Hotărârea nr. 71/2008
HOTĂRÂRE privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 19 00 mp situat în Iași - Str. Vitejilor nr.13 bl. SD-8 parter precum și concesionarea directă către Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx și Xxxxxxxx Xxxxx a terenului respectiv în cote indivize egale de 9 5 mp reprezentând 1/2 din suprafața totală de 19 mp în vederea extinderii spațiului comercial.MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind
atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în
suprafață de 19,00 mp, situat în Iași - Str. Vitejilor nr.13, bl. SD-8,
parter, precum și concesionarea directă
către Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx și Xxxxxxxx Xxxxx a terenului respectiv, în cote
indivize egale de 9,5 mp reprezentând 1/2 din suprafața totală de 19 mp, în
vederea extinderii spațiului comercial.
Consiliul Local Municipal Iași,
întrunit în ședința ordinară din data de 11 februarie 2008;
Având în vedere:
a)
inițiativa PRIMARULUI
MUNICIPIULUI IAȘI, prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre,
b)
nota de fundamentare nr.
80742/2007/04.02.2008, întocmită de Serviciul
Cadastru;
c)
raportul de avizare întocmit de
Comisia economico - financiară a Consiliului Local Municipal Iași;
d)
raportul de avizare întocmit de
Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local Municipal Iași;
e)
raportul de avizare întocmit de
Comisia de amenajarea teritoriului și urbanism a Consiliului Local Municipal
Iași;
f)
Cererea nr.80742/31.10.2007,
prin care d-na Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx și d-na Xxxxxxxx Xxxxx solicită
concesionarea directă a terenului în suprafață de 19,00 mp, în cote indivize
egale, în vederea extinderii spațiului comercial din str. Vitejilor nr.13, bl. SD-8,
parter;
g)
Contractul de de partaj
voluntar cu dezmembrare imobiliară, autentificat cu nr. 711/23.10.2006, precum
și documentația cadastrală de carte funciară;
h)
Rapoartul de evaluare asupra
terenului;
i)
Certificatul de urbanism nr. 1599/19.03.2007;
j)
art. 122 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit
căruia toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt
supuse inventarierii anuale;
k)
prevederile Ordinului nr. 1430/2005, cuprinzând Norme
metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
l)
art. 13 alin. 1, art. 15 lit.e și art. 36, alin. 1 și 2
din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție,
republicată;
j)
art. 36, alin.5, lit.b și art.115, alin.1 lit.b din Legea nr. 215/2001,
privind administrația publică locală, republicată
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 - Se atestă apartenența la
domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 19,00 mp,
situat în Iași - Str. Vitejilor nr.13, bl. SD-8, parter, conform Anexei 1, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre;
Art. 2 - Se
însușește raportul de evaluare al terenului în suprafață de 19,00 mp, situat în
Iași - Str. Vitejilor nr.13, bl. SD-8, parter,
conform Anexei 1, astfel încât valoarea unitară a terenului este de 100
Euro/mp sau 370 lei/mp, respectiv 1.900
Euro sau 7.030 lei pentru suprafața totală de 19,00 mp.
Art. 3 - Se
aprobă concesionarea directă a terenului în
suprafață de 19.00 mp, situat în Iași - Str. Vitejilor nr.13, bl. SD-8,
parter, conform Anexei 1, către
d-na Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx și d-na Xxxxxxxx
Xxxxx a terenului respectiv, în cote indivize egale de 9,5 mp reprezentând 1/2
din suprafața totală de 19 mp, în vederea extinderii spațiului comercial.
Art. 4 - Redevența valorică a
concesiunii va fi de 190 Euro/an pentru fiecare concesionar, reprezentând 1/2
din redevența totală de 380 Euro/an,
plătibilă în lei la cursul comunicat de B.N.R. în ziua plății.
Art. 5 - Durata concesiunii va fi de 10 ani.
Art. 6 - Încetarea
contractelor de concesiune poate avea loc
în cazul în care interesul local o impune, prin denunțarea unilaterală
de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina
concedentului, conform art.57 alin.1, lit.b din OUG nr.54/2006, privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;
Art.
7 - Conform art. 36, alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcție, persoanele fizice și juridice
care beneficiază de teren în condițiile prezentei hotărâri sunt obligate să
solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în
termen de cel mult un an de la data încheierii contractului de concesiune. În
cazul neîndeplinirii cumulative a obligațiilor menționate, contractul de
concesiune încetează de drept, fără punere în întârziere.
Art. 8 - Contractele de
concesiune va fi înregistrate de către concesionari în Cartea funciară, conform
art. 71 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 54/2006.
Art. 9 - Se împuternicește
Primarul Municipiului Iași să semneze contractele de concesiune.
Art. 10- Prezenta
hotărâre va fi comunicată:
a) Instituției Prefectului Județului Iași;
b) Primarului Municipiului Iași
c) Direcția Dezvoltare Urbană - Serviciul Cadastru;
d) Doamnei Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx - Iași, str.Ciurchi nr. 103, bl. F6, sc. B,
et.x, ap. x.
e) Doamnei Xxxxxxxx Xxxxx - Iași, str.Ciurchi nr. 103, bl. F6, sc. B, et.x,
ap. x.
Art. 11 -Punerea în aplicare a
prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Dezvoltare Urbană -
Serviciul Cadastru.
Aducerea la cunoștința publică a
prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informații pentru
Cetățeni.
CONTRASEMNEAZĂ
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR,
cons.Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx
Xxxxxxx
Nr.71
din 11 februarie 2008
