462/28.12.2006 - HCL nr.198/03.05.2007 - HCL nr.138/21.07.1997 - Lege nr.571/2003 art.282 taxe
speciale |
||||
|
- Constructii cu suprafata
construita desfasurata pina la 150 mp |
166 |
- |
166 |
-- |
||
|
- Constructii cu suprafata construita desfasurata intre
150 mp si 600 mp |
331 |
- |
331 |
-- |
||
|
- Constructii cu suprafata construita desfasurata intre
600 mp si 1.000 mp |
1.103 |
- |
1.103 |
-- |
||
|
- Constructii cu suprafata construita desfasurata mai mare
de 1.000 mp |
1.103 plus 1.000 pentru
fiecare 1.000 mp in plus |
- |
1.103 plus 1.000 pentru
fiecare 1.000 mp in plus |
-- |
|
|
|
2 |
Taxa inchiriere adaposturi special construite |
- |
- |
1
leu/mp pe luna |
-- |
Conform art.45 alin.6 din Legea
nr.481/2004 Referat nr.16778/06.03.2007 HCL nr.198/03.05.2007 |
Regulament de incasare a taxei pe linie de protectie
civila:
Taxa pe linie de protectie civila se achita anticipat
odata cu solicitarea autorizatiei de constructie. Sumele incasate se folosesc
pentru lucrari de intretinere si reparatii adaposturi de protectie civila
(conform art.2 din HCL nr.138/21.07.1997) si pentru investitii si dotari in
cadrul Biroului de Protectie Civila al Municipiului Iasi (mobilier, tehnica de
calcul, costume de protectie, etc).
Taxa de
inchiriere a adaposturilor special construite (conform art.45 alin.6 din Legea
nr.481/2004) se achita in avans pe 1 an calendaristic de la
data inchirierii. Fondul rezultat din taxa de inchiriere a APC-urilor
va fi utilizat pentru igienizarea, repararea si dotarea APC-urilor special
construite, altele decit cele inchiriate.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 7.1
ALTE TAXE
LOCALE
PENTRU
UTILIZAREA TEMPORARĂ A LOCURILOR PUBLICE ÎN PIETE, TARGURI, OBOR, BAZAR,
TALCIOC
|
Nr. crt. |
DENUMIRE TAXĂ |
Nivel taxă an 2009 |
Majorare % |
Nivel taxă an 2010 |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
4 |
5 |
7 |
8 |
|
1 |
Taxa pentru folosință taraba în piețele
Alexandru cel Bun, Nicolina, Sudului (CUG), Hala Centrală, Independenței,
de către: |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|||
|
1a)
producători agricoli individuali |
3,00
lei/zi/taraba |
- |
3,00 lei/zi/taraba |
||
|
1b)
agenți economici autorizați cf. legii |
8,00
lei/zi/taraba |
- |
8,00 lei/zi/taraba |
||
|
2 |
Taxa pentru folosință taraba în piețele
Dacia, Păcurari, Podul de Piatra, Tătărași Sud, de către
: |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|||
|
2a) producători agricoli individuali |
3,00
lei/zi/taraba |
- |
3,00 lei/zi/taraba |
||
|
2b)
agenți economici autorizați cf. legii |
4,00
lei/zi/taraba |
- |
4,00 lei/zi/taraba |
||
|
3 |
Taxa pentru folosință taraba lactate in
piețele Alexandru cel Bun, Nicolina,
Hala Centrala, Independentei |
3,00
lei/zi/taraba |
- |
3,00 lei/zi/taraba |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
4 |
Taxa pentru folosință taraba lactate in piețele
Dacia, Păcurari, Sudului (CUG), Podul De Piatra, Tătărași
Sud |
3,00
lei/zi/taraba |
- |
3,00 lei/zi/taraba |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
5 |
Taxa pentru folosință vitrina frigorifica
lactate in piețele agroalimentare |
15,00
lei/zi/vitrina |
- |
15,00 lei/zi/vitrina |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
6 |
Taxa pentru folosință boxa |
6,00 lei/zi/boxa |
|
6,00 lei/zi/boxa |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
7 |
Taxa pentru desfacerea de produse agroalimentare,
inclusiv lactate, în piețele agroalimentare de către producători
agricoli individuali și agenți economici autorizați cf. legii |
5 % din valoarea evaluata a mărfii |
- |
5 % din valoarea evaluata a mărfii |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1, HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
8 |
Taxa de folosință platou pentru amplasarea de
măsuțe pliante în vederea comercializării sacoșelor și
pungilor din plastic, sacilor de rafie, și produse asimilate, pentru
fiecare măsuță, respectiv 1,00 metru/pătrat : |
3,00 lei/zi |
- |
3,00 lei/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
9 |
Taxa de folosință cântare |
3,00 lei/zi/cântar |
- |
3,00 lei/zi/cântar |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
10 |
Taxa de folosință
halate si tăvi din plastic pentru produse lactate |
2,00 lei/zi/buc |
- |
2,00 lei/zi/buc |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
11 |
Taxa de folosință grătare din lemn |
1,00 lei/zi/buc |
- |
1,00 lei/zi/buc |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
12 |
Taxa de folosință umbrela |
2,00 lei/zi/umbrela |
- |
2,00 lei/zi/umbrela |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
13 |
Taxa grup
sanitar |
1,00 lei/persoana |
- |
1,00 lei/persoana |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
14 |
Taxa pentru desfacerea de produse agroalimentare direct
din vehicule sau autovehicule |
4,00 lei/zi , si
5 % din valoarea evaluata a mărfii |
- |
4,00 lei/zi , si 5 % din valoarea evaluata a mărfii |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
15 |
Taxa pentru comercializarea de animale si păsări,
de fiecare animal sau pasare astfel : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|||
|
a). bovine, ovine, cabaline,
si porcine până la 6 luni |
2,00 lei/cap |
- |
2,00 lei/cap |
||
|
b). bovine, ovine, cabaline,
si porcine peste 6 luni |
4,00 lei/cap |
- |
4,00 lei/cap |
||
|
c). animale mici si păsări
cu excepția puilor de o zi, pentru fiecare animal sau pasare |
1,00 lei |
- |
1,00 lei |
||
|
d). pui de o zi, pentru
fiecare 10 pui |
2,00 lei |
- |
2,00 lei |
||
|
e).miei in carcasa |
4,00 lei/bucata |
- |
4,00 lei/bucata |
||
|
f). sacrificare miei |
- |
- |
10,00 lei / bucată |
||
|
16 |
Taxa pentru folosirea locurilor publice din piețe,
târguri, obor, bazar, talcioc pentru alte activități decât cele
prevăzute în prezenta anexă |
2,00 lei/mp/zi |
- |
2,00 lei/mp/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
17 |
Taxa acces persoane în târguri, bazar, talcioc |
1,00 lei/persoana |
- |
1,00 lei/persoana |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1, HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
18 |
Taxa intrare cu mijloace de transport in locurile
publice - târgul de cherestea, târgul de cereale, obor |
2,00 lei/mijloc de transport |
- |
2,00 lei/mijloc de transport |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1, HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
19 |
Taxa pentru ocuparea locurilor publice, a platourilor,
cu mijloace de transport expuse spre vânzare, pentru fiecare mijloc de
transport astfel : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|||
|
a). autoturisme |
10,00 lei/autoturism |
- |
10,00 lei/autoturism |
||
|
b). biciclete, motorete,
scutere, motociclete cu sau fără ataș |
4,00 lei/bucata |
- |
4,00 lei/bucata |
||
|
c) alte mijloace de transport
cu tracțiune mecanica inclusiv remorca |
7,00 lei/mijloc de transport |
- |
7,00 lei/mijloc de transport |
||
|
d). mijloace de transport cu
tracțiune animala (căruțe, docare) si utilaje agricole
tractate de animale |
4,00 lei/bucata |
- |
4,00 lei/bucata |
||
|
20 |
Taxa pentru desfacerea materialelor lemnoase si de
construcții în târguri, astfel : |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|||
|
a). materiale de construcție |
2 % din cantitate |
- |
2 % din cantitate |
||
|
b). materiale lemnoase |
2 % din volum |
- |
2 % din volum |
||
|
c). produse finite |
2 % din valoarea evaluata a mărfii |
- |
2 % din valoarea evaluata a mărfii |
||
|
21 |
Taxa pentru eliberarea formularelor cu regim special
pentru comercializare material lemnos, inclusiv pomi de crăciun |
1,00 lei/fila |
- |
1,00 lei/fila |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
22 |
Taxa pentru desfacerea produselor în Bazar, de fiecare
metru pătrat ocupat, pe baza de contract de folosință |
1,00 lei/mp/zi |
- |
1,00 lei/mp/zi |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
23 |
Taxa pentru desfacerea produselor în Bazar, ocazional
(cu plata la zi), de fiecare metru pătrat ocupat |
2,00 lei/mp/zi |
- |
2,00 lei/mp/zi |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
24 |
Taxa de folosință tarabă talcioc și
târguri |
3,00 lei/taraba/zi |
- |
3,00 lei/taraba/zi |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
25 |
Taxa pentru comercializarea florilor, inclusiv taraba |
4,00 lei/zi/taraba |
- |
4,00 lei/zi/taraba |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
26 |
Taxa pentru comercializarea florilor, ocazional |
2,00 lei/mp/zi |
- |
2,00 lei/mp/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
27 |
Taxa folosință tarabă flori, piață
agroalimentara Independentei |
11,00 lei/zi/taraba |
- |
11,00 lei/zi/taraba |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
27a |
Extindere flori in jurul tarabei |
2,00 lei/mp/zi |
- |
2,00 lei/mp/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
28 |
Taxa pentru comercializarea produselor direct din
butoaie amplasate pe platoul pieței, pentru fiecare butoi |
2,00 lei/zi |
- |
2,00 lei/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
29 |
Taxa pentru comercializarea animalelor de companie, a păsărilor
și a peștilor exotici și a accesoriilor : |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|||
|
a). câini de rasa |
3,00 lei/animal |
- |
3,00 lei/animal |
||
|
b). pisici de rasa |
2,00 lei/animal |
- |
2,00 lei/animal |
||
|
c). nutrii, iepuri, s.a. |
2,00 lei/animal |
- |
2,00 lei/animal |
||
|
d). păsări exotice |
1,00 lei/pasare |
- |
1,00 lei/pasare |
||
|
e). păsări indigene |
1,00 lei/pasare |
- |
1,00 lei/pasare |
||
|
f). colivie goala |
1,00 lei/bucata |
- |
1,00 lei/bucata |
||
|
g). acvariu gol |
1,00 lei/bucata |
- |
1,00 lei/bucata |
||
|
h). acvariu cu pești |
3,00 lei/acvariu |
- |
3,00 lei/acvariu |
||
|
30 |
Taxa pentru folosirea magaziilor, pentru fiecare sac
sau lada |
1,00 lei/zi |
- |
1,00 lei/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
31 |
Taxa pentru comercializarea pomilor de crăciun |
1,00 lei/bucata |
- |
1,00 lei/bucata |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
32 |
Taxa depozitare pomi de crăciun în locuri
autorizate ITRSV (boxa) |
10,00 lei/boxa/zi |
- |
10,00 lei/boxa/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
33 |
Taxa pentru comercializarea ouălor din frigetă
în piețele agroalimentare Independentei, Alexandru cel Bun, Hala
Centrala, Nicolina, Sudului (CUG) |
13,00 lei/zi/frigeta |
- |
13,00 lei/zi/frigeta |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
34 |
Taxa pentru comercializarea ouălor din frigetă
în piețele agroalimentare Tătărași Sud, Dacia, Păcurari,
Podul de Piatra |
6,00 lei/zi/frigeta |
- |
6,00 lei/zi/frigeta |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
35 |
Taxele pentru utilizarea locurilor publice situate in
piețele agroalimentare si Bazar pentru care sunt încheiate
contracte de folosință sau
acte adiționale până la 31.12.
2009 |
Valoarea licitata indexata si rotunjită conform
legii |
- |
Nivel an 2009, dar nu mai mult de 13 lei/mp/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
36 |
Taxele pentru utilizarea locurilor publice cum ar fi : terenurile
si spatiile comerciale situate in piețele
agroalimentare, adjudecate ca urmare a unor licitații. |
Valoarea licitata indexata si rotunjita conform legii |
- |
Nivel an 2009, dar nu mai mult de 13 lei/mp/zi |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
37 |
Taxe de folosință pentru terenuri si spatii
comerciale aflate in patrimoniul Consiliului Local Municipal, situate in
incinta piețelor agroalimentare Dacia, Sudului (CUG), Păcurari, Tătărași
Sud, Podul de Piatra, Sărăriei, Țicău supuse licitațiilor
pentru cedarea folosinței |
Valoare pornire licitație: 15,00 lei/mp/luna |
- |
Valoare pornire licitație: 15,00 lei/mp/luna |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
38 |
Taxe de folosință pentru terenuri situate in
incinta piețelor agroalimentare Nicolina, Independentei, Alexandru cel
Bun, Bazar, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Valoare pornire licitație: 21,00 lei/mp/luna |
- |
Valoare pornire licitație: 21,00 lei/mp/luna |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
39 |
Taxe de folosință pentru spații comerciale aflate in
patrimoniul Consiliului Local Municipal situate in incinta piețelor
agroalimentare Alexandru cel Bun, Nicolina, Hala centrala , Independentei,
supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Valoare pornire licitație: 29,00 lei/mp/luna |
- |
Valoare pornire licitație: 29,00 lei/mp/luna |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
40 |
Taxe de folosința
pentru spatii comerciale aflate in patrimoniul Consiliului Local
Municipal situate in incinta piețelor agroalimentare Sudului ( CUG),
Dacia si Bazar, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Valoare pornire licitație: 21,00 lei/mp/luna |
- |
Valoare pornire licitație: 21,00 lei/mp/luna |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
41 |
Taxe de folosință pentru spatii aflate in patrimoniul Consiliului Local
Municipal situate în incinta Târgului de mașini, Târgului de cherestea,
Obor, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Valoare pornire licitație: 6,00 lei/mp/luna |
- |
Valoare pornire licitație: 6,00 lei/mp/luna |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 7.2
PROCEDURI
DE CALCUL ȘI ÎNCASARE A TAXELOR PENTRU UTILIZAREA TEMPORARĂ A
LOCURILOR PUBLICE ÎN PIETE, TARGURI, OBOR, BAZAR, TALCIOC Conform
Legii 571/2003 Republicată, art. 283, alin (3)
Anul
2010
|
Nr. crt. |
DENUMIREA TAXEI |
PROCEDURĂ |
Temei de drept |
|
1 |
Taxa pentru folosință taraba în piețele
Alexandru cel Bun, Nicolina, Sudului (CUG), Hala Centrala, Independentei, de
către : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
|
1a) producători
agricoli individuali |
Se calculează și se încasează de la
producătorii agricoli individuali de către personalul cu atribuții
de încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
1b) agenți
economici autorizați conform legii |
Se calculează și se încasează de la
persoanele juridice autorizate conform legii care-și
desfășoară activitatea în piețe, de către personalul
cu atribuții de încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. Sau Se calculează și se încasează în baza
contractului de folosință teren/tarabă întocmit de Serviciul
Venituri din Contracte din cadrul D.E.F.P.L. Iași. Aceste contracte de
întocmesc în baza cererilor vizate de administratorul pieței,
fără a fi necesară licitație pentru aceste amplasamente Taxa datorată pentru folosința terenului /
tarabei se achită lunar până la data de 5 inclusiv a fiecărei
luni pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu întârziere se
datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi, până
în ziua plații inclusiv. |
||
|
2 |
Taxa pentru folosință taraba in piețele
Dacia, Păcurari, Podul de Piatră, Tătărași Sud, de
către : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
|
2a) producători
agricoli individuali |
Se calculează și se încasează de la
producătorii agricoli individuali de către personalul cu
atribuții de încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
2b) agenți
economici autorizați conform legii |
Se calculează și se încasează de la
persoanele juridice autorizatei conform legii care-și
desfășoară activitatea în piețe, de către personalul
cu atribuții de încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. Sau Se calculează și se încasează în baza
contractului de folosință teren/tarabă întocmit de Serviciul
Venituri din Contracte din cadrul D.E.F.P.L. Iași. Aceste contracte de
întocmesc în baza cererilor vizate de administratorul pieței,
fără a fi necesară licitație pentru aceste amplasamente Taxa datorată pentru folosința terenului / tarabei
se achită lunar până la data de 5 inclusiv a fiecărei luni
pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu întârziere se
datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi, până
în ziua plații inclusiv. |
||
|
3 |
Taxa pentru folosința
taraba lactate in piețele Alexandru cel Bun, Nicolina, Hala Centrala, Independentei |
Se calculează și se încasează de la de
la utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
|
|
4 |
Taxa pentru
folosință taraba lactate în piețele Dacia, Păcurari,
Sudului (CUG), Podul De Piatra, Tătărași Sud |
Se calculează și se încasează de la de
la utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
|
|
5 |
Taxa pentru
folosință vitrina
frigorifica lactate in piețele agroalimentare |
Se calculează și se încasează de la de
la utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea vitrinei frigorifice, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
|
|
6 |
Taxa pentru folosință boxa |
Se calculează și se încasează de la de
la utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea boxei,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
7 |
Taxa pentru desfacerea de produse agroalimentare,
inclusiv lactate, in piețele agroalimentare de către
producători agricoli individuali si persoane juridice autorizate conform
legii |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor. După repartizarea locului de vânzare, utilizatorii
pieței au obligația de a declara cantitatea de marfă adusă
spre comercializare și prețul acesteia. Cantitatea de marfă declarată este
înregistrată de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor în Registrul special de evidență a produselor și
comercianților conform HG 1334/2004. În funcție de cantitatea de marfă și
prețul declarat de comerciant, personalul cu atribuții de încasare
a taxelor calculează valoarea mărfii și încasează
contravaloarea taxei, eliberând bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
8 |
Taxa de folosință platou pentru amplasarea de
măsuțe pliante in vederea comercializării sacoșelor
și pungilor din plastic, sacilor de rafie și produse asimilate,
pentru fiecare măsuță, respectiv 1,00 metru/pătrat : |
Se calculează și se încasează de la persoanele
juridice autorizate conform legii care-și desfășoară
activitatea în piețe de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
9 |
Taxa de folosință cântare |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor atunci când utilizatorii pieței se prezintă |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
10 |
Taxa de
folosință halate și tăvi din plastic pentru produse
lactate |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor atunci când utilizatorii pieței se prezintă |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
11 |
Taxa de folosință grătare din lemn |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor atunci când utilizatorii pieței se prezintă |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
12 |
Taxa de folosință umbrelă |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor atunci când utilizatorii pieței se prezintă |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
13 |
Taxa grup sanitar |
Se calculează și se încasează de la
persoanele care folosesc grupurile sanitare din piețe, de către
personalul cu atribuții de încasare a taxelor, eliberându-se în schimb
bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
14 |
Taxa pentru desfacerea de produse agroalimentare direct
din vehicule sau autovehicule |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor. După repartizarea locului de vânzare, utilizatorii
pieței au obligația de a declara cantitatea de marfă
adusă spre comercializare și prețul acesteia. Cantitatea de marfă declarată este
înregistrată de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor în Registrul special de evidență a produselor și
comercianților conform HG 1334/2004. În funcție de cantitatea de marfă și
prețul declarat de comerciant, personalul cu atribuții de încasare
a taxelor calculează valoarea mărfii și încasează
contravaloarea taxei, eliberând în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
15 |
Taxa pe comercializarea de animale si
păsări, de fiecare animal sau pasare astfel : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
|
a). bovine, ovine, cabaline,
si porcine până la 6 luni |
Se calculează și se încasează de
către personalul cu atribuții de încasare a taxelor de la
utilizatorii pieței sau oborului în momentul în care aceștia
intră cu animalele destinate vânzării în obiectivul respectiv,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
b). bovine, ovine, cabaline,
si porcine peste 6 luni |
|||
|
c).
animale mici si păsări cu excepția puilor de o zi, pentru
fiecare animal sau pasare |
|||
|
d).
pui de o zi, pentru fiecare 10 pui |
|||
|
e).
miei in carcasa |
|||
|
f).
sacrificare miei |
|||
|
16 |
Taxa pentru folosirea locurilor publice din piețe,
târguri, obor, bazar, talcioc pentru alte activități decât cele
prevăzute în prezenta anexă. |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, în funcție de
suprafața ocupată, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare
fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
17 |
Taxa acces persoane în târguri, bazar, talcioc |
Se calculează și se încasează de
către personalul cu atribuții de încasare a taxelor de la
persoanele care vizitează târgurile, bazarul sau talciocul în momentul
în care aceștia intră în obiectivul respectiv, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
18 |
Taxa intrare cu mijloace de transport în târgul de
cherestea, târgul de cereale, obor |
Se calculează și se încasează de
către personalul cu atribuții de încasare a taxelor de la
cumpărătorii din târguri și obor în momentul în care
aceștia intră cu mijlocul de transport în obiectivul respectiv,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
19 |
Taxa pentru ocuparea locurilor publice, a platourilor,
cu mijloace de transport expuse spre vânzare, pentru fiecare mijloc de
transport, astfel : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
|
a).
autoturisme |
Se calculează și se încasează de
către personalul cu atribuții de încasare a taxelor de la
utilizatorii târgurilor în momentul în care aceștia intră cu
mijlocul de transport destinat vânzării în obiectivul respectiv,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
b).
biciclete, motorete, scutere, motociclete cu sau fără ataș |
|||
|
c)
alte mijloace de transport cu tracțiune mecanică inclusiv
remorcă |
|||
|
d).
mijloace de transport cu tracțiune animala (căruțe, docare) si
utilaje agricole tractate de animale |
|||
|
20 |
Taxa pentru desfacerea materialelor lemnoase si de
construcții in târguri, astfel : |
Legea 571 /
2003, art.283, al. 1 HG 955/2004,
art. 61, 64, al. (4) |
|
|
a). materiale de
construcție |
Se calculează și se încasează de la
comercianții de materiale de construcții de către personalul
cu atribuții de încasare a taxelor, în funcție de
cantitățile de marfă trecute pe Avizele de însoțire a
mărfii, în momentul în care intră în Târgul de Cherestea Cantitatea de marfă adusă spre vânzare este
înregistrată de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor în Registrul special de evidență a mărfii,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
b). materiale lemnoase |
Se calculează și se încasează de la
comercianții de material lemnos de către personalul cu
atribuții de încasare a taxelor. În momentul în care intră în Târgul de Cherestea,
material lemnos adus spre comercializare se cubează de către
tehnicianul silvic și se
înregistrează în Registrul special de evidență a materialului
lemnos, după care se calculează valoarea taxei. Taxa se încasează de către personalul cu
atribuții de încasare a taxelor eliberând în schimb bonuri cu valoare
fixă. |
||
|
c). produse finite |
Se calculează și se încasează de la
comercianți de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor. După repartizarea locului de vânzare, comerciantul
are obligația de a declara cantitatea de marfă adusă spre
comercializare și prețul acesteia. Cantitatea de marfă adusă spre vânzare este
înregistrată de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor în Registrul special de evidență a mărfii,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
21 |
Taxa pentru eliberarea formularelor cu regim special
pentru comercializare material lemnos, inclusiv pomi de crăciun |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către tehnicianul silvic de |
HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
22 |
Taxa pentru desfacerea produselor in Bazar, de fiecare
metru pătrat ocupat, pe baza de contract de folosință |
Se calculează și se încasează în baza
contractului de folosință teren/tarabă întocmit de Serviciul
Venituri din Contracte din cadrul D.E.F.P.L. Iași. Aceste contracte de
întocmesc în baza cererilor vizate de administratorul din bazar,
fără a fi necesară licitație pentru aceste amplasamente Taxa datorată pentru folosința terenului /
tarabei se achită lunar până la data de 5 inclusiv a fiecărei
luni pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu întârziere se
datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi, până
în ziua plații inclusiv. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
23 |
Taxa pentru desfacerea produselor in Bazar, ocazional
(cu plata la zi), de fiecare metru pătrat ocupat |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, în funcție de
suprafața ocupată, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare
fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
24 |
Taxa de folosință taraba talcioc și
târguri |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
25 |
Taxa pentru
comercializarea florilor, inclusiv taraba |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în
schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
26 |
Taxa pentru comercializarea florilor, ocazional |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare, în funcție de
suprafața ocupată pe platoul pieței, eliberându-se în schimb
bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
27 |
Taxa folosință taraba flori, piața
agroalimentară Independentei : |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii ocazionali pieței de către personalul cu
atribuții de încasare a taxelor, la repartizarea locului de vânzare,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. Sau Se calculează și se încasează în baza
contractului de folosință teren/tarabă întocmit de Serviciul
Venituri din Contracte din cadrul D.E.F.P.L. Iași. Aceste contracte de
întocmesc în baza cererilor vizate de administratorul pieței,
fără a fi necesară licitație pentru aceste amplasamente Taxa datorată pentru folosința terenului /
tarabei se achită lunar până la data de 5 inclusiv a fiecărei
luni pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu întârziere se
datorează majorări de întârziere calculate pe fiecare zi, până
în ziua plații inclusiv. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
27a |
Extindere flori in jurul tarabei |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, în funcție de suprafața ocupată în jurul
tarabei, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
28 |
Taxa pentru comercializarea produselor direct din
butoaie amplasate pe platoul pieții, pentru fiecare butoi. |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, în funcție de numărul de butoaie amplasate pe
platoul pieței, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
29 |
Taxa pentru comercializare animale de companie, păsări
și pești exotici, accesorii : |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
|
a). câini de rasă |
Se calculează și se încasează de
către personalul cu
atribuții de încasare a taxelor de la comercianți în momentul în
care aceștia intră cu animalele destinate vânzării (câini
și pisici de rasă, nutrii, iepuri, păsări exotice,
păsări indigene, pești, accesorii etc.) în obiectivul
respectiv, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
||
|
b). pisici de rasă |
|||
|
c). nutrii, iepuri, s.a. |
|||
|
d). păsări exotice |
|||
|
e). păsări indigene |
|||
|
f). colivie goala |
|||
|
g). acvariu gol |
|||
|
h). acvariu cu pești |
|||
|
30 |
Taxa pentru folosirea magaziilor, pentru fiecare sac
sau lada |
Se calculează și se încasează de la utilizatorii
pieței de către personalul cu atribuții de încasare a taxelor,
în momentul depozitării mărfii în magazie, eliberându-se în schimb
bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
31 |
Taxa pentru
comercializare pomi de crăciun |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței (autorizați de ITRSV) care vând pomi de
crăciun în piețe de către personalul cu atribuții de
încasare a taxelor, în funcție de numărul de pomi trecuți pe
avizul de însoțire a mărfii și aduși spre comercializare,
eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 HG 955/2004, art. 61, 64, al. (4) |
|
32 |
Taxa depozitare pomi de crăciun în locuri
autorizate ITRSV (boxa) |
Se calculează și se încasează de la
utilizatorii pieței care vând pomi de crăciun în piețe de
către personalul cu atribuții de încasare a taxelor, la
repartizarea boxei, eliberându-se în schimb bonuri cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
33 |
Taxa pentru
comercializare ouă din frigetă în piețele agroalimentare Independentei,
Alexandru cel Bun, Hala Centrala, Nicolina, Sudului (CUG) |
Se calculează și se încasează de la
persoanele juridice autorizate conform legii care vând ouă din frigete
în piețe, de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în schimb bonuri
cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
34 |
Taxa pentru comercializare ouă din frigeta în
piețele agroalimentare Tătărași Sud, Dacia,
Păcurari, Podul de Piatra |
Se calculează și se încasează de la
persoanele juridice autorizate conform legii care vând ouă din frigete
în piețe, de către personalul cu atribuții de încasare a
taxelor, la repartizarea locului de vânzare, eliberându-se în schimb bonuri
cu valoare fixă. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
35 |
Taxele de folosință pentru terenurile situate
în piețele agroalimentare si Bazar pentru care sunt încheiate
contracte de folosință sau
acte adiționale pana la 31.12.
2009 |
Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași recalculează valoarea contractului în funcție de
procentul de majorare stabilit și gestionează derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
36 |
Taxele de folosință pentru terenurile si
spatiile comerciale situate in
piețele agroalimentare, adjudecate ca urmare a unor licitații. |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași calculează valoarea contractului și gestionează
derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
37 |
Taxe de folosință pentru terenuri si spatii
comerciale aflate in patrimoniul Consiliului Local Municipal, situate in
incinta piețelor agroalimentare Dacia, Sudului (CUG), Păcurari,
Tătărași Sud, Podul de Piatră, Sărăriei,
Țicău supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași calculează valoarea contractului și gestionează
derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
38 |
Taxe de folosință pentru terenuri situate in
incinta piețelor agroalimentare Nicolina, Independentei, Alexandru cel
Bun, Bazar, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași calculează valoarea contractului și gestionează
derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
39 |
Taxe de folosință pentru spatii comerciale
aflate in patrimoniul Consiliului Local Municipal situate in incinta
piețelor agroalimentare Alexandru cel Bun, Nicolina, Hala centrala ,
Independentei, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași calculează valoarea contractului și gestionează
derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
40 |
Taxe de folosință pentru spatii comerciale aflate in
patrimoniul Consiliului Local Municipal situate in incinta piețelor
agroalimentare Sudului ( CUG), Dacia si Bazar, supuse licitațiilor
pentru cedarea folosinței |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L.
Iași calculează valoarea contractului și gestionează
derularea acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
|
41 |
Taxe de folosință pentru spatii aflate in patrimoniul Consiliului Local
Municipal situate in incinta Târgului de mașini, Târgului de cherestea,
Obor, supuse licitațiilor pentru cedarea folosinței |
Taxa pe metru pătrat se stabilește în urma
licitației. Serviciul venituri din contracte din cadrul D.E.F.P.L. Iași
calculează valoarea contractului și gestionează derularea
acestuia. Taxa se încasează la casieriile D.E.F.P.L sau prin
virament bancar. Taxa datorată se achită lunar până la
sfârșitul lunii pentru care se efectuează plata. Pentru plata cu
întârziere pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a
debitului. |
Legea 571 / 2003, art.283, al. 1 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
DIRECTIA TEHNICA
BIROUL VERSANTI
Anexa nr. 8.1.1
Birou
Versanți, Monumente, taxe locale
anul fiscal 2010
|
Nr. crt. |
Denumire impozit, taxă |
Nivel an 2009 lei |
Procent de majorare |
Valoare an 2010 lei |
Temei de drept |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
5 |
6 |
|
1. |
Taxe
speciale: -
verificare condiții tehnice și avizare construcții în zonă de versant -
verificare condiții tehnice și avizare construire în zona podului |
110 110 |
- - |
110 110 |
HG
956/2009; art.
282, Legea nr. 571/2003 art.
30, Legea nr. 273/2006 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
REGULAMENT DE APLICARE A TAXEI DE VERIFICAREA A
CONDIȚIILOR TEHNICE ȘI AVIZARE CONSTRUCȚII ÎN ZONĂ DE
VERSANT
- Verificarea documentației
prezentate.
- Editarea corespondenței în cazul
dosarului incomplet.
- Identificarea amplasamentului folosind
hărți, trapeze.
- Documentarea pentru identificarea
lucrărilor de consolidare existente, a soluției constructive
folosite și a modului de funcționare.
- Deplasarea pe amplasamentul viitoarei
construcții.
- Identificarea lucrărilor de
consolidare existente și corelarea amplasamentului viitoarei
construcții cu acestea.
- Anexarea planului de situație al
zonei de construcție și figurarea lucrărilor de consolidare
existente și impunerea condițiilor necesare protejării
funcționării în condiții optime.
- Redactarea avizului.
- Supunerea avizului verificării de
către membrii Comisiei municipale pentru urmărirea
stabilității versanților alunecători:
-
contactare,
-
informare și prezentare materiale,
-
concluzii, inclusiv proces verbal.
10.Transmiterea
avizului la registratura generală.
11.Fondurile obținute din încasarea taxei se vor dirija astfel:
-
75% pentru remunerarea membrilor Comisiei municipale pentru urmărirea
stabilității versanților alunecători;
- 25% pentru întreținerea lucrărilor de consolidare
versanți.
REGULAMENT DE APLICARE A TAXEI
DE VERIFICARE A CONDIȚIILOR TEHNICE ȘI AVIZARE CONSTRUIRE ÎN ZONA
PODULUI
- Verificarea documentației
prezentate.
- Editarea corespondenței în cazul
dosarului incomplet.
- Identificarea amplasamentului.
- Documentarea pentru identificarea
utilităților existente pe pod sau pasaj.
- Deplasarea la lucrarea de artă
vizată.
- Verificarea stării tehnice a
lucrării de artă și a disponibilității de
instalare a noii rețele pe pod sau în zona podului.
- Redactarea avizului cu impunerea
condițiilor tehnice.
- Transmiterea avizului la registratura
generală.
- Fondurile obținute din încasarea
taxei se vor dirija astfel:
- 75% pentru remunerarea membrilor Comisiei
municipale pentru urmărirea stabilității versanților
alunecători;
- 25% pentru executarea
lucrărilor de întreținere poduri.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 8.2
ALTE TAXE
LOCALE - BIROUL STRĂZI
MUNICIPALE PENTRU ANUL 2010
1.
TAXE
|
Nr. crt. |
Denumire taxei |
Nivel an 2009 lei |
Procent de majorare |
Valoare an 2010 lei |
Temei de drept |
|
1. |
Taxă
acces autovehicule pe străzile unde circulația este interzisă
în ambele sensuri (greutate cuprinsă între 1,5 t și 2,5) |
280 |
- |
280 |
L
571/2003 modoficată
și completată |
|
2. |
Taxă
acces autovehicule cu greutate mai mare de 2,4 t care circulă în
interiorul perimetrului format de centura de tranzitare a municipiului |
550 |
- |
550 |
L
571/2003 modificată și completată |
|
3. |
Taxă transport
agabaritic |
1.105 |
- |
1.105 |
L
571/2003 modificată și completată |
|
4. |
Taxă aviz comisie municipală de circulație și/sau desfășurarea
activităților comerciale |
110 |
- |
110 |
L
571/2003 modificată și completată |
FUNDAMENTARE TAXE
Taxele - Birou
străzi municipale nu sunt taxe speciale, ele fiind încadrate la Alte taxe locale.
În Regulamentul de organizare și
funcționare a biroului este inclusă și activitatea de
analiză doumentație, întocmire soluție tehnică, eliberare
Aviz Comisie circulație și materializare, precum și eliberarea
Liberelor de circulație.
Pentru taxă aviz Comisie de
circulație s-a întocmit o Analiză de preț care justifică
valoare acestui aviz, valoare aprobată prin HCL 443/2005.
În urma acestui aviz, persoanele
juridice și fizice beneficiază de asistența tehnică
acordată de specialiștii ce constituie comisia. Totodată, sunt
eliminate posibilele abateri de
Alte taxe locale: taxă acces autovehicule cu
greutate mai mare de 2,4 tone care circulă în interiorul perimetrului
format de centrura de tranzitare a municipiului - poz. 2, taxă transport
agabaritic – poz.3, taxă acces autovehicule pe străzile unde
circulația este interzisă în ambele sensuri, tază aviz comisie
municipală de circulație – poz. 4 sunt conform Hotărârii de Consiliu 198/2000,
modificată și completată.
Având în vedere zonele din
municipiu considerate monumente istorice, s-a instituit un perimetru în care
accesul autovehiculelor se face restrictiv. Totodată, în aceste zone
funcționează o serie de agenți economici care trebuie să
beneficieze de condiții pentru desfășurarea
activității. În acest sens, sunt emise Liberele de circulație.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 8.3
TAXE
LOCALE - BIROUL REGLEMENTARE TRANSPORTURI URBANE PENTRU ANUL 2010
|
Nr. crt. |
Denumirea taxei |
Taxă 2009 |
Procent majorare |
Valoare 2010 |
Temei legal |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
A. Transport persoane/mărfuri/bunuri în regim de taxi, în regim
de închiriere, a serviciului de închirieri autovehicule și activitatea
de dispecerat taxi |
|||||
|
1. |
Pentru transportatorii
persoane fizice, asociații familiale sau persoane juridice : a) Taxă de eliberare a autorizației de trans port și de vizare a acesteia(pentru transportul în
regim de taxi și în regim de închiriere) b) Taxa pentru eliberarea autorizației taxi. c) Taxă pentru vizarea anuală a
autorizației taxi. d) Taxă pentru accesul în locurile de
așteptare ale clienților (în cazul transportului în regim de taxi) e) Taxă pentru eliberarea copiei conforme în cazul
transportului în regim de închiriere sau a serviciului de închiriere. f) Taxă pentru vizarea anuală a copiei
conforme în cazul transportului în regim de închiriere sau a serviciului de
închiriere. g) Taxă pentru eliberarea autorizației de dispecerat taxi. h) Taxă pentru vizarea anuală a
autorizației pentru dispecerat taxi. i) Taxă pentru eliberarea duplicat la orice fel de
autorizație pentru transport în regim de închiriere, în regim de taxi, a
serviciului de închiriere și pentru dispecerat taxi. |
50 lei/5 ani 60 lei 30 lei/an 100
lei/an/autovehicul 60 lei 30 lei/an 60 lei 60 lei 50 lei |
0% |
50 lei/5 ani 60 lei 30 lei/an 100
lei/an/autovehicul 60 lei 30 lei/an 60 lei 60 lei 50 lei |
Legea nr. 38/2003
modificată și completată Ordinul M.I.R.A. nr. 356/2007 H.C.L. nr. 151/2008 |
|
B. Acordarea autorizațiilor de
transport de către autoritatea de autorizare pentru următoarele
servicii de transport public local- de persoane efectuat cu : troleibuze,
tramvaie, pe cablu; de mărfuri: în regim contractual, cu tractoare cu remorci sau semiremorci; cu
vehicule speciale destinate serviciilor funerare, alte servicii de transport
public local, definite conform legii. |
|||||
|
1 |
a) Eliberare autorizație b) Eliberarecopie conformă c) Eliberare duplicat d) Modificare Prelungire Suspendare la
cerere |
50 lei 35 lei 20 lei 25 lei |
0% 0% 0% 0% |
50 lei 35 lei 20 lei 25 lei |
Legea nr. 392/2007 Ordinul nr. 207/2007 al Președintelui
Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilități Publice H.C.L. nr. 61/2008 |
|
C. Înregistrare
vehicule lente |
|||||
|
1. |
Taxă pentru eliberarea certificatului de
înregistrare. |
56lei |
0% |
56 lei |
O.G. nr. 195/2002 cu modificările și
completările ulterioare H.C.L. nr. 13/2007 |
|
D. Transport de persoane interurban
și perurban |
|||||
|
1. |
Taxă
tranzintare pentru transport public interurban și perurban de
persoane. |
117
lei/vehicul/trim. |
0% |
117 lei/vehicul/trim. |
H.C.L. 198/2000 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 8.4
CONTRAVENȚII ȘI TAXE LOCALE -
SERVICIUL COMUNITAR DE UTILITATI PUBLICE PENTRU ANUL 2010
|
Nr. Crt. |
Denumirea Taxei |
Nivel
conf. H.G.956/2009 |
Procent de majorare
0 % |
Valoare an 2010 -lei- |
Temei de drept |
|
|
1 |
2 |
5 |
6 |
7 |
8 |
|
|
1. |
Cap. I 11. Agenții economici care își desfășoară
activitatea în tonete capsulate sau chioșcuri trebuie să
expună la loc vizibil certificatul unic de înregistrare și să
aibă în permanență, la locul de desfășurare a
activității, actele de funcționare în copie; persoanele fizice
și juridice care își desfășoară activitatea în
spații comerciale au obligația să aibă în
permanență la locul de desfășurare a
activității actele de
funcționare în copie și să le prezinte organelor de control la
solicitarea acestora; 12. Să doteze lucrătorii cu mătură,
făraș și unelete pentru dezăpezire; Cap. II 4. Comercializarea ambulantă a
covrigilor și altor produse de panificație. Cap. VII 5. Nerespectarea programelor de
circulație de către conducătorii mijloacelor de transport în
comun fără motive tehnice sau de altă natură, bine
întemeiate, în condițiile specifice transportului în comun. 6. Călătoria pe scări, aparate
de tracțiune și alte mijloace de transport în comun, cât și
urcarea și coborârea în timpul mersului și forțarea
ușilor. 7. Blocarea
ușilor de urcare a mijloacelor de transport prin staționarea în
imediata apropiere a acestora după urcare. 8. Fumatul.
scuipatul, consumul de semințe și înghețată aruncarea de
hârtii și resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun. 10. Consumul de alimente și băuturi
alcoolice în mijloacele de transport în comun; 11. Difuzarea de muzică în mijloacele de
transport în comun la un nivel ce depășește limitele admise de
normativele în vigoare. Cap. X 17. Lipsa de la locul desfașurării
activității a documentelor justificative legale în copie sau în
original unde este cazul (buletin de identitate, certificat de
producător , certificat de sănătate) certificat de
sănătate a animalelor, buletine de verificare metrologică a
mijloacelor de cântărire, actele societății, aviz de principiu,
autorizație sanitară, autorizație sanitar - veterinară
etc.) precum și refuzul nejustificat de a le prezenta la cererea
persoanelor îndreptățite; |
- |
0 % |
120 ÷ 240 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
2. |
Cap. I 2. Să întrețină curățenia pe trotuarele
și spațiile verzi aferente imobilelor și locurile de parcare
pe care le deține sau le folosesc, să curețe zăpada
și gheața imediat după depunere sau până la ora 10.00
dimineața de pe trotuarele și rigolele din fața imobilelor pe
care le dețin sau administrează. Zăpada sau gheața rezultată
se depozitează la o distanță de 0.30m de bordura
carosabilului. În cazul formării poleiului, trotuarele vor fi
presărate cu nisip sau rumeguș. De asemenea, acolo unde
la parterul imobilelor funcționează agenți economici,
obligațiile prevăzute mai sus revin acestora pe toată durata
funcționării acestora. În restul timpului această
obligație revine asociațiilor de locatari-proprietari și
respectiv locatarilor. Este interzisă
aruncarea zăpezii și a gheții din curți, alei, trotuare
sau alte spații pe străzi; 6. Să preia în gestiune proprie toate
unitățile de înmagazinare a deșeurilor puse la dispoziție
de unitatea specializată (containere, europubele, pubele); 9. Să asigure curățenia
geamurilor și vitrinelor, înlocuirea celor sparte, asigurarea
iluminării vitrinelor pe timp de noapte, întreținerea firmelor
și fațadelor clădirilor, magazinelor, tonetelor,
chioșcurilor unde își desfășoară activitatea; Cap. II 5. Vânzarea ambulantă sau consumul
semințelor în locuri publice și în mijloacele de transport în
comun; 6. Tăiatul lemnelor pe străzi,
trotuare, spații verzi și locuri virane; 8. Accesul sau staționarea
autovehiculelor pe spații verzi, alei pietonale, trotuare cu
excepția locurilor special amenajate și semnalizate
corespunzător; 9. Folosirea pentru pășunat a
spațiilor verzi și a locurilor de agrement de pe domeniul public al
municipiului; 12. Mutarea mobilierului urban (bănci,
coșuri de gunoi, bariere etc.) de la locurile unde au fost amplasate,
precum și folosirea altor căi de circulație în afara celor
construite în acest scop; 13. Degradarea sau
murdărirea clădirilor , lifturilor, mijloacelor de transport în
comun, a împrejmuirilor, spațiilor verzi, băncilor din parcuri,
indicatoarelor, panourilor de reclamă, aleilor, coșurilor de gunoi
și a altor dotări asemănătoare precum și utilizarea
lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost construite. 17. Amplasarea bătătoarelor pentru
covoare la mai puțin de 6m de imobile; Cap. IV 3. Depozitarea reziduurilor rezultate din
creșterea animalelor și păsărilor în alte locuri.
stabilite decât cele stabilite de Primăria Municipiului Iași; 4. Deținerea și creșterea
animalelor și păsărilor de curte indiferent de numărul
acestora în clădiri sau lângă clădiri cu mai multe
apartamente. În gospodăriile individuale
din zonele permise creșterea și întreținerea animalelor se va
face în limita consumului familial, cu respectarea prevederilor prezentei
hotărâri; 5. Nerespectarea distantei de Cap. VI 3. Circulația cu biciclete, motociclete
sau autovehicule în parcuri și pe zone verzi, distrugerea zonelor verzi
prin rupere, călcare, tăiere sau prin orice alte mijloace; Cap. X 2. Utilizatorii piețelor, Bazarului,
Talciocului precum și cei ai Târgurilor au obligația de a
menține curațenia în perimetrul în care își expun produsele
spre vânzare precum și în spațiile de circulație adiacente
acestora. Nerespectarea curațeniei de către persoanele fizice
și juridice care realizează acte de comerț in aceste locuri
publice precum și de către toți cetațenii aflați în
.perimetrul acestora constituie contravenție; 3. Prezentarea spre vânzare a produselor pe
coșurile de gunoi precum și folosirea de mese improvizate pentru
expunerea produselor; 4. Utilizarea mobilierului urban și a dotărilor specifice în alte scopuri decât
cele pentru care au fost construite; 5. Distrugerea, murdarirea sau modificarea mobilierului,
instalațiilor și dotărilor specifice piețelor,bazarului
etc.; 6. Comercializarea produselor pe căile
de acces destinate circulației pietonilor sau vehiculelor și
blocarea sau ocuparea căilor de acces, de intervenție în mod
nejustificat; 9. Depozitarea butoaielor și a altor
ambalaje pe platouri, în boxe sau aglomerarea nejustificată a acestora
în spațiile destinate expunerii și vânzării produselor; 10. Nerespectarea programului de
funcționare a piețelor, a regulilor stabilite de administrația
acestora, precum și dormitul în piețe peste noapte; 13. Ocuparea de către o persoană sau
un grup de persoane a unui spațiu cu mult mai mare decât este necesar
expunerii produselor proprii precum și exercitarea de presiuni asupra
vecinilor în scopul evitării concurenței; 14. Comercializarea neautorizată a
băuturilor alcoolice respectiv vânzarea acestora la pahar precum și
consumarea acestora în incinta piețelor; 15. Vânzarea ambulantă neautorizată
de preparate alimentare calde sau reci (covrigi, gogoși, porumb fiert etc.)
precum și a altor produse alimentare și nealimentare (produse
textile, produse cosmetice, țigări etc.) pe căile de acces
pietonal din incinta piețelor. 16. Comercializarea neautorizată a
ciupercilor din flora spontană, a florilor și fructelor de
pădure precum și a plantelor medicinale; 18. Comercializarea
animalelor de companie în afara locurilor special amenajate (câini, pisici
etc.); 25. Folosirea platourilor, parcărilor,
căilor de acces auto și pietonale pentru practicarea jocurilor
recreative (fotbal, tenis, table etc.); Cap. XI Art. 1 6. Neîntreținerea curățeniei
pe terenul aferent imobilului și a gardului care îl împrejmuiește; Art. 2 2. Neexecutarea la timp și în bune
condiții a lucrărilor de întreținere și reparații
interioare și exterioare ce revin în sarcina sa, reparația
tencuielii pe întreaga suprafață a încăperii închiriate,
igienizare, reparația ușilor și ferestrelor, parchetului sau
dușumelei precum și a tavanului; 4. Depozitarea de produse toxice sau
inflamabile în alte spații decât cele special amenajate; 5. Neîntreținerea stării de
curățenie a terenului aferent spațiului închiriat (spațiu
verde, alei, trotuare, teren în indiviziune ); Art. 3 1. Depozitarea de către persoane fizice
sau juridice a gunoaielor în locuri neamenajate în acest scop; 3. Depunerea decedaților în capela
cimitirului fără certificatul de îmbălsămare; |
- |
0 % |
190÷370 |
||
|
3. |
Cap. I 4. Să asigure igiena în imobilele
și incintele deținute sub orice formă, prin
activități de curățenie, dezinsecție și
deratizare cu firme de specialitate agreate de Primăria Iași; 7. Asociațiile de locatari-proprietari, agenți
economici, instituții publice de
orice fel au obligația să asigure colectarea deșeurilor din
hârtie și material plastic în vederea reciclării acestora, în
termen de 30 de zile de la punerea la dispoziție de către
Direcția de Salubritate din cadrul Primăriei Iași a unităților
de înmagazinare speciale a deșeurilor. Administratorul asociației de
locatari-proprietari va imputa amenda locatarilor vinovați de
nerespectarea prezentului aliniat. Pentru
aducerea la îndeplinire a aliniatului precedent Direcția de Salubritate
din cadrul Primăriei Iași va acorda o reducere cuprinsă între
5 și 10% din valoarea taxei de salubritate. 10. Agenții economici, inclusiv
deținătorii de tonete capsulate și chioșcuri vor amplasa
la fiecare acces din stradă la punctul de lucru sau sediu unde își
desfășoară activitatea a unui coș pentru ambalaje și
țigări. Procurarea acestora se va face în termen de 30 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentei hotărâri; Cap. II 21. Distrugerea și deteriorarea prin
lovire sau incendiere a containerelor, europubelelor, coșurilor de
hârtii stradale, băncilor, indicatoarelor de circulație, panourilor
de afișaj, cabinelor telefonice, refugii de călători, piesele
din parcurile de joacă pentru copii și alte asemenea dotări
amplasate pe domeniul public; Persoana
contravenientă va fi obligată la repararea integrală a
prejudiciului cauzat; 23. Degradarea prin orice mijloace a corpurilor,
reflectoarelor, accesoriilor sau instalațiilor pentru iluminatul public; Cap. IV 6. Circulația liberă a câinilor pe
raza municipiului Iași precum și a celor conduși
fără botniță și lesă; accesul câinilor în
parcuri, locurile de joacă pentru copii și în cimitire; 7. Necurățirea de către
proprietarii câinilor a excrementelor lăsate în locurile unde
circulația acestora este permisă; Cap. V 1. Neprezentarea graficelor de colectare a
reziduurilor menajere și a graficelor de salubrizare stradală spre
avizare 2. Neînștiințarea Direcției
Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Iași asupra
modificărilor de orice fel, ce intervin în graficele de colectare a
reziduurilor menajere cât și în graficele de salubrizare stradală; 3. Nerespectarea notificărilor transmise
de către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei
Municipiului Iași privind executarea unor lucrări suplimentare sau
neexecutarea totală sau parțială a unor lucrări curente; 6. Necolectarea în aceeași zi a
reziduurilor rezultate din executarea lucrărilor de reparații
și salubrizare stradal; 7. Negolirea conform graficelor stabilite a
coșurilor stradale; 8. Neluarea măsurilor de acoperire
și etanșeizare a autovehiculelor de transport a reziduurilor
menajare și stradale pentru a evita pierderea și
împrăștierea acestora pe căile publice; 9. Neluarea măsurilor de spălare
și dezinfecție a autocontainerelor, zilnic în sezonul cald și
săptămânal în sezonul rece iar a mijloacelor de transport gunoi
săptămânal atât vara cât și iarna; 11. Neigienizarea prin spălare și
dezinfectare a europubelelor. Europubelele vor fi
amplasate la cel puțin 5m de la imobilele de locuit 12. Permiterea în orice scop a accesului de
către unitatea de salubrizare a persoanelor străine pe rampa de
depozitare a reziduurilor; 14. Nepunerea la dispoziția
asociațiilor de locatari-proprietari, agenți economici, instituții
publice de orice fel a unităților de înmagazinare speciale
(inscripționate distinct) pentru colectarea deșeurilor din hârtie
și material plastic; 15. Neefectuarea în condițiile legii a
serviciului de ecarisaj. Firmele specializate
care desfășoară activități de deratizare și
dezinsecției au următoarele obligații: 16. Să dețină
autorizațiile necesare și să obțină avizul
Primăriei Iași pentru lucrările pe care le efectuează la
obiectivele din subordinea Primăriei Iași; 17. Să depună la sfârșitul
fiecărei luni raportul privind efectuarea operațiunilor de
dezinsecție și deratizare; 18. Să respecte condițiile impuse în
urma avizării precum și condițiile privind calitatea
lucrărilor de dezinsecție și deratizare. Cap. VI 6. Distrugerea de zone verzi amenajate cu
arbuști, trandafiri, arbori, flori anuale, bienale sau perene; 7. Neîntreținerea zonelor verzi din
jurul imobilelor prin cosit și strâns resturi vegetale; 8. Împrăștierea, aruncarea sau
folosirea de substanțe chimice toxice sau momeli otrăvite pe terenurile
agricole cât și in pădurile care aparțin municipiului
Iași; Cap. IX 1. Racordarea de către abonați la
rețelele de termoficare a unor instalații consumatoare
fără avizul prealabil al Regiei Autonome de Termoficare, extinderea
instalațiilor existente prevăzute în contractele încheiate,
restabilirea legăturii întrerupte de personalul regiei ca urmare a
neachitării facturii de consum sau nerespectării avizului dat. 2. Deteriorarea instalațiilor publice de
distribuție și a racordurilor termice prin acțiune
directă sau inundații ale subsolurilor și canalizării
termice; 3. Deteriorarea aparatelor de măsuri,
control, manevră, precum și a căminelor unde acestea sunt
amplasate; 4. Neacordarea posibilităților de
acces a personalului regiei la instalațiile interioare din incinta
tehnică a beneficiarului în scopul controlului, înregistrării
consumului sau pentru executarea lucrărilor de intervenții,
întreținere și reparații a instalațiilor publice; 5. Executarea și modificarea
instalațiilor interioare de încălzire, apă caldă
menajeră fără acordul scris al Regiei Autonome de Termoficare,
precum și folosirea apei calde menajere la spălarea
autovehiculelor; 6. Intervenția neautorizată în
instalațiile centralelor sau punctelor termice și rețelelor
termice secundare; Cap. X 1. Comercializarea neautorizată în
piețele agroalimentare a bunurilor nealimentare; 7. Parcarea sau accesul autovehiculelor în
zonele unde acestea sunt strict interzise (pe aleile pietonale din incinta
piețelor, în parcările rezervate, pe trotuare sau platformele
piețelor); 8. Ocuparea si staționarea nejustificata
pe platourile, căile de acces în spațiile existente în incinta
piețelor de către autovehicule, mijloace cu tracțiune
animală si alte vehicule precum și accesul acestora în afara orelor
de program; 11. Refuzul de plată a taxelor legale
datorate pentru folosința spațiilor sau serviciilor; 12. Declararea în fals a
cantităților de marfă introdusă în piață precum
și ascunderea mărfii în scopul evitării plății
taxelor legale datorate; 19. Lipsa contractelor încheiate de către societățile
comerciale care dețin spații în incinta piețelor cu toți
furnizorii de utilități publice (energie electrică,
apă-canal, energie termică, gaz metan, salubritate etc.); 20. Expunerea spre vânzare
a autovehiculelor în exteriorul târgului de mașini în scopul
evitării plății taxelor legale; 21 Blocarea circulației sub orice formă la târgul de mașini,
cherestea și obor; 23 Depozitarea în incinta piețelor, în parcările și pe
străzile adiacente piețelor, bazarului, târgurilor, oborului a
bunurilor materiale de orice fel ca: utilaje, ambalaje, tonete,
chioșcuri, mese, construcții metalice, materiale de
construcție de orice fel, caroserii de autovehicule, autovehicule de
orice fel degradate, avariate, dezmembrate total sau parțial, cu sau
fără numere de înmatriculare sau abandonarea acestora în aceste
locuri; Cap. XI – art.1 3. Neexecutarea la timp și în bune
condiții a lucrărilor de întreținere, reparație sau
înlocuire a elementelor de constructii și instalații din
folosința exclusivă; 4. Neexecutarea la timp a reparațiilor
și înlocuirea elementelor de construcție și instalații
deteriorate din folosința comună, ca urmare a folosirii lor
necorespunzatoare (indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau
exteriorul clădirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu
sunt identificate, sanctiunile vor fi suportate de cei care au acces sau
folosesc in comun elementele de constructie, de instalatie, obiectele și
dotarile aferente; - art.3 4. Deshumarea decedaților înainte de 7
ani fără avizul eliberat de DSP Iași |
- |
0 % |
260÷500 260÷500 340÷1400 260÷490 |
|
|
|
4. |
Cap. I 14. Să ia măsurile de împrejmuire
și salubrizare a terenurilor pe care le dețin, în calitate de
proprietari sau administratori; Cap. II 2. Depozitarea de materiale, ambalaje,
mărfuri pe arterele de circulație, trotuare, spații verzi,
parcuri și alte locuri publice; 3. Arderea/incinierarea de resturi vegeta1e,
menajere, cauciucuri, mase plastice sau a altor categorii de deșeuri în
curți, pe străzi, pe terenuri aparținând domeniului public sau
privat al statului cât și pe terenuri proprietate privată; 11. Spălarea autovehiculelor și
executarea de reparații auto, mecanice și de tinichigerie pe
domeniul public (carosabilul străzilor, parcări, trotuare, zone
verzi) precum și pătarea acestora cu combustibili,
lubrifianți, vopsele; 14. Circulația
autovehiculelor pe drumurile publice fără a fi curățite; Cap. VI 1. Tăierea ori scoaterea din
rădăcini, fără aprobarea serviciilor de specialitate ale
Primăriei Municipiului Iași, de arbori, puieți ori
lăstari cu sau fără ridicarea acestora; 2. Însușirea de
arbori doborâți de fenomene naturale sau de arbori care au fost tăiați
sau scoși din rădăcini, fără aprobarea serviciilor
de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Iași; 4. Cosirea fără autorizație a
ierbii de pe domeniul public; Cap. VIII 9. Neamplasarea unor panouri la punctele de
lucru care să indice: -denumirea și
adresa Iucrării; -denumirea
beneficiarului; -denumirea
proiectantului; -denumirea
constructorului; -număr
Autorizație de Construcție; -eliberată de: -termen de
execuție: -data începerii și
data finalizării; Cap. X 22. Neluarea de către administrator a
măsurilor de ordine și curățenie, precum și de
întreținere a acesteia în piețe, târguri, obor, bazar; 23. Depozitarea în incinta piețelor, în
parcările și pe străzile adiacente piețelor, bazarului,
târgurilor, oborului a bunurilor materiale de orice fel ca: utilaje,
ambalaje, tonete, chioșcuri, mese, construcții metalice, materiale
de construcție de orice fel, caroserii de autovehicule, autovehicule de
orice fel degradate, avariate, dezmembrate total sau parțial, cu sau
fără numere de înmatriculare sau abandonarea acestora în aceste
locuri; 24. Repararea vehiculelor de orice fel în
incinta piețelor sau în parcările adiacente acestora; Cap. XI Art.3, pct. 2.
Executarea de lucrări funerare fără respectarea
autorizației, în afara programului stabilit de către D.A.P.P.P. sau
de către persoane neautorizate; |
- |
0 % |
360÷590 |
||
|
5. |
Cap. I 3. Să păstreze curățenia
la locurile de depozitare a rezidurilor menajere, în curțile interioare,
căi de acces și pe celelalte terenuri pe care le dețin; 13. Să întrețină în stare de
funcționare și perfectă curățenie spațiile
comune, subsolurile, anexele sanitare (băi, wc-uri,
spălătorii, uscătorii) și locurile de joacă pentru
copii. Locurile de joacă pentru copii vor fi luate în administrare de
către asociațiile de locatari-proprietari; |
- |
0 % |
240÷ 1.160 |
|
|
|
6. |
Cap.
I 1. Să întrețină în stare corespunzătoare
imobilele pe care le dețin cu orice titlu prin efectuarea
lucrărilor de zugrăvire și vopsire a părților
exterioare ale clădirilor, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor
degradate precum și efectuarea altor lucrări de reparații,
amenajări și a altor lucrări specifice; Cap.
XI Art.1
3. Neexecutarea la timp și în bune condiții a
lucrărilor de întreținere, reparație sau înlocuire a elementelor
de constructii și instalații din folosința exclusiva; 4. Neexecutarea la timp a reparațiilor și înlocuirea
elementelor de construcție și instalații deteriorate din
folosința comună, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare
(indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau exteriorul
clădirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt
identificate, sanctiunile vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc
in comun elementele de constructie, de instalatie, obiectele și dotarile
aferente; |
- |
0 % |
340 ÷ 1.400 |
||
|
7. |
Cap.
II 7.
Expunerea prin lipire a afișelor sau anunțurilor publicitare în
alte locuri decât pe panourile de afișaj precum și scrierea pe
clădiri sau monumente de cuvinte obscene, lozinci de orice fel sau
desenarea de însemne de orice natură; 18. Nedeclararea către unitatea de
salubritate a tuturor persoanelor ori a volumului de deșeu (mc) în
vederea stabilirii tarifului aferent pentru colectarea reziduurilor menajere; 19. Staționarea pe o perioadă mai
lungă de 5 zile a autovehiculelor avariate sau defecte pe carosabilul
străzilor, împiedicând executarea lucrărilor de salubrizare; 20. Staționarea autovehiculelor pe
arterele principale de circulație în timpul căderilor abundente de
zăpadă între orele 22.00-6.00. 24. Pozarea supraterană a
instalației pentru gaze naturale fără acceptul proprietarului
de imobil și a celorlalți factori legali (Primăria
Municipiului Iași și Distrigaz – sucursala Iași); Cap. III 1. Neîmprejmuirea incintelor de
construcții sau reparații a șantierului lucrărilor în
execuție și neluarea măsurilor de salubrizare și
întreținere a curățeniei in jurul imprejmuirilor; Rulotele ori
containerele mobile de construcții cu orice destinație se vor
amplasa numai în interiorul incintelor iar când acest lucru nu este posibil,
acestea se pot amplasa și pe domeniul public după achitarea taxelor
legale și obținerea autorizației de depozitare; 2. Neînștiințarea serviciilor de
specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Iași despre
lucrările de construcții de orice fel de unde rezultă
pământ, moloz sau alte asemenea reziduuri în vederea stabilirii
traseelor pentru transportul și depozitarea acestora; Cap. VI 9. Degradarea sau murdărirea statuilor
sau grupurilor statuare, a monumentelor din cimitire și alte locuri
publice precum și a mobilierului urban și a jocurilor din
parcurile, scuarurile, zonele verzi amplasate pe raza municipiului Iași. Instituțiile de cultură sau instituțiile care au
compartimente cu atribuțiuni în administrarea statuilor, grupurilor
statuare, monumentelor sunt obligate să ia măsuri de evitare a
degradării acestora precum și de înlăturare de pe acestea a
înscrisurilor și însemnelor de orice fel (cuvinte obscene, lozinci de
orice fel, însemne cu caracter șovin, fascist și altele); 10. Efectuarea lucrărilor de tăiere
și defrișare a arborilor , arbuștilor, spațiilor verzi
și rabatelor de flori, în vederea efectuării unor lucrări
edilitar – gospodărești, fără avizul serviciilor de
specialitate; 11. Neefectuarea plantării arborilor sau
arbuștilor pentru refacerea zonelor verzi – în termenele și pe
amplasamentele stabilite de către inspectorii Primăriei
Municipiului Iași; 12. Neefectuarea lucrărilor de
reamenajare a zonelor verzi (prin lucrări specifice de gazonare,
plantare flori și gard viu) ca urmare a efectuării lucrărilor
edilitar gospodărești; Contravenientul va
suporta contravaloarea lucrărilor de refacere a zonei verzi și
materialul dendro – floricol evaluat în conformitate cu prevederile legale. Cap. VIII 1. Neefectuarea de către regiile autonome
din subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași și alte
societăți comerciale sau regii autonome care au în administrare
rețele tehnico edilitare subterane (apă, canalizare, energie
electrică, energie termică, gaze naturale, telefonie etc.) în cel
mult 48 de ore a remedierii avariilor sau deranjamentelor apărute la
rețelele proprii de distribuție și evacuarea în totalitate a
pământului și molozului rezultat din săpătură. 2. Toate intervențiile de pe domeniul
public la rețelele tehnico-edilitare subterane neexecutate în baza unui
“Permis de intervenție”, eliberat de către Direcția
Tehnică din cadrul Primăriei Iași, în urma înscrierii în
Registrul unic de avarii. 3. Nerespectarea condițiilor cuprinse în
Permisul de Intervenție emis de Primăria Municipiului Iași. 4. Începerea execuției lucrărilor
edilitar gospodărești fără contracte de refacere a
domeniuilui public și neîntreținerea sistemelor de dirijare a
circulației în condițiile tehnice prevăzute de normativele în
vigoare, asigurând permanent condiții pentru buna circulație a
vehiculelor și a pietonilor. 5. Neachitarea contravalorii lucrărilor
de refacere a tramei stradale de către beneficiarii lucrărilor
tehnico-edilitare. 6. Desfacerea pavajelor și executarea de
săpături pe străzi, în piețe sau parcuri fără
avizul organelor tehnice ale Consiliului Local al Municipiului Iași ori
în alte condiții decât cele prevăzute în avizul acordat pentru
lucrare. 7. Executarea lucrărilor de spargere a
carosabilului fără a folosi mașini speciale de tăiat
beton și asfalt echipate cu disc, care să nu afecteze structura de
rezistență a sistemului rutier. Aceste mașini speciale se vor
procura în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri; 8. Nesemnalizarea sau semnalizarea
necorespunzătoare a punctelor de lucru ce afectează trotuarele
și partea carosabilă a străzilor care poate duce la producerea
de accidente de circulație. 14. Dezafectarea instalațiilor edilitar
gospodărești (receptori pentru ape pluviale, cămine de
scurgere și racord, hidranți, răsuflători gaze naturale
etc.) precum și mascarea acestora prin asfaltare și betonare. 15. Regia Autonomă de Transport Iași
și unitățile care exploatează linii de cale ferată
existente în ampriza drumurilor vor asigura în permanentă
menținerea în bună stare a pavajelor din zona liniilor , precum
și menținerea aspectului corespunzător (și de
curățenie) a zonelor proprii, inclusiv în zonele de protecție
și siguranță.De asemenea acestea sunt obligate să
întretină și să repare pavajele din zonă, capetele de
linii – bucle de întoarcere ale autovehiculelor de transport amplasate în
afara căilor publice. 16. RAJAC Iași are obligația de a
desfunda și menține în stare de funcționare gurile de scurgere
a apelor pluviale de pe străzi. Se interzice înfundarea gurilor de scurgere de pe străzi prin
aruncarea diferitelor reziduuri sau pămant de către
cetățeni sau de lucrătorii de la societățile
comerciale care execută lucrări de salubrizare. 17. Societățile comerciale și
alte unităti care execută rețele de instalații subterane
vor fixa și vor menține la cota nivelului pavajului piesele
vizibile ca: trape, capace la căminele de vizitare,
răsuflători de gaze si altele. Se vor menține în buna stare
pavajele pe traseul acestor instalații. 18. Societățile comerciale sau alte
unități care au în exploatare statii de alimentare cu
carburanți și lubrefianti , sunt obligate să repare și
să întrețină pavajele și spațiile verzi aferente
stațiilor. 19. Distrugerea prin circulație cu
mijloace de transport și utilaje neadecvate sub orice formă a
îmbrăcăminții trotuarelor, părții carosabile a
străzilor precum și a marcajelor rutiere. Cap. IX 7. Amplasarea de construcții peste
rețelele termice, acoperirea cu pământ sau cu alte materiale, a
traseelor acestora și a căminelor de racord care îngreunează
intervențiile la acestea, fără avizul Regiei Autonome de
Termoficare. Cap. XI Art. 1 1. Ocuparea fără forme legale a
spațiilor cu destinația de locuință din fondul locativ de
stat sau din patrimoniul Consiliului Local ori a suprafețelor de teren
care aparțin acestui patrimoniu; 2. Subînchirierea spațiului de locuit; 5. Executarea de modificari de constructie
și de funcțional fără avizul locatorului; 7. Schimbarea destinației spațiului
de folosință comună. Art.2 1. Schimbarea parțială sau
totală a destinației spațiului fără avizul D.A.P .P
.P .; 3. Nesolicitarea avizului locatorului pentru
executarea de modificări de construcție sau de funcțional; 6. Neîncheierea de contracte cu furnizorii de
utilități; 7. Subînchirierea totală sau
parțială a spațiului fără avizul D.A.P.P.P. |
- |
0 % |
570 ÷ 1.150 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
8. |
Cap.
VII 1. Încărcarea și etanșarea necorespunzătoare
a vehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale, pentru a
preîntâmpina împraștierea lor în timpul transportului și
murdărirea sau degradarea căilor publice. 2. Neasigurarea curățirii
căilor publice după efectuarea operatiilor de încărcare sau
descărcare a mijloacelor de transport. 3. Depozitarea gunoiului menajer, reziduuri
și deșeuri menajere de orice fel în spațiul dintre șinele
căii de rulare și tramelor stradale. 4. Neasigurarea
curățeniei, neîndepărtarea vegetației și
neîntreținerea căii de rulare a RATC Iași, în parametrii
tehnici normali de funcționare. 9. Degradarea prin orice mijloace a
vehiculelor de transport în comun atât în mers cât și în timpul
staționărilor. 12. RATC Iași are obligația să
întrețină în stare de curățenie stațiile de tramvai
și să asigure dezăpezirea acestora; 13. RATC Iași are obligația să
asigure un aspect corespunzător tonetelor și spațiilor de
vindere a biletelor; 14. Neasigurarea curățeniei și
neigienizarea mijloacelor de transport persoane de către cei care le
dețin sau le folosesc pe tot timpul în care acestea sunt în
circulație. Cap.VIII 21. Montarea de indicatoare de circulație
pe strazile municipiului fără aprobarea Comisiei de Circulație
a Municipiului Iași. 22. Executarea de marcaje de către alte
persoane decât cele autorizate, pe străzi, trotuare și în parcuri
precum și murdărirea pavajelor prin scurgerea sau pierderile de
ulei sau combustibil din autovehicule. |
- |
0 % |
340÷680 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
9. |
Cap. I 8. Să incinereze deșeurile periculoase
rezultate din activitatea sanitară de stat și particulară
(spitale, policlinici, cabinete medicale de stat și private) numai în
instalații omologate; Cap. V 4. Necolectarea reziduurilor menajere conform
frecvenței și în zilele programate prevăzute în graficul de
colectare, nesalubrizarea spațiilor pe care sunt amplasate punctele de
colectare a deșeurilor – containere, pubele, coșuri de gunoi,
ș.a. – (pe o suprafață de 100 mp); 5. Nerespectarea graficelor de salubrizare
stradală; 10. Neexecutarea periodică a
lucrărilor de dezinsecție și deratizare a rampei de depozitare
a reziduurilor și a rampelor intermediare precum și neexecutarea
dezinfecției acesteia cel puțin de două ori pe lună în
sezonul cald și trimestrial în sezonul rece; Cap. VIII 20. Modificarea tramei stradale existente
prin executarea de accese auto la imobilele deținute cu orice titlu
fără aprobarea Comisiei de Circulatie a Municipiului Iași. |
- |
0 % |
1.150 ÷ 2.500 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
10 |
Cap.
II 1. Aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum și în
alte locuri publice a rezidurilor menajere și vegetale, a molozului
și a altor reziduuri, a bunurilor materiale de orice fel ca: utilaje,
ambalaje, tonete, chioșcuri, mese, construclii metalice, materiale
de construcții de orice fel,
caroserii de autovehicule, autovehicule de orice fel: degradate, avariate,
dezmembrate parțial sau total, cu sau fără numere de
înmatriculare. Depozitarea materialelor de construcții
și montaju1 schelelor pe trotuare (protejate), carosabil, zone
verzi în vederea executarii lucrărilor de construcții sau
reparații se va putea realiza numai după aprobarea solicitării
scrise, a plății taxelor legale și emiterea autorizației
de către birourile de specialitate ale Primariei Municipiului Iași.
Caroseriile autovehiculelor fără număr de înmatriculare
depozitate pe domeniul public se vor ridica și transporta de către
Primăria Municipiului Iași prin societăți autorizate –
proprietarul va suporta sancțiunea prevăzută la art. 2 precum
și taxele legale pentru ocuparea domeniului public, transport și
depozitare.Autovehiculele de orice fel, degradate, avariate, dezmembrate
total sau parțial cu numere de înmatriculare, înmatriculate în
țară sau străinătate, abandonate pe domeniul public, se
vor identifica de către inspectorii Primăriei Municipiului
Iași împreună cu reprezentanți ai Biroului de Poliție
Rutieră a Municipiului Iași – proprietarul va suporta
sancțiunea prevăzută la
art. 2 precum și taxele legale pentru ocuparea domeniului public. Cap.
IV 1. Creșterea animalelor și păsărilor de curte
în adăposturi (cotețe) amplasate la o distanță mai
mică de Se menține
perimetrul central în care, deținerea și creșterea animalelor
mari (cabaline, bovine, ovine, porcine, caprine) este interzisă conform
HCL 99/1994. |
- |
0 % |
700 ÷ 2.500 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
11 |
Cap. II 10. Deversarea apelor uzate pe suprafața
carosabilă a străzii, pe trotuare, în parcări și alte
locuri de folosință publică; Cap. IV 2. Neevacuarea ritmică a reziduurilor
animaliere colectate în fosa septică creând astfel disconfort vecinilor.
Fosa septică va fi amplasată la o distanță de Cap. XII 1. Atingerea adusă prestigiului sau
amenințarea săvârșită împotriva agentului
constatator să constate și
să aplice prevederile prezentei hotărâri, împiedicarea prin orice
formă a agentului constatator de către persoanele prezente la
fața locului de a lua măsuri de sancționare a
contravenientului cât și refuzul acestuia de a prezenta actul de
identitate la cererea agentului constatator. |
- |
0 % |
500 ÷ 2.000 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
12. |
Cap.
II 25. Desfășurarea manifestărilor de masă în aer
liber (festivaluri, concerte ș.a.) numai cu aprobarea Primăriei
Iași și acord de mediu eliberat de Inspectoratul de Protecție
a Mediului |
- |
0 % |
500 ÷ 2.500 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
13. |
Cap. I 5. Să incheie cu unitatea de salubrizare
contracte de preluare, transport și neutralizare a rezidurilor rezultate
din activitate, după caz. Cap. II 22. Predarea sau achiziționarea de
către persoane fizice sau agenți economici cu activitate de
recuperare a deșeurilor metalice, de rame, capace, grătare, întregi
sau sub formă de spărturi, aferente rețelelor de alimentare cu
apă și canalizare. Cap. V 13. Neâncheierea de către unitatea a
contractelor de preluare, transport și neutralizare a reziduurilor
menajere cu beneficiarii – persoane fizice și juridice precum și
nerespectarea condițiilor prevăzute în acestea. Cap. VIII 10. Nerefacerea domeniului public de
către unitățile specializate agreate de către
Primăria Iași, în termen de
5 zile de la data expirării “Graficului de execuție” sau a
Permisului de Intervenție, în conformitate cu normativele în vigoare. 11. Nepredarea amplasamentului la parametrii
inițiali către Primăria Municipiului Iași de către
societățile comerciale și alte unități de
construcție care execută lucrări de construcții în trama
stradală în termen de 7 zile de la terminarea acestora. 12. Punerea în funcțiune a noilor
utilități de către administratorii de rețele
fără dovada achitării de către beneficiar a contravalorii
lucrărilor de refacere a domeniului public afectat. 13. Nerespectarea tehnologiilor de
execuție și a materialelor adecvate îmbrăcăminților
rutiere. |
- |
0 % |
1.500 ÷ 2.500 1500÷2500 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
14. |
Cap. III 3. Neefectuarea regularizării taxei de
autorizație de construire în termen de 15 zile de la finalizarea
lucrărilor. Cap. IV 8. Organizarea și participarea la
luptele de câini. |
- |
0 % |
2.500 |
H.C.L. 172 / 2002 |
|
|
15. |
Cap. II 15. Amplasarea în exteriorul tonetelor sau
chioșcurilor a rafturilor pentru expunerea mărfurilor; prin orice
mijloace in exteriorul tonetelor. Dupa trei sanctiuni, contractul pentru
folosirea temporara a locului de amplasare a tonetei inceteaza, fara punere
in intarziere si fara nici o alta formalitate, beneficiarul tonetei avand
obligatia de a elibera terenul in termen de trei zile, in caz contrar urmand
a fi evacuat neconditionat prin dispozitia primarului, pe cheltuiala sa,
neavand nici o pretentie fata de eventualele daune produse de evacuarea
silita. |
|
0 % |
300 ÷ 1000 |
H.C.L. 172 / 2002 H.C.L. 207/2006 |
|
|
16. |
H.C.L.
172/2002 Cap. XII 2. Se instituie taxa de ocupare a domeniului public pentru faptele
prevăzute în prezenta hotărâre. |
- |
0% |
10 lei/mp/zi |
Legea 571/2003 art.283 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
BIROUL REGISTRUL AGRICOL
Anexa nr. 9.1
IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE PENTRU ANUL 2010
|
Denumire impozit/taxa Lei |
Nivel H.G. nr.956/2009 Lei |
Majorare an 2010 față de
H.G. nr.956/2009 Lei |
Taxă an 2010 Lei |
Temei de drept (art., alin.,
lege) |
|
Taxă Certificat de
Producător Agricol |
0 – 69 lei |
- |
60 lei |
H.G. 661/2001(cu
completarile si modificarile ulterioare)-art.8, alin.1 Lg. nr.571/2003 (cu completarile si modificarile ulterioare) privind Codul Fiscal -art.268,
alin.4 actualizat prin H.G 956/2009 privind privind nivelurile pentru
valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe
asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul
fiscal 2010 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
BIROUL REGISTRUL AGRICOL
Anexa nr. 9.2
IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE PENTRU ANUL 2010
|
Denumire impozit/taxa Lei |
Nivel an 2009 Lei |
Majorare an 2010 față de an
2009 Lei |
Taxă an 2010 Lei |
Temei de drept (art., alin.,
lege) |
|
Taxă înregistrări
contracte de arendare |
5 |
- |
5 |
Lg. nr. 215/2001 Republicată -art. 36 alin 4,
lit.c. Lg. nr. 16/1994 (cu
completarile si modificarile ulterioare ) Legea arendării -art. 6
alin 3.
-art.10. Lg. nr. 571/2003
(cu completarile si modificarile
ulterioare ) privind Codul Fiscal - art. 282; |
|
Taxă
pășunat pentru: - Bovine,
Cabaline - Ovine,
Caprine, tineret bovin și cabalin sub 1 an |
27 Lei/cap animal 16
Lei/cap animal |
- |
27 Lei/cap
animal 16
Lei/cap animal |
Lg. nr. 215/2001 Republicată -art. 36 alin 4,
lit.c. Lg. nr.
571/2003 (cu completarile si
modificarile ulterioare ) privind Codul Fiscal -art. 282; Lg.72/2002 –
Legea Zootehniei ; Ord. 226/2003
privind întreținerea pajiștilor -Cap.IV pct.5 ; -Cap.VI pct.2 lit.c ; |
|
Taxă
adeverință rol agricol |
21 |
- |
21 |
Lg. nr. 215/2001 Republicată -art. 36 alin 4,
lit.c. H.G. nr.175/2007 privind Registrul Agricol pentru
perioada 2007-2011 . Ordonanța 28/2008 privind Registrul Agricol . Lg. nr. 571/2003 (cu
completarile si modificarile ulterioare ) privind Codul Fiscal - art.
282; |
Destinația veniturilor : - achiziție active fixe corporale și
necorporale, materiale, obiecte de inventar, consumabile.
- lucrări de întreținere și
amenajare a pajiștilor.
Regulament privind taxele speciale din Anexa 9.2
I. Regulament privind
contractul de pășunat .
1. Domeniul de activitate :
Prezenta procedură se
aplică pe raza municipiului Iași și stabilește modul de completare și
eliberare a contractului de pășunat conform Legii zotehniei nr. 72/2007 și a
Ordinului nr. 226/2003 privind
organizarea activității de îmbunătățire și
exploatare a pajiștilor la nivel
național .
2. Referințe :
2.1 Reglementări
Ordinul nr.226/2003 privind organizarea activității de
îmbunătătire și exploatare a pajiștilor la nivel național
.
Legea arendării nr.
72/2002
Legea 571/2003 - Codul Fiscal cu modificările și
completările ulterioare.
3. Responsabilități :
3.1. Personalul serviciului, conform
fișei postului - răspunde de
aplicarea întocmai a prezentei proceduri .
4. Descrierea
activitătilor :
Prezenta procedură se aplică
solicitărilor petenților în
vederea întocmirii și
eliberării contractelor de pășunat
conform Legii 72/2002 și Ordinului nr. 226/2003 privind
organizarea activității de îmbunătătire și exploatare
a pajiștilor la nivel
național .
Documentele
necesare sunt:
-
cerere,( se depune
-
copie după
certificatul de sănătate a animalelor, ( se depune
pentru
Cetățeni )
-
declararea de catre proprietar a animalelor in Registrul agricol .
Procedura de lucru care
constă în: primirea cererii pentru întocmirea contractului -
verificarea datelor declarate
în registrul agricol, calcularea taxei de pășunat pe cap de animal
și eliberarea dispoziției de plată catre solicitant,
tehnoredactarea contractelor de pășunat în două exemplare,
transmiterea contractelor de
pășunat la semnat la : Serviciul Cadastru, Serviciul Juridic
Contencios, Viză control preventiv,
Director Economic, Secretar, Primar – transmiterea contractelor de
pășunat
Personalul birolui, conform
fișei postului, răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri , în vedera eliberării
contractului de pășunat în termen de 15 zile.
II. Regulament privind contractul de arendare .
1. Domeniu
de activitate:
Prezenta procedură stabilește modul de înregistrare și eliberare a contractelor de
arendare conform Legii arendării
nr.16 cu completări și modificări ulterioare și H.G.
nr.175/2007 privind Registrul Agricol pentru perioada 2007-2011.
2. Referințe :
2.1. Reglementări :
Legea nr. 16/1994 (cu completarile si modificarile ulterioare ) - art. 6 alin 3
și art. 10.
Legea 571/2003 - Codul Fiscal cu
modificările și completările ulterioare.
3.
Responsabilități :
3.1. Personalul
serviciului, conform fișei postului
- răspunde de aplicarea întocmai
a prezentei proceduri .
4.
Descrierea activităților :
Prezenta procedură se
aplică solicitărilor de înregistrare și eliberare a contractelor
de arendare.
Documente necesare sunt:
-
Contractul de arendare în trei exemplare origonale (se depune
- Declararea
datelor în registru agricol, privind terenurile în arendă, pe categorii de
folosință, modul de utilizare a
suprafețelor agricole.
Procedura de lucru care
constă în: primirea
contractelor de arendare, verificarea
datelor declarate în registrul agricol, verificarea datelor înscrise în
contract, înregistrarea contractelor de arendare în registrul contracte de
arendare, tehnoredactarea unei adrese prin care să i se comunice
proprietarului nr. de înregistrare cu care a fost înregistrat contractul
și transmiterea – transmiterea
adresei la semnat
Personalul serviciului, conform fișei postului,
răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri, în vederea
înregistrări și eliberării a două exemplare din contractul
de arendare.
III.
Regulament privind adeverința de
rol agricol
1. Domeniu de activitate :
Prezenta procedură se aplică pe raza
municipiului
2. Referințe :
2.1. Reglementări :
Legea 571/2003 - Codul Fiscal cu
modificările și completările ulterioare.
H.G. nr.175/2007 – privind
Registrul Agricol pentru perioada anilor 2007-2011.
Ordonanța 28/2008 – privind
Registrul Agricol cu completările și modificările ulterioare
3.
Responsabilități :
3.1. Personalul
serviciului, conform fișei postului
- răspunde de aplicarea întocmai
a prezentei proceduri .
4.
Descrierea activităților :
Prezenta procedură se
aplică solicitărilor petenților în vederea întocmirii și
eliberării adeverinței de rol
agricol.
Documente necesare sunt:
- cerere, ( se depune
- declararea de catre proprietar a datelor în
Registrul Agricol, privind terenurile în
proprietate și animalele deținute pe raza
municipiului Iași.
Procedura de lucru care constă în : primirea cererii pentru întocmirea
adeverinței de rol agricol, verificarea datelor declarate în registrul
agricol, eliberarea dispoziției de plată către solicitant, tehnoredactarea
adeverinței de rol agricol,
transmiterea adeverintei de rol agricol la semnat
Personalul biroului, conform fișei postului,
răspunde de aplicarea întocmai a prezentei proceduri, în vederea
înregistrări și eliberării adeverinței de rol agricol.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 10
D.A.P.P.P
TARIFE PENTRU STRANDUL MUNICIPAL
|
Nr. crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent
de majorare fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total general |
|||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
1. |
Tarif
intrare |
4 lei |
- |
3,36 |
0,64 |
4lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
2. |
Tarif intrare copii sub 7 ani si pensionarii |
1 leu |
- |
0,84 |
0,16 |
1leu |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
3. |
Tarif intrare pentru
luptatorii in revolutie/ veteranii si vaduvele in razboi/ detinuti
politici/pers.gr.I invaliditate |
gratuit |
- |
- |
- |
gratuit |
Decret/Lege 118/1990, republicat, art. 6, alin. 1 Legea 44/1994, art.16, lit.e Legea 341/2004, modif. prin Legea 347/2006 Legea 448/2006, republicată, |
|
4. |
Tarif
inchiriere umbrela |
2 lei /ora |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
5. |
Tarif
inchiriere sezlong |
2 lei /ora |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
6. |
Cursuri
inot / gimnastica acvatica organizate cu instructor angajat-durata 1h |
* |
- |
13,45 |
2,55 |
16 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
TARIFE PENTRU PLAJA NICOLINA
|
Nr.
crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent
de majorare fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total |
|||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
1. |
Tarif intrare |
4 lei |
- |
2,94 |
0,56 |
4 lei |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
2. |
Tarif intrare
copii sub 7 ani |
gratuit |
- |
- |
- |
gratuit |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
3. |
Abonament
pentru pensionari cu 10 intrari |
7 lei |
- |
5,88 |
1,12 |
7 lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
4. |
Tarif intrare
pentru luptatorii in revolutie/veteranii si vaduvele in razboi/ detinuti
politici/pers.gr.I invaliditate |
gratuit |
- |
- |
- |
gratuit |
Decret/Lege 118/1990, republicat, art. 6, alin. 1;Legea
44/1994, art.16, lit.e;Legea 341/2004, modif. prin Legea 347/2006, Legea
448/2006, republicată, |
|
5. |
Tarif namol |
2 lei |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
6. |
Tarif inchiriere umbrela |
2 lei/ora |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
7. |
Tarif inchiriere sezlong |
2 lei /ora |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
TARIFE PENTRU PARCARI
|
Nr. crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent
de majorare fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total |
|||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
1 |
Tarif lunar
parcare (abonament) autoturism in
parcarea cu plata din Piata Unirii |
133 lei/luna |
- |
111,76 |
21,24 |
133 lei/luna |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
2 |
Tarif parcare ocazionala a autoturismului in parcarile
cu plata |
1 leu/ora |
- |
0,84 |
0,16 |
1 leu/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
3 |
Tarif parcare ocazionala a microbuzelor, autobuzelor, autocarelor,
camioanelor in parcarile cu plata |
2 lei /ora |
- |
1,68 |
0,32 |
2 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
4 |
Tarif lunar parcare (abonament) autoturism in parcarile cu plata |
33 lei /luna |
- |
27,73 |
5,27 |
33 lei/luna |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
5 |
Tarif lunar parcare (abonament) microbuze, autobuze,
autocare, camioane in parcarile cu plata |
57 lei /luna |
- |
47,89 |
9,11 |
57 lei/luna |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
6 |
Tarif lunar parcare (abonament) autoturism in parcarile
de resedinta pt.pers.juridice detinatoare de spatii comerciale in vecinatatea
acestora |
33 lei /luna |
- |
27,73 |
5,27 |
33 lei/luna |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
7 |
Tarif lunar,de pornire la licitatie,pentru parcare
autoturisme in parcarile de resedinta pt.pers.fizice * |
15 lei /luna |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/luna |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
8 |
Tarif inchiriere parcare cu plata sau de resedinta
pt. :veterani si vaduve de razboi,fosti detinuti politici/ pers.gr.I
invaliditate . |
gratuit |
- |
|
|
gratuit |
Decret/Lege 118/1990, republicat, art. 6, alin. 1 Legea 44/1994, art.16, lit.e Legea 341/2004, modif. prin Legea 347/2006 Legea 448/2006, republicată, art 65 |
*licitatiile /calculul
chiriei/evidenta contractelor/urmarirea veniturilor se realizeaza in
cadrul D.A.P.P.P.
TARIFE PENTRU PARTIA DE SCHI
|
Nr. crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent
de majorare fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total |
|||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
1. |
Tarif urcare cu schi lift |
1 leu/urcare |
- |
0,84 |
0,16 |
1 leu/urcare |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
2. |
Tarif (abonament) pentru 12 urcari cu schi lift pentru
adulti |
11 lei |
- |
9,24 |
1,76 |
11 lei |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
3. |
Tarif (abonament) pentru 12 urcari cu schi lift pentru
copii cu virsta pina la 14 ani |
10 lei |
- |
8,4 |
1,6 |
10 lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
4. |
Tarif inchiriere sanii |
5 lei /ora |
- |
4,2 |
0,8 |
5 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
5. |
Tarif inchiriere
echipament schi complet |
7 lei/ ora |
- |
5,88 |
1,12 |
7 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
6. |
Tarif inchiriere schiuri |
4 lei /ora |
- |
3,36 |
0,64 |
4 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
7. |
Tarif inchiriere clapari |
4 lei /ora |
- |
3,36 |
0,64 |
4 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|
8. |
Tarif inchiriere bete schi |
4 lei/ora |
- |
3,36 |
0,64 |
4 lei/ora |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
TARIFE PENTRU WC-URI PUBLICE
|
Nr. crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent de majorare
fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total |
|||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
1. |
Tarif intrare |
1 leu |
- |
0,84 |
0,16 |
1 leu |
Legea
nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
TARIFE PENTRU BAIA PUBLICA
|
Nr. crt. |
Denumire tarif |
Nivel an 2009 |
Procent
de majorare fata de anul 2009 |
Valoare absoluta pentru 2010 |
Temei de drept |
|||||||||
|
Tarif |
T.V.A. |
Total |
||||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|||||||
|
|
I.
DUS, SAUNA , BAZIN, MASAJ |
|
|
|
|
|
|
|||||||
|
1. |
duș social |
2 lei/pers. |
- |
2 |
scutit |
2 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
2.
|
duș, bazin (3h)-acces copii pana la 14 ani |
12 lei/pers. |
- |
10.08 |
1,92 |
12 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
3.
|
abonament duș, bazin (3h)-acces copii pana la 14
ani-10 intrari |
114 lei/pers. |
- |
95,80 |
18,20 |
114 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
4.
|
duș, bazin (3h)-acces pers. peste 14
ani |
* |
- |
15,97 |
3,03 |
19 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
5.
|
abonament duș, bazin (3h)-acces pers. peste 14 ani
-10 intrari * |
* |
- |
151,26 |
28,74 |
180 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif. , HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
6.
|
duș, sauna (30 min), bazin (3h) |
24 lei/pers |
- |
20,17 |
3,83 |
24 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
7.
|
abonament duș, sauna (30 min), bazin (3h)-10
intrari |
228 lei/pers. |
- |
191,6 |
36,40 |
228 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
8.
|
duș, sauna (30 min) |
14 lei/pers |
- |
11,76 |
2,24 |
14 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
9.
|
abonament dus,sauna (30 min)-10 intrari |
132 lei/pers |
- |
110,92 |
21,08 |
132 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
10.
|
rezervare sauna mica in exclusivitate timp de 1 h |
132 lei |
- |
110,92 |
21,08 |
132 lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
11.
|
rezervare sauna mare in exclusivitate timp de 1 h |
264 lei |
- |
221,85 |
42,15 |
264 lei |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
12.
|
cursuri
inot/gimnastica acvatica organizate cu instructor angajat-durata 1h |
16 lei/pers. |
- |
13,45 |
2,55 |
16 lei/pers |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
13.
|
Inchiriere
halat |
6 lei/buc. |
- |
5,04 |
0,86 |
6 lei/buc. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
14.
|
sapun/sampon |
* |
- |
0,84 |
0,16 |
1 leu/buc. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
15.
|
Inchiriere
prosop |
* |
- |
1,68 |
0,32 |
2 leu/buc. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
16.
|
rezervare
bazin 3 h |
* |
- |
420,17 |
79,83 |
500 lei/grup |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
17.
|
masaj de relaxare cu crema clientului |
19 lei/pers./ 50min. |
- |
15,97 |
3,03 |
19 lei/pers./ 50min. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
18.
|
abonament
masaj de relaxare cu crema clientului-10 sedinte |
* |
- |
151,26 |
28,74 |
180lei/pers. 50min/sedinta |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
19.
|
masaj de relaxare cu crema |
* |
- |
18,49 |
3,51 |
22 lei/pers./ 50min. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
20.
|
abonament
masaj de relaxare cu crema-10 sedinte |
* |
- |
176,47 |
33,53 |
210lei/pers. 50min/sedinta |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
21.
|
masaj strong cu crema clientului |
* |
- |
27,73 |
5,27 |
33 lei/pers./ 50 min. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
22.
|
masaj
strong cu crema |
* |
- |
29,41 |
5,59 |
35 lei/pers. 50 min |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
23.
|
abonament masaj strong cu crema clientului-10 sedinte |
* |
- |
268,91 |
51,09 |
320lei/pers./ 50 min
sedinta |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
24.
|
abonament masaj strong cu crema -10 sedinte |
* |
- |
285,71 |
24,29 |
340lei/pers./ 50 min
sedinta |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
25.
|
masaj de
intretinere segmentar (picioare/abdomen/spate/cervical) cu crema
clientului |
* |
- |
8,40 |
1,60 |
10 lei/pers./ 20 min. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
26.
|
masaj de intretinere segmentar
(picioare/abdomen/spate/cervical) cu crema |
* |
- |
10.08 |
1,92 |
12 lei/pers./ 20 min. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
27.
|
masaj anticelulitic cu crema clientului |
* |
- |
20,17 |
3,83 |
24 lei/pers./ 50 min. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
28.
|
masaj
anticelulitic cu crema |
* |
- |
24,37 |
4,63 |
29 lei/pers./ 50 min. |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
29.
|
abonament masaj anticelulitic cu crema clientului-10 sedinte |
* |
- |
193,28 |
36,72 |
230lei/pers./ 50
min.sedinta |
Legea nr.
215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea 3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
30.
|
abonament masaj anticelulitic cu crema -10 sedinte |
* |
- |
235,29 |
44,71 |
280lei/pers./ 50
min.sedinta |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
31.
|
utilizare
aparate fitness |
15
lei/h/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15
lei/h/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
|
II. CABINET COSMETICA |
|
|
|
|
|
|
|||||||
|
32.
|
epilat |
picioare |
total |
25 lei/pers. |
- |
21,01 |
3,99 |
25 lei/pers. |
|
|||||
|
pe
portiuni |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
||||||||
|
brate |
total |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
||||||||
|
pe
portiuni |
12 lei/pers. |
- |
10.08 |
1,92 |
12 lei/pers. |
|||||||||
|
mustata,perciuni,pometi, barbie,frunte |
7 lei/pers. |
- |
5,88 |
1,12 |
7 lei/pers. |
|||||||||
|
spate,abdomen,fesa,axila |
9 lei/pers. |
- |
7,56 |
1,44 |
9 lei/pers. |
|||||||||
|
zona
inghinala |
12 lei/pers. |
- |
10.08 |
1,92 |
12 lei/pers. |
|||||||||
|
fata |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
|||||||||
|
|
|
|
|
|
||||||||||
|
33.
|
vopsit |
gene |
8 lei/pers. |
- |
6,72 |
1,28 |
8 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
||||||
|
sprancene |
8 lei/pers. |
- |
6,72 |
1,28 |
8 lei/pers. |
|||||||||
|
34.
|
pensat |
sprancene |
6 lei/pers. |
- |
5,04 |
0,96 |
6 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
||||||
|
mustata |
6 lei/pers. |
- |
5,04 |
0,96 |
6 lei/pers. |
|||||||||
|
Forma
sprancene |
8 lei/pers. |
- |
6,72 |
1,28 |
8 lei/pers. |
|||||||||
|
35.
|
Ionizare |
12 lei/pers. |
- |
10.08 |
1,92 |
12 lei/pers. . |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
36.
|
gomaje cu produse din game profesionale romanesti |
10 lei/pers. |
- |
8,40 |
1,60 |
10 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
37.
|
gomaje cu produse din game profesionale import |
13 lei/pers. |
- |
10,92 |
2,08 |
13 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
38.
|
demachiere pt. față/gît |
12 lei/pers. |
- |
10,08 |
1,92 |
12 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
39.
|
masca faciala cu produse din game profesionale romanesti |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
40.
|
masca faciala cu produse din game profesionale import |
25 lei/pers. |
- |
21,01 |
3,99 |
25 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
41.
|
masca pt. git cu produse din game profesionale romanesti |
10 lei/pers. |
- |
8,40 |
1,60 |
10 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
42.
|
masca pt. git cu produse din game profesionale import |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
43.
|
masca ochi |
5 lei/pers. |
- |
4,20 |
0,80 |
5 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
44.
|
tratament
facial (demachiere, gomaj, extracție de comedoane,
dezinfecție, ionizare, masca) cu produse din game profesionale romanesti |
50 lei/pers. |
- |
42,02 |
7,98 |
50 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
45.
|
tratament
facial (demachiere, gomaj, extracție de comedoane,
dezinfecție, ionizare, masca) cu produse din game profesionale import |
75 lei/pers. |
- |
63,03 |
11,97 |
75 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
46.
|
masaj facial |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
47.
|
extractii cu produse romanesti |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
48.
|
extractii cu produse game profesionale |
30 lei/pers. |
- |
25,21 |
4,79 |
30 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
49.
|
Impachetari
termocuverta 1 zona (picioare, abdomen-spate) - 40 min
pentru termosudatie |
17 lei/pers. |
- |
14,29 |
2,71 |
17 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
50.
|
Impachetari
termocuverta 1 zona (picioare, abdomen-spate) - 40 min cu produs
pe baza de ciocolata,parafango,alge |
20 lei/pers. |
- |
16,81 |
3,19 |
20 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
51.
|
Impachetari termocuverta (tot corpul) - 40 min pentru
termosudatie |
40 lei/pers. |
- |
33,61 |
6,39 |
40 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
52. |
Impachetari termocuverta (tot corpul) - 40 min
cu produs pe baza de ciocolata,parafango,alge |
* |
- |
58,82 |
11,18 |
70 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
53.
|
machiaj zi |
15 lei/pers. |
- |
12,61 |
2,39 |
15 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
54.
|
machiaj seara |
25 lei/pers. |
- |
21,01 |
3,99 |
25 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
55.
|
machiaj deosebit (pentru mireasa etc) simplu |
30 lei/pers. |
- |
25,21 |
4,79 |
30 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
|
56.
|
machiaj deosebit (pentru mireasa etc) complex |
50 lei/pers. |
- |
42,02 |
7,98 |
50 lei/pers. |
Legea nr. 215/2001 modif., HG 955/2004, OG 71/2002, Legea
3/2003, Legea 51/2006 |
|||||||
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 11
TAXE SPECIALE
Conf. Legea 273/2006, Legea 571/2003 și Legea 343/2006
Anul 2010
|
Nr. Crt |
Denumire taxa, impozit |
Nivel an 2009 |
Procent de majorare fața de an 2009 |
Valoare absoluta lei an 2010 |
Temei de drept |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1 |
Taxă eliberare copii sau duplicate după
contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumparare, contracte de
concesionare si alte tipuri de contracte. |
30 |
- |
30 |
Legea 571/2003; Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
2 |
Taxă eliberare copii sau duplicate după
contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumparare, contracte de
concesionare și alte tipuri de contracte, în regim de urgență
(termen 3 zile lucrătoare) |
42 |
- |
42 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006
|
|
3 |
Taxă înscriere licitație de
închiriere/vânzare spații cu altă destinație decât
locuință și spații locative |
36 |
- |
36 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
4 |
Taxă înscriere licitație de închiriere
pentru parcări autoturisme |
10 |
- |
10 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 HCL 144/2007 |
|
5 |
Taxă participare la licitație de
închiriere, licitatii de concesionare, licitatii vânzare spații cu
altă destinație decât locuință și spații
locative și alte categorii de licitații |
0,5% la val. de pornire a
licitației, dar nu mai puțin de 5 lei |
- |
0,5% la val. de pornire a
licitației, dar nu mai puțin de 5 lei |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 HCL 145/2003 |
|
6 |
Taxă eliberare adeverință privind
stadiul achitării ratelor și comunicare documente |
8 |
- |
8 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
7 |
Taxă eliberare adeverință privind
stadiul achitării ratelor în regim de urgență (3 zile
lucrătoare) |
32 |
- |
32 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
8 |
Taxă eliberare adeverință privind
acordul de revânzare imobil |
15 |
- |
15 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
9 |
Taxa eliberare copii după documentații
din arhivă, schite imobile, etc. |
25 |
- |
25 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
10 |
Taxa eliberare copii după documentații
din arhivă, schite imobile, etc., în regim de urgență (3 zile
lucrătoare) |
42 |
- |
42 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
11 |
Taxa eliberare aviz de principiu pentru
lucrările de construcții, instalații, modificări în
spații cu altă destinație decât locuință și
spații locative; alte avize |
29 |
- |
29 |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
|
12 |
Taxa depozitare obiecte (produse) evacuate din
spatiile proprietate a municipiului Iași * (la această taxă se adaugă
cheltuielile generate de transportul obiectelor evacuate). |
|
|
1/luna/m.p. |
Legea 571/2003 Legea 343/2006 art.282 Legea 273/2006 |
A. Taxele speciale se achită
anticipat odată cu depunerea cererii de eliberare a avizelor sau
documentelor (cu excepția taxei nr.12 care se calculează
ulterior), iar veniturile realizate vor
fi utilizate de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public
și Privat conform cu Regulemtneul privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice prestate de către D.A.P.P.P. pentru
care se încasează taxele speciale.
B. Taxele speciale se încasează
numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de
serviciile publice locale prestate de
către D.A.P.P.P. și pentru
care s-au instituit aceste taxe.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 11.1
REGULAMENT
privind organizarea
și funcționarea serviciilor publice prestate de
către DAPPP pentru care se încasează taxe speciale și
utilizarea veniturilor realizate
1. DAPPP prin
serviciile și compartimentele sale prestează servicii publice
speciale, în interesul persoanelor fizice și juridice, la solicitarea
acestora.
2. Serviciile publice
locale prestate sunt:
-emiterea și
eliberarea de duplicate, copii după contracte de închiriere, contracte de
vânzare-cumpărare, la termen sau în regim de urgență;
-activități privind gestionarea
înscrierilor la licitații de închiriere, vânzare spații cu altă
destinație decât locuință și spații locative;
-activități privind organizarea
și desfășurarea licitațiilor de închiriere, vânzare
spații cu altă destinație decât locuință și
spații locative;
-eliberare de adeverințe privind stadiul
achitării ratelor, inclusiv comunicarea acestora, pe tot parcursul
derulării raporturilor juridice stipulate în contracte, la termen sau în
regim de urgență;
-eliberare de adeverințe privind acordul
de revânzare imobile, la termen;
-eliberare copii după documentații
din arhivă, schițe imobile, la termen sau în regim de
urgență;
-eliberarea acordului
de principiu pentru efectuarea de lucrări de construcții,
instalații, modificări în spații cu altă destinație
decât locuință și spații locative de
către locatari. Eliberare diverse avize și acorduri în
legătură cu gestionarea patrimoniului;
-depozitarea
obiectelor și produselor evacuate din spațiile proprietate a
municipiului Iași.
3.Organizarea și
funcționarea compartimentelor din cadrul DAPPP care prestează
serviciile publice locale de natura celor menționate la pct.2 este
reglementată prin Regulamentul de organizare și funcționare al
serviciilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local
Iași pe anul 2007 (partea DAPPP) aprobat prin HCL nr. 4/22.01.2007.
4.Prestarea
serviciilor publice locale speciale se realizează la solicitarea
persoanelor fizice și juridice. Cererea ce conține solicitarea
serviciului public special se depune la registratura Primăriei sau DAPPP.
5.Prestarea
serviciilor se realizează la termen conform legii (30 zile) sau în regim
de urgență considerat a fi 3 zile lucrătoare
începând cu ziua următoare celei în care s-a depus și înregistrat
cererea.
6.Taxele speciale se
încasează numai de la persoanele fizice și juridice care
solicită în scris prestarea serviciilor publice sau se folosesc de
serviciile publice locale speciale pentru care s-au instituit taxele
respective.
7.Cuantumul taxelor
speciale (utilizate) încasate de DAPPP sunt stabilite prin HCL nr. 462/28.12.2006
(anexa nr.11) pentru anul 2007.
8.Taxele speciale se
achită anticipat odată cu depunerea cererii de eliberare a avizelor,
adeverințelor sau documentelor iar veniturile realizate vor fi utilizate
integral pentru buna funcționare a prestatorilor, prin finantarea
cheltuielilor curente de întreținere și funcționare a
serviciilor precum și acoperirii sumelor destinate creșterii
calității serviciilor publice prin achiziția de active fixe
corporale și necorporale (tehnică de calcul, mobilier, etc.),
materiale (birotică, consumabile), obiecte de inventar.
9.Prin excepție
față de cele precizate la punctul 8 din prezentul Regulament, taxa
pentru depozitare obiecte (produse) evacuate din spațiile proprietatea
municipiului Iași se calculaeazăși se încasează ulterior
prestării serviciului. La cuantumul acestei taxe se vor adauga
cheltuielile generate de transportul obiectelor evacuate și se vor
plăti de către proprietarul bunurilor evacuate.
10.Taxele speciale se încasează într-un cont
distinct, deschis în afara bugetului local, și se utilizează pentru
acoperirea cheltuielilor de funcționare a acestor servicii (cheltuieli
materiale, de capital și de personal) conform destinațiilor aprobate
urmărindu-se permanent creșterea calității serviciului
prestat.
11.Contul de
execuție a acestor taxe speciale stabilite conform art.282 din Legea
571/2003 privind Codul fiscal, conf.art.30 din Legea 273/2006 privind
finanțele publice locale, conform cu anexa nr.11 din HCL 462/2006 se
aprobă de autoritățile deliberative locale.
12.Pentru anul 2010
taxele speciale s-au stabilit conform art.287 din Legea 571/2003, urmărinduse așezarea justă a
acestora conform scopului pentru care s-au instituit.
13.Prezentul
regulament se modifică și se completează prin hotărâre de
către Consiliul Local ori de câte ori va fi necesar.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
D.A.P.P.P
Anexa nr. 12A
I. Tabel cu tarifele pe metru pătrat /lună, funcție de
zonă si grupă de activitate, pentru închirierea spațiilor cu
altă destinație decît locuință, a terenurilor aferente
acestora si a altor terenuri construite sau neconstruite administrate de DAPPP
TABEL NR:1
|
Grupa activitate |
Zona I |
Zona II |
Zona III |
|||
|
2009 |
2010 |
2009 |
2010 |
2009 |
2010 |
|
|
1. |
16 |
16 |
13 |
13 |
6 |
6 |
|
2. |
10 |
10 |
7 |
7 |
4 |
4 |
|
3. |
4 |
4 |
2 |
2 |
2 |
2 |
|
4. |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
PROCEDURA
privind
calcularea chiriei pentru spațiile cu altă destinație decît
aceea de locuință, terenurile aferente acestora si alte terenuri
construite sau neconstruite ce fac obiectul unor contracte de inchiriere aflate
in derulare , atribuite prin hotarari ale Consiliului Local si/sau pentru cele adjudecate in urma unor
licitatii publice organizate conform Legii 215/2001, cu modificarile si
completarile ulterioare, gestionate prin Directia de Administrare a
Patrimoniului Public si Privat
Prezenta procedura stabileste
modul de calcul a chiriei pentru spațiile cu altă destinație
decît aceea de locuință, terenurile aferente acestora (curti) si alte
terenuri construite sau neconstruite ce
fac obiectul unor contracte de inchiriere aflate in derulare, atribuite prin
hotarari ale Consiliului Local in
temeiul OG nr.26/2000, Legea 341/2004, Legea 334/2006, precum si pentru cele
adjudecate in urma unor licitatii publice.
1.Tarifele minime pe metru pătrat/lună, de
pornire la licitație pentru închirierea spațiilor cu altă
destinație decât aceea de locuința, terenurile aferente acestora si
alte terenuri construite sau neconstruite vor fi stabilite de comisia de
organizare a licitatiei, functie de zona
si grupa activitate, fara a putea fi mai mici decat cele stabilite prin tabelul
nr.1.
1.1. La stabilirea tarifului de pornire pentru
licitația de închiriere a terenurilor amenajate și neamenajate precum
și a spațiilor cu destinație prestabilită prin caietul de
sarcini, se vor utiliza tarifele prevăzute în tabelul nr. 1, funcție
de grupa de activitate și zona de amplasament. În funcție de
situația de fapt și starea tehnică a spațiilor cu altă
destinație decât locuință, ce vor fi scoase la licitație
pentru închiriere, aceste tarife pot suporta diminuări.
1.2. În cazul imobilelor ce nu se pretează pentru
activități comerciale productive, dar pot fi închiriate prin
licitație publică, destinația acestora este prestabilită de
către comisia de organizare a licitației prin caietul de sarcini,
tarifele aplicabile fiind cele prevăzute în tabelul nr. 1, funcție de
grupa de activitate și zona de amplasament
2. Chiriile lunare pentru toate spațiile cu
altă destinație decît locuință si terenurile aferente
acestora, aflate pe raza municipiului Iasi, se vor menține la valorile
aferente anului 2009, excepție făcînd
doar cele care sunt mai mici decît valorile din tabelul nr.1.
3. Persoanele fizice si juridice care utilizează
spații cu altă destinație decît locuință
fără contract de închiriere (în urma expirării termenului de
valabilitate, nu îndeplinesc condiții pentru perfectarea unui contract de
închiriere, etc.) vor plăti contravaloarea lipsei de folosință a
spațiului pînă la predarea acestuia prin proces verbal de
predare-primire si reintroducerea în circuitul civil. Sumele reprezentînd
contravaloarea lipsei de folosință a spațiului cu altă destinație
decît locuință vor avea o valoare de trei ori mai mare decit cele din
tabelul nr.1, tinindu-se cont de zona si grupa de activitate, si vor fi
menționate în acte administrative - titluri de creanță, emise
conform legislației în vigoare. Titlul de creanță constituie
înstiințare de plată si va cuprinde elementele constitutive ale
actului administrativ prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Pentru plata cu întîrziere a obligațiilor reprezentînd contravaloarea
lipsei de folosință a spațiului cu altă destinație
decît locuință de către debitor, se datorează majorări
de întîrziere calculate conform legislației specifice în vigoare.
4. În cazul în care persoana juridică/fizică
care deține în mod legal spațiul îsi schimbă activitatea, iar
tariful pe mp/lună este mai mic decît cel stabilit în Tabelul nr.1, atunci
chiria se va calcula conform valorilor din tabelul nr 1, funcție de grupa
de activitate si zona. Grupele de încadrare ale activităților de
bază desfăsurate în spațiile cu altă destinație decît
locuință, precum si zonarea amplasării lor pe teritoriul
municipiului Iasi, inclusiv comunele Dancu, Lunca Cetățuii si Tomesti
sînt precizate în anexele la prezenta hotărîre.
5. În situațiile în care spațiile se atribuie
direct de către Consiliul Local (asociatii si fundatii-ONG-uri, UAP,
unităților scolare, etc) chiria se va stabili conform tabelului nr.1.
6.
La determinarea chiriei se vor avea in vedere urmatorii coeficienti :
6.1.Pentru dependințe (inclusiv cele de
folosință comună) se aplică un coeficient de 0,8 la tariful
pentru activitatea preponderenta desfăsurată în spațiu
(suprafața utilă majoritară);
6.2.Pentru terenuri amenajate
se stabileste la 0,6 din tariful corespunzător suprafetei utile majoritare
(activitatea preponderenta desfăsurată în spațiu);
6.3.Pentru terenuri
neamenajate aferente imobilelor închiriate se stabileste la 0,5 din tariful corespunzător
suprafetei utile majoritare (activitatea preponderenta desfăsurată în
spațiu);
6.4.Chiria pentru terenurile
amenajate, aferente spatiilor construite de catre actualii detinatori in baza
unor autorizatii de constructie –amenajari porticuri, chiria se stabileste
avand in vedere tariful din tabelul nr.1, functie de zona si grupa activitate
desfasurata in spatiul propriuzis, la care
se aplica corectia de 0,6 .
6.5.Corecțiile de mai
sus se aplică si la calcularea sumelor minime în cazul spațiilor
supuse licitației pentru închiriere. Nu se
aplică corecții la dependințele care au avut destinația
inițială, din proiect, de suprafețe utile.
6.6.Chiria pentru
dependințe se va calcula în funcție de tariful pentru suprafața
pe care se desfăsoară activitatea cu ponderea cea mai mare. Se
consideră dependințe: holurile, căile de acces, scările,
grupurile sanitare, magaziile, balcoanele, terasele, subsolurile, logiile existente
în documentația tehnică inițială a imobilului.
7. Contractele de închiriere vor fi emise de Direcția
de Administrare a Patrimoniului Public și Privat care va efectua prin
serviciile specializate atat incasarea chiriei cat si urmarirea respectarii
clauzelor contractuale din punct de vedere economico-juridic.
7.1.Durata contractelor de inchiriere incheiate
pentru spațiile cu altă
destinație decît aceea de locuință, terenurile aferente acestora
si alte terenuri construite sau neconstruite este de 1 (unu) an
calendaristic cu posibilitatea prelungiri cu acordul scris si expres al ambelor
parti. Fac exceptie de la aceasta prevedere contractele de inchiriere a caror
durata de valabilitate este stabilita prin efectul legii sau alte reglementari
normative.
7.2.Termenul contractelor de inchiriere incheiate
pentru spațiile cu altă
destinație decît aceea de locuință, terenurile aferente acestora
si alte terenuri construite sau neconstruite unde se impune desfasurarea unor
activitati sezoniere se incheie pe durata aferenta sezonului respectiv (Partia
de Schi, Strandul Municipal, Plaja Nicolina, etc).
7.3.Modelul
cadru pentru contractele de închiriere valabile în anul 2010 este cel aprobat
prin HCL 431/2004 cu modificările si completările ulterioare.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
ANEXA nr. 12B
III. Lista
pe grupe a profilelor de activitate în raport cu rolul si importanța lor,
în spațiile cu altă destinație decît locuință
§
GRUPA
1
Agenți economici ce prestează
următoarele activități:
unități de alimentație
publică;
unități bancare;
birouri de notariat sau avocatură;
agenții loto-pronosport, agenții de turism
intern si internațional, agenții de intermediere, case
de pariuri, jocuri de noroc
agenții de schimb valutar;
agenții imobiliare si
publicitate;
unități cu profil desfacere en-gross;
case de amanet;
scoli de soferi;
sedii de firme;
unități foto, unități frizerie,
coafură, cosmetică, diverse prestări servicii.
§
GRUPA
2
unități comerciale de prezentare sau
desfacere produse alimentare/nealimentare;
unități de învățămînt
particulare;
săli sport particulare;
unități de proiectare, reparații;
unități medicale particulare, farmacii
unități optică medicală,
ortopedie, alte instrumentare medicale;
săli conferințe, cinematograf;
agenții impresariat artistic;
spălătorii chimice.
§
GRUPA
3
ateliere producție/reparatii;
§
GRUPA
4
asociații si cluburi sportive;
case de cultură;
unități desfacere carte, ziare si reviste;
scoli generale, grădinițe si ateliere
scolare de stat;
instituții de cercetare;
asociații cultural artistice;
expoziții, ateliere de pictură si
sculptură afiliate U.A.P.;
fundatii si asociații apolitice care nu
practică activități cu scop comercial sau lucrativ;
sedii de uniuni, asociații sau alte
organizații sindicale;
asociații de proprietari;
cămine si azile de copii sau de bătrîni;
muzee, biblioteci, săli de expoziție
artă plastică;
centre zonale si birouri pentru instituții
publice si regii autonome;
edituri si mass-media;
garaje aflate în administrarea DAPPP.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
ANEXA nr. 12C
II. Zonarea
amplasării spațiilor cu altă destinație decît
locuință din fondul imobiliar se stat
în municipiul Iasi si localitățile Dancu, Tomesti si Lunca
Cetățuiei.
ZONA I
Zona centrală a
municipiului Iasi delimitată de arterele:
B-dul Independenței,
str.Rece, str.M.Eminescu, str.Sărăriei, str.Basotă, B-dul Tudor
Vladimirescu, str.Primăverii, B-dul N. Iorga, Podul de Piatră,
str.Silvestru, Străpungere Silvestru, str.O.Băncilă,
str.Păcurari, str.Scoalei, str.T.Cozma, str.Lascăr Catargi,
str.General Berthelot, B-dul Independenței
ZONA II
Zona cuprinsă între zona
I si următoarele limite:
str.Sărăriei
pînă la str.M.Costăchescu, B-dul Copou în aval, str.Aurora, str.Penes
Curcanul,
str.Cazărmilor,
sos.Păcurari pînă la intersecția cu str.Popăuți,
str.L.Arbore(inclusiv bl.549 si
520),
sos.Națională, str.Sarmisegetuza, str.Milcov, Pasaj Alexandru cel
Bun,cartier Mircea
cel Bătrîn, Cartierele
Galata I si Galata II, Cartierele Nicolina I si Nicolina II, Nicolina-CUG
pînă la intersecția
cu B-dul Poitiers, str.Bucium, Calea Chisinăului, B-dul Metalurgiei,
str.Grădinari, Piața Tătarasi – Sud, str.Vasile Lupu,
str.Dr.Savini, str.Stejar, str.P.Ispirescu,
str.Eternitate, B-dul
C.A.Rosetti, str.Albineț.
ZONA III
Zona de la limita zonei a II-a pînă la periferia
municipiului Iasi si localitățile Dancu, Tomesti si Lunca
Cetățuii.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr.
12D
D.A.P.P.P
TAXE
PENTRU UTILIZAREA TEMPORARA A LOCURILOR PUBLICE
|
NR. CRT |
DENUMIRE
TAXA |
NIVEL
TAXA AN 2008 |
NIVEL
TAXA AN 2009 |
NIVEL
TAXA AN 2010 |
TEMEI DE
DREPT |
|
1. |
TAXA FOLOSINTA TEREN (CURTI, GRADINI) PENTRU AMPLASARE CONSTRUCTII
PROVIZORII CU ORICE DESTINATIE |
- |
- |
1leu/mp/luna |
L571/2003(art.283 alin.1) |
·
TAXA SE CALCULEAZA SI SE GESTIONEAZA DE CATRE D.A.P.P.P.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
D.A.P.P.P
PROCEDURĂ
CONFORM LEGII 571/2003 PRIVIND CODUL FISCAL, ARTICOLUL 283, ALIN. 3
• TAXA FOLOSINTA TEREN (CURTI,
GRADINI) PENTRU AMPLASARE CONSTRUCTII PROVIZORII CU ORICE DESTINATIE
Contractele de închiriere pentru
locuințe sunt întocmite de către SASDL(Serviciul Administrare
Spații cu Destinația de Locuință) în baza L114/1996
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Terenurile cu destinația de
curți/grădini sunt prinse în contractele de închiriere ale
locatorului(chiriaș/proprietar) iar pentru folosința lor se
achită o sumă calculată conform legislației în materie,
respectiv OUG40/1999, HG310/2007.
În urma verificărilor în
teren efectuate de către inspectorii din cadrul Serviciului Administrare
Spații cu Destinația de Locuință, s-a constatat că
există foarte multe construcții provizorii amplasate pe aceste
terenuri – domeniul public, cu diverse destinații.
Având în vedere schimbarea
destinației terenului(curte/grădină), se impune ca locatarii
să achite taxă folosință teren pentru amplasarea
construcțiilor provizorii cu orice destinație.
În vederea încasării
creanțelor se întocmesc note de constatare prin care se stabilește
momentul amplasării construcției și se calculează
contravaloarea taxei aferente și majorări de întârziere
corespunzătoare, care vor fi actualizate până la momentul
plății.
În baza borderoului de debitare
se înregistrează debitul în programul informatic.
Pentru viitor se întocmește “notă de
calcul” – anexă la contractul de închiriere și parte integrantă
a acestuia, conform cu noua destinație a terenului avut în
folosință.
Scadența taxei este data de
10 a lunii curente pentru luna anterioară.
Instituirea taxei folosință teren pentru amplasare
construcții provizorii cu orice destinație s-a realizat
urmărindu-se așezarea justă a acestor taxe conform scopului
pentru care s-au instituit.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
DIRECTIA DEZVOLTARE URBANA
Anexa nr. 13
TAXE LOCALE
conform Legii 571/2003, cap. V, pentru eliberarea certificatelor, avizelor
si autorizatiilor.
|
Nr. crt. |
Denumirea taxei |
Nivel conf. Lege 571/2003 actualizata |
Majorare fata de nivelul din Legea 571/2003 |
Valoare an 2010 |
Temei de drept |
|
|
|
lei |
% |
lei |
|
|
1 |
Eliberare certificate de
urbanism. Suprafata terenului pentru
care se solicita certificatul de urbanism: - pina la 150 mp.; - intre 151– 250 mp.; - intre 251– 500 mp.; - intre 501– 750 mp.; - intre 751–1.000 mp - peste 1.000 mp.. |
4 – 5 5 – 6 6 – 8 8 – 10 10 – 12 12 + 0,01 lei / mp.
pentru fiecare mp. ce depaseste 1.000 mp. |
0% |
4 5 7 8 12 12 + 0,01 lei/mp.pentru
fiecare mp.teren ce depaseste 1.000 mp. |
Lege 571/2003, actualizata, art. 267(1) |
|
2 |
Eliberare autorizatie de
foraje sau excavari |
0 – 7 lei
pentru fiecare mp. afectat |
0% |
6 lei pentru fiecare
mp. afectat |
Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(4) |
|
3 |
Taxa pentru eliberarea autorizației de construire
pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în
spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a
panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor (lei/mp. ocupat de
constructie). |
0 – 7 lei pentru
fiecare mp. de suprafata ocupata de constructie |
0% |
6 lei pentru
fiecare mp. de suprafata ocupata de constructie |
Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(7) |
|
4 |
Eliberare certificat de
nomenclatura stradala si adresa. |
0 – 8 lei |
0% |
7 lei |
Lege 571/2003, actualizata, art. 267(13) |
|
5 |
Avizare certificat de urbanism
de catre Comisia de urbanism, de catre primari sau structurile de
specialitate. |
0 – 13 lei |
0% |
13 lei |
Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(12) |
|
6 |
Eliberarea copii planuri
cadastrale sau de pe alte asemenea planuri |
0 – 28 lei
pt. fiecare mp. sau fractiune de mp. de plan |
0% |
25 lei pentru fiecare mp. plan sau fractiune de mp.
de plan |
Lege 571/2003, actualizata, art. 268(3) |
|
7 |
Eliberare extrase din Plan Urbanistic General , Plan
Urbanistic de Zona sau Plan Urbanistic de Detaliu. |
0 – 28 lei
pentru fiecare mp. plan sau fractiune de mp. de plan |
0 % |
25 lei pentru fiecare mp. plan sau fractiune de mp.
de plan |
Lege 571/2003, actualizata art. 268(3), Legea 544/2001, art.9(1) |
|
8 |
Eliberare de copii
heliografice dupa proiecte P.A.C. -
anexa la autorizatie de construire, detinute de Primarie. |
0 – 28 lei
pentru fiecare mp. plan sau fractiune de mp. de plan |
0% |
25 lei pentru fiecare mp. plan sau fractiune de mp.
de plan |
Lege
571/2003, actualizata, art. 268(3) |
|
9 |
Eliberare de copii, conform cu originalul, dupa
certificate de urbanism, autorizatii de construire, eliberate si existente in
arhiva Primariei. |
- |
- |
1 |
Legea 117/1999 - taxe extrajudiciare |
|
10 |
Eliberare autorizatie de
construire care urmeaza a fi folosita ca locuinta |
0,5% din valoarea
autorizata a lucrarilor de constructii |
- |
0,5% din valoarea
autorizata a lucrarilor de constructii |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(3) |
|
11 |
Eliberare autorizatie necesare
pentru lucrarile de organizare de santier(O.S.) |
3 % din valoarea autorizata a lucrarilor de
O.S. |
- |
3 % din valoarea autorizata a lucrarilor de
O.S. |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(5) |
|
12 |
Eliberare autorizatie de
amenajare de tabere de corturi, casute sau rulote ori campinguri |
2 % din valoarea autorizata a lucrarilor de constructie |
- |
2 % din valoarea autorizata a lucrarilor de constructie |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(6) |
|
13 |
Eliberare autorizatie de
construire pentru orice alta constructie decit cele prevazute in alt alineat
al prezentului articol. |
1% din valoarea autorizata a lucrarilor de
constructie, inclusiv instalatiile aferente |
- |
1% din valoarea autorizata a lucrarilor de
constructie, inclusiv instalatiile aferente |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(8) |
|
14 |
Eliberare autorizatie de
desfiintare, totala sau partiala, a unei constructii. |
0,1 % din valoarea impozabila a constructiei,
stabilita pentru determinarea impozitului pe cladire |
- |
0,1 % din valoarea
impozabila a constructiei, stabilita pentru determinarea impozitului pe
cladire |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(9) |
|
15 |
Taxa pentru prelungirea unui
certificat de urbanism sau a unei autorizatii de construire |
30 % din cuantumul
taxei pentru eliberarea certificatului sau autorizatiei initiale |
- |
30 % din cuantumul
taxei pentru eliberarea certificatului sau autorizatiei initiale |
Legea 50/91; Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(10) |
|
16 |
Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind
lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice
de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie
și televiziune prin cablu. |
0 – 11 lei |
0% |
9 lei pentru fiecare racord |
Lege 571/2003,
actualizata, art. 267(11) |
Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor
si autorizatiilor se achita odata cu depunerea cererii de eliberare a
documentului solicitat.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
SECRETARIAT CONSILIUL LOCAL- ARHIVA
Anexa nr. 13.2
TAXE
LOCALE SPECIALE CONFORM LEGII NR.
571/ 2003, art. 282
|
Nr. Crt. |
DENUMIRE
TAXE |
NIVEL TAXE pt. anul 2010 |
TEMEI
DE DREPT |
|
1. |
Copie xerox documente
arhivistice(Autorizații de Construire -documentație anexă,
Hotărâri aleConsiliului Local-documentație anexă,
Decizii,Dispoziții emise de Primarul Municipiului |
2 lei / pagină |
Lg.nr.571/2003 Art.282 |
|
2. |
Consultare documente
arhivistice -terți |
10 lei |
Lg.nr.571/2003 Art.282 |
|
3. |
Eliberare documente legalizate ”conform cu originalul” |
20 lei |
Lg. nr.571/2003 Art.282 |
|
4. |
Eliberari planuri de
situații, planșe de reglementări urbanistice,e.t.c. |
5 lei / pagină |
Lg.nr.571/2003 Art.282 |
REGULAMENT privind procedurile de eliberare a documentelor
arhivistice
1.Domeniu de
activitate
Prezenta
procedură stabilește modul de eliberare a documentelor
arhivistice,conform Nomenclatorului arhivistic din anul 2008, conform Legii nr.
571/2003, art. 282.
2.Responsabilități:
2.1.Personalul
serviciului, conform fișei postului- răspunde de aplicarea întocmai a
prezentei proceduri.
3.Descrierea
activităților
Prezenta
procedură se aplică solicitărilor în vederea eliberării de documente
arhivistice.
Arhiva instituției noastre are
și rolul de a elibera documente, fie prin consultare, multiplicare,
“conform cu originalul”,confruntare și expertizare.
Întrucât aceste solicitări sunt în
număr din ce în ce mai mare, fapt pentru care se consumă materiale
(hârtie, tuș) costisitoare în momentul de față,pentru bugetul
primăriei ,Serviciul Secretariat Tehnic al Consiliului Local propune unele
taxe locale, conform anexei 13.5.
A.Taxele speciale se achită numai
de la persoanele fizice și juridice, care beneficiază de serviciile
publice locale prestate de către Primăria Municipiului Iași
și pentru care s-au instituit aceste taxe.
B.Actele solicitate se vor elibera numai
beneficiarului în baza actului de identitate sau reprezentanților prin
înscrisuri (certificat de moștenitor sau procură).
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
DIRECTIA COMUNICARE
BIROUL ORGANIZARE EVENIMENTE SPECIALE
Anexa nr. 13.3
TAXE SPECIALE
|
Denumirea taxei |
Unitatea de măsură |
Nivelul taxei pentru anul 2009 |
Majorarea pt anul 2010 |
Nivelul taxei pentru anul 2010 |
Temei de drept |
|
1. Taxă pentru firmele care organizează
acțiuni promoționale, prezentări de firmă,
prezentări de produs, festivaluri etc. |
lei /mp /zi |
3 *suprafața minimă = 4 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
- |
3 *suprafața minimă = 4 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
|
|
2. Taxă pentru firmele care organizează parcuri
de distracții, circuri etc., cu ocazia unor manifestări, altele
decât Sărbătorile Iașului |
lei /mp /zi |
3 *suprafața minimă = 20 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
- |
3 *suprafața minimă = 20 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
HCL
78 / 2000 - art. 1 Legea
571 / 2003 - art. 282 Legea
273 / 2006 - art. 30 Legea
343 / 2006 - art. 246 |
|
3. Taxă
pentru campanii promoționale mobile folosind diverse echipamente
(instalații audio, mijloace auto echipate cu bannere și/sau sisteme
audio) |
lei /zi |
16 Ziua se compune
din intervalele orare 10.00 - 13.00 și 16.00 - 20.00. |
- |
16 Ziua se compune
din intervalele orare 10.00 - 13.00 și 16.00 - 20.00. |
|
|
4. Taxă de
participare a firmelor cu activitate de alimentație publică, care
doresc să participe la acțiuni speciale organizate cu diverse
ocazii, altele decât Sărbătorile Iașului și
Sărbători de Iarnă |
lei /mp /zi |
39 *suprafața minimă = 9 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
- |
39 *suprafața minimă = 9 mp Reduceri: - până la 100 mp
= fără reducere - între 101 - 250
mp = reducere 10% - peste 250 mp
= reducere 15% |
|
|
5. Taxă de participare a firmelor la Târgul
Meșteșugarilor |
lei /mp
/zi |
27 |
- |
27 |
|
|
6. Taxă de participare la manifestările
organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă |
lei /mp
/zi |
8 |
- |
8 |
HCL
78 / 2000 - art. 1 Legea
571 / 2003 - art. 282 Legea
273 / 2006 - art. 30 Legea
343 / 2006 - art. 246 |
|
7. Taxă de participare la manifestările
organizate cu ocazia Sărbătorilor Iașului |
|
|
- |
|
|
|
-
taxă de înscriere la târguri |
lei /mp
/zi |
27 |
- |
27 |
|
|
-
taxă pentru vânzători ambulanți |
lei /zi |
55 |
- |
55 |
|
|
-
taxă pentru desfășurarea de acțiuni promoționale,
parcuri de distracție, festivaluri, circuri etc. |
lei /mp
/zi |
4 |
- |
4 |
|
NOTĂ: Veniturile din încasarea acestor taxe provin
de la firmele participante și sunt aplicate pentru toată perioada
atribuită evenimentului.
Toate
acțiunile menționate mai sus necesită un aviz eliberat de către Biroul Organizare
Evenimente Speciale.
SANCȚIUNI: Lipsa avizului sau nerespectarea
condițiilor impuse în aviz se sancționează cu amendă
cuprinsă între 1000 lei și 2500 lei.
Taxa pentru firmele care
organizează acțiuni promoționale, prezentări de firmă,
prezentări de produs, festivaluri etc.; taxa pentru firmele care
organizează parcuri de distracții, circuri etc., cu ocazia unor
manifestări, altele decât Sărbătorile Iașului; taxa pentru
campanii promoționale mobile folosind diverse echipamente (instalații
audio, mijloace auto echipate cu bannere și/sau sisteme audio); taxa de
participare a firmelor cu activitate de alimentație publică, care
doresc să participe la acțiuni speciale organizate cu diverse ocazii,
altele decât Sărbătorile Iașului și Sărbători de
Iarnă; taxa de participare a firmelor
Veniturile realizate din
taxele speciale vor fi utilizate pentru investiții, dotări și
achiziții, în vederea creșterii calității serviciului
public specific, precum și pentru dezvoltarea și realizarea unor
evenimente menite să promoveze imaginea și valorile municipiului
Iași.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
DIRECTIA DE COMUNICARE
Anexa nr. 13.4
SERVICIUL C.I.C.
TAXE LOCALE SPECIALE
conform
Legii 571/2003, art 282, pentru eliberarea copiilor dupa documente de interes
public
in cadrul
Directiei de Comunicare, serviciul C.I.C.
|
Nr.crt. |
Denumire
taxa |
Taxa an 2009 |
Taxa
an 2010 |
|
1 |
Taxa eliberare copii dupa
documente de interes public |
3 LEI / pagina |
3 LEI / pagina |
REGULAMENT
privind TAXELE SPECIALE cuprinse in
Anexa nr. 13.4
Informațiile de interes
public sunt solicitate in scris, pe un formular tipizat conform Normelor
Metodologice 123/2002 - privind punerea in aplicare a legii 544/2001. In cerere
solicitantul face precizarea daca este dispus sa suporte cheltuielile aferente serviciilor de
prelucrare a datelor (activitati, consumabile).
Daca persoana fizica sau
juridica este dispus sa plătească taxa pentru informatiile
solicitate, functionarul cu resposabilitate in domeniu elibereaza o dispozitie
de plata iar taxa este achitata direct la casieria institutiei in contul 421 sau prin
virament in contul RO88TREZ4065040XXX000702.
Taxele se percep la ridicarea
documentelor solicitate.
Veniturile
obținute din aceasta taxa se utilizează pentru acoperirea
cheltuielilor efectuate pentru finanțarea cheltuielilor curente de
întreținere și funcționare a acestor servicii.
In conformitate cu prevederile
art.9, alin.1 din legea 544/2001 “În cazul în care solicitarea de
informații implică realizarea de copii de pe documentele
deținute de autoritatea sau instituția publică, costul
serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legii” municipalitatea poate sa
impuna taxa pe informatiile de interes solicitate de petenti.
Directia de Comunicare
desfasoara activitati complementare, activitatilor si actiunilor
edilitar-gospodatresti:
- Informarea cetatenilor cu privire la activitatile edilitar-gospodaresti
din oficiu si la cererea cetatenilor sau a altor organizatii legal
constituite
- Tranparenta actului decizional privind activitatile
edilitar-gospodares.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
D.S.P.M
Anexa nr. 14
TARIFE PENTRU
CIMITIRE
IN ANUL
2010
-LEI-
|
Nr. crt. |
Denumirea
activității |
U.M. |
TARIF |
|
|
2007-2009 |
2010 |
|||
|
1. |
Astuparea gropii |
groapa 1
pers. |
14,00 |
14,00 |
|
2. |
Astuparea gropii cu pământ (pt. jumatate de criptă) |
groapa 1
pers. |
9,00 |
9,00 |
|
3. |
Astuparea gropii deasupra
dalelor de la criptă |
groapa 1
pers. |
7,00 |
7,00 |
|
4. |
Deschiderea cavoului |
1 cavou |
12,00 |
12,00 |
|
5. |
Închiderea cavoului |
1 cavou |
12,00 |
12,00 |
|
6. |
Decopertarea (separarea) pământului deasupra dalelor de la
criptă |
1 cavou |
14,00 |
14,00 |
|
7. |
Desfăcut dale
rostuite |
4 buc. dale |
14,00 |
14,00 |
|
8. |
Desfăcut dale
nerostuite |
4 buc. dale |
5,00 |
5,00 |
|
9. |
Deshumarea propriu-zisă și strîngerea osemintelor |
1 pers. |
17,00 |
17,00 |
|
10. |
Îngrijire mormânt |
Lei/oră
|
6,00 |
6,00 |
|
11. |
Înhumare oseminte aduse din alt loc |
1 pers. (decedat) |
6,00 |
6,00 |
|
12. |
Înhumarea
propriu-zisă |
1 pers. (decedat) |
22,00 |
22,00 |
|
13. |
Montare și cimentare dale din beton |
4 buc. dale |
17,00 |
17,00 |
|
14. |
Montarea dalelor fără chituirea rosturilor |
4 buc. dale |
6,00 |
6,00 |
|
15. |
Montat cruce la
criptă |
1 buc. |
7,00 |
7,00 |
|
16. |
Săparea gropii poligonale pentru înhumare |
1 buc. |
42,00 |
42,00 |
|
17. |
Săparea gropii
poligonale pentru jumătate de criptă |
1 buc. |
34,00 |
34,00 |
|
18. |
Transport decedat cu targa
de la casa mortuară la locul de înhumare |
1 pers. (decedat) |
12,00 |
12,00 |
|
19. |
Intreținere spații între morminte /tarif întreținere
cimitir) |
Loc/an |
12,00 |
12,00 |
|
20. |
Identificarea
locului de veci |
1 ora/loc |
7,00 |
7,00 |
|
21. |
Depunere decedat la casa mortuară |
24 ore/pers. (decedat) |
12,00 |
12,00 |
|
22 |
Eliberare adeverinta/act concesiune/verificare
arhiva |
1 buc. loc |
6,00 |
6,00 |
|
23. |
Folosirea
sălilor de parastas |
Lei/pers. |
4,00 lei/pers. |
4,00 lei/pers. |
|
24. |
Intrare cu autovehicolul în cimitir |
1 autovehicul |
1,00 |
1,00 |
|
25. |
Închiriere
unelte |
Buc./4 ore |
2,00 |
2,00 |
|
26. |
Folosință
utilități (energie electrica,apa, canalizare,drum) |
Lucrare simplă |
12,00 |
12,00 |
|
27. |
Folosință
obiecte pentru înmormântare |
Buc. |
2,00 |
2,00 |
|
28. |
Autorizație
execuție lucrări pentru: -
criptă -
lucrare
suprafață -
montat grilaj |
Buc./nivel Buc. Buc. |
22,00 27,00 9,00 |
22,00 27,00 9,00 |
|
29. |
Formular
act de concesiune |
Lei/filă |
1,00 |
1,00 |
|
30. |
Formular
autorizații lucrări |
Lei/filă |
1,00 |
1,00 |
|
31. |
Schimbarea
titularului concesiunii |
Lei/persoana |
12,00 |
12,00 |
|
32. |
Includerea sot/sotie in actul de concesiune
(chitanta) |
Lei/persoana |
6,00 |
6,00 |
|
33. |
Organizare de santier-cripta cu un nivel |
3 zile/20 mp |
17,00 |
17,00 |
|
34. |
Organizare
de santier – Lucrare de suprafata |
15 zile x 10 mp. |
41,00 |
41,00 |
|
35. |
Predare
amlasament (identificare loc) |
ora |
9,00 |
9,00 |
REDEVENȚĂ CONCESIUNII LOCURILOR DE ÎNHUMARE
|
|
|
|
2007-2009 |
2010 |
|
1. |
Concesionarea unui loc de înhumare pe o
perioadă de 7 ani |
Loc |
27,00 |
27,00 |
|
2. |
Concesionarea unui loc de înhumare pe o
perioadă nelimitată |
Loc |
441,00 |
441,00 |
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 15
REGULAMENT
privind
stabilirea domeniilor de activitate si conditiile in care se instituie taxele speciale, modul
de organizare si functionare a serviciilor publice locale create in interesul
persoanelor fizice si juridice
Cuantumul taxelor speciale se
stabileste anual prin hotarare a consiliului local odata cu aprobarea
taxelor si impozitelor locale.
Hotararile luate de autoritatile
deliberative, in legatura cu taxele
speciale datorate de persoanele fizice si juridice, se afiseaza la sediul
acestora si se publica pe pagina de
internet sau in presa.
Impotriva acestei hotarari persoanele
interesante pot face contestatie in termen de 15 zile de la publicare iar
autoritatea care a adoptat hotararea se intruneste si delibereaza asupra
contestatiilor primite.
Taxele speciale se incaseaza numai de
la persoanele fizice si juridice care solicita in scris efectuarea serviciilor
publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Taxele speciale se incaseaza intr-un
cont distinct, deschis in afara bugetului local, si se utilizeaza pentru
acoperirea cheltuielilor de infiintare, intretinere si functionare a acestor
servicii conform destinatiilor aprobate urmarindu-se in principal cresterea
calitatii serviciului.
Sumele neutilizate la sfarsitul
anului se reporteaza in anul urmator si se utilizeaza conform legii.
Contul de executie se aproba de
autoritatile deliberative.
Cadrul legal de instituire a taxelor speciale este
asigurat de art. 282/Titlul IX din Legea nr. 571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare,
H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului
Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (punctele 192-196 din Anexa
Modul de organizare si functionare a serviciilor publice de interes
local infiintate sau serviciile obligate, potrivit legii, sa efectueze aceste
prestatii care intra in sfera acestui tip de serviciu, este stabilit prin
regulamentul de organizare si functionare aprobat de autoritatea deliberativa.
Domeniile/sectoarele de activitate la
care s-au instituit taxele speciale sunt:
Directia Economica si Finante Publice Locale pentru taxele:
Taxa pentru promovarea imaginii
comunitatii economice a municipiului Iasi si a sportului de performanta – persoane juridice;
Taxa pentru eliberarea in regim de
urgenta a Certificatului de atestare fiscala – persoane fizice si persoane
juridice.
Plata se face la eliberarea
certificatului.
Serviciul Avize Mici Intreprinzatori pentru taxele:
Taxa pentru eliberarea avizului de
principiu;
Taxa pentru eliberarea autorizatiilor
de functionare si viza anuala a acestora pentru agentii economici ce
functioneaza pe raza Municipiului Iasi (cu exceptia codurilor CAEN Rev. 1 5530,
5540; codurilor CAEN Rev. 2 5610, 5630);
Taxa pentru
acordul privind organizarea si desfasurarea jocurilor de artificii in
Municipiul Iasi.
Taxa pentru
serviciile de asistenta si reprezentare a persoanelor fizice in cadrul
procedurilor de obtinere a autorizatiei si inregistrarii in Registrul
Comertului.
Plata se face
anticipat la depunerea dosarului si la eliberarea actelor corespunzatoare.
Serviciul Stare Civila pentru taxele:
Oficiere casatorie sambata;
Oficiere casatorie duminica;
Taxa procesare dosar (altele decat
cele de nastere, casatorie, deces).
Plata se va face anticipat.
Biroul Protectie Civila pentru taxele :
Taxa privind mentinerea in stare de
functionare a fondului de adapostire existent si asigurarea protectiei prin
adapostire pentru populatia Municipiului Iasi:
- Constructii cu
suprafata construita desfasurata pana la 150 mp;
- Constructii cu
suprafata construita desfasurata intre 150 - 600 mp;
- Constructii cu
suprafata construita desfasurata intre 600 – 1000 mp;
- Constructii cu
suprafata construita desfasurata mai mare de 1000 mp ;
Taxa inchiriere
adaposturi special construite.
Plata se face anticipat odata cu
depunerea documentatiei pentru obtinerea autorizatiilor sau avizelor.
Directia Tehnica – Birou
Versanti, Monumente pentru taxele :
Taxa
pentru verificare conditii tehnice si avizare constructii in zona de versant;
Taxa
pentru verificare conditii tehnice si avizare constructii in zona podului.
Biroul Registrul Agricol pentru
taxele:
Taxa inregistrari contracte de
arendare;
Taxa pasunat pentru:
-
bovine,
cabaline
-
ovine,
caprine, tineret bovin si cabalin sub un an;
Taxa adeverinta rol agricol.
Directia de Adminstrare a
Patrimoniului Public si Privat pentru taxele:
Taxa eliberare copii sau duplicate dupa contracte de
inchiriere, contracte de vanzare-cumparare, contracte de concesionare si alte
tipuri de contracte;
Taxa eliberare copii sau duplicate dupa contracte de
inchiriere, contracte de vanzare-cumparare in regim de urgenta, contracte de
concesionare si alte tipuri de contracte (termen 3 zile lucratoare);
Taxa inscriere licitatie de inchiriere/vanzare
spatii cu alta destinatie decat locuinta si spatii locative ;
Taxa participare la licitatie de
inchiriere/vanzare spatii cu alta destinatie decat locuinta si spatii
locative ;
Taxa inscriere
licitatie de inchiriere pentru parcari de autoturisme ;
Taxa participare
la licitatie de inchiriere, licitatie de concesionare, licitatie vanzare spatii
cu alta destinatie decat locuinta si spatii locative si alte categorii de
licitatie ;
Taxa eliberare adeverinta privind
stadiul achitarii ratelor si comunicare documente;
Taxa eliberare adeverinta privind
stadiul achitarii ratelor in regim de urgenta (3 zile lucratoare);
Taxa eliberare adeverinta privind
acordul de revanzare imobil;
Taxa eliberare copii dupa documentatii din arhiva, schite
imobile;
Taxa eliberare copii dupa documentatii din arhiva, schite
imobile in regim de urgenta (3 zile lucratoare);
Taxa eliberare aviz de principiu pentru lucrarile de
constructii, instalatii, modificari in spatii cu alta destinatie decat locuinta
si spatii locative, alte avize ;
Taxa depozitare obiecte (produse) evacuate din spatiile
proprietate a municipiului Iasi* (la aceasta taxa se adauga
cheltuieli generate de transportul obiectelor evacuate).
Plata se face anticipat odata cu depunerea cererii de
eliberare a avizelor sau documentelor.
Secretariat Consiliul Local -
Arhiva:
Taxa copie xerox documente arhivistice (Autorizații
de Construire -documentație anexă, Hotărâri aleConsiliului
Local-documentație anexă, Decizii,Dispoziții emise de Primarul
Municipiului Iași ,Petiții,Roluri Agricole,Roluri Financiare);
Taxa consultare documente arhivistice - terți
Taxa eliberare documente legalizate ”conform cu
originalul”
Taxa eliberari planuri de situații, planșe de
reglementări urbanistice,e.t.c.
Biroul Organizare Evenimente
Speciale pentru taxele:
Taxa pentru firmele care organizeaza actiuni
promotionale, prezentari de firma, prezentari de produs, festivaluri, etc.;
Taxa pentru firmele care organizeaza parcuri de
distractii, circuri, etc. cu ocazia unor manifestari altele decat Sarbatorile
Iasului;
Taxa pentru campanii promotionale mobile folosind diverse
echipamente (instalatii audio, mijloace auto echipate cu bannere si/sau sisteme
audio) ;
Taxa de participare a firmelor cu activitate de
alimentatie publica care doresc sa participe la actiuni speciale organizate cu
diverse ocazii, altele decat Sarbatorile Iasului si Sarbatorile de Iarna;
Taxa de participare a firmelor
Taxa de participare la manifestarile organizate cu ocazia
Sarbatorilor de Iarna ;
Taxa de participare la manifestarile organizate cu ocazia
Sarbatorilor Iasului :
-
taxa de inscriere la
targuri
-
taxa pentru vanzatori
ambulanti
-
taxa pentru desfasurarea de actiuni promotionale, parcuri
de distractie, festivaluri, circuri, etc.
Plata se face anticipat.
Directia de Comunicare – Serviciul C.I.C. pentru taxele :
Taxa eliberare copii dupa documente de interes public.
Plata se face la
ridicarea documentelor solicitate.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 16
DIRECTIA ECONOMICA SI FINANTE PUBLICE LOCALE IASI REGULEMENT PRIVIND
CRITERIILE SI PROCEDURILE DE ACORDARE A FACILITATILOR FISCALE
In temeiul H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de
aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificarile si
copletarile ulterioare, pct. 220, alin.(1), se instituie prezentul regulament
privind aprobarea criteriilor si procedurilor de acordare a scutirilor de la
plata impozitului pe cladiri, a impozitului pe teren, a taxei pentru eliberarea
certificatului de urbanism si autorizatiei de constructie
A.I CRITERIILE PENTRU ACORDAREA
FACILITATILOR FISCALE
I.1. CRITERIILE PENTRU ACORDAREA SCUTIRILOR LA
IMPOZITUL PE CLADIRI SI TEREN, PERSOANELOR FIZICE CARE NU AU NICI UN VENIT SAU
CONSTAU IN EXCLUSIVITATE DIN AJUTOR SOCIAL SAU INDEMNIZATIA DE SOMAJ
Ø
contribuabilul sa nu realizeze nici un venit , sau veniturile sale sa
provina in exclusivitate din ajutor social sau indemnizatie de somaj;
Ø
contribuabilul sa nu detina in proprietate un alt imobil inafara de
imobilul pentru care a solicitat prezenta facilitate;
Ø
contribuabilul sa nu figureze cu debite restante catre bugetul local;
I.2. CRITERIILE PENTRU ACORDAREA REDUCERILOR CU 50%
Ø
totalul veniturilor lunare pe familie (pentru membrii familiei care au acelasi
domiciliu cu contribuabilul) sa fie mai mici sau egale cu salariul minim brut
pe tara, valabil in anul pentru care se face solicitarea. Prin familie, in
sensul prezentei, se intelege sotul, sotia si copii lor necasatoriti;
Ø
sa nu detina mai mult de o proprietate;
Ø
suprafata utila a locuintei in functie de numarul de persoane, cum este
reglementata in Legea nr.114/1996 privind legea locuintei, sa nu depaseasca
suprafata din tabelul de mai jos:
A.II. CRITERIILE PENTRU ACORDAREA DE SCUTIRI PENTRU IMPOZITUL PE CLADIRE SI TEREN, A TAXEI
PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE URBANISM SI A AUTORIZATIEI DE CONSTRUIRE IN CAZUL UNOR CALAMITATI
NATURALE
Ø
calamitatile sa fie recunoscute de entitatile in drept;
B.I. PROCEDURA DE ACORDARE A FACILITATILOR
I.1. Constituirea dosarului
Dosarul pentru
acordarea facilitatii trebuie sa cuprinda:
Ø
cererea prin care se solicita scutirea la plata impozitului pe cladire si pe terenul aferent cladirii, care trebuie
facuta de catre proprietar si numai pentru locuinta de domiciliu si pentru
terenul aferent acesteia;
Ø
documente justificative prezentate de catre solicitant pentru locuinta de
domiciliu (copii de pe buletine sau carti de identitate pentru toti membrii
familiei care au acelasi domiciliu);
Ø
copie de pe documentele care atesta dreptul de proprietate, respectiv
contract de vinzare - cumparare, contract de donatie, certificat de
mostenitor,etc.
Ø
declaratie pe propria raspundere a solicitantului ca nu detine alte
proprietati;
Ø
dovada veniturilor lunare pentru toti membrii familiei (adeverinta de
salariu, cupon de pensie, carnet de somaj, pensie de asistenta sociala,
alocatie pentru copii);
Ø
declaratie pe proprie raspundere ca nu are alte venituri (venituri din
activitati independente, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri
din investitii, venituri din activitati agricole, venituri din premii si jocuri
de noroc, venituri din devidende si din alte surse);
Ø
dovada privind bursele pentru elevi, studenti eliberata de institutia de
invatamint unde frecventeaza cursurile;
Ø
dovada privind veniturile solicitantului eliberata de catre Directia Generala
a Finantelor Publice a Judetului Iasi;
B.II. PROCEDURA DE ACORDARE A SCUTIRILOR
Ø
contribuabilul sa prezinte documentele care sa ateste faptul ca a fost
afectat de calamitate, documente emise de entitatile in drept.
NOTA:
Criteriile si conditiile cuprinse in proceduri vor fi indeplinite cumulativ.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
Anexa nr. 17
TAXE
EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU
- conform art. 287 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, consiliile
locale nu au competența de a le modifica
|
|
Temei de drept |
||||
|
Nr. crt. |
Extras din norma juridică |
||||
|
CAPITOLUL I Taxe pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele
eliberate de instanțe, Ministerul Justiției și
Libertăților Cetățenești, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție și de notarii
publici, precum și pentru alte servicii prestate de unele
instituții publice |
|||||
|
Denumire |
Nivel taxa an 2010 (conf. Lege nr. 571/2003 actualizata- H.G. nr.
956/2009) -lei- |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare |
|||
|
1 |
Eliberarea de către organele administrației publice centrale
și locale, de alte autorități publice, precum și de
instituții de stat, care, în exercitarea atribuțiilor lor, sunt în
drept să certifice anumite situații de fapt, a certificatelor,
adeverințelor și a oricăror alte înscrisuri prin care se
atestă un fapt sau o situație, cu excepția acelor acte pentru
care se plătește o altă taxă extrajudiciară de
timbru mai mare |
2 |
|||
|
2 |
Eliberarea certificatului de producător |
Punct abrogat prin art. 80 lit. j) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002
privind impozitele si taxele locale |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare |
||
|
3 |
Eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor, pe cap de
animal: |
X |
|||
|
- pentru animale sub 2 ani |
2 |
||||
|
- pentru animale peste 2 ani |
2 |
||||
|
4 |
Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietății asupra
animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate: |
X |
|||
|
- pentru animale sub 2 ani |
2 |
||||
|
- pentru animale peste 2 ani |
4 |
||||
|
5 |
Eliberarea certificatelor de atestare fiscală |
Punct abrogat prin art. 1, pct. 144 din Legea nr. 174/2004 pentru
aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală
|
|||
|
6 |
Eliberarea, la cerere, a certificatelor medico-legale și a altor
certificate medicale folosite în justiție |
2 |
|||
|
7 |
Eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar |
2 |
|||
|
8 |
Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a
schimbării numelui și
sexului |
13 |
|||
|
9 |
Înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a desfacerii
căsătoriei |
2 |
|||
|
10 |
Transcrierea, la cerere, în registrele de stare civilă române, a
actelor de stare civilă întocmite de autoritățile străine |
2 |
|||
|
11 |
Reconstituirea și întocmirea ulterioară, la cerere, a actelor
de stare civilă |
2 |
|||
|
12 |
Eliberarea altor certificate de stare civilă în locul celor
pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate |
2 |
|||
|
|
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare |
||||
|
CAPITOLUL II Taxe pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate și
înscrierea mențiunilor în acestea, precum și pentru eliberarea
permiselor de vânătoare și de pescuit |
|||||
|
1 |
Acte de identitate: |
X |
|
||
|
a) eliberarea
sau preschimbarea actelor de identitate pentru cetățenii români,
eliberarea sau prelungirea valabilității actelor de identitate
pentru cetățenii străini și pentru persoanele
fără cetățenie, precum și înscrierea
mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reședinței cetățenilor
români |
4 |
||||
|
b) înscrierea mențiunilor privind schimbarea domiciliului sau a
reședinței |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
c) viza anuală a carnetelor de identitate ale cetățenilor
străini și ale persoanelor fără cetățenie |
5 |
||||
|
d) eliberarea unor noi cărți, buletine, carnete de identitate
și legitimații provizorii în locul celor pierdute, furate sau
deteriorate |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
2 |
Înregistrarea cererilor persoanelor fizice și juridice privind
furnizarea unor date din Registrul permanent de evidență a
populației |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
|||
|
3 |
Eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânătoare |
3 |
|||
|
4 |
Eliberarea sau viza anuală a permiselor de pescuit |
2 |
|||
|
CAPITOLUL III Taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea
obținerii permiselor de conducere |
|
||||
|
1 |
Taxe pentru examinarea candidaților care au absolvit o
școală de conducători de autovehicule: |
x |
|
||
|
a)
obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile
și subcategoriile A, A1, B, B1 și B+E |
5 |
||||
|
b) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule
din categoria A |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
c) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule
aparținând uneia dintre categoriile sau subcategoriile B, B1, B+E |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare |
|||
|
d)
obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile
și subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, C+E, D+E, C1+E, D1+E, Tb și TV |
24 |
||||
|
e) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule
aparținând uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1+E, D1+E, C, D,
Tb, Tv |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
f) obținerea permisului de
conducere valabil pentru autovehicule din categoriile C+E, D+E |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
2 |
Taxe pentru
examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere,
pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum și a persoanelor
care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obținerea
aceleiași categorii a permisului de conducere, precum și pentru
persoanele care nu au absolvit o școală de conducători de
autovehicule, cu excepția celor pentru categoriile B, B1, B+E |
72 |
|||
|
3 |
Taxe pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul
de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
|||
|
4 |
Taxe pentru examinarea persoanelor care au fost respinse de trei ori la
examenul pentru obținerea aceleiași categorii a permisului de conducere |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
|||
|
CAPITOLUL IV Taxe de înmatriculare a autovehiculelor și remorcilor, autorizare
provizorie de circulație și autorizare de circulație pentru
probe |
|
||||
|
1 |
Taxe de înmatriculare permanentă sau temporară a
autovehiculelor și remorcilor: |
x |
|
||
|
a) autovehicule și remorci cu masa totală
maximă autorizată de până la |
52 |
||||
|
b) autovehicule și remorci cu masă totală maximă
autorizată cuprinsă între |
Abrogat prin OUG 70/2009 |
||||
|
c) autovehicule și remorci cu masă totală maximă
autorizată mai mare de |
125 |
Legea nr. 571/2003 actualizata H.G. nr. 956/2009 Legea nr. 117/1999 privind taxele
extrajudiciare de timbru, cu modificările ulterioare |
|||
|
2 |
Taxă de autorizare provizorie a circulației autovehiculelor
și remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar |
8 |
|||
|
3 |
Taxe de autorizare a circulației pentru probe a autovehiculelor
și remorcilor |
357 |
|||
|
CAPITOLUL IV1 Taxă pentru furnizare
date |
|
||||
|
|
Înregistrarea
cererilor persoanelor fizice și juridice privind furnizarea unor date
din Registrul național de evidență a persoanelor, precum
și din Registrul național de evidență a permiselor de
conducere și certificatelor de înmatriculare și din registrele
județene și al municipiului București de evidență a
permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare |
4 |
|
||
|
CAPITOLUL V Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor
dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare |
|
||||
|
1 |
Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor
dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, cu excepția
celor pentru terenurile agricole și forestiere3) |
13 |
|
||
PRESEDINTE DE SEDINTA,
cons. Xxxxxxxxxx Xxxxxxx
3) Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2004 privind unele măsuri pentru eliberarea și înmânarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 24 noiembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 34/2005, în scopul finalizării eliberării titlurilor de proprietate, eliberarea și înmânarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere se fac gratuit.
