Hotărârea nr. 46/2005

HOTĂRĂRE privind atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 1230 mp. situat în Iași - Str.Păcurari nr.164 - 166 cvartal 21 parcela 1(777/1/1) destinat construcțiilor de locuințe colective cu credit ipotecar către Agenția Națională pentru Locuințe

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

 

 

HOTĂRĂRE

privind atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 1230 mp., situat în Iași - Str.Păcurari nr.164 - 166, cvartal 21, parcela 1(777/1/1), destinat construcțiilor de locuințe colective cu credit ipotecar, către Agenția Națională pentru Locuințe

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Iași prin compartimentele de specialitate;

Având în vedere referatul de specialitate întocmit de Serviciul Amenajarea Teritoriului și Cadastru prin care se  fundamentează proiectul de hotărâre;

Având în vedere H.C.L.nr.365/17.12.2001, privind atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 2297,85 mp., situat în Iași - str.Nicolau, cvartal 21, parcela 1(777), destinat construcțiilor de locuințe prin Agenția Națională pentru Locuințe;

Având în vedereblocul ce urmează a fi construit pe suprafața atribuită prin H.C.L.nr.365/17.12.2001, nu corespunde normelor privind distanța față de proprietățile vecine;

Având în vedere O.U.G.nr.148/1999;

Având în vedere prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

Având în vedere prevederile art.125-126 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

Având în vedere prevederile art.38, pct.2, lit ”g” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

Având în vedere rapoartele de avizare întocmite de :

-          Comisia economico - financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

-          Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

-          Comisia de amenajarea teritoriului și urbanism a Consiliului Local al Municipiului Iași;

In temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă Convenția dintre Consiliul Local Municipal Iași și Agenția Națională pentru Locuințe în vederea transmiterii gratuite pe durata execuției construcției, a terenului în suprafață de 1230 mp. situat în Iași - str.Păcurari nr.164 - 166, cvartal 21, parcela 1(777/1/1), destinat construirii de locuințe colective cu credit ipotecar.

Art.2 Amplasarea și modul de construire vor fi avizate de către Comisia de Urbanism din cadrul Consiliului Local Municipal Iași.

Art.3 Primarul Municipiului Iași prin  serviciile de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                           SECRETAR,

     cons.Xxxxxx Xxxxxxxx                                           Xxxx.jr.Lăcrămioara Vernică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr.46

din 17 ianuarie 2005