Hotărârea nr. 58/2006

HOTĂRÂRE privind atestarea la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 7 7 mp situat în Iași - Str. Ciric nr. 38A în vecinătatea blocului V1 conform planului anexat precum și organizarea unei licitații publice pentru închirierea acestei suprafețe de teren în vederea construirii unei anexe pentru parcarea unui căruț electric folosit de o persoană cu handicap.

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL                                                                

 

                                                

 

HOTĂRÂRE

privind atestarea la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 7,7 mp, situat în Iași - Str. Ciric, nr. 38A, în vecinătatea blocului V1, conform planului anexat, precum și organizarea unei licitații publice pentru închirierea acestei suprafețe de teren în vederea construirii unei anexe pentru parcarea  unui căruț electric folosit de o persoană cu handicap.

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere inițiativa primarului municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere cererea nr. 41248/07.06.2005, prin care se solicită organizarea unei licitații publice pentru închirierea unei suprafețe de teren în vederea construirii unei anexe pentru parcarea unui căruț electric folosit de o persoană cu handicap, pe terenul în suprafață de 7,7 mp, situat în Str. Ciric, nr. 38A, în vecinătatea blocului V1, conform planului anexat;

Având în vedere Certificatul de Urbanism nr. 3882/15.10.2004;

Având în vedere nota de fundamentare întocmită de Serviciul Cadastru;

Având în vedere art. 3 din Legea nr. 213/1998, prin care se delimitează categoriile de bunuri aparținând domeniului public;

Având în vedere art. 124 din Legea nr.215/2001, potrivit căruia „toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale”;

Având în vedere dispozițiile art. 126 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

Având în vedere art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală;

Având în vedere art. 39 din Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesiunilor;

Având în vedere rapoartele de avizare întocmite de:

-         Comisia economico - financiară a Consiliului Local Municipal Iași;

-         Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local Municipal Iași;

În temeiul art. 46 din Legea nr. 215/2001,  privind administrația publică locală;

 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. 1 - Se atestă apartenența la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 7,7 mp, situat în Iași - Str. Ciric, nr. 38A, în vecinătatea blocului V1, conform planului anexat.

Art. 2 - Se aprobă organizarea unei licitații publice pentru închirierea terenului în suprafață de 7,7 mp, situat în Iași - Str. Ciric, nr. 38A, în vecinătatea blocului V1, în vederea construirii unei anexe pentru parcarea  unui căruț electric folosit de o persoană cu handicap.

Art. 3 - Se aprobă Caietul de Sarcini privind organizarea licitației publice pentru închirierea terenului în suprafață de 7,7 mp, situat în Iași - Str. Ciric, nr. 38A, în vecinătatea blocului V1, în vederea construirii unei anexe pentru parcarea  unui căruț electric folosit de o persoană cu handicap. 

Art. 4 - Prețul de pornire la licitație va fi de 84.000 lei/lună/amplasament, respectiv 1/2 din 168000 lei/lună/amplasament,care este prețul de pornire la licitație pentru amplasarea unui garaj cu suprafața de 18 mp, conform HCL nr. 566/2004.

Art. 5 -  Contractul de închiriere pentru teren se va încheia pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților.

Art. 6 - Încetarea contractului de închiriere poate avea loc în cazul în care interesul local o impune, prin denunțarea unilaterală de către proprietar, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina proprietarului.

Art. 7 - Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de închiriere a terenului.

Art. 8 - Primarul Municipiului Iași și serviciile de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

                                                                         CONTRASEMNEAZA

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                     SECRETAR,

    cons.Xxxxx Xxxxxx                               Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

Nr.58

din 20 martie 2006