Hotărârea nr. 30/2006

HOTĂRÂRE privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 52043 mp situat în Iași - zona serelor Grădinari - Metalurgiei.

MUNICIPIUL IAȘI

CONSILIUL LOCAL                                                   

 

HOTĂRÂRE

privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 52043  mp situat în Iași - zona serelor Grădinari - Metalurgiei.

 

Consiliul Local Municipal Iași ;

Având în vedere inițiativa primarului municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere că programul de investiții al municipiului Iași cuprinde și construirea de locuințe sociale;

Având în vedere nota de fundamentare întocmită de Serviciul Cadastru;

Având în vedere art. 124 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia “toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale”;

Având în vedere art. 3 din Legea nr. 213/1998, prin care se delimitează categoriile de bunuri aparținând domeniului public;

Având în vedere rapoartele de avizare întocmite de:

-         Comisia economico - financiară a Consiliului Local Municipal Iași;

-         Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local Municipal Iași;

Având în vedere prevederile art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală;

În temeiul art. 46 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1 - Se atestă apartenența la domeniul privat al municipiului Iași a terenului în suprafață de 52043  mp situat în Iași - zona serelor Grădinari - Metalurgiei, cu o valoare de 4.567.477 RON.

Art. 2 - Primarul Municipiului Iași și serviciile de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri

 

 

                                                                         CONTRASEMNEAZA

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                     SECRETAR,

    cons.Xxxxxx Xxxxxxxxx                                  Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

 

 

 

Nr.30

din 31 ianuarie 2006